Addendumul, prin schimb de scrisori, din 30.12.2014 la Programul de cooperare pe anul 2014 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României pentru modificarea limitei maxime a contribuţiei prevăzute în anexa la Programul de cooperare
ACORD BILATERAL
ADDENDUM,
prin schimb de scrisori, la Programul de cooperare pe anul 2014
între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României pentru
modificarea limitei maxime a contribuţiei prevăzute
în anexa la Programul de cooperare
din 30.12.2014
(în vigoare 30.12.2014)
Monitorul Oficial nr. 33-38 art. 251 din 13.02.2015
* * *
Nr.DI-04/2- 18055 Chişinău, 30 decembrie 2014
Stimate domnule Ministru,
Am onoarea să mă refer la Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, (Acord) şi la al doilea Protocol Adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011, şi, având în vedere Programul de cooperare pe anul 2014 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României convenit în sensul articolului 1 alineatul 2 din Acord, în vederea finalizării proiectelor concrete de cooperare cuprinse în anexa la Programul de cooperare, vă propun, în numele Guvernului Republicii Moldova, alocarea unei sume suplimentare de 5 milioane de euro faţă de contribuţia prevăzută în anexa la Programul de cooperare pe anul 2014.
Dacă această propunere este acceptabilă Guvernului României, această scrisoare împreună cu scrisoarea dvs. de răspuns, în numele Guvernului României, vor constitui Addendumul la Programul de cooperare pe anul 2014 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României pentru modificarea limitei maxime a contribuţiei prevăzute în anexa la Programul de cooperare.
Acest Addendum va intra în vigoare şi se va aplica de la data scrisorii dvs. de răspuns.
Vă rog să primiţi, domnule Ministru, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni.
Natalia Gherman
Domnului Bogdan Aurescu,
Ministrul afacerilor externe al României
Nr.B2-3/3161 30 decembrie 2014
Stimată doamnă viceprim-ministru,
Am onoarea să confirm primirea scrisorii dvs. nr.18.055 din data de 30 decembrie 2014, având următorul conţinut:
“Am onoarea să mă refer la Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea Programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, (Acord) şi la al doilea Protocol Adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011, şi, avînd în vedere Programul de cooperare pe anul 2014 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României convenit în sensul articolului 1 alineatul 2 din Acord, în vederea finalizării proiectelor concrete de cooperare cuprinse în anexa la Programul de cooperare, vă propun, în numele Guvernului Republicii Moldova, alocarea unei sume suplimentare de 5 milioane de euro faţă de contribuţia prevăzută în anexa la Programul de cooperare pe anul 2014.
Dacă această propunere este acceptabilă Guvernului României, această scrisoare împreună cu scrisoarea dvs. de răspuns, în numele Guvernului României, vor constitui Addendumul la Programul de cooperare pe anul 2014 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României pentru modificarea limitei maxime a contribuţiei prevăzute în anexa la Programul de cooperare.
Acest Addendum va intra în vigoare şi se va aplica de la data scrisorii dvs. de răspuns.”
Referitor la propunerea dvs. am onoarea să confirm că aceasta este acceptabilă Guvernului României, scrisoarea dvs. împreună cu această scrisoare de răspuns constituind addendum-ul la Programul de cooperare pentru anul 2014 încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova pentru modificarea limitei maxime a contribuţiei pentru finanţarea proiectelor concrete de cooperare prevăzute în anexa la Programul de cooperare.
Vă rog să primiţi, doamnă viceprim-ministru, asigurarea deosebitei mele consideraţii.
Bogdan Aurescu
Doamnei Natalia Gherman,
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe
şi integrării europene al Republicii Moldova