BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Acord din 30.03.95 între Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova şi Comitetul Fiscal de Stat al Republicii Uzbekistan cu privire la recunoaşterea reciprocă a documentelor şi asigurărilor vamale

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
30.03.1995
Acord între Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova şi Comitetul Fiscal de Stat al Republicii Uzbekistan cu privire la recunoaşterea reciprocă a documentelor şi asigurărilor vamale din 30.03.1995 * * * Publicat în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 22, pag.464 ------------------------- * Semnat la Chişinău, la 30 martie 1995. În vigoare din ziua semnării. Departamentul Controlului Vamal al Republicii Moldova şi Comitetul Fiscal de Stat al Republicii Uzbekistan, denumite în continuare "Părţi", bazîndu-se pe pervederile Acordului cu privire la colaborarea şi asistenţa vamală reciprocă a statelor membre ale C.S.I. din 15 aprilie 1994, în scopul simplificării formalităţilor vamale, necesare la transportarea mărfurilor, au convenit următoarele: Articolul 1 Părţile vor garanta ca mijloacele de transport, încărcăturile, bagajele, expedierile poştale, valuta, alte mijloace de plată şi valori valutare, deplasate peste frontieră, să fie asigurate cu documente corespunzătoare, prevăzute de regulile vamale şi valutare ale statelor-participante la prezentul Acord şi aplicate în traficul de mărfuri şi schimbul poştal. Articolul 2 Părţile vor recunoaşte reciproc documentele vamale, sigiliile vamale, ştampilele şi semnele oficiale ale mijloacelor de transport, ale încărcăturilor şi expedierilor poştale, precum şi sigiliile, ştampilele organizaţiilor de expediere şi transportare, semnele oficiale ale mijloacelor de transport. Articolul 3 Părţile vor face schimb de mostre ale documentelor vamale şi asigurărilor vamale, indicate în articolul 2, precum şi de liste de mărfuri, introducerea, scoaterea sau tranzitul cărora prin teritoriul lor este limitat sau interzis. Articolul 4 Părţile se vor informa reciproc şi oportun despre modificările şi completările operate în legislaţia vamală, în regulile, dispoziţiile de serviciu şi în modelele de documente şi asigurări vamale. Articolul 5 Deplasarea mărfurilor prin vamele Părţilor se va efectua în baza Declaraţiei vamale marfare (DVM). Articolul 6 Toate litigiile, ce ţin de executarea şi interpretarea prevederilor prezentului Acord vor fi soluţionate pe calea consultărilor şi coordonării între Părţi. Articolul 7 Documentele vamale ale Părţilor se vor îndeplini în limba rusă sau în limba engleză. Articolul 8 Părţile vor tinde spre unificarea şi simplificarea treptată a documentelor vamale. Articolul 9 Acordul intră în vigoare la 30 martie 1995 şi rămîne valabil pînă cînd una dintre Părţi nu va notifica despre intenţia sa de a-şi stopa activitatea în cadrul lui cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului lui de valabilitate. Întocmit la Chişinău, la 30 martie 1995, în două exemplare, în limbile moldovenească, uzbekă şi rusă, toate textele avînd aceeaşi putere. În cazul diferendelor de interpretare a prevederilor prezentului Acord textul de referinţă este cel în limba rusă.