Documente
Acord din 07.10.96 între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii al Federaţiei Ruse privind colaborarea în domeniul medicinei şi sănătăţii
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.9 din 10.01.98
Acord între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi
Ministerul Sănătăţii al Federaţiei Ruse privind colaborarea
în domeniul medicinei şi sănătăţii
din 07.10.1996
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 21, pag.248
----------------------------
* Semnat la Moscova la 7 octombrie 1996.
În vigoare din 14 ianuarie 1998.
Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii
al Federaţiei Ruse, denumite în continuare "Părţi",
ţinînd cont de dorinţa de a menţine şi a dezvolta legăturile
tradiţionale în domeniul medicinei şi sănătăţii,
avînd în vedere interesul ambelor Părţi pentru o colaborare
echitabilă şi reciproc avantajoasă de lungă durată şi pe o bază stabilă,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Părţile vor dezvolta colaborarea multilaterală în soluţionarea
problemelor prioritare ale programelor naţionale din domeniul protecţiei
şi ameliorării sănătăţii populaţiei.
Articolul 2
Părţile vor contribui la extinderea legăturilor directe între
instituţiile de ocrotire a sănătăţii, precum şi între organele de
ocrotire a sănătăţii, denumite în continuare organizaţii colaboratoare,
ţinînd cont de particularităţile trecerii la relaţiile de piaţă.
Articolul 3
Părţile vor dezvolta colaborarea reciproc avantajoasă în următoarele
domenii ale sănătăţii şi ştiinţei medicale:
- acordarea asistenţei medicale primare şi specializate populaţiei
adulte şi copiilor;
- medicina preventivă şi inspecţia sanitar-epidemiologică de stat;
- asigurarea cu medicamente;
- tratamentul balneo-sanatorial şi de reabilitare;
- instruirea personalului medical şi ştiinţific;
- efectuarea în comun a cercetărilor ştiinţifice;
- elaborarea şi aplicarea sistemelor informaţionale computerizate în
sistemul ocrotirii sănătăţii;
- elaborarea priorităţilor în reformarea sistemelor ocrotirii
sănătăţii;
- medicina de asigurare a populaţiei;
- statistica medicală;
- prevenirea şi lichidarea consecinţelor medico-sanitare, provocate
de situaţiile excepţionale;
- schimb de informaţii operative.
Articolul 4
Relaţiile între organizaţiile colaborante se realizează în baza
contractelor directe, care trebuie să corespundă cerinţelor legislaţiei
în vigoare a ambelor State. Organizaţiile colaborante poartă răspundere
juridică şi economică pentru respectarea angajamentelor contractuale.
Articolul 5
Părţile, în bază de reciprocitate, îşi vor acorda sprijin în
organizarea colaborării curativ-consultative, ştiinţifice, precum şi a
altor forme de cooperare între instituţiile curativ-profilactice, de
cercetări ştiinţifice, balneo-sanatoriale şi de alte profiluri din
subordinea ministerelor şi departamentelor statelor Părţilor.
Articolul 6
Colaborarea, în conformitate cu prevederile Articolului 3 al
prezentului Acord, se va realiza pe bază contractuală (în baza
preţurilor contractuale şi listelor-catalog) pe calea îndreptrării
reciproce a pacienţilor în centrele medicale specializate pentru
consultaţii, tratament şi reabilitare, efectuarea în comun a
cercetărilor ştiinţifice, instruirea personalului medical, didactic şi
ştiinţific, schimbul de specialişti şi informaţie medico-tehnică,
elaborarea instrucţiunilor metodice pentru aplicarea noilor metode de
diagnosticare şi tratament, organizarea de simpozioane, publicarea de
monografii şi articole, eliberarea brevetelor comune. Părţile au
convenit să se abţină de la acţiuni, care pot cauza una alteia
prejudicii economice.
Articolul 7
Părţile vor constitui un grup de lucru de experţi a cîte două
persoane ale fiecărei Părţi, care să funcţioneze permanent, pentru
controlul asupra realizării prezentului Acord şi determinării formelor
şi direcţiilor concrete de colaborare.
Articolul 8
Părţile se vor înştiinţa reciproc despre planificarea congreselor,
conferinţelor şi altor măsuri, vor acorda sprijin la primirea
specialiştilor participanţi la aceste măsuri din contul Părţilor
trimiţătoare.
Articolul 9
Părţile vor conlucra pentru optimizarea planurilor de învăţămînt şi
programelor instituţiilor de învăţămînt, medical superior şi mediu de
specialitate, vor contribui la stabilirea legăturilor directe între
aceste instituţii şi vor efectua schimb de doctoranzi, aspiranţi,
studenţi şi elevi pe bază contractuală.
Articolul 10
Părţile vor oferi, pe bază contractuală, posibilitatea de reciclare
a personalului medical, profesoral şi ştiinţific în instituţiile din
subordinea lor, repartizînd foi la ciclurile existente, precum şi stagii
la locurile de muncă.
Articolul 11
Părţile, reieşind din posibilitatea dezvoltării şi perfecţionării
producerii tehnicii medicale, medicamentelor şi schimbului lor, vor
contribui la sporirea eficacităţii colaborării în aceste domenii,
inclusiv prin crearea unor întreprinderi mixte pentru producerea
articolelor necesare de uz medical.
Articolul 12
Părţile vor contribui la aprofundarea relaţiilor de cooperare
multilaterală în domeniul sănătăţii în cadrul Comunităţii Statelor
Independente.
Articolul 13
Prezentul Acord poate fi modificat şi completat cu acceptul reciproc
al Părţilor, prin perfectarea unor protocoale separate, care vor deveni
părţi integrante ale prezentului Acord.
Articolul 14
În cazul apariţiei unor diferende de interpretare şi aplicare a
prevederilor prezentului Acord, acestea vor fi soluţionate pe calea
negocierilor şi consultărilor dintre reprezentanţii Părţilor.
Articolul 15
Prezentul Acord intră în vigoare la data ultimei notificări în
scris, prin canale diplomatice, privind îndeplinirea de către Părţi a
procedurilor interne, necesare intrării lui în vigoare. Prezentul Acord
se încheie pentru un termen de trei ani. Acţiunea lui se va prelungi
pentru următorul termen de trei ani, dacă nici una dintre Părţi nu va
notifica în scris celeilalte Părţi, cu cel puţin şase luni înainte de
expirarea termenului de acţiune al acestuia, intenţia sa de a-o denunţa.
Întocmit la Moscova, la 7 octombrie 1996, în două exemplare
originale, în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte avînd aceeaşi
valoare juridică.