Documente
Acord din 17.09.2003 între Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova şi Ministerul Agriculturii al Republicii Kazahstan privind colaborarea în domeniul agriculturii şi industriei alimentare
Acord* între Ministerul Agriculturii şi Industriei
Alimentare al Republicii Moldova şi Ministerul
Agriculturii al Republicii Kazahstan privind
colaborarea în domeniul agriculturii şi
industriei alimentare
din 17.09.2003
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2005, volumul 32, pag.506
* * *
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii
Moldova şi Ministerul Agriculturii al Republicii Kazahstan, denumite în
continuare Părţi,
tinzînd spre dezvoltarea relaţiilor economice şi tehnico-ştiinţifice
în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, bazate pe principii
de egalitate şi avantaj reciproc,
constatînd necesitatea creării unor condiţii favorabile pentru
dezvoltarea relaţiilor de piaţă între statele Părţilor,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Părţile vor contribui la stabilirea relaţiilor economice şi
tehnico-ştiinţifice între întreprinderile, organizaţiile şi alţi agenţi
economici ai ţărilor Părţi, care activează în domeniul agriculturii şi
industriei prelucrătoare a producţiei agricole, în baza avantajului
reciproc, în limitele competenţei lor şi în conformitate cu legislaţia
în vigoare a statelor Părţi.
Articolul 2
Părţile vor susţine şi vor dezvolta colaborarea în următoarele
direcţii:
- fitotehnie;
- zootehnie;
- mecanizare şi automatizare a producerii agricole;
- industria prelucrătoare;
- dezvoltare rurală;
- servicii de consultanţă;
- cercetare ştiinţifică.
Articolul 3
Colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică dintre Părţi se va
realiza prin următoarele mijloace:
- schimb de informaţii de interes reciproc, documente
juridico-normative, standarde, mostre de produse;
- realizarea în comun a cercetărilor ştiinţifice şi aplicarea
rezultatelor acestora;
- implementarea tehnologiilor moderne în fitotehnie, zootehnie şi în
industria alimentară;
- contribuirea la înfiinţarea întreprinderilor mixte;
- schimb reciproc de informaţii referitoare la manifestările
ştiinţifice şi economice în domeniul agriculturii şi industriei
alimentare (organizarea tîrgurilor, expoziţiilor, seminarelor,
conferinţelor, simpozioanelor etc.);
- schimbul de specialişti şi organizarea întîlnirilor pe probleme de
interes reciproc;
- acordarea asistenţei la stabilirea relaţiilor economice directe
între agenţii economici ai complexului agroindustrial din ambele state,
în scopul asigurării unei colaborări reciproc avantajoase.
Părţile individual vor suporta cheltuielile legate de realizarea
prezentului Acord.
Articolul 4
În cazul apariţiei unor divergenţe legate de interpretarea sau
aplicarea prevederilor prezentului Acord, Părţile le vor soluţiona prin
negocieri şi consultări.
Articolul 5
La înţelegerea reciprocă a Părţilor în prezentul Acord pot fi
introduse modificări şi completări, care vor fi perfectate în Protocoale
separate, devenind părţi integrante ale prezentului Acord.
Articolul 6
Prezentul Acord intră în vigoare la data semnării.
Prezentul Acord se încheie pentru un termen de un an. Acţiunea lui
se va prelungi pentru următorii termeni de un an, dacă nici una din
Părţi nu va înştiinţa în scris cealaltă Parte, cu nu mai puţin de şase
luni pînă la expirarea următorului termen de un an, despre intenţia sa
de a-l denunţa.
Întocmit la Chişinău la 17 septembrie 2003, în două exemplare
originale în limbile moldovenească, kazahă şi rusă, toate textele fiind
egal autentice.
În cazul apariţiei unor divergenţe în interpretarea şi aplicarea
prevederilor prezentului Acord, textul în limba rusă va prevala.