Documente
Acord din 15.04.94 privind colaborarea serviciilor vamale în problemele sechestrării şi restituirii valorilor culturale, scoase ilegal din şi introduse ilegal în ţară
Notă: Ratificat prin Hot. Parl. nr.395-XIII din 16.03.95
COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE
Acord privind colaborarea serviciilor vamale în problemele
sechestrării şi restituirii valorilor culturale, scoase
ilegal din/şi introduse ilegal în ţară
din 15.04.1994
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 17, pag.119
---------------
* În vigoare pentru Republica Moldova din 11 august 1995.
Statele părţi la prezentul Acord în persoana Guvernelor, denumite în
continuare "Părţi",
confirmînd ataşamentul lor faţă de scopurile şi principiile
documentelor de constituire a Comunităţii Statelor Independente,
subliniind faptul că exportul, tranzitul şi importul ilegal al
valorilor culturale cauzează daune patrimoniului cultural al popoarelor,
protecţia căruia este în obligaţia organelor vamale şi altor organe
competente ale Părţilor,
avînd în vedere prevederile Convenţiei UNESCO cu privire la măsurile
îndreptate spre interzicerea şi preîntîmpinarea importului, exportului
şi transmiterii ilegale a dreptului de proprietate asupra valorilor
culturale, din 1970,
tinzînd să intensifice lupta împotriva tranzitului ilegal al
valorilor culturale prin frontierele de stat şi să întărească
colaborarea vamală în acest domeniu,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
În scopurile prezentului Acord, termenii utilizaţi au următorul sens:
servicii vamale - organele vamale centrale ale Părţilor;
valori culturale - bunuri cu caracter religios şi laic, care sunt
examinate de către Părţi ca avînd importanţă pentru arheologie, inclusiv
din perioada preistorică, literatură, artă şi ştiinţă;
stat exportator - Părţile prezentului Acord, din care au fost
iniţial scoase valorile culturale;
stat tranzitar - Părţile prezentului Acord, prin teritoriul cărora
valorile culturale sunt transferate din statul exportator în alte state;
stat importator - Părţile prezentului Acord, în care sunt introduse
valorile culturale;
transferul ilegal al valorilor culturale - exportul, tranzitul şi
importul unor astfel de bunuri, comise cu încălcarea prevederilor
prezentului Acord, ale altor obligaţii internaţionale ale Părţilor şi a
legislaţiilor lor;
restituirea valorilor culturale - transmiterea de facto a valorilor
culturale, reţinute în legătură cu tranzitarea lor ilegală, statului
exportator de către statul importator sau tranzitar.
Articolul 2
Valorile culturale, în cazurile prevăzute de legislaţiile Părţilor,
pot fi scoase în baza unor acte aprobatoare.
Actele aprobatoare pentru scoaterea valorilor culturale se
eliberează de organele împuternicite ale statului exportator.
Serviciile vamale efectuează, în perioada unei luni după intrarea în
vigoare a prezentului Acord, schimbul reciproc de modele ale
formularelor actelor aprobatoare şi amprentelor ştampilelor cu care se
autentifică acestea, şi în continuare se vor informa reciproc şi imediat
despre toate modificările acestora.
Articolul 3
Persoanele juridice sau reprezentanţii persoanelor juridice, care
transferă valorile culturale, se obligă să declare dacă posedă astfel de
valori şi să le prezinte spre control organelor vamale ale Părţilor
împreună cu actele aprobatoare pentru export.
Articolul 4
Părţile vor lua măsuri pentru a asigura reţinerea valorilor
culturale neînsoţite de acte aprobatoare pentru export, pentru a informa
imediat despre o astfel de reţinere statul exportator şi a le restitui.
În cazurile tragerii la răspundere administrativă sau penală a
persoanelor care au transferat valorile culturale, neînsoţite de acte
aprobatoare, restituirea acestor valori statului exportator se
efectuează după intrarea în vigoare a hotărîrii corespunzătoare de
aplicare a sancţiunii administrative sau sentinţei (deciziei) judecăţii.
Articolul 5
Părţile vor desemna reprezentanţii săi împuterniciţi pentru
transmiterea şi recepţionarea valorilor culturale restituite.
Valorile culturale reţinute de organele vamale ale Părţilor se
restituie nemijlocit reprezentanţilor împuterniciţi.
Toate pretenţiile referitoare la restituirea valorilor culturale se
examinează de autorităţile statului exportator.
Articolul 6
Părţile îşi acordă gratuit ajutor reciproc în vederea realizării
prezentului Acord.
La restituirea valorilor culturale, în conformitate cu prezentul
Acord, plăţile vamale nu se percep.
Articolul 7
Părţile efectuează schimbul de:
- informaţie referitoare la valorile culturale, care, în
conformitate cu legislaţia Părţilor, pot fi scoase peste hotare în baza
actelor aprobatoare, precum şi valorile culturale, interzise pentru
export;
- informaţie despre metodele de luptă cu transferul ilegal al
valorilor culturale;
- publicaţii ştiinţifice şi lucrări de studiu în problemele luptei
cu transferul ilegal al valorilor culturale;
- informaţie referitoare la metodele transferului ilegal de valori
culturale, precum şi despre persoanele care se ocupă sistematic cu
astfel de operaţiuni;
- specialişti în scopurile acumulării experienţei de luptă cu
transferul ilegal al valorilor culturale.
Articolul 8
Prevederile prezentului Acord nu aduc atingere obligaţiilor asumate
de către Părţi în conformitate cu alte tratate internaţionale.
Articolul 9
Prezentul Acord intră în vigoare din ziua transmiterii către
depozitar a celei de-a treia notificări privind îndeplinirea de către
Părţile semnatare a procedurilor interne necesare intrării acestuia în
vigoare. Prezentul Acord se încheie pe o perioadă de 5 ani şi va fi
prelungit automat pe perioade consecutive de 5 ani. Fiecare din Părţi
poate anunţa ieşirea sa din prezentul Acord, notificînd despre aceasta,
în formă scrisă, cu un preaviz de 6 luni, depozitarul prezentului Acord,
care va informa celelalte Părţi.
Prezentul Acord este deschis spre aderare oricărui stat, cu acordul
Părţilor.
Încheiat în or. Moscova, la 15 aprilie 1994, într-un singur exemplar
original, în limba rusă.
Originalul este depozitat în Arhiva Guvernului Republicii Belarusi,
care va remite fiecărui stat semnatar al prezentului Acord copia
certificată a acestuia.