BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Acord din 11.05.2007 de cooperare instituţionala intre Tribunalul de conturi al Regatului Spaniei şi Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
11.05.2007

ACORD BILATERAL

A C O R D*

de cooperare instituţionala intre Tribunalul de conturi al Regatului

Spaniei şi Curtea de Conturi a Republicii Moldova

din  11.05.2007

 (în vigoare 11.05.2007) 

Publicat în ediţia oficială

"Tratate internaţionale", 2009, volumul 42, pag.74

* * *

__________________

* Semnat la Lisabona la 11 mai 2007.

În vigoare din 11 mai 2007.

Tribunalul de Conturi al Regatului Spaniei, pe de o parte, şi, Curtea de Conturi a Republicii Moldova, pe de altă parte, denumite în continuare Părţi,

în conformitate cu principiile Organizaţiei Internaţionale a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI) şi Organizaţiei Europene a Instituţiilor Supreme de Audit (EUROSAI),

au convenit asupra semnării prezentului Acord de Cooperare Instituţională:

Articolul 1

Părţile, în limitele competenţelor lor, recunosc drept obiectiv principal al acestui Acord dezvoltarea cooperării tehnice şi îmbunătăţirea eficacităţii interacţiunii dintre cele două instituţii supreme de audit (ISA), în special, realizarea acţiunilor de cooperare în următoarele direcţii:

- schimbul de experienţă pentru îmbunătăţirea metodologiilor de audit al sectorului public;

- cooperarea în domeniul instruirii profesionale şi îmbunătăţirii standardelor profesionale ale personalului;

- schimbul de informaţii şi documente ale celor două instituţii supreme de audit privind activităţile tehnice;

- elaborarea studiilor, proiectelor de cercetare şi auditelor în probleme de interes comun.

Articolul 2

Părţile pot organiza împreună seminare şi conferinţe în problemele de interes comun ce ţin de auditul sectorului public.

Articolul 3

Părţile se pot angaja în schimburi reciproce şi pot realiza întrevederi între delegaţiile ambelor ISA, în scopul schimbului de experienţă şi studierii subiectelor de interes comun în domeniul auditului sectorului public.

Articolul 4

Orice cooperare în conformitate cu acest Acord va fi realizată ţinându-se cont de legislaţia Regatului Spaniei, şi a Republicii Moldova, fără a interveni în planurile de lucru anuale ale fiecărei ISA.

Articolul 5

Fiecare Parte îşi va asuma cheltuielile corespunzătoare în cadrul executării activităţilor realizate în baza prezentului Acord, în special, şi în cazul în care nu este convenit altfel în scris, fiecare Parte va acoperi cheltuielile legate de delegarea delegaţiilor lor şi a colaboratorilor aparte.

Articolul 6

Limbile moldovenească, spaniolă şi engleză vor fi limbile de lucru pentru comunicarea verbală şi în scris, precum şi pentru raportarea rezultatelor activităţilor realizate în timpul cooperării în cadrul prezentului Acord.

Articolul 7

Părţile îşi proclamă intenţia de a dezvolta atât cooperarea bilaterală, cît şi în cadrul INTOSAI şi EUROSAL.

Articolul 8

Schimbul de informaţii, documente sau colaborarea ce reies din executarea prezentului Acord nu vor implica transferuri de drepturi de autor sau de oricare fel de drepturi de orice natură ce corespund ISA respective.

Rezultatele activităţilor comune reprezintă patrimoniul comun al Părţilor.

Publicarea şi utilizarea materialelor concrete rezultate din munca intelectuală comună vor fi confidenţiale şi vor fi supuse restricţiilor la publicare în cazurile convenite în prealabil între Părţi.

Articolul 9

După semnarea Acordului, fiecare Parte va desemna doi coordonatori pentru aranjamente şi urmărirea executării acestuia.

Articolul 10

Prezentul Acord se va supune formalităţilor aplicabile conform prevederilor legale ale fiecărei ISA.

Articolul 11

La apariţia oricărei divergenţe ce reiese din interpretarea sau executarea prezentului Acord, aceasta se va soluţiona prin intermediul discuţiilor directe între Părţi, urmând regulile de bună-credinţă şi interes comun, în spiritul cooperării reciproce ce încurajează Părţile să semneze prezentul Acord.

Articolul 12

Prezentul Acord intră în vigoare la data semnării de către Părţi şi va fi valabil o perioadă de doi ani. Acordul poate fi prelungit printr-o decizie comună a ambelor Părţi. Acordul, de asemenea, poate fi reziliat prin decizia oricăreia dintre ISA semnatare, cu prezentarea unei notificări scrise cu 30 de zile calendaristice mai înainte.

Clauzele suplimentare prevăzute la Acordul revizuit, modificat, completat şi interpretat, după exprimarea solicitării de către oricare dintre Părţi, vor constitui parte integrantă a prezentului Acord după semnarea corespunzătoare de către reprezentanţii fiecărei instituţii.

Semnat la Lisabona (Portugalia) în data de 11.04.2007, în două exemplare originale, fiecare în limbile moldovenească, spaniolă şi engleză. Toate textele sînt autentice în mod egal. În cazul apariţiei divergenţelor de interpretare, varianta în limba engleză va avea prioritate.