BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Acord din 02.02.95 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la garanţiile sociale şi asigurarea cu pensii a foştilor militari şi a membrilor familiilor lor

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
02.02.1995
Notă: Ratificat prin Hot. Parl. 647-XIV din 22.10.99 Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la garanţiile sociale şi asigurarea cu pensii a foştilor militari şi a membrilor familiilor lor din 02.02.1995 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.8-9/1 din 20.01.2000 Publicat în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 2001, volumul 24, pag.319 * * * ------------------------------- În vigoare din 7 decembrie 1999. Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse, denumite în continuare "Părţi", bazîndu-se pe principiile unanim recunoscute ale garanţiilor drepturilor omului în domeniul asigurării sociale, în scopul îmbunătăţirii deservirii sociale şi asigurării cu pensii a persoanelor care s-au retras din serviciul militar, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova şi al Federaţiei Ruse şi care au satisfăcut serviciul militar în forţele armate şi alte formaţiuni militare ale acestor state, ale fostei URSS, ale Forţelor Armate Unificate ale Comunităţii Statelor Independente, precum şi a membrilor familiilor lor, au convenit asupra următoarelor: Articolul 1 Asigurarea cu pensii a ofiţerilor, subofiţerilor, micimanilor, militarilor reangajaţi, care sau retras din serviciul militar din Forţele Armate ale fostei URSS, şi a persoanelor care au satisfăcut serviciul militar în calitate de ofiţeri, subofiţeri, micimani, ori serviciul militar în bază de contract în calitate de soldaţi, marinari, sergenţi şi plutonieri în Forţele Armate ale Republicii Moldova şi ale Federaţiei Ruse, în Forţele Armate Unificate ale Comunităţii Statelor Independente, în trupele de grăniceri, de interne şi de căi ferate ale fostei URSS, ale Republicii Moldova şi ale Federaţiei Ruse, precum şi a membrilor familiilor acestora, care şi-au pierdut întreţinătorul şi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova sau al Federaţiei Ruse, se efectuează conform condiţiilor, normelor şi modului, stabilite sau care vor fi stabilite de legislaţia Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse pe teritoriul cărora locuiesc aceşti militari şi membrii familiilor lor. Totodată, pensiile se fixează şi se plătesc de către organele competente respective ale Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse la locul lor permanent de trai. La strămutarea cu domiciliu permanent de pe teritoriul unui stat, care a semnat prezentul Acord, pe teritoriul celuilalt stat, plata pensiei la fostul loc de trai încetează. Articolul 2 În vechimea în muncă pentru fixarea pensiilor persoanelor care s-au retras din serviciul militar se include serviciul lor (inclusiv în condiţii avantajoase) în forţele armate şi formaţiunile militare, indicate în articolul 1 al prezentului Acord, în modul stabilit de legislaţia statului contractant al prezentului Acord, pe teritoriul căruia şi-au satisfăcut serviciul militarii, iar pînă la adoptarea de către Republica Moldova şi Federaţia Rusă a actelor normative respective vizînd această problemă - în modul stabilit de actele legislative ale fostei URSS. Solda din care urmează a fi calculate pensiile militarilor şi membrilor familiilor lor, specificaţi în articolul 1 al prezentului Acord, se stabileşte conform legislaţiei statului contractant al prezentului Acord, pe teritoriul căruia ei locuiesc. Articolul 3 Persoanele specificate în articolul 1 al prezentului Acord beneficiază de toate drepturile şi înlesnirile, stabilite de legislaţia statului contractant al prezentului Acord. Articolul 4 Cheltuielile pentru asigurarea cu pensii a militarilor şi membrilor familiilor lor, specificaţi în Articolul 1 al prezentului Acord, precum şi pentru acordarea inlesnirilor stabilite de legislaţie se suportă de către Republica Moldova şi Federaţia Rusă din bugetele lor, fără a efectua decontări reciproce între ele. Articolul 5 Părţile îşi asumă obligaţia să se informeze reciproc asupra legislaţiei în vigoare pe teritoriile Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse privind asigurarea cu pensii a militarilor şi a membrilor familiilor lor, asupra modificărilor ei, precum şi să colaboreze în scopul clarificării circumstanţelor necesare pentru stabilirea şi plata pensiilor. Articolul 6 Valabilitatea prezentului Acord nu este condiţionată de faptul dacă foştii militari şi membrii familiilor lor au sau nu au cetăţenia statului pe teritoriul căruia locuiesc. Articolul 7 În caz de necesitate, problemele legate de aplicarea prezentului Acord vor fi examinate în cadrul unor consultări ale Părţilor, cu implicarea reprezentanţilor departamentelor interesate. Articolul 8 Prezentul Acord intră în vigoare la data ultimei notificări privind executarea de către fiecare Parte contractantă a procedurilor interstatale necesare intrării lui în vigoare şi se încheie pe un termen de cinci ani. Valabilitatea sa va fi prelungită în mod automat pentru următoarele perioade de cinci ani, dacă nici una dintre Părţi nu va înştiinţa, în scris, cealaltă Parte, cu cel puţin şase luni înainte de expirarea anului calendaristic, despre intenţia sa de a denunţa prezentul Acord. Drepturile persoanelor specificate în articolul 1 al prezentului Acord, apărute în conformitate cu prevederile prezentului Acord, rămîn în vigoare şi în cazul denunţării lui. Semnat la Chişinău, la 2 februarie 1995, şi la Moscova, la 10 februarie 1995, în două exemplare, fiecare în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte avînd aceeaşi valoare.