BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

941/13.10.97 Hotărîre cu privire la rambursarea creditului tehnic în valoare de 2,2 miliarde lei româneşti acordat de Guvernul României Guvernului Republicii Moldova în anii 1991-1992

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
13.10.1997

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la rambursarea creditului tehnic în valoare de 2,2 miliarde lei

româneşti acordat de Guvernul României Guvernului

Republicii Moldova în anii 1991-1992

nr. 941  din  13.10.97

 (în vigoare 13.11.1997) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.74-75 art.777 din 13.11.1997

* * *

În scopul stabilirii soldului final al creditului tehnic în valoare de 2,2 miliarde lei româneşti, acordat de Guvernul României Guvernului Republicii Moldova în anii 1991-1992, precum şi a mecanismului de rambursare a lui, Guvernul Republicii Moldova

HOTĂRĂŞTE:

1. Se acceptă propunerea Guvernului României de a stabili soldul final al creditului tehnic de 2,2 miliarde lei româneşti, acordat de Guvernul României Guvernului Republicii Moldova în anii 1991-1992, în mărime de 3,42 milioane dolari S.U.A.

2. Rambursarea soldului menţionat se va efectua prin achitarea taxelor ce urmează a fi plătite de către Societatea Română de Televiziune (S.R.T.) Centrului Republican de Televiziune şi Radiodifuziune din Republica Moldova, pentru difuzarea pe teritoriul Republicii Moldova a programului I al S.R.T.