Documente
Acord din 08.06.95 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Lituania cu privire la transporturile auto internaţionale de pasageri şi mărfuri
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.51 din 30.01.96
Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
Republicii Lituania cu privire la transporturile auto internaţionale
de pasageri şi mărfuri
din 08.06.1995
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 19, pag.344
-----------------------
* Semnat la Viena, la 8 iunie 1995.
În vigoare din 3 iulie 1998.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Lituania,
denumite în continuare "Părţi Contractante",
luînd în considerare dezvoltarea favorabilă bilaterală a relaţiilor
economice comerciale,
fiind conduse de intenţia dezvoltării ulterioare a comunicaţiei
rutiere între ambele ţări, precum şi în tranzit pe teritoriul lor,
au hotărît să încheie prezentul Acord:
Articolul 1
În conformitate cu prezentul Acord, se efectuează transporturile
regulate şi neregulate de pasageri şi mărfuri cu mijloace de transport
auto între ambele ţări şi în tranzit pe teritoriul lor în ţări terţe.
I. TRANSPORTURILE DE PASAGERI
Articolul 2
1) Prin mijloc de transport pentru transportul de pasageri se
subînţelege un mijloc de transport ghidat, care este construit şi
amenajat pentru transportul a nu mai puţin de 9 (nouă) persoane,
inclusiv şoferul.
2) Prin transporturi regulate de pasageri, în conformitate cu
prezentul Acord, se subînţeleg aşa transporturi, care se efectuează după
un itinerar determinat la punctele de îmbarcare şi debarcare a
pasagerilor, cu orare şi tarife elaborate şi publicate în prealabil.
3) Pentru efectuarea transporturilor regulate de pasageri între
Părţile Contractante sau în tranzit pe teritoriul lor sunt necesare
autorizaţii eliberate de către organele de resort ale Părţilor
Contractante.
Autorizaţiile se eliberează în ordinea stabilită de comun acord de
către organele de resort ale fiecărei Părţi Contractante. Autorizaţiile
se pot elibera pe un termen de pînă la 3 ani.
Organul de resort al fiecărei Părţi Contractante eliberează
autorizaţii pentru sectorul de linie care trece pe teritoriul ei.
4) Propunerile cu privire la organizarea acestor transporturi se
transmit reciproc, în prealabil, de către organele de resort ale
Părţilor Contractante. Aceste propuneri trebuie să conţină următoarele
date: denumirea şi adresa (firma) transportatorului, itinerarul, orarul
circulaţiei, timpul presupus de trecere a frontierei, tarifele, punctele
de staţionare, unde transportatorul va înfăptui îmbarcarea şi debarcarea
pasagerilor, precum şi perioada şi reglementarea înfăpturii
transporturilor.
Articolul 3
1) Pentru efectuarea transporturilor neregulate de pasageri între
ambele ţări sau în tranzit pe teritoriul lor, cu exepţia transporturilor
prevăzute în articolul 4 al Acordului prezent, se cer autorizaţii
eliberate de organele de resort ale Părţilor Contractante.
2) Cererea privind acordarea autorizaţiilor pentru efectuarea
transporturilor neregulate de pasageri, prevăzute la punctul 1) al
articolului prezent se remite de transportator organului de resort al
ţării sale, care o readresează organului de resort al celeilalte Părţi
Contractante.
3) Pentru fiecare transport neregulat de pasageri, cu exepţia
transporturilor prevăzute în articolul 4 al Acordului prezent, trebuie
să fie eliberată o autorizaţie aparte ce acordă dreptul de înfăptuire a
unei curse tur-retur, dacă altceva n-a fost stipulat în această
autorizaţie.
Autorizaţia trebuie să conţină datele privind caracterul
transportării şi durata aflării mijlocului de transport în ţara de
destinaţie.
Articolul 4
1) Nu se cere autorizaţie pentru efectuarea transporturilor
neregulate de pasageri:
a) dacă grupul, în aceeaşi componenţă, se transportă cu acelaşi
mijloc de transport pe tot parcursul călătoriei care începe şi se
termină pe teritoriul acelei Părţi Contractante, în care este
înmatriculat mijlocul de transport;
b) care încep pe teritoriul Părţii Contractante în care este
înmatriculat mijlocul de transport şi se termină pe teritoriul
celeilalte Părţi Contractante, cu condiţia, că mijlocul de transport se
va întoarce deşert în ţara, în care este înmatriculat;
c) cînd mijlocul de transport se indreaptă spre teritoriul altei
Părţi Contractante deşert, de unde se transportă grupa de pasageri în
ţara unde este înmatriculat mijlocul de transport, iniţial transportată
cu mijlocul de transport al aceluiaşi transportator;
d) pentru traficul neregulat în tranzit.
2) De autorizaţie nu este nevoie şi în cazul, cînd este schimbat un
mijloc de transport defectat cu altul.
3) La efectuarea transporturilor prevăzute la punctul 1) al
prezentului articol şoferul trebuie să dispună de lista nominală a
pasagerilor.
II. TRANSPORTURILE DE MĂRFURI
Articolul 5
1) Transporturile de mărfuri între ambele ţări sau în tranzit pe
teritoriul lor, cu exepţia transporturilor prevăzute în Articolul 6 al
Acordului prezent, se efectuează cu vehicule cu remorci sau fără ele,
sau cu remorchere, semiremorci în temeiul autorizaţiilor eliberate de
către organele de resort ale Părţilor Contractante.
2) Pentru fiecare transport de mărfuri se eliberează o autorizaţie
separată, care acordă dreptul de efectuare a unei curse tur-retur, dacă
altceva nu e menţionat în această autorizaţie.
Articolul 6
1) Fără autorizaţii se efectuează transporturile:
a) averii în caz de strămutare;
b) exponatelor, utilagelor şi materialelor destinate tîrgurilor şi
expoziţiilor;
c) mijloacelor de transport, animalelor, precum şi a inventarului şi
bunurilor destinate organizării măsurilor sportive;
d) decoraţiilor teatrale şi rechizitelor, instrumentelor muzicale,
utilajului şi accesoriilor de filmări, emisiuni radio şi televizate;
e) corpurilor neînsufleţite;
f) automobilelor cu capacitate de tonaj pînă la 3,5 tone şi a
greutăţii totale pînă la 6 tone inclusiv;
g) mijloacelor de transport defectate sau pentru a li se acorda
asistenţă tehnică;
h) poştei:
i) utilajului medical şi a medicamentelor, în cazurile de calamităţi
şi accidente.
Comisia mixtă, menţionată în Articolul 21 al Acordului prezent,
ţinînd cont de dezvoltarea de mai departe a transporturilor, poate
întroduce schimbări în această listă.
2) Excepţiile prevăzute la subpunctele b), c), d) ale punctului 1)
al articolului prezent acţionează doar în cazurile cînd mărfurile
urmează a fi restituite ţării, în care este înmatriculat mijlocul de
transport, sau cînd mărfurile vor fi transportate în tranzit spre
teritoriul unei ţări terţe.
Articolul 7
1) Cînd gabaritele sau greutatea mijlocului de transport auto cu/sau
fără marfă depăşesc normele prevăzute pe teritoriul celeilalte Părţi
Contractante, precum şi la transportul mărfurilor clasificate ca
periculoase, transportatorul va primi o autorizaţie specială de la
organele de resort ale celeilate Părţi Contractante.
2) Dacă autorizaţia menţionată la punctul 1) al prezentului articol
prevede deplasarea mijlocului de transport pe o rută stabilită,
transportarea se efectuează pe ruta indicată.
III. DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 8
Organele de resort sunt:
pentru Republica Moldova - Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei
Drumurilor;
pentru Republica Lituania - Ministerul Comunicaţiilor.
Articolul 9
1) Organele de resort ale Părţilor Contractante anual vor remite
reciproc un număr convenit de formulare de autorizaţii pentru
transporturile de pasageri şi mărfuri. Aceste formulare trebuie să aibă
ştampila şi semnătura organului de resort, care a eliberat autorizaţia.
2) Organele de resort ale Părţilor Contractante coordonează între
ele regulamentul de schimb al formularelor de autorizaţii.
Articolul 10
1) Transporturile, prevăzute de Acordul prezent, pot fi efectuate
doar de transportatorii care, conform legislaţiei ţării sale, sunt
abilitaţi pentru efectuarea transporturilor internaţionale.
2) Mijloacele de transport auto, care efectuează transporturi
prevăzute de Acordul prezent, vor avea numărul de înmatriculare naţional
şi semnul de distincţie al ţării sale.
Articolul 11
1) Transportorilor uneia din Părţile Contractante nu li se permite
să efectueze transporturi de pasageri şi mărfuri între două puncte ce se
află pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante, dacă pentru aceasta nu
va fi primită autorizaţia specială a organului de resort al Părţii
Contractante respective.
2) Transportatorilor uneia din Părţile Contractante nu li se permite
să efectueze transporturi de mărfuri de pe teritoriul celeilalte Părţi
Contractante în ţări terţe, dacă pentru aceasta nu va fi dat acordul
organului de resort al celeilalte Părţi Contractante.
Articolul 12
Transporturile de mărfuri, prevăzute de prezentul Acord, se
efectuează în temeiul bonurilor de livrare, forma cărora trebuie să
corespundă mostrelor internaţionale stabilite.
Articolul 13
1) Şoferul mijlocului de transport trebuie să dispună de permis de
conducere naţional sau internaţional şi de documente naţionale de
înmatriculare a mijloacelor de transport.
2) Permisul de conducere naţional sau internaţional trebuie să
corespundă mostrelor stabilite de Convenţia Rutieră Internaţională.
Articolul 14
Mijlocul de transport auto înmatriculat pe teritoriul uneia din
Părţile contractante care se află temporar pe teritoriul celeilalte
Părţi Contractante, se eliberează de toate încasările şi impozitele ce
se plătesc pe teritoriul dat pentru deplasarea mijlocului de transport
auto sau pentru apartenenţă.
Articolul 15
Transporturile, în temeiul prezentului Acord, se permit cu condiţia
că mijloacele de transport auto ce efectuează transportări vor fi
asigurate în vederea responsabilităţii civile de cauzarea prejudiciilor
posibile.
Articolul 16
În privinţa controlului de forntieră, vamal şi sanitar, se vor
aplica prevederile acordurilor internaţionale, membre ale cărora sunt
ambele Părţi Contractante, iar în cazul soluţionării problemelor
nereglementate de aceste acorduri se vor aplica legislaţia internă şi
reglementările fiecărei Părţi Contractante.
Articolul 17
Controlul de frontieră, vamal şi sanitar la transportarea grav
bolnavilor, invalizilor de grupa I, în cazul transporturilor regulate de
pasageri, precum şi la transportarea animalelor şi mărfurilor uşor
alterabile se va efectua peste rînd.
Articolul 18
1) La efectuarea transporturilor, în temeiul Acordului prezent, sunt
scutite de taxe vamale şi autorizaţii, pe bază de reciprocitate,
importul pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante:
a) a combustibilului ce se află în capacităţile prevăzute de uzina
producătoare, legate tehnologic şi constructiv de sistemul de alimentare
al motorului:
b) a rezervei de lubrifianţi prevăzută pentru utilizare în timpul
transportării;
c) a pieselor de schimb şi instrumentelor prevăzute pentru reparaţia
mijlocului de transport auto ce efectuează transporturi internaţionale.
2) Piesele de schimb neutilizate urmează a fi întoarse, iar cele
schimbate urmează a fi întoarse, predate sau nimicite în ordinea
stabilită pe teritoriul Părţii Contractante respective.
Articolul 19
Părţile Contractante trebuie să întreprindă diverse măsuri, care să
contribuie la uşurarea înfăputirii practice a transporturilor, prevăzute
de prezentul Acord.
Articolul 20
1) În caz de încălcare a unei sau altei poziţii a Acordului prezent,
care a avut loc pe teritoriul unei Părţi Contractante, organul de resort
al ţării în care este înmatriculat mijlocul de transport auto, la
rugămintea organului de resort al celeilalte Părţi Contractante, va
aplica toate măsurile şi sancţiunile necesare pentru a asigura
respectarea prezentului Acord.
Despre măsurile intreprinse organul de resort al ţării
transportatoare informează organul de resort al celeilalte ţări, la
rugămintea lui.
2) Prevederile articolului dat nu limitează drepturile organelor
competente de a aplica sancţiuni stabilite de legile şi actele juridice
ale Părţilor Contractante asupra infractorilor acestor legi şi acte
juridice.
Articolul 21
1) Organele de resort ale Părţilor Contractante vor întreţine
reciproc contacte pentru a discuta problemele legate de îndeplinirea
prezentului Acord şi pentru schimbul de experienţă.
2) În interesele îndeplinirii prezentului Acord, Părţile
Contractante vor organiza o Comisie mixtă alcătuită din reprezentanţii
organelor de resort.
Articolul 22
Problemele, nereglementate de prezentul Acord, precum şi de
convenţiile internaţionale ale căror membre sunt cele două Părţi
Contractante, se vor soluţiona conform legislaţiei fiecărei Părţi
Contractante.
Articolul 23
Părţile Contractante vor soluţiona toate problemele de litigiu, care
pot apărea în legătură cu interpretarea sau aplicarea prezentului Acord
prin negocieri şi consultări în Comisia mixtă a Părţilor Contractante.
Articolul 24
Prezentul Acord nu aduce atingere drepturilor şi intereselor
Părţilor Contractante, care reies din alte tratate şi acorduri
internaţionale încheiate.
Articolul 25
1) Prezentul Acord intră în vigoare după 30 (treizeci) de zile din
momentul, cînd Părţile Contractante, prin notificare, se vor informa
reciproc despre îndeplinirea procedurilor necesare intrării lui în
vigoare, prevăzute de legislaţia naţională a fiecărei ţări.
2) Acordul prezent rămîne în vigoare timp de un an şi în continuare
acţiunea lui se va extinde din an în an pînă cînd acordul va fi denunţat
de către una din Părţile Contractante, care va informa despre aceasta
cealaltă Parte Contractantă nu mai tîrziu de 3 (trei) luni pînă la
expirarea termenului ulterior de acţiune a Acordului.
Înfăptuit la Viena, la 8 iunie 1995, în două exemplare originale, în
limbile moldovenească, lituaniană şi rusă, toate textele fiind egal
autentice. În cazul apariţiei unor diferende de interpretare a
prevederilor prezentului Acord, textul Acordului de limbă rusă va fi cel
de referinţă.