BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

985/22.10.97 Hotărîre cu privire la atribuirea terenurilor

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
22.10.1997

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea terenurilor

nr. 985  din  22.10.97

 (în vigoare 27.11.1997) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.77-78 art.799 din 27.11.1997

* * *

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se acceptă propunerile comitetelor executive raionale, coordonate cu Agenţia Naţională pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru şi cu deţinătorii de terenuri:

1) privind atribuirea în folosinţă:

a 0,15 hectare de terenuri (curţi gospodăreşti) din folosinţa funciară a gospodăriei experimentale de producţie “Roşu”, raionul Cahul, – agrofirmei “Laura” (S.R.L.), pentru construcţia unei oloiniţe;

a 0,55 hectare terenuri arabile, din fondul de rezervă al primăriei oraşului Codru, municipiul Chişinău, – Institutului de Cercetări Ştiinţifice, Selecţie şi Tehnologii pentru Pomicultură, pentru amenajarea grădinii publice;

a 0,27 hectare de terenuri deteriorate artificial din folosinţa funciară a Căii Ferate din Moldova, raionul Drochia, – întreprinderii individuale “E.C.Grigoriţa”, pentru amenajarea staţiei de parcare a automobilelor;

a 0,29 hectare de terenuri, inclusiv 0,28 hectare păşune din fondul de rezervă al primăriei comunei Băneşti, raionul Teleneşti, şi 0,01 hectare terenuri deteriorate artificial din folosinţa funciară a Societăţii pe Acţiuni “Autostrada”, Edineţ – firmei de producţie şi comerţ “Elvari”, pentru construcţia staţiei de alimentare cu petrol;

a 0,08 hectare de păşune din fondul de rezervă al primăriei comunei Grinăuţi, raionul Rîşcani, – întreprinderii individuale “CLG-Costiuc”, pentru construcţia morii;

a 5,17 hectare de terenuri, ocupate de bazele de producţie ale detaşamentelor mecanizate de ameliorare, inclusiv 2,17 hectare din fondul de rezervă al primăriei comunei Baimaclia, 1,35 hectare din folosinţa funciară a gospodăriei agricole de stat “Patria”, 0,85 hectare din fondul de rezervă al primăriei comunei Tartaul, 0,8 hectare din folosinţa funciară a gospodăriei agricole de stat “S.Lazo”, – Societăţii pe Acţiuni “Fertilitatea” din Cantemir;

a 0,55 hectare de terenuri, inclusiv 0,49 hectare din fondul de rezervă al primăriei comunei Vatici, raionul Orhei, ocupate de construcţiile morii şi 0,06 hectare din fondul de rezervă al primăriei oraşului Orhei, ocupate de staţia de alimentare cu petrol – mănăstirii Naşterea Maicii Domnului din s.Curchi;

a 0,26 hectare de terenuri din fondul de rezervă al primăriei oraşului Orhei, ocupate de clădirea tipografiei – Mitropoliei Moldovei;

a 4,2 hectare de terenuri, inclusiv 4 hectare, ocupate de construcţii, din posesia funciară a gospodăriei agricole “Moldova”, raionul Criuleni, şi 0,2 hectare de păşune din fondul de rezervă al primăriei comunei Bălăbăneşti – fabricii de conserve şi vinuri “Bălăbăneşti”;

a 0,52 hectare terenuri (curţi gospodăreşti) din folosinţa funciară a asociaţiei “Corjeuţi”, raionul Briceni – întreprinderii individuale “NORD-TRANS-ZOSIM” pentru amplasarea centrului auto.

2) cu privire la transmiterea:

în fondul forestier de stat a terenurilor, conform anexei nr.1;

a 13,85 hectare de terenuri, inclusiv 11,52 hectare plantaţii de dud, 2,33 hectare păşune, din posesia funciară a gospodăriei agricole “Moldova”, – în fondul de rezervă al primăriei comunei Bălăbăneşti, raionul Criuleni, în scopul necesităţilor publice;

în cadrul raionului Rezina:

a 50,52 hectare de terenuri, inclusiv 8,28 hectare plantaţii de dud, 15,52 hectare plantaţii de nucari, 26,72 hectare păşune din posesia funciară a Societăţii pe Acţiuni “Saharna” – în fondul de rezervă al primăriei comunei Saharna Nouă, în scopul necesităţilor publice;

a 6,58 hectare livezi din posesia funciară a Societăţii pe Acţiuni “Minceni”, – în fondul de rezervă al primăriei comunei Mincenii de Jos, pentru dezvoltarea localităţii, cu transmiterea concomitentă în calitate de compensare a 6 hectare terenuri arabile Societăţii pe Acţiuni “Minceni” din fondul de rezervă al primăriei comunei Mincenii de Jos.

2. Se permite întreprinderii de stat pentru silvicultură Chişinău tăierea pădurii pe o suprafaţă de 0,37 hectare în ocolul silvic Ghidighici, raionul Străşeni, la compartimentul “tăieri diverse”, în legătură cu construcţia gazoductului Străşeni-Călăraşi.

3. În conformitate cu actele comisiilor comitetelor executive raionale, întreprinderile şi organizaţiile:

1) vor recupera deţinătorilor de terenuri pierderile cauzate prin repartizarea terenurilor;

2) vor asigura virarea mijloacelor băneşti pentru valorificarea noilor terenuri în schimbul terenurilor agricole care urmează să fie atribuite, conform anexei nr.2;

3) vor organiza decopertarea stratului fertil de sol de pe toate suprafeţele amplasamentelor menţionate şi transportarea lui în locurile specificate în documentaţia de organizare a teritoriului, conform anexei nr.3.

4. Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului al Agenţiei Naţionale pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru şi comitetele executive raionale vor asigura, la cererea întreprinderilor şi organizaţiilor, realizarea efectivă a proiectelor de repartizare a terenurilor pentru construcţii şi în alte scopuri, eliberînd deţinătorilor de terenuri, comitetelor executive raionale şi beneficiarilor documentaţia respectivă şi autentificînd dreptul noilor deţinători de terenuri.

5. Pînă la autentificarea dreptului noilor deţinători terenurile repartizate prin prezenta hotărîre rămîn în folosinţa foştilor deţinători.