Documente
Acord din 27.05.93 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind colaborarea în domeniul standardizării, metrologiei şi certificării
Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
Federaţiei Ruse privind colaborarea în domeniul standardizării,
metrologiei şi certificării
din 27.05.1993
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 21, pag.77
------------------------------
* Semnat la Chişinău, la 27 mai 1993.
În vigoare din ziua semnării
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse, denumite în
continuare "Părţi",
conducîndu-se de Acordul privind promovarea unei politici coordonate
în domeniul standardizării, metrologiei şi certificării, semnat la 13
martie 1992, la Moscova de către şefii de guverne,
intenţionînd să înlăture obstacolele din relaţiile economice şi
comerciale, să asigure compatibilitatea şi interschimbabilitatea
producţiei, caracterul inofensiv al acesteia pentru viaţa şi sănătatea
omului, precum şi protecţia mediului ambiant,
dorind să dezvolte colaborarea în domeniul standardizării,
metrologiei şi certificării, respectînd prevederile şi principiile
adoptate de organizaţiile internaţionale şi,
ţinînd cont de interesele economice ale Părţilor,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Părţile vor dezvolta şi vor întări colaborarea în domeniul
standardizării, metrologiei şi certificării.
Articolul 2
Părţile:
- vor aplica standardele naţionale ale celor două state, dacă
cerinţele acestora nu contravin legislaţiei în vigoare, în modul
stabilit de organul naţional de standardizare al ţării respective;
- vor efectua schimburi reciproce de documentaţie normativ-tehnică
(indici de standarde, standarde şi alte documente privind
standardizarea, certificarea şi calitatea) în baza unor înţelegeri
mutuale;
- vor accepta reciproc rezultatele atestării metrologice,
verificării oficiale şi calibrării unităţilor de măsură, etaloanelor de
stat ale unităţilor fizice de măsură;
- vor recunoaşte organele de certificare, laboratoarele (centrele)
de încercări, rezultatele încercărilor, certificatele şi mărcile de
conformitate pentru producţia livrată în modul stabilit de sistemele
naţionale de certificare ale fiecăreia dintre Părţi şi de Consiliul
interstatal în domeniul standardizării, metrologiei şi certificării.
Articolul 3
Părţile vor colabora în următoarele domenii:
- cererea, perfecţionarea, colaţionarea şi atestarea de stat ale
unităţilor fizice de măsură;
- elaborarea, producerea şi utilizarea mostrelor-standard de
substanţe şi materiale;
- perfecţionarea activităţii informaţionale în domeniul
standardizării, metrologiei şi certificării.
Colaborarea se va desfăşura conform unor programe comune.
Articolul 4
Părţile vor crea condiţii favorabile şi îşi vor corela acţiunile în
vederea pregătirii şi schimbului de specialişti, vor sprijini contactele
directe între întreprinderi, întreprinzători, organizaţii publice la
elaborarea documentaţiei normativ-tehnice, materialelor didactice,
documentelor metodice în domeniul standardizării, metrologiei şi
certificării.
În caz de necesitate, Părţile vor realiza la diverse niveluri
proiecte de perfecţionare a lucrărilor în standardizare, metrologie şi
certificare.
Articolul 5
Organele abilitate cu realizarea prezentului Acord sunt:
- în Republica Moldova - Departamentul de Stat pentru Standarde,
Metrologie şi Supraveghere Tehnică;
- în Federaţia Rusă - Comitetul de Stat pentru Standardizare,
Metrologie şi certificare.
Organele abilitate pot conveni asupra măsurilor de realizare a
colaborării prevăzută de prezentul Acord.
Articolul 6
Finanţarea colaborării se va efectua conform înţelegerii reciproce
dintre Părţi.
Cheltuielile legate de întreţinerea reciprocă a specialiştilor
delegaţi-detaşaţi, exceptînd cheltuielile de transport, se vor efectua
prin intermediul schimbului echivalent, neacoperit în valută.
Articolul 7
Părţile îşi vor acorda sprijin reciproc în vederea angajării şi
aderării la organizaţiile internaţionale, al căror membru este una
dintre Părţi.
Articolul 8
Părţile vor asigura păstrarea secretului documentaţiei şi al
informaţiei primite cu privire la lucrările efectuate în cadrul
prezentului Acord şi la rezultatele tehnico-ştiinţifice realizate, dacă
organul care le transmite va menţiona că acestea sunt confidenţiale.
Articolul 9
Informaţia tehnico-ştiinţifică primită de una dintre Părţi în
procesul colaborării poate fi transmisă unei terţe ţări numai cu acordul
Părţii care a prezentat informaţia.
Articolul 10
Prevederile prezentului Acord vor fi concretizate în acorduri
suplimentare şi (sau) protocoale, încheiate de Departamentul de Stat
pentru Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică al Republicii
Moldova şi Comitetul de Stat pentru Standardizare, Metrologie şi
Certificare al Federaţiei Ruse.
Articolul 11
Prezentul Acord nu contravine obligaţiilor ce decurg din acordurile
încheiate anterior de Părţi şi de organizaţiile acestora în domeniul
standardizării, metrologiei şi certificării.
Toate diferendele de interpretare şi realizare a prezentului Acord
vor fi soluţionate prin negocieri.
Articolul 12
Prezentul Acord intră în vigoare la data semnării lui, fiind valabil
timp de cinci ani, şi se va prelungi automat pentru o perioadă
ulterioară de un an, dacă nici una dintre Părţi, cu şase luni înainte de
expirarea termenului respectiv de valabilitate, nu va notifica în scris
celeilalte intenţia sa de încetare a valabilităţii Acordului.
Încheiat la Chişnău, la 27 mai 1993, în două exemplare, fiecare în
limbile moldovenească (română) şi rusă, ambele texte fiind egal
autentice.