Acord din 22.05.2009 dintre guvernele statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente privind schimbul de informaţii în domeniul luptei cu criminalitatea
COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE
A C O R D
dintre guvernele statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente
privind schimbul de informaţii în domeniul luptei cu criminalitatea
Astana, 22 mai 2009
(în vigoare 17.03.2016)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 44-48 art. 181 din 26.02.2016
* * *
Notă: Acordul aprobat prin Hot.Guv. nr.82 din 08.02.2016
Notă: Intrare în vigoare – Ordinul MAE şi IE nr.293-T-03 din 06.04.2016
Guvernele statelor-membre ale Comunităţii Statelor Independente, în continuare Părţi, recunoscând că criminalitatea în toate formele sale reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii persoanei, societăţii şi statului, conducându-se de dorinţa de a dezvolta cooperarea între părţi în domeniul schimbului de informaţii, reieşind din necesitatea de a întări în continuare interacţiunea privind cooperarea informaţională în rezolvarea problemelor de protecţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, luptei cu criminalitatea, protecţia ordinii publice, conducându-se de principiile şi normele dreptului internaţional unanim recunoscute,
Au convenit după cum urmează:
Articolul 1
1. Părţile, în scopul prevenirii, relevării, curmării, descoperirii şi investigării infracţiunilor, în mod gratuit vor elibera informaţii în baza unei cereri, din registrele, arhivele operative, de căutări, criminalistice şi vor contribui la asigurarea schimbului de informaţii de care dispun, privind materialele din domeniul tehnico-ştiinţific şi actele normative din sfera luptei cu criminalitatea.
2. Cooperarea în temeiul prezentului Acord se desfăşoară în conformitate cu legislaţia şi obligaţiile internaţionale ale statelor Părţi.
3. Părţile cooperează prin intermediul autorităţilor lor competente. Lista autorităţilor competente este stabilită de fiecare Parte şi se transmite depozitarului, la momentul predării spre păstrare a notificării privind îndeplinirea procedurilor interne naţionale, necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului Acord. Fiecare Parte în termen de o lună va notifica în scris depozitarul despre modificarea listei autorităţilor competente.
Articolul 2
1. Cooperarea dintre autorităţile competente ale Părţilor se realizează prin intermediul transmiterii informaţiilor şi soluţionarea cererilor de prezentare a informaţiilor (în continuare - cerere).
2. Informaţia poate fi transmisă altei Părţi din propria iniţiativă, dacă există temeiuri de a presupune că informaţia prezintă interes pentru această Parte.
3. Cererea se expediază în formă scrisă. În cazuri urgente, cererea poate fi transmisă pe cale verbală, urmată de o confirmare scrisă obligatorie, nu mai târziu de trei zile. În acest scop, pot fi folosite mijloace tehnice de transmitere a informaţiei. În cazul apariţiei îndoielilor cu privire la autenticitatea sau conţinutul cererii, poate fi cerută confirmarea suplimentară a acesteia.
Autoritatea competentă a Părţii solicitate va avea dreptul de a solicita informaţii suplimentare, necesare pentru executarea corespunzătoare a cererii.
Cererea trebuie să conţină:
a) numele autorităţilor competente ale Părţilor solicitante şi solicitate;
b) scopul şi temeiul cererii;
c) termenele în care se aşteaptă executarea cererii;
d) orice alte informaţii care pot fi utile pentru examinarea cererii.
4. Cererea, expediată sau confirmată în formă scrisă pe antetul oficial al autorităţii competente a Părţii solicitante, trebuie să fie semnată de către conducător sau adjunctul său şi va fi certificată cu ştampila oficială a organului corespunzător.
5. În cazul în care autoritatea competentă a Părţii solicitante stabileşte că nu este necesară examinarea cererii, autoritatea în cauză informează imediat despre acest fapt autoritatea competentă a Părţii solicitate.
Articolul 3
1. Autoritatea competentă a Părţii solicitate va lua toate măsurile necesare pentru a asigura executarea deplină, în timp util şi calitativă a cererii. Ordinea, volumul şi durata de examinare a cererii sunt determinate de legislaţia naţională a statului Părţii solicitate.
2. Autoritatea competentă a Părţii solicitante este notificată imediat privind circumstanţele care împiedică sau întârzie executarea cererii.
3. În cazul în care executarea cererii nu ţine de competenţa autorităţii care a primit cererea, atunci autoritatea respectivă, fiind împuternicită, transmite cererea imediat la autoritatea competentă a Părţii solicitate şi notifică autoritatea competentă a Părţii solicitate despre acest fapt.
Articolul 4
1. Autoritatea competentă a fiecărei Părţi asigură confidenţialitatea informaţiilor primite, inclusiv faptul primirii şi conţinutul cererii, în cazul în care autoritatea competentă a Părţii solicitante nu doreşte divulgarea conţinutului.
2. În cazul imposibilităţii păstrării confidenţialităţii în procesul executării cererii, autoritatea competentă a Părţii solicitate informează autoritatea competentă a Părţii solicitante despre aceasta, pentru luarea deciziei privind posibilitatea de examinare a cererii în astfel de circumstanţe.
Articolul 5
1. Rezultatele executării cererii nu pot fi utilizate în alte scopuri fără acordul autorităţii competente a Părţii solicitate care le-a oferit, decât cele pentru care au fost solicitate şi furnizate.
2. Autoritatea competentă a Părţii solicitante poate utiliza rezultatele executării cererii în alte scopuri numai cu acordul scris al autorităţilor competente ale Părţii solicitate. În astfel de cazuri, autoritatea competentă a Părţii solicitante respectă restricţiile privind utilizarea rezultatelor examinării cererii, stabilite de către autoritatea competentă a Părţii solicitate.
Articolul 6
Pentru transmiterea către Partea terţă a informaţiilor primite de către autorităţile competente ale unei Părţi, în conformitate cu prezentul Acord, este necesar consimţământul prealabil scris al autorităţii competente a celeilalte Părţi, care a furnizat aceste informaţii.
Articolul 7
1. Acordarea asistenţei poate fi refuzată integral sau parţial în cazul în care autoritatea competentă a Părţii solicitate consideră că examinarea cererii poate aduce daune suveranităţii, securităţii, ordinii publice sau contravine legislaţiei naţionale şi/sau obligaţiilor internaţionale ale statului, precum şi va cauza încălcarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.
2. Autoritatea competentă a Părţii solicitante va fi imediat notificată, în formă scrisă, privind refuzul integral sau parţial al examinării cererii cu indicarea motivului refuzului.
Articolul 8
1. Registrele centralizate operativ-informatice, criminalistice şi de căutare cât şi informaţia statistică şi de arhivă sunt concentrate în Banca Informaţională Interstatală (în continuare - BII), gestionarul căreia este Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse.
2. Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse:
a) asigură prelucrarea, păstrarea şi distribuirea, la cererea autorităţilor competente ale Părţilor, a informaţiilor şi statisticilor conţinute în BII privind starea criminalităţii şi rezultatele investigaţiilor infracţiunilor în statele-membre ale Comunităţii Statelor Independente;
b) stabileşte volumul, structura, formele şi metodele de furnizare către BII, în coordonare cu autorităţile competente ale Părţilor, a informaţiilor primare, reieşind din posibilităţile şi competenţele lor;
c) informează autorităţile competente ale Părţilor, despre totalitatea informaţiilor istorice, deţinute în arhiva centrală;
d) realizează cu ajutorul registrelor de căutare activităţile de furnizare de informaţie privind căutarea persoanelor date de către autorităţile competente ale Părţilor în căutare internaţională;
e) cooperează şi asistă autorităţile competente ale Părţilor în domeniul informaţional, îmbunătăţirii programelor şi sistemelor de informaţii, creării unui sistem automatizat unic pentru transferul de date;
f) întreprinde măsurile necesare pentru a asigura reaprovizionarea BII de către autorităţile competente ale Părţilor, respectarea termenelor, exhaustivităţii şi veridicităţii informaţiilor furnizate;
g) întreprinde măsuri pentru protejarea informaţiei procesate, transmise şi păstrate în banca de informaţii respective, împotriva diferitor atacuri din exterior.
Articolul 9
În scopul menţinerii BII în starea actuală, autorităţile competente ale Părţilor, reieşind din posibilităţile disponibile, prezintă Ministerului Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse pentru completare şi corectare, registrele centralizate operativ-informatice, de căutare şi criminalistice privind obiectele evidenţei, enumerate în anexă, care prezintă parte integrantă a prezentului Acord.
Articolul 10
Finanţarea BII se efectuează de către autorităţile competente ale Părţilor interesate, în conformitate cu tratatele încheiate cu Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse, în limitele mijloacelor financiare prevăzute anual în bugetele naţionale ale autorităţilor competente pentru îndeplinirea funcţiilor lor.
Articolul 11
Orice divergenţe apărute între Părţi privind interpretarea sau aplicarea prezentului Acord vor fi soluţionate prin consultări reciproce şi negocieri între Părţile interesate sau prin intermediul unei alte proceduri convenite de către Părţi.
Articolul 12
Prezentul Acord nu va afecta drepturile şi obligaţiile fiecărei Părţi, care derivă din alte tratate internaţionale, la care este parte Statul acestora.
Articolul 13
Limba de lucru în cadrul cooperării este limba rusă.
Articolul 14
Prin consimţământul mutual al Părţilor, în prezentul Acord pot fi introduse completări şi modificări, care vor fi perfectate printr-un Protocol, care devine parte integrantă a prezentului Acord şi va intra în vigoare în ordinea prevăzută pentru intrarea în vigoare a prezentului Acord.
Articolul 15
Prezentul Acord va intra în vigoare după expirarea a 30 de zile de la data recepţionării către depozitar a celei de-a treia notificări privind îndeplinirea procedurilor interne de către Părţile care l-au semnat, necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.
Pentru Părţile, care au finalizat procedurile interne mai târziu, prezentul Acord va intra în vigoare după expirarea a 30 zile din data recepţionării de către depozitar a documentelor respective.
Articolul 16
Prezentul Acord se încheie pentru o perioadă nedeterminată. Fiecare dintre Părţi poate denunţa prezentul Acord, printr-o notificare scrisă expediată depozitarului, privind intenţia sa, nu mai târziu de şase luni înainte de la data denunţării şi decontării obligaţiilor financiare şi altor obligaţii apărute pe durata acţiunii Acordului.
Întocmit în oraşul Astana, la 22 mai 2009, într-un exemplar original în limba rusă. Exemplarul original se păstrează la Comitetul Executiv al Comunităţii Statelor Independente, care va remite câte o copie certificată fiecărui stat care a semnat prezentul Acord.
| Pentru Guvernul
Republicii Moldova |
Pentru Guvernul
Republicii Azerbaidjan |
| Pentru Guvernul
Republicii Armenia |
Pentru Guvernul
Federaţiei Ruse |
| Pentru Guvernul
Republicii Belarus |
Pentru Guvernul
Republicii Tadjikistan |
| Pentru Guvernul
Georgiei |
Pentru Guvernul
Republicii Turkmenistan |
| Pentru Guvernul
Republicii Kazahstan |
Pentru Guvernul
Republicii Uzbekistan |
| Pentru Guvernul
Republicii Kîrgîze |
Pentru Guvernul
Ucrainei |
Anexă
la Acordul privind schimbul
de informaţii în domeniul
luptei cu criminalitatea
la 22 mai 2009
LISTA
informaţiilor transmise Băncii Informaţionale Interstatale
1. Informaţii privind persoanele aflate la evidenţă:
1.1 Condamnaţii care, în conformitate cu legislaţia statelor Părţi, sunt incluşi centralizat în evidenţa registrelor operativ-informatice.
1.2 Categorii de condamnaţi, menţionaţi în subpunctul 1.1 din actuala listă, condamnaţi (eliberaţi) pentru ispăşirea pedepsei, în privinţa cărora au fost modificate sentinţele şi care au fost eliberaţi din locurile privative de libertate.
1.3 Persoanele care se află în căutare interstatală, dispărute fără veste, persoanele care, din motive de sănătate sau de vârstă înaintată, nu pot furniza informaţii despre ele, cadavrele neidentificate.
1.4 Organizatorii grupărilor criminale.
1.5 Suspecţii, acuzaţii sau persoanele condamnate pentru săvârşirea următoarelor tipuri de infracţiuni:
1.5.1 Infracţiuni cu caracter sexual comise cu o deosebită cruzime, cât şi împotriva minorilor;
1.5.2 Furtul obiectelor cu valoare culturală şi istorică;
1.5.3 Traficul de fiinţe umane, răpirea şi alte infracţiuni legate de exploatarea fiinţelor umane;
1.5.4 Producerea şi distribuirea materialelor pornografice, inclusiv cele care conţin imagini cu minori;
1.5.5 Producerea şi vânzarea de bancnote contrafăcute, titluri de valoare, carduri de credit sau de plată şi a altor mijloace de plată, precum şi infracţiuni comise în domeniul tehnologiilor avansate;
1.5.6 Contrabandă;
1.5.7 Organizarea căilor de migraţie ilegală;
1.5.8 Trecerea ilegală a frontierei de stat;
1.5.9 Aţîţarea vrajbei etnice, rasiale şi religioase, precum şi participarea la activităţile organizaţiilor extremiste, teroriste, diversioniste;
1.5.10 Organizarea grupurilor teroriste şi (sau) pregătirea şi comiterea actelor teroriste, precum şi comiterea infracţiunilor referitoare la legalizarea veniturilor provenite pe cale infracţională şi din finanţarea terorismului.
1.6 Persoanele menţionate la subpunctul 1.5 din prezenta listă, la schimbarea informaţiilor prezentate anterior.
2. Informaţii cu privire la subiectul unui atac criminal, bunuri pierdute, confiscate şi bunuri fără stăpân, armamente provenite din activităţile criminale:
2.1 Arme de foc ghintuite.
2.2 Mijloace de transport.
2.3 Valori istorice şi culturale.
2.4 Echipamente radio, video, foto, computerizate şi alte echipamente, având numere individuale de identificare.
2.5 Hârtiile de valoare numerice şi documente ce se află în posesia statului.
3. Informaţii privind crimele nedescoperite:
3.1 Omoruri şi cauzarea intenţionată a vătămării corporale grave;
3.2 Infracţiunile cu caracter sexual săvârşite cu o deosebită cruzime, inclusiv asupra minorilor.
3.3 Comiterea unui jaf cu folosirea armelor de foc;
3.4 Comiterea unei escrocherii în proporţii mari şi deosebit de mari;
3.5 Fabricarea şi comercializarea monedelor false, titlurilor de valoare, cardurilor de credit sau de plată şi a altor mijloace de plată, precum şi infracţiunile comise în domeniul tehnologiilor avansate;
3.6 Furtul:
3.6.1 Armelor de foc, muniţiilor, substanţelor explozive şi dispozitivelor explozive;
3.6.2 Substanţelor radioactive, toxice, cu o concetraţie înaltă şi otrăvitoare;
3.6.3 Substanţelor narcotice şi substanţelor psihotrope;
3.6.4 Materiilor prime de importanţă strategică;
3.6.5 Vehiculelor;
3.6.6 Din safeuri şi din alte locuri de păstrare din metal;
3.6.7 Din apartamente, săvârşite într-un mod specific;
3.6.8 Valorilor culturale şi istorice.
3.7 În legătură cu operaţiunile financiare, imobiliare şi valutare ilegale.
3.8 Răpirea persoanelor.
3.9 Şantaj cu aplicarea violenţei.
3.10 Traficul de fiinţe umane, organe şi ţesuturi umane.
3.11 Acte teroriste şi de sabotaj, infracţiuni cu orientare extremistă.
4. Informaţiile statistice privind starea criminalităţii şi rezultatele investigării infracţiunilor în statele membre ale Comunităţii Statelor Independente.
REZERVA
Republicii Moldova la Hotărârea Consiliului Şefilor de
Guverne CSI şi pe marginea Acordului privind schimbul
de informaţii în domeniul luptei cu criminalitatea
22 mai 2009 or.Astana
“Pentru Republica Moldova, prezenta Hotărâre va intra în vigoare după îndeplinirea procedurilor interne naţionale”.
----------- Zinaida GRECEANÎI
Prim-ministrul în exerciţiu al Republicii Moldova
REZERVA Ucrainei
la punctul 11 din ordinea de zi a reuniunii Consiliului
Şefilor de Guverne CSI la Acordul privind schimbul
de informaţii în domeniul luptei cu criminalitatea
22 mai 2009
“Cu excepţia prevederilor art.10 din Acord”
--------- Iulia TIMOŞENKO
Prim-ministru al Ucrainei, şeful delegaţiei