BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

Lege nr. 972 din 24.07.1996

privind amnistia în legătură cu aniversarea a V-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
24.07.1996

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E

privind amnistia în legătură cu aniversarea a V-a de la

proclamarea independenţei Republicii Moldova

Nr.972-XIII din 24.07.96

 (în vigoare 22.08.1996) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.56 art.544 din 22.08.1996

* * *

În legătură cu aniversarea a V-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, conducîndu-se de principiile umanismului, în temeiul articolului 66 lit. p) din Constituţie,

Parlamentul adoptă prezenta lege.

a) participanţii la acţiunile de luptă în cel de-al doilea război mondial şi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova;

b) foştii ostaşi-internaţionalişti care au participat la acţiunile de luptă în Afghanistan şi pe teritoriul altor ţări, participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, persoanele din rîndul victimelor represiunilor politice;

c) persoanele decorate cu ordine şi medalii ale fostei U.R.S.S. şi ale Republicii Moldova;

d) persoanele care au săvîrşit infracţiuni la o vîrstă sub 18 ani şi care anterior nu au fost deţinute în penitenciare;

e) femeile:

- care au copii în vîrstă de pînă la 18 ani sau care au un părinte invalid de gradul I sau II;

- gravide;

- care au depăşit vîrsta de 55 de ani;

- invalide de gradele I, II şi III;

- soţii ale invalizilor de gradele I şi II, precum şi văduve ale celor căzuţi în timpul acţiunilor de luptă în cel de-al doilea război mondial şi acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova,ale foştilor ostaşi-internaţionalişti care au participat la acţiunile de luptă în Afghanistan şi pe teritoriul altor ţări, ale participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl,ale persoanelor - victime ale represiunilor politice şi ale persoanelor care şi-au pierdut viaţa în exerciţiul funcţiunii în timpul menţinerii ordinii publice şi apărării altor interese ale statului;

- care au un rest rămas neexecutat din termenul pedepsei aplicate mai mic de 1 an;

f) bărbaţii:

- care au depăşit vîrsta de 60 de ani;

- invalizi de gradele I şi II;

- care au un rest rămas neexecutat din termenul pedepsei aplicate mai mic de 1 an.

a) cu 1/3 restul rămas neexecutat din termenul pedepsei aplicate persoanelor condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de pînă la 10 ani inclusiv, precum şi persoanelor condamnate la pedeapsă nonprivativă de libertate;

b) cu 1/4 restul rămas neexecutat din termenul pedepsei aplicate persoanelor condamnate la privaţiune de libertate pe un termen de peste 10 ani.

a) declarate recidivişti deosebit de periculoşi;

b) condamnate la detenţie pe viaţă sau cărora pedeapsa capitală le-a fost comutată cu privaţiune de libertate cu titlu de graţiere;

c) care au comis infracţiunile prevăzute de articolele 63 (actul de teroare), 64 (actul de teroare împotriva reprezentantului unui stat străin), 65 (diversiunea), 66 (sabotajul), 67 (chemări la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a o rînduirii de stat sau la încălcarea prin violenţă a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova), 67/1 (chemările la săvîrşirea unor crime împotriva securităţii statului), 74 (banditismul), 74/1 (acţiunile care dezorganizează activitatea instituţiilor de corectare prin muncă), 74/2 (crearea sau conducerea unei organizaţii criminale şi apartenenţa la ea), alineatele 2, 3, 4 şi 5 ale articolului 75 (contrabanda), articolele 88 (omorul premeditat săvîrşit cu circumstanţe agravante), 89 (omorul premeditat), alineatele 2 şi 3 ale articolului 95 (vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale), alineatele 4 şi 5 ale articolului 102 (violul), articolele 112/2 (abuzul părinţilor şi altor persoane la înfiere şi transmiterea ilegală a copiilor), 112/3 (scoaterea ilegală a copiilor din Republica Moldova), alineatul 2 al articolului 113 (răpirea sau substituirea unui copil străin), articolul 116/1 (luarea de ostatici),alineatul 4 al articolului 119 (sustragerea de bunuri din avutul proprietarului, săvîrşită prin furt),alineatele 3 şi 4 ale articolului 120 (sustragerea de bunuri din avutul proprietarului, săvîrşită prin jaf), articolul 121 (tîlhăria în scopul sustragerii avutului proprietarului), alineatul 3 al articolului 122 (sustragerea prin escrocherie din avutul proprie- tarului),alineatul 3 al articolului 123 (sustragerea din avutul propri- etarului prin însuşire, delapidare sau abuz de serviciu), articolele 123/1 (sustragerea în proporţii deosebit de mari din avutul proprieta- rului), 125 (dobîndirea prin şantaj a avutului proprietarului), 127 (nimicirea sau deteriorarea premeditată a avutului proprietarului), alineatul 2 al articolului 164/4 (tăinuirea mijloacelor în devize), alineatele 4 şi 6 ale articolului 177 (încălcarea regulilor de siguran- ţă a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de transport de către persoanele care conduc mijloacele de transport, comisă în stare de ebrietate), articolele 182 (răpirea mijloacelor de transport), 204/1 (opunerea de rezistenţă colaboratorului poliţiei), 206/1 (atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei), alineatele 3 şi 4 ale articolului 214 (samavolnicia), alineatul 3 al articolului 218 (huliganismul), articolul 225/1 (fabricarea, procurarea, păstrarea, transportarea, expedierea ilegală în scop de desfacere sau desfacerea ilegală a mijloacelor narcotice), alineatele 2 şi 3 ale articolului 225/2 (sustragerea de mijloace narcotice), articolul 225/3 (organizarea sau întreţinerea de spelunci pentru consumul de mijloace narcotice), alineatul 2 al articolului 225/4 (îndemnul de a consuma mijloace narcotice), alineatul 2 al articolului 225/5 (fabricarea, procurarea, păstrarea, transportarea sau expedierea ilegală de mijloace narcotice fără scop de desfacere), alineatele 2 şi 3 ale articolului 227/1 (sustragerea de arme de foc, a muniţiilor sau substanţelor explozive) şi punctul 3) al articolului 241 (opunerea de rezistenţă şefului sau constrîngerea acestuia la încălcarea îndatoririlor de serviciu) din Codul penal sau au fost condamnate pentru comiterea infracţiunilor enumerate;

d) cu funcţii de răspundere, care au comis infracţiunile prevăzute la articolele 184 (abuzul de putere sau abuzul de serviciu), 185 (excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu), 187 (luarea de mită),187/1 (mijlocirea mituirii), 188 (darea de mită), alineatul 2 al articolului 189 (falsul în actele publice) şi articolul 261 (abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii) din Codul penal sau au fost condamnate pentru comiterea infracţiunilor enu- merate;

e) condamnate mai mult decît de două ori la privaţiune de libertate pentru infracţiuni săvîrşite cu premeditare, precum şi condamnate anterior la privaţiune de libertate pentru infracţiunile menţionate la lit. c), ale căror antecedente penale nu s-au stins;

f) anterior absolvite de pedeapsă prin amnistie sau graţiere, precum şi anterior eliberate din locurile de detenţie pînă la executarea deplină a termenului de pedeapsă stabilit de instanţa judecătorească, condiţionat înainte de termen, sau în alte temeiuri, condamnate condiţionat cu amînarea executării sentinţei, condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu atragerea obligatorie la muncă şi care au comis din nou infracţiuni premeditate;

g) care la data adoptării prezentei legi au mai mult de două încălcări de regim premeditate, comise pe parcursul ultimului an de executare a pedepsei;

h) condamnate la pedeapsa amenzii.

Anexă

la Legea nr. 972-XIII

din 24 iulie 1996

REGULAMENT

cu privire la modul de aplicare a Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a V-a

de la proclamarea independenţei Republicii Moldova

1. Executarea Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a V-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova se pune în sarcina:

a) judecătoriilor raionale, de sector şi municipale în a căror rază teritorială se află locul de executare a pedepsei - în ceea ce priveşte condamnaţii care îşi execută pedeapsa în locurile de detenţie;

b) judecătoriilor raionale, de sector şi municipale în a căror rază teritorială se află locul de executare a pedepsei - în ceea ce priveşte persoanele condamnate condiţionat la privaţiune de libertate cu atragerea obligatorie la muncă şi persoanele eliberate condiţionat din locurile de detenţie cu atragerea obligatorie la muncă;

c) judecătoriilor raionale, de sector şi municipale - în ceea ce priveşte persoanele condamnate condiţionat şi persoanele condamnate cărora le-a fost amînată executarea sentinţelor în modul prevăzut de articolul 44/1 din Codul penal şi de articolul 341 din Codul de procedură penală, precum şi în ceea ce priveşte persoanele condamnate la muncă corecţională fără privaţiune de libertate, persoanele care îşi execută pedeapsa principală a privaţiunii de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, a destituirii din funcţie la locul unde sînt luate în evidenţă;

d) instanţelor judecătoreşti care au pronunţat sentinţele - în ceea ce priveşte condamnaţii care îşi execută pedeapsa peste hotarele Republicii Moldova;

e) judecătoriilor raionale, de sector şi municipale în a căror rază teritorială se află locul de ţinere sub arest - în ceea ce priveş- te condamnaţii referitor la care sentinţele au rămas definitive,dar care nu au fost trimişi în locurile de executare a pedepsei;

f) instanţelor judecătoreşti - privind cauzele nejudecate aflate în procedura acestora, precum şi în ceea ce priveşte persoanele referitor la care sentinţele nu au rămas definitive, în ceea ce priveşte persoanele referitor la care sentinţele au rămas definitive, dar care nu sînt ţinute sub arest şi nu au fost trimise în locul de executare a pedepsei sau la locul de muncă;

g) organelor de cercetare penală şi de anchetă penală preliminară - în ceea ce priveşte persoanele ale căror dosare şi materiale privind infracţiunile săvîrşite se află în procedura acestor organe.

2. Pentru fiecare persoană care cade sub incidenţa legii, organele respective ale Ministerului Justiţiei trimit în instanţa judecătorească respectivă propunerea în care îşi expun opinia privind posibilitatea aplicării amnistiei, o informare privind recompensele şi sancţiunile, dosarul personal şi alte materiale necesare pentru soluţionarea chestiunii în cauză (după examinare dosarul personal al condamnatului se înapoiază organului care l-a prezentat).

În ceea ce priveşte condamnaţii care îşi execută pedeapsa peste hotarele Republicii Moldova, materialele necesare pentru soluţionarea chestiunii privind aplicarea amnistiei sînt cerute de Ministerul Justiţiei.

3. Instanţele judecătoreşti studiază dosarele personale şi alte materiale despre condamnaţi, audiază în şedinţe de judecată reprezentanţii administraţiei organului care execută sentinţele, precum şi explicaţiile personale ale condamnaţilor. Materialele privitoare la persoanele care îşi execută pedeapsa peste hotarele Republicii Moldova pot fi examinate în lipsa condamnatului şi a dosarului personal al aces- tuia.

4. Hotărîrile instanţelor judecătoreşti cu privire la aplicarea sau neaplicarea amnistiei se pronunţă în privinţa fiecărei persoane strict individual, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în baza studierii minuţioase a datelor despre persoana condamnatului.

5. Participarea procurorului la şedinţele de judecată este obligatorie.

6. Hotărîrile instanţelor judecătoreşti cu privire la aplicarea sau neaplicarea amnistiei pot fi atacate de către condamnaţi sau contestate de către procuror în instanţa judecătorească ierarhic superioară în termen de 5 zile de la data pronunţării.

Executarea hotărîrii privind aplicarea amnistiei, care a fost atacată sau contestată, se suspendă.

Extrasele din hotărîrile instanţelor judecătoreşti privind aplicarea amnistiei, neatacate şi necontestate, se remit administraţiei organului care execută sentinţele pentru executarea lor neîntîrziată.

7. Hotărîrile privind aplicarea amnistiei adoptate de organele de cercetare penală şi anchetă penală preliminară se aprobă de către procuror.

8. După încheierea activităţii de executare a legii, chestiunea privind aplicarea amnistiei se examinează, după caz, de Curtea Supremă de Justiţie.

9. Prevederile Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a V-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova se aplică persoanelor care au săvîrşit infracţiuni pînă la data adoptării legii - 24 iulie 1996 inclusiv.

10. Se stabileşte că:

a) prevederile art.1 lit. a), b) şi c) din lege se aplică persoanelor care au participat la acţiunile de luptă în cel de-al doilea război mondial şi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, foştilor ostaşi-internaţionalişti care au participat la acţiunile de luptă în Afghanistan şi pe teritoriul altor ţări, participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, persoanelor din rîndul victimelor represiuni lor politice, precum şi persoanelor decorate cu ordine şi medalii ale fostei U.R.S.S. şi ale Republicii Moldova, care dispun de adeverinţele respective;

b) prevederile art.1 lit. d) din lege se aplică persoanelor care s-au născut după 24 iulie 1978;

c) prevederile art.1 lit. e) şi f) din lege se aplică femeilor care la data adoptării legii au atins vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au atins vîrsta de 60 de ani;

Invalizi de gradele I, II şi III sînt considerate persoanele care la data adoptării legii sînt încadrate în aceste grade de invaliditate, în modul stabilit.

Prevederile art.1 lit. e) din lege se aplică femeilor care nu au fost decăzute din drepturile părinteşti şi au copii născuţi după 24 iulie 1978, precum şi femeilor a căror graviditate a survenit pînă la data adoptării legii;

d) la aplicarea art.1 lit. e) şi f) din lege, restul rămas neexecutat din termenul de pedeapsă se calculează de la data adoptării legii.

11. La aplicarea articolului 3 din lege urmează să fie redus restul din termenul de pedeapsă rămas neexecutat la data adoptării legii.

12. La aplicarea art.5 lit. e) din lege nu se ţine cont de antecedentele penale:

a) stinse în modul stabilit de lege;

b) ale persoanelor condamnate anterior pentru infracţiuni comise din imprudenţă;

c) ale persoanelor condamnate anterior pentru infracţiuni premeditate la pedepse nonprivative de libertate;

d) ale persoanelor condamnate în conformitate cu articolele 24/1, 43 şi 44/1 din Codul penal, dacă nu au fost trimise în locurile de detenţie.

13. La aplicarea amnistiei persoanelor al căror termen de pedeapsă a fost redus în temeiul actului de amnistie sau de graţiere este necesar să se pornească de la termenul de pedeapsă stabilit prin aceste acte.

14. Persoanele care beneficiază de amnistie se absolvă atît de pedeapsa principală, cît şi de pedeapsa complementară, dacă ultima n-a fost executată pînă la data adoptării legii.

15. Personalul scriptic al penitenciarelor şi al izolatoarelor de anchetă penală, precum şi al gărzii de escortă, nu este pasibil de reducere.

16. Organele administraţiei publice locale asigură luarea la timp în evidenţă a persoanelor absolvite de pedeapsă în baza legii şi acordă ajutorul necesar pentru aranjarea traiului şi plasarea în cîmpul muncii.