Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală \rDecizie nr.17/2865 din 28.12.2017 cu privire la gestiunea drepturilor ce cad sub incidenţa licenţei extinse şi obligatorii ale titularilor de drepturi care nu sunt membri la nici o organizaţie de gestiune colectivă din Republica Moldova şi care nici nu le-au încredinţat gestiunea drepturilor lor în alt mod
AGENŢIA DE STAT PENTRU PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
D E C I Z I E
cu privire la gestiunea drepturilor ce cad sub incidenţa licenţei extinse
şi obligatorii ale titularilor de drepturi care nu sunt membri la nici o
organizaţie de gestiune colectivă din Republica Moldova şi care nici
nu le-au încredinţat gestiunea drepturilor lor în alt mod
nr. 17/2865 din 28.12.2017
(în vigoare 05.01.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1-6 art. 7 din 05.01.2018
* * *
Comisia de avizare a organizaţiilor de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor şi/sau conexe a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, creată în temeiul Ordinului Directorului General nr.234-1 din 29.12.2015, cu modificările ulterioare,
acţionând în temeiul art.48 şi art.51 din Legea nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, art.7 alin.(2) lit.s) din Legea nr.114 din 03.07.2014 cu privire la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală,
DECIDE:
1. Se stabileşte că, în scopul desemnării organizaţiei de gestiune colectivă care să gestioneze drepturile ce cad sub incidenţa licenţei extinse şi obligatorii ale titularilor de drepturi care nu sunt membri la nici o organizaţie de gestiune colectivă din Republica Moldova şi care nici nu le-au încredinţat gestiunea drepturilor lor în alt mod, organizaţiile de gestiune colectivă urmează până la data de 31.01.2018:
a) să achite remuneraţia de autor pentru anul 2016, potrivit comisionului de administrare stabilit în Politica de contabilitate a organizaţiei de gestiune colectivă, cât şi aprobat prin hotărârile organelor de conducere ale acesteia;
b) să prezinte Metodologia de repartizare a remuneraţiilor de autor, aprobată de Adunarea Generală;
c) să asigure transparenţa prin publicarea pe pagina web a statutului organizaţiei de gestiune colectivă, raportului anual de transparenţă, listei titularilor de drepturi reprezentaţi, informaţiilor privind organele de conducere, repertoriului titularilor de drepturi autohtoni, precum şi altor informaţii relevante privind activitatea organizaţiei de gestiune colectivă.
2. Comisia de Avizare va desemna organizaţia de gestiune colectivă care să gestioneze drepturile ce cad sub incidenţa licenţei extinse şi obligatorii ale titularilor de drepturi care nu sunt membri la nici o organizaţie de gestiune colectivă din Republica Moldova şi care nici nu le-au încredinţat gestiunea drepturilor lor în alt mod, urmarea întrunirii cumulative a condiţiilor stabilite la punctul 1 din prezenta decizie.
3. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a AGEPI.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | Lilia BOLOCAN |
| Nr.17/2865. Chişinău, 28 decembrie 2017. | |