Documente
Acord din 26.09.95 între Republica Moldova şi Regatul Ţărilor de Jos privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor
Notă: Ratificat prin Hot. Parl. nr.821-XIII din 26.04.96
Acord între Republica Moldova şi Regatul Ţărilor de Jos
privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor
din 26.09.1995
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 20, pag.13
----------------
* Semnat la Chişinău, la 26 septembrie 1995.
În vigoare din 1 mai 1997.
Republica Moldova şi Regatul Ţărilor de Jos, denumite în continuare
"Părţi Contractante";
animate de dorinţa de a întări relaţiile tradiţionale de prietenie,
de a extinde şi intensifica relaţiile economice între două state şi de a
crea condiţii favorabile pentru investiţiile investitorilor unei Părţi
Contractante în teritoriul celeilalte Părţi Contractante,
recunoscînd ca un acord comun referitor la tratamentul adecvat
acordat unor astfel de investiţii va stimula fluxul de capital şi
tehnologii, precum şi dezvoltarea economică a Părţilor Contractante,
precum şi faptul că este de dorit un tratament just şi echitabil al
investiţiilor,
au convenit în următoarele:
Articolul 1
În sensul prezentului Acord:
a) termenul investiţie desemnează orice fel de avere, în special,
dar nu exclusiv:
(i) drepturile de proprietate mobilă şi imobilă, precum şi orice
alte drepturi "in rem" referitor la orice tip de avere;
(ii) drepturile ce rezultă din acţiuni, bonuri de tezaur şi alte
forme de participare în companii şi întreprinderi mixte;
(iii) drepturile asupra mijloacelor băneşti, altor elemente
constitutive de avere sau oricăror acţiuni cu valoare economică;
(iv) drepturile de proprietate intelectuală, metode tehnice,
goodwill şi know-how;
(v) drepturi conferite prin lege publică sau contract, inclusiv
concesiunile legate de prospectarea, explorarea, extragerea şi
exploatarea resurselor naturale.
b) termenul cetăţeni desemnează, cu privire la ambele Părţi
Contractante:
(i) persoanele fizice care deţin cetăţenia oricărei Părţi
Contractante;
(ii) persoanele juridice constituite în conformitate cu legislaţia
în vigoarea Părţii Contractante;
(iii) persoanele juridice neconstituite în conformitate cu
legislaţia Părţii Contractante, dar controlate în mod direct sau
indirect de persoane fizice conform celor menţionate la litera (i) sau
de persoane juridice conform celor menţionate la litera (ii).
c) termenul teritoriu include suprafaţa maritimă aferentă
litoralului statului în măsura în care acel stat îşi exercită drepturile
suverane sau jurisdicţia, în conformitate cu dreptul internaţional.
Articolul 2
Fiecare Parte Contractantă va promova, în conformitate cu legislaţia
şi reglementările proprii, cooperarea economică protejînd pe teritoriul
său investiţiile investitorilor celeilalte Părţi Contractante.
Investiţiile în cauză vor fi admise potrivit prevederilor legale ale
Părţii Contractante pe al cărei teritoriu este făcută investiţia şi se
vor bucura de protecţia şi garanţiile prevăzute de prezentul Acord.
Articolul 3
1) Fiecare Parte Contractantă va garanta un tratament just şi
echitabil investiţiilor cetăţenilor celeilalte Părţi Contractante şi nu
va afecta prin măsuri nerezonabile sau discriminatorii funcţionarea,
administrarea, întreţinerea, folosirea, dispunerea sau înstrainarea
acestora. Fiecare Parte Contractantă va acorda acestor investiţii o
securitate fizică şi o protejare deplină.
2) În special, fiecare Parte Contractantă va acorda investiţiilor
celeilalte Părţi Contractante un tratament nu mai puţin favorabil decît
cel pe care îl acordă investitorilor proprii sau investitorilor oricărei
terţe ţări, care va fi mai favorabil cetăţeanului interesat.
3) Dacă o Parte Contractantă a acordat privilegii speciale
cetăţenilor unei terţe ţări în virtutea unor acorduri ce stabilesc
uniuni vamale, economice, valutare sau instituţii similare, sau în baza
unor acorduri provizorii ce vor conduce la formarea a astfel de uniuni
sau instituţii, acea Parte Contractantă nu este obligată să acorde
astfel de privilegii cetăţenilor celeilalte Părţi Contractante.
4) Fiecare Parte Contractantă va respecta obligaţiunile asumate cu
privire la tratamentul investiţiilor cetăţenilor celeilalte Părţi
Contractante.
5) Dacă prevederile legii fiecărei Părţi Contractante sau acordurile
internaţionale, prezente sau ulterior încheiate între Părţile
Contractante suplimentar la prezentul Acord, conţin reglementări
generale sau specifice, justificînd investiţiile cetăţenilor celeilalte
Părţi Contractante la un tratament mai favorabil decît cel prevăzut în
prezentul Acord, o astfel de reglementare, în măsura în care ea este mai
favorabilă, va prevala asupra prezentului Acord.
Articolul 4
Referitor la plata impozitelor, impunerilor, taxelor, precum şi la
înlesnirile fiscale, Partea Contractantă va acorda cetăţenilor
celeilalte Părţi Contractante, care sunt angajaţi în oricare activitate
economică pe teritoriul său, un tratament nu mai puţin favorabil decît
cel pe care îl acordă în aceleaşi circumstanţe propriilor cetăţeni sau
cetăţenilor unei terţe ţări, fiind mai favorabil cetăţenilor angajaţi.
Nu se vor lua în consideraţie oricare înlesniri fiscale specifice,
acordate de această Parte Contractantă:
a) conform unui acord de evitare a impozitarii duble, sau
b) în virtutea participării sale într-o uniune vamală, uniune
economică sau o instituţie similară, sau
c) în bază de reciprocitate cu o terţă ţară.
Articolul 5
Parţile Contractante vor garanta transferul plăţilor cu privire la
investiţii. Transferurile vor fi efectuate în valută liber convertibilă,
fără restricţii sau întîrzieri exagerate.
Astfel de transferuri vor include, în special, dar nu exclusiv:
a) profitul, dobînda, dividendele şi alte venituri curente;
b) fondrurile necesare:
(i) pentru achiziţionarea materiei prime sau auxiliare, a produselor
semifabricate sau finite, sau
(ii) pentru înlocuirea fondurilor fixe în scopul păstrării
continuităţii investiţiei;
c) fondurile suplimentare, necesare pentru dezvoltarea unei
investiţii;
d) fondurile pentru rambursarea creditelor;
e) drepturile de autor sau onorariile;
f) veniturile din activitatea persoanelor fizice;
g) cîştigurile din vînzarea sau lichidarea investiţiei;
h) plăţile desemnate în articolul 7.
Articolul 6
Nici una din Părţile Contractante nu va întreprinde măsuri, ce vor
deposeda, în mod direct sau indirect, cetăţenii celeilalte Părţi
Contractante de investiţiile lor, cu excepţia cazurilor în care sunt
respectate următoarele condiţii:
a) măsurile să fie adoptate în interes public şi în confomitate cu o
procedură juridică corespunzătoare;
b) măsurile să nu fie descriminatorii sau să vină în contradicţie cu
obligaţiile prin care Partea Contractantă care întreprinde aceste măsuri
este legată;
c) măsurile să fie asociate cu o despăgubire echitabilă.
Despăgubirea va corespunde cu valoarea reală a investiţiilor afectate,
va include dobînda la o rata comercială normală pînă la data plăţii şi,
pentru a fi efectivă pentru pretendenţi, va fi plătită fără întîrziere
neîntemeiată şi va fi transferată în ţara indicată de pretendenţii în
cauză, în valuta ţării, ai cărei cetăţeni sunt pretendenţii sau în
valută liber convertibilă acceptată de aceştia.
Articolul 7
Cetăţenilor unei Părţi Contractante, investiţiile cărora în
teritoriul celeilalte Părţi Contractante au suferit pierderi ca urmare a
războiului sau a altui conflict armat, revoluţiei, unei sătri de
necesitate naţională, răscoalei, revoltei sau tulburărilor, li se va
acorda de către cealaltă Parte Contractantă, în ceea ce priveşte
măsurile pentru recuperarea pierderilor, un tratament nu mai puţin
favorabil decît cel pe care îl acordă acea Parte Contractantă propriilor
investitori sau investitorilor oricărui stat terţ, fiind mai favorabil
pentru aceştia.
Articolul 8
În cazul în care investiţiile unui cetăţean al uneia dintre Părţile
Contractante sunt asigurate împotriva riscurilor non-comerciale sau
împotriva oricărui risc de plată a despăgubirilor legate de aceste
investiţii în baza unui sistem stabilit prin lege, regulament sau
contract guvernamental, orice subrogare a asigurătorului sau a
reasigurătorului sau a agenţiei desemnate de una din Părtile
Contractante în drepturile acestui cetăţean în conformitate cu termenii
asigurării respective sau cu alte despăgubiri, va fi recunoscută de
cealaltă Parte Contractantă.
Articolul 9
Fiecare Parte Contractantă este de acord să prezinte orice diferend
legal între o Parte Contractantă şi un investitor al celeilalte Părţi
Contractante cu privire la investiţiile acestui investitor pe teritoriul
primei Părţi Contractante pentru soluţionare prin conciliere sau
arbitraj la Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor
Relative la Investiţii, în vederea aplicării procedurilor prevăzute în
Convenţia referitoare la reglementarea diferendelor relative la
investiţii între state şi cetăţenii altor state, deschisă pentru semnare
la 18 martie 1965 la Washington. O persoană juridică, care este cetăţean
al unei Părţi Contractante şi care, înainte de apariţia unui astfel de
diferend, a fost controlată de către cetăţenii celeilalte Părţi
Contractante în conformitate cu articolul 25 (2) (b) al Convenţiei şi în
sensul Convenţiei menţionate, va fi tratat ca cetăţean al celeilalte
Părţi Contractante.
Articolul 10
Prevederile prezentului Acord, începînd cu data intrării lui în
vigoare, de asemenea se vor aplica şi investiţiilor, care au fost
efectuate înainte de această dată.
Articolul 11
Fiecare Parte Contractantă poate propune celeilalte Părţi
Contractante să organizeze consultării cu privire la interpretarea sau
aplicarea prezentului Acord. Cealaltă Parte Contractantă va lua în
deliberare această propunere şi va oferi posibilităţi adecvate pentru
organizarea consultărilor în cauză.
Articolul 12
1) Diferendele între Părţile Contractante cu privire la
interpretarea sau aplicarea prezentului Acord, ce nu pot fi soluţionate
într-o perioadă rezonabilă de timp prin negocieri diplomatice, şi dacă
Părţile Contractante nu au convenit în alt mod, vor fi prezentate, la
cererea oricăreia dintre Părţile Contractante, unei Curţi de Arbitraj
compuse din trei membri. Fiecare Parte Contractantă va desemna un
arbitru; cei doi arbitri aleg apoi un cetăţean al unui stat terţ care,
după aprobarea de către cele două Părţi Contractante, va fi numit
preşedinte al Curţii de Arbitraj.
2) În cazul în care una din Părţile Contractante nu izbuteşte să
desemneze un arbitru în termen de două luni, cealaltă Parte Contractantă
poate invita Preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie să facă
numirile necesare.
3) În cazul în care ambii arbitri nu pot ajunge la o înţelegere cu
privire la alegerea celui de-al treilea arbitru în următoarele două luni
după numirea lor, fiecare Parte Contractantă poate invita Preşedintele
Curţii Internaţionale de Justiţie să facă numirile necesare.
4) Dacă, în cazurile prevazute la paragrafele 2) şi 3) ale acestui
articol, Preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie este împiedicat
să-şi exercite funcţia menţionată sau este cetăţean al uneia din Părţile
Contractante, vice-preşedintele va fi invitat să facă numirile necesare.
Dacă vicepreşedintele este împiedicat să-şi exercite funcţia menţionată
sau este cetăţean al uneia din Părţile Contractante, membrul Curţii
Internaţionale de Justiţie, care urmează imediat în grad şi nu este
cetăţean al uneia dintre Părţile Contractante, va fi invitat să facă
numirile necesare.
5) Curtea de Arbitraj va pronunţa hotărîrile sale în baza
prevederilor prezentului Acord, precum şi a principiilor şi normelor
generale ale dreptului internaţional. Înainte de a fi luată decizia
Curţii, Părţilor Contractante li se va propune să soluţioneze diferendul
pe cale amiabila. Prevederile anterioare nu vor aduce prejudicii Curţii
de Arbitraj în soluţionarea diferendului "ex aequo et bono", dacă
Părţile Contractante ajung la o înţelegere în această privinţă.
6) Curtea de Arbitraj îşi va stabili propria procedură, dacă Părţile
Contractante nu decid în alt mod.
7) Curtea de Arbitraj va adopta hotarîrea prin majoritate de voturi.
Această hotărîre va fi definitivă şi obligatorie pentru Părţile
Contractante.
Articolul 13
Referitor la Regatul Ţărilor de Jos, prezentul Acord se va aplica
părţii Regatului în Europa, Antilelor Olandeze şi Aruba, dacă
notificarea prevăzută în articolul 14, paragraful 1) nu prevede altceva.
Articolul 14
1) Prezentul Acord va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare
după ce Părţile Contractante au notificat în scris că procedurile
constituţionale au fost respectate. Acordul va ramîne în vigoare pentru
o perioadă de 15 ani.
2) În cazul în care oricare Parte Contractantă nu a notificat în
scris intenţia de a denunţa acest Acord cu cel puţin şase luni înainte
de data expirării validităţii sale, prezentul Acord va fi extins în mod
tacit pentru o perioadă de 10 ani, fiecare Parte Contractantă
rezervîndu-şi dreptul de a denunţa prezentul Acord conform notificării
cu cel puţin şase luni înainte de data expirării perioadei curente de
validitate.
3) Privitor la investiţiile efectuate înainte de data expirării
prezentului Acord prevederile acestuia vor continua să fie aplicabile
pentru o perioadă de 15 ani, începînd de la data expirării.
4) Regatul Ţărilor de Jos va avea dreptul, conform perioadei
menţionate în paragraful 2) al acestui articol, să denunţe aplicarea
prezentului Acord, în mod separat, cu privire la orice parte a Regatului
Ţărilor de Jos.
Drept pentru care subsemnaţii, fiind pe deplin autorizaţi, au semnat
prezentul Acord.
Încheiat la Chişinău, la 26 septembrie 1995, în două exemplare, în
limbile moldovenească, olandeză şi engleză, toate textele fiind egal
autentice.
În cazul diferenţei de interpretare va prevala textul de limbă
engleză.
Protocol la Acordul între Republica Moldova şi Regatul
Ţărilor de Jos privind promovarea şi
protejarea reciprocă a investiţiilor
În timpul semnării Acordului între Republica Moldova şi Regatul
Ţărilor de Jos privind promovarea şi protejarea reciprocă a
investiţiilor, subsemnaţii autorizaţi au convenit asupra următoarei
prevederi, care constituie parte integrantă a Acordului:
Privind Articolul 9 al Acordului:
Pănă cînd Republica Moldova va satisface condiţiile pentru intrarea
în vigoare a Articolului 68, paragraful 2 al Convenţiei cu privire la
reglementarea diferendelor legate de investiţii între state şi cetăţenii
altor state, se vor aplica prevederile Articolului 9, şi anume:
divergenţele vor fi dezbătute la Centrul internaţional pentru
soluţionarea diferendelor legate de investiţii în conformitate cu
Regulile adiţionale de guvernare pentru facilitarea administrării
procedurilor de către Secretariatul Centrului (Regulile adiţionale de
facilitare).