BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Acord din 30.12.91 al Şefilor statelor Comunităţii Statelor Independente cu privire la proprietatea de peste hotare a fostei Uniunii RSS

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
30.12.1991
Acord al Şefilor statelor Comunităţii Statelor Independente cu privire la proprietatea de peste hotare a fostei Uniunii RSS din 30.12.1991 * * * Publicat în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 16, pag.14 Statele membre ale prezentului Acord, ţinînd cont de profundele schimbări care au condus la încetarea existenţei Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste ca stat-subiect al dreptului internaţional şi realitate geopolitică, considerînd că problemele ce ţin de bunurile de peste hotare ale fostei U.R.S.S. necesită o reglementare specială, ghidîndu-se de scopurile şi principiile Acordului cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente, din 8 decembrie 1991, semnat la Minsk şi de Protocolul pentru Acordul cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente semnat la 21 decembrie 1991 la Alma-Ata, luînd aminte la art. 12 al Acordului cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente, prin care statele Comunităţii garantează onorarea angajamentelor internaţionale ce decurg pentru ele din tratatele şi acordurile fostei U.R.S.S., confirmînd ataşamentul statelor Comunităţii faţă de dezvoltarea colaborării reciproc avantajoase şi soluţionarea tuturor problemelor în spirit constructiv, au convenit asupra următoarelor: 1. Statele membre ale Comunităţii recunosc reciproc că fiecare dintre ele are dreptul la o respectivă parte echitabilă fixată din proprietatea de peste hotare a fostei U.R.S.S. şi vor contribui la realizarea acestui drept. 2. Se creează Comisia interstatală pentru elaborarea criteriilor şi principiilor relative la împărţirea întregii proprietăţi de peste hotare a fostei Uniuni R.S.S. Făcut în or. Minsk, la 30 decembrie 1991, într-un singur exemplar original, în limbile de stat ale statelor membre ale Comunităţii, toate textele avînd aceeaşi valabilitate. Exemplarul original se încredinţează pentru păstrare Guvernului Republicii Belarusi, care va remite statelor părţi ale prezentului Acord copia lui certificată.