947/05.09.2005 Hotărîre cu privire la construcţia staţiei de epurare a apelor uzate în oraşul Soroca
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la construcţia staţiei de epurare a apelor uzate în oraşul Soroca
Nr.947 din 05.09.2005
(în vigoare 16.09.2005)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.123-125 art.1022 din 16.09.2005
* * *
În scopul ameliorării situaţiei ecologice şi protecţiei de poluare a apelor rîului Nistru, precum şi îmbunătăţirii lucrărilor de colectare şi epurare a apelor uzate din oraşul Soroca, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se desemnează Primăria or.Soroca în calitate de beneficiar al proiectării şi construcţiei staţiei de epurare a apelor uzate în oraşul Soroca.
2. Primăria or.Soroca, în comun cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională:
va asigura, pînă în luna iunie 2008, realizarea construcţiei staţiei de epurare a apelor uzate în oraşul Soroca;
va elabora şi va prezenta Ministerului Finanţelor, pînă în luna octombrie 2005, devizul de cheltuieli pentru construcţia staţiei de epurare a apelor uzate, cu o capacitate de 2,5 mii m3/24 ore;
va elabora, în modul stabilit, pînă în luna iunie 2008, procedura de achiziţii publice a construcţiei, conform documentaţiei de proiect şi deviz, coordonată şi expertizată de organele de resort.
3. Primăria or.Soroca, de comun acord cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională, va înainta, în modul stabilit, propuneri privind determinarea limitelor de investiţii capitale pentru finanţarea sus-numitului obiect, preconizate în bugetul de stat, bugetul raionului Soroca şi bugetul Primăriei or.Soroca pentru anii 2006-2008.
4. Primăria or.Soroca, în comun cu Consiliul raional Soroca, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Finanţelor şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională, va identifica şi va atrage alte surse de finanţare, care să suplimenteze sumele alocate de la bugetul de stat şi cel local, pentru asigurarea construcţiei staţiei de epurare a apelor uzate în oraşul Soroca.
5. Controlul asupra executării prevederilor prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei pentru Dezvoltare Regională, care va prezenta Guvernului semestrial informaţia respectivă.
| PRIM-MINISTRU | Vasile TARLEV |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul economiei şi comerţului | Valeriu Lazăr |
| Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
| Ministrul ecologiei şi resurselor naturale | Constantin Mihailescu |
Chişinău, 5 septembrie 2005. |
|
| Nr.947. |