Documente
Acord din 16.09.2004 între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse cu privire la colaborarea în domeniul securităţii zborurilor navelor aeriene de stat
Acord* între Ministerul Apărării al Republicii Moldova
şi Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse cu privire la
colaborarea în domeniul securităţii zborurilor navelor
aeriene de stat
din 16.09.2004
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2005, volumul 33, pag.330
* * *
-----------------------
* Întocmit la Chişinău la 16.09.2004.
În vigoare din data semnării.
Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării al
Federaţiei Ruse, în continuare denumite Părţi,
confirmînd tendinţa de a construi relaţiile lor în spiritul
prieteniei şi interoperabilităţii între parteneri,
luînd în consideraţie interesul comun în asigurarea securităţii
zborurilor şi eficienţei activităţilor privind prevenirea accidentelor
de zbor,
bazîndu-se pe principiile încrederii reciproce privind sistemele de
investigare aplicate şi prevenirii accidentelor şi incidentelor de zbor,
recunoscînd interesul reciproc în perfecţionarea procedurilor de
investigare şi prezentare a informaţiei despre accidentele şi
incidentele de zbor a aeronavelor de stat moldoveneşti şi ruse,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Termenii, folosiţi în prezentul Acord, au următoarea semnificaţie:
"navă aeriană de stat" - aeronava, folosită pentru executarea
serviciului militar, de grăniceri, de poliţie, vamal, precum şi alte
servicii de stat, de asemenea pentru executarea sarcinilor de mobilizare
şi apărare;
"accident de zbor" - eveniment, legat de exploatarea în zbor a
aeronavei de stat, care a cauzat decesul (leziuni corporale cu urmare de
deces) a oricărei persoane aflate la bordul acestei aeronave, şi/sau la
pierderea acestei aeronave;
"incident de zbor" - eveniment, legat de exploatarea în zbor a
aeronavei de stat, care a putut crea sau a creat pericol asupra
integrităţii acestei aeronave şi/sau vieţii persoanelor aflate la bordul
ei, însă nu s-a soldat cu accident de zbor;
"incident major de zbor " - incident de zbor, prin care a fost
cauzată o daună sanătăţii măcar unei dintre persoanele, aflate la bordul
aeronavei de stat sau circumstanţele care demonstrează că putea să aibă
loc un accident de zbor;
"incident major de zbor urmat de defecţiuni ale aeronavei de stat" -
incident de zbor, în cazul căruia restabilirea aeronavei, care a suferit
defecţiuni, e posibilă şi economic raţională.
Articolul 2
Părţile colaborează în problemele securităţii zborurilor în baza
principiilor de egalitate, parteneriat şi avantaj reciproc.
Articolul 3
Autorităţile competente ale Părţilor pentru implementarea
prevederilor prezentului Acord sînt:
pentru Ministerul Apărării al Republicii Moldova - Secţia aviaţie a
Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a Republicii Moldova;
pentru Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse - Serviciul de
securitate al zborurilor al aviaţiei Forţelor Armate ale Federaţiei
Ruse.
Articolul 4
Părţile prin autorităţile lor competente:
- realizează schimbul reciproc de informaţie despre accidentele de
zbor în timp de o zi după accidentul de zbor şi despre cauzele lui în
timp de 5 zile după finalizarea investigării;
- se informează reciproc despre incidentele majore de zbor, urmate
de defecţiuni ale aparatelor de zbor de stat timp de 5 zile după
depistarea lor şi despre cauzele lor timp de 15 zile după finalizarea
investigării;
- în fiecare jumătate de an, îşi acordă reciproc buletine
informative privind accidentele de zbor şi incidentele majore de zbor;
- acordă asistenţă reciprocă în efectuarea lucrărilor de cercetări
ştiinţifice în domeniul securităţii zborurilor. Modalitatea desfăşurării
în comun a lucrărilor de cercetări ştiinţifice în domeniul securităţii
zborurilor se stabileşte printr-un protocol separat;
- oferă reciproc materiale metodice cu privire la desfăşurarea
activităţilor de profilaxie a securităţii zborurilor;
- participă în cadrul cooperării militare la activităţi orientate
spre asigurarea securităţii zborurilor (conferinţe privind securitatea
zborurilor, întruniri privind organizarea zborurilor, întruniri
metodice, cursuri de perfecţionare etc.), efectuate de cealaltă Parte;
- contribuie la crearea în cadrul Comunităţii Statelor Independente
a unei baze informaţionale unice privind frecvenţa evenimentelor de zbor
şi defecţiunile tehnicii de aviaţie;
- efectuează schimb de delegaţii a specialiştilor pentru schimburi
de experienţă în domeniul lucrărilor de profilaxie.
Crearea bazei informaţionale unice, schimbul de informaţie privind
accidentele de zbor şi incidentele majore de zbor ale navelor aeriene de
stat se va efectua în limba rusă.
Articolul 5
În timpul desfăşurării aplicaţiilor militare comune, controlul
asupra respectării cerintelor securităţii zborurilor aviaţiei se
efectuează prin intermediul grupelor mixte de control. Metodele de
instituire şi lucrul grupelor mixte de control se stabilesc de către
autorităţile competente ale Părţilor prin protocoale separate.
Articolul 6
Părţile efectuează investigarea în comun a accidentelor de zbor şi a
incidentelor de zbor, comise de navele aeriene ale Republicii Moldova
sau ale Federaţiei Ruse, în care este implicat personalul navigant al
armatelor ambelor state. Regulile de instituire a comisiilor mixte şi
modalitatea investigării accidentelor de zbor şi incidentelor de zbor
menţionate, se stabilesc printr-un protocol separat.
Articolul 7
În timpul realizării prezentului Acord Părţile transmit şi asigură
protecţia informaţiei, care constituie secret de stat în Republica
Moldova, şi care constituie secret de stat în Federaţia Rusă în
conformitate cu Acordul privind asigurarea reciprocă a păstrării
secretelor interstatale, semnat în cadrul Comunităţii Statelor
Independente, la 22 ianuarie 1993.
Transmiterea informaţiei confidenţiale între autorităţile competente
se efectuează în conformitate cu legislaţia statelor Părţilor.
Transmiterea informaţiei confidenţiale se fixează prin protocoale ale
autorităţilor competente ale Părţilor.
Informaţia confidenţială transmisă de către autorităţile competente
se marchează cu parafa restrictivă:
în Republica Moldova - "Pentru uz de serviciu"
în Federaţia Rusă - "Для служебнoгo пользования"
Autoritatea competentă, care a primit informaţia confidenţială
asigură protecţia ei în conformitate cu legislaţia statului său. Această
informaţie nu poate fi transmisă unei terţe părţi fără acordul în scris
al părţii care a transmis-o.
Articolul 8
În funcţie de posibilităţi, Partea rusă va acorda asistenţă Părţii
moldoveneşti în investigarea accidentelor de zbor şi incidentelor de
zbor prin metoda cooperării cu specialiştii ruşi şi
avioanelor-laborator. Modul şi condiţiile acordării asistenţei se
stabilesc printr-un protocol separat.
Articolul 9
Partea rusă poate acorda asistenţă Părţii moldoveneşti în însuşirea
metodelor progresive de investigare a tehnicii avariate de aviaţie.
Modul şi condiţiile acordării asistenţei se stabilesc printr-un protocol
separat.
Articolul 10
La înţelegerea reciprocă a Părţilor, în prezentul Acord pot fi
incluse completări şi modificări, care vor fi întocmite în protocoale
separate.
Articolul 11
Divergenţele apărute în legătură cu realizarea sau interpretarea
prezentului Acord, vor fi soluţionate prin consultări şi negocieri
reciproce.
Articolul 12
Prezentul Acord întră în vigoare la data semnării.
Prezentul Acord se încheie pe un termen de cinci ani şi acţiunea lui
se va prelungi în mod automat pentru perioade consecutive de cinci ani
dacă nici una dintre Părţi nu va notifica cealaltă Parte, prin canale
diplomatice, cu şase luni înainte de expirarea termenului de acţiune,
despre intenţia sa de a-l denunţa.
Întocmit la Chişinău la 16 septembrie 2004, în două exemplare,
fiecare în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte fiind egal
autentice.