Documente
Acord din 14.02.92 cu privire la reglementarea relaţiilor statelor Comunităţii în domeniul colaborării comercial-economice în anul 1992
Acord cu privire la reglementarea relaţiilor
statelor Comunităţii în domeniul colaborării
comercial-economice în anul 1992
din 14.02.1992
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 16, pag.28
Şefii de state şi şefii de guverne ai statelor Comunităţii (numiţi
în continuare Părţile),
în scopul creării unor condiţii bune pentru dezvoltarea colaborării
comercial-economice a întreprinderilor şi organizaţiilor situate pe
teritoriile Părţilor,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Relaţiile comercial-economice ale statelor se vor înfăptui, în
cadrul Comunităţii, în temeiul avantajului reciproc şi neadmiterii
acţiunilor care ar cauza pagube partenerilor.
Articolul 2
În scopul decontărilor reciproce între agenţii economici, creditării
şi altor operaţiuni financiare în cadrul Comunităţii Părţile vor utiliza
o unitate bănească unică - rubla.
În cazul emiterii valutei lor naţionale de către unele state ale
Comunităţii ordinea decontărilor se va determina prin acorduri separate.
Decontările între întreprinderile şi organizaţiile statelor
Comunităţii se vor opera la preţuri libere de piaţă. Pentru unele tipuri
importante de producţie concordate anterior de Părţi şi care vor fi
furnizate în cadrul acordurilor interguvernamentale va fi posibilă
stabilirea plafonului preţurilor.
Părţile au convenit să reglementeze preţurile pentru producţia
întreprinderilor monopoliste în temeiul unui acord special.
Articolul 3
Părţile se obligă să asigure tranzitul nestingherit prin teritoriul
statelor lor a mărfurilor şi serviciilor furnizate în alte state şi să
convină asupra nivelului maxim al tarifelor pentru transportarea
încărcăturilor.
Articolul 4
Părţile se obligă să adopte măsuri în vederea evitării impunerii
duble sau iterative a veniturilor provenite din comerţul
întreprinderilor statelor Comunităţii.
Аrticolul 5
Părţile au convenit să nu aplice cotarea sau licenţierea, precum şi
alte forme de limitări netarifare pentru producţia furnizată, cu
excepţia celor din lista mărfurilor din nomenclatorul stabilit prin
acorduri interguvernamentale.
Părţile au convenit să comunice organizaţiilor responsabile pentru
realizarea acordurilor interguvernamentale cotele pentru exportul
producţiei în statele Comunităţii conform volumelor stabilite de
acordurile interguvernamentale. Aceste cote vor servi drept temei pentru
eliberarea licenţelor de export în respectivele state ale Comunităţii.
Avizele referitoare la repartizarea cumpărătorilor la anumiţi furnizori,
eliberate de organele respective ale Părţilor în limitele cotelor
stabilite, se vor considera drept licenţe pentru exportul producţiei de
pe teritoriile lor.
Părţile, pînă în momentul adoptării actelor normative naţionale de
reglementare a exportului şi importului de mărfuri, au convenit să
asigure trecerea nestingherită peste frontierele lor a încărcăturilor
expediate în temeiul avizelor de repartizare eliberate de organele
abilitate ale Părţilor.
Articolul 6
Părţile au convenit să adopte, în termen de o săptămînă, actele
normative necesare care să garanteze încheierea, încă în februarie
curent, de către întreprinderile, asociaţiile şi organizaţiile de pe
teritoriile lor a contractelor de furnizare a producţiei în anul 1992 şi
realizarea acestora în volumele de furnizări comunicate de organele
guvernamentale şi în conformitate cu acordurile interguvernamentale.
Părţile vor asigura acceptarea de către toate întreprinderile,
asociaţiile şi organizaţiile stabilite a comenzilor pentru furnizarea
producţiei în conformitate cu acordurile interguvernamentale, în
limitele cotelor stabilite, precum şi vor stabili responsabilitatea,
pentru renunţarea la încheierea contractelor de furnizare a producţiei
în volumele indicate, în forma unor amenzi, iar pentru neonorarea
angajamentelor de furnizare - a unor plăţi de despăgubire. Volumul
amenzii şi plăţii de despăgubire vor fi concordate în termen de o
săptămînă.
Părţile au convenit să ceară întreprinderilor, asociaţiilor şi
organizaţiilor de pe teritoriul lor să renunţe la practica de a înainta
furnizorilor în mod unilateral cerinţe suplimentare referitoare la
contrafurnizări de producţie în perioada încheierii contractelor de
furnizare a producţiei nominalizate în acordurile interguvernamentale.
Cu consimţămîntul Părţilor, să se admită perfectarea contractelor
directe cu unele zone aparte ale Părţilor din contul volumelor
concordate din furnizările anului 1992.
Articolul 7
Părţile se obligă să adopte măsuri în vederea păstrării şi
dezvoltării legăturilor ramurale şi interramurale de cooperaţie în
cadrul furnizărilor de materii prime, materiale, semifabricate şi
articole complementare utilizate în procesele tehnologice, precum şi a
altei producţii neprevăzute de acordurile interguvernamentale la nivel,
de regulă, nu mai scăzut de 70 % din volumele furnizărilor anului 1991.
Articolul 8
Părţile consideră ca inadmisibilă înaintarea în mod unilateral de
către întreprinderile de pe teritoriile lor a unor cereri suplimentare
de contrafurnizări de producţie în procesul încheierii contractelor de
furnizare a producţiei întru îndeplinirea acordurilor
interguvernamentale.
În scopul controlului asupra realizării acordurilor
interguvernamentale, concordării termenelor furnizărilor reciproce,
examinării chestiunilor litigioase apărute în cadrul realizării acestor
furnizări Părţile vor crea comisii bilaterale din numărul
reprezentanţilor departamentelor de stat interesate.
Articolul 9
Părţile vor organiza evidenţa achitărilor şi decontărilor reciproce
în cadrul operaţiilor comerciale şi necomerciale în baza balanţelor de
plăţi şi vor tinde spre balanţarea lor. Părţile recunosc dreptul
fiecărei Părţi ca în scopul asigurării eficientizării balanţei plăţilor
să aplice limitări în cadrul relaţiilor de achitare-decontare cu alte
Părţi şi să ceară perfectarea obligaţiunilor de stat pentru stingerea
saldo al balanţei plăţilor.
Articolul 10
Părţile au convenit să nu admită reexportarea mărfurilor supuse
cotării şi licenţierii fără acordul organului abilitat al statului pe
teritoriul căruias-au fabricat aceste mărfuri. În cazul reexportării
acestor mărfuri statul, pe teritoriul căruia ele au fost produse, este
în drept să aplice, suplimentar la acordurile interguvernamentale,
măsuri de limitare a exportului mărfurilor pe teritoriul statului care a
reexportat, precum şi să ceară compensarea pagubei în volumul întregului
cîştig în valută obţinut în urma reexportării.
Articolul 11
În scopul creării unei baze de drept comune, care să reglementeze
relaţiile subiecţilor economici din diferite state ale Comunităţii,
Părţile au convenit să încheie, în termen de o lună, un acord cu privire
la condiţiile generale de furnizare a mărfurilor între organizaţiile
statelor Comunităţii.
Articolul 12
Părţile vor forma Consiliul consultativ vamal constînd din
reprezentanţii Părţilor în scopul elaborării şi promovării unei politici
vamale comune, coordonării acţiunilor serviciilor vamale, ţinerii
statisticii vamale şi vor însărcina organele respective să pregătească,
în termen de o lună, regulamentul acestui Consiliu şi lista lui de
personal.
Articolul 13
Părţile au convenit să încheie, în termen de o lună, un acord
referitor la ordinea soluţionării diferendelor apărute între
organizaţiile şi întreprinderile statelor Comunităţii în procesul
colaborării comercial-economice şi să instituie organele necesare
examinării lor.
Articolul 14
Acordul intră în vigoare în momentul semnării lui.
Făcut în or. Minsk, la 14 februarie 1992, într-un singur exemplar
original, în limba rusă.
Exemplarul original se va păstra în Arhiva Guvernului Republicii
Belarusi, care va remite statelor Părţi ale prezentului Acord copia lui
certificată.
----------------------------
* Delegaţia Turkmenistanului a notat opinia sa separată:
"Ţinându-se cont de trecerea treptată pe parcursul a doi ani la
preţurile mondiale în cadrul decontărilor reciproce pentru materii prime
şi produse".