Documente
Acord din 29.06.2000 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus cu privire la colaborarea în domeniul carantinei şi protecţiei plantelor
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.1037 din 16.10.2000
Acord* între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
Republicii Belarus cu privire la colaborarea în domeniul
carantinei şi protecţiei plantelor
din 29.06.2000
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2005, volumul 30, pag.336
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2002, volumul 29, pag.28
* * *
-------------------------
* Semnat la Minsk la 29 iunie 2000.
În vigoare din 2 martie 2001.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus, în
continuare "Părţi Contractante",
luînd în considerare rolul colaborării bilaterale şi internaţionale
în combaterea buruienilor, vătămătorilor şi bolilor plantelor şi
produselor de origine vegetală de carantină, precum şi în scopul
prevenirii răspîndirii lor în lume,
exprimîndu-şi disponibilitatea de a coordona eforturile în
combaterea organismelor de carantină pentru protejarea teritoriilor
statelor lor de pătrunderea şi răspîndirea lor,
călăuzindu-se de dorinţa de a dezvolta relaţii tehnico-ştiinţifice
şi comerciale mai strînse,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Termenii utilizaţi în prezentul Acord au semnificaţia:
- plante - plante vii şi părţile lor, inclusiv seminţele;
- organisme de carantină - vătămători, agenţi patogeni ai plantelor,
produselor de origine vegetală, buruieni, care nu există pe teritoriul
statului sau există, însă cu o răspîndire limitată;
- produse de carantină - materiale şi obiecte, care pot fi
purtători sau să contribuie la răspîndirea obiectelor de carantină;
- control fitosanitar - acţiuni îndreptate spre stabilirea prezenţei
obiectelor de carantină în produsele de carantină.
Articolul 2
1) Părţile Contractante vor susţine şi dezvolta colaborarea în
domeniul carantinei şi protecţiei plantelor.
2) Colaborarea în cadrul prezentului Acord se va desfăşura în
conformitate cu legislaţiile statelor Părţilor Contractante.
3) Organele competente ale Părţilor Contractante, care vor coordona
activităţile de aplicare a prezentului Acord sînt:
- din partea Republicii Moldova - Inspectoratul Principal de Stat
pentru Carantina Fitosanitară;
- din partea Republicii Belarus - Inspectoratul de Stat Belarus
pentru carantina plantelor.
Articolul 3
1) Părţile Contractante vor asigura desfăşurarea măsurilor
eficiente de preîntîmpinare a pătrunderii şi răspîndirii organismelor
de carantină de pe teritoriul statului unei Părţi Contractante pe
teritoriul statului altei Părţi Contractante.
2) Obiectele de carantină sînt indicate în Anexa la prezentul
Acord, aceasta fiind parte integrantă a lui.
3) Părţile Contractante vor asigura pe teritoriile statelor lor:
a) controlul fitosanitar al culturilor agricole şi masivelor
forestiere în perioada de vegetaţie, produselor de carantină în timpul
păstrării şi transportării în scopul identificării organismelor de
carantină şi altor organisme periculoase, desfăşurarea măsurilor de
combatere a lor;
b) controlul fitosanitar al partidelor de plante şi produse de
carantină, destinate exportului, al unităţilor de transport, utilizate
la traficul internaţional de export şi import al produselor menţionate;
c) fumigarea şi (sau) dezinfectarea (în caz de necesitate)
partidelor de plante şi produse de carantină, ambalajului şi unităţilor
de transport;
d) eliberarea certificatelor fitosanitare.
Controlul fitosanitar şi eliberarea certificatelor fitosanitare se
efectuează numai de organele competente ale statelor Părţilor
Contractante.
4) Originalul certificatului fitosanitar va avea textul în limbile
moldovenească, rusă sau engleză fără modificări şi corectări.
În caz de reexport al plantelor şi produselor de carantină, aceste
plante sau produse de carantină vor fi însoţite de un certificat
fitosanitar în original al statului, în care ele au fost produse, sau
copia lui certificată de organul competent al statului exportator al
Părţii Contractante.
Articolul 4
1) Fiecare din Părţile Contractante în scopul prevenirii apariţiei
pe teritoriul statului său a organismelor de carantină sau altor
organisme periculoase la importul plantelor sau produselor de carantină
de pe teritoriul statului altei Părţi Contractante va avea dreptul:
a) de a limita importul plantelor sau produselor de carantină;
b) de a interzice importul plantelor sau produselor de carantină,
altor organisme periculoase;
c) de a efectua la punctele de frontieră controlul fitosanitar al
fiecărei partide de plante sau de produse de carantină, inclusiv şi
celor destinate corpului diplomatic, indiferent de faptul prezenţei
certificatului fitosanitar;
d) de a cere, în caz de necesitate, ca partide întregi de plante sau
produse de carantină să fie tratate, nimicite, sau returnate statului
exportator.
2) Părţile Contractante, conform punctului 1 al prezentului articol,
vor fi obligate:
a) să prezinte reciproc listele organismelor de carantină, a căror
prezenţă nu se admite în plantele şi produsele de carantină;
b) să facă schimb de acte normative în domeniul carantinei
plantelor;
c) să întreprindă măsurile indicate în subpunctele "a", "b", "c"
ale punctului 1 al prezentului articol numai în cazul în care aceasta
este stipulată în cerinţele fitosanitare;
d) să se informeze reciproc cu treizeci de zile înainte de
introducerea restricţiilor, interzicerilor şi cerinţelor, referitoare
la importul plantelor, produselor de carantină, sau a modificărilor
efectuate în lista organismelor de carantină prin canale diplomatice,
cu excepţia cazurilor, cînd există un pericol real de apariţie a
organismelor de carantină, sau altor organisme periculoase;
e) să precizeze (în caz de necesitate) punctele de frontieră, prin
care se permite importul unei anumite partide de plante sau produse de
carantină.
Articolul 5
1) Fiecare din Părţile Contractante va interzice importul de sol pe
teritoriul statului său de pe teritoriul celuilalt stat, cu excepţia
turbei, plantelor înrădăcinate cu prezenţe de sol.
2) În statele Părţilor Contractante pentru ambalare se vor folosi
materiale libere de organisme de carantină şi care nu sînt purtătoare de
organisme de carantină. Fînul, paiele, pleava, coaja, resturile de
plante şi alte materiale, care pot fi purtătoare de organisme de
carantină nu vor fi utilizate în calitate de ambalaj.
3) Unităţile de transport utilizate la transportul plantelor,
produselor de carantină de pe teritoriul statului unei Părţi
Contractante pe (prin) teritoriul statului altei Părţi Contractante
trebuie să fie curate, iar în caz de necesitate şi dezinfectate conform
cerinţelor fitosanitare.
4) Tranzitarea partidelor de plante şi a produselor de carantină se
permite, dacă încărcătura corespunde cerinţelor fitosanitare ale ţării,
teritoriul căreia va fi tranzitat.
Articolul 6
1) La importul (exportul) pe teritoriul statului unei Părţi
Contractante de pe teritoriul statului altei Părţi Contractante a
partidelor mari de plante şi produse de carantină, de comun acord, se
organizează în caz de necesitate controlul şi expertiza de laborator a
încărcăturilor, în comun cu organele competente ale statelor Părţilor
Contractante.
Fiecare Parte Contractantă se va angaja în asigurarea unei încăperi
de serviciu, echipate pentru efectuarea activităţilor de control
menţionate.
2) Părţile Contractante:
a) se vor informa reciproc despre apariţia şi răspîndirea
organismelor de carantină;
b) vor prezenta reciproc informaţii despre mijloacele utilizate în
combaterea buruienilor, vătămătorilor, bolilor la plante şi eficacitatea
lor;
c) vor efectua schimb reciproc de informaţii referitoare la
realizările tehnico-ştiinţifice în domeniul carantinei şi protecţiei
plantelor, de monografii şi reviste de profil.
3) Informaţia indicată în subpunctele "b" şi "c" ale punctului 2 din
prezentul articol nu poate fi transmisă terţei părţi, fără acordul
Părţii Contractante, care a prezentat-o.
4) De comun acord, Părţile Contractante pot organiza întîlniri de
lucru pe chestiuni sau probleme curente, referitoare la carantina şi
protecţia plantelor. Întîlnirile vor avea loc alternativ în statele
Părţilor Contractante.
5) În procesul de rezolvare a unor probleme, legate de îndeplinirea
prevederilor prezentului Acord, organele competente ale statelor
Părţilor Contractante pot stabili contacte directe.
Articolul 7
Prevederile prezentului Acord nu afectează drepturile şi
obligaţiile Părţilor Contractante, ce decurg din alte tratate
internaţionale, la care Părţile Contractante sînt părţi.
Articolul 8
1) Prezentul Acord intră în vigoare de la data ultimei notificări
privind îndeplinirea de către Părţile Contractante a procedurilor
interne, necesare intrării lui în vigoare.
2) Prezentul Acord se încheie pentru un termen de cinci ani.
Acţiunea lui se va prelungi în mod automat pentru următoarele termene
de cinci ani, dacă nici una din Părţile Contractante nu va notifica în
scris cealaltă Parte Contractantă, cu cel puţin şase luni înainte de
expirarea termenului respectiv de acţiune al acestuia despre intenţia sa
de a-l denunţa.
3) Prevederile prezentului Acord pot fi modificate sau completate
de Părţile Contractante de comun acord în scris.
Aceste modificări şi completări vor intra în vigoare în
conformitate cu punctul 1 al prezentului articol.
Întocmit la Minsk la 29 iunie 2000 în două exemplare originale,
fiecare în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte fiind egal
autentice.
ANEXĂ
la Acordul între Guvernul Republicii
Moldova şi Guvernul Republicii Belarus
cu privire la colaborarea în domeniul
carantinei şi protecţiei plantelor
LISTA
dăunătorilor, bolilor plantelor şi buruienilor care au
importanţă de carantină pentru Republica Moldova
A. Dăunătorii plantelor
Pantonorus leucoloma Boh.
Trogoderma granarium Kv.
Callosobruchus chinensis L.
Ceratitis capitata Wied.
Caulophilus Iatinasus Say.
Rhagoletis pomonella Welsh.
Grapholita molesta Busck.
Numonia pyrivorella Mate.
Quadraspidiotus perniciosus Comst.
Phtorimea operculella Zell.
Carposina niponensis
Pseudaulacaspis pentagona Targ.
Pseudococcus comstocki Kuw.
Callosobruchus maculatus F.
Agrillus mali Mats.
Popillia japonica New.
Aonodoella aurantii Mask.
Lymantria dispar L.
Sinixylon conogerum Gerst.
Dinoderus bifoveolatus Woll.
Caryedon gonarga L.
Zabrotes subfasciatus Boh.
Bruchidius incarnatus Boh.
Callosobruchus sp.
Liriomysa trifolii Burgess.
Scrobipalpopasis solanifora Pav.
Paralipsa gularis Zell.
Phthorimaea lycopersicella Busch.
Spodoptera litura Fabr.
Diabrotica virgifera Le Conte.
B. Bolile plantelor
Ciuperci
Tilleletia (Neovossia) indica Mitra.
Phimatotrichus omnivorum (Schear) Duggar
Didymella chrysanthemi (Tassi) Gar et Gill
Puccinia horiana P.Henn.
Synchytriun endobioticum (Schilb) Persival.
Cochhlioborus heteroustrophus Dr.
Angiosorus solani Thium.
Diaporthe phaseolorum var.Caulivora (Ath.et Cald.)
Phomopsis viticola Sacc.
Phialophora cineresscens (Wr.) Van Bryma.
Bacterii
Erwinia amylovora (Burill) Winslow et al.
Erwinia stewartii (Smith) Dye.
Xanhomonas ampelinae
Clavibacter tritici (Carlos Vid)
Nematode
Globodera pallida (Stone) Behrens.
Globodera rostochiensis (Woll) M.et.
Viruşi
Grapevine flavescence dorre MLO.
American plum line pattern virus
Peach latent mosaic viroid
C. Buruieni
Iva axillaris Pursh.
Solanum elaeagnifolium Cav.
Helianthus californicus D.C.
Helianthus ciliaris D.C.
Striga sp
Ambrosia artimisiifolia L.
Ambrosia trifida L.
Ambrosia psilostachya D.C.
Acroptilon repens D.C.
Solanum rostratum Dun.
Solanum triflorum Nutt.
Solanum carolinense L.
Cuscuta sp. sp.
Cenchrus payciflorus Benth.
Croton capitatus Michx.
Euphorbia marginata Michx.
Euphorbia dentata Michx.