Documente
Acord din 30.11.95 între Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană privind promovarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor
Notă: Ratificat prin Hot. Parl. nr.819-XIII din 26.04.96
Acord între Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană
privind promovarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor
din 30.11.1995
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 18, pag.363
-------------------------
* Semnat la Chişinău, la 30 noiembrie 1995.
În vigoare din 29 noiembrie 1996.
Preambul
Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană, denumite în continuare
"Părţi Contractante",
dorind să intensifice cooperarea economică spre beneficiul reciproc
al ambelor state,
intenţionînd să creeze şi să menţină condiţii favorabile pentru
investiţiile investitorilor unei Părţi Contractante pe teritoriul
celeilalte Părţi Contractante,
recunoscînd necesitatea promovării şi protejării investiţiilor
străine cu scopul de a favoriza prosperitatea economică a ambelor State,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Definiţii
În scopurile prezentului Acord:
1) Termenul investitor desemnează în ceea ce priveşte fiecare Parte
Contractantă:
a) persoanele fizice care, conform legislaţiei acestei Părţi
Contractante, sunt considerate a fi cetăţeni ai săi;
b) entităţile juridice, inclusiv societăţile, societăţile
înregistrate, societăţile de persoane, sau alte organizaţii, care sunt
constituite sau organizate în oricare altă manieră, în conformitate cu
legislaţia acestei Părţi Contractante şi care îşi au sediul lor şi, în
acelaşi timp, activităţile economice reale pe teritoriul aceleiaşi Părţi
Contractante;
c) entităţile juridice constituite în conformitate cu legislaţia
unei ţări oarecare, care, direct sau indirect, sunt controlate de către
cetăţenii acestei Părţi Contractante sau de către entităţile juridice
care îşi au sediul şi, în acelaşi timp, activităţile economice reale pe
teritoriul acestei Părţi Contractante.
2) Termenul investiţii include toate categoriile de bunuri, şi în
particular:
a) proprietatea mobilă şi imobilă, precum şi toate celelalte
drepturi de proprietate în rem aşa cum: servituţile, ipotecile, gajele
imobiliare şi mobiliare;
b) acţiunile, cotele-părţi sau alte forme de participare în
societăţi;
c) creanţele monetare sau alte performanţe avînd valoare economică;
d) drepturile de autor, drepturile de proprietate industrială (aşa
ca brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele
industriale, mărcile de comerţ sau serviciu, numele comerciale,
indicaţiile de origine), know-how şi goodwil;
e) concesiile, inclusiv cele destinate explorării, extragerii sau
exploatării resurselor naturale, precum şi alte drepturi conferite prin
lege, contract sau decizia autorităţii în aplicarea legii.
Articolul 2
Promovarea, admiterea
1) Fiecare Parte Contractantă va încuraja pe teritoriul său, în
măsura posibilităţilor, investiţiile investitorilor celeilalte Părţi
Contractante şi va admite asemenea investiţii, în conformitate cu legile
şi reglementările sale.
2) Cînd ea va admite o investiţie pe teritoriul său, fiecare Parte
Contractantă va elibera autorizările care vor fi necesare în legătură cu
această investiţie, inclusiv cu executarea contractelor de licenţă,
asistenţă tehnică, comercială şi administrativă. Fiecare Parte
Contractantă va depune eforturi, de fiecare dată cînd va fi necesar,
pentru eliberarea autorizaţiilor necesare activităţii consultanţilor şi
a altor persoane calificate de naţionalitate străină.
Articolul 3
Protejare, tratament
1) Fiecare Parte Contractantă va proteja pe teritoriul său
investiţiile efectuate de către investitorii celeilalte Părţi
Contractante, conform legislaţiei şi reglementărilor sale şi nu va
stînjeni prin măsuri nejustificate şi discriminatorii managementul,
menţinerea, folosirea, posedarea, extinderea, vînzarea şi, în caz de
necesitate, lichidarea unor asemenea investiţii. În particular, fiecare
Parte Contractantă va elibera autorizaţiile necesare menţionate în
Articolul 2, paragraful 2 al prezentului Acord.
2) Fiecare Parte Contractantă va asigura un tratament just şi
echitabil pe teritoriul său investiţiilor investitorilor celeilalte
Părţi Contractante. Tratamentul în cauză va fi nu mai puţin favorabil
decît cel acordat de către fiecare Parte Contractantă pe teritoriul său
investiţiilor efectuate de către investitorii săi proprii sau cel
acordat de către fiecare Parte Contractantă investiţiilor efectuate pe
teritoriul său de către investitorii naţiunii celei mai favorizate, dacă
ultimul tratament este mai favorabil.
3) Dacă o Parte Contractantă acordă avantaje particulare
investitorilor unui stat terţ în virtutea unui Acord ce stabileşte o
zonă de comerţ liber, o uniune vamală, o piaţă comună sau în baza unui
Acord ce stabileşte evitarea dublei impuneri, ea nu este obligată să
acorde asemenea avantaje investitorilor celeilalte Părţi Contractante.
Articolul 4
Transferul liber
1) Fiecare Parte Contractantă, pe teritoriul căreia au fost
efectuate investiţii de către investitorii celeilalte Părţi
Contractante, va acorda acestor investitori transferul liber al plăţilor
aferente acestor investiţii, în particular:
a) dobînda, dividendele, beneficiul şi alte cîştiguri curente;
b) plăţile pentru rambursarea împrumuturilor;
c) sumele alocate pentru a acoperi cheltuielile legate de
managementul investiţiei;
d) redevenţele şi alte plăţi care decurg din drepturile enumerate în
Articolul 1, paragraful 2), literele c), d), şi e) ale prezentului Acord;
e) contribuţiile suplimentare de capital necesare pentru menţinerea
sau dezvoltarea investiţiei;
f) beneficiile de la vînzarea sau lichidarea parţială sau totală a
investiţiei, inclusiv valorile eventuale sporite.
2) Pentru evitarea oricărei ambiguităţi, se confirmă că dreptul
investitorului de a transfera liber plăţile aferente investiţiei sale nu
aduce nici o atingere oricărei obligaţiuni fiscale care poate să-i
revină.
Articolul 5
Deposedarea, compensarea
1) Nici una dintre Părţile Contractante nu va întreprinde, direct
sau indirect, măsuri de expropriere, naţionalizare sau alte măsuri de
aceeaşi natură sau efect contra investiţiilor investitorilor celeilalte
Părţi Contractante, dacă acestea nu sunt întreprinse în interes public
şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie discriminatorii, să fie legale
şi să fie urmate de o compensare efectivă şi adecvată. O astfel de
compensare va corespunde valorii de piaţă a investiţiilor expropriate
imediat înaintea exproprierii sau notificării ei publice, primul dintre
aceste fapte va fi determinant; aceasta va include rata dobînzii de la
data exproprierii, va fi plătită fără întîrziere, în valută liber
convertibilă, persoanei împuternicite indiferent de reşedinţa sau
domiciliul său şi va fi liber transferabilă.
2) Investitorii unei Părţi Contractante, investiţiile cărora au
suferit pierderi în urma unui război sau a oricărui alt conflict armat,
revoluţiei, stării de urgenţă sau rebeliunii, survenite pe teritoriul
celeilalte Părţi Contractante, vor beneficia, din partea ultimei, în
conformitate cu Articolul 3 paragraful 2) al prezentului Acord, de un
tratament de restituire, indemnizare, compensare sau altă reglementare.
Articolul 6
Investiţiile anterioare Acordului
Prezentul Acord se va aplica în egală măsură investiţiilor efectuate
pe teritoriul unei Părţi Contractante, conform legislaţiei şi
reglementărilor sale, de către investitorii celeilalte Părţi
Contractante înainte de intrarea lui în vigoare.
Articolul 7
Condiţii mai favorabile
Necătînd la condiţiile prevăzute de către prezentul Acord, condiţii
mai favorabile, care au fost sau vor fi convenite între o Parte
Contractantă şi un investitor al celeilalte Părţi Contractante, sunt
aplicabile.
Articolul 8
Principiul subrogării
În cazul în care o Parte Contractantă a acordat o oarecare garanţie
financiară împotriva riscurilor necomerciale referitor la investiţia
unuia dintre investitorii săi pe teritoriul celeilalte Părţi
Contractante, ultima va recunoaşte drepturile primei Părţi Contractante
în virtutea principiului de subrogare în drepturile investitorului, dacă
o plată a fost efectuată, conform acestei garanţii, de către prima Parte
Contractantă.
Articolul 9
Diferendele între o Parte Contractantă şi
un investitor al celeilalte Părţi Contractante
1) În scopul soluţionării diferendelor referitoare la investiţii
între o Parte Contractantă şi un investitor al celeilalte Părţi
Contractante şi fără a aduce prejudicii Articolului 10 al prezentului
Acord (Diferendele între Părţile Contractante), între părţile implicate
se vor iniţia consultări.
2) Dacă aceste consultări nu conduc la soluţionarea diferendului
timp de 12 luni şi dacă investitorul în cauză îşi dă consimţămîntul în
scris, diferendul va fi supus arbitrării Centrului Internaţional pentru
Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii, instituit prin
Convenţia de la Washington, din 18 martie 1965, pentru reglementarea
diferendelor referitoare la investiţii între State şi resortisanţii
altor state.
Fiecare parte poate declanşa procedura, adresîndu-se cu o cerere în
acest sens Secretarului General al Centrului, conform prevederilor
Articolelor 28 şi 36 ale Convenţiei menţionate. În caz de dezacord al
părţilor asupra faptului dacă concilierea sau arbitrajul este procedura
cea mai apropiată, alegerea îi revine investitorului în cauză. Partea
Contractantă, care este parte la diferend, nu poate, la un moment
oarecare pe parcursul procedurii de reglementare sau de executare a
sentinţei, să invoce faptul că investitorul în cauză a primit, în
virtutea unui contract de asigurare, o compensare, ce acoperă, parţial
sau în întregime, prejudiciul suferit.
3) Societatea care a fost încorporată sau constituită conform
legilor în vigoare pe teritoriul unei Părţi Contractante şi care înainte
de apariţia diferendului a fost sub controlul resortisanţilor sau
societăţilor celeilalte Părţi Contractante, este considerată în sensul
Convenţiei de la Washington şi în conformitate cu Articolul 25 (2) b) al
acesteia ca societate a celeilalte Părţi Contractante.
4) Părţile Contractante nu vor urmări prin canale diplomatice un
diferend supus Centrului cu excepţia dacă:
a) Secretarul general al Centrului sau o comisie de conciliere sau
un tribunal arbitral nu hotărăsc că diferendul nu relevă de competenţa
Centrului sau
b) cealaltă Parte Contractantă nu se conformă şi nu îndeplineşte
decizia primită de către un tribunal arbitral.
Articolul 10
Diferendele între Părţile Contractante
1) Diferendele între Părţile Contractante referitoare la
interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului Acord se vor
reglementa pe cale diplomatică.
2) Dacă Părţile Contractante, pe parcursul a 12 luni de la data
apariţiei diferendului, nu pot ajunge la un acord, ultimul va fi supus,
la cererea uneia dintre Părţile Contractante, unui tribunal arbitral
compus din trei membri. Fiecare Parte Contractantă va desemna cîte un
arbitru şi aceştia doi vor desemna preşedintele, care trebuie să fie
cetăţean al unui stat terţ.
3) Dacă una dintre Părţile Contractante n-a desemnat arbitrul său şi
nu a urmat iniţiativa celeilalte Părţi Contractante de a efectua
desemnarea în cauză pe parcursul a 2 luni, acesta va fi desemnat, la
cererea Părţii Contractante respective, de către Preşedintele Curţii
Internaţionale de Justiţie.
4) Dacă ambii arbitri nu pot ajunge la un acord referitor la
alegerea preşedintelui în decurs de 2 luni după desemnarea lor, ultimul
va fi desemnat de către preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie,
la cererea oricărei Părţi Contractante.
5) Dacă, în cazurile specificate la paragrafele 3) şi 4) ale
prezentului articol, preşedintele Curţii Internaţionale de Justiţie este
împiedicat să exercite această funcţie sau dacă este cetăţean al uneia
dintre Părţile Contractante, desemnarea va fi efectuată de către
vicepreşedinte, şi dacă şi acesta este împiedicat sau dacă este cetăţean
al uneia dintre Părţile Contractante, desemnarea va fi efectuată de
către cel mai în vîrstă membru al Curţii, care nu este cetăţean al uneia
dintre Părţile Contractante.
6) Dacă Părţile Contractante nu convin altfel, tribunalul îşi va
determina singur propria procedură.
7) Deciziile tribunalului sunt definitive şi obligatorii pentru
Părţile Contractante.
Articolul 11
Respectarea angajamentelor
Fiecare Parte Contractantă va asigura permanent respectarea
angajamentelor asumate referitoare la investiţiile investitorilor
celeilalte Părţi Contractante.
Articolul 12
Dispoziţii finale
1) Prezentul Acord va intra în vigoare în ziua, în care Părţile
Contractante îşi vor notifica reciproc că formalităţile constituţionale
necesare încheierii şi intrării în vigoare a acordurilor internaţionale
au fost îndeplinite şi va rămîne în vigoare pentru o perioadă de zece
ani. Dacă prezentul Acord nu va fi denunţat în scris, cu şase luni
înainte de expirarea acestui termen, el va fi considerat ca renovat în
aceleaşi condiţii pentru o perioadă de doi ani şi aşa mai departe.
2) În cazul denunţării oficiale, prevederile articolelor 1-11 ale
prezentului Acord se vor aplica pe o perioadă de încă 10 ani faţă de
investiţiile efectuate anterior denunţării.
Încheiat la Chişinău, la 30 noiembrie 1995, în două exemplare
originale, fiecare în limbile moldovenească, franceză şi engleză, toate
textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe va prevala textul în
limba engleză.