Documente
Acord din 16.09.99 între Ministreul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare al Republicii Moldova şi Ministerul Agriculturii al Republicii Populare Chineze privind colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică
Acord între Ministreul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare
al Republicii Moldova şi Ministerul Agriculturii al Republicii
Populare Chineze privind colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică
din 16.09.1999
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2001, volumul 24, pag.105
* * *
-------------------------------
În vigoare din data semnării.
Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare al Republicii
Moldova şi Ministerul Agriculturii al Republicii Populare Chineze,
denumite în continuare "Părţi Contractante",
în conformitate cu principiile egalităţii şi avantajului reciproc,
tinzînd spre dezvoltarea relaţiilor economice şi tehnico-
ştiinţifice în domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare,
constatînd necesitatea creării unor condiţii favorabile dezvoltării
relaţiilor de cooperare între agenţii economici ai Părţilor
Contractante,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Părţile Contractante vor contribui la stabilirea relaţiilor de
colaborare între întreprinderi, companii şi alţi agenţi economici din
cele două state, în domeniul economiei şi tehnologiilor agricole, în
baza avantajului reciproc şi în conformitate cu legislaţia în vigoare a
fiecărui stat al Părţilor Contractante.
Articolul 2
Părţile Contractante vor acorda prioritate colaborării în
următoarele domenii:
- producţia vegetală;
- producţia animală;
- industria prelucrătoare;
- mecanizarea lucrărilor agricole;
- cercetarea ştiinţifică în agricultură;
- dezvoltarea rurală;
- serviciile de consultanţă agricolă.
Articolul 3
Colaborarea economică şi tehnică între Părţile Contractante se va
realiza prin următoarele mijloace:
- schimb de informaţii de interes reciproc în domeniul agriculturii;
- realizarea programelor de cercetări ştiinţifice şi aplicarea
rezultatelor acestora;
- implementarea de tehnologii moderne în producţia vegetală, animală
şi în industria prelucrătoare;
- înfiinţarea de întreprinderi mixte;
- organizarea în comun de seminare şi cursuri de instruire;
- schimb de vizite ale cadrelor ştiinţifice, experţilor şi
persoanelor implicate în programe de colaborare.
Articolul 4
Părţile Contractante vor înfiinţa un grup mixt de lucru. Grupul va
fi condus de şefi de Direcţii Generale sau şefi-adjuncţi de Direcţii
Generale ale Departamentelor respective de Cooperare Internaţională ale
celor două ministere. Grupul de lucru va dirija şi coordona cooperarea
în domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare.
Grupul mixt de lucru se va întîlni în măsura necesităţilor de
cooperare; sesiunile grupului de lucru se vor desfăşura, alternativ, în
Republica Moldova şi în Republica Populară Chineză.
Sesiunile grupului mixt de lucru se vor încheia cu un protocol.
Articolul 5
Cheltuielile legate de implementarea prezentului Acord vor fi
suportate de fiecare Parte Contractantă, conform legislaţiei în vigoare
a statului său.
Articolul 6
Problemele litigioase, care nu vor putea fi soluţionate în cadrul
grupului mixt de lucru, vor fi aplanate prin canale diplomatice.
Articolul 7
La înţelegerea reciprocă a Părţilor Contractante, în prezentul Acord
pot fi introduse modificări sau completări, perfectate în modul cuvenit
într-un Protocol separat, care va fi parte integrantă a prezentului
Acord.
Protocolul menţionat va intra în vigoare conform prevederilor
articolului 8 al prezentului Acord.
Articolul 8
Prezentul Acord va intra în vigoare la data semnării şi va fi
valabil pentru un termen de cinci ani. Acţiunea lui se va prelungi în
mod automat pentru următorul termen de cinci ani, dacă nici una dintre
Părţile Contractante nu va înştiinţa, în scris, cealaltă Parte
Contractantă, prin canale diplomatice, cu cel puţin şase luni pînă la
expirarea acţiunii prezentului Acord, despre intenţia sa de a-l denunţa.
Întocmit la Chişinău, la 16 septembrie 1999, în două exemplare
originale, în limbile moldovenească, chineză şi engleză, toate textele
fiind egal autentice.
În cazul apariţiei unor divergenţe de interpretare a prezentului
Acord, textul în limba engleză va prevala.