Amendamentul III din 11.09.2013 la Acordul de asistenţă între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru Proiectul de susţinere a autorităţilor publice locale din 17 septembrie 2010
ACORD BILATERAL
AL TREILEA AMENDAMENT
la Acordul de asistenţă între Guvernul Statelor Unite ale Americii şi
Guvernul Republicii Moldova pentru proiectul de susţinere
a autorităţilor publice locale
din 11.09.2013
(în vigoare 11.09.2013)
Monitorul Oficial nr.276-280 art.1742 din 29.11.2013
* * *
Acordul de Asistenţă al USAID nr.117-0003-AA
AL TREILEA AMENDAMENT LA ACORDUL DE ASISTENŢĂ ÎNTRE GUVERNUL
STATELOR UNITE ALE AMERICII, CARE ACŢIONEAZĂ PRIN INTERMEDIUL
AGENŢIEI SUA PENTRU DEZVOLTARE INTERNAŢIONALĂ (“USAID”)
ŞI GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA, REPREZENTAT PRIN
PRIM-MINISTRU (ÎN CONTINUARE “BENEFICIARUL”)
1. Scopul Amendamentului
Acest al treilea amendament (“Al Treilea Amendament”) la Acordul de Asistenţă al USAID pentru Proiectul de Susţinere a Autorităţilor Publice Locale, din 17 septembrie 2010 (conform modificării, “Acordul”), se încheie între USAID şi Beneficiar (“Părţi”) cu scopul: (1) de a adăuga Nouă Sute Douăzeci şi Cinci Mii Opt Sute Douăzeci şi Opt dolari americani (“SUA”) şi Optzeci şi Unu Cenţi ($925,828.81) finanţare suplimentară sub formă de grant; (2) de a modifica Planul Financiar; şi (3) de a revizui cinci prevederi din Anexa 2, Prevederi Generale. Această finanţare suplimentară va majora fondurile totale angajate până în prezent, în baza Acordului, în limitele sumei care nu va depăşi Nouă Milioane Cinci Sute şaptesprezece Mii şapte Sute Treizeci şi Trei de dolari SUA şi Şaizeci şi Şapte Cenţi ($9,517,733.67).
2. Finanţarea
Articolul 3, Secţiunea 3.1, paragraful (a) “Grantul”, se exclude, prin prezentul, în întregime şi se înlocuieşte cu următoarele:
“(a) Grantul. Pentru a contribui la realizarea Obiectivelor definite în prezentul Acord, USAID, potrivit Legii din 1961 cu privire la Asistenţa Externă, cu modificările corespunzătoare, prin prezentul, îi acordă Beneficiarului, conform termenelor şi condiţiilor Acordului, suma ce nu va depăşi Nouă Milioane Cinci Sute Şaptesprezece Mii Şapte Sute Treizeci şi Trei de dolari SUA şi Şaizeci şi Şapte Cenţi ($9,517,733.67). (“Grantul”).”
3. Planul financiar
Planul Financiar al Acordului de Asistenţă 117-0003-AA se exclude, prin prezentul, în întregime şi se înlocuieşte cu o nouă Anexă 1 Planul Financiar, anexată la acest Amendament.
4. Prevederi Generale – Sursa şi Originea
Articolul C, Secţiunea C.1, al Anexei 2 se exclude, prin prezentul, în întregime şi se înlocuieşte cu următoarele:
“C.1 Sursa şi Originea
(a) Cu excepţia cazurilor în care USAID poate conveni altfel în scris, toate bunurile finanţate în cadrul Acordului vor avea sursa, iar furnizorii de bunuri şi servicii finanţate în cadrul Acordului vor avea cetăţenia ţărilor incluse în Codul Geografic 110 (SUA, Republica Moldova şi Statele Independente ale fostei Uniuni Sovietice sau o ţară în curs de dezvoltare, dar cu excepţia ţărilor care reprezintă o sursă interzisă), după cum urmează:
(1) Cheltuielile pentru transportul maritim nu vor fi finanţate în cadrul Acordului, decât în cazul navelor aflate sub pavilionul ţărilor, incluse în Codul Geografic 935 în conformitate cu cerinţele Secţiunii C.6 cu privire la utilizarea navelor sub pavilionul Statelor Unite.
(2) Cu excepţia cazurilor în care USAID poate conveni altfel în scris, orice autovehicul finanţat în cadrul Acordului va fi de fabricaţie din Statele Unite.
(b) Drept sursă de origine a transporturilor internaţionale pe calea aerului şi celor maritime va fi considerată ţara de înregistrare a navelor maritime sau a aeronavelor în ziua expedierii bunurilor.
(c) Prevederile cu privire la bunurile şi serviciile neeligibile sau supuse restricţiilor vor putea constitui obiectul unei Prescripţii de Executare.
(d) Transportarea pe calea aerului a bunurilor sau persoanelor, finanţate în cadrul Acordului, va fi asigurată de companiile deţinătoare ale certificării americane, în limitele disponibilităţii serviciilor acestora conform Legii cu privire la Zborurile la Bordul Aeronavelor Americane (Fly America Act). Această cerinţă poate fi descrisă mai desfăşurat de către USAID în Prescripţiile de Executare.
5. Prevederi Generale - Promovarea Investiţiilor
Articolul F, Secţiunea F.1 al Anexei 2 se exclude, prin prezentul, în întregime şi se înlocuieşte cu următoarele:
“F.1 Promovarea Investiţiilor.
Cu excepţia cazurilor când există o prevedere specificată în Acord sau o autorizare scrisă din partea USAID, nicio parte a fondurilor sau a asistenţei în cadrul prezentului Acord nu poate fi utilizată pentru acordarea unui stimulent financiar unei întreprinderi situate, în prezent, în SUA, pentru a cauza mutarea acestei întreprinderi în afara SUA, dacă un astfel de stimulent sau cauzare este de natură să reducă numărul angajaţilor acestei întreprinderi în SUA, pe motiv că producţia SUA este înlocuită cu o astfel de întreprindere în afara SUA”.
6. Prevederi Generale - Interdicţia asupra Acordării Asistenţei Traficanţilor de Droguri
Articolul F, Secţiunea F.2, al Anexei 2 se exclude, prin prezentul, în întregime.
7. Prevederi Generale - Drepturile Muncitorilor
Articolul F, Secţiunea F.3, al Anexei 2 se exclude, prin prezentul, în întregime şi se înlocuieşte cu următoarele:
“F.2 Drepturile Muncitorilor
Cu excepţia cazurilor când există o prevedere specificată în Acord sau o autorizare scrisă din partea USAID, nicio parte a fondurilor în cadrul prezentului Acord nu poate fi utilizată pentru acordarea asistenţei vreunei activităţi, ce contribuie la încălcarea drepturilor muncitorilor, recunoscute la nivel internaţional, din Republica Moldova”.
8. Prevederi Generale - Finanţarea Terorismului
Articolul F, Secţiunea F.4, al Anexei 2 se exclude, prin prezentul, în întregime şi se înlocuieşte cu următoarele:
“F.3 Finanţarea Terorismului.
În conformitate cu numeroasele rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, atât USAID, cât şi Beneficiarul, sunt ferm angajaţi în lupta internaţională împotriva terorismului şi, în special, împotriva finanţării terorismului. Politica USAID este de a căuta să se asigure că nicio parte din fondurile sale să nu fie utilizate, direct sau indirect, pentru a oferi sprijin persoanelor fizice sau juridice asociate terorismului. În conformitate cu această politică, Beneficiarul este de acord să depună toate eforturile rezonabile pentru a se asigura că nicio parte din fondurile USAID, oferite în cadrul Acordului, nu sunt utilizate pentru a oferi sprijin persoanelor fizice sau juridice asociate terorismului. USAID poate emite Prescripţii de Executare care vor descrie pe deplin cerinţele acestei Secţiuni”.
9. Articolul F, Secţiunea F.5, al Anexei 2, Interdicţia asupra Finanţării Participări Delegaţiilor Guvernelor Străine la Conferinţe Internaţionale, se renumerotează ca F.4.
10. Alte Termene şi Condiţii
Cu excepţia modificărilor din prezentul Amendament, celelalte termene şi condiţii ale Acordului rămân în vigoare şi neschimbate.
Părţile au convenit că amendamentele la acest Acord pot fi semnate separat de către fiecare dintre Părţi.
Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Beneficiarul, fiecare acţionând prin intermediul Reprezentanţilor Autorizaţi în mod corespunzător, au semnat în numele lor şi au prezentat la Chişinău acest al Treilea Amendament, care urmează să intre în vigoare în ziua de 11 septembrie 2013.
|
GUVERNUL STATELOR UNITE ALE AMERICII Prin: ____________________________ E. Jed BARTON Directorul Misiunii Regionale USAID pentru Ucraina, Belarus, Moldova şi Cipru |
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA Prin: ___________________________ Iurie LEANCĂ Prim-ministrul Republicii Moldova |
|
Anexa 1 la al Treilea Amendament la Acordul de Asistenţă nr.117-0003-AA Anexa 1 la Descrierea Amplă a Acordului de Asistenţă nr.117-0003-AA Planul Financiar al Acordului de Asistenţă (dolari SUA) |
||||||
|
Angajamente Directe în baza Prezentului Acord |
Perioada Estimată |
|||||
| Angajamente Iniţiale |
Angajamente în baza Amendamentului nr.1 |
Angajamente în baza Amendamentului nr.2 |
Angajamente Noi în baza Amendamentului nr.3 |
Angajamente Totale |
||
| Autorităţile Publice Locale şi Descentralizare | $1.798.318 | $1.250.000 | $2.539.529,63 | $74.550,00 | $5.662.397,63 | |
| Servicii Energetice Moderne | $2.000.000 | $15.801,00 | $2.015.801,00 | |||
| Apă şi Canalizare | $538.688 | $538.688,00 | ||||
| Participarea Civică | $465.369,23 | $569.944,00 | $1.035.313,23 | |||
| Elaborarea Programului, Evaluări, Studii, Administrarea şi Supervizarea | $265,533.81 | $265,533.81 | ||||
| Buget Total Estimat | $3.798.318,00 | $1.788.688,00 | $3.004.898,86 | $925.828,81 | $9.517.733,67 | $12.000.000 |