Acord din 29.06.2000 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind livrările reciproce de mărfuri pe baze echivalente
Notă: Ratificat prin Legea nr.1273-XIV din 05.10.2000
Acord* între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus
privind livrările reciproce de mărfuri pe baze echivalente
din 29.06.2000
(în vigoare 19.07.2002)
Publicat în ediţia oficială
Tratate internaţionale", 2006, volumul 36, pag.238
* * *
* Întocmit la Minsk la 29 iunie 2000.
În vigoare din 19 iulie 2002.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus, denumite în continuare Părţi,
reieşind din necesitatea creării unor condiţii comerciale şi economice echitabile şi reciproc avantajoase pentru agenţii economici, acordând o mare importanţă menţinerii şi dezvoltării relaţiilor economice şi de producţie între regiunile, întreprinderile şi organizaţiile ambelor state,
conducându-se de prevederile Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind comerţul liber, semnat la 16 iunie 1993 în or.Minsk,
bazându-se pe normele de drept internaţional general acceptate,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Părţile consideră că există posibilităţi pentru efectuarea livrărilor reciproce de mărfuri pe baze echivalente.
Părţile vor abilita Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare, Ministerul Industriei şi Energeticii şi Concernul “Moldresurse” ale Republicii Moldova în comun cu Concernul “Belresursî” al Republicii Belarus, împuterniciţi să realizeze prezentul Acord, să semneze în fiecare an protocoale de coordonare a nomenclatorului, volumelor şi preţurilor la mărfurile de livrare reciprocă pe bază echivalentă, care vor constitui parte componentă a prezentului Acord.
Articolul 2
Părţile au convenit în cadrul prezentului Acord să scutească de plata impozitelor pe valoarea adăugată şi accize mărfurile exportate de către întreprinderile producătoare prin intermediul reprezentanţilor împuterniciţi de către Părţi, indiferent de forma de achitare.
Articolul 3
Livrările reciproce se efectuează conform contractelor, încheiate între reprezentanţii împuterniciţi ai Părţilor, în conformitate cu prezentul Acord.
Termenele, preţurile şi condiţiile de livrări reciproce, precum şi sancţiunile şi reclamaţiile posibile, se stipulează nemijlocit în contractele încheiate între agenţii economici.
Articolul 4
Părţile nu vor admite reexportul mărfurilor reciproc livrate. Reexportul mărfurilor poate fi efectuat numai prin acordul în scris a celeilalte Părţi şi în condiţiile, coordonate de către Părţi.
Articolul 5
Modul şi condiţiile de transportare a mărfurilor livrate conform prezentului Acord se reglementează prin prevederile contractelor bilaterale şi multilaterale internaţionale în domeniul transporturilor şi traficului de mărfuri, participanţi la care sunt Părţile.
Articolul 6
Părţile vor face, trimestrial, prin intermediul reprezentanţilor împuterniciţi, schimb de informaţii privind mersul realizării prezentului Acord.
Nerespectarea echivalenţei trimestriale a livrărilor reciproce de mărfuri va fi considerată de către Părţi drept acordare uneia din aceste Părţi a unui credit de marfă, care necesită o compensaţie respectivă conform înţelegerii dintre reprezentanţii împuterniciţi, cu termenul de stingere a datoriei nu mai mare de o lună.
Organele, responsabile de stingerea soldului negativ, ce poate apărea în procesul schimbului de mărfuri în cadrul prezentului Acord, constituie reprezentanţii împuterniciţi ai Părţilor.
Articolul 7
Părţile au convenit că, în caz de necesitate, prezentul Acord, prin înţelegere mutuală, poate fi modificat şi completat, întocmindu-se protocoalele respective, ce constituie părţi indispensabile ale prezentului Acord.
Articolul 8
Toate litigiile ce pot apărea la interpretarea sau aplicarea prezentului Acord, vor fi soluţionate prin consultările şi negocierile dintre Părţi.
Răspunderea pentru neexecutarea, sau executarea neadecvată a contractelor privind livrările reciproce de mărfuri, şi-o asumă reprezentanţii împuterniciţi ai Părţilor.
Articolul 9
Prezentul Acord intră în vigoare de la data ultimei înştiinţări în scris, primită prin canale diplomatice, privind executarea de către Părţi a procedurilor interne de stat necesare.
Prezentul Acord se încheie pe un termen de 5 ani. Valabilitatea lui se prelungeşte automat pentru următoarele perioade de 5 ani, dacă nici una dintre Părţi nu va anunţa în scris, prin canalele diplomatice, cu 6 luni înainte de expirarea termenului respectiv, intenţia sa de a-l denunţa.
Întocmit la Minsk la 29 iunie 2000 în două exemplare originale, fiecare în limbile moldovenească şi rusă, toate textele având aceeaşi valoare.