BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Agenţia Naţională Transport Auto \rOrdin nr.122 din 12.05.2026 cu privire la instituirea restricţiilor temporare la modificarea programului de transport rutier interraional

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
12.05.2026

AGENŢIA NAŢIONALĂ TRANSPORT AUTO

O R D I N

cu privire la instituirea restricţiilor temporare la modificarea

programului de transport rutier interraional

nr. 122  din  12.05.2026

 (în vigoare 14.05.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 206-209 art. 375 din 14.05.2026

* * *

În temeiul prevederilor art.10 alin.(1) lit.f) din Codul transporturilor rutiere nr.150/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.247-248, art.568), pct.14 subpct. 7) şi 13) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Transport Auto, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.151/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.73-77, art.192),

ORDON:

1. Se instituie, până la 30.11.2026, restricţii temporare la modificarea programului de transport rutier interraional.

2. Restricţiile prevăzute la pct.1 nu se aplică în următoarele situaţii:

2.1. excluderea rutelor, în cazul retragerii autorizaţiei de transport rutier de persoane prin servicii regulate;

2.2. în cazul introducerii sau modificării rutelor către localităţile care nu beneficiază de servicii regulate de transport, având drept scop garantarea dreptului la transport pentru cetăţenii din localităţile izolate.

3. Secţia tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor va publica prezentul ordin pe pagina oficială web: www.anta.gov.md.

4. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

5. Controlul asupra îndeplinirii prezentului ordin mi-l asum.