Documente
Acord din 09.12.94 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei privind colaborarea economică şi comercială
Acord între Guvernul Republicii Moldova
şi Guvernul Ucrainei privind colaborarea
economică şi comercială
din 09.12.1994
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 22, pag.144
------------------------------
* Semnat la Moscova, la 9 decembrie 1994.
În vigoare din 8 ianuarie 1995.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei, denumite în
continuare "Părţi",
în scopul consolidării şi dezvoltării de mai departe a relaţiilor
tradiţionale comerciale şi economice dintre statele lor,
tinzînd spre dezvoltarea dinamică şi colaborarea economică strînsă
dintre ele,
acordînd o deosebită importanţă consolidării relaţiilor reciproce de
producţie şi tehnologice dintre întreprinderile şi organizaţiile din
statele lor,
luînd în considerare procesele de liberalizare a relaţiilor
economice şi comerciale,
conducîndu-se de principiile egalităţii în drepturi, avantajului
reciproc şi normelor de drept internaţional,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Părţile vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura
dezvoltarea şi lărgirea relaţiilor economice şi comerciale pe bază de
lungă durată şi vor consolida colaborarea lor economică în limitele
posibilităţilor reale, respectînd actele legislative în vigoare ale
fiecăreia dintre Părţi, în scopul creării condiţiilor necesare pentru
trecerea pe etape la circulaţia liberă a mărfurilor între cele două
state.
Articolul 2
Colaborarea economică şi comercială dintre Părţi se bazează pe
principiile egalităţii în drepturi, avantajului reciproc şi se
efectuează prin încheierea contractelor între organele administraţiei de
stat şi, nemijlocit, între agenţii economici, indiferent de forma de
proprietate şi subordonarea lor organizatorică, respectîndu-se
legislaţia în vigoare a ambelor state.
Fiecare dintre Părţi se va abţine de la acţiuni ce pot aduce
prejudicii intereselor economice ale celeilalte Părţi.
Articolul 3
Părţile stabilesc modul şi volumele (cotele) de livrări reciproce
ale celor mai importante tipuri de produse, conform anexelor 1 şi 2, ce
vor fi încheiate anual, şi dau însărcinare ministerelor şi
departamentelor respective să asigure reglementarea de stat a livrărilor
indicate, în corespundere cu modul stabilit în fiecare dintre state.
Părţile vor acorda ajutor la încheierea contractelor între agenţii
economici ai ambelor state pentru livrarea tipurilor de producţie
determinate în anexele anuale.
Nomenclatorul şi volumele de livrare a producţiei indicate în anexe
pot fi corectate cu consimţămîntul reciproc al Părţilor.
Răspunderea pentru realizarea contractelor o poartă agenţii
economici care le-au încheiat.
Articolul 4
Părţile au căzut de acord ca în relaţiile comerciale dintre ele să
nu aplice restricţii vamale sub formă de taxe pentru exportul şi
importul producţiei conform nomenclatorului şi în volumele indicate în
anexele anuale 1 şi 2, care constituie parte inseparabilă a prezentului
Acord.
Articolul 5
Decontările pentru livrările de producţie dintre agenţii economici
se vor efectua la preţuri contractuale, orientate spre nivelul
preţurilor mondiale, cu excepţia decontărilor pentru livrările unor
tipuri speciale de produse şi mărfuri care se vor efectua în
conformitate cu acordurile interguvernamentale (interdepartamentale)
speciale şi sunt indicate în anexe.
Relaţiile de achitare-decontare şi creditare se reglementează prin
acorduri separate.
Articolul 6
Părţile au căzut de acord să asigure trecerea fără obstacole prin
teritoriul lor a mărfurilor de tranzit provenind din teritoriul unei
Părţi sau al terţelor ţări şi destinate teritoriului celeilalte Părţi
sau al oricărei terţe ţări şi să pună la dispoziţia exportatorilor sau
transportatorilor mijloace şi servicii în conformitate cu legislaţia în
vigoare a Părţilor.
Părţile se vor abţine de la fixarea unor impozite şi taxe regionale
şi locale fără a se consulta sau conveni reciproc.
Articolul 7
Părţile nu vor admite reexportul nesancţionat al producţiei, faţă de
exportul căreia cealaltă Parte, de unde provine această producţie,
aplică măsuri de reglementare netarifară.
Reexportul unei asemenea producţii în terţe ţări poate fi efectuat
numai cu acordul în scris şi în condiţiile stabilite de către organele
autorizate ale statului care este ţara de provenienţă a acestei
producţii.
Articolul 8
Părţile vor contribui la menţinerea relaţiilor economice, de
cooperare şi tehnologice dintre agenţii economici.
Acordînd o importanţă deosebită asigurării funcţionării stabile a
unităţilor de producţie cu ciclu tehnologic comun, Părţile, în caz de
necesitate, vor da însărcinare ministerelor şi departamentelor
interesate din ambele state să semneze acorduri (protocoale) respective.
Articolul 9
Părţile vor contribui la crearea unor întreprinderi mixte, inclusiv
a celor cu participarea terţelor ţări, în şi în afara teritoriilor lor,
precum şi a altor forme de colaborare economică acceptate în relaţiile
internaţionale. Părţile vor stimula şi vor garanta protecţia
investiţiilor reciproce în corespundere cu legislaţia în vigoare a
ambelor state.
Articolul 10
Părţile vor face schimb de informaţii cu privire la livrarea
reciprocă a celor mai importante tipuri de producţie, prevăzute în
anexele 1 şi 2 la prezentul Acord, şi actele normative ce se adoptă în
domeniul activităţii economice externe vizînd colaborarea dintre cele
două state.
Articolul 11
Părţile au convenit că livrările de tehnică specială, bunuri şi alte
produse în scopuri speciale se vor efectua conform unui acord (protocol)
separat, încheiat de organele autorizate.
Articolul 12
Părţile au căzut de acord să prevadă într-un acord separat modul
decontărilor reciproce şi condiţiile de livrare a deşeurilor ce conţin
metale preţioase din Republica Moldova pentru prelucrare de către
întreprinderile din Ucraina.
Articolul 13
În caz de apariţie a unor diferende de interpretare sau aplicare a
unor articole şi prevederi ale prezentului Acord Părţile le vor
soluţiona prin consultări şi tratative.
Articolul 14
Părţile au convenit că, în caz de necesitate, prezentul Acord poate
fi modificat şi completat. Modificările şi completările respective
trebuie fixate într-un Protocol separat care este parte inseparabilă a
prezentului Acord.
Articolul 15
Prezentul Acord intră în vigoare de la 1 ianuarie 1995 şi va fi
valabil timp de 5 ani. Termenul de valabilitate se prelungeşte automat
pentru următoarea perioadă de cinci ani, dacă nici una dintre Părţi nu
va înştiinţa, pe canale diplomatice, cealaltă Parte despre decizia sa de
a suspenda acţiunea prezentului Acord cu cel puţin şase luni înainte de
expirarea termenului de valabilitate a acestuia.
Întocmit la Moscova, la 9 decembrie 1994, în două exemplare
autentice, fiecare în limbile moldovenească, ucraineană şi rusă, toate
textele avînd aceeaşi putere juridică.