BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Acord de colaborare din 07.05.96 în domeniul învăţămîntului între Ministerul Învăţămîntului al Republicii Moldova şi Comitetul de Stat pentru Învăţămîntul Superior al Federaţiei Ruse

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
07.05.1996
Acord de colaborare în domeniul învăţămîntului între Ministerul Învăţămîntului al Republicii Moldova şi Comitetul de Stat pentru Învăţămîntul Superior al Federaţiei Ruse din 07.05.1996 Publicat în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 2001, volumul 24, pag.322 * * * ------------------------------- În vigoare din data semnării. Ministerul Învăţămîntului al Republicii Moldava şi Comitetul de Stat pentru Învăţămîntul Superior al Federaţiei Ruse, denumite în continuare "Părţi", conducîndu-se de prevederile Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse, din 17 august 1994, privind colaborarea culturală şi ştiinţifică, luînd în considerare interesul reciproc pentru colaborare în sfera învăţămîntului, fiind dispuse pentru colaborarea ştiinţifică, metodico- organizatorică şi în alte domenii, conştiente de faptul că colaborarea în domeniul învăţămîntului superior reprezintă un element important al relaţiilor bilaterale, care contribuie la consolidarea relaţiilor dintre ambele Părţi şi care creează premisele dezvoltării unor relaţii reciproc avantajoase în diferite domenii, au convenit asupra celor ce urmează: Articolul 1 Persoanele, care locuiesc permanent pe teritoriul uneia dintre Părţi şi sunt cetăţeni ai altei Părţi, pot obţine studii superioare, precum şi titluri ştiinţifice în condiţiile stabilite pentru cetăţenii statului, pe teritoriul căruia locuiesc permanent. Articolul 2 Fiecare dintre Părţi se obligă să asigure condiţii pentru continuarea studiilor (pînă la absolvire) cetăţenilor celeilalte Părţi, înmatriculaţi pînă la 1 ianuarie 1992 atît în instituţiile de învăţămînt superior, cît şi în învăţămîntul postuniversitar, în condiţiile în vigoare pentru cetăţenii Părţii primitoare, dacă Părţile nu vor conveni altfel. Articolul 3 Părţile stabilesc comanda de stat pentru admiterea cetăţenilor Republicii Moldova în instituţiile de învăţămînt superior ale Federaţiei Ruse şi a cetăţenilor Federaţiei Ruse în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova, cu finanţarea de la bugetul de stat al Părţii trimiţătoare. Numărul persoanelor trimise la studii, condiţiile de admitere şi de finanţare se stabilesc anual prin Protocol bilateral de colaborare. Articolul 4 Părţile nu vor împiedica admiterea individuală a cetăţenilor altei Părţi în instituţiile sale de învăţămînt superior pe bază de concurs, conform regulamentului instituţiei de învăţămînt. Articolul 5 Părţile vor contribui la crearea condiţiilor în învăţămîntul superior pentru pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea cadrelor didactice şi ştiinţifico-didactice din instituţiile de învăţămînt în care predarea se efectuează în limba celuilalt Stat. Părţile vor contribui la pregătirea, perfecţionarea şi recalificarea cadrelor didactice, asigurarea didactico-metodică a unităţilor de învăţămînt ale celeilalte Părţi în care predarea se efectuează în limba statului partener. Articolul 6 În baza principiilor egalităţii în drepturi şi reciprocităţii, Părţile vor efectua colaborarea în următoarele domenii: - pregătirea specialiştilor prin studii universitare complete şi parţiale, doctorat şi postdoctorat, stagii ştiinţifice; - pregătirea şi perfecţionarea calificării cadrelor ştiinţifico- didactice pentru instituţiile de învăţămînt superior; - încurajarea studierii reciproce a limbilor rusă şi moldovenească, a literaturii şi culturii ambelor Părţi; - colaborarea directă între instituţiile de învăţămînt superior; - dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de învăţămînt superior în ambele ţări; - participarea instituţiilor de învăţămînt superior ale ambelor ţări la programe internaţionale în domeniul învăţămîntului superior; - dezvoltarea colaborării în domeniul tehnologiilor moderne de instruire; - dezvoltarea colaborării la nivel regional prin crearea unor complexe şi sisteme ştiinţifico-instructive flexibile; - crearea şi asigurarea funcţionării unui sistem de informare şi documentare a organelor de colaborare internaţională în domeniul învăţămîntului superior. Articolul 7 Prezentul Acord va intra în vigoare la data ultimei notificări, în scris, despre îndeplinirea procedurilor interne necesare intrării lui în vigoare. Prezentul Acord se incheie pe un termen de 5 ani. Acţiunea lui se va prelungi în mod automat pentru următorii 5 ani, dacă nici una din Părţi nu va notifica, în scris, cealaltă Parte despre intenţia sa de a denunţa prezentul Acord cu 6 luni înainte de expirarea termenului lui de valabilitate. Semnat la Moscova, la 7 mai 1996, în două exemplare originale, în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate.