BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 934 din 14.04.2000

pentru modificarea unor acte legislative

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
14.04.2000

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

pentru modificarea unor acte legislative

nr. 934-XIV  din  14.04.2000

 (în vigoare 22.06.2000) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.70-72 art.509 din 22.06.2000

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

1. Articolul 35:

alineatele doi, trei şi cinci se exclud;

alineatele patru şi şase devin, respectiv, alineatele doi şi trei;

la alineatul doi, propoziţia a doua se exclude.

2. Articolul 40:

alineatul doi va avea următorul cuprins:

"În cazul în care colaboratorului poliţiei nu i se acordă spaţiu locativ în termenul stabilit şi în condiţiile prevăzute de legislaţie, în perioada de pînă la primirea locuinţei, el are dreptul la compensarea din contul instituţiei în care activează a cheltuielilor pentru închirierea (subînchirierea) unei locuinţe provizorii, în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subînchiriere) a locuinţei, dar care să nu depăşească salariul de funcţie al chiriaşului.";

alineatul trei se exclude;

alineatul patru devine alineatul trei.

1. Articolul 23:

din titlul articolului se exclude textul "şi cu alte înlesniri pentru ei şi membrii familiei lor";

alineatele doi, trei şi cinci se exclud;

alineatele patru, şase-nouă devin, respectiv, alineatele doi-şase.

2. Articolul 27:

alineatul doi va avea următorul cuprins:

"În cazul în care militarului trupelor de carabinieri nu i se acordă spaţiu locativ în termenul stabilit şi în condiţiile prevăzute de legislaţie, în perioada de pînă la primirea locuinţei, el are dreptul la compensarea din contul instituţiei în care activează a cheltuielilor pentru închirierea (subînchirierea) unei locuinţe provizorii, în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subînchiriere) a locuinţei, dar care să nu depăşească salariul de funcţie al chiriaşului.";

alineatul trei se exclude;

alineatul patru devine alineatul trei.

1. La articolul 36 alineatul întîi, cuvîntul "autoturisme" se exclude.

2. Articolul 41 va avea următorul cuprins:

"Articolul 41. Compensaţii acordate invalizilor pentru călătoria în mijloacele de transport

Invalizilor de gradul I şi II, copiilor invalizi şi persoanelor care însoţesc un invalid de gradul I sau un copil invalid li se acordă, la locul de reşedinţă, de către autorităţile administraţiei publice locale compensaţii de la bugetele respective pentru călătorii în transportul în comun urban, suburban şi interurban (cu excepţia taximetrelor)."

Notă: Art.IV abrogat la data abrogării Legii cu privire la Procuratură conform Legii R.Moldova nr.118-XV din 14.03.2003, în vigoare 18.04.2003

alineatul 2 se exclude;

alineatele 3 şi 4 devin, respectiv, alineatele 2 şi 3.

1. Articolul 7:

la alineatul 1:

punctele 7), 12) şi 16) se exclud;

punctele 8)-11), 13)-15) şi 17)-24) devin, respectiv, punctele 7)-21);

la alineatul 2, cifrele "11-13, 20, 21-23" se substituie prin cifrele "10, 11, 17-20".

2. Articolul 8:

la alineatul întîi:

în partea introductivă, cifrele "1)-3), 5), 6), 10), 15), 17), 20)-22)" se substituie prin cifrele "1-3, 5, 6, 9, 13, 14, 17-19";

punctele 3) şi 4) se exclud;

punctele 5) şi 6) devin, respectiv, punctele 3) şi 4);

la alineatul 2, textul "de punctul 12 al articolului 7 din prezenta Lege şi de punctele 2, 5" se substituie cu textul "de punctele 2, 3";

la alineatul 3 partea introductivă, textul "la punctele 1)-3), 5), 6), 10), 15), 17), 20)-22) ale articolului 7 din prezenta lege şi la punctele 3) şi 4) ale alineatului întîi al prezentului articol," se substituie prin textul "la punctele 1-3, 5, 6, 9, 13, 14, 17-19 ale articolului 7 din prezenta lege,";

la alineatul 6 partea introductivă, cifrele "5, 6, 19, 23" se substituie prin cifrele "5, 6, 16, 20".

3. La articolul 13 alineatul întîi, punctul 3) se exclude.

Notă: Art.VI abrogat la data abrogării Legii nr.970-XII din 17.03.1992 conform Legii R.Moldova nr.162-XVI din 22.07.2005, în vigoare 30.09.2005

punctul 3:

alineatul trei va avea următorul cuprins:

"În cazul în care militarului angajat prin contract nu i se acordă spaţiu locativ în termenul stabilit şi în condiţiile prevăzute de legislaţie, în perioada de pînă la primirea locuinţei, el are dreptul la compensarea din contul instituţiei în care activează a cheltuielilor pentru închirierea (subînchirierea) unei locuinţe provizorii, în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subînchiriere) a locuinţei, dar care să nu depăşească salariul de funcţie al chiriaşului.";

alineatul cinci se exclude;

alineatele şase şi şapte devin, respectiv, alineatele cinci şi şase;

la punctul 4, alineatul doi se exclude.

la subalineatul întîi, textul "plăţile pentru serviciile comunale şi" se exclude;

subalineatele doi şi trei se exclud;

subalineatele patru-opt devin, respectiv, subalineatele doi-şase.

Notă: Art.VIII abrogat la data abrogării Codului vamal conform Legii R.Moldova nr.1149-XV din 20.07.2000, în vigoare 23.12.2000

alineatul patru se exclude;

alineatele cinci şi şase devin, respectiv, alineatele patru şi cinci.

Notă: Art.IX abrogat la data abrogării Legii nr.1460-XII din 25.05.93 conform Legii R.Moldova nr.23-XVI din 16.02.2007, în vigoare 20.04.2007

Notă: Art.X abrogat la data abrogării Legii nr.1513-XII din 16.06.93 conform Legii R.Moldova nr.10-XVI din 03.02.2009, în vigoare 03.05.2009

alineatul 7) se exclude;

alineatul (8) devine alineatul (7).

1. Articolul 34:

alineatul (2) se exclude;

alineatul (1) devine alineat unic.

2. La articolul 40, alineatul (4) se exclude.

3. Articolul 41:

alineatele (2) şi (4) se exclud;

alineatele (3) şi (5) devin, respectiv, alineatele (2) şi (3).

4. Articolul 44:

denumirea articolului se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Articolul 44. Dreptul la compensaţie pentru transport";

alineatul (1) se exclude;

alineatul (2) devine alineat unic.

[Art.XIV abrogat prin Legea nr.158-XVI din 04.07.2008, în vigoare 01.01.2009]

1. Articolul 26:

alineatul (4) se exclude;

[Se declară neconstituţional alin. prin Hot. Curţii Constituţionale nr.40 din 07.12.2000]

alineatele (5)-(13) devin, respectiv, alineatele (4)-(12).

2. Articolul 30:

alineatul (3) se exclude;

alineatele (4) şi (5) devin, respectiv, alineatele (3) şi (4);

alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) În cazul în care judecătorului nu i se acordă spaţiu locativ în condiţiile alin.(1), în perioada de pînă la primirea locuinţei, el are dreptul la compensarea din contul instituţiei în care activează a cheltuielilor pentru închirierea (subînchirierea) unei locuinţe provizorii, în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subînchiriere) a locuinţei, dar care să nu depăşească salariul de funcţie al chiriaşului."

3. Articolul 31 se exclude.

[Se declară neconstituţional alin. prin Hot. Curţii Constituţionale nr.40 din 07.12.2000]

4. Articolul 33 alineatul (2):

litera a) se exclude;

[Se declară neconstituţional alin. prin Hot. Curţii Constituţionale nr.40 din 07.12.2000]

literele b)-f) devin, respectiv, literele a)-e).

1. Articolul 28:

la alineatul (2), textul "de la bugetul de stat" se substituie prin textul "din contul instituţiei în care activează,";

alineatele (3) şi (5) se exclud;

alineatul (4) devine alineatul (3).

2. Articolul 29:

alineatele (7), (10) şi (11) se exclud;

alineatele (8) şi (9) devin, respectiv, alineatele (7) şi (8).