Documente
Acord din 23.12.94 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind evitarea dublei impozitări şi prevenirea evaziunii fiscale referitor la impozitele pe venituri şi bunuri
Notă: Ratificat prin Hot. Parl. nr.599-XIII din 03.10.95
Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii
Belarus privind evitarea dublei impozitări şi prevenirea evaziunii
fiscale referitor la impozitele pe venituri şi bunuri
din 23.12.94
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.21 din 03.04.1997
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 18, pag.98
-------------------------
* Semnat la Chişinău, la 23 decembrie 1994.
În vigoare din 28 mai 1996.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus, denumite
în continuare State contractante, animaţi de dorinţa de a încheia un
Acord privind evitarea dublei impozitări şi prevenirea evaziunii fiscale
referitor la impozitele pe venituri şi bunuri, au convenit asupra
următoarelor:
ARTICOLUL 1
Persoanele faţă de care se aplică Acordul
Prezentul Acord se aplică faţă de persoanele care sînt rezidenţi ai
unuia sau ambelor State contractante.
ARTICOLUL 2
Impozitele asupra cărora se extinde Acordul
1. Prezentul Acord se aplică faţă de impozitele pe venituri şi
bunuri, percepute în numele Statului contractant, indiferent de metoda
perceperii lor.
2. Drept impozite pe venituri şi bunuri se consideră toate
impozitele încasate din suma totală a veniturilor sau din valoarea
bunurilor, sau din elementele venitului, inclusiv impozitele pe bunurile
imobiliare, impozitele pe veniturile de la înstrăinarea bunurilor şi
impozitul pe suma salariului plătit de întreprindere.
3. Impozitele asupra cărora se extinde prezentul Acord în special
sînt:
a) în Moldova:
impozitul pe beneficiul (venitul) întreprinderilor, impozitul pe
venit, perceput de la persoanele fizice, impozitul pe bunurile
imobiliare (în continuare "impozitul moldovenesc")
b) în Belarus:
impozitul pe veniturile şi beneficiul persoanelor juridice,
impozitul pe venit, perceput de la cetăţeni, impozitul pe bunurile
imobiliare (în continuare "impozitul belarus").
4. Prezentul Acord se aplică, de asemenea, faţă de orice impozite
identice sau similare ca esenţă, care sînt percepute suplimentar la
impozitele existente sau în locul lor, după data semnării prezentului
Acord. Organele de resort ale Statelor contractante îşi comunică
reciproc despre orice modificări esenţiale survenite în legislaţiile lor
fiscale.
5. Pentru scopurile prezentului Acord amenzile, încasate de la
contribuabil, în cazul încălcării legislaţiei fiscale sau evaziunii
fiscale, precum şi dobînda percepută în legătură cu întîrzierea plăţii,
nu se consideră ca impozite.
ARTICOLUL 3
Definiţii generale
1. În prezentul Acord, dacă din context nu rezultă altceva:
a) termenii "un Stat contractant" şi "alt Stat contractant"
înseamnă, în dependenţă de context, Republica Moldova sau Republica
Belarus;
b) prin termenul "Belarus" se subînţelege Republica Belarus şi fiind
folosit în sens geografic, se are în vedere teritoriul aflat sub
suveranitatea Republicii Belarus şi care, în conformitate cu legislaţia
Republicii Belarus şi dreptul internaţional, se află sub jurisdicţia
Republicii Belarus;
c) termenul "Moldova" în sens geografic înseamnă teritoriul
Republicii Moldova;
d) prin termenul "persoană" se subînţelege persoana fizică, persoana
juridică sau orice altă asociere a persoanelor;
e) termenul "compania" înseamnă orice persoană juridică sau orice
organizaţie, care se consideră organizaţie separată pentru scopurile
impozitării;
f) termenul "întreprinderea unui Stat contractant" şi
"întreprinderea altui Stat contractant", înseamnă, respectiv,
întreprinderea care este rezidentul unui Stat contractant şi
întreprinderea care este rezidentul altui Stat contractant;
g) termenul "transport internaţional" înseamnă orice trafic cu nava
maritimă, fluvială, aeriană, cu mijloace de transport rutier efectuat de
către întreprinderea care este rezidentul unui Stat contractant, cu
excepţia cazurilor cînd nava maritimă, fluvială sau aeriană, mijloacele
de transport rutier, sînt exploatate numai între puncte în alt Stat
contractant;
h) termenul "organ de resort" înseamnă:
referitor la Republica Moldova - Ministerul Finanţelor sau organul
lui împuternicit;
referitor la Republica Belarus - Ministerul Finanţelor al Republicii
Belarus sau reprezentantul lui plenipotenţiar.
2. Cît priveşte aplicarea prezentului Acord de către Statul
contractant, orice termen nespecificat în el, dacă din context nu
rezultă altceva, are importanţa atribuită, conform legislaţiei acestui
Stat, referitor la impozitele asupra cărora se extinde prezentul Acord.
ARTICOLUL 4
Rezidentul
1. La aplicarea prezentului Acord, termenul "rezident al Statului
contractant" înseamnă persoana, care conform legislaţiei acestui Stat
este supusă impozitării în el în baza domicilierii, locului de
înregistrare, reşedinţei sau altui criteriu similar. Acest termen, însă,
nu include persoana supusă impozitării în Statul respectiv numai în ceea
ce priveşte impozitele din sursele din acest Stat sau bunurile situate
în el.
2. Dacă în corespundere cu prevederile punctului 1 persoana fizică
este rezident al ambelor State contractante, statutul ei se determină în
felul următor:
a) ea se consideră rezident al acelui Stat contractant unde dispune
de locuinţă permanentă, dacă dispune de locuinţă permanentă în ambele
State contractante, ea se consideră rezident al Statului unde are
legături personale şi economice mai strînse (centrul intereselor vitale);
b) dacă Statul contractant în care se află centrul intereselor sale
vitale nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de locuinţă
permanentă în nici unul din Statele contractante, se consideră rezident
al acelui Stat contractant în care de obicei locuieşte;
c) dacă ea de obicei locuieşte în ambele State contractante sau dacă
de obicei nu locuieşte în nici unul din ele, ea se consideră rezident al
acelui Stat contractant al cărei cetăţean este;
d) dacă ea nu este cetăţean al nici unuia dintre Statele
contractante, organele de resort ale Statelor contractante rezolvă
chestiunea respectivă pe baza înţelegerii reciproce.
3. Dacă din cauza prevederilor punctului 1 persoana care nu prezintă
o persoană fizică este rezident al ambelor State contractante, organele
de resort ale Statelor contractante rezolvă chestiunea pe baza
înţelegerii reciproce.
ARTICOLUL 5
Reprezentanţă permanentă
1. Pentru scopurile prezentului Acord termenul "reprezentanţă
permanentă" înseamnă orice loc permanent de activitate prin care
integral sau parţial se desfăşoară activitatea comercială (de
antreprenor) a întreprinderii.
2. Termenul "reprezentanţă permanentă" cuprinde între altele:
a) locul administraţiei;
b) secţia;
c) oficiul;
d) fabrica;
e) atelierul;
f) mina, sonda de petrol sau de gaze, cariera sau oricare alt loc de
extragere a resurselor naturale;
g) încăperea folosită pentru desfacerea mărfurilor sau articolelor.
3. Şantierul de construcţie sau obiectul în curs de construcţie,
montare sau asamblare sau activitatea de supraveghere legată de ele se
consideră reprezentanţă permanentă dacă ele există mai mult de 12 luni.
4. Oricare ar fi prevederile anterioare ale prezentului articol,
termenul "reprezentanţă permanentă" nu poate să cuprindă:
a) folosirea construcţiilor în exclusivitate pentru păstrarea,
demonstrarea sau livrarea mărfurilor sau articolelor care aparţin
întreprinderii;
b) păstrarea stocurilor de mărfuri sau articole ce aparţin
întreprinderii numai în scopul păstrării, demonstrării sau livrării;
c) păstrarea stocurilor de mărfuri sau articole ce aparţin
întreprinderii numai în scopul prelucrării lor de către o altă
întreprindere;
d) menţinerea locului permanent de activitate numai în scopul
achiziţionării mărfurilor sau articolelor sau pentru colectarea
informaţiei destinate întreprinderii;
e) menţinerea locului permanent de activitate numai în scopul
desfăşurării pentru întreprindere a oricărei alte activităţi cu caracter
pregătitor sau auxiliar;
f) menţinerea locului permanent de activitate numai pentru orice
îmbinare a genurilor de activitate amintite la subpunctele a-e cu
condiţia că întreaga activitate menţionată care se desfăşoară la locul
permanent de activitate şi decurge din această îmbinare are un caracter
pregătitor sau auxiliar.
5. Dacă în afară de agentul cu statut independent despre care este
vorba la punctul 6 o altă persoană, indiferent de prevederile punctelor
1 şi 2, acţionează în numele întreprinderii şi are, şi de obicei
foloseşte în Statul contractant împuternicirile de a încheia contracte
în numele întreprinderii, această întreprindere se consideră că are
reprezentanţă permanentă în Statul respectiv privind orice activitate pe
care această persoană o practică pentru întreprindere, cu excepţia dacă
activitatea acestei persoane este limitată de cea expusă la punctul 4,
care, deşi se realizează prin intermediul locului permanent de
activitate, nu face din acest loc permanent de activitate o
reprezentanţă permanentă conform prevederilor acestui punct.
6. Întreprinderea nu se consideră că are reprezentanţă permanentă în
Statul contractant numai din motivul că ea îşi exercită activitatea
comercială (de antreprenor) în acest Stat printr-un mijlocitor,
comisionar sau oricare alt agent cu statut independent cu condiţia că
aceste persoane acţionează în cadrul activităţii lor profesionale
obişnuite.
7. Faptul că compania care este rezident al unui Stat contractant
controlează sau se află sub controlul companiei care este rezident al
celuilalt Stat contractant, sau care îşi desfăşoară activitatea
comercială (de antreprenor) în acest alt Stat contractant (prin
reprezentanţa permanentă sau în alt mod) nu transformă de la sine una
din aceste companii în reprezentanţă permanentă a celuilalt.
ARTICOLUL 6
Veniturile de la bunurile imobiliare
1. Veniturile obţinute de către rezidentul unui Stat contractant de
la bunurile imobiliare (inclusiv venitul din agricultură sau gospodăria
forestieră) aflate în celălalt Stat contractant pot fi impozitate în
acest alt Stat.
2. Termenul "bunuri imobiliare" are semnificaţia atribuită în
legislaţia Statului contractant unde se află aceste bunuri. Mijloacele
de transport menţionate la subpunctul "g" al punctului 1 din articolul 3
nu sînt considerate ca bunuri imobiliare.
3. Prevederile punctului 1 se aplică la veniturile obţinute de la
utilizarea directă, darea în arendă sau folosirea bunurilor imobiliare
sub oricare altă formă.
4. Prevederile punctelor 1 şi 3 se aplică la veniturile obţinute din
bunurile imobiliare ale întreprinderilor, precum şi la veniturile din
bunurile imobiliare folosite pentru prestarea serviciilor personale
independente.
ARTICOLUL 7
Beneficiul obţinut din activitatea comercială (de antreprenor)
1. Beneficiul întreprinderii unuia dintre Statele contractante este
supus impozitării numai în acest Stat contractant şi numai dacă această
întreprindere nu practică activitatea comercială (de antreprenor) în alt
Stat contractant prin reprezentanţa permanentă situată acolo. Dacă
întreprinderea îşi desfăşoară activitatea comercială (de antreprenor)
aşa cum s-a menţionat mai sus, beneficiul acestei întreprinderi poate fi
supus impozitării în celălalt Stat contractant, dar numai partea care
ţine de această reprezentanţă permanentă.
2. Ţinînd cont de prevederile punctului 3 din prezentul articol,
dacă întreprinderea unui Stat contractant practică activitatea
comercială (de antreprenor) în celălalt Stat contractant prin
reprezentanţa permanentă aflată acolo, acestei reprezentanţe permanente
din fiecare Stat contractant i se transferă beneficiul pe care ar fi
putut să-l obţină în cazul cînd ea ar fi fost întreprindere separată şi
de sine stătătoare care practică aceeaşi activitate sau similară în
aceleaşi condiţii sau asemănătoare şi acţionează absolut independent de
întreprinderea a cărei reprezentanţă permanentă ea este.
3. La determinarea beneficiului reprezentanţei permanente se admite
reţinerea cheltuielilor suportate pentru scopurile acestei reprezentanţe
permanente, inclusiv cele de conducere şi generale de administraţie
suportate atît în Statul contractant unde este situată reprezentanţă
permanentă, cît şi dincolo de hotarele lui.
4. Deoarece determinarea în Statul contractant a beneficiului care
ţine de reprezentanţa permanentă pe baza distribuirii proporţionale a
sumei totale a beneficiului întreprinderii ce le revine diferitelor
subdiviziuni este o practică obişnuită, nimic din prevederile punctului
2 nu împiedică Statului contractant să determine beneficiul impozabil pe
calea unei distribuiri dictate de practică; metoda aleasă a distribuirii
trebuie să dea rezultate care ar corespunde principiilor cuprinse în
acest articol.
5. Nici un beneficiu nu ţine de reprezentanţa permanentă pe baza
simplei achiziţionări de către reprezentanţa permanentă a articolelor
sau mărfurilor pentru întreprindere.
6. Pentru scopurile punctelor precedente beneficiul referitor la
reprezentanţa permanentă se determină anual prin una şi aceeaşi metodă
numai dacă nu va interveni un motiv suficient şi serios pentru
modificarea lui.
7. Dacă beneficiul cuprinde tipurile veniturilor care sînt examinate
aparte în alte articole ale prezentului Acord, prevederile acestor
articole nu afectează poziţiile prezentului articol.
ARTICOLUL 8
Transportul internaţional
1. Beneficiul întreprinderii unui Stat contractant obţinut de la
exploatarea navelor maritime, fluviale şi aeriene, mijloacelor de
transport rutier folosite în traficul internaţional este supus
impozitării numai în acest Stat contractant.
2. Pentru scopurile prezentului Acord beneficiul de la traficul
internaţional cuprinde beneficiul obţinut din utilizarea directă, darea
în arendă sau folosirea sub orice altă formă a mijloacelor de transport
indicate la punctul 1 al prezentului articol, inclusiv folosirea,
întreţinerea sau darea în arendă a containerelor şi a utilajelor care
ţin de ele.
3. Prevederile punctului 1 se aplică, de asemenea, la beneficiul
obţinut din participarea la activitatea unei întreprinderi mixte sau
organizaţii de transport internaţional.
ARTICOLUL 9
Întreprinderile asociate
1. În cazul cînd:
a) întreprinderea Statului contractant direct sau indirect participă
la conducerea, controlul sau capitalul întreprinderii celuilalt Stat
contractant, sau
b) unele şi aceleaşi persoane direct sau indirect participă la
conducerea, controlul sau capitalul întreprinderii unui Stat contractant
şi întreprinderii celuilalt Stat contractant;
şi în fiecare caz între cele două întreprinderi în relaţiile lor
comerciale (de antreprenor) şi financiare reciproce se creează sau se
stabilesc condiţii deosebite de cele care ar avea loc între două
întreprinderi independente, orice beneficiu care ar putea fi trecut la
contul uneia dintre ele, dar din cauza acestor condiţii nu a fost
transferat, el poate fi inclus în beneficiul acestei întreprinderi şi
respectiv impozitat.
2. În cazul cînd unul dintre Statele contractante include în
beneficiul întreprinderii acestui Stat şi, respectiv, supune impozitării
beneficiul pentru care întreprinderea celuilalt Stat este impozitată în
acest al doilea Stat, şi beneficiul inclus astfel devine un beneficiu
transferat întreprinderii primului Stat contractant, dacă condiţiile
relaţiilor reciproce dintre cele două întreprinderi ar fi similare cu
condiţiile care există între întreprinderile independente, al doilea
Stat cedează, respectiv, suma impozitului reţinut din acest beneficiu.
La stabilirea acestui amendament trebuie să fie examinate şi alte
prevederi ale prezentului Acord, iar organele de resort ale Statelor
contractante se pot consulta reciproc în caz de necesitate.
ARTICOLUL 10
Dividendele
1. Dividendele plătite de către compania care este rezident al unui
Stat contractant rezidentului celuilalt Stat contractant pot fi supuse
impozitării în acest al doilea Stat.
2. Aceste dividende însă pot fi impozitate, de asemenea, în Statul
contractant al cărui rezident este compania care plăteşte dividendele,
conform legislaţiei acestui Stat, dar dacă beneficiarul este adevăratul
posesor al dividendelor, impozitul perceput nu depăşeşte 15 procente din
suma globală a dividendelor.
Prezentul punct nu afectează impozitarea companiei privind
beneficiul din care se plătesc dividendele.
3. Termenul "dividende", aşa cum este folosit în prezentul articol,
înseamnă venitul de la acţiuni sau de la alte drepturi care nu sînt
creanţe ce dau dreptul de a participa la beneficiu, precum şi venitul
din alte drepturi supus aceluiaşi regim fiscal cum ar fi veniturile de
la acţiuni, conform legislaţiei acelui Stat contractant al cărui
rezident este compania care distribuie beneficiul.
4. Prevederile punctelor 1 şi 2 nu se aplică dacă adevăratul posesor
al dividendelor, fiind rezident al unui Stat contractant practică
activitatea comercială (de antreprenor) în celălalt Stat contractant al
cărei rezident este compania care plăteşte dividendele prin
reprezentanţa permanentă situată în el sau prestează în acest al doilea
Stat servicii personale independente cu baza permanentă aflată acolo şi
servicii holding pentru care se plătesc dividende într-adevăr face parte
din această reprezentanţă permanentă sau din baza permanentă. În acest
caz se aplică prevederile articolului 7 sau articolului 14 în dependenţă
de împrejurări.
5. În cazul cînd compania care este rezident al unui Stat
contractant obţine beneficiu sau venituri din celălalt Stat contractant
acest al doilea Stat poate să scutească totalmente de impozite
dividendele plătite de către această companie, cu excepţia dacă aceste
devidende se plătesc rezidentului celui de-al doilea Stat sau dacă
holdingul pentru care se plătesc dividende într-adevăr face parte din
reprezentanţa permanentă sau baza permanentă aflată în acest al doilea
Stat şi din beneficiul nedistribuit al companiei şi nu se reţin impozite
pe beneficiul nedistribuit, chiar dacă dividendele plătite sau
beneficiul nedistribuit se constituie integral sau parţial din
beneficiul sau venitul obţinut în acest al doilea Stat.
ARTICOLUL 11
Dobînzile
1. Dobînzile apărute în unul din Statele contractante şi plătite
rezidentului celuilalt Stat contractant pot fi supuse impozitării în
acest al doilea Stat.
2. Aceste dobînzi, de asemenea, pot fi impozitate în Statul
contractant unde ele apar şi conform legislaţiei acestui Stat
contractant, dar dacă beneficiarul este adevăratul posesor al dobînzilor
impozitul perceput nu trebuie să depăşească 10 procente din suma globală
a dobînzilor. Organele de resort ale Statelor contractante stabilesc de
comun acord modul de aplicare a acestei restricţii.
3. Oricare ar fi prevederile punctului 2, dobînzile apărute în unul
din Statele contractante sînt scutite de impozite în acest Stat
contractant, cu condiţia că tranzacţia în urma căreia apare creanţa a
fost încuviinţată de Guvernul acestui Stat.
4. Termenul "dobînzi" în accepţiunea prezentului articol înseamnă
venitul de la creanţele de orice tip, indiferent de garanţia ipotecară
şi de posedarea dreptului de a participa la beneficiile debitorului, şi
în special, venitul de la hîrtiile guvernamentale de valoare şi venitul
de la obligaţii sau creanţe, inclusiv premiile şi cîştigurile de la
aceste hîrtii, obligaţii sau creanţe. Amenzile pentru neachitarea la
timp nu sînt considerate ca dobînzi în cadrul acestui articol.
5. Prevederile punctelor 1 şi 2 nu se aplică dacă adevăratul posesor
al dobînzilor, fiind rezident al unui Stat contractant, desfăşoară
activitate comercială (de antreprenor), prin intermediul reprezentanţei
permanente, în celălalt Stat contractant, unde apar dobînzile, sau
prestează în acest al doilea Stat servicii personale independente cu o
bază permanentă aflată acolo şi are creanţe în baza cărora se plătesc
dobînzi şi într-adevăr face parte din această reprezentanţă permanentă
şi bază permanentă. În acest caz se aplică prevederile articolului 7 sau
14, în dependenţă de împrejurări.
6. Se consideră că dobînzile apar în Statul contractant dacă
contribuabil este însuşi acest Stat contractant sau rezidentul acestui
Stat contractant. Dacă persoana care plăteşte procente, indiferent de
faptul dacă ea este sau nu rezident al Statului contractant, are sau nu
are în Statul contractant reprezentanţă sau bază permanentă din cauza
cărora au apărut datoriile pentru care se plătesc dobînzi şi
cheltuielile legate de achitarea acestor procente le suportă această
reprezentanţă sau bază permanentă, se consideră că aceste dobînzi apar
în Statul contractant unde se află reprezentanţa sau baza permanentă.
7. Dacă în urma unor relaţii neobişnuite dintre contribuabili şi
adevăratul posesor al dobînzilor sau dintre ambii şi o terţă persoană
suma procentelor pentru creanţa în legătură cu care ele se plătesc
depăşeşte suma ce ar fi fost coordonată între contribuabil şi adevăratul
posesor al dobînzilor, atunci cînd astfel de relaţii lipsesc, înseamnă
că prevederile prezentului articol se aplică numai faţă de ultima sumă
menţionată. În acest caz partea excedentară a vărsămîntului, ca şi mai
înainte, este supusă impozitării conform legislaţiei fiecărui Stat
contractant, cu respectarea riguroasă a altor prevederi ale prezentului
Acord.
ARTICOLUL 12
Roialti
1. Roialti care apar în unul din Statele contractante şi se plătesc
celuilalt Stat contractant pot fi supuse impozitării în al doilea Stat
dacă acest rezident este posesorul propriu-zis al acestor roialti.
2. Aceste roialti pot fi impozitate, de asemenea, în Statul
contractant unde apar şi conform legislaţiei acestui Stat, dar dacă
beneficiarul este adevăratul posesor al roialti, impozitul perceput nu
trebuie să depăşească 15 procente.
3. Termenul "roialti" în accepţiunea prezentului articol înseamnă
plăţi de orice tip primite cu titlu de recompensă, fie pentru folosirea
sau acordarea mandatului de exercitare a drepturilor de autor asupra
creaţiilor din domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, inclusiv asupra
filmelor şi peliculelor folosite pentru radiodifuziune şi televiziune,
oricărui brevet, emblemă comercială, desen de execuţie sau model,
schemă, formulă secretă, fie pentru folosirea sau acordarea dreptului de
folosinţă a utilajului industrial, comercial sau ştiinţific, fie pentru
informaţie referitoare la experienţa industrială, comercială sau
ştiinţifică la know-how.
4. Prevederile punctului 1 nu se aplică dacă posesorul real al
roialti, fiind rezident al unul Stat contractant, desfăşoară activitate
comercială (de antreprenor), prin intermediul reprezentanţei permanente,
în celălalt Stat contractant unde apar roialti sau prestează în acest al
doilea Stat contractant servicii personale independente cu baza
permanentă aflată acolo şi dacă dreptul sau bunurile pentru care se
plătesc roialti într-adevăr sînt legate de această reprezentanţă
permanentă sau bază permanentă. În acest caz se aplică prevederile
articolului 7 sau 14, în dependenţă de împrejurări.
5. Se consideră că roialti apar într-un Stat contractant dacă
contribuabil este însuşi Statul contractant, organul său local al
puterii sau rezidentul acestui Stat. Dacă persoana care plăteşte
roialti, indiferent de faptul dacă ea este sau nu rezident al Statului
contractant, are sau nu în Statul contractant reprezentanţă permanentă
sau bază permanentă în legătură cu care a apărut obligaţia de a plăti
roialti şi aceste roialti sînt plătite de către reprezentanţa sau baza
permanentă respectivă, se consideră că roialti apar în Statul
contractant unde este situată reprezentanţa permanentă sau baza
permanentă.
6. Dacă în urma unor relaţii neobişnuite dintre contribuabil şi
adevăratul posesor al roialti sau dintre ambii şi o careva terţă
persoană, suma roialti pentru folosirea dreptului sau informaţiei în
baza cărora ele se plătesc depăşeşte suma care a fost coordonată între
contribuabil şi adevăratul posesor al roialti, în cazul cînd asemenea
relaţii lipsesc, prevederile prezentului articol se aplică numai faţă de
ultima sumă menţionată.
În acest caz partea excedentară a vărsămîntului, ca şi mai înainte,
este supusă impozitării conform legislaţiei fiecărui Stat contractant,
cu respectarea riguroasă a altor prevederi ale prezentului Acord.
ARTICOLUL 13
Veniturile de la înstrăinarea bunurilor
1. Veniturile obţinute de către rezidentul unuia dintre Statele
contractante de la înstrăinarea bunurilor imobiliare aflate în alt Stat
contractant despre care s-a vorbit în articolul 6 pot fi supuse
impozitării în acest alt Stat contractant.
2. Veniturile de la înstrăinarea bunurilor care constituie o parte
din bunurile comerciale ale reprezentanţei permanente de care dispune
întreprinderea unui Stat contractant într-un alt Stat contractant sau de
la bunurile ce ţin de baza permanentă accesibilă rezidentului unui Stat
contractant în alt Stat contractant pentru prestarea serviciilor
personale independente, inclusiv veniturile de la înstrăinarea unei
asemenea reprezentanţe permanente (separat sau împreună cu întreaga
întreprindere) sau a bazei permanente pot fi supuse impozitării în acest
al doilea Stat.
3. Veniturile obţinute de către întreprinderea unui Stat contractant
de la înstrăinarea navelor maritime, fluviale sau aeriene, mijloacelor
de transport rutier exploatate în traficul internaţional sau a bunurilor
legate de exploatarea navelor maritime, fluviale, mijloacelor de
transport rutier sînt supuse impozitării numai în acest Stat.
4. Veniturile de la înstrăinarea oricăror bunuri în afară de cele
enumerate la punctele 1, 2 şi 3 sînt impozitate numai în acel Stat
contractant al cărui rezident este persoana care înstrăinează bunurile.
ARTICOLUL 14
Serviciile personale independente
1. Venitul obţinut de către rezidentul unui Stat contractant pentru
servicii profesionale sau o altă activitate cu caracter independent este
supus impozitării numai în acest Stat cu excepţia cazurilor cînd el
dispune sistematic de o bază permanentă accesibilă în alt Stat
contractant pentru desfăşurarea acestei activităţi. Dacă el dispune de o
asemenea bază, venitul poate fi impozitat în alt Stat, dar numai pentru
venitul care poate fi atribuit acestei baze permanente.
2. Termenul "servicii profesionale" cuprinde, între altele,
activitatea ştiinţifică, literară, artistică, instructivă sau pedagogică
independentă, precum şi activitatea independentă a medicilor,
avocaţilor, inginerilor, arhitecţilor, dentiştilor şi contabililor.
3. Pentru scopurile prezentului Acord termenul "bază permanentă"
înseamnă orice loc permanent, cum ar fi cabinetul, ocficiul prin care în
întregime sau parţial se desfăşoară activitatea persoanei fizice care
prestează servicii personale independente.
ARTICOLUL 15
Serviciile individuale dependente
1. Ţinîndu-se cont de prevederile articolelor 16, 18 şi 19, salariul
şi alte remuneraţii similare primite de către rezidentul unuia din
Statele contractante referitor la munca salariată, sînt impozabile numai
în acest Stat, numai dacă munca salariată nu se prestează în alt Stat
contractant. Dacă munca salariată se efectuează în aşa mod,
remuneraţiile primite pentru aceasta pot fi supuse impozitării în acest
alt Stat.
2. Independent de prevederile punctului 1, remuneraţiile, primite de
către rezidentul unuia din Statele contractante pentru munca salariată,
îndeplinită în alt Stat contractant, sînt supuse impozitării numai în
primul Stat menţionat, dacă :
a) beneficiarul se află în alt Stat în decurs de o perioadă sau de
cîteva perioade, care în total nu depăşesc 183 zile pe parcursul
oricărei perioade ce constituie 12 luni, şi
b) remuneraţiile se plătesc de către patron sau în numele
patronului, care nu este rezident al altui Stat contrctant, şi
c) cheltuielile pentru plata remuneraţiilor nu le suportă
reprezentanţa permanentă sau baza permanentă, pe care patronul le are în
alt Stat contractant.
3. Indiferent de prevederile precedente ale prezentului articol,
remuneraţiile primite pentru munca salariată depusă la bordul unui vas
maritim, fluvial sau aerian, folosite în traficul internaţional de
întreprinderea unui Stat contractant, pot fi supuse impozitării în acest
Stat.
ARTICOLUL 16
Onorarea directorilor
Onorariile directorilor şi alte plăţi similare primite de către
rezidentul unui Stat contractant ca membru al consiliului de directori
al companiei, care este rezident al altui Stat contractant, pot fi
supuse impozitării în acest alt Stat.
ARTICOLUL 17
Lucrătorii de artă şi sportivii
1. Indiferent de prevederile articolelor 14 şi 15, venitul primit de
către rezidentul unui Stat contractant, ca lucrător de artă, artist de
teatru, de cinema, al radiodifuziunii sau televiziunii, muzician sau
sportiv, de la propria activitate, ca atare, desfăşurată în alt Stat
contractant, poate fi supus impozitării în acest alt Stat.
2. În cazul cînd venitul din activitatea personală, exercitată, de
către lucrătorul de artă sau de sportiv în această calitate a sa, se
calculează nu personal lucrătorului de artă sau sportivului, ci unei
alte persoane, atunci venitul, indiferent de prevederile articolelor 7,
14, 15, poate fi impozabil în acel Stat contractant în care îşi
desfăşoară activitatea lucrătorul de artă sau sportivul.
ARTICOLUL 18
Pensiile
În conformitate cu prevederile punctului 2 al articolului 19 din
prezentul Acord, pensiile şi alte remuneraţii similare plătite
rezidentului Statului contractant pentru munca salariată din trecut,
sînt supuse impozitării numai în acest Stat.
ARTICOLUL 19
Serviciul de stat
1. a) Remuneraţia, de altă natură decît pensia, plătită de Statul
contractant persoanei fizice pentru serviciile prestate acestui Stat,
este impozabilă numai în acest Stat.
b) Dar această remuneraţie este impozabilă numai în alt Stat
contractant, dacă serviciile sînt prestate în acest alt Stat şi persoana
fizică este rezidentul Statului respectiv care:
este cetăţean al acestui Stat, sau
nu a devenit rezidentul acestui Stat numai cu scopul de a presta
servicii.
2. a) Orice pensie, plătită de Statul contractant, sau din fondurile
create de el persoanei fizice pentru serviciile prestate acestui Stat,
este impozabilă numai în acest Stat.
b) O astfel de pensie este impozabilă numai în alt Stat contractant,
dacă persoana fizică este rezident şi cetăţean al acestui Stat.
3. Prevederile articolelor 15, 16 şi 18 se aplică la remuneraţii şi
pensii pentru serviciile prestate în legătura cu activitatea comercială
(de antreprenor) desfăşurată de Statul contractant.
ARTICOLUL 20
Studenţii
Plăţile, primite de student sau practicant, care sînt sau au fost
nemijlocit pînă la sosirea într-un Stat contractant rezidenţi ai altui
Stat contractant şi care s-au aflat în acest prim Stat exclusiv în
scopul de a căpăta studii sau a face practica, se scutesc de impozite în
acest prim Stat contractant pentru plăţile primite din sursele aflate
dincolo de hotarele acestui Stat, în scopul întreţinerii, instruirii sau
stagierii lor.
ARTICOLUL 21
Alte venituri
1. Tipurile de venituri ale rezidentului Statelor contractante,
indiferent de locul formării lor, care nu au fost menţionate în
articolele precedente ale prezentului Acord, sînt impozabile numai în
acest Stat.
2. Prevederile punctului 1 nu se aplică la veniturile de altă natură
decît venitul de la bunurile imobiliare stabilite la punctul 2 al
articolului 6, dacă beneficiarul acestor venituri, fiind rezident al
unui Stat contractant, desfăşoară activitate comercială (de antreprenor)
în alt Stat contractant prin intermediul reprezentanţei permanente
situate acolo sau prestează în acest alt Stat servicii personale
independente prin intermediul bazei permanente aflate acolo şi foloseşte
dreptul sau bunurile pentru care se plăteşte impozit şi ele într-adevăr
sînt legate de această reprezentanţă permanentă sau bază permanentă. În
acest caz, se aplică prevederile articolului 7 sau 14, în dependenţă de
împrejurări.
ARTICOLUL 22
Averea
1. Averea sub formă de bunuri imobiliare despre care se vorbeşte în
articolul 6, fiind proprietate a rezidentului unui Stat contractant şi
situată în alt Stat contractant, poate fi supusă impozitării în acest
alt Stat.
2. Averea sub formă de bunuri imobiliare, constituind o parte a
bunurilor comerciale ale reprezentanţei permanente de care
întreprinderea unui Stat contractant dispune în celălalt Stat
contractant sau este reprezentantă prin bunuri imobiliare legate de baza
permanentă accesibilă rezidentului unui Stat contractant în alt Stat
contractant cu scopul de a presta servicii personale independente, poate
fi impozitată în acest alt Stat.
3. Averea sub formă de nave maritime, fluviale, aeriene, mijloace de
transport rutier, care este proprietate a rezidentului unui Stat
contractant şi exploatată în traficul internaţional, sau bunurile legate
de exploatarea acestor nave maritime, fluviale, aeriene, mijloacelor de
transport rutier este supusă impozitării numai în acest Stat contractant.
4. Toate celelalte părţi ale bunurilor rezidentului Statului
contractant sînt impozabile numai în acest Stat.
ARTICOLUL 23
Evitarea dublei impozitări
Dacă rezidentul unui Stat contractant primeşte un venit sau posedă
bunuri care, conform prevederilor prezentului Acord, pot fi supuse
impozitării în alt Stat contractant, atunci primul Stat contractant
trebuie să permită:
a) reţinerea din impozitul pe venitul acestui rezident a sumei egale
cu impozitul pe venit, plătit în acest alt Stat contractant;
b) reţinerea din impozitul pe bunurile acestui rezident a sumei
egale cu impozitul pe avere, plătit în acest alt Stat contractant.
Aceste reţineri în orice caz nu depăşesc partea impozitului pe venit
sau pe avere, cum s-a calculat înainte de a opera reţinerea referitoare
la venitul sau bunurile care pot fi impozitate în acest alt Stat
contractant, în dependenţă de împrejurări.
2. Dacă, conform oricăror prevederi ale prezentului Acord, venitul
obţinut sau bunurile rezidentului unui Stat contractant sînt scutite de
impozit în acest Stat, atunci, cu toate acestea, la calcularea sumei
impozitului pe cealaltă parte a venitului sau a bunurilor acestui
rezident, Statul respectiv poate să ţină seama de venitul sau bunurile
scutite de impozit.
ARTICOLUL 24
Nediscriminarea
1. Persoanele fizice şi juridice - rezidenţi ai unui Stat
contractant nu sînt supuse în alt Stat contractant nici unei impozitări
sau nici unor cerinţe legate de ea, altor condiţii mai împovărătoare
decît impozitarea şi cerinţe legate de ea cărora sînt sau pot fi supuşi
cetăţenii acestui alt Stat în aceleaşi împrejurări, şi în special cele
care se referă la instituţia rezidenţială. Această condiţie, de
asemenea, se aplică, indiferent de prevederile articolului 1, faţă de
persoanele care sînt rezidenţi ai unui sau ambelor State contractante.
2. Impozitarea reprezentanţei permanente de care întreprinderea unui
Stat contractant dispune în alt Stat contractant nu trebuie să fie mai
puţin favorabilă în acest al doilea Stat decît impunerea
întreprinderilor acestui al doilea Stat care desfăşoară o activitate
similară în acest al doilea Stat.
3. Întreprinderile unui Stat contractant, ale căror bunuri, în
întregime sau parţial, aparţin unui sau cîtorva rezidenţi ai altui Stat
contractant sau, în mod direct sau indirect, sînt controlate de ele, nu
sînt supuse în primul Stat contractant nici unei impozitări sau cerinţe
legate de ea, altor condiţii mai împovărătoare decît impozitarea şi
cerinţe legate de ea, cărora sînt sau pot fi supuse întreprinderile
similare din primul Stat menţionat.
ARTICOLUL 25
Procedura înţelegerii reciproce
1. Dacă rezidentul consideră că acţiunile unui sau ambelor State
contractante duc sau vor duce la impozitarea sa nu în corespundere cu
prevederile prezentului Acord, el poate, oricare ar fi mijloacele de
protecţie prevăzute de legislaţiile naţionale ale acestor State
contractante, să prezinte cazul său spre a fi examinat în organul de
resort al Statului contractant al cărui rezident el este. Condiţia
precedentă se referă în egală măsură şi la persoanele fizice al căror
caz cade sub incidenţa punctului 1 al articolului 24 din prezentul
Acord. Cererea trebuie să fie prezentată în decurs de trei ani de la
data primei înştiinţări despre acţiunile care duc la impozitare nu în
corespundere cu prevederile prezentului Acord.
2. Dacă organul de resort va găsi că cererea este întemeiată şi dacă
singur nu va putea să ajungă la o soluţie satisfăcătoare, atunci trebuie
să depună eforturi pentru rezolvarea problemei de comun acord cu organul
de resort al altui Stat contractant, în scopul de a evita impozitarea
care nu corespunde prezentului Acord. Orice înţelegere convenită se
îndeplineşte indiferent de orice restricţii provizorii cuprinse în
legislaţiile naţionale ale Statelor contractante.
3. Organele de resort ale Statelor contractante caută să înlăture pe
calea înţelegerii reciproce orice dificultăţi sau nedumeriri ce apar la
interpretarea sau aplicarea prezentului Acord. Ele pot, de asemenea, să
se consulte pentru evitarea dublei impozitări în cazurile neprevăzute de
prezentul Acord.
4. Organele de resort ale Statelor contractante pot stabili contacte
directe între ele în scopul asigurării consensului la conştientizarea
punctelor precedente. Dacă pentru obţinerea consensului se va dovedi
binevenită iniţierea unui schimb oral de opinii, un asemenea sondaj
poate avea loc în cadrul unei comisii formate din reprezentanţi ai
organelor de resort ale Statelor contractante.
ARTICOLUL 26
Schimbul de informaţii
1. Organele de resort ale Statelor contractante fac schimb de
informaţia necesară pentru realizarea prevederilor prezentului Acord sau
legislaţiei interne a Statelor contractante referitoare la impozitele
asupra cărora se extinde prezentul Acord, în măsura în care impozitarea
nu contravine prezentului Acord. Schimbul de informaţii nu se reduce la
articolele 1, 2 din prezentul Acord. Orice informaţie primită de Statele
contractante se consideră la fel de confidenţială ca şi informaţia
primită în cadrul legislaţiei naţionale a acestui Stat şi se destăinuie
numai persoanelor sau organelor (inclusiv organelor judiciare şi
administrative) legate de determinarea, perceperea, reţinerea forţată
sau executarea hotărîrilor referitoare la impozite, hotărîri asupra
cărora se extinde prezentul Acord, sau examinarea cererilor privind
aceste impozite. Persoanele sau organele amintite folosesc această
informaţie numai în aceste scopuri. Ele pot dezvălui informaţia în
timpul şedinţei judiciare deschise sau la pronunţarea sentinţelor.
2. În nici un caz prevederile punctului 1 nu vor fi interpretate ca
cerinţe care obligă unul din Statele contractante:
a) să ia măsuri administrative care contravin legislaţiei sau
practicii administrative acestui sau altui Stat contractant;
b) să furnizeze informaţii care nu pot fi obţinute pe linia
legislaţiei sau în procesul practicii administrative obişnuite a acestui
sau altui Stat contractant;
c) să prezinte informaţii care ar divulga secretul industrial,
comercial sau profesional sau procesul comercial sau o altă informaţie a
cărei destăinuire ar fi în contradicţie cu legislaţia internă.
ARTICOLUL 27
Activitatea diplomatică şi consulară
Nici unele din condiţiile prezentului Acord nu afectează
privilegiile fiscale ale reprezentanţilor diplomatici sau lucrătorilor
consulari, prevăzute de normele generale ale dreptului internaţional sau
în acordurile speciale.
ARTICOLUL 28
Intrarea în vigoare
Prezentul Acord intră în vigoare după ultima notificare reciprocă a
Statelor contractante despre îndeplinirea tuturor procedurilor
interstatale necesare şi prevederile lui se aplică:
în privinţa impozitelor reţinute la sursă din veniturile obţinute la
întîi sau după întîi ianuarie al anului calendaristic ce urmează după
anul cînd Acordul intră în vigoare;
în privinţa altor impozite, la impozitele reţinute pe orice an
fiscal care începe la întîi sau după întîi ianuarie al anului
calendaristic ce urmează după anul cînd Acordul intră în vigoare.
ARTICOLUL 29
Încetarea activităţii
Prezentul Acord rămîne în vigoare atît timp cît acţiunea lui nu va
fi suspendată de către Statele contractante. Fiecare Stat contractant
poate să suspende acţiunea Acordului pe canale diplomatice, prin
anunţarea în scris despre suspendare, cu cel puţin 6 luni pînă la
terminarea oricărui an calendaristic, care urmează după o perioadă de
cinci ani de la data intrării Acordului în vigoare. În acest caz,
acţiunea Acordului încetează:
în privinţa impozitelor reţinute la sursă din veniturile obţinute la
întîi sau după întîi ianuarie al anului calendaristic ce urmează după
anul cînd s-a dat anunţul despre denunţare;
în privinţa altor impozite, la impozitele reţinute pe orice an
fiscal care începe la întîi sau după întîi ianuarie al anului
calendaristic ce urmează după anul cînd s-a dat anunţul despre denunţare.
Drept dovadă subsemnaţii împuterniciţi în modul cuvenit pentru
aceasta au semnat prezentul Acord.
Încheiat în oraşul Chişinău la 23 decembrie 1994, în două exemplare
originale, fiecare în limbile moldovenească, belarusă şi rusă, toate
textele avînd aceeaşi putere juridică.
În cazul divergenţelor de interpretare a prevederilor prezentului
Acord, prioritate are textul în limba rusă.