BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Acord din 29.01.60 cu privire la crearea Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
29.01.1960
Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.1107-XII din 28.07.92 Acord cu privire la crearea Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare din 29.01.1960 * * * Publicat în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 2, pag. 159 Adoptat la Washington la 29 ianuarie 1960 Guvernele, în numele cărora este semnat prezentul Acord, Considerînd: Că cooperarea reciprocă în scopuri economice constructive, dezvoltarea viabilă a economiei mondiale şi dezvoltarea echilibrată a comerţului internaţional favorizează relaţiile internaţionale care duc la menţinerea păcii şi prosperităţii în lume; Că o accelerare a dezvoltării economice care va promova standarde mai înalte de trai şi progres economic şi social în ţările mai puţin dezvoltate este dezirabilă nu numai în interesele acelor ţări, dar şi în interesele întregii comunităţi internaţionale; Că atingerea acestor obiective va fi facilitată de creşterea fluxului internaţional de capital public şi privat care va contribui la dezvoltarea resurselor ţărilor mai puţin dezvoltate, Au convenit asupra celor ce urmează: Articol Introductiv ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ PENTRU DEZVOLTARE (numită în continuare Asociaţia) este înfiinţată şi va funcţiona în conformitate cu următoarele prevederi: Articolul I Scopuri Scopurile Asociaţiei cuprind promovarea dezvoltării economice, creşterea productivităţii şi, astfel, ridicarea standardelor de trai în regiunile mai puţin dezvoltate ale lumii care deţin calitatea de membru al Asociaţiei, în special, prin acordarea finanţării pentru satisfacerea necesităţilor importante de dezvoltare în condiţii, care sunt mai flexibile şi se răsfrîng mai puţin grav asupra balanţei de plăţi, în comparaţie cu cele ale împrumuturilor convenţionale, promovînd, în acest mod, obiectivele de dezvoltare ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (numită în continuare Banca) şi completînd activităţile sale. Asociaţia se va călăuzi de prevederile prezentului Articol la adoptarea tuturor deciziilor sale. Articolul II Calitatea de membru; Subscripţii iniţiale PARAGRAFUL 1 Calitatea de membru a) Membri originari ai Asociaţiei vor fi acei membri ai Băncii specificaţi în Lista A, care acceptă calitatea de membru al Asociaţiei la data sau pînă la data stipulată în Articolul XI, Paragraful 2 c). b) Calitatea de membru va fi atribuită altor membri ai Băncii în termenele şi condiţiile stabilite de Asociaţie. PARAGRAFUL 2 Subscripţiile iniţiale a) În ceea ce priveşte calitatea de membru, fiecare membru va subscrie fonduri pentru cuantumul sumei care i se atribuie. Astfel de subscripţii sunt menţionate în continuare ca subscripţii iniţiale. b) Subscripţia iniţială, stabilită pentru fiecare membru originar, va fi prezentată în suma specificată în dreptul numelui său în Lista A şi va fi exprimată în dolari SUA, valoarea lor fiind stabilită la 1 ianuarie, 1960. c) Zece procente din subscripţia iniţială a fiecărui membru originar vor fi achitate în aur sau în valută liber convertibilă, precum urmează: cincizeci de procente în decurs de treizeci de zile de la data demarării activităţii Asociaţiei, potrivit Articolului XI, Paragraful 4, sau la data cînd membrul originar va deveni membru, oricare aceasta din urmă, douăsprezece şi o doime procente la un an de la demararea activităţilor Asociaţiei; şi douăsprezece şi o doime procente în fiecare an în continuare, la intervale de un an, pînă va fi plătită în întregime porţiunea de zece procente din subscripţia iniţială. d) Nouăzeci de procente rămase din subscripţia iniţială a fiecărui membru originar vor fi achitate în aur sau valută liber convertibilă, în cazul membrilor specificaţi în Partea I a Listei A şi în valuta membrului care subscrie, în cazul membrilor specificaţi în Partea II a Listei A. Această porţiune de nouăzeci de procente din subscripţiile iniţiale ale membrilor originari va fi achitată în cinci rate anuale egale, dupa cum urmează: prima rată - în decurs de treizeci de zile de la data demarării activităţii Asociaţiei, potrivit Articolului XI, Paragraful 4 sau la data cînd membrul originar va deveni membru, oricare va fi aceasta din urmă; a doua rată - la un an de la demararea activităţii Asociaţiei şi ratele următoare - în fiecare an în continuare, la intervale de un an, pînă va fi plătită în întregime porţiunea de nouăzeci de procente din subscripţia iniţială. e) Asociaţia va accepta de la orice membru, în schimbul oricărei părţi a valutei statului membru, plătite sau plătibile de membru potrivit sub-paragrafului precedent d), sau potrivit Paragrafului 2 al Articolului IV de care Asociaţia nu are nevoie pentru operaţiunile sale, bancnote sau obligaţiuni similare, emise de guvernul statului membru sau de depozitarul desemnat de un asemenea membru, care nu vor fi supuse negocierii, nu vor fi aducătoare de dobîndă şi vor fi achitate la cerere conform valorii lor subscrise în contul Asociaţiei pentru depozitarul desemnat. f) In scopul prezentului Acord, Asociaţia va considera drept "valută liber convertibilă": (i) valuta membrului, care este stabilită de Asociaţie după consultare cu Fondul Monetar Internaţional ca fiind adecvat convertibilă în valutele altor membri în scopul operaţiunilor Asociaţiei; sau (ii) valuta membrului, pe care un asemenea membru este de acords-o convertească în valutele altor membri, în scopul operaţiunilor Asociaţiei. g) Cu excepţia cazului în care Asociaţia decide altfel, fiecare membru dintre cei specificaţi în Partea I a Listei A va menţine cu privire la valuta sa, plătită ca valută liber convertibilă, potrivit subparagrafului d) al prezentului Paragraf, convertibilitatea existentă la momentul achitării. h) Condiţiile în care pot fi făcute subscripţiile iniţiale de către alţi membri decît membrii originari, precum şi sumele şi condiţiile respective de plată, vor fi stabilite de Asociaţie potrivit Paragrafului 1 b) al prezentului Articol. PARAGRAFUL 3 Limitarea răspunderii Nici un membru nu va fi tras la răspundere pentru obligaţiile Asociaţiei din cauza calităţii de membru. Articolul III Completarea resurselor PARAGRAFUL 1 Subscripţii suplimentare a) Asociaţia va revedea caracterul adecvat al resurselor sale atunci cînd va considera că aceasta este necesar în baza graficului de înfăptuire a plăţii pentru subscripţiile iniţiale ale membrilor originari şi la intervale de aproximativ cinci ani în continuare, şi, dacă va considera dezirabil, va autoriza o creştere generală a subscripţiilor. In pofida celor sus-menţionate, creşterile generale sau individuale în numărul subscripţiilor pot fi autorizate în orice moment, cu condiţia că o creştere individuală va fi luată în considerare numai la solicitarea statului membru implicat. Subscripţiile, potrivit acestui paragraf, se menţionează în actul respectiv ca subscripţii suplimentare. b) În temeiul prevederilor paragrafului c) de mai jos, cînd sunt autorizate subscripţii suplimentare, sumele autorizate pentru subscripţie precum şi termenii şi condiţiile respective vor fi stabilite de Asociaţie. c) Atunci cînd este autorizată vreo subscripţie suplimentară, fiecare membru va avea posibilitatea de a subscrie în condiţii rezonabile stabilite de Asociaţie o sumă care îi va permite să-şi menţină puterea relativă de vot, deşi nici un membru nu va fi obligat să subscrie. d) Toate hotărîrile luate potrivit prevederilor prezentului paragraf, vor fi adoptate prin majoritatea de două treimi din puterea totală de vot. PARAGRAFUL 2 Resurse suplimentare furnizate de un membru în valuta unui alt membru a) Asociaţia poate încheia acorduri în termeni şi condiţii potrivit prevederilor prezentului Acord, precum putea fi hotărît, pentru a primi de la orice membru, pe lîngă sumele achitate de acesta, din contul subscripţiilor sale iniţiale sau a oricăror subscripţii suplimentare, resurse suplimentare în valuta unui alt membru, cu condiţia că Asociaţia nu va încheia nici un fel de acorduri, cu excepţia cazului cînd Asociaţia este satisfăcută de faptul că statul membru, valuta căruia este implicată, convine asupra utilizării valutei respective în calitate de resurse suplimentare precum şi asupra termenilor şi condiţiilor care reglementează utilizarea. Acordurile, în baza cărora sunt obţinute resurse de acest gen, pot include prevederi cu privire la transferul de cîştiguri pe resurse şi privitor la transferul resurselor în cazul cînd statul membru care le furnizează, încetează să fie membru sau Asociaţia işi suspendă în mod permanent activitatea sa. b) Asociaţia va acorda statului membru contribuabil un Certificat Special de Dezvoltare, care precizează suma şi valuta resurselor alocate, precum şi termenii şi condiţiile acordului care se referă la aceste resurse. Certificatul Special de Dezvoltare nu oferă nici un drept la vot şi poate fi transmisibil numai Asociaţiei. c) Nici o dispoziţie a prezentului Paragraf nu poate împiedica Asociaţia să accepte resurse de la un membru în valuta proprie a acestuia în condiţii asupra cărora se poate conveni. Articolul IV Valute PARAGRAFUL 1 Utilizarea valutelor a) Valuta oricărui membru dintre cei specificaţi în Partea II a Listei A, indiferent dacă este sau nu liber convertibilă, primită de Asociaţie în temeiul Articolului II, Paragraful 2 d), ca plată pentru o porţiune de nouăzeci de procente, plătibilă în valuta statului membru respectiv precum şi valuta acestui membru, obţinută sub forma capitalului de bază, dobînzii sau cu alt titlu, poate fi utilizată de Asociaţie pentru cheltuieli administrative suportate de Asociaţie pe teritoriul acestor membri atîta timp cît acest lucru este în concordantă cu politicile monetare temeinice, ca plată pentru bunurile produse şi serviciile prestate pe teritoriul acestor membri şi poate fi cerută pentru proiectele finanţate de Asociaţie şi localizate pe aceste teritorii; şi, în plus, în măsura şi la momentul cînd acest lucru este justificat de situaţia economică şi financiară a statului membru implicat precum este stabilit prin acordul dintre membru şi Asociaţie, asemenea valută va fi liber convertibilă sau, în caz contrar, utilizată pentru proiectele finanţate de Asociaţie şi localizate în afara teritoriului statului membru. b) Caracterul utilizabil al valutelor primite de Asociaţie ca plată pentru subscripţii, altele decît subscripţiile iniţiale ale membrilor originari şi valutele obţinute sub forma capitalului de bază, dobînzii sau cu alt titlu, vor fi reglementate de termenii şi condiţiile în baza cărora asemenea subscripţii sunt autorizate. c) Caracterul utilizabil al valutelor primite de Asociaţie în calitate de resurse suplimentare altele decît subscripţiile şi valutele obţinute sub forma capitalului de bază, dobînzii sau cu alt titlu, vor fi reglementate de condiţiile acordurilor în baza cărora astfel de valute sunt primite. d) Toate celelalte valute primite de Asociaţie pot fi liber utilizate şi convertite de Asociaţie şi nu vor fi supuse restricţiilor din partea statului membru a cărui valută este utilizată sau convertită; cu condiţia ca celesus-menţionate sa nu împiedice Asociaţia să încheie acorduri cu statul membru pe teritoriul căruia este localizat orice proiect finanţat de Asociaţie, care limitează utilizarea de către Asociaţie a valutei acestui membru, valutei obţinute sub forma capitalului de bază, dobînzii sau cu alt titlu în legătură cu o astfel de finanţare. e) Asociaţia va lua măsurile potrivite pentru asigurărea asupra faptului că în intervale de timp rezonabile, porţiunile subscripţiilor, plătite în temeiul Articolului II, Paragraful 2 d) de către membrii specificaţi în Partea I a Listei A, vor fi utilizate de Asociaţie relativ proporţional, cu condiţia, totuşi, ca asemenea porţiuni ale subscripţiilor respective care sunt plătite în aur sau în altă valută decît cea a statului membru care a subscris, să poată fi utilizate mai rapid. PARAGRAFUL 2 Menţinerea valorii proprietăţii valutare a) Oricînd valoarea subscrisă a valutei statului membru este redusă sau valoarea schimbului valutar a valutei statului membru a suferit, în opinia Asociaţiei, o devalorizare semnificativă în cadrul teritoriului statului membru respectiv, acel membru va plăti Asociaţiei, în termen rezonabil, o sumă suplimentară în valuta proprie, sumă suficientă pentru a menţine valoarea existentă la momentul subscripţiei a sumei în valută, care aparţine statului membru respectiv, plătită Asociaţiei de către membru în temeiul Articolului II, Paragraful 2 d) şi valuta furnizată în conformitate cu prevederile prezentului paragraf, indiferent de faptul dacă această valută este sau nu păstrată sub forma bancnotelor, acceptate potrivit Articolului II, Paragraful 2 e), cu condiţia, totuşi, că cele sus-menţionate să fie aplicate numai pentru perioada şi în măsura în care valuta respectivă nu a fost iniţial plătită sau convertită în valuta unui alt membru. b) Oricînd valoarea subscrisă a valutei statului membru a crescut sau valoarea de schimb a valutei statului membru a urcat, în opinia Asociaţiei, semnificativ în cadrul teritoriului statului membru respectiv, Asociaţia va restitui acelui membru, în termen rezonabil, o sumă în valuta acelui membru egală cu creşterea valorii sumei în valuta respectivă, la care se aplică prevederile subparagrafului a) al acestui Paragraf. c) Asociaţia poate renunţa la prevederile paragrafelor precedente cînd Fondul Monetar Internaţional face o schimbare uniform proporţională a valorii subscrise a valutelor tuturor statelor membri ai acestuia. d) Sumele, furnizate în conformitate cu prevederile subparagrafului a) al acestui Paragraf în scopul menţinerii valorii oricărei valute, vor fi convertibile şi utilizabile în aceeaşi măsură ca şi valuta respectivă. Articolul V Operaţiuni PARAGRAFUL 1 Utilizarea resurselor şi condiţii de finanţare a) Asociaţia va acorda finanţare pentru dezvoltarea ulterioară a regiunilor mai puţin dezvoltate ale lumii, care deţin calitatea de membru al Asociaţiei. b) Finanţarea acordată de Asociaţie va urmări scopurile care, în opinia Asociaţiei, constituie o prioritate de dezvoltare ţinînd cont de necesităţile regiunii sau regiunilor implicate şi, cu excepţia circumstanţelor deosebite, va fi destinată proiectelor concrete. c) Asociaţia nu va acorda finanţare dacă, în opinia ei, o astfel de finanţare este disponibilă din surse private în condiţii rezonabile pentru recipient sau poate fi acordată sub forma unui împrumut oferit de Bancă. d) Asociaţia nu va acorda finanţare decît în urma recomandării unui comitet competent, formulate după un studiu minuţios al calităţilor propunerii. Fiecare comitet de acest gen va fi format de Asociaţie şi va include un candidat din partea Guvernatorului sau Guvernatorilor, care va reprezenta statul sau statele membre pe teritoriul cărora este localizat proiectul în cauză şi unul sau mai mulţi membri din cadrul personalului tehnic al Asociaţiei. Cerinţa includerii candidaturii unui Guvernator sau unor Guvernatori nu se aplică în cazul cînd finanţarea se acordă unei organizaţii publice internaţionale sau regionale. e) Asociaţia nu va acorda finanţare unui proiect dacă statul membru pe teritoriul căruia este localizat proiectul are obiecţii la această finanţare, cu excepţia cazului cînd Asociaţia nu va trebui sa se asigure că membrii individuali nu au obiecţii în cazul finanţării acordate unei organizaţii publice internaţionale sau regionale. f) Asociaţia nu va impune condiţia ca profitul în urma finanţării acordate să fie cheltuit pe teritoriul unui sau unor anumite state membre. Cele sus-menţionate nu vor împiedica Asociaţia să respecte restricţiile impuse cu privire la utilizarea fondurilor solicitate în conformitate cu prevederile acestor Articole, inclusiv restricţiile referitoare la resursele suplimentare, în temeiul acordului dintre Asociaţie şi contribuabil. g) Asociaţia va încheia acorduri pentru a garanta faptul că beneficiul finanţării este utilizat doar în scopul în care a fost acordată finanţarea, acordînd atenţia cuvenită importanţei economiei, comerţului internaţional eficient şi competitiv, sfidînd influenţele şi considerentele politice sau cele de altă natură non-economică. h) Fondurile acordate în urma operaţiunii financiare, vor fi puse la dispoziţia recipientului numai pentru a acoperi cheltuielile ce ţin de proiect pe măsură ce acestea apar în concret. PARAGRAFUL 2 Forme şi condiţii de finanţare a) Asociaţia va acorda finanţare sub formă de împrumuturi. Asociaţia poate, totuşi, acorda un alt tip de finanţare, fie (i) din fonduri subscrise, potrivit Articolului III, Paragraful 1, şi fonduri obţinute sub forma capitalului de bază, dobînzii sau cu alt titlu, dacă autorizaţia pentru asemenea subscripţii prevede expres o astfel de finanţare; fie (ii) în circumstanţe deosebite, din resurse suplimentare furnizate Asociaţiei şi fonduri obţinute sub forma capitalului de bază, dobînzii sau cu alt titlu, dacă acordurile, potrivit cărora resursele respective sunt furnizate în mod expres, autorizează o astfel de finanţare. b) Potrivit paragrafului sus-menţionat, Asociaţia poate acorda finanţare sub astfel de forme şi în condiţii pe care le consideră potrivite, luînd în considerare situaţia economică şi perspectivele regiunii sau regiunilor implicate, precum şi caracterul şi cerinţele proiectului. c) Asociaţia poate acorda finanţare unui membru, guvernului statului ce are calitatea de membru al Asociaţiei, unei subdiviziuni politice din cadrul statelor sus-menţionate, unei entităţi publice sau private de pe teritoriul statului sau statelor membre sau unei organizaţii publice internaţionale sau regionale. d) În cazul acordării unui împrumut unei entităţi, alta decît cea care nu deţine calitatea de membru, Asociaţia poate, la latitudinea sa, cere o garanţie guvernamentală corespunzătoare sau o altă garanţie. e) În cazuri deosebite, Asociaţia poate efectua schimb valutar disponibil pentru cheltuielile locale. PARAGRAFUL 3 Modificări ale condiţiilor de finanţare Asociaţia poate, la momentul şi în măsura potrivită, luînd în considerare toate circumstanţele relevante, inclusiv situaţia financiară şi economică, precum şi perspectivele statului membru implicat, şi în baza condiţiilor stabilite, conveni asupra unei destinderi sau a altei modificări a condiţiilor în baza cărora a fost acordată vreo finanţare. PARAGRAFUL 4 Cooperarea cu alte organizaţii internaţionale şi membri care acordă asistenţă în vederea dezvoltării Asociaţia va coopera cu organizaţiile internaţionale publice şi cu membrii care acordă asistenţă financiară şi tehnică regiunilor mai puţin dezvoltate ale lumii. PARAGRAFUL 5 Activităţi diverse Pe lîngă activităţile specificate în prezentul Acord, Asociaţia poate: (i) împrumuta fonduri cu aprobarea membrilor în valuta cărora este denumit împrumutul; (ii) depune garanţie pentru hîrtiile de valoare în care ea a investit pentru a facilita vînzarea lor; (iii) procura şi vinde hîrtiile de valoare emise sau pentru care a depus garanţie, sau în care a investit; (iv) în cazuri deosebite, garanta împrumuturile de la alte surse, în scopuri care nu contravin prevederilor acestor Articole; (v) acorda asistenţă tehnică şi servicii consultative la solicitarea unui membru; şi (vi) exercita alte împuterniciri accesorii activităţilor necesare sau dezirabile pentru promovarea scopurilor sale. PARAGRAFUL 6 Activitatea politică interzisă Asociaţia şi funcţionarii săi nu vor interveni în afacerile politice ale membrilor; aşa cum nu vor fi influenţaţi în luarea deciziilor de specificul politic al statului sau statelor implicate. Deciziile lor vor fi influenţate numai de relevanţa considerentelor economice, şi aceste considerente vor fi cîntărite în mod imparţial în vederea atingerii scopurilor stipulate în prezentul Acord. Articolul VI Organizarea şi managementul PARAGRAFUL 1 Structura Asociaţiei Asociaţia va avea un Consiliu Guvernator, Directori Executivi, un Preşedinte şi alţi funcţionari şi personal pentru executarea obligaţiilor stabilite de Asociaţie. PARAGRAFUL 2 Consiliul Guvernator a) Toate împuternicirile Asociaţiei vor reveni Consiliului Guvernator. b) Fiecare Guvernator şi Guvernator Alternant al Băncii, numit în funcţie de un membru al Băncii care este totodată membru al Asociaţiei, va fi, ex officio, Guvernator şi, respectiv, Guvernator Alternant al Asociaţiei. Nici un Guvernator Alternant nu va avea drept de vot, cu excepţia cazului cînd va lipsi superiorul ierarhic. Preşedintele Consiliului Guvernator al Băncii va fi, ex officio, Preşedintele Consiliului Guvernator al Asociaţiei, dar, dacă Preşedintele Consiliului Guvernator al Băncii va reprezenta un stat care nu este membru al Asociaţiei, Consiliul Guvernator va alege pe unul dintre Guvernatori în calitate de Preşedinte al Consiliului Guvernator. Oricare Guvernator sau Guvernator Alternant va înceta să conducă biroul, dacă membrul de care el a fost numit în funcţie va înceta să fie membru al Asociaţiei. c) Consiliul Guvernator poate delega Directorilor Executivi dreptul de a exercita oricare dintre împuternicirile sale, cu excepţia împuternicirilor ce ţin de: (i) admiterea de noi membri şi stabilirea condiţiilor pentru admiterea lor; (ii) autorizarea subscripţiilor suplimentare şi determinarea termenilor şi condiţiilor care le vizează; (iii) suspendarea calităţii de membru; (iv) soluţionarea apelurilor referitoare la interpretarea prezentului Acord, prezentate de Directorii Executivi; (v) încheierea acordurilor, potrivit Paragrafului 7 al prezentului Articol cu privire la cooperarea cu alte organizaţii internaţionale (altele decît acordurile neoficiale cu caracter temporar şi administrativ); (vi) luarea hotărîrii de a suspenda în mod permanent activitatea Asociaţiei şi de a distribui activele sale; (vii) stabilirea distribuirii venitului net al Asociaţiei, potrivit Paragrafului 12 al prezentului Articol; şi (viii) aprobarea amendamentelor propuse la prezentul Acord. d) Consiliul Guvernator va ţine o sedinţă anuală şi alte şedinţe, susţinute de Consiliul Guvernator sau convocate de către Directorii Executivi. e) Şedinţa anuală a Consiliului Guvernator va fi ţinută împreună cu şedinţa anuală a Consiliului Guvernator al Băncii. f) Quorumul necesar pentru orice şedintă a Consiliului Guvernator îl constituie majoritatea guvernatorilor care deţin nu mai puţin de două-treimi din numărul total de voturi. g) Asociaţia poate, printr-un regulament, stabili o procedură care abilitează Directorii Executivi sa obţină votul Guvernatorilor cu privire la chestiuni concrete, fără a convoca Consiliul Guvernator. h) Consiliul Guvernator şi Directorii Executivi, în măsura autorizată, pot adopta asemenea reguli şi reglementări necesare sau potrivite pentru dirijarea afacerilor Asociaţiei. i) Guvernatorii şi Guvernatorii Alternanţi işi vor îndeplini funcţiile fără a fi compensaţi de Asociaţie. PARAGRAFUL 3 Votarea a) Fiecare membru originar va avea, în ceea ce priveşte subscripţia iniţială, 500 voturi plus un vot suplimentar pentru fiecare 5000 $ din subscripţia sa iniţială. Alte subscripţii decît cele ale membrilor originari vor avea puterea de vot determinată de Consiliul Guvernator, în funcţie de caz, potrivit prevederilor Articolului II, Paragraful 1(b) sau Articolului III, Paragraful 1(b) şi (c). Completările de resurse, altele decît subscripţiile, prevazute de Articolul II, Paragraful 1(b) şi subscripţiile suplimentare prevăzute de Articolul III, Paragraful 1, nu vor avea putere de vot. b) Cu excepţia cazului cînd există prevederi derogatorii, toate chestiunile ce ţin de Asociaţie vor fi hotărîte prin majoritatea din totalul de voturi. PARAGRAFUL 4 Directorii Executivi a) Directorii Executivi vor fi răspunzători pentru dirijarea activităţilor Asociaţiei cu caracter general şi în acest scop, vor exercita toate împuternicirile acordate prin prezentul Acord sau delegate de Consiliul Guvernator. b) Directorii Executivi ai Asociaţiei îl vor avea printre ei, ex officio, pe fiecare Director Executiv al Băncii (i) numit în funcţie de un membru al Băncii care este totodată şi membru al Asociaţiei, sau (ii) ales în alegerile în care votul a cel puţin unui membru al Băncii care este totodată şi membru al Asociaţiei, a contribuit la alegerea sa. Alternantul fiecărui Director Executiv al Băncii va fi, ex officio, Director Alternant al Asociaţiei. Orice Director va înceta să conducă biroul dacă membrul care l-a numit în funcţie sau toţi membrii, voturile cărora au contribuit la alegerea sa, vor pierde calitatea de membri ai Asociaţiei. c) Fiecare Director care este Director Executiv al Băncii numit în funcţie, va avea dreptul de a distribui numărul de voturi pe care membrul, de care el a fost numit, are dreptul să le distribuie în cadrul Asociaţiei. Fiecare Director care este Director Executiv al Băncii ales, va avea dreptul de a distribui numărul de voturi pe care membrul sau membrii Asociaţiei, voturile cărora au contribuit la alegerea lui pentru Bancă, au dreptul să le distribuie în cadrul Asociaţiei. Toate voturile, pe care Directorul are dreptul să le distribuie, vor fi distribuite ca o unitate. d) Orice Director Alternant va avea dreptul deplin de a acţiona în absenţa Directorului care l-a numit în funcţie. Cînd Directorul este prezent, Alternantul său poate participa la şedinţe fără a avea drept de vot. e) Quorumul necesar pentru orice şedinţă a Directorilor Executivi il constituie cel putin două treimi din numărul total de voturi. f) Directorii Executivi se vor întruni de fiecare dată cînd afacerile Asociaţiei o vor cere. g) Consiliul Guvernator va adopta regulamente conform cărora acel membru al Asociaţiei care nu are dreptul să numească în funcţie un Director Executiv al Băncii, va putea trimite un reprezentant pentru a fi prezent la orice şedinţă a Directorilor Executivi ai Asociaţiei; atunci cînd este formulată o solicitare sau se pune în discuţie o chestiune care îl vizează în mod special, acel membru va fi luat în considerare. PARAGRAFUL 5 Preşedintele şi personalul (a) Preşedintele Băncii va fi ex officio Preşedintele Asociaţiei. Preşedintele va fi Preşedintele Directorilor Executivi ai Asociaţiei, dar nu va avea drept de vot, cu excepţia votului de declinare în cazul unei distribuiri de voturi egale. El poate participa la şedinţele Consiliului Guvernator fără a avea drept de vot la astfel de şedinţe. b) Preşedintele va fi şeful personalului de lucru al Asociaţiei. Sub direcţia Directorilor Executivi el va dirija afacerile cotidiene ale Asociaţiei şi fiind supus unui control va purta răspunderea pentru organizarea, numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a funcţionarilor şi personalului. În măsura rezonabilă, funcţionarii şi personalul Băncii vor fi numiţi în funcţie pentru a lucra paralel atît în calitate de funcţionari cît şi de personal al Asociaţiei. c) Preşedintele, funcţionarii şi personalul Asociaţiei, la momentul eliberării din funcţie, transferă totalitatea obligaţiilor Asociaţiei şi nu unei alte autorităţi. Fiecare membru al Asociaţiei va respecta caracterul internaţional al obligaţiei respective şi se va abţine de la orice tentativă de a influenţa pe oricare dintre ei în timpul eliberării lor din funcţie. d) La numirea funcţionarilor şi personalului Asociaţiei, Preşedintele, în virtutea importanţei imperative de protejare a celor mai înalte standarde de eficienţă şi competenţă tehnică, va acorda atenţia cuvenită importanţei recrutării personalului pe o bază geografică cît de largă posibil. PARAGRAFUL 6 Relaţii cu Banca a) Asociaţia va fi o entitate separată şi distinctă de Bancă şi fondurile Asociaţiei vor fi păstrate separat şi aparte de cele ale Băncii. Asociaţia nu va împrumuta de la Bancă şi nu va acorda împrumuturi Bancii, cu excepţia cazului cînd acest lucru nu va împiedica Asociaţia sa investeasca fonduri care nu sunt necesare pentru finantarea operaţiunilor sale în obligaţiunile Băncii. b) Asociaţia poate încheia acorduri cu Banca cu privire la înlesniri, personal, servicii şi înţelegeri pentru rambursarea cheltuielilor administrative, plătite mai întîi de fiecare organizaţie în numele celeilalte. c) Nici o prevedere a prezentului Acord nu va atrage răspunderea Asociaţiei pentru actele şi obligaţiunile Băncii, sau raspunderea Băncii pentru actele şi obligaţiunile Asociaţiei. PARAGRAFUL 7 Relaţii cu alte organizaţii internaţionale Asociaţia va încheia acorduri formale cu Naţiunile Unite şi va putea încheia astfel de acorduri cu alte organizaţii publice internaţionale care sunt specializate în domeniile respective. PARAGRAFUL 8 Localizarea birourilor Biroulul principal al Asociaţiei va fi biroul principal al Băncii. Asociaţia poate înfiinţa alte birouri pe teritoriul oricărui stat membru. PARAGRAFUL 9 Depozitarii Fiecare membru va desemna banca sa centrală în calitate de depozitar, unde Asociaţia va putea păstra proprietatea valutară a acestui membru sau alte active ale Asociaţiei, sau, dacă el nu va avea o bancă centrală, el va desemna în acest scop alte instituţii asemănătoare, care sunt acceptabile pentru Asociaţie. În lipsa oricărei alte desemnări, depozitarul desemnat pentru Bancă va fi depozitar pentru Asociaţie. PARAGRAFUL 10 Mijloace de comunicare Fiecare membru va desemna autoritatea potrivită pentru a comunica cu Asociaţia cu privire la orice chestiune apărută în legătură cu prezentul Acord. În lipsa unei desemnări contrare, mijlocul de comunicare desemnat pentru Bancă va fi mijloc de comunicare şi pentru Asociaţie. PARAGRAFUL 11 Publicarea rapoartelor şi furnizarea informaţiei a) Asociaţia va publica un raport anual care va conţine bilanţul reviziei contabile şi va distribui membrilor, la intervale potrivite, un bilanţ rezumat al situaţiei sale financiare şi a rezultatelor activităţii sale. b) Asociaţia poate publica şi alte rapoarte considerate dezirabile pentru realizarea scopurilor sale. c) Copiile tuturor rapoartelor, bilanţurilor şi publicaţiilor întocmite în temeiul prezentului Paragraf, vor fi distribuite membrilor. PARAGRAFUL 12 Transferul venitului net Consiliul Guvernator va dispune, din cînd în cînd, transferul venitului net al Asociaţiei, alocînd totodată pentru rezerve şi cheltuieli neprevăzute. Articolul VII Retragerea din funcţie; Suspendarea calităţii de membru; Suspendarea operaţiunilor PARAGRAFUL 1 Retragerea din funcţie la iniţiativa statului membru Orice membru poate să se retragă din Asociaţie în orice moment, transmiţînd Asociaţiei un preaviz în formă scrisă adresat biroului principal al acestuia. Retragerea din funcţie va avea efect la data primirii preavizului respectiv. PARAGRAFUL 2 Suspendarea calităţii de membru a) Dacă vreun membru nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de Asociaţie, Asociaţia poate, prin decizia majorităţii Guvernatorilor care deţin majoritatea puterii totale de vot, suspenda calitatea de membru. Statul membru astfel suspendat va înceta automat să fie membru pentru un an de la data suspendării, cu excepţia cazului cînd aceeaşi majoritate va lua decizia dea-i reda calitatea de membru. b) Statul membru suspendat, deşi nu va putea sa-şi exercite drepturile prevazute în prezentul Acord, cu excepţia dreptului de a se retrage din funcţie, va trebui să execute toate obligaţiile. PARAGRAFUL 3 Suspendarea sau încetarea calităţii de membru în Bancă Orice membru suspendat sau care încetează să fie membu al Băncii va fi automat suspendat din calitatea de membru al Asociaţiei sau, respectiv, va înceta să fie membru. PARAGRAFUL 4 Drepturile şi obligaţiile guvernelor care încetează să fie membri a) În cazul în care un guvern încetează să fie membru, el nu va exercita drepturile prevăzute în prezentul Acord, cu excepţia celor prevăzute în prezentul Paragraf şi în Articolul X c), dar va purta răspundere pentru toate obligaţiile financiare preluate de acesta pentru Asociaţie, fie în calitate de membru, persoană care ia cu împrumut, garant sau în altă calitate, în ipoteza în care nu există prevederi contrare în prezentul Paragraf. b) În cazul în care guvernul încetează să fie membru, Asociaţia şi guvernul vor continua să stabilească bilanţul conturilor. Fiind părţi la acest bilanţ, Asociaţia şi guvernul pot conveni asupra sumelor care urmează a fi plătite guvernului din contul subscripţiilor sale şi asupra termenului şi valutei în care va fi efectuată plata. Termenul "subscripţie", fiind utilizat în raport cu orice guvern-membru, va include, în sensul prezentului Articol, atât subscripţia iniţială cât şi orice altă subscripţie suplimentară a guvernului-membru respectiv. c) Dacă nu ajung la un acord în termen de şase luni de la data cînd guvernul a încetat să fie membru sau în alt termen stabilit de Asociaţie şi guvern, vor fi incidente următoarele prevederi: (i) Guvernul va fi scutit de răspundere ulterioară faţă de Asociaţie în ceea ce priveste subscripţiile sale, cu excepţia cazului în care guvernul datorează Asociaţiei plata unor sume scadente şi neachitate la data cînd guvernul a încetat să fie membru şi care, în opinia Asociaţiei, sunt necesare pentru ca acesta să-şi îndeplinească la termen angajamentele sale legate de operaţiunile financiare. (ii) Asociaţia va restitui guvernului fondurile plătite de acesta în contul subscripţiei sale sau provenite cu titlu de rambursare principală şi deţinute de Asociaţie la data cînd guvernul a încetat să fie membru, cu excepţia şi în masura în care aceste fonduri, în opinia Asociaţiei, vor fi necesare pentru respectarea la termen a angajamentelor legate de operaţiunile financiare. (iii) Asociaţia va plăti guvernului, pe bază proporţională, o cotă-parte a tuturor rambursărilor principale, primite de către Asociaţie după data la care guvernul încetează să fie membru, din contul împrumuturilor contractate anterior, cu excepţia celor din resursele suplimentare, acordate Asociaţiei conform acordurilor care specifică drepturi de lichidare. Această cotă-parte va fi direct proporţională cu suma principală totală a împrumuturilor acordate, ca şi suma totală plătită de guvern din contul subscripţiei sale, şi care nu i-a fost, potrivit subparagrafului (ii), şi va fi orientată spre suma totală, plătită de toţi membrii din contul subscripţiilor lor care au fost utilizate sau care, în opinia Asociaţiei, îi vor fi necesare pentru a-şi respecta angajamentele legate de operaţiunile sale financiare la data cînd guvernul încetează să fie membru. Această plată va fi efectuată de Asociaţie în rate atunci cînd astfel de rambursări principale sunt primite de Asociaţie, dar nu mai des decît o dată pe an. Aceste rate vor fi efectuate în valutele primite de Asociaţie, cu excepţia cazurilor în care Asociaţia poate, la latitudinea sa, efectua plata în valuta guvernului implicat. (iv) Orice sumă datorată guvernului din contul subscripţiei sale, poate fi reţinută atît timp cît guvernul respectiv, guvernul oricărui teritoriu inclus în componenţa sa sau orice subdiviziune politică sau agenţie a acestora, este răspunzator faţă de Asociaţie în calitate de debitor şi de garant, această sumă poate fi reţinută, la latitudinea Asociaţiei, pentru orice răspundere de acest fel la momentul scadenţei. (v) În nici un caz guvernul nu va primi, potrivit prezentului Paragraf (c), o sumă care depăşeşte, în ansamblu, pe cea mai mică dintre cele două care urmează: a) suma plătită de guvern din contul subscripţiei sale sau b) proporţia activelor nete ale Asociaţiei arătată în registrele Asociaţiei la data cînd guvernul a încetat să fie membru, precum suma subscripţiei sale va fi orientată spre suma totală a subscripţiilor tuturor membrilor. (vi) Toate calculele necesare vor fi făcute în baze rezonabil stabilite de Asociaţie. d) În nici un caz suma datorată unui guvern potrivit prezentului Paragraf nu va fi plătită pînă la expirarea a şase luni de la data la care guvernul încetează să fie membru. Dacă în perioada de şase luni de la data la care guvernul încetează să fie membru, Asociaţia îşi suspendă activitatea, potrivit Paragrafului 5 al prezentului Articol, toate drepturile acestui guvern vor fi stabilite în conformitate cu prevederile Paragrafului 5 şi acest guvern va fi considerat membru al Asociaţiei, în sensul Paragrafului 5, cu excepţia faptului că nu va avea drept de vot. PARAGRAFUL 5 Suspendarea activităţilor şi stabilirea obligaţiilor a) Asociaţia poate suspenda definitiv activitatea sa prin votul majorităţii Guvernatorilor care exercită majoritatea puterii totale de vot. După o asemenea suspendare a activităţii Asociaţia îşi va înceta imediat activitatea, cu excepţia operaţiunilor incidente ce ţin de realizarea, menţinerea şi păstrarea ordonată a activelor sale precum şi de stabilirea obligaţiilor sale. Pînă la stabilirea finală a acestor obligaţii şi distribuirea acestor active, Asociaţia îşi va continua existenţa, iar toate drepturile şi obligaţiile reciproce ale Asociaţiei şi statelor membre, prevazute în prezentul Acord, vor ramîne în vigoare, cu excepţia faptului că nici un membru nu va fi suspendat sau retras din funcţie şi membrii nu vor beneficia de nici o distribuire, cu exceptia celor prevăzute în prezentul Paragraf. b) Membrii nu vor beneficia de nici o distribuire din contul subscripţiilor lor, pînă nu va înceta răspunderea faţă de creditori şi pînă Consiliul Guvernator, prin votul majorităţii Guvernatorilor care exercită majoritatea puterii totale de vot, nu va aproba o asemenea distribuire. c) În temeiul celor sus-menţionate şi a acordurilor speciale cu privire la transferul resurselor suplimentare asupra cărora s-a convenit pentru furnizarea acestor resurse către Asociaţie, aceasta din urma va distribui membrilor activele sale pro rata, proporţional sumelor vărsate de ei în contul subscripţiilor lor. Orice distribuire, potrivit prevederilor sus-menţionate ale acestui Paragraf e), va fi precedată, în ceea ce priveste orice membru, de soluţionarea tuturor pretenţiilor Asociaţiei faţă de acest membru. Această distribuire va fi realizată în termene şi în valute, numerar sau alte active, dupa cum Asociaţia va considera just şi echitabil. Distribuirea în beneficiul mai multor membri nu va avea neapărat caracter uniform în ceea ce priveşte tipul activelor distribuite sau valutelor în care ele sunt exprimate. d) Orice membru care primeşte activele distribuite de Asociaţie potrivit prezentului Paragraf sau Paragrafului 4, va exercita toate drepturile cu privire la active exercitate de Asociaţie pînă la distribuirea lor. Articolul VIII Statut legal, imunităţi şi privilegii PARAGRAFUL 1 Scopurile Articolului Pentru a permite Asociaţiei sa-şi exercite funcţiile cu care a fost învestită, Asociaţia va beneficia pe teritoriul fiecarui stat membru de statutul legal, imunităţile şi privilegiile stipulate în prezentul Articol. PARAGRAFUL 2 Statutul legal al Asociaţiei Asociaţia va avea putere juridică deplină şi, în concret, capacitatea de a: (i) încheia contracte; (ii) achiziţiona şi dispune de proprietatea mobiliară şi imobiliară; (iii) iniţia proceduri legale. PARAGRAFUL 3 Poziţia Asociaţiei în procesul judiciar Pot fi intentate acţiuni contra Asociaţiei numai la o instanţa competentă jurisdicţional situată pe teritoriul acelui stat membru unde Asociaţia are un birou, are un agent numit în funcţie în scopul acceptării avizelor sau citaţiilor sau unde a emis sau garantat hîrtii de valoare. Totuşi, nu vor fi intentate acţiuni de către membri sau persoane care acţionează pentru membri sau livrează reclamaţiile lor. Proprietatea şi activele Asociaţiei, indiferent de localizarea sau deţinatorul lor, nu vor cădea sub incidenţa oricaror forme de confiscare, sechestrare sau validare pînă la pronunţarea sentinţei finale împotriva Asociaţiei. PARAGRAFUL 4 Imunitatea activelor faţă de confiscare Proprietatea şi activele Asociaţiei, indiferent de localizarea sau deţinatorul acestora, nu vor cădea sub incidenţa oricaror forme de percheziţie, rechiziţie, confiscare, expropriere sau confiscare în urma unei acţiuni executive sau legislative. PARAGRAFUL 5 Imunitatea arhivelor Arhivele Asociaţiei vor fi inviolabile. PARAGRAFUL 6 Independenţa activelor faţă de restricţii În măsura necesară realizării activităţii prevăzute în prezentul Acord şi în conformitate cu prevederile prezentului Acord, întreaga proprietate şi active ale Asociaţiei nu vor fi supuse restricţiilor, regulamentelor, controlului şi moratoriilor de orice fel. PARAGRAFUL 7 Privilegii pentru comunicări Comunicărilor oficiale ale Asociaţiei li se va aplica tratamentul care se aplică comunicărilor oficiale ale celorlalţi membri. PARAGRAFUL 8 Imunităţile şi privilegiile funcţionarilor şi angajaţilor Toţi Guvernatorii, Directorii Executivi, Alternanţii, funcţionarii şi angajaţii Asociaţiei (i) vor avea imunitate faţă de procese legale în ceea ce priveste actele întreprinse de către aceştia în exercitarea capacităţii oficiale, cu excepţia cazului cînd Asociaţia renunţă la o astfel de imunitate; (ii) nefiind cetăţeni, vor avea aceeaşi imunitate faţă de restricţiile de emigrare, cerinţele de înregistrare a străinilor precum şi inlesniri acordate reprezentanţilor, funcţionarilor celorlalte state membre care fac parte din aceeaşi categorie; (iii) le va fi aplicat, în ceea ce priveşte înlesnirile de călătorie, tratamentul aplicat reprezentanţilor, funcţionarilor celorlalte state membre care fac parte din aceeaşi categorie. PARAGRAFUL 9 Imunităţi faţă de impozite a) Asociaţia, activul, proprietatea, venitul şi operaţiunile şi tranzacţiile sale autorizate prin prezentul Acord, vor fi scutite de toate impozitele şi taxele vamale. Totodată, Asociaţia va fi scutită de raspundere pentru încasarea sau plata impozitelor sau taxelor. b) Nu va fi încasat nici un impozit la salariile şi indemnizaţiile plătite de Asociaţie Directorilor Executivi, Alternanţilor, persoanelor oficiale şi angajaţilor Asociaţiei, care nu sunt cetăţeni, subiecţi naţionali sau alţi naţionali. c) Nu va fi încasat nici un impozit pentru orice obligaţiune sau hîrtie de valoare emise de Asociaţie (inclusiv orice dividend sau dobînda), indiferent de persoana deţinătorului, (i) daca singurul criteriu pentru impozitarea obligaţiunii sau hîrtiei de valoare este faptul ca sunt emise de Asociaţie; sau (ii) dacă unica bază jurisdicţională pentru o astfel de impozitare este locul unde sau valuta în care se emit, sunt plătibile sau plătite, sau localizarea oricărui birou sau loc de afaceri întreţinut de Asociaţie. d) Nu va fi încasat nici un impozit pentru orice obligaţiune sau hîrtie de valoare garantată de Asociaţie (inclusiv orice dividend sau dobînda), indiferent de persoana deţinătorului, (i) daca singurul criteriu pentru impozitarea obligaţiunii sau hîrtiei de valoare este faptul ca sunt garantate de Asociaţie; sau (ii) dacă unica bază jurisdicţională pentru o astfel de impozitare este localizarea oricărui birou sau loc de afaceri întreţinut de Asociaţie. PARAGRAFUL 10 Aplicarea Articolului Fiecare membru va lua toate măsurile necesare pentru racordarea legislaţiei naţionale la principiile consfinţite în prezentul Articol şi va informa detaliat Asociaţia cu privire la acţiunile întreprinse în acest scop. Articolul IX Amendamente a) Orice propunere cu privire la introducerea modificărilor la prezentul Acord emanînd de la un membru, Guvernator sau Director Executiv, va fi comunicată Preşedintelui Consiliului Guvernator, care va prezenta Consiliului propunerea. În ipoteza în care amendamentul propus este aprobat de Consiliu, Asociaţia va solicita tuturor membrilor sa-şi expună părerea cu privire la amendament prin intermediul unei circulare sau telegrame. Cînd trei cincimi din membrii care deţin patru cincimi din puterea totală de vot vor accepta amendamentele propuse, Asociaţia va atesta acest fapt adresînd o comunicare oficială tuturor membrilor. b) În ciuda prevederilor paragrafului a) sus-menţionat, este necesară acceptarea din partea tuturor membrilor în cazul în care amendamentul modifică (i) dreptul de a se retrage din Asociaţie, stipulat în Articolul VII, Paragraful 1; (ii) dreptul, prevăzut de Articolul III, Paragraful 1 c); (iii) limitarea răspunderii, stipulată în Articolul II, Paragraful 3. c) Amendamentele vor intra în vigoare pentru toţi membrii la trei luni de la data comunicării oficiale, cu excepţia cazului cînd în circulară sau telegramă este indicat un termen mai scurt. Articolul X Interpretarea şi Arbitrajul a) Divergenţele de interpretare a prevederilor prezentului Acord apărute între orice membru şi Asociaţie, vor fi propuse spre examinare Directorilor Executivi, care urmează să decidă. Dacă problema afectează în mod special un membru al Asociaţiei dintre cei care nu au dreptul de a numi în funcţie un Director Executiv al Băncii, statul membru respectiv va avea dreptul de a fi reprezentat în conformitate cu Articolul VI, Paragraful 4 g). b) În situaţia în care Directorii Executivi iau o decizie în temeiul paragrafului a), orice membru poate solicita ca chestiunea să fie îndreptată Consiliului Guvernator, a cărui decizie va avea caracter definitiv. Pîna la pronunţarea deciziei Consiliului Guvernator, Asociaţia poate, în măsura în care consideră necesar, acţiona în baza deciziei Directorilor Executivi. c) În cazul în care apare un dezacord între Asociaţie şi statul care a încetat să fie membru sau între Asociaţie şi un orice membru în timpul suspendării permanente a activităţii Asociaţiei, dezacordul va fi înaintat spre soluţionare unui arbitraj compus din trei arbitri, unul desemnat de Asociaţie, celălalt - de statul implicat şi al treilea arbitru, cu excepţia cazului cînd părţile decid altfel, va fi desemnat de Preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie sau de orice altă autoritate prevăzută de reglementările adoptate de Asociaţie. Arbitrul va deţine dreptul absolut de a soluţiona toate chestiunile cu privire la procedură şi în legatură cu care a apărut dezacordul. Articolul XI Dispoziţii finale PARAGRAFUL 1 Intrarea în vigoare Prezentul Acord va intra în vigoare la data semnări acestuia în numele guvernelor a căror subscripţie cuprinde nu mai puţin de şaizeci şi cinci procente din numărul subscripţiilor totale, specificate în Lista A, şi la momentul cînd instrumentele oficiale, potrivit Paragrafului 2 a) al prezentului Articol, vor fi depuse în numele lor, dar, în nici un caz Acordul nu va intra în vigoare pînă la data de 15 septembrie, 1960. PARAGRAFUL 2 Semnarea a) Fiecare guvern, în numele căruia este semnat prezentul Acord, va depune la Bancă un instrument oficial care confirmă că el a acceptat prezentul Acord în conformitate cu legislaţia şi a luat toate măsurile necesare pentru executarea tuturor obligaţiilor sale prevazute în prezentul Acord. b) Fiecare guvern va deveni membru al Asociaţiei începînd cu data depunerii în numele său a instrumentului oficial vizat în paragraful a), cu excepţia că nici un guvern nu va deveni membru pînă la intrarea în vigoare a prezentului Acord, conform Paragrafului 1 al prezentului Articol. c) Prezentul Acord va fi deschis spre semnare pînă la încheierea afacerii la 31 decembrie, 1960, la biroul principal al Băncii, în numele guvernelor statelor enumerate în Lista A, cu precizarea că dacă prezentul Acord nu va intra în vigoare la această dată, Directorul Executiv al Băncii va prelungi termenul de semnare al prezentului Acord, dar cu cel mult şase luni. d) După intrarea în vigoare a prezentului Acord, acesta va fi deschis spre semnare în numele guvernului său oricărui stat, a cărui calitate de membru a fost aprobată potrivit Articolului II, Paragraful 1 b). PARAGRAFUL 3 Aplicarea teritorială Prin semnarea prezentului Acord, fiecare guvern îl acceptă atît în numele său cît şi al tuturor teritoriilor de care este responsabil guvernul respectiv în planul relaţiilor internaţionale, cu excepţia celor excluse expres de guvernul respectiv printr-un preaviz trimis Asociaţiei. PARAGRAFUL 4 Inaugurarea Asociaţiei a) In momentul cînd prezentul Acord intră în vigoare potrivit Paragrafului 1 al prezentului Articol, Preşedintele convoacă şedinţa Directorilor Executivi. b) Asociaţia va demara activitatea la data cînd va avea loc această sedinţă. c) Pîna la prima şedinţă a Consiliului Guvernator Directorii Executivi pot exercita toate împuternicirile Consiliului Guvernator, cu excepţia celor rezervate Consiliului Guvernator potrivit prezentului Acord. PARAGRAFUL 5 Inregistrarea Banca este autorizată să înregistreze prezentul Acord la Secretariatul Organizatiei Naţiunilor Unite, în conformitate cu Articolul 102 al Statutului Naţiunilor Unite şi Regulamentul respectiv, adoptate de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. INCHEIAT la Washington, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare care, prin semnătura sa aplicată mai jos, şi-a dat consimţămîntul de a acţiona în calitate de depozitar al prezentului Acord, de a înregistra prezentul Acord la Secretariatul Naţiunilor Unite şi de a informa toate guvernele enumerate în Lista A despre data intrării în vigoare a prezentului Acord potrivit Articolului XI, Paragraful 1. LISTA A : SUBSCRIPŢIILE INIŢIALE (Dolari SUA, milioane) PARTEA I Australia 20.18 Austria 5.04 Belgia 22.70 Canada 37.83 Danemarca 8.74 Finlanda 3.83 Franţa 52.96 Germania 52.96 Italia 18.16 Japonia 33.59 Luxemburg 1.01 Olanda 27.74 Norvegia 6.72 Suedia 10.09 Uniunea Sud-Africană 10.09 Marea Britanie 131.14 SUA 320.29 ______________________________ 763.07 PARTEA II Afganistan 1.01 Argentina 18.83 Bolivia 1.06 Brazilia 18.83 Burma 2.02 Ceilon 3.03 Cile 3.53 China 30.26 Columbia 3.53 Costa Rica 0.20 Cuba 4.71 Republica Dominicană 0.40 Ecuador 0.65 Salvador 0.30 Etiopia 0.50 Gana 2.36 Grecia 2.52 Guatemala 0.40 Haiti 0.76 Honduras 0.30 Islanda 0.10 India 40.35 Indonezia 11.10 Iran 4.54 Irak 0.76 Irlanda 3.03 Israel 1.68 Iordania 0.30 Korea 1.26 Liban 0.45 Libia 1.01 Malaiezia 2.52 Mexic 8.74 Maroc 3.53 Nicaragua 0.30 Pakistan 10.09 Panama 0.02 Paraguay 0.30 Peru 1.77 Filipine 5.04 Arabia Saudită 3.70 Spania 10.09 Sudan 1.01 Tailanda 3.03 Tunisia 1.51 Turcia 5.80 Republica Arabă Unită 6.03 Uruguay 1.06 Venezuela 7.06 Vietnam 1.51 Iugoslavia 4.04 ________________________________ 236.93 ________________________________ TOTAL 1000.00