Documente
Acord din 20.07.95 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Estonia privind colaborarea economică şi comercială
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.633 din 14.09.95
Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii
Estonia privind colaborarea economică şi comercială
din 20.07.1995
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 18, pag.376
-------------------------
* Semnat la Tallinn, la 20 iulie 1995.
În vigoare din 31 octombrie 1995.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Estonia (denumite
în continuare "Părţi",
tinzînd spre dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale
reciproce şi extinderea lor în baza egalităţii în drepturi şi a
avantajului reciproc,
reieşind din necesitatea creării unor condiţii favorabile pentru
dezvoltarea relaţiilor de piaţă între agenţii economici ai celor două
state,
intenţionînd să respecte normele şi regulile general acceptate ale
comerţului internaţional;
tinzînd spre extinderea colaborării şi în toate celelalte domenii de
interes comun,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Scopul prezentului Acord îl constituie contribuţia la comerţul şi la
alte forme de colaborare economică între Republica Moldova şi Republica
Estonia în baza principiilor de avantaj reciproc şi pe o perioadă de
lungă durată.
Articolul 2
Exportul şi importul de mărfuri şi servicii dintre Republica Moldova
şi Republica Estonia urmează să fie efectuate prin intermediul
încheierii contractelor de către persoanele juridice şi fizice, în
corespundere cu legislaţia în vigoare în fiecare dintre state.
Articolul 3
1) Părţile îşi acordă reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate
în toate domeniile, în ceea ce priveşte:
- taxele şi încasările vamale aplicate importului şi exportului,
inclusiv modalităţile de percepere a acestor taxe şi încasări;
- regulamentele referitoare la curăţarea, tranzitul, depozitarea şi
reîncasarea în cadrul vamal;
- impozitele şi alte încasări interne de orice gen percepute direct
sau indirect de la importul mărfurilor;
- modalităţile de achitare a plăţilor şi de transferare a unor
asemenea plăţi;
- restricţiile cantitative la volumul mărfurilor de export şi import;
- regulile privind vînzarea, achiziţionarea, transportarea,
distribuirea şi folosirea mărfurilor pe piaţa internă.
2. Clauza naţiunii celei mai favorizate, menţionată mai sus, nu
cuprinde avantajele, pe care Părţile le acordă sau le vor acorda:
- ţărilor împreună cu care una dintre Părţi participă la colaborarea
cu zonele economice, uniunile vamale sau zonele de comerţ liber deja
create sau posibil să fie create în viitor;
- ţărilor în curs de dezvoltare, în baza acordurilor internaţionale;
- ţărilor vecine, în scopul dezvoltării comerţului de frontieră.
Articolul 4
Plăţile se vor efectua în conformitate cu legislaţia în vigoare în
fiecare dintre state şi în modul ce va fi determinat prin Acordul între
Banca Naţională a Republicii Moldova şi Banca Estoniei.
Articolul 5
Părţile aplică reciproc faţă de persoanele fizice şi juridice ale
celeilalte Părţi legislaţia lor naţională în aceleaşi condiţii şi în
acelaşi volum, cum este prevăzut pentru aplicarea faţă de persoanele
fizice şi juridice ale statului lor în cazurile cînd acestea se prezintă
în calitate de reclamant sau reclamat în instanţele judecătoreşti,
arbitraj şi alte organe.
Prezentul articol este valabil pînă la intrarea în vigoare a
tratatului privind dreptul civil şi penal, încheiat între Părţi.
Articolul 6
Organele competente ale Părţilor îşi vor prezenta reciproc, fără
reţineri nemotivate, în limba rusă sau engleză, actele legislative
necesare ce reglementează exportul şi importul de mărfuri şi servicii.
Părţile se informează în mod regulat pe marginea legilor şi a altor
acte normative privind activitatea economică, investiţiile, impunerile
fiscale, activitatea bancară şi de asigurare.
Articolul 7
Părţile au convenit că reexportul mărfurilor livrate se stipulează
de către agenţii economici ai Părţilor separat în fiecare contract
aparte, în corespundere cu legislaţia internă a statului, indicîndu-se
măsurile de responsabilitate pentru încălcarea angajamentelor.
Articolul 8
Părţile vor contribui la crearea întreprinderilor mixte, inclusiv cu
participarea terţelor ţări, pe teritoriile lor sau în afara acestora,
precum şi a reprezentanţelor comerciale sau a altor structuri
comercial-bancare în scopul asigurării unor relaţii comerciale şi
economice dinamice, multilaterale şi reciproc avantajoase.
Articolul 9
Părţile îşi vor acorda ajutor reciproc în organizarea tîrgurilor şi
expoziţiilor în cele două state.
Obiectele destinate organizării tîrgurilor şi expoziţiilor, precum
şi mostrele de mărfuri, în cazul respectării legislaţiei respective,
sunt scutite de taxe vamale, impozite şi alte plăţi de acest gen.
Articolul 10
Părţile, în conformitate cu legislaţia internă şi acordurile
încheiate între dînsele, asigură tranzitul fără obstacole prin
teritoriile lor al mărfurilor provenite sau care sunt destinate
teritoriului vamal al unuia dintre statele semnatare sau al terţelor
state şi vor pune la dispoziţia exportatorilor şi transportatorilor
mijloacele şi serviciile necesare pentru asigurarea tranzitului în
condiţii nu mai rele, decît cele se sunt oferite propriilor importatori,
exportatori şi transportatori sau unor asemenea subiecţi din orice alt
stat.
Articolul 11
Pentru a facilita şi controla mersul executării prezentului Acord,
Părţile vor crea Comisia specială Moldo-Estoniană interguvernamentală,
sarcinile căreia sunt:
- elaborarea recomandărilor pentru dezvoltarea colaborării în
domeniile neprevăzute în prezentul Acord;
- examinarea problemelor privind realizarea prezentului Acord,
inclusiv a condiţiilor tranzitului şi privind soluţionarea diverselor
litigii;
- elaborarea recomandărilor pentru lichidarea obstacolelor din calea
comerţului.
Comisia îşi va convoca şedinţele în Republica Moldova şi în
Republica Estonia sub preşedinţia Părţii-gazdă.
Articolul 12
Prezentul Acord intră în vigoare la data ultimei înştiinţări în
scris prin care Părţile se informează reciproc cu privire la executarea
procedurilor juridice necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului.
Articolul 13
Prezentul Acord va fi valabil pînă la momentul cînd una dintre Părţi
îl va denunţa, informînd în scris despre aceasta cu şase luni înainte.
Încheiat la Tallinn, la 20 iulie 1995, în două exemplare originale,
fiecare în limbile moldovenească, estonă şi rusă, toate textele avînd
aceeaşi putere de lege. În caz de apariţie a divergenţelor de
interpretare a oricărui articol din prezentul Acord, va prevala textul
de limbă rusă.