Documente
Acord din 07.06.2000 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze de colaborare în domeniul sănătăţii şi medicinei
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.955 din 19.09.2000
Acord între Guvernul Republicii Moldova şi
Guvernul Republicii Populare Chineze de colaborare
în domeniul sănătăţii şi medicinei
din 07.06.2000
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2001, volumul 24, pag.113
* * *
-------------------------------
În vigoare din 18 decembrie 2000.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze,
denumite în continuare "Părţi Contractante",
dorind să dezvolte şi să promoveze relaţiile de prietenie între cele
două popoare şi să intensifice schimbul şi cooperarea în domeniul
sănătăţii şi medicinei între ambele ţări,
după consultări amicale,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Părţile Contractante vor promova schimbul şi cooperarea în domeniile
sănătăţii şi ştiinţelor medicale şi vor stimula cooperarea directă între
organizaţiile interesate din sfera sănătăţii, medicinei, cercetărilor şi
educaţiei în baza avantajului reciproc şi în conformitate cu legislaţia
fiecărui stat, îndeosebi în următoarele direcţii:
1) politica sănătăţii şi cercetările în domeniul sănătăţii;
2) studiile medicale şi ştiinţele medicale;
3) supravegherea sănătăţii;
4) combaterea maladiilor;
5) asistenţa medicală;
6) sănătatea mamei şi a copilului;
7) medicina tradiţională.
Articolul 2
Părţile Contractante vor stimula, în limita capacităţii lor şi în
cadrul mijloacelor disponibile:
1) schimbul reciproc de specialişti şi grupe de studiu;
2) participarea la întrunirile interdepartamentale în domeniul
tehnic şi ştiinţific ţinute în cealaltă ţară;
3) organizarea în comun a seminarelor ştiinţifice;
4) alte forme de cooperare, convenite de ambele Părţi Contractante.
Articolul 3
Părţile Contractante vor colabora în vederea implementării
activităţilor în domeniul sănătăţii ale Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii şi ale altor organizaţii internaţionale.
Articolul 4
Fiecare Parte Contractantă va acorda celeilalte Părţi, în limitele
prevederilor legilor şi reglementărilor în vigoare pe teritoriul său,
toate facilităţile posibile pentru intrarea, şederea şi plecarea
persoanelor şi pentru importul materialelor şi echipamentului necesar
implementarii programelor de schimb elaborate în conformitate cu acest
Acord.
Articolul 5
Pentru implementarea acestui Acord Părţile Contractante vor elabora
şi adopta periodic planuri de cooperare în care vor conveni în mod
special asupra formelor, conţinutului, metodelor şi condiţiilor
cooperării pentru o anumită perioadă şi vor determina planul financiar
pentru implementarea lor.
Articolul 6
Toate schimburile, precum şi alte forme de cooperare care rezultă
din acest Acord vor fi implementate în conformitate cu legile şi
reglementările în vigoare pe teritoriul statelor Părţilor Contractante.
Articolul 7
Prezentul Acord va intra în vigoare la data înştiinţării, în scris,
prin canale diplomatice, a Părţilor Contractante despre îndeplinirea
tuturor procedurilor legale interne necesare intrării lui în vigoare.
Acordul se încheie pentru un termen de cinci ani şi se va prelungi
în mod automat pentru următoarele termene consecutive de cinci ani, dacă
nici una dintre Părţile Contractante nu va anunţa, cu şase luni în
prealabil, intenţia sa de a denunţa Acordul.
Întocmit la Beijing, la 7 iunie 2000, în două exemplare originale,
fiecare în limbile modovenească, chineză şi engleză, toate textele fiind
egal autentice.
În cazul apariţiei divergenţelor în interpretare, textul în limba
engleză va prevala.