Documente
Acord din 26.05.95 cu privire la dezvoltarea activităţii expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor în Comunitatea Statelor Independente
Notă: Ratificat prin Legea nr.1367-XV din 10.10.2002
COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE
Acord cu privire la dezvoltarea activităţii
expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor
în Comunitatea Statelor Independente
din 26.05.1995
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2001, volumul 25, pag.155
------------------------
*Se aplică cu titlu provizoriu din 26 mai 1995.
Guvernele statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente,
denumite în continuare "Părţi",
tinzînd să asigure condiţii bune coordonării activităţii
expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor,
în scopul dezvoltării proceselor integraţioniste în cadrul CSI şi
consolidării contactelor internaţionale în scopul susţinerii procesului
de formare a spaţiului economic şi informaţional comun, popularizării
realizărilor în domeniul industriei, agriculturii şi altor ramuri
economice, în sferele ştiinţei, tehnicii şi culturii, precum şi în
scopul dezvoltării legăturilor comercial-economice, a sferei sociale a
statelor membre ale CSI,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Părţile creează Consiliul interstatal permanent pentru activitatea
expoziţională şi de organizare a tîrgurilor al Comunităţii Statelor
Independente (în continuare Consiliul).
În termen de o lună din ziua semnării prezentului Acord Părţile îşi
vor delega în Consiliu reprezentanţii lor împuterniciţi.
Articolul 2
Consiliul îşi va desfăşura activitatea în temeiul Regulamentului cu
privire la Consiliul interstatal pentru activitatea expoziţională şi de
organizare a tîrgurilor al CSI, care este parte integrantă a
prezentului Acord.
Articolul 3
Părţile vor contribui la crearea unor condiţii favorabile
întreprinderilor şi organizaţiilor naţionale, care vor participa la
expoziţii şi tîrguri organizate şi administrate de Consiliu.
Articolul 4
Oficiul Consiliului se stabileşte în or. Moscova.
Articolul 5
Prezentul Acord se aplică cu titlu provizoriu din ziua semnării şi
va intra în vigoare din ziua remiterii pentru păstrare depozitarului a
celei de-a treia notificări cu privire la îndeplinirea de către state a
procedurilor lor interne necesare intrării lui în vigoare.
Articolul 6
Prezentul Acord rămîne deschis pentru aderarea altor state, care
împărtăşesc scopurile şi principiile lui, transmiţînd depozitarului
respectivele documente de aderare.
Articolul 7
Oricare dintre Părţi îşi poate declara intenţia sa de a ieşi din
prezentul Acord, expediind depozitarului o notificare scrisă cu nu mai
puţin de şase luni înainte de ziua ieşirii.
Făcut la Minsk, la 26 mai 1995, într-un singur exemplar original,
în limba rusă.
Exemplarul original se va păstra la Secretariatul executiv al
Comunităţii Statelor Independente, care va remite fiecărui stat
semnatar al prezentului Acord copia lui certificată.
ANEXĂ
la Acordul cu privire la dezvoltarea
activităţii expoziţionale şi de organizare
a tîrgurilor în Comunitatea
Statelor Independente, din 26 mai 1995
REGULAMENTUL
Consiliului interstatal pentru activitatea expoziţională
şi de organizare a tîrgurilor al Comunităţii Statelor Independente
I. DISPOZIŢII GENERALE
1) Consiliul interstatal pentru activitatea expoziţională şi de
organizare a tîrgurilor al Comunităţii Statelor Independente (în
continuare - Consiliul) se creează în scopul coordonării lucrărilor în
domeniul activităţii expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor în
scopul dezvoltării proceselor integraţioniste în cadrul Comunităţii şi
al contactelor internaţionale pentru susţinerea formării spaţiului
economic şi informaţional comun, popularizării realizărilor din
industrie, agricultură şi din alte ramuri ale economiei, în domeniul
ştiinţei, tehnicii şi culturii, schimbului de experienţă înaintată,
dezvoltării sferei sociale, constituirii condiţiilor pentru relaţiile
comercial-economice reciproc avantajoase cu caracter bilateral şi
multilateral ale statelor membre ale CSI.
Consiliul este un organ consultativ-coordonator permanent.
În activitatea sa Consiliul este subordonat Comitetului Economic
Interstatal al Uniunii Economice şi se conduce de hotărîrile
Consiliului Şefilor de State şi Consiliului Şefilor de Guverne ale CSI,
ale Comitetului Economic Interstatal al Uniunii Economice, de
acordurile interstatale şi interguvernamentale semnate în cadrul
Comunităţii, de prezentul Regulament.
II. DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE ACTIVITĂŢII ŞI FUNCŢIILE
2) Direcţiile principale ale activităţii Consiliului sunt:
- elaborarea şi realizarea concepţiei moderne a activităţii
expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor în cadrul Comunităţii;
- organizarea în cadrul CSI a expoziţiilor şi tîrgurilor, a
acţiunilor orientate spre dezvoltarea raţională a proceselor
integraţioniste în cadrul Comunităţii, a investiţiilor reciproce, a
stabilirii de contacte internaţionale, a schimbului de experienţă;
- facilitarea stabilirii de contacte nemijlocite între producătorii
de mărfuri şi consumatorii de produse din statele membre ale
Comunităţii, perfecţionării decontărilor reciproce între ele,
dezvoltării relaţiilor clearing, susţinerii antreprenoriatului;
- facilitarea creării în cadrul Comunităţii a pieţei comune de
imobile şi a pieţei hîrtiilor de valoare;
- pregătirea propunerilor pentru elaborarea şi armonizarea
legislaţiilor naţionale ale statelor membre ale Comunităţii în domeniul
activităţii expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor.
3) Funcţiile principale ale Consiliului:
- înfăptuirea măsurilor de dezvoltare a activităţii expoziţionale
şi de organizare a tîrgurilor în cadrul Comunităţii;
- facilitarea realizării măsurilor tehnico-organizatorice şi de
susţinere financiară a înfăptuirii activităţii expoziţionale şi de
organizare a tîrgurilor în cadrul Comunităţii;
- facilitarea promovării pe piaţa internaţională a elaborărilor
tehnico-ştiinţifice, know-how, a producţiei marfă, prezentate la
expoziţii şi tîrguri;
- asigurarea şi schimbul de informaţie şi publicaţii metodice de
organizare a expoziţiilor, tîrgurilor şi a altei informaţii, care ţine
de competenţa Consiliului, crearea unei baze informaţionale unice
privind expoziţiile şi tîrgurile cu participarea statelor membre ale
Comunităţii, inclusiv cu utilizarea Sistemului automatizat de schimb
informaţional al Comunităţii;
- facilitarea participării statelor membre ale Comunităţii la
expoziţiile şi tîrgurile internaţionale;
- înfăptuirea interacţiunii cu organele interstatale
(interguvernamentale) ale Comunităţii, cu organele şi organizaţiile
ştiinţifice şi obşteşti, cu subiecţii economici ai statelor membre ale
Comunităţii;
- înfăptuirea activităţii economice externe, editoriale, de reclamă
şi altor tipuri de activitate care ţin de competenţa Consiliului;
- organizarea creşterii nivelului de calificare al specialiştilor
în activitatea expoziţională şi de organizare a tîrgurilor.
4) În scopul realizării funcţiilor sale Consiliul are dreptul:
- să obţină informaţii de la respectivele organe ale statelor
membre ale Comunităţii din domeniul activităţii expoziţionale şi de
organizare a tîrgurilor;
- să informeze statele membre ale Comunităţii despre dezvoltarea
activităţii expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor în cadrul
Comunităţii;
- să vină cu propuneri de perfecţionare a activităţii expoziţionale
ş! de organizare a tîrgurilor în cadrul Comunităţii;
- să creeze grupuri de lucru în vederea organizării activităţii
expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor;
- să elaboreze recomandări pentru participarea la expoziţiile şi
tîrgurile internaţionale;
- să elaboreze şi să propună recomandări, materiale analitice şi
informaţionale, consultări şi proiecte de decizii;
- să înfăptuiască expertiza proiectelor actelor propuse spre
examinare organelor Comunităţii vizînd activitatea expoziţională şi de
organizare a tîrgurilor;
- să editeze materiale ce ţin de problemele activităţii
expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor;
- să facă atestarea expoziţiilor şi tîrgurilor în cadrul statelor
participante la Acord.
III. ORGANELE DE CONDUCERE
5) Consiliul se constituie din reprezentanţii împuterniciţi ai
organelor executive ale statelor, din conducătorii complexelor
expoziţionale şi de tîrguri, din organizaţiile obşteşti şi subiecţii
economici ai statelor participante la Acord. Membrii Consiliului se
deleagă de către statele participante la Acord. Fiecare stat
participant la Acord, indiferent de numărul membrilor delegaţi în
Consiliu, dispune de un singur vot deliberativ.
În componenţa Consiliului intră Preşedintele, vicepreşedinţii,
membrii - reprezentanţi împuterniciţi ai statelor participante la
Acord.
Preşedintele Consiliului şi vicepreşedinţii lui se aleg de către
membrii Consiliului.
6) Consiliul îşi convoacă şedinţele în măsura necesităţii, dar nu
mai rar decît de două ori pe an.
Şedinţa Consiliului este deliberativă, dacă la ea asistă
reprezentanţii a mai mult de jumătate din statele participante la
Acord.
7) Consiliul examinează cele mai importante probleme ale
activităţii expoziţionale şi de organizare a tîrgurilor în cadrul CSI,
adoptă planul expoziţiilor şi tîrgurilor organizate de Consiliu în
cadrul Comunităţii, conduce activitatea Direcţiei executive,
soluţionează alte probleme, care fac obiectul competenţei lui.
8) Consiliul este condus de Preşedinte, care organizează
activitatea lui.
Preşedintele reprezintă Consiliul în cadrul Colegiului Comitetului
Economic Interstatal al Uniunii Economice, precum şi în relaţiile cu
statele membre ale Comunităţii în problemele ce ţin de activitatea
Consiliului.
9) Iniţiativa pregătirii propunerilor pentru a fi examinate în
cadrul Consiliului aparţine organelor interstatale
(interguvernamentale) ale Comunităţii, statelor participante la Acord,
Direcţiei executive.
Procedura pregătirii şi examinării propunerilor se determină de
Consiliu.
10) Deciziile Consiliului se adoptă cu majoritatea simplă a
voturilor.
Dacă o hotărîre adoptată în cadrul şedinţei Consiliului vine în
contradicţie cu interesele unui stat participant la Acord şi
reprezentanţii împuterniciţi ai acestui stat votează "contra", atunci
această hotărîre nu va fi executorie pentru structurile acestui stat.
11) În cadrul Consiliului activează Direcţia executivă, condusă de
Directorul executiv, care este în acelaşi timp vicepreşedinte al
Consiliului.
Directorul executiv se numeşte şi se eliberează din funcţie de
Consiliu.
Direcţia executivă este persoană juridică şi activează în
conformitate cu principiile autorecuperării cheltuielilor.
Direcţia executivă traduce în viaţă hotărîrile Consiliului, adoptă
decizii operative şi măsuri de organizare a expoziţiilor şi tîrgurilor,
soluţionează alte probleme care ţin de competenţa ei.
Regulamentul Direcţiei executive, structura ei, devizul de
cheltuieli şi lista de personal se aprobă de Consiliu.
Finanţarea Direcţiei executive şi a măsurilor care ţin de
activitatea Consiliului se înfăptuieşte din contul veniturilor obţinute
din activitatea expoziţională şi de organizare a tîrgurilor, precum şi
din activitatea economică a Direcţiei executive.
IV. DISPOZIŢII FINALE
12) Limba de lucru a Consiliului este limba rusă.
13) Oficiul Consiliului şi al Direcţiei executive se stabileşte în
or. Moscova.