BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 939 din 28.12.2022

privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.639/2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a burselor lunare sportivilor de performanţă

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.12.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.639/2014 pentru

aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi

de plată a burselor lunare sportivilor de performanţă

nr. 939  din  28.12.2022

 (în vigoare 01.01.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 438-439 art. 1043 din 29.12.2022

* * *

În temeiul art.321 din Legea nr.330/1999 cu privire la cultura fizică şi sport (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.83-86, art.399), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Hotărârea Guvernului nr.639/2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi de plată a burselor lunare sportivilor de performanţă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.223-230, art.689), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) modificarea se efectuează doar în versiunea în limba rusă;

2) pe tot parcursul textului hotărârii şi al Regulamentului, textul "Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Educaţiei şi Cercetării", la forma gramaticală corespunzătoare;

3) în Regulament:

a) pe tot parcursul textului, cuvintele "federaţia de profil", la orice formă gramaticală, se substituie cu textul "federaţia sportivă de profil", la forma gramaticală corespunzătoare;

b) la punctul 5 subpunctul 4), textul "ordinul ministrului educaţiei, culturii şi cercetării" se substituie cu cuvintele "ordinul ministrului educaţiei şi cercetării";

c) la punctul 6, după cuvântul "stabileşte" se introduce cuvântul "anual";

d) punctele 7 şi 8 vor avea următorul cuprins:

"7. Cuantumul bursei lunare se stabileşte în funcţie de nivelul performanţei sportivului şi se ajustează anual la salariul mediu lunar pe economie stabilit prin hotărâre de Guvern.

8. Plata bursei lunare se efectuează cu începere de la 1 ianuarie, în cuantumul stabilit în art.321 alin.(4) din Legea nr.330/1999 cu privire la cultura fizică şi sport.";

e) la punctul 10:

textul "Bursele pot fi anulate în caz de:" se substituie cu textul "Bursele lunare ale sportivilor de performanţă pot fi anulate în caz de:";

la subpunctul 1), cuvântul "retragere" se substituie cu cuvintele "retragerea sportivului".

2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la 1 ianuarie 2023.