Aranjamentul din 14.04.1891 de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor

Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.1624-XII din 26.10.93 Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14.04.1891 * * * Publicat în ediţia oficială "Tratate internaţionale", 1999, volumul 7, pag.131 *adoptat la 14 aprilie 1891, revizuit la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie 1934, la Nisa la 15 iunie 1957, la Stockholm la 14 iulie 1967 --------------------------------- *În vigoare pentru Republica Moldova din 25 decembrie 1991. Articolul 1 1) Ţările cărora li se aplică prezentul aranjament sunt constituite în uniune specială pentru înregistrarea internaţională a mărcilor. 2) Cetăţenii fiecărei ţări contractante vor să-şi asigure protecţia mărcilor lor care se aplică produselor şi serviciilor şi care sunt înregistrate în ţara de origine, în toate celelalte ţări părţi la prezentul aranjament, efectuînd depozitul acestor mărci la Biroul internaţional al proprietăţii intelectuale (denumit în cele ce urmează biroul unternaţional), prevăzut de Convenţia care instituie Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (denumită în cele ce urmează organizaţia), prin intermediul administraţiei ţării de origine respective. 3) Va fi considerată ca ţară de origine, ţara uniunii speciale în care depunătorul are o întreprindere industrială sau comercială reală şi serioasă; dacă el nu are o astfel de întreprindere într-o ţară a uniunii speciale, ţara uniunii speciale unde el îşi are domiciliul; dacă el nu are domiciliul în uniunea specială, ţara cetăţeniei sale, dacă el este cetăţean al unei ţări a uniunii speciale. Articolul 2 Sunt asimilaţi cetăţenilor ţărilor contractante cetăţenii ţărilor care nu au aderat la prezentul aranjament, care îndeplinesc, pe teritoriul uniunii speciale constituită prin acest aranjament, condiţiile stabilite prin articolul 3 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale. Articolul 3 1) Orice cerere de înregistrare internaţională va trebui prezentată pe formularul prescris de regulamentul de aplicare; administraţia ţării de origine a mărcii va certifica că indicaţiile care figurează în cerere corespund celor din registrul naţional şi va menţiona datele şi numerele de înregistrare ale depozitului şi înregistrării mărcii în ţara de origine, precum şi data cererii de înregistrare internaţională. 2) Depunătorul va trebui să indice produsele sau serviciile pentru care este revendicată protecţia mărcii, precum şi, dacă este posibil, clasa sau clasele corespunzătoare, după sistemul de clasificare stabilit prin Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în scopul înregistrării mărcilor. Dacă depunătorul nu dă această indicaţie, biroul internaţional va încadra produsele sau serviciile în clasele corespunzătoare ale clasificării menţionate. Încadrarea în clase indicată de depunător va fi supusă controlului biroului internaţional, care îl va exercita în legătură cu administraţia naţională. În caz de dezacord între administraţia naţională şi biroul internaţional, avizul acestuia va fi hotărîtor. 3) Dacă depunătorul revendică culoarea cu titlu de element distinctiv al mărcii sale, el va trebui: a) să declare aceasta şi să însoţească depozitul său cu o menţiune care să indice culoarea sau combinaţia de culori revendicată; b) să adauge la cererea sa un număr de exemplare în culori ale mărcii respective, care vor fi anexate la notificările făcute de biroul internaţional. Numărul acestor exemplare va fi fixat prin regulamentul de aplicare. 4) Biroul internaţional va înregistra imediat mărcile depuse în conformitate cu articolul 1. Înregistrarea va purta data cererii de înregistrare internaţională depusă în ţara de origine, cu condiţia ca cererea să fie primită de biroul internaţional la termenul de 2 luni socotit de la această dată. Dacă cererea nu a fost primită în acest termen, biroul internaţional o va înscrie la data la care a primit-o. Biroul internaţional va notifica fără întîrziere această înregistrare administraţiilor interesate. Mărcile înregistrate vor fi publicate într-o publicaţie periodică editată de biroul internaţional, pe baza indicaţiilor cuprinse în cererea de înregistrare. În ceea ce priveşte mărcile care conţin un element figurativ sau o grafică specială, regulamentul de aplicare va stabili dacă depunătorul este obligat să prezinte un clişeu. 5) În vederea publicităţii ce se va face în ţările contractante mărcilor înregistrate, fiecare administraţie va primi de la biroul internaţional un număr de exemplare gratuite şi un număr de exemplare cu preţ redus ale publicaţiei sus-menţionate, proporţional cu numărul de unităţi indicate la articolul 16.4) a) al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, în condiţiile stabilite de regulamentul de aplicare. Această publicitate va fi considerată în toate ţările contractante ca deplin mulţumitoare şi nu se va putea pretinde de la depunător nici un fel de altă publicitate. Articolul 3 bis 1) Fiecare ţară contractantă poate, oricînd, să notifice în scris directorului general al organizaţiei (denumit în cele ce urmează directorul general), că protecţia care rezultă din înregistrarea internaţională nu se va extinde la acea ţară decît în cazul cînd titularul mărcii o va cere în mod expres. 2) Această notificare nu va produce efect decît după 6 luni de la data comunicării ei, de către directorul general, celorlalte ţări contractante. Articolul 3 ter 1) Cererea de extindere a protecţiei care rezultă din înregistrarea internaţională, la o ţară care a făcut uz de facultatea acordată de articolul 3 bis, va trebui să facă obiectul unei menţiuni speciale în cererea prevăzută la articolul 3 alineatul 1. 2) Cererea de extindere teritorială formulată ulterior înregistrării internaţionale va trebui să fie prezentată, prin administraţia ţării de origine, pe un formular prescris de regulamentul de aplicare. Ea va fi înregistrată imediat de biroul internaţional, care o va notifica fără nici o întîrziere administraţiei sau administraţiilor interesate. Ea va fi publicată în publicaţia periodică editată de biroul internaţional. Această extindere teritorială va produce efecte cu începere de la data la care a fost înscrisă în registrul internaţional; valabilitatea ei va înceta odată cu expirarea înregistrării internaţionale la care ea se referă. Articolul 4 1) Cu începere de la înregistrarea astfel făcută la biroul internaţional în conformitate cu dispoziţiile articolelor 3 şi 3 ter, protecţia mărcii în fiecare dintre ţările contractante interesate va fi aceeaşi ca în cazul cînd marca ar fi depusă direct în ţara respectivă. Încadrarea în clase a produselor sau serviciilor, prevăzută la articolul 3, nu leagă ţările contractante în ceea ce priveşte aprecierea sferei de protecţie a mărcii. 2) Orice marcă care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale va beneficia de dreptul de prioritate stabilit de articolul 4 al convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, fără a fi necesară îndeplinirea formalităţilor prevăzute la litera D a acestui articol. Articolul 4 bis 1) Atunci cînd o marcă care a fost depusă într-una sau mai multe dintre ţările contractante a fost înregistrată ulterior de biroul internaţional pe numele aceluiaşi titular sau al succesorului său în drepturi, înregistrarea internaţională va fi considerată ca substituţia înregistrărilor naţionale anterioare, fără a fi prejudiciate drepturile cîştigate în baza acestora. 2) La cererea celor interesaţi, administraţia naţională trebuie să ia notă de înregistrarea internaţională în registrele sale. Articolul 5 1) În ţările în care legislaţia le dă acest drept, administraţiile cărora le va fi notificată de către biroul internaţional înregistrarea unei mărci, sau cererea de extindere a protecţiei în conformitate cu articolul 3 ter, vor avea facultatea să declare că pe teritoriul lor nu se poate acorda protecţie acestei mărci. Un astfel de refuz nu va putea fi opus decît în condiţiile care ar fi aplicate, în virtutea Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, unei mărci depuse pentru înregistrare naţională. Totuşi, protecţia nu va putea fi refuzată, nici chiar parţial, pentru singurul motiv că legislaţia naţională nu îngăduie înregistrarea decît într-un număr limitat de clase, sau pentru un număr limitat de produse sau de servicii. 2) Administraţiile care vor dori să exercite această facultate vor trebui să notifice biroului internaţional refuzul lor, indicînd toate motivele, în termenul prevăzut de legislaţia lor naţională şi, cel mai tîrziu, înainte de expirarea unui an socotit de la data înregistrării internaţionale a mărcii sau a cererii de extindere a protecţiei formulate în conformitate cu articolul 3 ter. 3) Biroul internaţional va transmite fără întîrziere administraţiei ţării de origine şi titularului mărcii sau mandatarului lui, dacă acesta a fost indicat biroului de către administraţia respectivă, unul din exemplarele declaraţiei de refuz astfel notificată. Cel interesat va avea aceleaşi căi de recurs ca şi cînd marca ar fi fost depusă de el direct în ţara în care protecţia este refuzată. 4) Motivele de refuz al mărcii vor trebui să fie comunicate de biroul internaţional celor interesaţi, la cererea lor. 5) Administraţiile care, în termenul sus-indicat de maximum un an, nu vor fi comunicat biroului internaţional nici o hotărîre de refuz provizoriu sau definitiv cu privire la înregistrarea unei mărci sau la o cerere de extindere a protecţiei, vor pierde, în ceea ce priveşte marca în cauză, beneficiul facultăţii prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol. 6) Invalidarea unei mărci internaţionale nu va putea fi pronunţată de autorităţile competente fără a se fi dat posibilitatea titularului mărcii să-şi valorifice drepturile în timp util. Invalidarea va fi notificată biroului internaţional. Articolul 5 bis Piesele justificative privind legitimitatea folosirii unor anumite elemente în compunerea mărcii, cum sunt steme, blazoane, portrete, distincţii onorifice, titluri, nume comerciale sau nume de persoane altele decît cel al depunătorului, su alte inscripţii asemănătoare care ar putea fi reclamate de administraţiile ţărilor contractante, vor fi scutite de orice legalizare, precum şi de orice formă de certificare alta decît aceea a administraţiei ţării de origine. Articolul 5 ter 1) Biroul internaţional va elibera oricărei persoane care o va cere, în schimbul unei taxe stabilite prin regulamentul de aplicare, o copie a menţiunilor înscrise în registru cu privire la o anumită marcă. 2) Biroul internaţional va putea, de asemenea, în schimbul unei remuneraţii, să preia efectuarea de cercetări de anterioritate pe baza mărcilor internaţionale. 3) Extrasele din registrul internaţional cerute pentru a fi produse într-una dintre ţările contractante vor fi scutite de orice legalizare. Articolul 6 1) Înregistrarea unei mărci la biroul internaţional se face pentru o perioadă de 20 ani, cu posibilitatea de reînnoire în condiţiile stabilite la articolul 7. 2) La expirarea unui termen de 5 ani de la data înregistrării internaţionale, aceasta devine independentă de marca naţională înregistrată în prealabil în ţara de origine, sub rezerva dispoziţiilor care urmează. 3) Protecţia rezultînd din înregistrarea internaţională, care a făcut sau nu obiectul unei transmiteri, nu va mai putea fi invocată în total sau în parte atunci cînd, înăuntrul celor 5 ani de la data înregistrării internaţionale, marca naţională înregistrată în prealabil în ţara de origine în conformitate cu articolul 1 nu va mai beneficia în total sau în parte de protecţia legală în această ţară. Aceasta se va întîmpla şi atunci cînd această protecţie legală va fi încetat ulterior ca urmare a unei acţiuni introduse înainte de expirarea termenului de 5 ani. 4) În caz de radiere voită sau din oficiu, administraţia ţării de origine va cere radierea mărcii la biroul internaţional, care va proceda la efectuarea acestei operaţii. În caz de acţiune juridică, administraţia sus-menţionată va comunica biroului internaţional, din oficiu sau la cererea solicitantului, copia de pe actul de introducere a acţiunii judiciare sau de pe alt document care justifică introducerea acţiunii, precum şi de pe hotărîrea rămasă definitivă; biroul va face menţiune despre aceasta în registrul internaţional. Articolul 7 1) Înregistrarea va putea fi mereu reînnoită pentru o perioadă de 20 ani, socotită de la expirarea perioadei precedente, prin simpla depunere a taxei de înregistrare de bază şi, dacă este cazul, a taxelor de înregistrare suplimentare şi a complementelor de taxă de înregistrare prevăzute de articolul 8 alineatul 2. 2) Reînnoirea nu va putea aduce nici o modificare înregistrării precedente în ultima sa formă. 3) Prima reînnoire efectuată în conformitate cu dispoziţiile Actului de la Nisa din 15 iunie 1957 sau ale prezentului act va trebui să conţină indicaţia claselor clasificării internaţionale la care se referă înregistrarea. 4) Cu 6 luni înainte de expirarea termenului de protecţie, biroul internaţional va reaminti titularului mărcii şi mandatarului lui, printr-un aviz oficios, data exactă a acestei expirări. 5) În schimbul depunerii unei suprataxe stabilite prin regulamentul de aplicare, se va acorda un termen de graţie de 6 luni pentru reînnoirea înregistrării internaţionale. Articolul 8 1) Administraţia ţării de origine va avea facultatea să stabilească după dorinţa sa şi să perceapă în avantajul său o taxă naţională, pe care ea o va pretinde de la titularul mărcii a cărei înregistrare internaţională sau reînnoire este cerută. 2) Înregistrarea unei mărci la biroul internaţional va fi supusă achitării prealabile a unei taxe de înregistrare internaţională, care va cuprinde: a) o taxă de înregistrare de bază; b) o taxă de înregistrare suplimentară pentru orice clasă a clasificării internaţionale în plus de a treia, în care vor fi încadrate produsele la care se aplică marca; c) un complement de taxă de înregistrare pentru orice cerere de extindere a protecţiei în conformitate cu articolul 3 ter. 3) Totuşi, taxa de înregistrare suplimentară specificată la alineatul 2 litera b) va putea fi achitată într-un termen care va fi stabilt de regulamentul de aplicare, dacă numărul claselor de produse sau de servicii a fost fixat sau contestat de biroul internaţional, şi aceasta fără a se aduce vreun prejudiciu datei de înregistrare. Dacă, la expirarea termenului menţionat, taxa de înregistrare suplimentară nu a fost achitată, sau dacă lista produselor sau serviciilor nu a fost achitată, sau dacă lista produselor sau serviciilor nu a fost redusă de depunător în măsura necesară, cererea de înregistrare internaţională va fi considerată abandonată. 4) Totalul anual al diferitelor încasări realizate de înregistrarea internaţională, cu excepţia celor prevăzute la literele b) şi c) ale alineatului 2, va fi repartizat în părţi egale la prezentul act prin grija biroului internaţional, după ce vor fi scăzute cheltuielile şi obligaţiile financiare cerute de aplicarea actului respectiv. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o ţară nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul, pînă la data la care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din excedentul de încasări calculat în baza actului anterior care i se aplică. 5) Sumele care provin din taxele de înregistrare suplimentare menţionate la alineatul 2 litera b) vor fi repartizate la expirarea fiecărui an între ţările părţi la prezentul act sau la Actul de la Nisa din 15 iunie 1957, proporţional cu numărul mărcilor pentru care a fost cerută protecţia în fiecare dintre aceste ţări în cursul anului expirat, acest număr fiind afectat, în ceea ce priveşte ţările cu examinare prealabilă, de un coeficient care va fi stabilit prin regulamentul de aplicare. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o ţară nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul, pînă la data la care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din sumele în baza Actului de la Nisa. 6) Sumele care provin din complementele de taxe de înregistrare menţionate la alineatul 2 litera c) vor fi repartizate după regulile de la alineatul 5 între ţările care au făcut uz de facultatea prevăzută la articolul 3 bis. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o ţară nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul pînă la data care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din sumele calculate în baza Actului de la Nisa. Articolul 8 bis Titularul înregistrării internaţionale poate, oricînd, să renunţe la protecţie în una sau în mai multe dintre ţările contractante, printr-o declaraţie remisă administraţiei ţării sale, pentru a fi comunicată biroului internaţional, care o va notifica ţărilor la care se referă această renunţare. Această declaraţie nu este supusă nici unei taxe. Articolul 9 1) Administraţia ţării titularului va notifica de asemenea biroului internaţional anulările, radierile, renunţările, transmiterile şi alte schimbări aduse înscrierii mărcii în registrul naţional, dacă aceste schimbări modifică şi înregistrarea internaţională. 2) Biroul va înscrie aceste schimbări în registrul internaţional, le va notifica la rîndul său administraţiilor ţărilor contractante şi le va publica în publicaţia sa. 3) Se va proceda la fel în cazul cînd titularul înregistrării internaţionale va cere să fie redusă lista produselor sau serviciilor la care se aplică înregistrarea. 4) Aceste operaţii pot fi supuse unei taxe, care va fi fixată prin regulamentul de aplicare. 5) Adăugarea ulterioară pe listă a unui nou produs sau serviciu nu poate fi obţinută decît printr-un nou depozit efectuat în conformitate cu dispoziţiile articolului 3. 6) Substituirea unui produs sau serviciu altuia este asimilată adăugării. Articolul 9 bis 1) Atunci cînd o marcă înscrisă în registrul internaţional va fi transmisă unei persoane stabilite într-o ţară contractantă, alta decît ţara titularului înregistrării internaţionale, transmiterea va fi notificată biroului internaţional de administraţia ţării cedentului. Biroul internaţional va înregistra transmiterea, o va notifica celorlalte administraţii şi o va publica în publicaţia sa. Dacă transmiterea a fost efectuată înainte de expirarea termenului de 5 ani socotit de la data înregistrării internaţionale va cere consimţămîntul administraţiei ţării noului titular şi va publica, dacă este posibil, data şi numărul de înregistrare a mărcii în ţara noului titular. 2) În nici un caz nu va fi înregistrată transmiterea unei mărci înscrise în registrul internaţional atunci cînd transmiterea este făcută în favoarea unei persoane care nu are dreptul să depună o marcă internaţională. 3) Atunci cînd o transmitere nu a putut fi înscrisă în registrul internaţional, fie ca urmare a refuzului ţării noului titular de a-şi da consimţămîntul, fie pentru că a fost făcută în favoarea unei persoane care nu are dreptul să ceară o înregistrare internaţională, administraţia ţării fostului titular va avea dreptul să ceară biroului internaţional să radieze marca din registrul lui. Articolul 9 ter 1) Dacă cesiunea unei mărci internaţionale pentru numai o parte din produsele sau serviciile înregistrate este notificată biroului internaţional, acesta o va înscrie în registrul său. Fiecare dintre ţările contractante va avea facultatea să nu admită validitatea acestei cesiuni, dacă produsele sau serviciile cuprinse în partea astfel cedată sunt similare cu cele pentru care marca rămîne înregistrată în favoarea cedentului. 2) Biroul internaţional va înscrie, de asemenea, o cesiune a mărcii internaţionale pentru numai una sau unele dintre ţările contractante. 3) Dacă, în cazurile precedente, intervine o schimbare a ţării titularului, administraţia de care aparţine noul titular va trebui, dacă marca internaţională a fost transmisă înainte de expirarea termenului de 5 ani socotit de la data înregistrării, să dea consimţămîntul cerut de dispoziţiile articolului 9 bis. 4) Dispoziţiile alineatelor precedente nu sunt aplicabile decît sub rezerva aplicării articolului 6 quater al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale. Articolul 9 quater 1) Dacă mai multe ţări ale uniunii speciale convin să realizeze unificarea legilor lor naţionale în materie de mărci, ele vor putea să notifice directorului general: a) că o administraţie comună se va substitui administraţiei naţionale a fiecăreia dintre ele, şi b) că ansamblul teritoriilor ţărilor respective va trebui să fie considerat ca o singură ţară, pentru aplicarea totalităţii sau unei părţi a dispoziţiilor care precedă prezentul articol. 2) Această notificare nu va produce efect decît după 6 luni de la data la care ea va fi comunicată de directorul general celorlalte ţări contractante. Articolul 10 1) a) Uniunea specială are o adunare constituită din ţările care au ratificat prezentul act sau care au aderat la el. b) Guvernul fiecărei ţări este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi. c) Cheltuielile fiecărei delegaţii sunt suportate de guvernul care a desemnat-o, cu excepţia cheltuielilor de deplasare şi a indemnizaţiilor de întreţinere socotite pentru un delegat de fiecare ţară membră, care sunt în sarcina uniunii speciale. 2)a) Adunarea: i) se ocupă de toate poblemele care se referă la menţinerea şi la dezvoltarea uniunii speciale şi la aplicarea prezentului aranjament; ii) dă directive biroului internaţional cu privire la pregătirea conferinţelor de revizuire, acordînd cuvenita consideraţie observaţiilor ţărilor uniunii speciale care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el; iii) modifică regulamentul de aplicare şi stabileşte cuantumul taxelor de înregistrare menţionate la articolul 8.2 şi a celorlalte taxe privind înregistrarea internaţională; iv) examinează şi aprobă rapoartele directorului general care se referă la uniunea specială şi dă acestuia toate directivele utile în problemele care sunt de competenţa uniunii speciale; v) stabileşte programul, adoptă bugetul bienal al uniunii speciale şi aprobă bilanţul ei; vi) adoptă regulamentul financiar al uniunii speciale; vii) creează comitetele de experţi şi grupurile de lucru pe care ea le consideră utile pentru realizarea obiectivelor uniunii speciale; viii) hotărăşte care sunt ţările nemembre ale uniunii speciale şi care sunt organizaţiile interguvernamentale care pot fi admise la întrunirile sale în calitate de observatori; ix) adoptă modificările articolelor 10 pînă la 13; x) întreprinde orice altă acţiune potrivită pentru realizarea obiectivelor uniunii speciale; xi) îndeplineşte orice alte sarcini pe care le implică prezentul aranjament. b) Asupra problemelor care interesează de asemenea şi alte Uniuni administrate de organizaţie, adunarea statuează avînd cunoştinţă de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei. 3) a) Fiecare ţară membră a adunării dispune de un vot. b) Jumătate din ţările membre ale adunării constituie cvorumul. c) Cu toate dispoziţiile subalineatului b), dacă, în timpul unei sesiuni, numărul ţărilor reprezentate este mai mic de jumătate, dar este egal sau mai mare de o treime din numărul ţărilor membre ale adunării, aceasta poate să ia hotărîri; totuşi, hotărîrile adunării, cu excepţia celor care se referă la procedura sa, nu devin executorii decît atunci cînd sunt îndeplinite condiţiile care urmează. Biroul internaţional comunică aceste hotărîri ţărilor membre ale adunării care nu au fost reprezentate, invitîndu-le ca, în termen de 3 luni de la data comunicării, ele să exprime în scris votul sau abţinerea lor. Dacă, la expirarea acestui termen, numărul de ţări care şi-au exprimat astfel votul sau abţinerea este cel puţin egal cu numărul de ţări care a lipsit pentru a se atinge cvorumul în timpul sesiunii, hotărîrile respective devin executorii, cu condiţia ca, totodată, să fie întrunită majoritatea necesară. d) Sub rezerva dispoziţiilor articolului 13.2, hotărîrile adunării se iau cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate. e) Abţinerea nu este considerată ca vot. f) Un delegat nu poate să reprezinte decît o singură ţară şi nu poate să voteze decît în numele acesteia. g) Ţările uniunii speciale care nu sunt membre ale adunării sunt admise la întrunirile ei în calitate de observatori. 4) a) Adunarea se întruneşte o dată la fiecare 2 ani în sesiune ordinară în baza convocării directorului general şi, în afara unor cazuri excepţionale, în cursul aceleiaşi perioade şi în acelaşi loc cu adunarea generală a organizaţiei. b) Adunarea se întruneşte în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, la cererea unui sfert din ţările membre ale adunării. c) Ordinea de zi a fiecărei sesiuni este pregătită de directorul general. 5) Adunarea adoptă regulamentul său interior. Articolul 11 1) a) Sarcinile referitoare la înregistrarea internaţională, precum şi celelalte sarcini administrative care revin uniunii speciale, sunt asigurate de biroul internaţional. b) Biroul internaţional pregăteşte în special întrunirile şi asigură secretariatul adunării şi al comitetelor de experţi şi grupuri de lucru pe care acesta poate să le creeze. c) Directorul general este cel mai înalt funcţionar al uniunii speciale, pe care o reprezintă. 2) Directorul general şi oricare dintre membrii personalului desemnat de el participă, fără drept de vot, la toate întrunirile adunării şi ale oricărui comitet de experţi sau grup de lucru pe care aceasta poate să le creeze. Directorul general sau un membru al personalului desemnat de el este din oficiu secretarul acestor organe. 3) a) Biroul internaţional pregăteşte, în baza directivelor adunării, conferinţele de revizuire a dispoziţiilor aranjamentului, altele decît cele prevăzute de articolele 10 pînă la 13. b) Biroul internaţional poate să consulte organizaţii interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale pentru pregătirea conferinţelor de revizuire. c) Directorul general şi persoanele desemnate de el participă la discuţii în aceste conferinţe, fără drept de vot. 4) Biroul internaţional execută orice alte sarcini care îi sunt atribuite. Articolul 12 1) a) Uniunea specială are un buget. b) Bugetul uniunii speciale cuprinde încasările şi cheltuielile proprii ale uniunii speciale, contribuţia acesteia la bugetul cheltuielilor comune ale uniunilor, precum şi, dacă este cazul, suma pusă la dispoziţia bugetului conferinţei organizaţiei. c) Sunt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor, cheltuielile care nu sunt atribuite exclusiv uniunii speciale, ci de asemenea unei alte sau unor alte uniuni administrate de organizaţie. Partea uniunii speciale la aceste cheltuieli comune este proporţională cu interesul pe care îl prezintă pentru ea aceste cheltuieli. 2) Bugetul uniunii speciale este stabilit ţinînd seama de cerinţele de coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de organizaţie. 3) Mijloacele de finanţare a bugetului uniunii speciale sunt următoarele: i) taxele de înregistrare şi alte taxe privind înregistrarea internaţională, precum şi taxele şi alte sume datorate pentru serviciile pe care le prestează biroul internaţional în numele uniunii speciale; ii) produsul vînzării publicaţiilor biroului internaţional care se referă la uniunea specială şi drepturile aferente acestor publicaţii; iii) donaţiile, legatele şi subvenţiile; iv) chiriile, dobînzile şi alte diverse venituri. 4) a) Cuantumul taxelor de înregistrare menţionate la articolul 8.2 şi al celorlalte taxe privind înregistrarea internaţională este fixat de adunare, în baza propunerii directorului general. b) Acest cuantum este fixat în aşa fel încît încasările uniunii speciale care provin din taxele de înregistrare, altele decît taxele suplimentare şi complementele de taxe menţionate la articolul 8.2 b) şi c), din taxe şi celelalte surse de venituri, să asigure cel puţin acoperirea cheltuielilor biroului internaţional care privesc uniunea specială. c) În cazul cînd bugetul nu este adoptat înainte de începerea unui nou exerciţiu financiar, bugetul anului precedent va fi reluat, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar. 5) Sub rezerva dispoziţiilor alineatului 4 a), cuantumul taxelor şi al sumelor datorate pentru celelalte servicii prestate de biroul internaţional în numele uniunii speciale este fixat de directorul general, care raportează despre aceasta în faţa adunării. 6) a) Uniunea specială are un fond de rulment constituit din remiterea unică a unei sume de către fiecare ţară a uniunii speciale. Dacă fondul devine insuficient, adunarea hotărăşte majorarea lui. b) Valoarea remiterii iniţiale a fiecărei ţări pentru constituirea fondului menţionat sau a participării ei la majorarea acestuia este proporţională cu contribuţia ţării respective, în calitatea ei de membră a Uniunii de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, la bugetul acestei uniuni pentru anul în cursul căruia este constituit fondul sau este hotărîtă majorarea. c) Proporţia şi condiţiile de remitere sunt hotărîte de adunare, în baza propunerii directorului general şi cu avizul comitetului de coordonare al organizaţiei. d) Atît timp cît adunarea îngăduie ca fondul de rezervă al uniunii speciale să fie folosit ca fond de rulment, adunarea poate să suspende aplicarea dispoziţiilor subalineatelor (a), (b) şi (c). 7) a) Acordul cu privire la sediu, încheiat cu ţara pe al cărei teritoriu se află sediul organizaţiei, prevede că, dacă fondul de rulment este insuficient, această ţară acordă avansuri. Cuantumul acestor avansuri şi condiţiile în care ele sunt acordate formează obiectul, în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între ţara respectivă şi organizaţie. b) Ţara prevăzută la subalineatul (a) şi organizaţia au dreptul, fiecare, să denunţe printr-o notificare făcută în scris înţelegerea cu privire la acordarea de avansuri. Denunţarea produce efect la 3 ani după expirarea anului în cursul căruia a fost făcută notificarea. 8) Verificarea gestiunii este asigurată, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar, de una sau mai multe ţări ale uniunii speciale, sau de controlori din afară care sunt, cu consimţămîntul lor, desemnaţi de adunare. Articolul 13 1) Propuneri de modificare a articolelor 10, 11 şi 12 şi a prezentului articol vor putea fi prezentate de orice ţară membră a adunării sau de directorul general. Aceste propuneri sunt comunicate de directorul general ţărilor membre ale adunării cu cel puţin 6 luni înainte de a fi supuse examenului adunării. 2) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 este adoptată de adunare. Adoptarea se face cu trei pătrimi din voturile exprimate; totuşi, orice modificare a articolului 10 şi a prezentului alineat este adoptată cu patru cincimi din voturile exprimate. 3) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 intră în vigoare la o lună după primirea de către directorul general, din partea a trei pătrimi din ţările care erau membre ale adunării în momentul cînd a fost adoptată modificarea, a notificărilor scrise de acceptare, efectuată în conformitate cu normele constituţionale ale ţărilor respective. Orice modificare a acestor articole acceptată în acest fel leagă toate ţările care sunt membre ale adunării în momentul cînd modificarea intră în vigoare, sau care vor deveni membre ale ei la o dată ulterioară. Articolul 14 1) Fiecare ţară a uniunii speciale care a semnat prezentul act poate să-l ratifice şi, dacă nu l-a semnat, poate să adere la el. 2) a) Orice ţară din afara uniunii speciale, parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, poate să adere la prezentul act şi să devină, prin aceasta, membră a uniunii speciale. b) De îndată ce biroul internaţional este informat că o astfel de ţară a aderat la prezentul act, el adresează administraţiei acestei ţări, în conformitate cu articolul 3, o notificare colectivă cu privire la mărcile care beneficiază, în acel moment, de protecţia internaţională. c) Această notificare asigură, prin ea însăşi, acestor mărci, beneficiul dispoziţiilor precedente pe teritoriul ţării respective şi face să curgă termenul de un an în cursul căruia administraţia interesată poate să facă declaraţia prevăzută la articolul 5. d) Totuşi, o astfel de ţară poate să declare, atunci cînd ea aderă la acest act, că, cu excepţia mărcilor internaţionale care au făcut în prealabil în această ţară obiectul unei înregistrări naţionale identice încă în vigoare, şi care vor fi imediat recunoscute la cererea celor interesaţi, aplicarea acestui act este limitată la mărcile care sunt înregistrate începînd din ziua cînd aderarea devine efectivă. e) Această declaraţie scuteşte biroul internaţional de obligaţia de a face notificarea colectivă sus-indicată. El se limitează să notifice mărcile pentru care îi vor parveni, în termenul de un an de la aderarea noii ţări, cererile de a beneficia de excepţia prevăzută la subalineatul (d) cu precizările necesare. f) Biroul internaţional nu face notificarea colectivă acelor ţări care, atunci cînd aderă la prezentul act, declară că înţeleg să facă uz de facultatea prevăzută la articolul 3 bis. În afară de aceasta, ţările respective pot să declare, concomitent, că aplicarea acestui act este limitată la măricile care sunt înregistrate din ziua cînd aderarea lor devine efectivă; totuşi, această limitare nu atinge mărcile internaţionale care au făcut în prealabil, într-o astfel de ţară, obiectul unei înregistrări naţionale identice şi care vor putea sta la baza unor cereri de extindere a protecţiei formulate şi notificate în conformitate cu articolele 3 ter şi 8.2 (c). g) Înregistrările de mărci care au făcut obiectul vreuneia dintre notificările prevăzute la acest punct sunt considerate ca substituite înregistrărilor efectuate direct în noua ţară contractantă înainte de data efectivă a aderării ei. 3) Instrumentele de ratificare şi de aderare se depun directorului general. 4) a) Faţă de primele cinci ţări care au depus instrumentele lor de ratificare sau de aderare, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după depunerea celui de-al cincilea din aceste instrumente. b) Faţă de orice altă ţară, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după data la care ratificarea sau aderarea ei a fost notificată de directorul general, în afara cazului cînd în instrumentul de ratificare sau de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare faţă de această ţară la data astfel indicată. 5) Ratificarea sau aderarea atrage de plin drept acceptarea tuturor clauzelor şi asigurarea tuturor avantajelor stipulate de prezentul act. 6) După intrarea în vigoare a prezentului act, o ţară nu va putea să adere la Actul de la Nisa din 15 iunie 1957 decît dacă ratifică totodată prezentul act sau dacă aderă la el. Aderarea la acte anterioare Actului de la Nisa nu este admisă, nici chiar odată cu ratificarea prezentului act sau cu aderarea la el. 7) Dispoziţiile articolului 24 al Convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale se aplică prezentului aranjament. Articolul 15 1) Prezentul aranjament rămîne în vigoare fără limită de durată. 2) Orice ţară poate să denunţe prezentul act printr-o notificare adresată directorului general. Această denunţare atrage şi denunţarea tuturor actelor anterioare şi ea nu-şi produce efectul decît faţă de ţara care a făcut-o, aranjamentul rămînînd în vigoare şi executoriu faţă de celelate ţări ale uniunii speciale. 3) Denunţarea produce efect la un an după ziua în care directorul general a primit notificarea. 4) Facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol nu poate fi exercitată de o ţară înainte de expirarea unui termen de 5 ani de la data la care ea a devenit membră a uniunii speciale. 5) Mărcile internaţionale înregistrate înainte de data la care denunţarea devine efectivă, şi care nu au fost refuzate în termenul de un an prevăzut la articolul 5, beneficiază în continuare, pe toată durata protecţiei internaţionale, de protecţia pe care ar avea-o dacă ar fi fost depuse direct în această ţară. Articolul 16 1) a) Prezentul act înlocuieşte, în relaţiile dintre ţările uniunii speciale în al căror nume el a fost ratificat, sau care au aderat la el, începînd din ziua în care el intră în vigoare faţă de ele, Aranjamentul de la Madrid din 1891, în formele sale anterioare prezentului act. b) Totuşi, fiecare ţară a uniunii speciale care a ratificat prezentul act sau care a aderat la el rămîne legată în relaţiile ei cu ţările care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el, de textele anterioare pe care ea nu le-a denunţat înainte de aceasta în virtutea articolului 12.4 al Actului de la Nisa din 15 iunie 1957. 2) Ţările din afara uniunii speciale, care devin părţi la prezentul act, îl aplică înregistrărilor internaţionale efectuate la biroul internaţional prin intermediul administraţiei naţionale a oricărei ţări a uninii speciale care nu este parte la prezentul act, numai dacă aceste înregistrări internaţionale satisfac condiţiile care sunt prescrise de prezentul act pentru aceste ţări. În ceea ce priveşte înregistrările internaţionale efectuate la biroul internaţional prin intermediul administraţiilor naţionale ale ţărilor din afara uniunii speciale care devin părţi la prezentul act, aceste ţări admit ca ţara sus-menţionată să le pretindă ca înregistrările să îndeplinească condiţiile prescrise de cel mai recent act la care ea este parte. Articolul 17 1) a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limba franceză şi este depus pe lîngă guvernul Suediei. b) După consultarea guvernelor interesate, directorul general va întocmi texte oficiale în alte limbi pe care adunarea va putea să le indice. 2) Prezentul act rămîne deschis semnăturilor, la Stockholm, pînă la 13 ianuarie 1968. 3) Directorul general transmite două copii de pe textul semnat al prezentului act, certificate pentru conformitate de guvernul Suediei, guvernelor tuturor ţărilor uniunii speciale şi, la cerere, guvernului oricărei alte ţări. 4) Directorul general înregistrează prezentul act la Secretariatul organizaţiei Naţiunilor Unite. 5) Directorul general notifică guvernelor tuturor ţărilor uniunii speciale semnăturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare şi a declaraţiilor incluse în aceste instrumente, intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor prezentului act, notificările de denunţare şi notificările făcute în aplicarea articolelor 3 bis, 9 quater, 13, 14.7 şi 15.2. Articolul 18 1) Pînă la intrarea în funcţie a primului director general, menţiunile din prezentul act cu privire la biroul internaţional al organizaţiei sau la directorul general sunt considerate că se referă la Biroul Uniunii instituit prin Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, respectiv la directorul său. 2) Ţările uniunii speciale care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el pot să exercite, timp de 5 ani după intrarea în vigoare a convenţiei care instituie organizaţia, dacă vor dori, drepturile prevăzute de articolele 10 pînă la 13 ale prezentului act, ca şi cînd ele ar fi legate de aceste articole. Orice ţară care va dori să exercite aceste drepturi va depune în acest scop directorului general o notificare făcută în scris, care produce efect la data primirii ei. Ţările care vor proceda astfel vor fi considerate ca membre ale adunării pînă la expirarea perioadei respective. Drept care subscrişii, avînd cuvenita împuternicire în acest scop, au semnat prezentul act. Făcut la Stockholm la 14 iulie 1967.