BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Acord de colaborare din 11.05.2007 dintre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Letonia

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
11.05.2007

Notă: Aprobat prin Hot.Guv. nr.1285 din 26.11.2007

Acord*

de colaborare dintre Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

şi Ministerul Justiţiei al Republicii Letonia

din  11.05.2007

 (în vigoare 03.12.2007) 

Publicat în ediţia oficială

"Tratate internaţionale", 2009, volumul 41, pag.370

* * *

Notă: La 11.04.2016 Acordul şi-a încetat activitatea conform Ordinului MAE şi IE nr.445-T-04 din 16.05.2016

___________________

* Semnat la Riga la 11 mai 2007.

În vigoare din 03 decembrie 2007.

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Letonia, denumite în continuare Părţi Contractante,

în dorinţa de a consolida şi diversifica bunele relaţii dintre state,

fiind convinse de importanţa rolului instituţiilor justiţiei în viaţa societăţii,

subliniind că schimbul de cunoştinţe şi experienţă în domeniul dreptului, cel legislativ, al administrării justiţiei, al organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti, al administraţiei penitenciare şi al activităţii de prevenire şi combatere a faptelor penale şi sancţionare a infracţiunilor corespunde intereselor ambelor Părţi Contractante,

ţinând cont de obligaţiile internaţionale, cadrul legislativ naţional şi împuternicirile ambelor Părţi Contractante,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Părţile Contractante vor colabora şi contribui la schimbul de experienţă în următoarele direcţii:

- informaţia juridică;

- organizarea activităţii Ministerului Justiţiei şi a organelor justiţiei;

- reciclarea cadrelor justiţiei;

- elaborarea proiectelor actelor normative;

- elaborarea concepţiei privind actele normative şi asigurarea realizării lor;

- alte direcţii, dacă acestea corespund scopurilor şi sarcinilor Părţilor Contractante.

Articolul 2

În scopul realizării intenţiei de a colabora, enunţate în prezentul Acord, Părţile Contractante vor elabora programe de colaborare – periodice şi cu titlu permanent – menite să asigure diverse forme de dialog ştiinţific şi managerial în domeniul justiţiei.

Articolul 3

În caz de necesitate, în scopul soluţionării problemelor privind colaborarea, pregătirea programelor de colaborare şi determinarea totalurilor realizării programelor. Părţile Contractante vor crea grupuri de experţi şi grupuri de lucru în vederea soluţionării problemelor de competenţă.

Articolul 4

Părţile Contractante vor crea condiţii pentru legături directe şi schimb de experienţă dintre instituţiile justiţiei ale ambelor state.

Articolul 5

Părţile Contractante vor contribui la organizarea de consultări, seminare, conferinţe ştiinţifice, reuniuni şi alte manifestări cu caracter juridic în problemele care prezintă interes pentru ambele state.

Articolul 6

Părţile Contractante vor contribui Ia schimbul de specialişti şi delegaţii în scopul examinării problemelor care prezintă interes pentru ambele state.

Articolul 7

În procesul colaborării Părţile Contractante vor utiliza limba convenită de către acestea.

Articolul 8

Părţile Contractante, în baza principiului de reciprocitate şi în conformitate cu legislaţia sa internă, vor suporta cheltuielile rezultate din prezentul Acord.

În cazul vizitelor întreprinse de delegaţiile Părţilor Contractante, finanţarea se va efectua în felul următor:

Partea Contractantă de destinaţie va suporta cheltuielile legate de organizare;

Partea Contractantă de provenienţă va suporta cheltuielile de transport.

Articolul 9

Prezentul Acord se încheie pe un termen nelimitat şi intră în vigoare la data ultimii notificări, prin canalele diplomatice, despre îndeplinirea de către Părţile Contractante a procedurilor interne necesare intrării lui in vigoare.

Fiecare din Părţile Contractante poate denunţa prezentul Acord, notificând despre aceasta cealaltă Parte Contractantă. În acest caz Acordul îşi pierde valabilitatea după expirarea perioadei de şase luni de la data acestei notificări.

Întocmit la Riga, la 11 mai 2007, în două exemplare originale, fiecare în limba moldovenească, letonă şi engleză, toate textele fiind egal autentice,

În cazul aparenţei unor divergenţe în interpretarea prezentului Acord, textul în limba engleză va fi de referinţă.