975/04.12.2014 Hotărîre cu privire la zilele de odihnă în anul 2015
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la zilele de odihnă în anul 2015
nr. 975 din 04.12.2014
(în vigoare 09.12.2014)
Monitorul Oficial nr. 364-365 art.1057 din 09.12.2014
* * *
În conformitate cu prevederile articolului 111 alineatul (5) din Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159-162, art.648), cu modificările şi completările ulterioare, şi în scopul organizării optime a timpului de muncă şi de odihnă în anul 2015, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Zilele de 2, 9 ianuarie şi 28 august se consideră zile de odihnă, iar zilele de 17, 31 ianuarie şi 22 august – zile lucrătoare.
2. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale, conducătorii întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor vor asigura, în zilele considerate lucrătoare, activitatea eficientă a unităţilor subordonate.
| PRIM-MINISTRU | Iurie LEANCĂ |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul muncii, protecţiei | |
| sociale şi familiei | Valentina Buliga |
| Nr.975. Chişinău, 4 decembrie 2014. | |