Documente
Acord din 30.10.74 între Guvernul Republicii Federative Germania şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind dezvoltarea în continuare a colaborării economice
Acord între Guvernul Republicii Federative Germania şi
Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind dezvoltarea
în continuare a colaborării economice
din 30.10.1974
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 19, pag.24
---------------------
* Semnat la Bonn, la 30 octombrie 1974.
În vigoare prin succesiune, din 11 octombrie 1995.
Guvernul Republicii Federative Germania şi Guvernul Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste,
dorind, în conformitate cu Tratatul între Republica Federativă
Germania şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste din 12 august
1970, să extindă în continuare colaborarea în domeniul economic,
industrial şi tehnic,
făcînd referire la Acordul cu privire la problemele generale de
comerţ şi navigaţie maritimă între Republica Federativă Germania şi
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste din 25 aprilie 1958 şi Acordul
între Guvernul Republicii Federative Germania şi Guvernul Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste cu privire la dezvoltarea colaborării
economice, industriale şi tehnice din 19 mai 1973,
tinzînd să contribuie la extinderea în continuare a colaborării în
Europa,
considerînd oportun în această privinţă a încheia un Acord privind
dezvoltarea în continuare a colaborării economice,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Părţile Contractante vor dezvolta şi aprofunda în continuare
colaborarea în domeniul economic, industrial şi tehnic între ambele
state în baza avantajului reciproc, în special în acele domenii, în care
există cele mai favorabile posibilităţi în acest scop. Ele vor tinde să
atingă cel mai înalt nivel al relaţiilor lor economice.
Părţile Contractante vor contribui, în special, la realizarea
proiectelor de interes reciproc, prevăzute de Perspectiva pe termen lung
a dezvoltării colaborării economice, industriale şi tehnice reciproce
între Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi Republica Federativă
Germania din 18 ianuarie 1974. Contractele respective se vor încheia de
către organizaţiile şi întreprinderile ambelor Părţi în baza condiţiilor
comerciale existente între acestea.
Articolul 2
Părţile Contractante vor sprijini, în limitele posibilităţilor lor,
colaborarea largă şi concomitent vor lua în consideraţie, în continuare,
interesele întreprinderilor mijlocii şi mici. În acest cadru ele vor
contribui, de asemenea, la realizarea proiectelor de amploare. Dacă va
exista interesul reciproc, achitările se vor efectua prin livrări de
producţie, fabricată în rezultatul acestei colaborări.
Articolul 3
Recunoscînd importanţa finanţării, inclusiv a oferirii creditelor pe
termen mediu şi pe termen lung, pentru dezvoltarea în continuare a
colaborării economice, Părţile Contractante vor depune eforturi ca o
asemenea finanţare, inclusiv creditele, să fie oferită în limitele
reglementărilor existente în fiecare stat în condiţii cît mai favorabile.
Articolul 4
Părţile Contractante vor susţine, în limitele posibilităţilor lor,
iniţiativele privind dezvoltarea între întreprinderile şi organizaţiile
lor respective a cooperării industriale, inclusiv fabricarea producţiei
în comun.
În aceste scopuri ele vor întreprinde măsuri, în limitele
competenţei lor, în vederea creării condiţiilor favorabile pentru
realizarea unei asemenea cooperări.
Articolul 5
Părţile Contractante vor extinde şi aprofunda colaborarea între
organizaţiile şi întreprinderile lor interesate în vederea producerii
materiilor prime şi energiei în scopul satisfacerii cît mai complete în
viitor a necesităţilor de materie primă şi energie.
Părţile Contractante vor susţine, în limitele posibilităţilor lor,
încheierea şi realizarea acordurilor, mai ales a celor de lungă durată,
privind colaborarea în domeniul producerii materiilor prime şi energiei.
Condiţiile proiectelor de colaborare în domeniul producerii
materiilor prime şi energiei se vor determina de organizaţiile şi
întreprinderile respective interesate.
Articolul 6
Participarea organizaţiilor şi întreprinderilor ambelor Părţi la
colaborarea, la care face referire în articolul 5 al prezentului Acord,
poate consta, în special, în transmiterea brevetelor, licenţelor,
"know-how", informaţiei tehnice, tehnologiilor noi, în livrarea de
producţie fabricată în rezultatul unei asemenea colaborări. Aceste
livrări vor continua, de regulă, şi după rambursarea creditelor pe
termen mediu şi pe termen lung, menţionate în articolul 3 al prezentului
Acord.
Articolul 7
Proiectele de colaborare în domeniul producerii materiilor prime şi
energiei, pe care Părţile Contractante le consideră binevenite pentru
colaborarea de lungă durată, pot fi examinate în cadrul Comisiei
Republicii Federative Germania şi Uniunii Republicilor Sovietice
Socialiste pentru colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică, care în
cazurile necesare poate în modul corespunzător completa Perspectiva de
lungă durată a dezvoltării colaborării economice, industriale şi tehnice
reciproce.
Articolul 8
Părţile Contractante, în limitele posibilităţilor lor şi în
conformitate cu legile şi hotărîrile în vigoare, vor contribui la
stabilirea şi menţinerea contactelor de afaceri între organizaţiile şi
întreprinderile lor competente în domeniul colaborării economice,
industriale şi tehnice.
Stabilirea şi menţinerea contactelor de afaceri vor viza în special:
- arendarea spaţiilor de serviciu şi locative respective de către
organizaţiile, întreprinderile şi lucrătorii acestora ale unei Părţi
Contractante pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante;
- angajarea în muncă a lucrătorilor;
- introducerea în şi scoaterea din teritoriu a utilajului de birou
necesar;
- introducerea în şi scoaterea din teritoriu a obiectelor de uz
personal, inclusiv a unui autoturism la o familie;
- deplasările în scopuri comerciale ale reprezentanţilor
organizaţiilor şi întreprinderilor şi rudelor lor apropiate în ţara
primitoare;
- instituirea reprezentanţelor firmelor Uniunii Republicilor
Sovietice Socialiste şi Republicii Federative Germania;
- crearea firmelor mixte cu participarea organizaţiilor sovietice de
comerţ exterior în Republica Federativă Germania.
Părţile Contractante vor aplica în continuare toate înlesnirile
vamale acceptabile referitor la cele menţionate în prezentul articol.
Părţile Contractante, în limitele competenţei lor respective şi în
cazurile necesare, vor contribui la eliberarea fără reţineri a vizelor,
inclusiv şi a celor de intrare şi ieşire repetată, pentru perioada
activităţii comerciale.
Articolul 9
Reprezentanţii ambelor state se vor întîlni nu mai rar decît o dată
pe an, alternativ, la Moscova şi la Bonn, pentru verificarea realizării
prezentului Acord şi a Perspectivei de lungă durată a dezvoltării
colaborării economice, industriale şi tehnice reciproce adoptate la 18
ianuarie 1974, şi pentru pregătirea propunerilor, care ar înlesni
realizarea acestora. Reprezentanţii menţionaţi vor efectua, totodată,
schimbul de informaţie respectivă privind tendinţele principale ale
dezvoltării economice. Aceste persoane vor informa Comisia Uniunii
Republicilor Sovietice Socialiste şi Republicii Federative Germania
pentru colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică despre rezultatele
activităţii lor.
Articolul 10
În conformitate cu Acordul cvadripartit din 3 septembrie 1971,
prezentul Acord se va extinde, în concordanţă cu procedurile stabilite,
asupra Berlinului (de Vest).
Articolul 11
Prezentul Acord nu aduce atingere tratatelor şi acordurilor
bilaterale şi multilaterale încheiate anterior între Uniunea
Republicilor Sovietice Socialiste şi Republica Federativă Germania. În
legătură cu aceasta, în caz de necesitate, Părţile Contractante, la
propunerea uneia dintre ele, vor iniţia consultări, însă astfel încît
ele să nu afecteze scopurile de bază ale prezentului Acord.
Articolul 12
Prezentul Acord intră în vigoare din data semnării lui. Acesta va
rămîne în vigoare pe parcursul perioadei de acţiune a Acordului între
Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Guvernul
Republicii Federative Germania privind dezvoltarea colaborării
economice, industriale şi tehnice din 19 mai 1973.
Nu mai tîrziu de şase luni pînă la expirarea termenului de acţiune a
prezentului Acord Părţile vor conveni asupra măsurilor necesare
dezvoltării ulterioare a colaborării economice, industriale şi tehnice.
Întocmit la Bonn, la 30 octombrie 1974, în două exemplare originale,
în limbile rusă şi germană, ambele texte fiind egal autentice.