BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Avocatul Poporului \rRaport privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova în anul 2017

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
01.08.2018

AVOCATUL POPORULUI

R A P O R T

 privind respectarea drepturilor şi libertăţilor

omului în Republica Moldova în anul 2017

 (în vigoare 10.08.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 295-308 art. 1212 din 10.08.2018

* * *

RESPECTAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR

 OMULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL

Dreptul la un proces echitabil este unul dintre fundamentele care asigură supremaţia Legii. Realizarea acestui drept fundamental corelează în mod direct cu existenţa unui sistem de justiţie accesibil, independent, eficient şi integru. Reieşind din activitatea Avocatului Poporului, dar şi în conformitate cu recomandările care au fost înaintate de organismele regionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului, constatăm un şir de probleme care ţin de realizarea dreptului fundamental la un proces echitabil.

Dreptul persoanei la un proces echitabil, este garantat în articolele 8,10 şi 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 14 din Pactul cu privire la drepturile civile şi politice, articolul 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi articolul 13 din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Tratatele în domeniul drepturilor omului, care au fost enumerate mai sus, oferă o descriere foarte largă a acestui drept, evidenţiind câteva elemente esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, cum sunt examinarea cauzei în mod echitabil, într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, cu respectarea dreptului la viaţă privată, a principiului de prezumţie a nevinovăţiei, a dreptului la apărare, inclusiv prin oferirea de asistenţă juridică gratuită, precum şi alte drepturi procesuale menite să contribuie la realizarea acestui drept.

Prevederile acestui drept se regăsesc şi în articolele 20, 21, 26 din Constituţia Republicii Moldova. În aceste articole este reglementat accesul liber la justiţie, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare.

Atât Avocatul Poporului, cât şi unele mecanisme ale ONU, care deţin mandate de monitorizare a implementării obligaţiilor pe care statul şi le-a asumat odată cu ratificarea tratatelor în domeniul drepturilor omului, au înaintat recomandări pentru ca statul să intervină cu măsuri care să contribuie la realizarea în mod corespunzător a dreptului la un proces echitabil.

În Raportul alternativ, depus către Consiliul ONU pentru drepturile omului, în cadrul procesului de Evaluare Periodică Universală a situaţiei drepturilor omului în Republica Moldova, Avocatul Poporului a menţionat că este necesară implementarea acţiunilor de eradicare a corupţiei, asigurarea continuităţii reformei prin identificarea şi dezvoltarea cadrului general privind viitoarele politici care urmează continuarea eforturilor pentru edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil în raport cu societatea.

Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale a recomandat consolidarea capacităţii sistemului judecătoresc de a răspunde la actele de corupţie şi de a asigura protecţie eficientă victimelor corupţiei, avocaţilor acestora, activiştilor anticorupţie, denunţătorilor şi martorilor.

Potrivit Comitetului pentru drepturile civile şi politice, Statul-parte trebuie să întreprindă măsuri concrete şi eficiente pentru a asigura dreptul la o administrare corectă a justiţiei, în conformitate cu articolul 14 din Pact şi Comentariul general nr.32 (2007) privind dreptul la egalitate în faţa instanţelor şi tribunalelor şi la un proces echitabil. În special, el ar trebui: să se asigure că remuneraţia judecătorilor este suficientă şi că mandatul lor este suficient de lung pentru a garanta independenţa şi integritatea instanţei; să asigure o anchetă imediată, minuţioasă, independentă şi imparţială în toate acuzaţiile de încălcare a procedurii şi de a urmări şi de a aduce în faţa justiţiei pe cei răspunzători, inclusiv funcţionarii organelor de justiţie, care sunt implicaţi în acest lucru; să se asigure că judecătorii, de regulă, sunt protejaţi de jure şi de facto de orice sancţiuni sau represalii pentru deciziile judiciare nepopulare.

Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi recomandă ca statul parte: să asigure oferirea amenajării de procedură, gen şi vârstă adecvate, bazate pe libera alegere şi preferinţele persoanelor cu dizabilităţi şi să stabilească măsuri de siguranţă aferente pentru a permite participarea persoanelor cu dizabilităţi în toate procedurile judiciare în condiţii egale cu ceilalţi; să sporească programele de formare şi de consolidare a capacităţilor privind Convenţia, astfel încât personalul de aplicare a legii şi persoanele cu dizabilităţi să îşi crească gradul de conştientizare juridică; să asigure accesul la asistenţă juridică gratuită, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi care încă trăiesc în instituţii; să fie ghidat de articolul 13 al Convenţiei1 la implementarea ţintei 16.3 a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă2.

_________________________

1 Accesul efectiv la justiţiei pentru persoanele cu dizabilităţi;

2 Promovarea statului de drept la nivel naţional şi la nivel internaţional şi asigurarea accesului egal la justiţie pentru toţi;

Comitetul ONU pentru discriminarea rasială, reamintind Recomandarea sa generală nr.35 (2013) privind combaterea discursului de ură rasist, recomandă ca Statul parte: să asigure ca articolul 346 din Codul penal3 să se conformeze totalmente articolului 4 din Convenţie4 şi ca acest articol modificat să fie pus în aplicare, pentru a urmări penal incidentele vizând discursul de ură; să adopte legislaţie comprehensivă care să incrimineze infracţiunile săvârşite din ură şi să asigure ca o astfel de legislaţie să corespundă Convenţiei şi ca motivaţia rasială să fie listată ca o circumstanţă agravantă; să realizeze campanii educaţionale pentru a aborda cauzele fundamentale ale prejudiciilor şi să promoveze toleranţa şi respectul pentru diversitate, inclusiv în special cu privire la rolul şi responsabilităţile jurnaliştilor şi funcţionarilor publici; să asigure ca toate incidentele de infracţiuni săvârşite din ură şi discursuri de ură să fie investigate şi urmărite în justiţie şi ca infractorii să fie pedepsiţi, fără a ţine cont de statutul lor oficial; să ofere date privind numărul infracţiunilor săvârşite din ură şi cazurilor de discursuri de ură raportate, urmăririlor penale, condamnărilor şi compensaţiilor oferite victimelor; să consolideze rolul procurorilor în susţinerea victimelor discriminării rasiale pentru raportarea încălcărilor.

_________________________

3 Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei, diferenţierii sau dezbinării naţionale, etnice, rasiale sau religioase;

4 Obligaţiile generale ale statelor părţi;

În urma examinării cererilor, audierii persoanelor şi informaţiei apărute în mass-media, au fost identificate un şir de probleme care se referă la dreptul menţionat. Printre acestea este problema de tergiversare a examinării cauzelor în instanţele de judecată şi a executării hotărârilor judecătoreşti.

Tergiversarea examinării cauzelor în instanţele de judecată este rezultatul mai multor factori: amânarea excesivă a şedinţelor de judecată; caracterul complex al litigiului; abuzul în utilizarea căilor de atac de către părţile în proces; efectuarea actelor de expertiză pe perioade îndelungate; amînări din motiv că lipseau avocaţii părţilor implicate în proces; prezentarea probelor din ambele părţi aflate în litigiu şi altele.

În acest context, Avocatul Poporului atrage atenţia asupra faptului că una din atribuţiile de bază în activitatea instanţelor de judecată este respectarea termenului rezonabil de judecare a cauzelor. De acest lucru depinde direct posibilitatea persoanelor de a-şi realiza dreptul constituţional privind satisfacţia efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care încalcă drepturile şi libertăţile lor legitime.

Problemele legate de executarea hotărârilor judecătoreşti se referă la procedura de încasare a onorariului pentru exercitarea atribuţiilor executorilor judecătoreşti. Potrivit Codului de executare, executorul judecătoresc are dreptul la remunerarea lucrului său şi la rambursarea cheltuielilor legate de activitatea sa. În procesul de investigare a unui caz s-a constatat că deşi executorul judecătoresc nu a încasat nici o sumă de la debitor pentru pensia de întreţinere, acesta a solicitat încasarea cheltuielilor de executare şi onorariul executorului de la persoana în a cărei favoare urmau a fi efectuate plăţile. Mai mult, deşi debitorul decedase, iar între timp a fost acumulată datoria în sumă de 80 000 lei, executorul judecătoresc a pus sechestru pe loturile de pământ arabil ale debitorului, care trebuia să achite pensia de întreţinere a fiicei minore. Pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, în calitate de moştenitor legal, mama minorei a solicitat executorului judecătoresc ridicarea sechestrului de pe terenurile respective, însă executorul refuza, solicitând plata cheltuielilor de executare şi a onorariului.

Ombudsmanul a considerat nejustificate şi ilegale acţiunile executorului judecătoresc, luând în considerare prevederile Codului de executare care statuează că procedura de executare se stabileşte pe principiul respectării drepturilor omului şi nu poate avea ca scop cauzarea de suferinţe fizice şi morale sau de prejudicii materiale. Urmare a recomandărilor Ombudsmanului adresate executorului judecătoresc şi Preşedintelui Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, măsurile de asigurare aplicate în privinţa bunurilor menţionate au fost anulate, persoana fiind repusă în drepturi, în calitate de moştenitor legal.

Un alt aspect problematic, abordat de către Avocatul Poporului şi în Raportul anterior, ţine de practica vicioasă instituită de unii executori judecătoreşti de a pune sechestrul pe conturile de salarii şi pensii ale debitorilor. În unele cazuri semnalate executorul judecătoresc a acceptat soluţionarea problemei prin conciliere, în alte cazuri se constată o reticenţă din partea executorului judecătoresc de a aplica sechestrul pe mijloacele băneşti ale debitorului, doar în cuantumul stabilit de Codul de executare. În particular, la Oficiul Avocatului Poporului au fost înregistrate 2 cazuri în care persoanele au invocat faptul că executorul judecătoresc a pus sechestrul pe conturile bancare, inclusiv de pensii, contrar prevederilor Codului de executare. În atare situaţie persoanele s-au pomenit fără surse de existenţă timp îndelungat, fapt ce reprezintă încălcarea dreptului la un trai decent. În cazurile examinate persoanele nu au putut beneficia de pensie timp de peste 20 de luni.

Ombudsmanul atrage atenţia - conform Codului de executare, din salariul şi din alte venituri ale debitorului pot fi reţinute, în baza unui document executoriu, nu mai mult de 20%5. Totodată, referitor la pensie este specificat că nu poate fi urmărită partea pensiei în mărimea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real, cu excepţia cazurilor de încasare a pensiei de întreţinere6.

_________________________

5 Codul de executare, articolul 106 alineatul (2);

6 Idem, articolul 101, alineatul 1);

Avocatul Poporului consideră ilegale acţiunile executorului judecătoresc în astfel de cazuri. Asupra celor menţionate a fost sesizat Colegiul disciplinar al executorilor judecătoreşti. Totodată, această problemă a fost abordată de Avocatul Poporului în cadrul unei întâlniri de lucru cu preşedintele UNEJ, care a menţionat că implementarea prevederilor enunţate este dificilă din motiv că executorii judecătoreşti nu pot deţine informaţia cu privire la provenienţa mijloacelor băneşti din contul bancar salarial al debitorului.

Executorul judecătoresc este obligat să aibă un rol activ pe parcursul întregului proces de executare, depunând efort pentru realizarea prin mijloace legale a obligaţiei prevăzute în documentul executoriu, respectând drepturile părţilor în procedura de executare şi ale altor persoane interesate. Astfel, în virtutea principiului instituit în Codul de etică al executorilor judecătoreşti, executorul judecătoresc trebuie să depună diligenţa necesară, acţionând prompt şi în concordanţă cu solicitările legitime ale persoanei în al cărei nume/beneficiu acţionează, în vederea îndeplinirii cu competenţă, corectitudine şi în termen legal a îndatoririlor profesionale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene optime şi previzibile, cu respect faţă de persoană, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

O altă problemă referitor la realizarea dreptului la un proces echitabil este dreptul oricărui acuzat de a fi informat, în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege şi într-un mod detaliat, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. Aceste aspecte sunt prevăzute de standardele internaţionale, precum articolul 10 alineatul (l) din Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale7 şi articolul 6 din Convenţia privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului8.

_________________________

7 "Părţile se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinţă limba sa minoritară, în privat şi în public, oral şi înscris";

8 "Orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege şi într-un mod detaliat, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa";

Avocatul Poporului a fost sesizat referitor la un astfel de caz şi, după intervenţia sa, persoana în cauză a fost repusă în drepturi. S-a constatat că această problemă a fost generată de lipsa în statele de personal a traducătorului/interpretului şi prezenţa unor disfuncţionalităţi a procedurii de antrenare a traducătorilor/interpreţilor autorizaţi/neautorizaţi în activitatea organelor de drept, în cazul dat al procuraturii.

În anul 2017, Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul Strategiei de Dezvoltare a Sectorului Justiţiei 2018 – 2021, prin care se urmăreşte aplicarea şi implementarea cadrului normativ aprobat în cadrul Strategiei de Reformă a Sectorului Justiţiei 2011-2016, reprezentând o continuitate a reformelor demarate anterior.

Totodată, sporirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi de combatere a corupţiei pentru a asigura accesul echitabil la bunurile publice pentru toţi cetăţenii este una dintre priorităţile Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova 2020", aprobată prin Legea nr.166 din 11.07.2012.

În pofida eforturilor statului de a îmbunătăţi situaţia la capitolul privind dreptul la un proces echitabil, în anul 2017, Curtea Europeană a stabilit violarea articolului 6 din Convenţie de către Republica Moldova în cauzele: Manoli şi Cereale Flor S.A., şi Roşca. În aceste cauze Curtea a constatat probleme referitoare la condamnarea reclamantului în instanţa de apel, fără a audia direct victima sau martorii, după ce a fost achitat de prima instanţă, şi casarea neregulamentară prin revizuire a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

În acelaşi context, Comitetul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială s-a expus în cauza Salifou Belemvire vs. Republica Moldova (crimă bazată pe ură). Comitetul a constatat încălcarea articolului 6 din Convenţia pentru eliminarea discriminării rasiale9.

_________________________

9 Protecţie şi o cale de recurs efectivă în faţa tribunalelor naţionale şi a altor organe de stat competente;

La şapte ani de la începerea implementării Strategiei de reformă a sectorului Justiţiei, încrederea cetăţenilor în justiţia naţională a ajuns la 16%, arată datele Sondajului privind opinia publică despre sistemul judecătoresc din Moldova, realizat pentru Consiliul Superior al Magistraturii10 în perioada lunii decembrie 2017.

_________________________

10 http://crjm.org/wp-content/uploads/2018/02/Brosura_finala.compressed.pdf; 

Potrivit datelor sondajului, dintre actorii din domeniul justiţiei, cei mai afectaţi de neîncrederea cetăţenilor sunt judecătorii – 78%, urmaţi de procurori – 77%, poliţişti – 70% şi avocaţi – 62%. În pofida gradului mic de încredere în justiţie, majoritatea participanţilor la sondajul realizat, au răspuns că nu au avut experienţe negative în instanţele de judecată. Dintre cetăţenii care au participat la vreun proces în instanţa de judecată, 58% au evaluat judecătorul care le-a examinat cauza drept imparţial şi obiectiv. Aproximativ jumătate (49%) dintre cetăţenii care au avut rol de participant la un proces au afirmat că procedurile judiciare au fost echitabile în mare sau foarte mare măsură.

Totodată, în sondaj se arată că un total de 75% din populaţie este de părere că în sistemul judecătoresc din Republica Moldova corupţia este mult sau foarte mult prezentă. În rândurile persoanelor care au interacţionat cu instanţele de judecată, 83% dintre respondenţi au afirmat că aceasta este foarte mult sau mult prezentă în sistem.

Deşi jumătate dintre persoanele care au interacţionat cu instanţele spun că acestea asigură condiţii pentru persoanele cu necesităţi speciale, fiecare al cincilea cetăţean care a luat parte la un proces a spus că nu sunt create condiţii pentru aceste persoane. Două treimi dintre acei care au susţinut că instanţele nu asigură accesul persoanelor cu dizabilităţi, au specificat că nu sunt rampe de acces în clădiri. Alte motive menţionate de respondenţi se referă la lipsa ascensoarelor, lipsa birourilor special amenajate pentru persoane cu dizabilităţi, lipsa posibilităţii de deplasare la instanţă.

Sondajul a mai arătat că o bună parte a cetăţenilor nu îşi cunosc drepturile în cadrul unui proces de judecată şi nici nu ştiu de unde ar putea lua informaţii.

Comisarul European pentru drepturile omului Nils Muižnieks a reiterat îngrijorările Consiliului Europei pentru situaţia în sfera justiţiei: deficienţele legate de eficienţa şi imparţialitatea justiţiei; existenţa unor semnale privind atitudinea părtinitoare a procurorilor în cadrul procedurilor judiciare şi privind cazurile de intimidare şi hărţuire a avocaţilor; efectuarea justiţiei în Moldova în manieră selectivă. Au fost reafirmate recomandările privind asigurarea accesului public la audierile în instanţă, mai ales în cele în care sunt vizaţi demnitari şi sunt legate de corupţie.11

_________________________

11 Comunicatul de presă plasat pe pagina oficială a Consiliului Europei pe marginea vizitei la Chişinău (https://www.coe.int/en/web/commissioner/-/republic-of-moldova-important-advances-on-addressing-domestic-violence-but-more-progress-needed-in-justice-reform);

Comisarul a mai declarat că "lipsa încrederii publice în sistemul judiciar poate fi foarte dăunătoare pentru o democraţie, prin urmare autorităţile ar trebui să continue să întreprindă eforturi susţinute şi decisive pentru sporirea credibilităţii sale şi pentru a se asigura că publicul în general beneficiază de un sistem eficient şi echitabil".

Alte măsuri, în opinia Comisarului european, trebuie să includă schimbarea componenţei Consiliului Superior al Magistraturii prin desfiinţarea participării din oficiu a procurorului general şi a ministrului justiţiei. De asemenea, Comisarul a recomandat să fie continuată reforma sistemului de procedură disciplinară împotriva judecătorilor, în vederea asigurării integrităţii sistemului, precum şi promovarea independenţei sistemului judiciar în ansamblu şi individual al judecătorilor. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a spori competenţa profesională a sistemului judiciar şi de a îmbunătăţi motivarea deciziilor luate de instanţele judecătoreşti, inclusiv în cazurile legate de detenţie pe arest preventiv.

În contextul celor expuse, Avocatul Poporului consideră necesară continuarea reformelor iniţiate în domeniul justiţiei, şi întreprinderea unor acţiuni ferme care să asigure un sistem de justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate.

Totodată, implementarea acţiunilor de eradicare a corupţiei din sistemul de justiţie este imperios necesară, dat fiind faptul că această problemă afectează în mod direct şi negativ imaginea justiţiei din Republica Moldova, atât în raport cu cetăţenii propriei ţări cît şi în raport cu partenerii de dezvoltare.

Concomitent, toate acţiunile care vor fi întreprinse de către autorităţi, trebuie să ţină cont şi de interesele şi necesităţile unor grupuri defavorizate sau minoritare, prin integrarea drepturilor omului în deciziile autorităţilor de toate nivelurile, astfel încât drepturile omului să fie cu adevărat respectate în mod corespunzător, aşa cum stabileşte Constituţia Republicii Moldova, dar şi conform obligaţiilor statului care rezultă din angajamentele în domeniul drepturilor omului asumate la nivel internaţional de către Republica Moldova.

AVOCATUL POPORULUI RECOMANDĂ:

- Continuarea eforturilor de reformare a sistemului de justiţie, pentru a asigura accesibilitatea, independenţa, eficienţa, transparenţa şi integritatea acestuia;

- Întreprinderea acţiunilor ferme de implementare a recomandărilor organismelor regionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului care se referă la sistemul de justiţiei şi care au fost expuse mai sus;

- Adoptarea legislaţiei comprehensive care să incrimineze infracţiunile săvîrşite din ură, în corespundere cu prevederile Convenţiei ONU privind Eliminarea Discriminării Rasiale;

- Implementarea programelor de creştere a conştientizării juridice a populaţiei, în special a grupurilor vulnerabile.

LIBERTATEA INDIVIDUALĂ ŞI SIGURANŢA PERSOANEI

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei reprezintă una dintre cele mai sensibile şi complexe valori ale fiinţei umane care, alături de alte drepturi fundamentale, ocupă un rol primordial în cadrul unei societăţi democratice. În acest context, Avocatul Poporului constată că Republica Moldova se confruntă cu o problemă foarte gravă cu un impact direct şi negativ asupra acestui drept fundamental, această problemă fiind aplicarea excesivă a detenţiei preventive.

Acest drept este reglementat în articolul 9 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, articolul 9 din Pactul cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi articolul 14 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Dreptul fundamental la libertate şi siguranţa persoanei este prevăzut de articolul 25 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că "(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sînt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. (3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore. (4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni. (5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea - în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. (6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut."

Trebuie luate în consideraţie şi Regulile de aplicare a arestului preventiv, condiţiile de desfăşurare şi măsuri de protecţie împotriva abuzului, propuse de către Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei, care sunt specificate în anexa la Recomandarea Rec (2006) 13 cu privire la cercetarea în stare de arest preventiv12.

_________________________

12 Adoptată de Comitetul de Miniştri la 27 septembrie 2006 la cea de-a 974-a întrunire a prim-miniştrilor;

Documentul menţionat, cu caracter de recomandare, prevede că în ceea ce priveşte ambele prezumţii, cea a nevinovăţiei şi cea a libertăţii, arestul preventiv al persoanelor bănuite de comiterea infracţiunii trebuie să fie mai degrabă o excepţie, decât o normă.

Nu trebuie să existe o obligaţie ca persoanele bănuite de comiterea infracţiunii (sau anumite categorii de astfel de persoane) să fie sub arest preventiv. În cazuri separate, arestul preventiv trebuie aplicat doar în cazuri strict necesare şi drept o măsură de ultimă instanţă şi nu trebuie aplicat ca măsură de pedeapsă. Pentru a evita aplicarea inadecvată a arestului preventiv, trebuie să fie accesibilă cea mai largă gamă posibilă de alternative, măsuri mai puţin restrictive ce ţin de comportamentul infractorului suspectat.

Astfel, arestarea preventivă trebuie să fie o excepţie de la dreptul de libertate şi securitate, şi să fie aplicată în cazuri, în care sunt prezentate probe certe, însoţite de argumentări, care ar confirma cu certitudine probabilitatea comiterii acţiunilor de către persoanele bănuite.

Arestarea este o măsură excepţională. Ca urmare, arestarea poate fi dispusă numai în anumite cazuri şi numai pentru anumite motive, care trebuie arătate în mod concret şi convingător în hotărârea organului care o dispune13.

_________________________

13 Hotărîrea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova nr.3 din 23.02.2016;

Referitor la libertatea individuală şi siguranţa persoanei, Republica Moldova a recepţionat unele recomandări din partea organismelor internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Astfel, Comitetul pentru drepturile civile şi politice, susţine că Statul parte ar trebui să-şi adapteze legislaţia şi practica la articolul 9 din Pact, ţinând seama de Comentariul general al Comitetului nr.35(2014) privind libertatea şi siguranţa personală, în care Comitetul consideră că 48 de ore în ansamblu reprezintă suficient timp pentru ca persoanele arestate să fie aduse în instanţă.

Totodată, Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi îndeamnă statul parte să revizuiască şi să abroge prevederile legale care legitimează internarea forţată şi tratamentul psihiatric nonconsensual pe motiv de deficienţă; să întreprindă toate măsurile legale şi de altă natură necesare pentru a opri privarea de libertate a persoanelor cu dizabilităţi pe baza unei deficienţe reale sau percepute.

Măsura de arest preventiv continuă să fie o problemă pentru justiţia din Republica Moldova. În ultimii ani, mai multe studii au arătat că majoritatea demersurilor pentru prelungirea arestului preventiv nu au anexate probe relevante, cu toate acestea, majoritatea dintre ele sunt acceptate în instanţe.

La solicitarea ombudsmanului, Procuratura Generală a Republicii Moldova a oferit informaţii statistice14 pentru perioada anilor 2015 – 2017 cu privire la măsurile preventive cerute instanţei judecătoreşti, potrivit articolului 175 din Codul de procedură penală15.

_________________________

14 Răspunsul Procurorului General nr.11-2d/17-4139 din 20.09.2017;

15 Articolul 175 din Codul de procedură penală – Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive;

Conform datelor tabelului de mai sus, se observă o pondere mare a demersurilor procurorilor cu privire la aplicarea arestului preventiv admise de judecătorul de instrucţie. Totodată, ponderea recursurilor apărătorilor, admise de judecătorii Curţii de Apel, este în scădere.

Problema aresturilor preventive, deşi este una veche, a revenit în atenţia presei, cît şi autorităţilor competente, cu ocazia unor dosare de rezonanţă, printre care şi cazul lui Andrei Braguţa, care a decedat în luna august 2017, în timp ce se afla în arest preventiv în izolator16.

_________________________

16 https://www.europalibera.org/a/dreptul-tau-arestul-preventiv/28742204.html

La 29 august 2017 în spaţiul mediatic au apărut informaţii cu privire la decesul cetăţeanului Andrei Braguţa, în condiţii dubioase, în sistemul penitenciar al Republicii Moldova. Andrei Braguţa a fost reţinut de poliţie pentru violenţă nepericuloasă faţă de o persoană cu funcţie de răspundere, iar peste 10 zile de detenţie a decedat în Penitenciarul nr.16. Alegaţiile de maltratare ale victimei erau susţinute de rudele şi de avocaţii acestuia.

Avocatul Poporului s-a sesizat pe marginea acestui caz mediatizat pe larg, calificându-l drept caz de o importanţă socială deosebită. Rezultatele investigării din oficiu a cazului de deces în custodia statului a lui A. Brăguţa au fost expuse întru-un raport special17. În urma investigaţiei s-a constatat că din momentul reţinerii cetăţeanului A. Brăguţă de către angajaţii poliţiei şi până la plasarea acestuia în instituţiile penitenciare au fost încălcate garanţiile minime împotriva relelor tratamente şi nu a fost asigurată respectarea demnităţii umane. Indiferenţa, neglijenţa şi factorul uman (a angajaţilor poliţiei, a personalului medical), şirul de reforme întrerupte, eşecul în comunicarea instituţională între sistemul penal şi cel civil, nedocumentarea şi neraportarea actelor de tortură, lipsa unor reglementări interne clare cu privire la intervenirea în situaţii excepţionale şi de izolare a persoanelor cu dizabilităţi sau cu tulburări, nerespectarea procedurii de reţinere (articolul 167 CPP), insuficienţa supravegherii, imposibilitatea gestionării crizelor comportamentale etc. sunt doar câteva elemente subiective ale acestui proces vicios, care a dus la un final tragic – decesul victimei.

_________________________

17 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raportspecial.pdf 

Curtea Europeană a constatat violarea articolului 5 din Convenţie de către Republica Moldova în cauzele: Vasilciuc v. R.Moldova, Gumeniuc v. R.Moldova, Braga v. R.Moldova, Ialamov v. R.Moldova, Grecu v. R.Moldova.

În aceste cauze Curtea a constatat probleme referitoare la arestarea nejustificată a reclamantului, ceea ce a determinat arestarea într-un alt stat în vederea extrădării în Republica Moldova; arestarea contravenţională a reclamantului în temeiul convertirii amenzii contravenţionale neplătite printr-o procedură judiciară despre care nici nu a fost informat; detenţia în Republica Moldova în baza unei condamnări emise de către aşa-numitele "autorităţi transnistrene"; arestarea reclamantului ca urmare a admiterii de către judecător a demersului de arestare depus cu depăşirea termenului procedural prevăzut de lege; acordarea compensaţiilor insuficiente pentru detenţie abuzivă.

Totodată, la 21 decembrie 2017, Curtea Constituţională a pronunţat Hotărîrea privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatului (2), articolul 23218, şi a unor prevederi din alineatul (4), articolului 30819 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

_________________________

18 Cu excepţia termenului prevăzut pentru căile de atac, actul efectuat de procuror se consideră ca depus în termen dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire a actelor se încadrează în termenul cerut de lege pentru efectuarea actului;

19 În urma examinării demersului, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată privind aplicarea faţă de învinuit a măsurii arestării preventive ori a arestării la domiciliu sau respinge demersul. În baza încheierii, judecătorul eliberează un mandat de arestare care se înmînează procurorului şi învinuitului şi care se execută imediat;

Curtea a subliniat că, în cazul în care persoana a fost deţinută în mod ilegal, inclusiv ca urmare a nerespectării termenului privind depunerea demersului de prelungire a arestului, persoanei trebuie să i se acorde o despăgubire pentru privarea de libertate efectuată în condiţii arbitrare.

Avocatul Poporului susţine îngrijorările Comisarului European pentru drepturile omului, Nils Muižnieks, în ceea ce priveşte necesitatea eforturilor suplimentare pentru a spori competenţa profesională a sistemului judiciar şi de a îmbunătăţi motivarea deciziilor luate de instanţele judecătoreşti, inclusiv în cazurile legate de detenţie pe arest preventiv.

Detenţiunea persoanelor care urmează a fi trimise în judecată nu trebuie să constituie regulă, dar punerea în libertate poate fi subordonată unor garanţii asigurând înfăţişarea lor la şedinţele de judecata, pentru toate celelalte acte de procedura şi, daca este cazul, pentru executarea hotărârii.

Libertatea personală este o condiţie fundamentală de care trebuie să profite fiecare. Privarea ei este susceptibilă de a avea un impact direct şi negativ asupra beneficierii de multe alte drepturi, începând cu respectarea vieţii private şi de familie, continuând cu libertatea de reuniune, asociere şi exprimare şi până la libertatea de circulaţie.

În plus, fiecare privare de libertate plasează persoana afectată într-o poziţie extrem de vulnerabilă şi o expune riscului torturii şi tratamentelor inumane sau degradante. Judecătorii trebuie deci întotdeauna să aibă în vedere că, pentru a nu lipsi garantarea libertăţii de esenţă, orice detenţie trebuie să fie excepţională, justificată în mod obiectiv şi să nu depăşească strictul necesar.

RECOMANDĂRI:

• Revizuirea practicii de aplicare a măsurilor alternative arestului preventiv, astfel încât acesta să fie aplicat în calitate de măsură excepţională;

• Sporirea competenţei profesionale a sistemului judiciar, pentru a îmbunătăţi motivarea deciziilor luate de instanţele judecătoreşti în cazurile de aplicare a măsurii arestului preventiv.

LIBERTATEA DE EXPRIMARE

Situaţia privind respectarea dreptului la libertatea de exprimare a fost urmărită cu o atenţie sporită de către Avocatul Poporului datorită evoluţiilor majore înregistrate în acest domeniu pe parcursul anului 2017, în special în partea ce ţine de cadrul legal naţional, dar şi reacţiile partenerilor de dezvoltare, precum şi a mecanismelor regionale şi internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului, la aceste modificări.

Libertatea de exprimare este consacrată în articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, articolul 19 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice, articolul 10 din Convenţia Europeană a drepturilor omului.

În conformitate cu tratatele menţionate, orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării. Acest drept fundamental include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.

Exercitarea libertăţilor amintite comportă îndatoriri şi răspunderi speciale, şi din aceste considerente, acest drept poate fi supus anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din pricina opiniilor sale.

Totodată, articolul 21 din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu disabilităţi stabileşte că Statele Părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a se asigura că persoanele cu dizabilităţi îşi pot exercita dreptul la libertatea de expresie şi opinie, inclusiv libertatea de a căuta, primi şi împărtăşi informaţii şi idei, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, prin toate formele de comunicare alese de ele, după cum sunt definite în articolul 2 din Convenţie20.

_________________________

20 inclusiv prin: (a) Furnizarea informaţiilor destinate publicului larg, către persoanele cu dizabilităţi, în formate accesibile şi cu tehnologii adecvate diverselor tipuri de dizabilităţi, la timp şi fără cost suplimentar; (b) Acceptarea şi facilitarea, în relaţiile oficiale, a utilizării limbajelor mimico-gestuale, scrierii Braille, comunicării augmentative şi alternative şi a tuturor celorlalte mijloace, moduri şi formate de comunicare accesibile, în funcţie de opţiunea proprie; (c) Determinarea organismelor private care furnizează servicii către publicul larg, inclusiv prin intermediul Internetului, să furnizeze informaţii şi servicii în formate accesibile şi uşor de utilizat pentru persoanele cu dizabilităţi; (d) Încurajarea mass-media, inclusiv a furnizorilor de informaţii prin Internet, să-şi facă serviciile accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi; (e) Recunoaşterea şi promovarea limbajelor mimico-gestuale;

Constituţia Republicii Moldova divizează conţinutul acestui drept fundamental în libertatea opiniei şi cea a exprimării, consacrat în articolul 32, şi dreptul la informaţie consacrat în articolul 34.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele societăţii democratice şi o condiţie pentru progresul şi împlinirea persoanei.21

_________________________

21 Hotărârea Curţii Constituţionale a R.M. nr.28 din 23.11.2015 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 1 din Legea nr.54 din 21 februarie 2003 privind contracararea activităţii extremiste (utilizarea simbolurilor naziste) (Sesizarea nr.29a/2015), §47;

Libertatea de exprimare este un drept esenţial în sistemul constituţional al Republicii Moldova. În acelaşi timp, este un drept ce poate afecta substanţial drepturile altor persoane.22

_________________________

22 Hotărârea Curţii Constituţionale a R.M. nr.12 din 04.06.2013 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi referitoare la interzicerea simbolurilor comuniste şi a promovării ideologiilor totalitare (Sesizarea nr.33a/2012), §92;

Referitor la dreptul la informaţie, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevă faptul că este un drept fundamental al persoanei, deoarece dezvoltarea persoanei în societate, exercitarea libertăţilor prevăzute de Constituţie, inclusiv libertatea gândirii, opiniei, creaţiei, a exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil, presupune şi posibilitatea de a se informa asupra vieţii sociale, politice, economice, ştiinţifice, culturale etc.23

_________________________

23 Hotărârea Curţii Constituţionale a R.M. nr.12 din 16.06.1998 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.603-XIII din 3 octombrie 1995,* Legii nr.1399-XIII din 5 decembrie 1997,** Hotărârii Parlamentului nr.1383-XIII din 26 noiembrie 1997*** şi Hotărârii Parlamentului nr.1385-XIII din 26 noiembrie 1997**** (desemnarea conducătorilor instituţiei publice a audiovizualului), §3;

Articolul 34 din Constituţie dă expresie juridică accesului persoanei la orice informaţie de interes public. Conţinutul acestui drept cuprinde: dreptul persoanei de a fi informat prompt, corect şi clar asupra măsurilor preconizate sau luate de autorităţile publice; accesul liber la sursele de informare politică, ştiinţifico-tehnică, socială, culturală etc.; posibilitatea de a recepţiona personal şi în condiţii bune emisiunile radiofonice şi televizate; obligaţia autorităţilor publice de a asigura cadrul juridic necesar pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură.24

_________________________

24 Idem, §3;

Dreptul la informaţie este un drept mutididimensional. Acesta serveşte mai multor categorii de interese individuale şi de grup şi reprezintă o condiţie iniţială pentru participarea publicului la procesul democratic. Accesul la informaţie are consecinţe importante pentru funcţionarea adecvată a unui regim democratic.25

_________________________

25 Hotărârea Curţii Constituţionale a R.M. nr.16 din privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 10 alin.(4) din Legea nr.151 din 30 iulie 2015 cu privire la Agentul guvernamental (accesul la informaţie) (Sesizarea nr.29g/2016), §49;

În Raportul privind respectare drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în Republica Moldova omului 2016 Avocatul Poporului a înaintat un şir de recomandări privind urgentarea procesului de ajustare a articolelor 15 şi 16 din Legea privind accesul la informaţie la standardele europene26; asigurarea instruirii funcţionarilor în domeniul accesului la informaţie şi în scopul aplicării eficiente a Legii privind accesul la informaţie; elaborarea instrumentelor şi metodologiilor necesare pentru a asigura dreptul la informaţie; asigurarea elaborării Regulamentului cu privire la drepturile şi obligaţiile funcţionarilor în procesul de furnizare a documentelor, informaţiilor oficiale de către autorităţile publice care, deocamdată, nu au elaborat un astfel de document; asigurarea publicării de către autorităţile publice pe paginile lor web oficiale a tuturor informaţiilor de interes public care vizează interesele cetăţenilor.

_________________________

26 Pe 27 iunie 2014, un grup de deputaţi a înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevedea modificarea şi completarea articolelor 15 şi 16 din Legea privind accesul la informaţie şi a articolului 71 din Codul contravenţional, care avea drept scop înlăturarea deficienţelor prezente în Legea nr.982, precum şi ajustarea cadrului legal la prevederile Convenţiei Consiliului Europei din 18 iunie 2009 privind accesul la documentele oficiale. Proiectul propunea modificarea procedurii de înregistrare a cererilor cu privire la accesul la informaţie, reducerea termenului de prezentare a informaţiei şi înăsprirea sancţiunilor pentru încălcarea legislaţiei privind accesul la informaţie pentru persoanele responsabile de prezentarea informaţiei. Proiectul însă a fost retras fără a fi examinat;

Totodată, amintim că în ultimele sale Recomandări, Comitetul pentru drepturile civile şi politice a menţionat că Republica Moldova trebuie să-şi intensifice eforturile, pentru a spori nivelul de pluralism al mijloacelor de informare în masă şi diversitatea punctelor de vedere şi a informaţiilor disponibile publicului, ţinând seama de Comentariul general al Comitetului nr.34 (2011), privind libertatea de opinie şi de exprimare. Comitetul mai recomandă ca statul parte să se asigure că jurnaliştii independenţi şi mass-media îşi pot îndeplini funcţiile fără intervenţie nejustificată.

În partea ce ţine de respectarea libertăţii de exprimare şi opinie şi de accesul la informaţie a persoanelor cu dizabilităţi, Comitetul ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi recomandă ca statul parte să recunoască limbajul semnelor în interacţiunea oficială; să investească în formarea interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi să asigure interpretarea în limbajul mimico-gestual pentru servicii deschise publicului, astfel încât copiii surzi să aibă acces egal la o educaţie incluzivă, calitativă; să aplice formate de informare şi comunicare şi tehnologii accesibile, care sunt potrivite pentru persoanele cu dizabilităţi, acordând o atenţie deosebită pentru copiii cu dizabilităţi în educaţia incluzivă, inclusiv accesibilitatea la internet, Braille, Easy Read, formate simple în legătură cu toate serviciile publice.

Avocatul Poporului ţine să menţioneze că în Raportul său pentru anul 2017, Secretarul General al Consiliului Europei, atenţionează asupra necesităţii unor garanţii solide pentru a proteja mass-media de influenţe politice nejustificate: "Statele membre ale CoE ar trebui să garanteze un peisaj pluralist în care vor putea fi exprimate opinii contradictorii, iar toate partidele politice să poată fi obiecte ale verificărilor şi ale controlului. Guvernele democratice trebuie să se asigure că mass-media în interiorul graniţelor lor de operare să poată face acest lucru, independent de interesele puternice. Trebuie să fie puse în aplicare restricţii pentru monopolurile în presă, ca jurnaliştii să fie capabili să efectueze munca lor, fără de interferenţă, ameninţări cu violenţa şi/sau intimidarea"27.

_________________________

27 https://edoc.coe.int/en/an-overview/7345-pdf-state-of-democracy-human-rights-and-the-rule-of-law.html 

Recomandări cu acelaşi conţinut sunt exprimate de către experţii Comisiei de la Veneţia în opiniile şi avizele emise: "Pluralismul media este garantat atunci, când există o multitudine de instituţii mass-media autonome şi independente la nivel naţional, regional şi local, asigurându-se o varietate de mass-media cu un conţinut ce reflectă diferite puncte de vedere politice şi culturale28. "Cînd un anumit grup politic are o influenţă politică foarte mare, pluralismul media şi independenţa profesiei de jurnalist au nevoie de măsuri speciale de protecţie".29

_________________________

28 http://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=cdl-pi(2016)011-e  , Compilation of Venice Commission opinions and reports concerning freedom of expression and media, Strasbourg, 19 September 2016;

29 (CDL-AD(2005)017, Opinion on the compatibility of the laws "Gasparri" and "Frattini" of Italy with the Council of Europe standards in the field of freedom of expression and pluralism of the media, §37 and §40);

Acţiuni care ţin de realizarea dreptului la libertatea de exprimare sunt prevăzute şi în Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2017 – 201930, care include mai multe obiective legate de dezvoltarea şi consolidarea mass-media. În Recomandarea nr.1/2017 a Consiliului de Asociere UE-Republica Moldova din 4 august 2017 privind Programul de asociere UE-Republica Moldova [2017/1489] se trasează drept priorităţi susţinerea libertăţii şi pluralismului mass-media, inclusiv prin adoptarea unui nou cod al audiovizualului, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei, ale Uniunii Europene şi ale OSCE, pentru a alinia legislaţia Republicii Moldova la Directiva serviciilor mass-media audiovizuale şi pentru a aborda de urgenţă concentrarea drepturilor de proprietate din mass-media şi monopolizarea pieţei publicităţii; precum şi reforma instituţiei naţionale de radiodifuziune.

_________________________

30 http://www.gov.md/sites/default/files/document/attachments/intr07_98.pdf 

Se mai propune îmbunătăţirea competenţelor şi a sarcinilor funcţionale ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului, în scopul de a consolida independenţa acestuia.31

_________________________

31 http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2017.215.01.0003.01.RON&toc=OJ:L:2017:215:TOC 

Obiective privind îmbunătăţirea situaţiei mass-media şi a libertăţii de exprimare se regăsesc şi în Planul de Acţiuni Republica Moldova – Consiliul Europei pentru 2017-202032. În documentul respectiv se menţionează, printre altele, că autorităţile moldovene urmează să garanteze respectarea standardelor europene în ceea ce priveşte prevenirea concentrării excesive a mass-media; fortificarea pluralismului mass-media; consolidarea independenţei, transparenţei şi eficienţei organelor de supraveghere a radiodifuzorilor publici, respectarea recomandărilor Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind libertatea de exprimare pe Internet.

_________________________

32 https://www.coe.int/ro/web/chisinau/action-plan 

Avocatul Poporului apreciază anumite acţiuni întreprinse de către autorităţi pentru ameliorarea situaţiei în sfera libertăţii presei.

Astfel, prin Dispoziţia preşedintelui Parlamentului, în iunie 2017, a fost creat un grup de lucru pentru îmbunătăţirea legislaţiei mass-media a Republicii Moldova, iniţiativă realizată cu suportul proiectului comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei "Promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în Republica Moldova". Potrivit Regulamentului de activitate a Grupului de lucru, acesta urmează să devină o "platforma de comunicare şi un mecanism de cooperare permanent între Parlamentul Republicii Moldova şi reprezentanţii instituţiilor media, instituţiilor internaţionale şi ONG-urilor de profil". În Regulament se mai spune că Grupul de lucru va ţine cont în activitatea sa de recomandările partenerilor internaţionali ai Republicii Moldova, precum şi ale organizaţiilor neguvernamentale de profil, inclusiv de Foaia de parcurs pentru dezvoltarea mass-mediei din Republica Moldova, elaborată de Forumul mass-media.

Priorităţile de bază ale Grupului de lucru sunt următoare:

- Elaborarea Strategiei de dezvoltare a mass-media din Republica Moldova;

- Elaborarea unui nou Cod al audiovizualului;

- Elaborarea Strategiei privind Securitatea Informaţională a ţării;

- Consultarea/Definitivarea legislaţiei privind accesul la informaţie (versus protecţia datelor cu caracter personal, experienţa ţărilor UE în domeniu);

- Elaborarea unei noi Legi a presei (presa scrisa si on-line);

- Perfecţionarea Codului electoral privind reflectarea campaniei electorale în media;

- Perfecţionarea legislaţiei privind publicitatea, concurenţa;

- Identificarea de soluţii juridice privind oferirea de facilităţi fiscale pentru producţia media autohtonă.

Astfel, au fost elaborate proiectul Concepţiei politicii naţionale de dezvoltare a mass-media din Republica Moldova (2018-2025) şi cel al Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, care pot fi găsite pe pagina web a Parlamentului33 la rubrica "Îmbunătăţirea legislaţiei mass-media". Documentele vizate au fost elaborate luînd în calcul standardele internaţionale în domeniu, precum şi opinia organizaţiilor media din ţară. În acest mod, în cazul adoptării lor în versiunile actuale, acestea ar putea contribui la îmbunătăţirea cadrului naţional privind mass-media şi a condiţiilor de activitate a instituţiilor de presă.

_________________________

33http://www.parliament.md/Actualitate/%C3%8Embun%C4%83t%C4%83%C8%9Birealegisla%C8%9Bieimassmedia/tabid/255/language/ro-RO/Default.aspx 

În Raportul anual pentru 2016, Avocatul Poporului menţiona faptul amendării în 2016 a Codului contravenţional în sensul înăspririi pedepselor pentru încălcarea legislaţiei privind accesul la informaţie sau a celei cu privire la petiţionare. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne, în anul 2017 au fost întocmite 140 de procese- verbale pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 71 alineatul (1) Cod contravenţional. În răspunsul expediat de MAI se mai menţionează că 101 persoane au fost sancţionate, în 76 de cazuri – au fost achitate amenzi, 14 cauze au fost expediate Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi alte 13 - au fost clasate de instanţa de judecată. În acelaşi timp, pentru prezentarea unui răspuns cu date eronate, contravenţie prevăzută de alineatul 2 al articolului 71, au fost întocmite patru procese-verbale.

De asemenea, Parlamentul a adoptat Legea pentru completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova cu norme privind securizarea spaţiului informaţional, în vigoare din 12 februarie 2018, urmare a publicării în Monitorul Oficial. Reglementările noi au menirea să protejeze spaţiul informaţional al ţării de eventuale tentative de dezinformare şi/sau de informare manipulatoare din exterior şi să nu admită provocări cu caracter mediatic. Totodată, Codul audiovizualului este completat cu un alineat nou care stipulează că pe teritoriul Republicii Moldova va fi permisă transmisia doar a programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, analitic, militar şi politic care sunt produse în statele membre ale UE, SUA, Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

În acest context, Avocatul Poporului aminteşte de faptul că în Recomandarea CM/Rec (2016)4, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei solicită statelor membre să protejeze inclusiv dreptul cetăţenilor de a primi informaţii: "Libertatea de exprimare se aplică nu numai la "informaţii" sau "idei", care sunt primite favorabil sau privite ca inofensive, dar şi pentru cele care jignesc, şochează sau deranjează statul sau orice parte a populaţiei. În acest fel, libertatea de exprimare facilitează dezbaterea publică, care este o premisă a unei societăţi democratice, pluraliste, cu spiritul toleranţei şi cu largi orizonturi. Orice ingerinţă în dreptul la libertatea de exprimare a jurnaliştilor şi alţi actori de mass-media, are repercusiuni sociale şi este de asemenea o ingerinţă în dreptul altora de a primi informaţii şi idei, o ingerinţă în dezbaterea publică."34

_________________________

34 https://search.coe.int/cm/Pages/result_details.aspx?ObjectId=09000016806415d9#_ftn1 

În cadrul dezbaterilor publice organizate de Parlamentul Republicii Moldova la subiectul vizat, secretarul general al Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, Ricardo Gutiérrez, atenţiona că "propaganda corodează democraţia prin manipularea opiniei publice. Însă un răspuns adecvat la propagandă ar trebui să se concentreze pe promovarea pluralismului mass-media, jurnalism etic şi dezbateri publice. Într-un stat democratic libertatea de exprimare trebuie să fie puternic protejată..."

Experţii Consiliului Europei şi OSCE de asemenea au opinat că măsurile antipropagandă propuse vor putea fi ineficiente şi nu corespund standardelor europene privind libertatea de exprimare şi libertatea de radiodifuziune35. Chiar şi în situaţiile în care propaganda din alte state este o problemă serioasă, este dificil şi adesea contraproductiv de a încerca să limitezi acest lucru prin legislaţie restrictivă. Restricţii privind libertatea de exprimare şi libertatea presei ar trebui evitate cât mai mult posibil. Nu ar trebui să existe încercări de a interzice propaganda prin legislaţie pentru ca această noţiune şi ceea ce este legat de ea este dificil de a fi definit în mod obiectiv36.

_________________________

35 https://europeanjournalists.org/blog/2016/08/04/excessive-restrictions-on-foreign-broadcasters-in-moldova/ 

36 http://www.osce.org/fom/175681?download=true 

La fel, în concluziile Consiliului Uniunii Europene privind relaţia curentă cu Republica Moldova din 26 februarie 201837 se face trimitere la modificările antipropagandă făcute în Codul audiovizualului: "Uniunea Europeană recunoaşte că dezinformarea şi propagandă poate avea efecte negative considerabile, dar, de asemenea, constată că măsurile adoptate ar trebui să fie necesare, proporţionale şi în conformitate cu dispoziţiile relevante de drept internaţional, pentru a restrânge libertatea presei sau împiedică accesul la informaţii".

_________________________

37 http://www.consilium.europa.eu/media/32960/st06280-en18.pdf 

Studiile de cercetare în acest domeniu la fel scot în evidenţă un şir de probleme.

Astfel, un studiu realizat de Centrul de Politici şi Reforme demonstrează că realizarea dreptului la informaţie este destul de problematică38. Studiul arată că la o solicitare de informaţie care avea un termen de răspuns de 15 zile lucrătoare doar la 43% din solicitările transmise, conform Legii cu privire la accesul la informaţie, autorităţile au oferit un răspuns. În cazul a 28% dintre solicitări autorii studiului au primit răspuns exact în ultima zi al termenului prescris. La 14,3% din solicitări s-au obţinut răspunsuri cu depăşirea termenului prevăzut de lege. Aproximativ o treime din solicitări nu au fost satisfăcute de autorităţi.

_________________________

38 Studiul "Cum statul îngrădeşte dreptul presei la informaţii cu caracter public" a fost realizat în luna august a anului 2017 de către reprezentanţii Centrului de Politici şi Reforme. http://cpr.md/informatia-de-interes-public  

Conform constatărilor autorilor studiului, cel mai frecvent funcţionarii refuză să ofere informaţiile solicitate sub pretextul protejării secretului de stat, al secretului fiscal sau comercial sau al datelor cu caracter personal. Deseori informaţiile sunt prezentate cu întârziere, răspunsurile sunt formale sau incomplete, procedura de cerere a informaţiilor este excesiv de birocratizată. A mai fost atestată lipsa informaţiilor de interes public pe paginile web ale autorităţilor sau menţinerea unor informaţii care nu mai sunt actuale, atitudinea negativă faţă de solicitanţii de informaţii şi/sau pasarea responsabilităţii de la o instituţie la alta.

Autorii studiului mai constată că funcţionari de la mai multe instituţii publice deseori aplică (intenţionat sau din necunoaşterea prevederilor cadrului legislativ) Legea cu privire la petiţionare dar nu Legea privind accesul la informaţie. Astfel, în cazul în care o solicitare de informaţie este tratată drept o petiţie, termenul de examinare a cererii de informaţie este de 30 de zile lucrătoare (articolul 8 din Legea cu privire la petiţionare (nr.190)). De asemenea, legislaţia privind petiţionarea poate fi utilizată pentru respingerea cererii, din motiv că aceasta nu ar fi conformă rigorilor birocratice ale unei petiţii (art.5 alin.(2) din Legea cu privire la petiţionare. Din aceste considerente, este foarte important ca să fie aplicate prevederile corespunzătoare ale cadrului legal existent.

Comparativ cu anul 2016, ţara noastră a pierdut patru poziţii în clasamentul Organizaţiei Reporteri Fără Frontiere (RSF), situându-se în 2017 pe locul 80 din 180 de state. Potrivit estimărilor experţilor de la organizaţia nominalizată, "libertatea presei nu a fost niciodată atît de ameninţată în Republica Moldova", iar Consiliul Coordonator al Audiovizualului este lipsit de independenţă. În raportul organizaţiei sunt menţionate drept cele mai grave provocări existente lipsa independenţei editoriale şi a transparenţei proprietăţii mass-media.

În acelaşi timp Freedom House în raportul pentru 2017 notează că libertatea presei în Republica Moldova încă mai este limitată de legislaţia mass-media, care este depăşită sau inadecvat implementată, precum şi de presiunile exercitate asupra jurnaliştilor de către demnitari guvernamentali, proprietari de instituţii media şi alte forţe. Concentrarea proprietăţii rămâne o problemă, iar instituţiile media mai mici de la nivel local cu greu concurează cu companiile bine finanţate. Potrivit Freedom House, presa din Republica Moldova a rămas a fi parţial liberă în 2017, ţara noastră fiind clasată pe poziţia 56 pe o scară de 100 de puncte.

În Planul de Acţiuni Republica Moldova – Consiliul Europei pentru 2017-202039 se menţionează că "în general, mass-media se bucură de un grad semnificativ de pluralism şi unul relativ mic al cenzurii. Cu toate acestea, problema transparenţei de proprietate a posturilor de radio şi de televiziune, a neutralităţii Consiliului Coordonator al Audiovizualului public rămân factori care influenţează independenţa mass-media. Noua legislaţie privind transparenţa de proprietate mass-media a fost adoptată în februarie 2016, dar actualii proprietari vor fi obligaţi să se conformeze acesteia numai în 2021, când vor expira licenţele lor".

_________________________

39 https://www.coe.int/ro/web/chisinau/action-plan 

Consiliul Uniunii Europene a făcut publice concluziile privind relaţiile UE cu Republica Moldova, în care s-a referit şi la situaţia privind libertatea de exprimare şi pluralismul mass-media: "O condiţie necesară pentru o societate democratică este libertatea presei şi pluralismul. În acest context, ca un prim pas pentru a garanta aceste libertăţi, Consiliul cere Republicii Moldova să continue reforma cuprinzătoare aşteptată de mult timp a Codului Audiovizualului, pentru a spori transparenţa şi libera concurenţă pe piaţa media, în vederea soluţionării problemei concentrării proprietăţii mass-media, garantării libertăţii presei şi a pluralismului, creării unui mediu de afaceri propice pentru activitatea mass-media independente şi oferirea de informaţii de înaltă calitate cetăţenilor ţării". 40

_________________________

40 http://www.consilium.europa.eu/media/32960/st06280-en18.pdf 

Un raport de monitorizare a gradului de implementare a prevederilor Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2017 – 2019, privind segmentul mass-media, realizat de către reprezentanţii Asociaţiei Presei Independente, atestă o "întârziere cronică a realizării angajamentelor şi, pe de altă parte, un impact insignifiant al angajamentelor realizate în schimbarea reală în bine a stării mass-media"41.

_________________________

41 http://www.api.md/upload/files/Raport_nr.3_UE_RM_RO_.pdf 

Constatările menţionate coincid cu observaţiile Avocatului Poporului făcute anterior, fapt ce impune reiterarea recomandărilor sale privind necesitatea de ajustare a Legii cu privire la accesul la informaţii la standardele Consiliului Europei42, în special în ceea ce priveşte modificarea procedurii de înregistrare a cererilor cu privire la accesul la informaţii, reducerea termenului de prezentare a informaţiei.

_________________________

42 Convenţia Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, ratificată de statul nostru în anul 2013;

De asemenea, Avocatul Poporului atrage atenţia autorităţilor publice asupra obligativităţii respectării de către funcţionarii publici a atribuţiilor sale în procesul de furnizare a informaţiilor de interes public, în corespundere cu normele legale, deoarece, frecvent, prin birocraţie, nepăsare şi lipsa de responsabilitate, este îngrădit dreptul la informaţie.

Or accesul la documentele şi informaţiile deţinute de organismele publice asigură transparenţa în administraţia publică, ceea ce constituie un element-cheie al bunei guvernări şi un indicator al unei societăţi cu adevărat democratice şi pluraliste.

În contextul celor menţionate mai sus, Avocatul Poporului consideră că, pentru a asigura realizarea efectivă a dreptului la libertatea de exprimare, sunt necesare acţiuni concrete din partea autorităţilor, pentru a elimina problemele ce ţin de cadrul legislativ, consolidarea instituţiilor de stat al căror mandat ţine de asigurarea respectării dreptului la libera exprimare, consolidarea capacităţilor funcţionarilor publici şi promovarea în rândul populaţiei a mecanismelor care pot fi utilizate pentru respectarea acestui drept fundamental.

RECOMANDĂRI:

1. Ajustarea articolelor 15 şi 16 ale Legii privind accesul la informaţii la standardele europene;

2. Monitorizarea aplicării adecvate a prevederilor articolului 11 din Legea nr.982 privind garantarea de către funcţionari publici a liberului acces la informaţii a persoanelor;

3. Informarea funcţionarilor responsabili pentru efectuarea procedurilor de furnizare a informaţiilor oficiale despre sancţiunile aplicate în caz de nerespectare a prevederilor Legii privind accesul la informaţii şi plasarea pe site-urile instituţiilor publice;

4. Distribuirea către publicul larg a informaţiilor despre posibilitatea adresării în organele de drept în cazul nerespectării dreptului acestora de acces la informaţii;

5. Asigurarea plasării pe paginile web ale autorităţilor centrale şi locale a informaţiilor actualizate de interes public;

6. Aplicarea de către autorităţile publice a Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, la procesarea solicitărilor de informaţii, cu respectarea standardelor europene şi internaţionale;

7. Adoptarea, urmare a unor dezbateri publice, a Concepţiei politicii naţionale de dezvoltare a mass-media din Republica Moldova (2018-2025) şi a Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova în versiunea coordonată cu partenerii externi şi experţii în domeniu din societatea civilă şi care să includă prevederi privind transparenţa proprietăţii în mass-media, contracararea monopolurilor mediatice;

8. Fortificarea independenţei Consiliului Coordonator al Audiovizualului;

9. Contracararea concentrării proprietăţii în mass-media şi asigurarea protecţiei concurenţei loiale pe piaţa de publicitate, prin perfecţionarea legislaţiei privind concurenţa şi publicitatea, în corespundere cu bunele practici comunitare, normele europene şi internaţionale.

DREPTUL LA OCROTIREA SĂNĂTĂŢII

Dreptul la ocrotirea sănătăţii este prevăzut de articolul 36 din Constituţia Republicii Moldova: "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Minimul asigurării medicale oferit de stat este gratuit. (3) Structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii organice."

Acest drept se regăseşte şi în articolul 12 din Pactul cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, articolul 25 din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu disabilităţi.

Dreptul la protecţia sănătăţii şi asistenţă medicală este stipulat şi în articolelel 11 şi 13 din Carta Socială Europeană Revizuită.

Dreptul la sănătate este abordat prin prisma prevederilor internaţionale, punându-se accent pe drepturile pacientului, acestea fiind stipulate în Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor, care include 14 drepturi ale pacientului.

Referitor la respectarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, în Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2016, Avocatul Poporului a recomandat:

• Crearea de către Ministerul Sănătăţii a unui organ independent de expertiză profesională medicală care să examineze în mod obiectiv cererile sau reclamaţiile pacienţilor.

• Revizuirea cadrului normativ cu privire la verificarea periodică a dispozitivelor medicale puse în funcţiune şi aflate în dotarea instituţiilor medicale şi ajustarea la standardele internaţionale.

• Revizuirea de către Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate a criteriilor de evaluare şi acreditare a instituţiilor medico-sanitare sub aspectul respectării drepturilor omului.

• Revizuirea mecanismului de atribuire a fondurilor pentru Asistenţa Medicală Urgentă Prespitalicească din bugetul Asigurării Obligatorii de Asistenţă Medicală, cu prevederea necesităţilor reale ale serviciului.

• Elaborarea curriculumului şi iniţierea cursurilor de instruire iniţială şi continuă în domeniul legislaţiei medicale şi al drepturilor omului pentru personalul medical în vederea respectării drepturilor pacienţilor în cadrul realizării actului medical.

Totodată, în Raportul său alternativ, depus către Consiliul ONU pentru drepturile omului, în cadrul procesului de Evaluare Periodică Universală, la care a fost supusă Republica Moldova, Avocatul Poporului a menţionat că sistemul de sănătate este marcat de corupţie, condiţionată de sărăcie şi de lipsa instrumentelor eficiente de luptă cu acest fenomen.

În cadrul proceselor de evaluare a nivelului de respectare a drepturilor omului de către Republica Moldova, mai multe mecanisme internaţionale au înaintat recomandări către Stat.

Astfel, Comitetul ONU pentru drepturile sociale şi economice recomandă Statului-parte să întreprindă toate măsurile pentru: a asigura că sistemul obligatoriu de asigurare medicală acoperă fiecare persoană din Statul-parte; a asigura că procesul de optimizare nu limitează accesibilitatea fizică şi financiară a serviciilor de sănătate, în special în rândul persoanelor cu dizabilităţi, a persoanelor în etate şi a celor care locuiesc în zonele rurale; a îmbunătăţi calitatea serviciilor de sănătate prin asigurarea unui număr suficient de lucrători medicali calificaţi, modernizarea echipamentelor şi a dotărilor medicale şi instituirea mecanismelor de reglementare a instituţiilor medicale publice; a soluţiona problema discriminării cu care se confruntă persoanele şi grupurile defavorizate şi marginalizate, în special persoanele de etnie romă, persoanele cu dizabilităţi, persoanele ce trăiesc cu HIV/SIDA, refugiaţii şi solicitanţii de azil în accesul la servicii de sănătate şi a sensibiliza lucrătorii medicali cu privire la nevoile speciale ale acestor persoane.

De asemenea, Comitetul recomandă Statului-parte să întreprindă măsuri eficiente pentru a combate consumul excesiv de tutun şi incidenţa înaltă a bolilor pulmonare în rândul femeilor de etnie romă; să desfăşoare campanii de informare cu privire la serviciile gratuite de asistenţă medicală primară şi alte servicii medicale disponibile.

Comitetul recomandă Statului-parte să întreprindă toate măsurile efective pentru a: (a) asigura accesul la informaţii şi servicii privind sănătatea sexuală şi a reproducerii, inclusiv contraceptive moderne pentru toţi; (b) asigura educaţia sexuală şi a reproducerii comprehensivă şi adecvată vârstei în toate instituţiile de învăţământ, conform prevederilor Legii cu privire la sănătatea reproducerii; (c) garanta că poliţa de asigurare medicală acoperă avortul; (d) pune capăt practicii de sterilizare prin constrângere a femeilor cu dizabilităţi, a femeilor de etnie romă şi a celor din zonele rurale şi a abroga legislaţia care permite întreruperea sarcinii fără consimţămînt. Comitetul atrage atenţia Statului-parte la comentariul său general nr.22 (2016) cu privire la dreptul la sănătate sexuală şi a reproducerii.

Conform Recomandărilor Comitetului Statul-parte trebuie să-şi intensifice eforturile de combatere a răspîndirii şi a efectelor HIV/SIDA, inclusiv prin extinderea acoperirii cu tratament antiretroviral gratuit şi să revizuiască prevederile Codului Penal care criminalizează transmiterea HIV. Comitetul cheamă Statul-parte să revizuiască Legea cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA nr.23-XVI din 2007, în vederea protejării confidenţialităţii pacienţilor. De asemenea, se recomandă Statului-parte să-şi intensifice eforturile de tratament şi profilaxie a tuberculozei, în special a tuberculozei multidrogrezistente.

Comitetul mai recomandă Statului-parte să aplice abordarea bazată pe drepturile omului în tratamentul utilizatorilor de droguri şi să asigure asistenţă medicală, suportul psihologic şi reabilitarea adecvată a acestora. Comitetul cheamă Statul-parte să menţină programele de reducere a daunelor pentru utilizatorii de droguri.

În acelaşi context, Comitetul ONU pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi recomandă ca statul parte să crească gradul de conştientizare cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi în rândul profesioniştilor din domeniul medical, prin formare şi promulgarea standardelor etice şi să asigure disponibilitatea şi accesibilitatea serviciilor şi facilităţilor de îngrijire a sănătăţii pentru toate persoanele cu dizabilităţi din întreaga ţară, inclusiv serviciile de urgenţă; să ia măsuri pentru a se asigura că femeile cu dizabilităţi au servicii şi facilităţi medicale accesibile, inclusiv în domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive.

La fel, şi Comitetul ONU împotriva torturii recomandă ca Statul-parte să îşi intensifice eforturile, pentru a îmbunătăţi serviciile de asistenţă medicală din instituţiile penitenciare, inclusiv prin angajarea unui număr adecvat de personal medical calificat, care să beneficieze de instruire referitoare la Manualul privind investigarea şi documentarea eficientă a torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante (Protocolul de la Istanbul); să instituie şi să asigure implementarea regulilor pentru a facilita solicitările de asistenţă medicală privată din partea deţinuţilor şi îndreptările la serviciile specialiştilor din afară şi să acomodeze necesităţile deţinuţilor cu dizabilităţi în mediul penitenciar; să transfere responsabilitatea pentru unităţile medicale din penitenciare de la Departamentul Instituţii Penitenciare către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale; să asigure că Spitalul-penitenciar este subordonat Ministerului Sănătăţii; să întreprindă măsuri de reducere a suprapopulării, să îmbunătăţească condiţiile materiale, inclusiv prin renovarea şi dotarea încăperilor pacienţilor, să asigure alimente şi medicamente adecvate; să asigure planuri de tratament individualizate şi medicamente pentru pacienţii cu boli psihoneurologice, inclusiv medicamente antipsihotice.

De asemenea Comitetul recomandă ca Statul să separe deţinuţii sănătoşi de cei care suferă de tuberculoză în formă activă în toate locurile de detenţie, să acorde asistenţă medicală specializată deţinuţilor care suferă de tuberculoză activă şi multidrogrezistentă şi să le asigure ventilare adecvată; să instituie măsuri adecvate pentru prevenirea şi controlul eficient al răspândirii în continuare a HIV în instituţiile penitenciare; să adopte o abordare sensibilă la gen şi să satisfacă necesităţile de servicii medicale şi igienă personală a femeilor din sistemul penitenciar, în conformitate cu standardele internaţionale.

Dreptul la sănătate este abordat prin prisma prevederilor internaţionale, punîndu-se accent pe drepturile pacientului, prevăzute în Carta Europeană a Drepturilor Pacienţilor, care stipulează 14 drepturi ale pacientului. Aceste drepturi sunt importante în raportul dintre cetăţean şi sistemul de sănătate.

Din punct de vedere juridic, drepturile pacientului sunt definite în legislaţia Republicii Moldova ca fiind drepturi derivate din drepturile fundamentale ale omului la viaţă şi sănătate, care includ drepturi sociale ce ţin de accesibilitate, calitate şi echitate în obţinerea asistenţei medicale, precum şi drepturi individuale ce ţin de respectarea pacientului ca fiinţă umană, a demnităţii şi integrităţii lui, realizate în cadrul utilizării serviciilor de sănătate sau în legătură cu participarea lui benevolă, în calitate de subiect uman, la cercetări biomedicale.

Totodată, este important de menţionat că prin ratificarea Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicina43, Republica Moldova şi-a asumat încă o dată angajamentul de a lua măsurile adecvate, în scopul de a asigura accesul echitabil la servicii de sănătate de bună calitate. Statele semnatare trebuie să ofere explicaţii privind modul în care dreptul lor intern asigură aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei Convenţii.

_________________________

43Legea privind ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, care vizează cercetarea biomedicală nr.271 din 30.11.2012;

Avocatul Poporului susţine că sistemul de sănătate trebuie să aibă ca scop principal promovarea, restabilirea şi menţinerea sănătăţii populaţiei, bazându-se pe 3 obiective fundamentale:

• prevenirea îmbolnăvirii populaţiei (obiectivul primordial);

• a răspunde la aşteptările populaţiei (vis a vis de serviciile de sănătate);

• oferirea unei protecţii financiare împotriva costurilor în caz de boală.

Asigurarea accesibilităţii la servicii de sănătate este considerat în întreaga lume un drept fundamental al individului şi constituie o condiţie de bază pentru îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei.

În prezent, o persoană ce deţine poliţa de asigurare obligatorie şi are nevoie de a accesa sistemul de sănătate are câteva opţiuni. În cazul unei adresări la medic în instituţia publică, apar un şir de provocări, printre care: aşteptarea, suprasolicitarea lucrătorilor medicali, ceea ce deseori duce la atitudinea indiferentă faţă de pacient şi la diminuarea calităţii actului medical.

Fiind cunoscut nivelul de salarizare al lucrătorilor din sistemul medical, se găsesc scuze pentru neajunsurile identificate. Cu toate acestea, "scuzele" nu fac nici pacientul şi nici sistemul mai "sănătos".

O altă opţiune este de a apela la serviciile instituţiilor medicale private, unde lista de aşteptare este, de regulă, mai scurtă, iar personalul medical este mai motivat, inclusiv prin condiţii de muncă mai bune şi salarizare decentă. În plus, în mai multe cazuri unii specialişti şi/sau servicii pot fi găsite doar în cadrul clinicile private.

Puţini deţinători ai poliţei de asigurare ştiu despre cea de-a doua opţiune, şi anume, că ei pot beneficia de servicii în baza poliţei de asigurare medicală şi în unele instituţii medicale private.

Dirijarea procesului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, controlul calităţii asistenţei medicale acordate şi implementarea cadrului normativ aferent asigurărilor medicale, precum şi gestionarea cheltuielilor publice destinate ocrotirii sănătăţii constituie atribuţiile de bază ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM).

Începutul anului 2017 a fost marcat de majorarea tarifelor la serviciile medicale. Avocatul Poporului a convocat pe 28 februarie 2017 o şedinţă de lucru şi a atenţionat autorităţile responsabile despre faptul că scumpirile nejustificate vor duce la imposibilitatea de a-şi realiza dreptul la sănătate pentru mai multe categorii de cetăţeni din Republica Moldova, în special, pentru cei care nu deţin poliţa de asigurare medicală obligatorie. Totodată a menţionat că aceste scumpiri ar putea prejudicia dreptul la ocrotirea sănătăţii atât al persoanelor care nu au poliţă de asigurare medicală, cât şi al celor care dispun de ea. De altfel, accesul la serviciile medicale se află în topul problemelor legate de respectarea drepturilor omului în domeniu, conform unui studiu realizat în anul 2016 la comanda OAP44.

_________________________

44 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/ro-raport_do_final_pentru_tipar.pdf;

Pe parcursul anului 2017 beneficiarii serviciilor de sănătate au continuat să invoce încălcarea drepturilor omului în domeniul ocrotirii sănătăţii, în special cu privire la: atitudinea indiferentă şi lipsa respectului faţă de pacient din partea lucrătorilor medicali, nerespectarea confidenţialităţii, încălcarea dreptului la informarea corectă a pacientului, la accesul la tratament specializat, la evitarea suferinţei şi a durerii nejustificate, precum şi accesul limitat la standardele de calitate, asigurarea tratamentelor costisitoare ş.a.

Dreptul pacientului la tratament personalizat

Acesta presupune că fiecare pacient are dreptul la programe de diagnostic şi tratament adaptate cerinţelor individuale, în care criteriile economice nu trebuie să prevaleze asupra dreptului la îngrijire. Avocatul Poporului a examinat cereri în care pacienţii invocau accesul limitat la serviciile medicale, corespunzătoare stării de sănătate, ceea ce a dus la agravarea acesteia sau chiar stabilirea dizabilităţii.

Este necesar de menţionat că Legea privind drepturile şi responsabilităţile pacientului nr.263 din 27.10.2005 stipulează dreptul pacientului de a i se respecta valorile morale şi culturale, convingerile lui religioase şi filozofice în procesul prestării serviciilor de sănătate. Legea recunoaşte pacientul sau reprezentantul său legal în calitate de participant principal la luarea deciziei privind intervenţia medicală.

Dreptul pacientului la evitarea suferinţei şi durerii nejustificate

Acest drept presupune că fiecare persoană are dreptul de a fi scutită de durere şi suferinţă în măsura maximă pe cât e posibil, în fiecare fază a maladiei de care suferă. Este important ca statul să asigure o îngrijire paliativă corespunzătoare fiecărui pacient şi stării lui de sănătate.

Raportul special elaborat de Avocatul Poporului în urma investigării cazului Niculinei Bulat a scos în evidenţă deficienţele sistemului medical la acest capitol45.

_________________________

45 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport_special_bulat_pdf.pdf;

Pacienta, fiind în fază terminală, avea dreptul la îngrijiri paliative, pentru a evita durerea nejustificată. Pacienta N. Bulat nu a fost referită către servicii de îngrijiri paliative, atunci când starea acesteia se agravase considerabil, deşi din anul 2010 în Republica Moldova există Standardul Naţional de îngrijiri paliative.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, îngrijirea paliativă are menirea să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, atunci când se confruntă cu probleme asociate bolilor ce le ameninţă viaţa, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul durerii şi a altor probleme de natură fizică, socială, psiho-emoţională şi spirituală.

Odată cu semnarea Rezoluţiei privind îngrijirile paliative de către Republica Moldova, statul s-a angajat să dezvolte aceste servicii, recunoscând impactul benefic şi necesitatea acestora. În acest context, responsabilii din domeniul sănătăţii recunosc faptul că instituţiile medicale duc lipsă de specialişti bine instruiţi în îngrijiri paliative.46

_________________________

46 www.e-sănătate.md; 

O altă problemă, identificată în cadrul investigării acestui caz, ţine de procedura de compensare a cheltuielilor pentru deplasarea pacienţilor cu insuficienţă renală cronică la instituţiile medico-sanitare care efectuează dializa.

Or conform Ordinului Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.45-A din 13 februarie 200647 pacienţilor li se rambursează cheltuielile doar pentru călătoria cu transportul public.

_________________________

47 Ordinului CNAM nr.45-A din 13 februarie 2006: pentru bolnavii cu insuficienţă renală cronică, de către instituţiile medico-sanitare care efectuează dializa, se acoperă cheltuielile pentru transportul public de la/la domiciliu în vederea efectuării dializei;

Avocatul Poporului consideră că compensarea cheltuielilor pentru călătoria cu transportul public, în conformitate cu prevederile în vigoare, nu acoperă nici pe departe cheltuielile reale, asta în condiţiile în care, în funcţie de gravitatea bolii, pacienţii se deplasează pentru efectuarea şedinţelor de dializă de două sau trei ori pe săptămână.

Cazurile N. Bulat şi A. Brăguţă, investigate de Avocatul Poporului, au evidenţiat şi alte probleme sistemice din acest domeniu48, şi anume: lipsa conlucrării dintre serviciile Asistenţă medicală urgentă, primară şi spitalicească; managementul defectuos în asigurarea implementării prevederilor actelor normative în vigoare (legi, ordine, regulamente, protocoale clinice etc.); monitorizarea insuficientă a pacientului de către medicul de familie; nerespectarea obligaţiilor profesionale şi principiilor stabilite în Codul deontologic al lucrătorului medical şi al farmacistului; lipsa monitorizării stării pacientului în întreg sistemul de sănătate şi lipsa de colaborare intersectorială (între verigile sistemului de sănătate), în aspectul transmiterii informaţiei pentru monitorizarea/continuarea tratamentului pacientului etc.

_________________________

48 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raportspecial.pdf;

Respectarea dreptului la informarea corectă

Comunicarea defectuoasă între pacient şi medic ar fi unul dintre factorii de bază, care generează încălcarea dreptului primordial al pacientului la informarea corectă. Or informarea corectă a pacientului este deosebit de importantă pentru a lua o decizie corectă în ceea ce priveşte tratamentul şi intervenţiile propuse. Această concluzie vine ca urmare a examinării cererilor adresate Ombudsmanului cu privire la încălcarea dreptului la ocrotirea sănătăţii.

În opinia Avocatului Poporului, respectarea efectivă a dreptului la informarea corectă a pacientului, ar diminua nemulţumirile pacienţilor în raport cu medicii.

Un alt factor, care, în opinia Avocatului Poporului, generează încălcarea drepturilor pacientului, ar fi necunoaşterea de către o bună parte din lucrătorii medicali a prevederilor legislaţiei medicale.

Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului nr.263 din 27.10.2005 stipulează în articolul 5, că pacientul are dreptul la informaţii exhaustive cu privire la propria sănătate, metodele de diagnostic, tratament şi recuperare, profilaxie, precum şi la riscul potenţial şi eficienţa terapeutică a acestora.

Codul deontologic al lucrătorului medical şi farmacistului prevede că lucrătorul medical trebuie să dea dovadă de maximă vigilenţă în acordarea serviciilor medicale şi în evitarea complicaţiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea lor49;

_________________________

49 Hotărîrea Guvernului R.Moldova cu privire la aprobarea Codului deontologic al lucrătorului medical şi al farmacistului nr.192 din 24.03.2017;

Respectarea standardelor de calitate

Acest drept presupune că fiecare persoană are dreptul la acces la servicii de calitate înaltă cu respectarea unor standarde fixe.

Avocatul Poporului a examinat cereri în care erau invocate accesul limitat sau chiar total la servicii de înaltă performanţă.

Pacienta E.B. s-a adresat la medicul de familie, pentru a primi un tratament pentru dureri de picioare. Medicul a examinat superficial pacientul, fără a-l referi la alt medic specialist. Tratamentul prescris de către acesta nu a avut efect. Într-un final, pacientei i s-a recomandat intervenţia chirurgicală de protezare de şold şi a fost nevoită să aştepte timp îndelungat (circa 3 ani) pentru a beneficia de intervenţie. Pacienta a fost supusă intervenţiei chirurgicale doar după intervenţia Avocatului Poporului către Ministerul de resort.

Operaţiile de endoprotezare a şoldului şi genunchiului, rămân a fi o problemă a sistemului de sănătate, reieşind din numărul de cereri cu acest subiect, adresate Ombudsmanului. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi protecţiei Sociale, pînă în anul 2017 operaţiile de endoprotezare a şoldului şi genunchiului erau efectuate doar la Institutul de Medicină Urgentă şi Spitalul de Traumatologie şi Ortopedie. Anual, aceste două instituţii medicale realizau aproximativ 800 de intervenţii, însă lista de aşteptare depăşea cu mult acest număr, iar pacienţii erau nevoiţi să aştepte şi 5 ani, pentru a beneficia de o astfel de intervenţie.50

_________________________

50 http://msmps.gov.md;

Asigurarea accesului la tratamentul costisitor (inclusiv operaţiile de endoprotezare) este un aspect invocat frecvent în cererile adresate Avocatului Poporului.

Conform legislaţiei în vigoare51, Statul susţine financiar, acoperind din bugetul de stat o parte din cheltuieli pentru tratamentele costisitoare peste hotare pentru serviciile medicale care nu pot fi realizate în ţară.

_________________________

51 Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.979 din 27 mai 2016 "Privind selectarea pacienţilor pentru tratament şi/sau investigaţii costisitoare";

Orice cetăţean al Republicii Moldova poate beneficia de suportul statului pentru efectuarea tratamentului peste hotarele ţării în cazul imposibilităţii asigurării unui astfel de tratament în instituţiile medicale din ţară.

Avocatul Poporului a concluzionat că pacienţii nu totdeauna sunt informaţi de posibilitatea de a beneficia de tratament costisitor peste hotarele ţării.

Spre exemplu, cetăţeanul T. a beneficiat de numeroase investigaţii în instituţiile medicale din Republica Moldova, însă nu a fost posibilă stabilirea unui diagnostic final. Şi în acest caz Ombudsmanul a solicitat Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale instituirea comisiei ministeriale, pentru a evalua posibilitatea trimiterii peste hotare a pacienţilor, deşi despre această posibilitate, pacientul trebuia să fie informat de către medicul de familie sau specialist.

Tot la capitolul respectarea dreptului pacientului la standarde de calitate şi la securitatea serviciilor prestate în cadrul asistenţei medicale poate fi menţionat cazul mediatizat în anul 2017 cu privire la iradierea unor pacienţi la Spitalul din Bălţi cu aparatul Roentghen.

Cu referire la acest caz, administraţia Spitalului din Bălţi a menţionat că sumele alocate de autorităţile publice locale, în calitate de fondator, au servit doar pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie. Din considerentul că CNAM nu poate redirecţiona resurse pentru procurarea utilajului medical, instituţia este în imposibilitate de a procura utilajul necesar.

Pe de altă parte Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate a comunicat că instituţia a fost supusă acreditării în anul 2013. Întrucît unele servicii n-au acumulat numărul necesar de puncte conforme grilei de acreditare, instituţia a fost acreditată parţial. Referitor la serviciul imagistică, neconformităţile la standardele de evaluare şi acreditare ţineau de nivelul insuficient de completare cu personal medical şi de instruire profesională continuă, de condiţiile de mediu din încăperi, de calitatea gestionării actului medical, de gradul de uzură a unor dispozitive medicale. Informaţia privind rezultatele prealabile ale activităţii de acreditare au fost prezentate în cadrul şedinţei de totalizare cu participarea administraţiei Secţiei Sănătate a Primăriei Bălţi (reprezentantul fondatorului) şi administraţiei instituţiei.

După adoptarea deciziei de acreditare parţială, administraţia instituţiei nu a întreprins măsurile necesare pentru a ajusta activitatea serviciilor neacreditate la standardele de evaluare şi acreditare şi nu a solicitat procedura de reevaluare, în scop de acreditare.

Avocatul Poporului consideră că atît problemele sistemice, cum sunt finanţarea instituţiilor medicale, cît şi atitudinea neglijentă a managerilor generează încălcări grave ale drepturilor pacientului.

În concluzie, se impune necesitatea de a atribui Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale calitatea de fondator a tuturor spitalelor publice din ţară. Acest lucru va asigura, printre altele, optimizarea cheltuielilor în sistemul de sănătate şi gestionarea eficientă a resurselor financiare.

Rămân actuale şi în anul de referinţă problemele menţionate anterior de Avocatul Poporului: aparatajul medical învechit, insuficienţa acută a cadrelor medicale, mai ales în zonele rurale, subfinanţarea sistemului medical şi dotarea necorespunzătoare a instituţiilor medicale, starea deplorabilă a unor clădiri a instituţiilor medicale.

Problemă dotării cu utilaj medical adecvat se află în continuare în vizorul Avocatului Poporului. Evaluarea situaţiei la acest capitol a fost deja iniţiată şi urmează a fi realizată în anul 2018.

Avocatul Poporului reiterează necesitatea de a crea mecanisme eficiente de soluţionare extrajudiciară a plângerilor pacienţilor şi de soluţionare a litigiilor în domeniul sănătăţii. Totodată, se impune necesitatea de a adopta cadrul normativ eficient şi de a crea instituţii funcţionale pentru soluţionarea cazurilor de malpraxis. Asta deoarece în prezent în Republica Moldova nu există o legislaţie specifică în domeniul malpraxisului care să stabilească şi să reglementeze răspunderea civilă a prestatorului de servicii de sănătate.

Accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii de sănătate

Potrivit unui studiu sociologic52 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, realizat de Asociaţia Keystone Moldova, 2/3 din persoanele cu dizabilităţi au indicat că au acces la servicii de sănătate alături de ceilalţi cetăţeni, 10% au indicat că au mai multe beneficii decât cetăţenii de rând în accesarea serviciilor medicale şi 18% – că au mai puţine posibilităţi de accesare a serviciilor medicale. Mai bine de 80% din persoanele chestionate au indicat că au acces în mică măsură sau nu au deloc acces la serviciile de recuperare şi reabilitare, foi sanatoriale, mijloace şi echipamente speciale în funcţie de nevoi. 60% au indicat că au acces în mică măsură sau nu au deloc acces la medicamente compensate.

_________________________

52https://www.soros.md/files/publications/documents/Studiu%20Incluziunea%20Sociala%20a%20Persoanelor%20cu%20Dizabilitati%202017.pdf ;

Rezultatele studiului menţionat au scos în evidenţă mai multe bariere de care se confruntă persoanele cu dizabilităţi în accesarea serviciilor de sănătate, şi anume: imposibilitatea persoanelor cu dizabilităţi de mobilitate de a accesa servicii de asistenţă medicală specializată la domiciliu; gradul de conlucrare redus dintre centrele de sănătate şi instituţiile de protecţie şi asistenţă socială, fapt ce conduce la lipsa unei coerenţe în prestarea serviciilor socio-medicale; accesibilitatea fizică redusă a centrelor de sănătate pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii şi senzoriale; lipsa aparatajului medical de investigaţii modern adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilităţi locomotorii şi senzoriale; accesul limitat al persoanelor cu dizabilităţi, în special a celor cu paralizie cerebrală, spasticitate cu sindrom epileptic, la servicii stomatologice; accesul redus al persoanelor cu dizabilităţi la servicii gratuite de protezare, reabilitare şi recuperare.

Constatările studiului menţionat suplimentează îngrijorările Ombudsmanului cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, expuse anterior cu diferite ocazii, dar şi în rapoartele sale.

Accesul persoanelor din detenţie la servicii de sănătate

În perioada de referinţă Avocatul Poporului a fost sesizat de un număr mare de persoane aflate în detenţie, care au invocat încălcarea dreptului lor la sănătate.

În cererile examinate, persoanele aflate în custodia statului au invocat cel mai frecvent neacordarea asistenţei medicale adecvate, a tratamentului prescris de către medicul specialist sau acordarea asistenţei medicale cu întîrziere (cu întârzieri de 6-12 luni).

Avocatul Poporului a intervenit în mai multe cazuri către Departamentul Instituţiilor Penitenciare cu recomandări de a optimiza timpul şi calitatea serviciilor medicale acordate persoanelor din detenţie. Este evident faptul că persoanele aflate în custodia statului devin vulnerabile, fiind dependente de deciziile angajaţilor din sistem.

De asemenea, în urma adresării Avocatului Poporului la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţie Sociale şi către Departamentul Instituţiilor Penitenciare, persoanele aflate în detenţie pot beneficia de tratamentul hepatitelor virale conform Programului naţional de combatere a hepatitelor virale B,C, şi D. Administraţia Spitalului Penitenciar Pruncul a informat Avocatul Poporului că 99 pacienţi au început investigaţiile necesare pentru includerea în terapia antivirală a hepatitelor cronice C.

Având în vedere că statul trebuie să asigure servicii medicale calitative pentru orice persoană, a fost constatat că instituţiile medicale din subordinea Ministerului Justiţiei nu au fost supuse procedurii de evaluare şi acreditare în sănătate, deşi evaluarea şi acreditarea serviciilor de sănătate din penitenciare a fost planificată pentru trimestrul I anul 201653. Acest fapt pune la îndoială calitatea şi siguranţa actului medical acordat persoanelor aflate în aceste instituţii.

_________________________

53 Planul de acţiuni pentru reorganizarea serviciilor medicale din penitenciare pe anii 2015 – 2016, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.901 din 27.10.2014, pct.20;

De asemenea, s-a constatat că cabinetul radiologic din Penitenciarul nr.13 Chişinău nu dispune de Autorizaţia radiologică de funcţionare, controlul sau supravegherea sanitară.

Dreptul la ocrotirea sănătăţii a persoanelor din detenţie este periclitat şi de criza angajaţilor, în mod special a celor cu studii medicale, fapt afirmat în raportul Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Dreptul la ocrotirea sănătăţii stă la baza Strategiei naţionale de sănătate publică pentru anii 2014-202054. Principiile generale ale Strategiei au fost elaborate în conformitate cu documente internaţionale şi naţionale, care reglementează domeniul sănătăţii publice. În special, se are în vedere Politica cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii "Sănătatea 2020", care are drept scop susţinerea interacţiunilor Guvernului şi societăţii în vederea îmbunătăţirii în mod semnificativ a sănătăţii şi bunăstării populaţiei, reducerii inegalităţilor în domeniul sănătăţii, consolidării sănătăţii publice. În mod prioritar, Strategia va urmări realizarea Programului de Acţiuni post-2014 al Conferinţei Internaţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare şi a Agendei post-2015 pentru o dezvoltare durabilă.

_________________________

54 Hotărârea Guvernului R.Moldova cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de sănătate publică pentru anii 2014-2020, nr.1032 din 20.12.2013;

Aspectele transversale care se conţin în Strategie includ drepturile omului, drepturile reproductive şi egalitatea de gen, parteneriatele incluzive şi asistenţa umanitară. Strategia prevede dezvoltarea capacităţilor naţionale de asigurare a accesului echitabil la servicii integrate de sănătate.

RECOMANDĂRILE AVOCATULUI POPORULUI:

1. Implementarea recomandărilor înaintate de către mecanismele internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului;

2. Efectuarea controlului periodic privind respectarea/implementarea de către cadrele medicale şi managerii instituţiilor medico-sanitare publice a actelor normative în vigoare din domeniul sănătăţii (legi, ordine, regulamente, protocoale clinice);

3. Revizuirea indicatorilor de performanţă profesională individuală a lucrătorilor medicali, cu includerea în lista indicatorilor de performanţă a principiilor de conduită conform Codului deontologic al lucrătorului medical şi farmacistului;

4. Crearea unui mecanism de evaluare a calităţii serviciilor medicale prestate, bazat pe respectarea drepturilor pacientului, cu stabilirea unor indicatori de măsurare a calităţii actului medical;

5. Organizarea şi implementarea unui sistem informaţional integrat în toate instituţiile prestatoare de servicii medicale, pentru monitorizarea pacientului şi asigurarea continuităţii tratamentului;

6. Dezvoltarea politicilor de sănătate care să răspundă nevoilor pacienţilor cu boli terminale sau limitatoare de viaţă, care să asigure integrarea îngrijirilor paliative în sistemul de sănătate la toate nivelele;

7. Revizuirea de către Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate a criteriilor de evaluare şi acreditare a instituţiilor medico-sanitare sub aspectul respectării drepturilor omului;

8. Elaborarea unui cadru normativ eficient pentru investigarea şi soluţionarea cazurilor de erori medicale şi malpraxis;

9. Organizarea instruirilor iniţiale şi continue a lucrătorilor medicali în domeniul legislaţiei medicale şi drepturilor omului pentru a asigura respectarea drepturilor pacientului în cadrul realizării actului medical;

10. Elaborarea curriculei şi iniţierea cursurilor de îngrijiri paliative pentru pregătirea specialiştilor în domeniul paliaţiei.

DREPTUL LA UN MEDIU ECOLOGIC SĂNĂTOS

Situaţia privind respectarea dreptului la un mediu ecologic sănătos poate fi caracterizată prin existenţa unui cadru legal la nivel naţional care corespunde standardelor în domeniu, dar care, cu regret, nu este aplicat în mod corespunzător. În Republica Moldova este slab dezvoltată reţeaua de colectare şi prelucrare a deşeurilor, precum şi reţeaua de canalizare, în special în mediul rural, fapt ce are un puternic impact negativ asupra calităţii mediului înconjurător. La fel, este necesară dezvoltarea, la nivel naţional, a reţelelor de apeduct, pentru a asigura accesul populaţiei la resurse de apă potabilă de calitate.

Prin prevederile articolului 37, Constituţia Republicii Moldova recunoaşte în mod expres dreptul fundamental la un mediu înconjurător sănătos: "(1) Fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive. (2) Statul garantează fiecărui om dreptul la accesul liber şi la răspândirea informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic. (3) Tăinuirea sau falsificarea informaţiilor despre factorii ce sunt în detrimentul sănătăţii oamenilor se interzice prin lege. (4) Persoanele fizice şi juridice răspund pentru daunele pricinuite sănătăţii şi avutului unei persoane ca urmare a unor contravenţii ecologice."

În felul acesta sunt stabilite obligaţiile în sarcina statului pentru asigurarea cadrului legislativ al exercitării acestui drept, precum şi obligaţii în sarcina persoanelor de a proteja şi ameliora mediul lor de viaţă.

Dreptul la un mediu sănătos prezintă o importanţă deosebită pentru desfăşurarea vieţii în condiţii corespunzătoare, astfel că organizaţiile, organele şi instituţiile naţionale trebuie să aibă un rol mai pronunţat în ceea ce priveşte protecţia mediului, instituind măsuri de prevenire şi de sancţionare a faptelor cu consecinţe iremediabile sau de lungă durată, care pot să afecteze grav sănătatea ori chiar viaţa oamenilor, în special prin nerespectarea regimului juridic al deşeurilor, care poluează mediul, afectând astfel echilibrul ecologic.

Din punct de vedere juridic, dreptul la un mediu înconjurător sănătos se înscrie în categoria drepturilor social-economice, drepturi care asigură dezvoltarea materială, fizică şi culturală a persoanei, permiţând acesteia să participe cât mai activ posibil la viaţa socială.

Avocatul Poporului relevă că dreptul la un mediu înconjurător sănătos trebuie să fie asigurat de stat prin măsuri şi mijloace juridico-organizatorice.

Republica Moldova a fost prima ţară care a ratificat Convenţia Aarhus55, prin Hotărîrea Parlamentului nr.346-ХIV din 7 aprilie 1999, dată de la care aceasta a căpătat putere de lege pe întreg teritoriul ţării, fiind o reglementare internaţională care are prioritate faţă de orice alte instrumente de drept interne, cu excepţia celor care conţin dispoziţii mai favorabile.

_________________________

55 Convenţia privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului.

Convenţia Aarhus se bazează pe recunoaşterea dreptului oricărei persoane din generaţia actuală şi viitoare de a se bucura de un mediu adecvat spre bunăstarea şi sănătatea acesteia. Pentru a contribui la protecţia acestui drept, Convenţia Aarhus garantează accesul la informaţie, la justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului, precum şi impune anumite obligaţii Părţilor şi autorităţilor publice vizând aceste drepturi.

Totodată, prin Acordul de asociere RM – UE56, Republica Moldova şi-a asumat anumite angajamente, prin care legislţia naţională în domeniu va fi ajustată la Acquis comunitar.

_________________________

56 Legea nr.112 din 02.07.2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte.

 http://www.mfa.gov.md/img/docs/Acordul-de-Asociere-RM-UE.pdf

Pentru implementarea Acordului de Asociere a fost aprobat la nivel naţional Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2017–201957, care prevede în Capitolul 16 "Mediul înconjurător" activităţi concrete ce trebuie realizate în domeniul protecţiei mediului, inclusiv în domeniul gestionării deşeurilor şi a resurselor.

_________________________

57 Hotărîrea Guvernului nr.1472 din 30.12.2016 cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană în perioada 2017–2019

În Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova pentru anul 2016, Avocatul Poporului a recomandat autorităţilor următoarele:

• Eficientizarea politicilor sectoriale pentru a supraveghea, a gestiona şi a proteja resursele de apă;

• Monitorizarea calităţii apei la nivel naţional, în mod sistematic şi coordonat;

• Intensificarea eforturilor de extindere a reţelei de canalizare şi a sistemului de epurare a apelor uzate din ţară şi în special în localităţile rurale, alături de construcţia de noi apeducte;

• Consolidarea capacităţilor autorităţilor publice locale pentru a elabora documentaţia de proiect, pentru obţinerea finanţării din partea Fondul Ecologic naţional, în domeniul alimentării cu apă şi canalizare a localităţilor rurale;

• Intensificarea eforturilor pentru a realiza controlul şi a evalua situaţia ecologică din Republica Moldova din punctul de vedere al gestionării deşeurilor şi informarea populaţiei despre aceasta;

• Întreprinderea măsurilor urgente pentru a elabora soluţii optime pentru problema depozitării deşeurilor din municipiul Chişinău;

• Monitorizarea respectării stricte a interdicţiilor instituite la arenda spaţiilor de pădure şi de concesionare a dreptului de arendă a spaţiilor forestiere către alte persoane, dar şi întreprinderea de acţiuni legale pentru a readuce pădurile în gestiunea exclusivă a statului şi în beneficiul tuturor cetăţenilor, pentru a extinde spaţiile forestiere;

• Promovarea educaţiei ecologice a tinerei generaţii la toate nivelele, ca parte componentă a unui sistem educaţional modern.

Deşi numărul cererilor adresate Ombudsmanului privind încălcarea dreptului la un mediu sănătos este nesemnificativ, Avocatul Poporului a sesizat autorităţile responsabile din domeniul protecţiei mediului cu referire la unele cazuri difuzate de agenţiile de presă.

Unul din cazuri pe marginea căruia a fost declanşată investigarea din oficiu, este cel cu privire la situaţia disperată a localnicilor din satul Şercani, raionul Orhei. Potrivit informaţiei difuzate de sursele mass-media, cei circa 600 de locuitori ai satului Şercani nu aveau acces la apă potabilă. Din cauza arşiţei, fântânile din localitate au secat, iar apeductul instalat în anul 2016 nu funcţiona.

Informaţiile relatate în mass-media au trezit îngrijorări serioase cu privire la respectarea dreptului la apă, implicit a dreptului la un trai decent pentru locuitorii din satul Şercani.

În procesul investigării a fost constatat că proiectul "Alimentarea cu apă, evacuarea şi epurarea apelor uzate din satul Şercani", a fost finanţat de Fondul Ecologic Naţional. Lucrările au fost finalizate şi la data de 06.02.2017 a fost întocmit procesul-verbal de recepţie finală. Responsabilitatea privind utilizarea corectă şi conform destinaţiei a surselor financiare, cât şi asigurarea executării calitative şi în corespundere cu documentaţia de proiect îi revenea Primăriei Pohrebeni.

Potrivit informaţiei din 17.08.2017, prezentate de primarul-interimar al comunei Pohrebeni, apeductul a funcţionat în perioada noiembrie 2016 - iulie 2017, iar din iulie 2017 nu a funcţionat din motivul unor defecte tehnice, care urmau a fi înlăturate.

Având în vedere misiunea Avocatului Poporului de a contribui la asigurarea unei administrări în baza principiilor de bună guvernare, monitorizarea cazului a fost considerată relevantă, precum şi atenţionarea autorităţii publice locale despre necesitatea acţionării în vederea asigurării dreptului la apă pentru locuitorii satului Şercani, dar şi a asigurării gestionării optime a resurselor financiare publice.

Respectiv, urmare a unei adresări repetate către Primarul comunei Pohrebeni, Ombudsmanul a fost informat la data de 04.11.2017 că apeductul a fost reparat şi funcţionează, populaţia fiind asigurată cu apă potabilă.

În Republica Moldova este foarte important ca administraţiile centrale, regionale şi locale să deţină capacităţile şi aptitudinile necesare pentru îndeplinirea propriilor sarcini, cooperând şi coordonând activităţile în mod eficient în cadrul unui sistem de guvernanţă pe niveluri multiple. Există, de asemenea, loc pentru îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte capacitatea administrativă, precum şi punerea în aplicare a legislaţiei în materie de mediu.

Atât autorităţile, cât şi asociaţiile obşteşti preocupate de domeniul vizat, trebuie să se axeze pe sporirea gradului de educaţie ecologică a populaţiei.

Într-o cerere adresată Avocatului Poporului este invocată majorarea tarifelor la apă potabilă pentru locuitorii din satul Vulcăneşti, raionul Nisporeni, şi anume, de la 13 lei/1m3 la 26 lei /1m3 de apă.

Locuitorii acestei localităţi erau lipsiţi de apă potabilă şi foloseau apa din fântâni, care pe parcursul verii secau. Autoritatea publică locală a obţinut un grant cu ajutorul căruia a construit un apeduct. Ţinând cont de amplasarea localităţii şi costul în general al lucrărilor efectuate, a fost necesară majorarea preţurilor la serviciul de pompare a apei potabile. Autorităţile ţin să menţioneze că acest tarif este calculat fără a lua în calcul amortizarea investiţiei şi acoperă doar cheltuielile de întreţinere curente, pentru ca serviciul să funcţioneze. Mărimea tarifului cu amortizare ar fi constituit 56 de lei /1m3 de apă.

Avocatul Poporului a fost informat că în urma mai multor discuţii cu comunitatea, au fost identificate soluţii care ar permite aprobarea unui tarif mai mic începând cu 1 ianuarie 2018, acesta fiind de 20 lei/ 1m3 de apă potabilă.

O altă problemă de mediu identificată la nivel de ţară este calitatea apei potabile.

Conform unui studiu realizat de "Apă-Canal Chişinău", apa din peste 80% din fântânile din ţară nu corespunde normelor sanitare, iar apa din 60% din sursele subterane nu este bună de băut. Specialiştii au prelevat probe din peste 800 de localităţi. Situaţia cea mai precară a fost constatată în Teleneşti, Criuleni, Ungheni şi Făleşti.58

_________________________

58 https://www.publika.md/-apa-potabila-de-proasta-calitate-peste-80-la-suta-din-fantanile-din-tara-nu-corespunde-normelor-sanitare-_2985703.html;

Conform datelor Centrului de Sănătate Publică, din numărul total al populaţiei din urbane au acces durabil la surse sigure de apă potabilă 93,4%, iar în spaţiul rural – doar 30,3%.

Lipsa sistemelor de canalizare şi de epurare a apelor uzate, inclusiv în instituţiile pentru copii, afectează condiţiile igienice de trai ale populaţiei şi duce la poluarea apelor freatice şi la răspândirea bolilor condiţionate de apă.

Centrul de Sănătate Publică informează că Laboratorul sanitaro-igienic din cadrul instituţiei efectuează cercetări la indicele calitate pentru apa potabilă din reţea şi îmbuteliată, apa din fântâni şi izvoare, apa de suprafaţă, apele reziduale. Testele au scopul de a determina conţinutul de metale toxice, produse petroliere, detergenţi, nitraţi, nitriţi, cloruri, amoniac, sulfaţi, fluor, fenol, consumul chimic şi biologic de oxigen, duritatea şi remanenţa de pesticide etc.

Ca rezultat al evaluării stării sanitare şi al investigaţiilor de laborator a calităţii apei, a fost stabilit că, în anul 2015, ponderea probelor de apă din reţelele de apeducte per total (apeducte comunale urbane, rurale, apeducte departamentale, inclusiv ale instituţiilor medico-sanitare şi pentru copii), ce nu corespund normelor igienice după indicatorii sanitaro-chimici a constituit 17,3%, în comparaţie cu 17,6% (a.2013) şi 16,1% (a.2014), iar după indicatorii microbiologici – 6,7%, în comparaţie cu 7,8% (a.2013) şi 10,9% (a.2014), fapt care denotă o stabilizare a calităţii apei cu tendinţă de îmbunătăţire59.

_________________________

59 http://cspchisinau.md/?p=1805;

Avocatul Poporului a abordat problema calităţii şi aprovizionării cu apă potabilă în Raportul alternativ prezentat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care a revizuitsituaţia privind drepturile omului în Republica Moldova pe parcursul celui de-al doilea ciclu al Evaluării Periodice Universale din 4 noiembrie 2016. Printre recomandările înaintate Republicii Moldova, urmare a acestui proces, se regăsesc şi recomandări cu referire la calitatea apei şi aprovizionarea cu apă.

Totodată, Comitetul ONU pentru Drepturi Economice, Sociale şi Culturale declară că, prin prisma dreptului omului la apă, fiecare persoană are dreptul la apă suficientă, sigură, acceptabilă, accesibilă din punct de vedere fizic şi financiar, pentru consum personal şi în gospodăria casnică. Aceste cinci atribute de bază reprezintă fundamentul securităţii apei.

Cu toate că legislaţia Republicii Moldova reflectă în mod corect cerinţele de mediu convenite la nivelul UE, punerea în aplicare a acestora este, în general, o provocare cauzată, printre altele, de lipsa planificării, a coordonării şi a unei finanţări adecvate. Punerea în aplicare este problematică în mai multe domenii, în special în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor.

Mai mult ca atât, principala sursă de poluare în ţară o constituie gunoiştile neautorizate. Conform raportului Curţii de Conturi60 99,7% sau 1147 de gunoişti situate în mediul urban şi cel rural nu corespund cerinţelor legislaţiei de mediu. Un exemplu care denotă acest lucru este Poligonul de depozitare a deşeurilor din preajma comunei Bubuieci, despre care s-a sesizat din oficiu şi Avocatul Poporului. Cu toate că terenul nu corespundea criteriilor unei gunoişti, totuşi transportarea zilnică a mii de tone de deşeuri a fost tolerată, ceea ce a dus în mod direct la degradarea mediului, au existat scurgeri de deşeuri lichide în sol, iar de acolo – în apele freatice, iar apoi – în râuri şi lacuri, o adevărată catastrofă ecologică.

_________________________

60 http://www.ccrm.md/auditul-curtii-de-conturi-997-sau-1147-de-gunoisti-situate-in-mediul-urban-si-cel-rural-nu-corespund-cerintelor-legislatiei-de-mediu-1-1854; 

Colectarea, sortarea şi gestionarea deşeurilor reprezintă una dintre problemele importante ale mediului cu care se confruntă ţara noastră.

În prezent, absenţa unui sistem de reciclare şi valorificare a deşeurilor se resimte tot mai mult din cauza creşterii cantităţii şi diversităţii acestora.

Este de menţionat că la nivel naţional s-au evidenţiat următoarele probleme în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor:

- Principala metodă de gestionare a deşeurilor o constituie depozitarea, care în majoritatea cazurilor se face în depozite sau locuri de depozitare neconforme;

- Baza de date în legătură cu fluxul de deşeuri este incompletă, nu se cunosc cu exactitate cantităţile şi tipurile de deşeuri/compoziţia, deoarece acestea nu sunt sortate, cântărite corespunzător, din lipsa dotării cu echipamentele corespunzătoare;

- Posibilele resurse secundare nu sunt valorificate, se pierd în cantităţi destul de mari, rata de reciclare este foarte mică, deoarece deşeurile nu sunt sortate corespunzător;

- Nivelul scăzut de conştientizare civică privind activităţile de salubrizare şi a importanţei acestora;

- Lipsa unor campanii de conştientizare a populaţiei care să demonstreze importanţa unei gestiuni corecte a deşeurilor menajere;

- În ceea ce priveşte evaluarea impactului depozitelor neconforme asupra mediului (fie că este vorba despre depozitele din oraşe, fie că este vorba despre gropile de gunoi din zonele rurale), aceasta se poate face doar pe baza unor date exacte legate de starea de mediu, însă la nivel de ţară nu sunt făcute studii concrete care vizează această problemă.

Situaţia reală constată că, deşi cadrul legislativ, privind protecţia mediului prin gestionarea corectă a deşeurilor, corespunde standardelor Uniunii Europene, autorităţile publice cu atribuţii în domeniu, nu au acţionat cu suficientă exigenţă în toate domeniile, dovadă fiind cantităţile mari de deşeuri abandonate ori gestionate necorespunzător, cu efecte nocive pentru mediul înconjurător.

În contextul celor expuse, considerăm că nu au fost înregistrate progrese semnificative la capitolul gestionarea deşeurilor.

Drept urmare, Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, s-a arătat îngrijorat de poluarea gravă a solului şi a apei, cauzată de metodele de evacuare a deşeurilor la gropi de gunoi, precum şi de utilizarea pe larg a chimicalelor agricole şi a poluanţilor organici persistenţi, inclusiv a pesticidelor şi insecticidelor.

În Observaţiile sale finale din 6 octombrie 2017 privind al treilea Raport periodic al Republicii Moldova, Comitetul recomandă Statului-parte să utilizeze metode prietenoase-mediului de gestionare, monitorizare, colectare şi tratare a deşeurilor ca alternativă a gropilor de gunoi; să instituie programe adecvate de reciclare a deşeurilor; să promoveze modele de consum şi producere durabilă. Comitetul cheamă Statul-parte să asigure monitorizarea şi reglementarea deplină a utilizării chimicalelor dăunătoare în agricultură.61

_________________________

61 Observaţii finale din 6 octombrie 2017 ale Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale privind al treilea raport periodic al Republicii Moldova, p. 68 şi 69;

RECOMANDĂRILE AVOCATULUI POPORULUI:

• A evalua situaţia actuală la poligonul de depozitare a deşeurilor din preajma comunei Bubuieci, prin efectuarea unei monitorizări asupra stării apei, aerului, solului;

• A achiziţiona şi amplasa o staţie performantă de tratare a levigatului de la depozitul pentru deşeuri menajere din strada Uzinelor;

• A întreprinde măsuri pentru implementarea unui sistem eficient de selectare şi prelucrare a deşeurilor;

• A acorda o atenţie prioritară educării ecologice a populaţiei prin conceperea şi implementarea unui plan naţional de acţiuni pentru sensibilizarea şi conştientizarea publicului faţă de problematica protecţiei mediului;

• A eficientiza politicile sectoriale, pentru a supraveghea, a gestiona şi a proteja resursele de apă; a monitoriza calitatea apei la nivel naţional, în mod sistematic şi coordonat;

• A intensifica eforturile de extindere a reţelei de canalizare şi a sistemului de epurare a apelor uzate din ţară şi în special în localităţile rurale, alături de construcţia de noi apeducte.

DREPTUL LA MUNCA ŞI PROTECŢIA MUNCII

În cadrul activităţii Avocatului Poporului, din informaţiile oferite de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova şi Inspectoratul de Stat al Muncii, precum şi în rezultatul revizuirii Republicii Moldova de către mecanismele internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului au fost identificate un şir de probleme privind respectarea drepului la muncă şi protecţia muncii.

Constituţia Republicii Moldova stabileşte în prevederile articolul 43 că "(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. (2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. (3) Durata săptămînii de muncă este de cel mult 40 de ore. (4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sînt garantate."

Totodată, dreptul la muncă şi la protecţia muncii este garantat de articolul 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolele 6 şi 7 din Pactul cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, articolul 27 din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

În Raportul privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în Republica Moldova în anul 2016, Avocatul Poporului a recomandat Guvernului să intensifice eforturile pentru a garanta un salariu minim la nivel naţional, suficient pentru a asigura un standard de viaţă adecvat angajaţilor şi familiilor acestora şi să instituie un mecanism pentru a determina şi a ajusta în mod regulat salariul minim proporţional minimului de existenţă. Totodată, Ombudsmanul a mai menţionat necesitatea de a adopta şi de a promova măsuri active de stimulare pentru angajarea tinerilor, pentru stimularea spiritului antreprenorial şi crearea locurilor de muncă atractive.

Pentru a asigura realizarea acestui drept, organismele internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului au recomandat Republicii Moldova, în cadrul procesului de revizuire, să întreprindă un şir de măsuri.

Astfel, Comitetul pentru drepturile economice, sociale şi culturale recomandă Statului-parte să-şi intensifice eforturile pentru ameliorarea situaţiei generale privind angajarea şi, în special, să implementeze eficient cota de 5% la angajarea persoanelor cu dizabilităţi şi să asigure că persoanelor cu dizabilităţi le este garantată acomodarea rezonabilă la locul de muncă; să sporească angajarea persoanelor de etnie romă, inclusiv a femeilor, prin îmbunătăţirea învăţământului profesional-tehnic şi a serviciilor de angajare; să încurajeze angajatorii să angajeze persoane cu dizabilităţi şi persoane de etnie romă, inclusiv prin intermediul programelor de facilităţi.

De asemenea Comitetul recomandă Statului-parte să majoreze salariul minim, în special în sectorul public, la un nivel care să asigure un trai decent lucrătorilor şi familiilor acestora; să ajusteze constant salariile la costul vieţii; să consolideze respectarea de către angajatori a salariilor minime prin intermediul inspecţiilor muncii şi a mecanismelor de reclamaţii; şi să asigure sancţionarea angajatorilor care nu oferă salarii minime.

Se recomandă să fie întreprinse toate măsurile necesare pentru a asigura că toate salariile angajaţilor sunt declarate integral şi că toate salariile întârziate şi neachitate sunt achitate fără alte întârzieri.

O altă recomandare a Comitetului se referă la adoptarea cadrului legislativ cu privire la principiul remunerării egale pentru o muncă de valoare egală şi să reducă în continuare diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi, inclusiv prin combaterea stereotipurilor legate de rolul celor două sexe şi prin îmbunătăţirea abilităţilor profesionale ale femeilor şi a oportunităţilor de angajare a acestora în ocupaţii netradiţionale.

Comitetul mai recomandă şi întreprinderea tuturor măsurilor necesare, pentru a preveni accidentele de muncă, a spori securitatea şi sănătatea muncii şi a consolida inspecţiile muncii, inclusiv prin revizuirea Legii nr.131 privind Controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător şi alocarea resurselor umane şi financiare suficiente inspectoratelor muncii. Comitetul atrage atenţia Statului-parte la Comentariul său general nr.23 (2016) cu privire la dreptul la condiţii de muncă echitabile şi prielnice.

Comitetul menţionează necesitatea de a intensifica eforturile pentru a asigura că copiii lucrătorilor moldoveni emigraţi în străinătate beneficiază de îngrijire deplină din partea membrilor familiei sau a îngrijitorilor desemnaţi şi că nu sunt privaţi de drepturile lor economice, sociale şi culturale, inclusiv la asistenţă medicală şi educaţie şi în acest sens să ofere susţinere îngrijitorilor alternativi; să intensifice eforturile pentru a reţine forţa de muncă, în special muncitorii calificaţi şi lucrătorii medicali şi din domeniul învăţământului, inclusiv prin intermediul facilităţilor adecvate; să extindă acordurile bilaterale în vederea includerii prevederilor privind protecţia socială şi a muncii depline pentru aceşti lucrători în ţara în care sunt angajaţi şi să se asigure că ei vor putea beneficia pe deplin de sistemul de asigurare socială atunci când vor reveni; să faciliteze integrarea pe piaţa muncii a lucrătorilor migranţi reveniţi, prin sporirea formării profesionale şi crearea oportunităţilor pentru angajarea acestora.

Comitetul prentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi recomandă ca statul-parte să integreze drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi disponibilitatea unor acţiuni afirmative în strategiile naţionale de ocupare a forţei de muncă şi a agenţiilor respective, realizând implementarea Legii nr.60 privind ocuparea forţei de muncă, inclusiv măsurile de cote obligatorii şi de stimulare pentru angajatori; să sprijine angajarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa liberă a muncii, în conformitate cu Convenţia şi având în vedere ţinta 8.5 a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă62.

_________________________

62 Până în 2030, să se obţină locuri de muncă complete şi productive, şi muncă decentă pentru toate femeile şi bărbaţii, inclusiv pentru tineri şi persoane cu dizabilităţi, şi plată egală pentru o muncă de valoare egală;

Pe parcursul anului 2017 au fost abordate aceleaşi probleme care vizează respectarea dreptului la muncă şi la protecţia muncii, şi anume: salariile mici, restanţele la salariu, angajarea persoanelor în câmpul muncii şi altele. Aceste probleme au fost identificate din cererile depuse în adresa Oficiului Avocatului Poporului, de la persoanele care au venit în audienţă şi din mass-media.

Potrivit informaţiei prezentate de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, în trimestrul III al anului 2017, suma restanţelor la plata salariilor în unităţile din economia naţională constituia 203,6 milioane de lei. Astfel, peste 630 de mii de salariaţi nu şi-au primit salariile la timp.

Portivit aceleiaşi surse, cele mai mari restanţe s-au înregistrat în următoarele domenii de activitate: în transport şi depozitare – 95 milioane de lei (peste 39 de mii de salariaţi), în industria prelucrătoare – 32,7 milioane de lei (90,9 de mii salariaţi), în ramura captării, tratării şi distribuţiei apei – 10,1 milioane de lei (peste 4,8 mii de salariaţi), în construcţii – 6,4 milioane de lei (22,7 mii de salariaţi), în silvicultură şi exploatarea forestieră – 5,5 milioane de lei (peste 3 mii de salariaţi).

Ombudsmanul a soluţionat 2 cazuri pentru repunerea în drepturi a persoanelor care au invocat restanţe la achitarea salariului.

Inspectoratul Muncii din cadrul Sindicatelor a informat că pe parcursul anului 2017 a realizat 531 de vizite de lucru privind monitorizarea respectării legislaţiei şi altor acte normative în domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, la mai multe întreprinderi cu un număr de 42 711 de salariaţi. În urma vizitelor de lucru au fost întocmite procese-verbale, în care au fost consemnate 11 989 de încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative în domeniul muncii, dintre care 9 673 de încălcări în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi 2147 de încălcări în domeniul relaţiilor de muncă. Altele 169 de încălcări ţin de nerespectarea prevederilor contractelor colective de muncă la nivel de unitate, a convenţiilor colective la nivel naţional şi/sau de ramură, şi a drepturilor sindicale.

Principalele încălcări ale legislaţiei muncii ţin de necorespunderea locului de muncă cu cerinţele minime, neeliberarea echipamentelor individuale de protecţie şi de muncă, neefectuarea evaluării factorilor de risc, neachitarea salariilor, nerespectarea regimului de muncă şi de odihnă, nerespectarea prevederilor legale care ţin de concedierea salariaţilor, neachitarea muncii suplimentare etc.

Minimul de existenţă este indicatorul ce reprezintă mărimea valorică a volumului minim de consum al bunurilor materiale şi a serviciilor pentru satisfacerea necesităţilor principale, menţinerea sănătăţii şi pentru susţinerea viabilităţii omului.

Avocatul Poporului atrage atenţia că salariul minim pe ţară, în mărime de 1000 lei63, nu a fost modificat din 01.10.2014. Dacă raportăm cuantumul salariului minim pe ţară la minimului de existenţă a populaţiei apte de muncă, care a constituit în semestrul I al anului 2017 - 1980,9 lei64, constatăm că acesta acoperă doar circa 50 % din valoarea minimului de existenţă. Şi aceasta în condiţiile în care inflaţia anuală în 2017 a constituit 7,3%, inclusiv la produse alimentare – 9,7%, mărfuri nealimentare – 4,1% şi servicii prestate populaţiei – 7,9%.

_________________________

63 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova "Privind stabilirea cuantumului salariului minim pe ţară", nr.550 din 09.07.2014;

64 Datele Biroului Naţional de Statistică;

Datele statistice demonstrează că veniturile din activitatea salarială reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 43,5% din veniturile totale disponibile, contribuţia acestora fiind în creştere faţă de trimestrul III 2016 cu 1,9 puncte procentuale.

Structura veniturilor disponibile totale, în trimestrul III al anului 2017

Analizând situaţia pieţei de muncă pentru ultimii ani, constatăm că în anul 2017 a fost înregistrată o creştere a ratei şomajului neesenţială.

Angajarea tinerilor în câmpul muncii constituie una dintre principalele probleme, iar pentru a opri migrarea lor peste hotare, e nevoie de soluţii viabile.

Analiza datelor cu privire la situaţia tinerilor pe piaţa muncii demonstrează că, în prezent, din totalul persoanelor ocupate în câmpul muncii, fiecare a cincia este în vârstă de 15–2965 de ani.

_________________________

65 Statistic, tinerii pe piaţa muncii reprezintă persoanele în vârstă de 15–24 de ani sau 15–29 de ani. Statisticile Internaţionale califică grupul ocupaţional dat în vârstă de 15–24 de ani. Politicile de ocupare axate pe tineret din Republica Moldova se referă la tinerii în vârstă de 15–29 ani;

Datele statistice relevă o creştere, faţă de anii precedenţi, a ratei şomajului în rândul tinerilor în anul 2017.

Tinerii, în special cei care nu dispun de activitate de muncă anterioară, se confruntă cu probleme majore la angajarea lor în câmpul muncii. Se întâmplă aşa, deoarece angajatorii preferă persoanele care au o anumită experienţă în muncă şi o calificare profesională, fapt care reduce esenţial şansele tinerilor de a obţine un loc de muncă. Pe de altă parte, persoanele tinere nu acceptă salariile, precum şi condiţiile de muncă propuse de angajatori la începutul carierei lor profesionale, considerându-le ca fiind nepotrivite. Salariile mici, locurile de muncă neatractive, lipsa de experienţă profesională, oferte limitate de locuri de muncă, formarea profesională neadecvată exigenţelor pieţei muncii etc. rămân a fi continuarea problemele de care se confruntă tinerii pe piaţa muncii.

Asigurarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi la muncă rămâne în continuare o problemă care necesită implicarea plenară a autorităţilor. Avocatul Poporului consideră că barierele de care se confruntă aceste persoane la angajarea în câmpul muncii rezidă din: insuficienţa de informaţie; motivarea redusă a persoanelor cu dizabilităţi; nivelul de pregătire şi calificare scăzut al persoanelor cu dizabilităţi şi nedorinţa de a învăţa o profesie în condiţiile lipsei locurilor de muncă; nivelul redus de pregătire a învăţământului vocaţional pentru incluziunea educaţională a persoanelor cu dizabilităţi; infrastructura inaccesibilă; accesul limitat al persoanelor cu dizabilităţi la servicii de suport pentru angajare în câmpul muncii. De altfel, aceste provocări au fost menţionate de înseşi persoanele cu dizabilităţi.

De asemenea, datele statistice arată o tendinţă de creştere a migraţiei populaţiei peste hotarele ţării în căutarea locurilor de muncă.

Avocatul Poporului a expediat o recomandare către Ministerul Economiei şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei pentru modificărea şi completarea prevederilor art.14, art.18 alin.(1), şi art.19 din Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, nr.131 din 08.06.2012 precum şi alin.(2) al art.11 din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii nr.140-XV din 10.05.2001, pentru a fi aduse în plină concordanţă cu dispoziţiile art.12 şi 16 din Convenţia OIM nr.81/1947 asupra inspecţiei muncii în industrie şi comerţ, astfel încât să înlăture barierele în exercitarea controlului de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative în domeniul muncii de către Inspectoratul de Stat al Muncii. Autorităţile menţionate nu au ţinut cont de recomandarea înaintată de către Ombudsman.

Prin Legea nr.188 din 21.09.17 s-au efectuat mai multe modificări şi completări la Codul muncii. Printre principalele modificări şi completări operate în Codul muncii a constituit: desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată pe motivul deţinerii de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă; reducerea termenului limită a concediului suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului cu 2 ani (de la 6 ani – la 4 ani); angajatorul nu va avea obligaţia să motiveze decizia privind rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă. În general, modificările introduse reprezintă diminuări ale drepturilor şi garanţiilor salariaţilor, în contextul marjei de apreciere a Statului.

În opinia Avocatului Poporului, pentru ca aceste modificări să nu fie apreciate drept o subminare a dreptului la muncă, acestea trebuie să corespundă Comentariilor generale nr.18 şi 23 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. În comentariile indicate se menţionează că statele-părţi au obligaţia pozitivă ca legile, politicile, programele şi resursele alocate că contribuie la facilitarea accesului la muncă a tuturor membrilor societăţii. Dreptul la muncă, la orice nivel şi sub orice formă, trebuie asigurat prin prisma respectării criteriilor de accesibilitate, disponibilitate, adaptabilitate şi acceptabilitate.

Prin Hotărârea Guvernului nr.1473 din 30.12.2016 a fost aprobată Strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă pentru anii 2017–202166. În acest document de politici, statul îşi propune echilibrarea pieţei muncii prin creşterea nivelului ocupării şi a calităţii acesteia, de sporire a competitivităţii şi a angajabilităţii forţei de muncă, de rând cu un grad mai mare de incluziune pe piaţa muncii, în special a grupurilor social-vulnerabile. Se consideră că prin îndeplinirea acestor obiective se va contribui atât la atenuarea nivelului sărăciei şi a excluziunii sociale, cât şi la dezvoltarea durabilă a economiei şi, prin urmare, la creşterea calităţii vieţii populaţiei din Republica Moldova.

_________________________

66 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1473 din 30.12.2016;

Totodată, este menţionat că elaborarea Strategiei rezultă din priorităţile Strategiei naţionale de dezvoltare "Moldova 2020", din prevederile Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum şi din Agenda Globală de Dezvoltare Durabilă 2030 (Obiectivul de dezvoltare durabilă 8 în particular) şi vine să contribuie la atingerea angajamentelor de promovare a Agendei privind munca decentă, asumate de către ţara noastră prin ratificarea unor standarde şi norme internaţionale67 care promovează drepturile de muncă şi la muncă, oportunităţi mai bune de angajare, protecţie socială şi condiţii decente de muncă, dialog social eficient etc.

_________________________

67 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Carta socială europeană revizuită, Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, convenţii ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, inclusiv cele opt fundamentale etc.;

Obiectivele specifice ale Strategiei urmăresc promovarea ocupării formale şi a mediului favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor competitive, crearea oportunităţilor egale de angajare a forţei de muncă, ca urmare a implementării politicilor de ocupare nondiscriminatorii pe piaţa muncii, corelarea sistemului educaţional cu cerinţele pieţei muncii pentru calificări şi competenţe mai bune, precum şi valorificarea potenţialului oferit de fenomenul migraţional pentru dezvoltare durabilă. Strategia propune şi promovarea unei mai bune guvernări a pieţei muncii, în special prin mecanisme eficiente de fundamentare, implementare, monitorizare şi evaluare a politicilor cu impact pe piaţa muncii.

În contextul de respectare a dreptului la muncă şi de protecţie a muncii, Curtea Constituţională a emis Hotărârea nr.3 din 31.01.201768, unde se menţionează că interdicţia de a deţine cetăţenia altui stat decât a Republicii Moldova pentru militarii prin contract şi studenţii instituţiilor superioare de învăţământ militar este neconstituţională. Curtea Constituţională a decis că aceste limitări nu sunt proporţionale scopului legitim urmărit, şi anume asigurarea loialităţii faţă de stat, afectând dreptul la muncă şi la studii, contrar articolului 1669 combinat cu articolele 3570 şi 4371 din Constituţie.

_________________________

68 Hotărâre privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.162-XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor (interdicţia deţinerii multiplei cetăţenii de către militarii prin contract) (sesizarea nr.126a/2016) nr.3 din 31.01.2017;

69 Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice;

70 Dreptul la învăţătură;

71 Dreptul la muncă şi la protecţia muncii;

Avocatul Poporului apreciază faptul că Parlamentul Republicii Moldova a abrogat prin Legea nr.144 din 13.07.2017, prevederile care au fost declarate neconstituţionale în privinţa militarilor prin contract şi studenţilor instituţiilor superioare de învăţământ militar.

Astfel, se constată că există probleme la capitolul angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi, femeilor, persoanelor de etnie romă şi tinerilor. Totodată, nu este asigurată o plată egală pentru muncă egală, nu este asigurat un salariu minim care să acopere cheltuielile pentru minimul de existenţă şi să asigure un nivel de trai decent muncitorilor şi membrilor familiilor lor. Sunt înregistrate restanţe la achitarea salariilor şi nu se respectă normele securităţii şi sănătăţii în muncă.

Avocatul Poporului consideră că pentru soluţionarea problemelor menţionate, este necesar ca autorităţile să întreprindă măsuri imediate şi ferme în domeniul educaţional, cel al consolidării instituţiilor cu funcţii de control, şi implementării politicilor care să asigure incluziunea în câmpul muncii a grupurilor vulnerabile.

În contextul celor menţionate, AVOCATUL POPORULUI RECOMANDĂ:

- Adaptarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei forţei de muncă şi implementarea programelor de formare continuă şi recalificare pe parcursul vieţii;

- Consolidarea instituţiilor cu funcţii de control în domeniul respectării dreptului la muncă şi protecţia muncii, pentru a eficientiza combaterea fenomenelor de muncă la negru, salariu în plic, condiţii periculoase de muncă;

- Elaborarea şi implementarea eficientă a politicilor incluzive pentru diferite grupuri vulnerabile cum sunt persoanele cu dizabilităţi, reprezentanţii etniei rome, femeile şi tinerii;

- Adoptarea cadrului legislativ cu privire la principiul remunerării egale pentru o muncă de valoare egală şi reducerea în continuare a diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi, inclusiv prin combaterea stereotipurilor legate de rolul celor două sexe şi prin îmbunătăţirea abilităţilor profesionale ale femeilor şi a oportunităţilor de angajare a acestora în ocupaţii netradiţionale;

- Elaborarea mecanismelor de stimulare şi subvenţionare a angajatorilor care au cheltuieli suplimentare pentru acomodarea rezonabilă a locurilor de muncă rezervate persoanelor cu dizabilităţi.

Totodată, Ombudsmanul reiterează recomandarea sa anterioară privind consolidarea eforturilor statului de a garanta un salariu minim naţional, suficient pentru asigurarea unui standard de viaţă adecvat angajaţilor şi familiilor acestora şi să instituie un mecanism, pentru a determina şi a ajusta în mod regulat salariul minim proporţional minimului de existenţă.

DREPTUL LA ASISTENŢĂ ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ

Avocatul Poporului aduce în atenţia autorităţilor cele mai relevante probleme referitor la respectarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială, care au fost identificate în rezultatul desfăşurării activităţii sale, dar şi în contextul recomandărilor organismelor internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului, de unde se poate constata că problemele la acest capitol persistă de mai mult timp, iar măsurile întreprinse de către autorităţi nu au contribuit la înregistrarea unor progrese considerabile.

Constituţia Republicii Moldova consacră acest drept în prevederile articolului 47: "(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. (2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor."

Totodată, dreptul la asistenţă şi protecţie socială este prevăzut în articolul 22 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de articolul 9 din Pactul cu privire la drepturile sociale, economice şi culturale, articolul 28 din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

În Raportul anual privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2016 Avocatul Poporului a recomandat ca autorităţile să ratifice Protocolul Opţional la Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; să revizuiască mecanismele de indexare/ compensare a veniturilor populaţiei generate de creşterea preţurilor şi a tarifelor la mărfurile de consum şi servicii, şi să identifice pârghiile de ajutorare a populaţiei, în special a păturilor social vulnerabile; să îmbunătăţească managementul resurselor umane în domeniul protecţiei sociale; să asigure implementarea prevederilor legale din domeniul protecţiei sociale, inclusiv prin elaborarea în termen a mecanismelor de implementare.

În cadrul Evaluării Republicii Moldova de către Comitetul privind drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Comitetul a reiterat recomandările sale anterioare ca pensiile să fie majorate la un nivel care să asigure un trai decent şi, ca prim pas, să atingă nivelul minim de subzistenţă. De asemenea, Comitetul recomandă ca Statul parte: să remedieze imediat situaţia părinţilor care îngrijesc de copii cu dizabilităţi; să examineze condiţiile programelor de asigurare socială, să consolideze coordonarea între diferite programe de asigurări sociale şi să raţionalizeze procesul de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale pentru a garanta continuitatea prestaţiilor sociale; să asigure că specialiştii liber profesionişti, a căror majoritate sunt femei, au acces egal la programe de asigurări sociale; să sensibilizeze publicul cu privire la programele de asigurări sociale şi procedurile de aplicare a acestora şi să ofere asistenţă persoanelor de etnie romă şi persoanelor din localităţile rurale la solicitarea prestaţiilor de asigurări şi a actelor de identitate necesare.

Totodată, Comitetul mai recomandă Statului-parte să-şi intensifice eforturile de combatere a sărăciei, cu accent special pe persoanele din zonele rurale şi pensionari. De asemenea, comitetul îndeamnă Statul-parte să asigure că toate persoanele eligibile beneficiază de programul "Ajutor Social", şi să majoreze sumele prestaţiilor până la un nivel care să asigure beneficiarilor un nivel de trai decent. În plus, Comitetul mai recomandă Statului-parte să revizuiască criteriile de eligibilitate, inclusiv lista bunurilor, pentru a asigura că toate persoanele care au nevoie beneficiază de programul "Ajutor Social".

În acelaşi context, Statul este încurajat de către Comitet să revizuiască sistemul de acordare a certificatelor de dizabilitate, pentru a asigura că evaluarea reflectă caracteristicile, circumstanţele şi necesităţile persoanelor cu dizabilităţi şi să aloce fonduri suficiente pentru a asigura asistenţii personali pentru toate persoanele cu dizabilităţi.

Comitetul recomandă Statului-parte să examineze posibilitatea de a ratifica Protocolul Opţional la Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale.

Comitetul pentru protecţia persoanelor cu dezabilităţi, în cadrul procesului de evaluare recomandă ca statul parte să asigure un nivel de trai adecvat pentru persoanele cu dizabilităţi şi familiile acestora, inclusiv prin asigurarea de amenajare rezonabilă în ceea ce priveşte pensiile şi alocaţiile sociale; să garanteze că programele de protecţie socială şi de reducere a sărăciei iau în considerare costurile suplimentare legate de dizabilitate; să asigure că persoanele cu dizabilităţi au acces la serviciile sociale comunitare şi programe publice de locuinţe şi că aceste servicii şi programe sunt, de asemenea, disponibile în zonele rurale şi îndepărtate; să acorde atenţie legăturilor dintre articolul 28 din Convenţie şi ţinta 1.3.1. a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă72.

_________________________

72 Proporţia populaţiei acoperite de planurile/ sistemele de protecţie socială, pe sexe, care disting copiii, şomerii, persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilităţi, femeile însărcinate, nou-născuţii, victimele accidentelor de muncă, şi cei săraci şi persoanele vulnerabile;

Problemele invocate în adresările către Avocatul Poporului în anul 2017 nu diferă substanţial de cele abordate în anii precedenţi. Neasigurarea dreptului la un trai decent pentru fiecare persoană, implicit prestaţiile sociale sub minimul de existenţă, salariile mici, serviciile sociale insuficiente, asigurarea cu spaţiu locativ a grupurilor/familiilor aflate în situaţii de risc sporit de vulnerabilitate, aplicarea eronată a prevederilor legale la stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă, implementarea defectuoasă a serviciului "Asistenţă personală" - sunt unele dintre problemele care rezultă din cererile parvenite la Oficiul Avocatului Poporului.

Cazul N. Bulat, tînăra dependentă de procedurile de hemodializă, mediatizat pe larg la finele anului 2017, a accentuat pe lîngă problemele sistemice din domeniul sănătăţii şi aspectele problematice în domeniul protecţiei sociale. Avocatul Poporului a elaborat un Raport special în rezultatul investigării acestui caz, care a fost prezentat autorităţilor competente. Ombudsmanul a constatat că a fost depusă insuficientă diligenţă din partea responsabililor din domeniul protecţiei sociale la nivel comunitar în îndeplinirea în modul corespunzător a atribuţiilor de serviciu.

Un alt aspect deosebit de important în procesul de asistenţă şi protecţie socială, dar care se realizează în mod defectuos, ţine de monitorizarea şi coordonarea activităţii personalului din sistemul de asistenţă socială în comun cu structura teritorială de asistenţă socială73.

_________________________

73 Legea asistenţei sociale nr.547 din 25.12.2003 articolul 14 litera g);

Investigarea acestui caz denotă lipsa capacităţii administraţiei publice de a răspunde exigenţelor persoanelor, care este una mai degrabă reactivă decât proactivă, iar capacitatea managerială de implementare a responsabilităţilor descentralizate nu este suficient întărită.

De asemenea, am stabilit o conlucrare defectuoasă a structurilor la nivel comunitar: primărie, asistenţă socială, lucrătorul medical.

Prestaţiile sociale care au fost acordate N. Bulat, care sunt relevante în multe cazuri similare, nu acoperă nici minimul de existenţă, nemaivorbind despre o evaluare a necesităţilor persoanelor cu dizabilitate severă. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, valoarea medie a minimului de existenţă în semestrul I al anului 2017 constituia 1866,3 lei74 pentru o persoană.

_________________________

74 http://www.statistica.md 

Un alt aspect problematic care rezultă din investigarea cazului menţionat, se referă la implementarea serviciului social "Asistenţă personală". Concluziile din Raportul special cu referire la acest subiect confirmă constatările Avocatului Poporului din Raportul tematic "Integrarea persoanelor cu dizabilităţi severe în comunitate: impactul serviciului social "Asistenţă personală"",75 elaborat în anul 2017.

_________________________

75 www.ombudsman.md

Una dintre probleme identificate în cadrul investigării cazului N. Bulat, de altfel, abordată şi în Raportul tematic menţionat supra, se referă la prevederile legale, în conformitate cu care, persoanele cu dizabilităţi severe, beneficiare de alocaţie pentru întreţinere, sunt puse în situaţia de a alege între alocaţie şi admiterea în serviciu social cu salarizarea persoanei care le acordă suport. Menţionăm că alocaţiile stabilite în conformitate cu Legea cu privire la alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni nr.499 din 14.07.199976 se plătesc din mijloacele bugetului de stat, prin intermediul bugetului asigurărilor sociale, iar finanţarea serviciului social "Asistenţă personală" este realizată din bugetul autorităţilor publice locale.

_________________________

76 Legea cu privire la alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, nr.499 din 14.07.1999, articolul 5;

Potrivit datelor furnizate de structurile teritoriale de asistenţă socială şi protecţie a familiei la momentul solicitării informaţiei (iulie 2017), de serviciul respectiv beneficiau 2277 de persoane, iar altele 4279 se aflau pe lista de aşteptare. Datele acumulate arată că în 15 unităţi administrativ-teritoriale din 37 este constatată o depăşire cu 100 de cereri a numărului de solicitări satisfăcute referitor la acordarea serviciului dat, iar în 4 unităţi administrativ-teritoriale, în afara celor satisfăcute, există încă 200 de cereri pentru acest serviciu.

Una dintre problemele principale abordate de structurile teritoriale respective ţine de incapacitatea autorităţilor locale de a acoperi necesităţile/ solicitările de acest serviciu social din insuficienţa resurselor financiare în bugetul local de nivelul II.

Totodată autorităţile vizate au menţionat şi alte disfuncţionalităţi/carenţe legate de implementarea acestui serviciu social: lipsa unităţii de psiholog în cadrul Serviciului; lipsa curriculumului de instruire şi a instruirii asistenţilor personali; lipsa manualului operaţional al Serviciului; insuficienţa resurselor financiare pentru dezvoltarea Serviciului specializat "Respiro"77; remunerarea necorespunzătoare a asistenţilor personali.

_________________________

77 Serviciul specializat "Respiro" are ca scop acordarea asistenţei specializate timp de 24 de ore persoanelor cu dizabilităţi severe pe o perioadă de maximum 30 de zile pe an, timp în care familiile, rudele sau persoanele care le îngrijesc, beneficiază de o perioadă de repaus;

Avocatul Poporului consideră că datele statistice acumulate pun în evidenţă incapacitatea administraţiei publice locale de a implementa acest serviciu de o importanţă majoră pentru persoanele aflate în dificultate. Autorităţile centrale au pasat întreaga povară financiară pe umerii autorităţilor locale, care se văd nevoite să susţină activitatea serviciului prin diverse metode. Iar un exemplu este angajarea asistenţilor personali pe 0,5 cotă salariu, pentru a satisface un număr mai mare de solicitări.

În consecinţă, accesul persoanelor cu dizabilităţi la servicii sociale, menite să sprijine integrarea plenară a acestora în societate, rămâne a fi unul limitat.

În cadrul examinării unei cereri cu privire la modalitatea de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă Avocatul Poporului a constatat aplicarea eronată de către organele de asigurări sociale a prevederilor Legii cu privire la sistemul public de pensii nr.156 din 14.10.1998, în legătură cu modificările operate privind vârsta de pensionare. În particular, încălcarea sesizată a fost exprimată prin refuzul de a recepţiona actele solicitantei şi de a-i stabili pensia pentru limită de vârstă, conform prevederilor legale în vigoare la 30.06.2017. Or la 30.06.2017 solicitanta întrunea cumulativ condiţiile privind vârsta de pensionare şi stagiul de cotizare pentru a beneficia de dreptul la pensie pentru limită de vârstă, şi anume, vârsta de 57 de ani stabilită pentru femei conform prevederilor în vigoare la acea dată. Începînd cu 01 iulie 2017, prin modificările operate prin Legea nr.290 din 16.12.2016, vîrsta de pensionare pentru femei constituie 57 ani 6 luni, şi ulterior, conform tabelului nr.2 de la articolul 41 din Legea nr.156 din 14.10.1998.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări Sociale, responsabili de controlul şi aplicarea legislaţiei pentru drepturi sociale au menţionat că solicitanta avea la dispoziţie doar o singură zi (30.06.2017), pentru a putea beneficia de pensie la vîrsta de 57 ani, iar conform practicii stabilite termenul de 30 de zile, prevăzut în articolul 32 nu este aplicabil pentru o asemenea situaţie. Totodată, a fost confirmat faptul că asemenea cazuri au mai fost sesizate şi în toate cazurile s-a refuzat recepţionarea actelor necesare.

Avocatul Poporului a considerat nejustificate şi ilegale acţiunile reprezentanţilor organelor de asigurări sociale şi ca urmare a înaintat în adresa Casei Naţionale de Asigurări Sociale un Aviz prin care a recomandat repunerea imediată în drept a persoanei, precum şi dispunerea aplicării în mod corect a prevederilor legale de către toţi angajaţii din sistemul de asigurări sociale pentru a asigura respectarea drepturilor omului.

Respectiv, CNAS a informat Avocatul Poporului că Casa Teritorială de Asigurări Sociale Buiucani a stabilit pensia pentru limită de vârstă solicitantei, începând cu 30 iunie 2017. Suplimentar, la solicitare, Avocatul Poporului a fost informat că au fost reexaminate şi stabilite pensii pentru limită de vârstă la alte 9 persoane, care s-au încadrat în cerinţele menţionate mai sus.

Asigurarea cu spaţiu locativ a grupurilor/familiilor aflate în situaţii de risc sporit de vulnerabilitate este o altă problemă care rezultă din cererile adresate Avocatului Poporului. Avocatul Poporului a fost sesizat de o mamă cu 4 copii, care locuieşte într-o odaie din demisolul unui bloc locativ din municipiul Chişinău în condiţii inadecvate, fără acces la apă şi canalizare. Din cauza condiţiilor sanitaro-igienice precare şi a umidităţii, membrii familiei au probleme de sănătate. Familia respectivă a locuit timp îndelungat (din anul 2001) în spaţiul repartizat temporar, în speranţa că autorităţile îi vor asigura cu spaţiu locativ adecvat. În rezultatul investigării cazului, Ombudsmanul a recomandat Primăriei Chişinău identificarea soluţiilor optime pentru a asigura dreptul familiei la un trai decent.

Un alt aspect problematic ţine de acordarea dreptului la spaţiu locativ tinerilor cărora li s-a stabilit statut de copil rămas fără ocrotire părintească. La vârsta de 16-18 ani, tinerii orfani părăsesc Centrele de Plasament în care şi-au petrecut copilăria. Fără familie, fără un loc de muncă, fără siguranţa zilei de mîine, dar, mai ales fără o casă, ei riscă marginalizarea socială. Ei sunt puşi în situaţia să se descurce pe cont propriu, într-un mediu care le este străin. Locul de trai este una dintre cele mai mari probleme pentru absolvenţii internatelor.

Conform articolului 19 al Legii privind drepturile copilului nr.338 din 15.12.1994, la ieşirea din instituţiile statului, copiii orfani ar trebui să revină în casa părinţilor pe care statul trebuia să o păstreze. Dacă acest lucru nu este posibil, această categorie de tineri ar trebui să beneficieze, peste rând, de spaţiu locativ.

Dintr-o cerere adresată Avocatului Poporului rezultă că cet. R.S., care are statut de copil rămas fără ocrotire părintească, se află în rând pentru a beneficia de spaţiu locativ în mun. Chişinău timp de peste 15 ani, iar din 2006 a fost inclus în rândul prioritar pentru acordarea spaţiului locativ (cu nr.34). Avocatul Poporului a fost informat că Regulamentul, în a cărui bază tânărul a fost inclus în lista prioritară, nu mai este în vigoare, ceea ce denotă faptul că petentul a fost radiat automat din listă pentru beneficierea de locuinţă, fără a fi informat despre necesitatea de a depune o nouă cerere, conform prevederilor Regulamentului cu privire la evidenţa, modul de atribuire şi folosire a locuinţelor sociale78.

_________________________

78 Hotărârea Guvernului R.Moldova "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la evidenţa, modul de atribuire şi folosire a locuinţelor sociale", nr.447 din 19.06.2017;

În atare circumstanţe rămâne incertă situaţia persoanelor care s-au aflat în evidenţa autorităţilor publice locale pentru beneficierea de spaţiu locativ.

Tendinţa ascendentă a preţurilor şi tarifelor la mărfurile de consum şi servicii de primă necesitate agravează în continuare situaţia populaţiei şi afectează realizarea dreptului la un trai decent, în special pentru grupurile social-vulnerabile.

Biroul Naţional de Statistică informează că inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni din decembrie 2016 pînă în decembrie 2017) a constituit 7,3%, inclusiv la: produse alimentare – 9,7%, mărfuri nealimentare – 4,1% şi servicii prestate populaţiei – 7,9%.79

_________________________

79 http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=5493;

Datele BNS relevă pentru această perioadă o majorare semnificativă a tarifelor la serviciile de sănătate – cu 75,5%, în special:

• serviciile medicale cu plată – de 2,1 ori,

• analizele medicale ale persoanelor internate în spital – de 2,0 ori,

• serviciile laboratoarelor medicale – cu 83,6%,

• tratament în spital – cu 74,0%,

• serviciile fizioterapeutice ale persoanelor internate în spital – cu 59,0%,

• serviciile stomatologice – cu 26,3%<

• plata pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 18,8%

• serviciile comunal locative – cu 5,9% (inclusiv transportarea gunoiului – cu 27,9%, apeduct şi canalizare – cu 22,2%)

Biroul Naţional de Statistică informează că în trimestrul III al anului 2017, veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pentru o persoană pe lună 2 224,4 lei, iar cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei au constituit în medie 2301 lei pe o persoană. Totodată, minimul de existenţă mediu lunar pe o persoană în semestrul I a constituit 1866,3 lei. Aceste date denotă faptul că cheltuielile medii lunare de consum depăşesc nivelul minimului de existenţă mediu lunar stabilit pentru o persoană, dar şi al veniturilor disponibile ale populaţiei. Revenim la necesitatea ca autorităţile să depună eforturi pentru identificarea soluţiilor şi mecanismelor eficiente de susţinere a populaţiei în legătură cu majorarea preţurilor şi tarifelor, dar şi ajustarea cuantumului salariului minim, al pensiei minime şi al prestaţiilor sociale la minimul de existenţă.

Potrivit datelor studiului sociologic,80 realizat de Asociaţia Keystone Moldova în anul 2017, mai bine de 90% din persoanele cu dizabilităţi au menţionat prestaţiile sociale în calitate de sursă principală de venit. Ponderea persoanelor cu dizabilităţi (64%) care au indicat că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar este de două ori mai mare decât în mediul populaţiei generale (31%). Mai bine de 80% din respondenţi au indicat că veniturile lor nu acoperă deloc sau acoperă în mică măsură nevoile primare (alimentaţia, îmbrăcămintea/încălţămintea) şi serviciile de reabilitare.

_________________________

80 Studiu sociologic. Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi;

Datele statistice, oferite de Casa Naţională de Asigurări Sociale, atestă faptul că cuantumul pensiei pentru 71,8% din beneficiarii de pensii este sub minimul de existenţă stabilit pentru pensionari.

Avocatul Poporului a propus Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, iniţierea procedurii de modificare şi completare a articolului 6 din Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl nr.909-XII din 30.01.1992, astfel încât categoria de persoane care au participat din propria iniţiativă la eliminarea consecinţelor accidentului de la Cernobâl să beneficieze de protecţia acestei legi. Ombudsmanul a fost informat despre intenţia autorităţilor de a extinde măsurile de protecţie socială asupra acestei categorii de cetăţeni. Pînă la moment nu au fost operate modificările respective.

Totodată, Ombudsmanul a propus Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor iniţierea procedurii de modificare şi completare a prevederilor alin.(6) din art.64 al Codului transporturilor rutiere, şi eliminarea birocratismului pentru ca veteranii de război să poată beneficia de un mecanism accesibil, disponibil, adaptabil şi acceptabil la călătorie gratuită cu toate mijloacele de transport public. Ulterior, Avocatul Poporului a fost informat despre activitatea unui grup de lucru care a analizat această problemă. La moment nu au fost realizate modificări ale cadrului legal, în corespundere cu recomandarea Ombudsmanului.

În contextul privind realizarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială, Avocatul Poporului atrage atenţia că Strategia naţională de dezvoltare "Moldova 2020", aprobată prin Legea nr.166 din 11.07.2012, stabileşte drept una dintre priorităţile de dezvoltare asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii pentru garantarea unei rate adecvate de înlocuire a salariilor.

La 9 februarie 2017 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile legale81 prin care mamele care au demisionat în timpul sarcinii şi la momentul naşterii copilului nu au un loc de muncă erau private de indemnizaţia de maternitate.

_________________________

81 Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 09.02.2017 "Privind excepţia de neconstituţionalitate a art.16, alin.(5) din Legea nr.289 din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale", precum şi pct.49 din Regulamentul aferent, aprobat prin Hotărîrea Guvernului R.M. nr.108 din 3 februarie 2005 (indemnizaţia de maternitate)";

În argumentarea sa, Curtea a menţionat că se atestă o atitudine inechitabilă între soţiile care nu au lucrat deloc şi cele care au lucrat parţial în lunile premergătoare concediului de maternitate. Deşi, în ziua naşterii cele două categorii de femei au acelaşi statut – de persoane întreţinute, legislaţia prevedea retribuţie socială doar pentru soţiile şomere pe toată durata sarcinii.

Ombudsmanul apreciază eforturile autorităţilor de a reforma sistemul de determinare a dizabilităţii cu scopul de a asigura corectitudinea, imparţialitatea şi transparenţa procesului, dar cel mai important, pentru a schimba abordarea care pînă acum era axată doar pe partea medicală, însă prin modificările care urmează să fie realizate se va pune accent si pe aspectul psihosocial.

În acest context, la 12 martie 2018 executivul a aprobat Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă şi Instrucţiunea privind determinarea gradului de dizabilitate82.

_________________________

82 http://www.gov.md/ro/content/guvernul-aprobat-un-nou-mecanism-de-determinare-dizabilitatii 

Avocatul Poporului atrage atenţia că problemele menţionate mai sus privind realizarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială persistă de mai mult timp. Problema privind asigurarea cu spaţiu locativ a copiilor orfani, modul în care sunt prestate anumite servicii sociale din cauza acoperirii financiare slabe, necesitatea racordării pensiei minime şi al prestaţiilor sociale la minimul de existenţă, sunt probleme pe care Ombudsmanul le-a menţionat şi în rapoartele anteriore, în soluţionarea lor, însă, după cum se poate observa din cele expuse mai sus, nu sunt înregistrate progrese semnificative.

În contextul celor expuse, AVOCATUL POPORULUI RECOMANDĂ:

• Implementarea corespunzătoare a recomandărilor organismelor internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului;

• Implementarea recomandărilor expuse anterior de către Avocatul Poporului în rapoartele sale;

• Revizuirea modului de finanţare a sistemului de servicii sociale existente şi remodelarea lor în funcţie de nevoile actuale ale persoanelor cu dizabilităţi;

• Analiza oportunităţii de a exclude condiţia de a refuza alocaţia lunară pentru îngrijire şi supraveghere în cazul acordării asistentului personal pentru persoanele cu dizabilităţi severe.

• Dezvoltarea unui mecanism de evaluare a calităţii serviciilor sociale prestate, bazat atât pe indicatori cantitativi de performanţă, cât şi indicatori calitativi de evaluare a percepţiilor beneficiarilor;

• Stabilirea unui mecanism de conlucrare dintre autoritatea publică locală şi structura teritorială de asistenţă socială pentru monitorizarea şi coordonarea activităţii personalului din sistemul de asistenţă socială, precum şi a beneficarilor;

• Stabilirea mecanismelor eficiente de coordonare intra şi intersectoriale la nivel de comunitate (primărie, asistent social, lucrător medical);

• Implementarea unitară şi coerentă a prevederilor legale din domeniul asistenţei sociale, corelate cu nevoile şi problemele sociale ale beneficiarilor;

• Perfecţionarea continuă a capacităţilor reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi structurilor sale în domeniul drepturilor omului, inclusiv cel al protecţiei persoanelor cu dizabilităţi.

CORUPŢIA ŞI DREPTURILE OMULUI

"...fenomenul corupţiei subminează democraţia şi statul de drept, conduce la încălcarea drepturilor omului, subminează economia şi erodează calitatea vieţii... fenomenul corupţiei constituie o ameninţare la valorile statului de drept, democraţie şi drepturile omului, subminează principiile bunei-administrări, echităţii şi justiţiei sociale, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea economică şi periclitează stabilitatea instituţiilor democratice şi fundamentul moral al societăţii. Astfel, este imperios necesară asigurarea unor mijloace legale, adecvate şi eficiente, compatibile cu procesul continuu de modernizare şi tehnologizare, astfel încât fenomenul infracţional al corupţiei să poată fi controlat şi diminuat"... acestea sunt aprecierile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova referitor la influenţa corupţiei asupra respectării drepturilor omului.83

_________________________

83 Hotărârea Curţii Constituţionale nr.7 din 16 aprilie 2015 (a se vedea, inter alia, Hotărârile nr.4 din 22 aprilie 2013, nr.22/2013 şi nr.26/2014;

Republica Moldova a ratificat mai multe tratate în domeniul combaterii corupţiei. Acestea se referă la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei84, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, Convenţia civilă privind corupţia, adoptată de Consiliul Europei la 4 noiembrie 199985, Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianurie 199986.

_________________________

84 Ratificată prin Legea nr.158 din 06.07.2007;

85 Ratificată la 17 martie 2004;

86 Ratificată prin Legea nr.428 din 30.10.2003;

Totodată, la subiectul privind combaterea corupţiei există şi recomandări ale organismelor internaţionale de monitorizare a respectării drepturilor omului. În acest sens, Avocatul Poporului atrage atenţia că Comitetului ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale recomandă Republicii Moldova să-şi intensifice eforturile de combatere a corupţiei, în special: (a) Să sensibilizeze publicul general şi funcţionarii publici referitor la necesitatea combaterii corupţiei, inclusiv a fenomenului mituirii; (b) Să fortifice executarea prevederilor legislaţiei anti-corupţie şi să combat impunitatea pentru actele de corupţie, în special cele cu implicarea funcţionarilor publici de rang înalt; (c) Să consolideze capacitatea sistemului judecătoresc de a răspunde la actele de corupţie şi de a asigura protecţia eficientă a victimelor corupţiei, a avocaţilor acestora, a activiştilor anticorupţie, a denunţătorilor şi a martorilor; (d) Să îmbunătăţească guvernarea publică şi să asigure transparenţa în gestionarea activităţilor publice.

În acelaşi context, Avocatul Poporului aminteşte despre recomandarea CM/Rec (2014)7, a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, adresată statelor-membre privind protecţia avertizorilor de integritate87, prin care se recomandă statelor-membre să dispună de un cadru normativ, instituţional şi juridic pentru a proteja persoanele care în contextul relaţiilor de muncă raportează sau comunică informaţii privind ameninţările sau daunele în interesul public.

_________________________

87 Adoptată de Comitetul de Miniştri la 30 aprilie 2014;

La data de 30 martie 2017, prin Hotărârea nr.56, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Strategia naţională de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017–2020.

Din perspectiva noului document anticorupţie, pentru Republica Moldova este important obiectivul nr.16 al Agendei pentru Dezvoltare Durabilă – 203088, care urmăreşte "promovarea societăţilor paşnice şi incluzive pentru dezvoltare durabilă, asigurarea accesului la justiţie pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile".

_________________________

88 Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD)11, adoptate de statele-membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (în continuare – ONU) la New York, în cadrul Summit-ului pentru Dezvoltare Durabilă din 25 septembrie 2015. Obiectivele au fost incluse în Agenda pentru Dezvoltare Durabilă – 2030 şi au fost stabilite, pentru a elimina sărăcia, a lupta cu inegalitatea şi injustiţia pînă în anul 2030.

Ţinte specifice ale obiectivului nr.16 de dezvoltare durabilă sunt:

• Dezvoltarea unor instituţii eficiente, responsabile şi transparente la toate nivelurile (16.6)

• Asigurarea accesului public la informaţii şi protejarea libertăţilor fundamentale (16.10)

• Promovarea şi aplicarea unor legi şi politici nediscriminatorii pentru o dezvoltare durabilă (16.b);

Unul dintre pilonii Strategiei, şi anume pilonul VI se referă la Avocatul Poporului, iar obiectivul acestui pilonul prevede dezvoltarea funcţiilor Avocatului Poporului de prevenire a corupţiei prin responsabilizarea instituţiilor publice cu privire la respectarea drepturilor omului şi asigurarea protecţiei avertizorilor de integritate

Rolul Ombudsmanului în prevenirea corupţiei şi relevanţa combaterii corupţiei cu scopul de a asigura realizarea drepturilor omului este oglindit chiar în descrierea problemei de la pilonul VI.

Astfel, se menţionează că, potrivit Raportului Departamentului de Stat al SUA privind situaţia drepturilor omului în Republica Moldova pentru anul 2015, "Corupţia răspîndită a continuat să fie cea mai importantă problemă pentru realizarea drepturilor omului"89. Orice act de corupţie, indiferent ce formă – mituire, neglijenţă, exces sau abuz, implică şi încălcări ale drepturilor omului. Avocatul Poporului are un rol-cheie în asigurarea respectării drepturilor omului, misiunea sa fiind să prevină încălcarea acestora prin monitorizarea şi raportarea modului de respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la nivel naţional, prin perfecţionarea legislaţiei ce ţine de domeniul drepturilor şi libertăţilor omului, prin colaborare internaţională, precum şi prin promovarea drepturilor şi libertăţilor omului şi a mecanismelor lor de apărare.

_________________________

89 http://www.state.gov/documents/organization/253089.pdf ;

Totodată, se constată că de cele mai dese ori drepturile cetăţenilor sunt afectate de administrarea defectuoasă şi birocraţia din instituţiile publice, de neregulile administrative, de incorectitudine, discriminare, de persecuţiile din partea superiorilor, de abuzul de putere, de lipsa de răspuns şi reacţii din partea autorităţilor, precum şi de refuzul sau întîrzierile nejustificate ale acestora de a oferi informaţii.

Persecuţia persoanelor care denunţă sau avertizează, în interes public, cu privire la comiterea unor iregularităţi, abuzuri sau încălcări în cadrul instituţiilor are conotaţii îngrijorătoare. În prezent, nicio autoritate publică nu şi-a asumat funcţia de protecţie şi reprezentare a intereselor persoanelor care denunţă/avertizează cu privire la potenţiale infracţiuni de corupţie şi alte practici ilegale. Astfel, drepturile fundamentale ale avertizorilor sînt grav afectate (dreptul la muncă, dreptul de a nu fi discriminat, dreptul la un proces echitabil etc.), ceea ce demotivează alte persoane de a se opune corupţiei şi ilegalităţilor.

Astfel, reieşind din atribuţiile care îi revin Avocatului Poporului, prevăzute de Legea nr.52 din 03.04.2014, a fost stabilit şi rolul Ombudsmanului în Strategia naţională de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017–2020.

În contextul celor menţionate, Avocatul Poporului atrage atenţia privind impactul puternic negativ al corupţiei asupra realizării drepturilor omului, şi cheamă autorităţile de toate nivelurile, sa depună toate eforturile necesare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, atît prin aprobarea cadrului normativ relevant, prin consolidarea capacităţilor instituţionale, prin informarea şi educarea populaţiei, şi nu în ultimul rînd, prin asigurarea financiară a implementării corespunzătoare a Strategiei naţionale de integritate şi anticorupţie pentru anii 2017-2020.

RESPECTAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE

 ALE OMULUI ÎN LOCALITĂŢILE ADMINISTRATIV-TERITORIALE DIN

STÂNGA NISTRULUI ŞI MUNICIPIUL BENDER (TRANSNISTRIA)

Avocatul Poporului monitorizează permanent situaţia privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, în pofida faptului că accesul acestuia în regiunea transnistreană este limitat. În acest sens, Avocatul Poporului reiterează necesitatea stringentă de identificare a unor mecanisme eficiente de protecţie a drepturilor omului în teritoriul necontrolat, precum şi a soluţionării diferendului transnistrean pe căi paşnice şi transparente.

Activitatea Avocatului Poporului pe acest segment a avut drept scop de a contribui la identificarea şi la consolidarea mecanismelor naţionale de asigurare a drepturilor omului în această regiune a ţării. În mare parte, Avocatul Poporului a perceput esenţa problemelor sistemice în urma sesizărilor parvenite, în procesul de audienţă a cetăţenilor, studierii şi analizei situaţiei din sursele deschise şi informaţiile apărute în presă, din rapoartele organizaţiilor societăţii civile şi din opiniile activiştilor din regiune.

Totodată Avocatul Poporului a reacţionat la cazurile în care autorităţile naţionale au admis violarea drepturilor omului.

Pentru nu a supune riscului angajaţii Oficiului Avocatului Poporului şi cetăţenii care locuiesc în localităţile din stânga Nistrului şi în localităţile limitrofe de a fi persecutaţi, în scopul de a nu prejudicia procesul de negocieri, Avocatul Poporului alege căile optime pentru a soluţiona fiecare problemă în parte.

Din octombrie 2012, când în satul Varniţa, localitate aflată în zona cu regim sporit de securitate, a fost deschisă Reprezentanţa Oficiului Avocatului Poporului, a sporit accesibilitatea Avocatului Poporului pentru locuitorii din localităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi municipiul Bender (Transnistria), iar Reprezentanţa din Varniţa a devenit o platformă de discuţie pentru reprezentaţii societăţii civile din regiune.

În anul 2017 Reprezentanţa Varniţa a înregistrat 273 cereri scrise şi adresări verbale, majoritatea parvenind de la cetăţeni domiciliaţi în regiunea transnistreană (cca 80%).

Printre problemele invocate de solicitanţi au fost: documentarea defectuoasă cu acte naţionale şi de stare civilă, în special a minorilor; ingerinţe în libera circulaţie şi proprietatea privată; încălcarea dreptului la muncă şi protecţie socială.

Cea mai des sesizată problemă ani la rând continuă să fie documentarea cu acte de stare civilă (cca 40 % din numărul total al adresărilor), precum şi recunoaşterea faptelor de stare civilă produse şi înregistrate în regiunea transnistreană.

Prin Legea nr.310 din 22.12.2017, Parlamentul a completat Legea nr.100/2001 privind actele de stare civilă90, pentru a simplifica procesul de documentare pentru cetăţenii din stânga Nistrului. Urmează ca Guvernul Republicii Moldova, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii, să elaboreze actele normative necesare pentru realizarea procedurii de confirmare a actelor şi a faptelor de stare civilă în concordanţă cu prezenta lege.

_________________________

90 "Articolul 131 . Certificarea actelor şi a faptelor de stare civile

Faptele de stare civilă produse şi înregistrate în localităţile din stînga Nistrului şi municipiul Bender (Transnistria) pot fi certificate, prin eliberarea actelor de stare civilă de către autorităţile competente ale Republicii Moldova, în cazul în care înregistrarea lor s-a produs în condiţii similare cu cele reglementate de legislaţia Republicii Moldova.";

Avocatul Poporului salută activitatea Parlamentului în acest sens, însă este îngrijorat referitor la activitatea Serviciului Acte Stare Civilă din cadrul Agenţiei Servicii Publice.

Unele aspecte care generează birocratizarea şi tărăgănarea prestării serviciilor publice de către Agenţia Servicii Publice

Din sesizările cetăţenilor, Avocatul Poporului a identificat probleme în procesul de perfectare a actelor de stare civilă, care au nu numai caracter procedural, dar şi cu caracter birocratic.

Astfel, actualmente cetăţenilor li se refuză programarea pentru obţinerea serviciilor direct la ghişeu în subdiviziunile teritoriale ale Agenţiei. Se accepta doar programarea prin telefon.

În opinia Avocatului Poporului, solicitarea programării numai prin telefon nu este una bună pentru cetăţenii din stânga Nistrului în cazul când, la nivel de stat, nu este soluţionată problema blocării legăturii telefonice între localităţile de pe malurile Nistrului.

O altă problemă de care se confruntă cetăţenii din stânga Nistrului este că la perfectarea certificatelor de naştere în baza copiilor de stare civilă eliberate de autorităţile de facto din stânga Nistrului, în certificatul eliberat iniţial nu este înscris numărul de identificare (IDNP).

Potrivit alin.(1) art.20 din Legea nr.100 din 26.04.2001 privind actele de stare civilă, drept temei pentru întocmirea actului de naştere poate fi: actul medical constatator al naşterii, eliberat de unitatea sanitară în care a avut loc naşterea; certificatul medical de naştere, eliberat de unitatea sanitară privată, de medicul care a asistat naşterea sau la care s-a adresat mama după naştere (când naşterea s-a produs în afara unităţii sanitare) ori de un medic privat care a asistat naşterea; procesul-verbal şi certificatul prin care se constată sexul şi vârsta copilului - în cazul înregistrării naşterii unui copil găsit.

În lipsa actelor prevăzute la alin.(1) din art.20 din aceeaşi Lege, înregistrarea naşterii copilului se face pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti privind stabilirea faptului naşterii copilului de către o femeie concretă.

Înscrierea în actul de naştere şi în certificatul de naştere a codului numeric personal este prevăzută în pct.b) alin.(1) art.29 şi, respectiv, pct.a) alin.(1) art.30 din Legea nr.100 din 26.04.2001 privind actele de stare civilă. Astfel în Legea nr.100/2001 nu este prevăzută procedura înscrierii numărului de identificare la perfectarea iniţială a certificatelor de naştere în baza copiilor actelor de stare civilă sau alte documente eliberate de autorităţile de la Tiraspol.

În scopul de a îmbunătăţi condiţiile de acordare a serviciilor de stare civilă locuitorilor din stânga Nistrului, prin dispoziţiile Departamentului Tehnologii Informaţionale al Republicii Moldova, a fost permisă perfectarea certificatelor de stare civilă în baza copiilor actelor de stare civilă eliberate de către autorităţile stare civilă subordonate Tiraspolului, numai dacă în aceste acte nu sunt modificări în baza hotărârilor (încheierilor) judecătoreşti emise de instanţele judecătoreşti transnistrene.

Referitor la înscrierea codului numeric personal la perfectarea duplicatului de stare civilă în baza copiei actului de stare civilă eliberate de către autorităţile stare civilă subordonate Tiraspolului, în dispoziţiile Agenţiei Servicii Publice (Departamentului Tehnologii Informaţionale al Republicii Moldova) nu a fost prevăzut vreun mecanism pentru excluderea necesităţii de a perfecta unul şi acelaşi document în mod repetat.

Astfel cetăţenii sunt puşi în situaţia ca după primirea duplicatului certificatului de naştere (fără înscrierea în acesta a numărului de identificare), în baza copiilor actelor de stare civilă eliberate de către autorităţile stare civilă subordonate Tiraspolului, să se adreseze la subdiviziunile teritoriale Servicii Eliberare Acte de Identitate din cadrul Agenţiei Servicii Publice, unde în conformitate cu pct 8. din Regulamentul cu privire la Registrul de stat al populaţiei aprobat prin Hotărârea Guvernului nr333 din 18.03.2002 are loc înregistrarea persoanei (atribuirea numărului de identitate) fără eliberarea actelor de identitate din Sistemul naţional de paşapoarte.

Ulterior cetăţeanul urmează să se adreseze repetat la subdiviziunile teritoriale a Serviciului Acte Stare Civilă din cadrul Agenţiei Servicii Publice, pentru a perfecta unul şi acelaşi document, dar în acest caz cu înscrierea în certificatul de naştere a numărului de identificare.

În pofida faptului că Serviciul Acte Stare Civilă şi Serviciul Eliberare Acte de Identitate sunt subdiviziuni ale Agenţiei Servicii Publice, lipseşte un mecanism de eliberare a certificatului de naştere cu înscrierea iniţială a numărului de identificare fapăt care duce la tărăgănarea procesului de documentare a populaţiei din stânga Nistrului.

Problema documentării copiilor din localităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi mun. Bender (Transnistria) rămaşi fără îngrijirea părintească a fost abordată şi în rapoartele precedente ale Avocatului Poporului.91

_________________________

91 Raport privind respectarea drepăturilor omului în Republica Molodova în anul 2016; http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport-ombudsman_2016.pdf; 

Potrivit surselor neoficiale, la evidenţă în organele teritoriale tutelă, curatelă, subordonate Tiraspolului, sunt circa 1731 copii, dintre care sub tutelă 1027, sunt plasaţi în internate şi case de copii 670 copii, iar 34 de copii sunt educaţi în case de copii de tip familial. Aceşti 1731 copii nu au reprezentanţi legali, iar actele emise de către aşa-numitele autorităţi din stânga Nistrului nu au putere juridică, mai mult, nici statutul juridic al acestor copii nu este stabilit. Această situaţie este una alarmantă, deoarece oricare dintre aceşti copii este supus riscului de a fi traficat 92.

_________________________

92 Cazul Greciuşchin https://www.kp.md/daily/24356/542869/ 

https://www.kp.md/daily/24410.5/584730/ ;

Avocatul Poporului reiterează necesitatea imperativă de identificare a unei autorităţi tutelare responsabile de asigurarea protecţiei copiilor din regiunea transnistreană şi elaborării mecanismelor pentru asigurarea funcţionalităţii în localităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi mun. Bender (Transnistria) a Legii cu privire la regimul juridic al adopţiei, nr.99 din 28.05.2010.

În opinia Avocatului Poporului, problema copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească în localităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului şi mun. Bender (Transnistria) poate fi rezolvată prin: instituirea autorităţii tutelare pentru stânga Nistrului (în zona limitrofă, conform modelului CNAM); elaborarea unor prevederi clare şi nonbirocratice cu privire la documentarea faptelor de stare civilă (naştere, deces, căsătorie, divorţ, adopţie etc.) din Transnistria; desemnarea reprezentanţilor legali pentru copii orfani din stânga Nistrului (de ex: directorul internatului din regiune ce deţine cetăţenia unui stat recunoscut); elaborarea unui mecanism simplificat de stabilire a statului juridic al copilului rămas fără îngrijire părintească din Transnistria; asigurarea accesului reprezentanţilor autorităţilor tutelare de pe ambele maluri de Nistru, pentru realizarea atribuţiilor ce ţin de protecţia copiilor; identificarea unui mecanism de supraveghere, monitorizare şi protecţie a copiilor în zona necontrolată pentru a exclude orice formă de abuz (de ex: controlul frontalier).

Problema dezvăluirii de către Casa Naţională de Asigurări Sociale a datelor cu caracter personal a fost expusă în Raportul Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor omului în republica Moldova în anul 2016. În această ordine de idei Avocatul Poporului îşi exprimă nedumerirea şi îngrijorarea pentru faptul că, în pofida Deciziei nr.169 din 12 august 2016 privind suspendarea operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, emise de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Casa Naţională de Asigurări Socială continuă să facă schimb de informaţii, fără acordul cetăţeanului, cu Centrul de Asigurări Sociale din regiunea transnistreană. Este alarmant faptul că datele transmise ilegal către autorităţile de facto din stânga Nistrului stau la baza pornirii de către autorităţile neconstituţionale a urmăririi penale în privinţa cetăţenilor Republicii Moldova care au fost nevoiţi să fugă din regiune în localităţile aflate sub controlul autorităţilor legale ale Moldovei.

În rapoartele anterioare Avocatul Poporului a menţionat faptul că, pentru a-şi realiza drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate de Constituţia Republicii Moldova, persoanele domiciliate în stânga Nistrului şi în localităţile limitrofe sunt nevoite să solicite acordarea "cetăţeniei transnistrene". Pe de o parte, deţinerea acestei cetăţenii le oferă posibilitatea să circule liber prin posturile ilegale instalate de autorităţile neconstituţionale la frontiera administrativă, să fie angajaţi în câmpul muncii de către angajatorii care activează în stânga Nistrului, să-şi legalizeze dreptul la proprietate, să perfecteze permise de conducere de model transnistrean care facilitează libera circulaţie în zona dată, să beneficieze de asistenţă şi protecţie socială, de asistenţă medicală oferite de autorităţile transnistrene, să beneficieze de scutiri la impozite pentru venit ca nerezidenţi şi plăţi vamale. Pe de altă parte, "cetăţenia transnistreană" naşte anumite obligaţiuni faţă de autorităţile neconstituţionale şi implică anumite consecinţe: impozitarea dublă (impozitul pe imobil şi impozitul funciar), obligativitatea de a satisface serviciul militar în forţele armate transnistrene etc.93

_________________________

93 Raportul privind respectarea drepăturilor omului în Republica Moldova în anul 2015 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport_2015_final.pdf

În acest sens Avocatul Poporului îşi expune nedumerirea în legătură cu modificările şi completările în art.53 din Legea nr.131-XVI din7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier, prin care practic cetăţenii sunt impuşi în anumite cazuri să-şi perfecteze permise de conducere transnistrene94.

_________________________

94 Articolul V din Legea nr.280 din 16.12.2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Articolul 53 din Legea nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier se modifică şi se completează după cum urmează cu alineatele (21) şi (22) cu următorul cuprins:

"(21) Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcile cu număr de înmatriculare din unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului şi municipiul Bender în cazul conducătorilor de autovehicule care deţin permis de conducere al Republicii Moldova, emis în modul stabilit de legislaţia naţională, şi domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi circulaţia autovehiculelor cu plăcile cu număr de înmatriculare dintr-un stat străin nerecunoscut de Republica Moldova.

(22) Prin derogare de la alineatul (21) se permite circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor cu plăcile cu număr de înmatriculare din unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului şi municipiul Bender în cazul conducătorilor de autovehicule care deţin permis de conducere al Republicii Moldova, emis în modul stabilit de legislaţia naţională, şi domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, dacă autovehiculele sînt în proprietatea agenţilor economici din unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului şi municipiul Bender şi dacă conducătorii de autovehicule sînt angajaţi ai acestora."

alineatul (5) se abrogă.

Cu toate acestea, Avocatul Poporului salută progresele înregistrate de Guvern în procesul de negocieri pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii Republicii Moldova în contextul conflictului de pe Nistru.

Astfel, în anul 2017 au fost semnate mai multe decizii protocolare cum sunt: decizia protocolară "Privind deschiderea podului de peste Nistru din preajma localităţilor"; decizia protocolară cu privire la aplicarea apostilei pe actele de studii din regiunea transnistreană; decizia protocolară cu privire la funcţionarea şcolilor moldoveneşti cu predare în grafie latină; decizia protocolară cu privire la organizarea telecomunicaţiilor.

Avocatul Poporului salută efortul Biroului Politici de Reintegrare prin care au fost eliminate regulile discriminatorii introduse de administraţia de facto de la Tiraspol la 13 mai 2014 faţă de funcţionarii publicii ai Republicii Moldova şi faţă de copiii lor la calcularea plăţilor comunale şi a plăţilor pentru alimentarea copiilor în instituţiile preşcolare din regiunea Transnistreană.

RECOMANDĂRI:

În contextul celor expuse, dar şi al problemelor relatate în rapoartele anterioare, Avocatul Poporului reiterează că starea de nesiguranţă pentru respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului este generată nu numai de acţiunile/inacţiunile autorităţilor din regiunea transnistreană, dar şi de alţi factori. Printre aceştia se numără: lipsa mecanismelor de asigurare a drepturilor omului în spaţiul necontrolat; neintervenirea sau intervenirea ineficientă a autorităţilor publice centrale în unele cazuri, atunci când ar fi posibil; lipsa unor reglementări legislative care ar putea oferi soluţii pe anumite segmente; birocratismul şi neglijenţa sau abuzul în serviciu admis de unii funcţionari publici; informarea insuficientă a populaţiei despre atribuţiile şi serviciile prestate de autorităţile publice, cultura juridică redusă etc. Fără a pretinde o abordare exhaustivă a problematicii respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană, Avocatul Poporului menţionează importanţa utilizării eficiente a tuturor mecanismelor disponibile în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, orientate spre impulsionarea procesului de negocieri şi obţinerea unor rezultate perceptibile.

Rezultatele consultărilor în cadrul formatului "5+2" de reglementare a conflictului transnistrean impun elaborarea unor strategii clare pentru viitor, revizuirea şi adoptarea strategiei grupurilor de lucru sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului pentru realizarea iniţiativelor Preşedintelui Republicii Moldova privind întărirea încrederii şi securităţii în contextul procesului soluţionării problemei transnistrene nr.1178 din 31.10.2007. Totodată, reiterăm necesitatea instituirii grupului de lucru sectorial pentru drepturile omului, care ar trebui să constituie una din priorităţile acestui proces.

RESPECTAREA DREPTURILOR COPILULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA ÎN ANUL 2017

DREPTUL LA VIAŢĂ , SUPRAVIEŢUIRE ŞI DEZVOLTARE

Ocrotirea dreptului la viaţă îşi găseşte consacrarea prin normele internaţionale, în primul rând, dar şi prin normele interne ale dreptului, având în vedere importanţa pe care viaţa unei persoane o prezintă nu numai pentru ea, dar şi pentru întreaga societate. Astfel, în articolul 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului se prevede că "orice fiinţă are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa". În articolul 6 din Pactul Internaţional privitor la drepturile civile şi politice este precizat: "Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar". Convenţia Europeană a Drepturilor Omului95 garantează dreptul la viaţă al oricărei persoane, dar reglementează, în acelaşi timp, şi cazurile în care se poate aduce atingere acestuia. De asemenea, Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului96, la articolul 6, prevede: "Statele părţi recunosc dreptul la viaţă a fiecărui copil şi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a asigura supravegherea şi dezvoltarea copilului".

_________________________

95 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=285802

96 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=356341

La nivel naţional, Republica Moldova garantează dreptul la viaţă prin Constituţia Republicii Moldova, articolul 2497 şi Legea privind drepturile copilului nr.338 din 15 decembrie 199498, care în articolul 4 prevede obligaţia de a recunoaşte dreptul copilului la viaţă şi inviolabilitate fizică şi psihică.

_________________________

97 http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731

98 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311654

Analizând problematica racordării legislaţiei naţionale la prevederile internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, consideră că statul şi-a îndeplinit în mare parte obligaţiunile de conformitate a legislaţiei naţionale la rigorile stipulate de organismele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Comitetului ONU pentru drepturile copilului a înaintat în 2017 Republicii Moldova câteva recomandări referitor la dreptul la viaţă99:

_________________________

99 http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/TreatyBodyExternal/Countries.aspx?CountryCode=MDA&Lang=EN

- Să-şi intensifice eforturile de reducere a nivelului ridicat de sărăcie în rândul copiilor, în special în rândul copiilor cu dizabilităţi, al gospodăriilor cu un singur părinte, al familiilor din mediul rural, familiilor cu mai mult de trei copii şi celor de etnie romă, inclusiv prin majorarea prestaţiilor, asigurând un acces egal la programele sociale, inclusiv pentru locuinţe;

- Să consolideze capacitatea Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, pentru a oferi servicii sociale adecvate, cu o atenţie deosebită acordată copiilor care trăiesc în sărăcie în mediul rural;

- Să optimizeze toate programele de protecţie socială pentru a îmbunătăţi în continuare rezultatele la copii, şi strategiile de reducere a sărăciei, în vederea stabilirii unui cadru coerent de identificare a măsurilor prioritare împotriva excluderii copiilor, în special a celor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate, şi de raţionalizare a criteriilor de eligibilitate.

Ombudsmanul Copilului salută acţiunile statului pentru garantarea respectării dreptului la viaţă al copilului, însă consideră imperativ a puncta câteva aspecte lacunare la acest capitol.

Evenimentele consumate la începutul anului 2017, semnificative prin sinuciderea mai multor copii, care au fost implicaţi în jocul on-line "Balena Albastră"100 demonstrează eficienţa scăzută a măsurilor întreprinse de autorităţile statului în domeniul protecţiei vieţii copiilor atunci, când se află în spaţiul on-line. Instituţiile naţionale trebuie să fortifice acţiunile de prevenire şi contracarare a riscurilor pentru copii, care pot surveni în momentul navigării în spaţiul virtual. Este necesară o revizuire a cadrului legislativ care reglementează acest domeniu. Siguranţa pe internet trebuie să constituie o prioritate pentru autorităţile de resort în scopul de a asigura interesul superior al copilului.

_________________________

100 https://observator.tv/social/detalii-cutremuratoare-in-cazul-adolescentilor-sinucigasi-din-chisinau-victime-ale-jocului-balena-albastra-ultimele-mesaje-date-de-cei-doi-202100.html

Ombudsmanul Copilului a abordat acest subiect şi în Raportul cu privire la respectarea dreptului copilului în Republica Moldova în anul 2016, precum şi pe parcursul anului 2017, este necesar de menţionat în acest context constatările alarmante ale Comisiei speciale create de Parlamentul Republicii Moldova pentru examinarea situaţiei din domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului suicidului printre copii ţi tineri. Comisia menţionează101 că fapta de suicid şi comportamentul suicidal nu sunt definite în nici un document de politici, doar Codul penal încriminează acţiunile de determinare la suicid. În legislaţia Republicii Moldova nu au fost şi nici nu sunt prevăzute atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în domeniul prevenirii suicidului. În lipsa unor reglementări exhaustive, aşa-numitele acţiuni de prevenţie au fost realizate sporadic şi au fost lipsite de continuitate. În lipsa politicilor, nu au fost create servicii astfel, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului conchide asupra unei necesităţi stringente de reevaluare a politicilor naţionale la capitolul dat.

_________________________

101 http://adevarul.ro/moldova/social/comisia-speciala-constatat-lipsa-politicilor-prevenire-suicidului-actiuni-intarziate-1_59b60a035ab6550cb80cb8b1/index.html

Ombudsmanul Copilului constată totuşi o reacţie din partea autorităţilor centrale prin efectuarea raziilor de monitorizare a zonelor de risc de către organele de poliţie102 şi emiterea de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a unei circulare cu privire la activităţile de prevenire a suicidului în instituţiile de învăţământ, în care se face trimitere la actele normative în vigoare, enumeră acţiunile care trebuie întreprinse în asemenea cazuri şi recomandă mai multe surse online utile103.

_________________________

102 http://agora.md/stiri/29992?fb_comment_id=1242762289172558_1243009415814512#f1b5361dd6bc1

103 http://mecc.gov.md/ro/content/ministerul-educatiei-emis-o-circulara-cu-privire-la-activitatile-de-prevenire-suicidului

În pofida situaţiei existente la nivel de politici, Ombudsmanul Copilului remarcă o schimbare a atitudinii societăţii civile prin organizarea în anul 2017 a diferitor evenimente, inclusiv susţinute de mass-media, pentru realizarea acţiunilor de prevenire a suicidului104, pentru menţinerea unei linii fierbinţi105 şi abordarea acestor subiecte de către jurnalişti106.

_________________________

104http://www.pentruviata.md/

105http://ea.md/ajuta-linia-verde-de-prevenire-a-suicidului-sa-ajunga-in-100-de-localitati-iata-cum-poti-contribui-la-100-challenge/. 

106http://www.media-azi.md/ro/stiri/club-de-pres%C4%83-prevenirea-suicidului-printre-adolescen%C8%9Bi-%C8%99i-cum-ar-trebui-s%C4%83-abordeze

O situaţie alarmantă la capitolul protecţiei dreptului copilului la viaţă, o reprezintă şi abandonul nou-născuţilor de către părinţii acestora în locuri care reprezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea copiilor107. Din investigaţiile şi monitorizarea realizată de Ombudsmanul Copilului constatăm faptul că situaţia dată are la bază mai mulţi factori de dezvoltare. Statul nu are o politică viabilă de planificare şi susţinere a familiei, care ar putea garanta copiilor nou-născuţi un viitor fericit alături de părinţii lor. O altă cauză care stă la baza acestei probleme este creşterea numărului de "copii care nasc copii"108. La momentul actual Codul penal al Republicii Moldova, prin prisma prevederilor articolului 163, reglementează109 sancţiunea pentru lăsarea în primejdie a persoanei, însă, în opinia noastră, această prevedere nu este suficientă pentru a asigura respectarea interesului superior al copilului în această problemă.

_________________________

107http://protv.md/stiri/actualitate/o-mama-din-comrat-si-a-aruncat-copilul-nou-nascut-la-gunoi-baietelul---1878011.html

108http://www.prime.md/ro/mame-minore-63-de-adolescente-de-pana-la-16-ani-au-nascut-anul-trecut_55163.html

109http://lex.justice.md/md/331268/

Autorităţile publice nu au creat o politică în domeniul educaţiei sexuale, care ar avea menirea de a furniza copiilor informaţia necesară cu privire la o relaţionare sănătoasă şi benefică între copii de genuri diferite.

Ombudsmanul constată necesitatea de implementare a unor mecanisme viabile, care ar fi menite să asigure faptul că copii nu vor mai fi găsiţi în stradă.

De asemenea pe parcursul anului 2017 Ombudsmanul Copilului a fost preocupat şi de problema respectării dreptului la viaţă a copiilor în traficul rutier110. Analizând problematica dată, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului constată faptul că autorităţile naţionale au întreprins anumite măsuri, pentru a garanta siguranţa copiilor în trafic (instalarea semnalizatoarelor speciale, iluminarea trecerilor de pietoni, instalarea limitatoarelor de viteză). Totuşi, constatăm faptul că aceste acţiuni nu au reuşit să schimbe semnificativ situaţia.

_________________________

110 http://independent.md/infografic-numarul-accidentelor-trafic-crescut-107-decedati-doar-jumatate-de/#.WpVxvrOYOpo

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului consideră că autorităţile de resort trebuie să înăsprească cadrul normativ privind atestarea conducătorilor auto. De asemenea este necesar de elaborat la nivel naţional o politică de promovare a siguranţiei în traficul rutier.

O altă problemă sesizată de către Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, la capitolul garantării dreptului la viaţă şi dezvoltare a copilului, o reprezintă situaţia copiilor cu vârsta de până la 3 ani care stau împreună cu mamele lor în instituţiile de detenţie. La 23 martie 2017 Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu, împreună cu reprezentanţii UNICEF a efectuat o vizită de lucru la Penitenciarul nr.16 Pruncul. Membrii comisiei au vizitat spaţiile predestinate mamelor cu copii de până la 3 ani, precum şi spitalul care activează în cadrul instituţiei. În urma vizitei a fost constatat că în instituţie nu activează un medic pediatru, care ar putea oferi consultaţii specializate copiilor din penitenciar. De asemenea instituţia nu este aprovizionată cu medicamente predestinate copiilor, organizaţiile nonguvernamentale şi de caritate fiind cele care le oferă, la solicitarea administraţiei instituţiei. Administraţia penitenciarului a confirmat lipsa alocaţiilor bugetare pentru întreţinerea copiilor care până la vârsta de 3 ani se află împreună cu mamele lor în instituţia de detenţie. Pe parcursul anului 2017 Ombudsmanul Copilului a monitorizat şi situaţia copiilor de până la 3 ani din Penitenciarul nr.7 Rusca, în care se aflau 12 copii.

Menţionăm că situaţia copiilor din ambele instituţii de detenţie este similară şi necesită a fi redresată de urgenţă. În această ordine de idei, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a înaintat mai multe recomandări Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi ministerului de resort, pentru a schimba situaţia acestor copii:

- De înaintat propuneri către Parlament şi Guvern cu privire la necesitatea de a crea o linie bugetară separată pentru copii vizaţi, în cazul în care va fi luată o decizie privind menţinerea copiilor şi în continuare în instituţiile de detenţie până la vârsta de 3 ani;

- De analizat posibilitatea de a micşora termenul de aflare a copiilor în instituţia de detenţie, până la vârsta de 1 an;

- De asigurat instituţiile privative de libertate în care se află mame cu copii în vârstă de până la 3 ani cu medici pediatri.

Ombudsmanul Copilului, pe parcursul anului, a mai abordat şi problema reflectării de către jurnalişti a informaţiilor referitoare la copii. Ombudsmanul consideră că mass-media are un rol indispensabil în mediatizarea cazurilor de violare a drepturilor copilului şi problemelor legate de siguranţa, viaţa privată, securitatea, educaţia, sănătatea şi protecţia socială a copiilor şi protecţia de orice formă de exploatare. În acelaşi timp, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului reaminteşte că orice mesaj informaţional trebuie să ţină cont de regulile de bază în mediatizarea unui caz al cărui subiect este legat de copii; mass-media nu trebuie să interpreteze şi să relateze despre circumstanţele în care este un copil doar ca despre nişte evenimente izolate, ci trebuie să vorbească despre fenomen analizând cauzele evenimentelor.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului menţionează că este deschisă spre colaborare cu mass-media, în scopul de a apăra şi promova drepturile copilului şi de a asigura respectarea acestora la nivel naţional.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu subliniază că şi înşişi copiii sunt deranjaţi de conţinutul şi calitatea ştirilor care îi vizează, fapt despre care copiii îi comunică Ombudsmanului în cadrul vizitelor în teritoriu. Copiii menţionează că materialele, mai ales ştirile cu subiecte care se referă la copii sunt, în majoritate, tendenţios negative, povestesc despre copii în situaţii critice, îi victimizează sau revictimizează, nu respectă confidenţialitatea persoanei, prejudiciază imaginea copilului şi a familiei. De asemenea copiii au împărtăşit ombudsmanului faptul că numărul emisiunilor (al ştirilor) cu sau despre copiii cu conţinut pozitiv este extrem de mic faţă de materialele cu conţinut negativ.

Consiliul de Presă a constatat că cel puţin 10 site-uri şi posturi TV au încălcat normele deontologice la reflectarea subiectului abuzului comis asupra unei minore în raionul Ialoveni. În imaginile prezentate de instituţiile media apare o fată agresată verbal şi fizic de câţiva tineri într-o grădiniţă111. Două din cele cinci sesizări examinate în şedinţa Consiliului de Presă din 6 octombrie 2017 au vizat anume încălcări ale normelor deontologice de protecţie a minorilor112. Unele instituţii de presă reflectă subiecte legate de jocurile on-line care ar putea instiga adolescenţii la suicid113.

_________________________

111 Mai multe posturi de televiziune şi portaluri de ştiri din Republica Moldova au difuzat, la 04 şi 05 noiembrie 2017, o ştire despre agresiunea fizică şi un presupus viol comise de către un grup de persoane asupra unei fete de 16 ani în raionul Ialoveni. Imaginile filmate cu telefonul mobil (a căror provenienţă instituţiile media au trecut-o sub tăcere) conţineau scene explicite de violenţă, chiar dacă feţele protagoniştilor au fost blurate. În imagini au fost surprinse scene în care o persoană, în cazul dat, minoră, a fost supusă unui tratament degradant şi umilitor, care îi afectează demnitatea umană. http://consiliuldepresa.md/ro/news/view/consiliul-de-pres-cere-mass-mediei-s-in-cont-de-interesul-superior-al-copilului-n-reflectarea-abuzur

http://consiliuldepresa.md/ro/news/view/cazul-minorei-agresate-consiliul-de-presa-face-apel-catre-institutiile-mass-media-sa-relateze-faptel

112http://consiliuldepresa.md/ro/news/view/consiliul-de-presa-atentioneaza-mass-media-sa-asigure-protectia-copiilor-victime-ale-abuzurilor

113 http://consiliuldepresa.md/ro/news/view/apel-al-consiliului-de-pres-ctre-jurnaliti-i-redaciile-instituiilor-mass-media-n-legtur-cu-mediatiza

În contextul asigurării dreptului la viaţă şi dezvoltare a copilului, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului sesizează următoarele carenţe de sistem: statul nu îşi asumă în totalitate obligaţia de susţinere a familiilor cu copii aflaţi în situaţii de risc; colaborarea dintre autorităţile publice locale de nivelul I şi de nivelul II este ineficientă şi slab dezvoltată; autorităţile publice locale de nivelul I nu au capacităţi consolidate de creare a parteneriatelor cu organizaţiile neguvernamentale locale şi republicane, cu agenţii economici şi serviciile descentralizate sau desconcentrate, în scopul de a dezvolta serviciile sociale, în conformitate cu necesităţile oamenilor; numărul organizaţiilor neguvernamentale locale care activează pe segmentul de prestare a serviciilor sociale ester foarte mic; mecanismul de colaborare intersectorial nu funcţionează eficient; mecanismele de colaborare dintre autorităţile publice şi beneficiari sunt slab dezvoltate.

RECOMANDĂRI:

- Interesul superior al copilului trebuie să fie argumentul principal în soluţionarea oricărei probleme legate de respectarea drepturilor copilului.

- Guvernul Republicii Moldova să identifice resurse financiare pentru acoperirea necesităţilor familiilor social-vulnerabile care cresc şi educă copii, în coraport cu minimul de existenţă, inclusiv şi pentru plata indemnizaţiilor persoanelor neasigurate.

- Angajarea în cadrul autorităţilor publice locale de nivelul I a specialistului în protecţia drepturilor copilului, conform Legii privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi nr.140 din 14.06.2013;

- Dezvoltarea serviciilor de plasament pentru mame cu copii, crearea, dezvoltarea sistemului de creşe;

- Consolidarea relaţiilor de parteneriat dintre Direcţiile de asistenţă socială şi protecţia familiei cu familiile aflate în situaţii de risc;

- Dezvoltarea mecanismelor de monitorizare a modului de gestionare de către beneficiari a ajutorului social;

- Dezvoltarea unui sistem informaţional automatizat privind asistenţa socială acordată familiilor cu mulţi copii;

- Implementarea în continuare a prevederilor Strategiei intersectoriale privind dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor parentale pe anii 2016-2022.

- Includerea componentei Securitatea copilului ca parte integrantă prioritară a Strategiei securităţii naţionale;

- Să fie asigurată protejarea identităţii copilului, precum şi nedivulgarea datelor cu caracter personal, a informaţiilor care îl pot expune în public în lumină nefavorabilă, trebuie respectată cu stricteţe confidenţialitatea, mai ales atunci când copilul sau părinţii acestuia sunt victime ale violenţei, traficului de fiinţe umane, aflaţi în conflict cu legea sau trăiesc o suferinţă profundă;

- Promovarea/încurajarea subiectelor pozitive care scot în evidenţă personalitatea copilului şi succesele acestuia. Este necesar ca în materialele despre copiii să fie solicitată, auzită şi prezentată vocea/opinia copilului faţă de deciziile care îl vizează, care îi afectează viaţa de zi cu zi;

- Renunţarea de către mass-media la abordarea senzaţională, îngustă a subiectului în favoarea analizei cazului, a complexităţii fenomenului şi a cauzelor care au provocat anumite fapte sau situaţii;

- Studierea şi aplicarea de către jurnalişti a standardelor internaţionale în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.

DREPTUL LA NUME ŞI CETĂŢENIE

Acest drept este prevăzut de articolul 7 al Convenţiei cu privire la drepturile copilului114, articolul 28 din Codul civil115 şi articolul 55 al Codul familiei116 ale Republicii Moldova, care prevăd că orice copil trebuie să fie înregistrat imediat după naştere şi să aibă un nume. Dreptul la nume şi cetăţenie este un drept subiectiv şi lezarea acestuia duce, în mod consecutiv, la lezarea altor drepturi, precum a dreptului la sănătate, asistenţă şi protecţie socială, educaţie etc.

_________________________

114 "Copilul se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibilului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia";

115 "Orice persoană fizică are dreptul la numele stabilit sau dobândit potrivit legii. Numele cuprinde numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul. Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi se modifică prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege. Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, în baza declaraţiei de naştere.";

116 "Copilul are dreptul la un nume de familie şi prenume. Copilul dobândeşte numele de familie al părinţilor săi. Dacă părinţii poartă nume de familie diferite, copilul va lua numele de familie al tatălui sau al mamei, în baza acordului comun al acestora. Copilul va purta un prenume simplu sau unul compus din două prenume, potrivit voinţei ambilor părinţi. În caz de litigiu între părinţi privind numele de familie şi/sau prenumele copilului, decide autoritatea tutelară locală.";

În opinia Comitetului pentru Drepturile Omului, copilul trebuie să aibă un nume, precum şi dreptul la dobândirea unei cetăţenii, acestea fiind măsuri speciale de protecţie şi recunoaştere a personalităţii legale ale acestuia. Înregistrarea naşterii este prima recunoaştere a existenţei copilului, ea reprezintă recunoaşterea de către stat a importanţei fiecărui copil luat în sine şi a statutului legal al acestuia. Înregistrarea naşterii este un element esenţial al planificărilor referitoare la copii - adică al bazei de date demografice care stă la temelia elaborării diferitor strategii. Înregistrarea la naştere este un mijloc de a garanta celelalte drepturi ale copilului: beneficierea de facilităţi acordate de stat, protejarea prin stabilirea unor vârste-limită (angajare în câmpul muncii, înrolare în armată sau răspundere penală) şi prevenirea traficului de copii şi a pruncuciderii.

În pofida faptului că în Moldova înregistrarea copiilor la naştere constituie o obligaţie a părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai copilului, iar eliberarea certificatelor de naştere este gratuită, problema copiilor fără nume rămâne a fi una de importanţă majoră.

Cu toate că există un cadrul legal, autorităţile statului atribuite cu competenţe în acest domeniu nu intervin la timp şi cu măsuri suficiente şi eficiente pentru a documenta copilul, prin urmare, aceşti copii nu au posibilitatea de a beneficia de asistenţă socială, medicală, nu sunt încadraţi în sistemul educaţional şi nu se pot angaja în serviciu etc.

Nedocumentarea copiilor a constituit subiectul de bază în Raportul tematic privind respectarea drepturilor copiilor la nume şi cetăţenie117, realizat de către Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului în anul 2017. Scopul studiului a fost sesizarea carenţelor legislative de care se confruntă funcţionarii în procesul de aplicare a legii în cadrul documentării, precum şi adaptarea la realitatea socială existentă.

_________________________

117 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/studiul_documentarea_0.pdf

Potrivit autorităţilor, motivele neînregistrării copilului născut în Registrul actelor de stare civilă, în majoritatea cazurilor, este cauzat de lipsa actelor de identitate ale părinţilor sau de iresponsabilităţii acestora. Alte cauze care determină încălcarea dreptului la nume al copilului prin neînregistrarea naşterii acestuia sunt:

- Neînţelegerile apărute la stabilirea paternităţii copilului;

- Refuzul fostului soţ al mamei de a depune declaraţia de înlăturare a prezumţiei de paternitate, în condiţiile prevăzute la art.47 alin.(3), (4) Codul familiei;

- Insistenţa părinţilor de a înregistra naşterea copilului conform domiciliului şi ulterioara lipsă de responsabilitate a acestora în vederea declarării naşterii la organul de stare civilă;

- Pierderea sau deteriorarea actului constatator al naşterii;

- Dezacordul părinţilor privind atribuirea codului numeric personal IDNP, de cele mai multe ori din motive religioase;

- Pluralitatea de cetăţenii a părinţilor care creează dificultăţi în procesul de evidenţă a naşterilor înregistrate în Republica Moldova, în raport cu cele nesupuse înregistrării. În aceste cazuri părinţii înregistrează iniţial naşterea copiilor la misiunile diplomatice din statele străine ale căror cetăţenie o deţin, ulterior, transcriu actul de stare civila la Oficiile de stare civilă al Republicii Moldova;

- Abandonul copiilor în afara instituţiilor medicale;

- Introducerea ilegală a copiilor pe teritoriul Republicii Moldova.

În anul 2017, potrivit informaţiilor colectate, la evidenţa autorităţilor tutelare locale se aflau 169 de copii fără identitate stabilită, cu 176 mai puţin comparativ cu anul 2013. Din numărul total al copiilor nedocumentaţi în anul 2017, 78% sunt crescuţi de familiile biologice, iar 16% - în serviciile de plasament. Conform criteriilor de vârstă, tabloul este următorul:

• 31% de copii au vârsta cuprinsă între 13-17 ani;

• 27% - au vârsta cuprinsă între 8-12 ani;

• 23% - au vârsta cuprinsă între 4-7 ani.

Aceste date reconfirmă neglijenţa autorităţilor tutelare, care cunosc că aceşti copii provin din familii vulnerabile, unde părinţii ignoră drepturile şi interesele copilului, dar nu intervin, pentru a documenta copilul. Neglijarea competenţelor admisă de către autorităţile respective este mai evidentă în cazul copiilor nedocumentaţi, aflaţi în servicii de plasament. Este cert faptul aflării copilului în vizorul autorităţii, cu toate acestea, autoritatea nu întreprinde măsuri pentru documentarea copilului.

Exemplul acesta este elocvent pentru a ilustra o stare lucruri existentă în cazul copiilor nedocumentaţi. Deseori documentarea acestor copii este posibilă şi se încadrează în rigorile legii, nu există însă dorinţa funcţionarilor statului de a vedea în spatele unor proceduri birocratice soarta unor copii, ale căror drepturi sunt încălcate inclusiv şi din cauza nedocumentării. Cu regret, în mai multe cazuri maşină birocratică a fost pusă în mişcare la intervenţia autorităţii ombudsmanului, deşi soluţiile erau evidente şi era necesar doar ca funcţionarul să acţioneze în spiritul legii, în interesul superior al copilului, să privească într-o perspectivă mai largă decât cea oferită de actele departamentale.

O altă problemă din aria nedocumentării copiilor ţine de situaţia cînd copilul este încadrat în sistemul educaţional, cadrele didactice cunosc că acesta nu are acte de identitate, dar nu înştiinţează şi nu solicită intervenţia autorităţii tutelare. Astfel, în petiţiile examinate de către Ombudsman s-au întâlnit situaţii când copilul a ajuns să finalizeze treapta gimnazială, însă din cauza că nu are acte de identitate, nu-şi poate continua studiile sau nu poate fi încadrat în câmpul muncii şi nici beneficia de anumite facilităţi.

În situaţiile descrise, partea cea mare a vinei este a părinţilor, care dau dovadă de iresponsabilitate şi tergiversează înregistrarea naşterii copiilor. Mai complicate sunt cazurile în care nici părinţii acestor copii nu au acte de identitate. Anume aici, rolul de bază îi revine autorităţii tutelare, care are atribuţia de a responsabiliza părinţii şi a-i ghida/asista în procedura de documentare. Perioada de documentare a persoanei contează esenţial în situaţia în care aceasta urmează să devină/sau a devenit părinte. Cînd procedurile legate de stabilirea identităţii sunt întârziate se creează un cerc vicios: părintele fără acte de identitate - fără acte de identitate copilul, acesta nu va putea perfecta actele până nu sunt perfectate actele părintelui.

Responsabilitatea deplină privind documentarea copilului revine autorităţii tutelare în situaţia copilului abandonat, care necesită intervenţie urgentă pentru stabilirea statutului şi formei de protecţie.

Copiii şi adulţii fără identitate rămân a fi în continuare potenţiale victime ale exploatării şi traficului de fiinţe umane.

Neasigurarea dreptului la nume şi cetăţenie a copilului duce la încălcarea altor drepturi, şi anume:

- Guvernul are calitatea de asigurat118, adică, asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, pentru copiii de vârstă preşcolară, elevi, copii neîncadraţi în procesul educaţional până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar serviciile medicale urmează a fi acordate în temeiul unui act ce confirmă identitatea copilului;

_________________________

118 Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medical, nr.1585 din 27 februarie 1998;

- Statul asigură dreptul la educaţie tuturor copiilor până la împlinirea vârstei de 18 ani119. Pe de o parte instituţia de învăţământ include copilul în procesul de studii, pentru a nu-i leza dreptul la educaţie, pe de altă parte, la absolvirea ciclului gimnazial, elevul este în imposibilitatea să ridice Certificatul de studii gimnaziale în lipsa unui act ce-i confirmă identitatea;

_________________________

119 Articolul 35 din Constituţia Republicii Moldova, articolul 13 din Codul educaţiei al Republicii Moldova;

- Pentru copiii orfani şi cei aflaţi sub tutelă/curatelă, statul, în scopul asigurării dreptului la asistenţă şi protecţie socială, a aprobat normele provizorii de cheltuieli în bani pentru elevii din şcolile profesionale şi de meserii, instituţiile de învăţământ mediu de specialitate şi superior, şcolile de tip internat şi casele de copii120. Mijloacele financiare se acordă în temeiul actului ce confirmă identitatea copilului orfan sau a copilului aflat sub tutelă/curatelă;

_________________________

120 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova "Despre aprobarea Normelor provizorii de cheltuieli în bani pentru elevii (studenţii) orfani şi cei aflaţi sub tutelă/curatelă din şcolile profesionale şi de meserii, instituţiile de învăţămînt mediu despecialitate şi superior universitar, şcolile de tip internat şi casele de copii", nr.870 din 28 iulie 2004;

- Persoana fizică dobândeşte capacitatea de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Totodată, persoana poate încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vârstei de 15 ani, dacă, în consecinţă, nu îi vor fi periclitate sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi dezvoltarea profesională121. Pentru evitarea exploatării copiilor prin muncă, cât şi pentru respectarea prevederilor legale, potrivit cărora se interzice munca nedeclarată122, angajarea copilului în câmpul muncii urmează a fi realizată în baza unui act de identitate;

_________________________

121 Codul muncii, articolele 46, 96, 100, 306;

122 Codul muncii, articolul 7;

- În scopul asigurării unui venit lunar minim garantat pentru familiile defavorizate, a fost adoptată Legea cu privire la ajutorul social nr.133 din 13 iunie 2008. Solicitantul de ajutor social, odată cu cererea privind acordarea ajutorului social, urmează să prezinte actele de identitate ale tuturor membrilor familiei123. În temeiul cererii, actelor de identitate şi a componenţei familiei se va determina venitul familiei şi va fi stabilit cuantumul ajutorului social. Cuantumul venitului lunar minim garantat pentru fiecare membru al familiei este stabilit din venitul minim garantat pentru solicitant, pentru alt membru adult al familiei, pentru fiecare copil etc. În lipsa actului de identitate al vreunui membru de familiei suma ajutorului social va fi stabilită diferit de necesităţile reale ale familiei;

_________________________

123 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social, nr.1167 din 16 octombrie 2008;

- În lipsa actului de identitate, un tânăr nu poate fi admis la examenul pentru eliberarea permisului de conducere şi nu poate obţine permisul de conducere124.

_________________________

124 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier nr.1452 din 24 decembrie 2007;

- În lipsa actului ce confirmă identitatea, copilului îi este îngrădit dreptul la libera circulaţie (la intrarea şi ieşirea din ţară).

Cu toate acestea, deşi lipsa actului de identitate al persoanei îi îngrădeşte asigurarea mai multor drepturi, acest fapt nu este un impediment pentru reţinerea, arestarea sau condamnarea copilului. Persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă urmează a fi atrasă la răspundere. În asemenea cazuri, la solicitarea organelor competente persoanei reţinute sau aflate în arest preventiv îi este eliberat buletin de identitate provizoriu.

Datele statistice ne vorbesc despre numărul copiilor fără identitate care se află în vizorul autorităţilor şi nicidecum despre numărul real al copiilor cărora nu le este asigurat dreptul la nume şi cetăţenie.

Cazurile copiilor cărora în continuare nu le este asigurat dreptul la nume se află în atenţia autorităţilor timp de câţiva ani şi sunt dintre cele mai complexe.

Accesul la serviciile de asistenţă şi protecţie a copilului este condiţionat de asigurarea dreptului la nume şi cetăţenie.

Situaţia privind documentarea copiilor din stânga Nistrului a rămas aceeaşi şi în anul 2017, nu există un mecanism statal de monitorizare a procesului de documentare a persoanelor din regiunea controlată de autorităţile neconstituţionale, iar problemele de care se confruntă copiii nu s-au schimbat.

În acest context Ombudsmanul Copilului salută adoptarea Legii nr.310 din 22.12.2017 privind completarea Legii nr.100/2001 privind actele de stare civilă care prevede că: "Faptele de stare civilă produse şi înregistrate în localităţile din stânga Nistrului şi municipiul Bender (Transnistria) pot fi certificate, prin eliberarea actelor de stare civilă de către autorităţile competente ale Republicii Moldova, în cazul în care înregistrarea lor s-a produs în condiţii similare cu cele reglementate de legislaţia Republicii Moldova."125

_________________________

125 http://lex.justice.md/md/373827%20/

Reieşind din problemele de care se confruntă părinţii, reprezentanţii legali ai copiilor şi/sau reprezentanţii autorităţilor tutelare în procesul de documentare al copiilor, pentru îmbunătăţirea situaţiei, Ombudsmanul Copilului propune următoarele RECOMANDĂRI:

1. Diminuarea taxelor de stat pentru eliberarea certificatului de naştere la înregistrarea tardivă şi micşorarea termenului de eliberare a certificatului de naştere de la 30 zile la 10 zile;

2. Eficientizarea activităţii mecanismului de cooperare intersectorial pe segmentul respectării dreptului copilului la nume şi cetăţenie;

3. Instituirea/eficientizarea mecanismelor responsabile de evidenţa populaţiei la nivel local;

4. Finanţarea specialistului în protecţia drepturilor copilului din bugetul de stat nu din bugetul local;

5. Responsabilizarea de către autorităţile tutelare a părinţilor în ceea ce ţine de documentarea copilului şi implicarea nemijlocită a părinţilor în procesul de documentare;

6. Elaborarea unei politici naţionale privind stimularea documentării persoanelor de etnie romă;

7. Crearea unui mecanism viabil care va garanta asigurarea dreptului la nume şi cetăţenie şi pentru copiii din stânga Nistrului;

8. Identificarea soluţiilor pentru părinţii care, din motive religioase, refuză să documenteze copii din cauza atribuirii IDNP-ului;

9. Intensificarea eforturilor pentru a monitoriza şi ţine evidenţa viitoarelor mame, în special a acelor din familii vulnerabile şi/sau needucogene, precum şi a asigura supravegherea postnatală a copilului;

10. Asigurarea şcolarizării copiilor fără acte de identitate.

PROTECŢIA COPIILOR FĂRĂ FAMILIE

ŞI DREPTUL DE A NU FI SEPARAT DE PĂRINŢI

În prevederile articolelor 9 şi 20 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului 126 se regăsesc împuternicirile statului de a acorda o protecţie deosebită copiilor care sunt lipsiţi de mediul familial sau de îngrijirea părintească. Precum şi obligaţia de a preveni separarea abuzivă şi forţată a copiilor de părinţii lor, cu excepţia cazurilor când aflarea copilului în mediul familial contravine interesului superior al copilului.

_________________________

126https://www.unicef.org/moldova/CRC_RO.pdf

La nivel naţional Republica Moldova a implementat prevederile Convenţiei în cadrul Legii privind drepturile copilului nr.338 din 15 decembrie 1994, care în articolele 16 şi 17 prevede dreptul copilului la abitaţie în familie, dar şi drepturile copilului care locuieşte separat de părinţi. De asemenea, Republica Moldova a adoptat Legea privind protecţia specială a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, nr.140 din 14.06.2013, prin care sunt stabilite procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, referire, monitorizare şi evidenţă a copiilor care au rămas temporar sau în totalitate sunt lipsiţi de îngrijirea părintească.

Analizând concordanţa legislaţiei naţionale la standardele internaţionale, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului consideră că Republica Moldova şi-a îndeplinit parţial obligaţiunile asumate odată cu ratificarea Convenţiei. În susţinerea prezentei idei, Comitetul ONU pentru drepturile copilului, în anul 2017, a prezentat Republicii Moldova următoarele recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei respectării drepturilor copilului pe segmentul copiilor lipsiţi de îngrijire părintească şi al copiilor separaţi de părinţi:

1. Să întreprindă toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura îngrijirea şi întreţinerea acestor copii; să ia în considerare aderarea la Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, Convenţia de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei şi Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere.

2. Să îmbunătăţească aplicarea Legii privind protecţia specială a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi asigurând o finanţare adecvată şi un număr adecvat de cadre calificate, să consolideze coordonarea între toţi prestatorii de servicii din cadrul autorităţii tutelare şi să revizuiască în continuare regulamentele-cadru şi standardele minime de calitate, pentru a asigura conformitatea deplină a acestora;

3. Să susţină în continuare şi să faciliteze îngrijirea de tip familial a copiilor ori de câte ori este posibil, inclusiv prin creşterea asistenţei financiare pentru familiile afectate de sărăcie, astfel încât un copil să nu fie niciodată îndepărtat de grija părintească doar datorită lipsurilor financiare şi materiale, atât în lege, cât şi în practică; să consolideze serviciile de prevenire, inclusiv prin implementarea Programului naţional de formare a deprinderilor parentale şi prin intervenţii psihosociale pentru abordarea alcoolismului în familie, în vederea reducerii continue a instituţionalizării copiilor;

4. Să extindă în continuare serviciile de îngrijire alternativă, inclusiv serviciile de plasament în familia asistentului parental profesionist şi casele de copii de tip familial, şi să asigure disponibilitatea acestora în toate regiunile Statului parte, în special pentru copiii cu dizabilităţi, cei cu vârsta de 0-3 ani şi cei ai căror părinţi au emigrat peste hotare.

5. Să asigure susţinerea adecvată a copiilor care părăsesc sistemul de îngrijire, inclusiv prin asigurarea unor locuinţe, conform Legii privind drepturile copilului nr.338 din 15.12.1994 şi Legii privind locuinţele nr.75 din 30.04.2015, şi prin alte servicii de sprijin, pentru a-i ajuta în tranziţia către o viaţă independentă;

6. Să crească numărul de asistenţi sociali implicaţi în programe de atragere pentru identificarea copiilor în situaţie de risc din toate regiunile şi conectarea acestor copii cu mecanismele corespunzătoare de protecţie a copilului.

7. Să asigure acreditarea tuturor prestatorilor de servicii de îngrijire alternativă, prin intermediul Consiliului Naţional de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale, şi supravegherea adecvată de către stat a acestora, inclusiv examinarea periodică a plasamentului copiilor în îngrijire alternativă, şi să monitorizeze calitatea acestei îngrijiri, în special prin crearea unor canale accesibile de raportare, monitorizare şi remediere a relelor tratamente aplicate copiilor;

8. Să întreprindă măsuri urgente pentru a asigura copiilor aflaţi în închisoare împreună cu mamele lor condiţii de trai adecvate pentru dezvoltarea fizică, psihică, morală şi socială a copiilor şi să caute măsuri alternative izolării instituţionale a femeilor gravide şi a mamelor cu copii mici, ori de câte ori este posibil.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, monitorizând modul în care statul protejează copii fără familie şi realizează dreptul acestora de a nu fi separat de părinţi, conchide că autorităţile statului au admis mai multe încălcări în acest domeniu, care urmează a fi înlăturate sau corectate. Copiii lipsiţi de ocrotire părintească constituie cel mai vulnerabil grup de copii şi necesită o atenţie sporită din partea autorităţilor. Cât priveşte copiii ramaşi fără ocrotire părinteasca, nu putem vorbi de încălcarea doar a unui singur drept, de obicei încălcările drepturilor si libertăţilor acestor copiii formează un lanţ continuu si perpetuu. Astfel, autorităţile tutelare care au competenţe la acest compartiment, urmează să-şi fortifice capacităţile pentru a identifica la timp, a evalua sub toate aspectele, a acorda asistenţa necesară, a referi către serviciile respective, a monitoriza sistematic copiii aflaţi în situaţie de risc în scopul de a preveni separarea copiilor de părinţi, precum şi pentru integrarea în familie în situaţia în care separarea s-a produs.

Pe parcursul anului 2017 Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a constat cu îngrijorare că implementarea a sistemului de protecţie a copilului este una lacunară, care nu corespunde întru totul standardelor internaţionale. Motivele din care copiii sunt lipsiţi de îngrijire părintească sunt diverse (părinţi emigraţi, părinţi în detenţie, părinţi divorţaţi, părinţi decedaţi, copii abandonaţi, copii imigranţi neînsoţiţi, copii care se află în stradă etc.). Sistemul naţional de asistenţă şi protecţie trebuie să se asigure că acordă tuturor acestor grupuri de copii un tratament fără discriminare şi care acoperă necesităţile fiecărui copil rămas fără ocrotire părintească.

Unii dintre cei mai vulnerabili sunt copii a căror părinţi au comis fapte penale şi sunt condamnaţi la pedepse privative de libertate. În asemenea cazuri copii sunt deseori stigmatizaţi de societate şi sunt asociaţi părinţilor care au comis infracţiuni. Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului constată, din cererile examinate, că în asemenea cazuri copii pot fi neglijaţi atât de rude, cât şi de autorităţi, fiind cunoscute situaţii în care copiii urmează calea părinţilor, ulterior, ajungând şi ei pe banca acuzaţilor. Este ştiut că pedepsirea părintelui se răsfrânge negativ asupra copilului, fără ca acesta să aibă vreo vină. Efectele pot fi din cele mai grave, sub toate aspectele şi cu consecinţe pentru toată viaţa.

În cadrul vizitelor în locuirile de detenţie Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a fost sesizat de mai multe ori de către părinţii deţinuţi, despre neglijenţa autorităţii tutelare, care fie că nu a determinat o formă de protecţie copilului şi nu-i acordă suportul şi serviciile de care acesta are necesitate, fie că autoritatea nici nu cunoaşte sau "se face" că nu cunoaşte despre detenţia părintelui, care se află de mai mulţi ani în penitenciar. Investigând situaţiile descrise, Ombudsmanul Copilului a constatat că faptele invocate au fost confirmate, fiind regretabil faptul că autorităţile au intervenit doar după sesizarea din partea Ombudsmanul Copilului, în pofida faptului că identificarea, evaluarea şi asistenţa copiilor aflaţi în situaţie de risc este atribuţia nemijlocită a autorităţii tutelare.

Ombudsmanul Copilului a fost sesizat de către părinţii deţinuţi şi despre faptul că în perioada aflării în detenţie autoritatea tutelară a solicitat instanţei de judecată decăderea din drepturile părinteşti. În aceste cazuri, Ombudsmanul a intervenit în instanţa de judecată cu concluzii, conform atribuţiilor stabilite prin art.25 alin.(3) din Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman) în interesul superior al copilului, pentru a nu-l separa de părinţi. Şi la acest compartiment, Ombudsmanul Copilului atenţionează autorităţile tutelare asupra necesităţii cunoaşterii şi respectării prevederilor Hotărârii Plenumului Curţii Supreme de Justiţie "Cu privire la practica judiciară de examinare a pricinilor civile privind decăderea din drepturile părinteşti"127, prin care este stipulat că nu pot fi decăzute din drepturile părinteşti persoanele care nu-şi exercită drepturile părinteşti din cauza unor circumstanţe care nu depind de voinţa lor. În situaţiile descrise părintele care se află în detenţie şi nu are posibilitate să lucreze din cauza problemelor de sănătate, lipsei locului de muncă sau are în grija sa un copil până la trei ani, precum şi în alte situaţii motivate, este în imposibilitatea de a-şi întreţine copiii rămaşi acasă. Iarăşi se atestă o încălcare din partea autorităţii tutelare care trebuie să acorde suport şi asistenţă copilului şi să-l ajute să depăşească mai uşor situaţia dificilă marcată de lipsa părintelui, dar nici într-un caz să nu întreprindă măsuri care ar duce la separarea de acesta.

_________________________

127 http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=280

În acest context, Comitetul ONU pentru drepturile copilului recomandă statelor membre la acest capitol, să stabilească un mecanism viabil care va avea menirea să asigure copilul pe perioada cât este în imposibilitate să fie alături de părinţii săi cu un climat cât mai prietenos care va avea menirea să faciliteze integrarea lui în societate, fără a fi umbrit de faptele comise de către părinţii acestuia. De asemenea, Comitetul indică faptul că circumstanţele date nu ar trebui să împiedice în nici un mod comunicarea copilului cu părintele său care se află în detenţie mai mult, o încălcare gravă în opinia comitetului sunt încercările autorităţilor naţionale a statelor de a lipsi persoana privată de liberate de drepturi părinteşti şi a declara copilului ca subiect al adopţiei naţionale/internaţionale128. Ombudsmanul Copilului consideră aceste notificări drept unele imperative şi face un apel către autorităţile de resort pentru a revedea mecanismul naţional de protecţie a copilului şi a-l aduce în concordanţă cu cele mai înalte standarde internaţionale în domeniu.

_________________________

128 http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/TBSearch.aspx?Lang=en&TreatyID=5&DocTypeID=11

O altă problemă la segmentul dat o reprezintă situaţia copiilor ai căror părinţi au plecat pe un termen lung din ţară şi nu au desemnat un reprezentat legal al copilului pe perioada absenţei sale. Se atestă frecvent cazuri în care copiii care sunt lăsaţi singuri sau în cel mai bun caz pe seama bunicilor, rude sau persoane cunoscute. Această situaţie contravine interesului superior al copilului şi reprezintă un risc enorm pentru viaţa şi dezvoltarea lui şi duce la încălcarea drepturilor copilului prevăzute de Convenţie. Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului consideră că statul trebuie să fortifice mecanismele naţionale pentru a responsabiliza părinţii care pleacă peste hotarele ţării, în scopul de a evita situaţiile în care copiii, fiind fără ocrotire părintească, nu dispun de reprezentant legal. Din cererile adresate către Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului constatăm că în multe situaţii autorităţile tutelare, în raza teritorială pe care o administrează, nu cunosc numărul exact al copiilor rămaşi fără ocrotire părintească din motivul plecării părinţilor peste hotare. Această situaţie poate duce la marginalizarea copilului, la abandon şcolar şi chiar poate prezenta pericol pentru viaţa copilului. Comitetul ONU pentru drepturile copilului recomandă statelor care se confruntă cu un număr masiv de emigrări al populaţiei din rândul părinţilor să creeze mecanisme viabile de evidenţă şi protecţie a copiilor rămaşi temporar fără îngrijire părintească129.

_________________________

129 http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/TBSearch.aspx?Lang=en&TreatyID=5&DocTypeID=11

Din sesizările parvenite pe adresa Ombudsmanului Copilului, precum şi cele abordate în cadrul audienţei cetăţenilor şi apelurile telefonice, a fost constatat că autoritatea tutelară nu stabileşte graficul de întrevederi cu copilul sau îl stabileşte după multiple adresări şi insistenţă din partea părintelui care locuieşte separat de copil, cu toate că legislaţia naţională prevede expres dreptul părintelui de a comunica cu copilul său130. La stabilirea graficului de întrevederi nu se ţine cont de particularităţile şi necesităţile de vârstă ale copilului, activităţile în care copilul este antrenat, unde cu cine şi în ce împrejurări urmează să petreacă timpul acordat pentru întrevederi. Deseori, timpul prevăzut pentru întrevederi este prea scurt sau întrevederile au loc în prezenţa ambilor părinţi care sunt în relaţie de conflict, creându-se situaţii stresante pentru copil. La fel, se constată că decizia privind modul de întrevederi cu copilul este luată de către în singur specialist care nu totdeauna este imparţial, nu se discută cu ambii părinţi şi nu se ascultă şi nu se ţine cont de opinia copilului. În multe cazuri conţinutul deciziei este neclar sau formal, lipsit de alegaţii relevante care au servit drept temei la stabilirea graficului de întrevederi

_________________________

130http://lex.justice.md/md/286119/

În opinia Ombudsmanului Copilului, aceste carenţe sunt cauzate de faptul că autorităţile tutelare nu dispun de un act administrativ care ar prevedea procedura standardizată pentru stabilirea graficelor de întrevedere, aplicabilă pentru toate autorităţile tutelare, iar specialiştii nu au abilităţile şi pregătirea necesară pentru a reacţiona prompt la situaţiile conflictuale care apar între părinţi în momentul întocmirii graficului. Lipsa unui psiholog în cadrul Direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia familiei, la fel, este considerată o deficienţă pe segmentul respectiv, acesta fiind imperios necesar în litigiile dintre părinţi referitor la creşterea şi educaţia copilului. În cele mai dese cazuri, părinţii nu ţin cont de starea psiho-emoţională a copiilor în urma separării lor şi folosesc copilul ca un "mecanism de răzbunare" în conflictul dintre ei.

În vizorul Ombudsmanului Copilului au fost şi situaţii în care unul dintre părinţi pleacă peste hotarele ţării luând cu el copilul, fără a dispune de acordul celuilalt părinte, aceste acţiuni fiind calificate ca furtul copilului şi scoaterea lui ilegală din ţară. Aceste acţiuni din partea părinţilor, afectează în mod direct dezvoltarea copilului şi duc la încălcarea dreptului privind protecţia acestuia.

Indiscutabil, pentru ca un copil să se simtă protejat şi să dezvolte sentimentul siguranţei pe viitor este absolut necesar ca familia lui să îi creeze un mediu care să-i ofere siguranţă emoţională. Părinţii sunt responsabili de formarea relaţiilor de ataşament sigur, prin a oferi copilului dragostea şi respectul de care are nevoie, prin a fi disponibili, deschişi la nevoile lui şi capabili să răspundă în mod adecvat acestora, mai ales în cazuri critice. Astfel, copilul ştie că indiferent de situaţie, părinţii vor fi prezenţi, îl vor susţine sau apăra şi copilul va primi atenţia de care are nevoie.

O consecinţă a climatului nefavorabil în familie este situaţia în care copiii pleacă de acasă şi aleg să trăiască în stradă. La moment nu se cunoaşte numărul exact al copiilor străzii, iar majoritatea acţiunilor întreprinse de autorităţile responsabile nu sunt suficiente pentru a menţine copilul în casa părintească sau în centrul de plasament, acestea fiind eficiente pe o perioadă scurtă de timp, într-un final copilul ieşind din nou în stradă.

La un an de la prima sa abordare a problemei copiilor care duc un mod de viaţă stradal, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului atestă că acţiunile întreprinse de autorităţile publice nu au adus schimbări la acest capitol. Respectarea drepturilor şi protecţia copilului în situaţie de stradă este o problema care trebuie să fie prioritară pentru toate instituţiile vizate la acest subiect şi care cere o soluţionare imediată.

Actualmente în evidenţa autorităţii tutelare teritoriale Chişinău sunt 393 de copii în conflict cu legea, 209 copii cu comportament deviant (cu riscul de a săvârşi infracţiuni), 77 de minori resocializaţi după ispăşirea pedepsei, 164 – copii din familii social vulnerabile, 69 – copii care au abandonat şcoala, 33 – copii care vagabondează şi alte categorii de copii în situaţie de risc sporit131. Copiii în situaţie de stradă de obicei provin din familii social vulnerabile. În majoritatea cazurilor familiile sunt monoparentale, în multe familii se consumă alcool şi se aplică violenţa, părintele ducând un mod de viaţă antisocial, astfel părinţii nu servesc drept un model de comportament şi nu reprezintă autoritate pentru copil.

_________________________

131 Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2017 printre infracţiunile care au înregistrat creşteri se numără: traficul de copii (+25,93%), scoaterea ilegală a copiilor din ţară (+54,55%) comparativ cu anul precedent. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale a organizat 9 misiuni de repatriere a copiilor în anul 2017, fiind repatriaţi 22 copii, dintre care: 6 copii din Ucraina (5 misiuni) şi 16 copii din Federaţia Rusă (4 misiuni). Copiii sunt frecvent victime ale infracţiunilor patrimoniale, fiind pornite 277 cauze penale conform elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.186 al Codului penal (2016-247); 57 – conform art.187 CP (2016-47) şi 3 (2016-2) – conform art.188 CP112;

O altă categorie o constituie copiii orfani în urma decesului părinţilor sau rămaşi fără ocrotire părintească ca urmare a abandonului de către aceştia sau a decăderii din drepturi a părinţilor, iar reprezentanţii legali (rudele, bunicii) nu sunt în stare să asigure controlul asupra situaţiei copiilor.

Din analizele şi datele statistice ale autorităţilor este constatat faptul că acei copii care au fost preluaţi din stradă şi cazaţi în centrele de plasament sau întorşi părinţilor/reprezentanţilor legali, în scurt timp se reîntorc în stradă.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului consideră că fenomenul de revenire a copiilor în stradă este cauzat de faptul că autorităţile publice, cu atribuţii în domeniu, nu dezvoltă şi nu încadrează copilul şi părinţii în programe speciale de educaţie şi schimbare de comportament, iar măsurile întreprinse şi suportul financiar din partea statului nu sunt suficiente pentru reducerea sărăciei şi, în unele cazuri, resocializarea familiilor abandonate de copii.

Concomitent, Ombudsmanul Copiilor atrage atenţia că statul nu deţine strategii şi standarde de lucru cu copiii pentru prevenirea comportamentului antisocial, de asemenea, reiterează lipsa specialistului în protecţia drepturilor copilului prevăzut în Legea privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi conchide că sistemul de protecţie a copilului este incomplet şi prejudicios. Primarul, în calitate de autoritate tutelară locală, nu reuşeşte să ţină în vizor şi segmentul protecţiei drepturilor copilului, în calitatea sa de autoritate tutelară, iar asistentul social comunitar, care a preluat responsabilităţile specialistului în protecţia drepturilor copilului, este pregătit profesional pentru asistenţa persoanelor adulte şi nu a copiilor. Lipsa surselor financiare în bugetele locale este motivul principal invocat de primari pentru a justifica neangajarea acestui specialist.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a invocat în repetate rânduri necesitatea de modificare a cadrului legal, pentru a include specialistul pentru protecţia drepturilor copilului în schema de încadrare a autorităţii tutelare teritoriale, cu salarizare din bugetul de stat, pentru a exclude abordarea discriminatorie a protecţiei copilului în raport cu cea a beneficiarului adult.

Ombudsmanul Copilului salută decizia Guvernului Republicii Moldova de a-şi asuma salarizarea specialiştilor pentru protecţia drepturilor copilului din bugetul de stat, începând cu 01 ianuarie 2019 şi intenţionează să monitorizeze implementarea acestei prevederi.

Pe parcursul anului 2017 Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a fost sesizată la subiectele ce ţin de lipsa statutului şi formei de protecţie asupra copiilor rămaşi fără ocrotire părintească; lipsa unui mecanism de identificare timpurie a părinţilor care intenţionează să plece peste hotarele ţării şi informarea insuficientă părinţilor privind obligativitatea de a desemna un reprezentant legal pentru copil şi comunicarea cu autoritatea tutelară locală; lipsa unei baze de date unificate privind copiii care au rămas fără ocrotire părintească după plecarea părintelui peste hotarele ţării sau în urma abandonului de către acesta; carenţe în exercitarea atribuţiilor autorităţilor tutelare în ceea ce priveşte identificarea, evaluarea, asistenţa, referirea, monitorizarea şi evidenţa copiilor care au rămas temporar sau permanent fără ocrotire părintească; încălcarea drepturilor copilului de a menţine relaţii cu ambii părinţi şi rude în urma stabilirii domiciliului după divorţul părinţilor.

În contextul celor menţionate în acest capitol, în scopul de a remedia situaţia, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului înaintează următoarele RECOMANDĂRI:

1. A instrui toţi actorii implicaţi în protecţia drepturilor copiilor în urma separării părinţilor, divorţului, privind aplicarea legislaţiei ce ţine de deciderea asupra custodiei, instituirea tutelei/curatelei, stabilirea domiciliului, întocmirea graficelor de întrevederi (judecători, avocaţi, procurori, angajaţi ai autorităţilor tutelare);

2. A sensibiliza societatea cu privire la copiii rămaşi fără ocrotire părintească, a desfăşura campanii de sensibilizare cu privire la responsabilitatea părinţilor pentru a informa autorităţile tutelare despre faptul că intenţionează să plece peste hotarele ţării pe o perioadă îndelungată de timp şi a comunica despre persoana în grija cui lasă copilul;

3. A consolida în continuare capacităţile specialiştilor din cadrul autorităţilor tutelare pentru a identifica operativ, a evalua sub toate aspectele, a acorda asistenţa necesară, a referi către serviciile respective, a monitoriza sistematic şi a duce evidenţa copiilor care au rămas temporar sau în totalitate sunt lipsiţi de ocrotirea părintească;

4. A elabora Instrucţiunea privind procedura de examinare şi stabilire a graficului de întrevederi dintre părinte şi copil;

5. A asigura cu unitatea de specialist în protecţia drepturilor copilului autorităţile tutelare locale şi cu unitate de psiholog - autorităţile tutelare teritoriale;

6. A susţine şi facilita îngrijirea de tip familial a copiilor, inclusiv prin creşterea asistenţei financiare pentru familiile afectate de sărăcie;

7. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în comun cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale să elaboreze strategii de prevenire a comportamentului antisocial al copilului şi strategii pentru dezvoltarea serviciilor relevante;

8. A spori gradul de responsabilizare a autorităţilor care activează în domeniile asistenţei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii, organelor de drept cu scopul de a eficientiza mecanismul de cooperare intersectorială.

DREPTUL LA SĂNĂTATE

Definiţia dată acum şaptezeci de ani de Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a dreptului la sănătate este la fel de actuală şi relevantă în prezent: "Dreptul de a beneficia de cel mai înalt nivel de sănătate care poate fi atins este unul dintre drepturile fundamentale ale fiecărui om, fără deosebire de rasă, religie, afiliere politică, condiţie economică sau socială".

Protejarea dreptului copilului la sănătate este esenţială pentru identitatea şi mandatul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului. Garantarea dreptului la sănătate pentru toţi copiii înseamnă că ei trebuie să aibă acces la serviciile de sănătate de care au nevoie, când şi unde au nevoie de ele, fără a suferi din cauza unor impedimente de ordin financiar sau de altă natură. Nici un copil nu trebuie să sufere şi să moară pentru că este sărac sau pentru că nu poate avea acces la serviciile de sănătate de care are nevoie. Sănătatea este, de asemenea, determinată în mod evident şi de respectarea altor drepturi fundamentale ale omului, inclusiv de accesul la apă potabilă şi sanitaţie sigură, la produse alimentare sigure şi sănătoase, la condiţii de trai (locuinţă) adecvată, precum şi la educaţie, la condiţii de viaţă şi de muncă sigure. Dreptul la sănătate înseamnă, de asemenea, că fiecare om trebuie să aibă dreptul de a-şi controla propria sănătate şi propriul corp, inclusiv prin accesul la informaţii şi servicii sexuale şi reproductive, fără violenţă şi discriminare. Toţi copiii au dreptul la sănătate şi trebuie trataţi cu respect şi demnitate. Nimeni nu ar trebui să fie supus experimentelor medicale, examenului medical forţat sau tratamentului prescris fără consimţământul informat.

Ocrotirea dreptului la sănătate se regăseşte în cadrul articolului 24 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, prin care statul îşi asumă obligaţiunea pozitivă de a garanta accesul la servicii de sănătate şi medicale, punând accent pe îngrijirea primară şi preventivă a sănătăţii, pe educaţia sănătăţii publice şi pe diminuarea mortalităţii infantile.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că "Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sănătatea si bunăstarea lui si familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa sa.

Mama si copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebite. Toţi copiii, fie ca sunt născuţi în cadrul casatorii sau în afara acesteia, se bucura aceeaşi protecţie socială."

La nivel naţional, obligaţiunea statului de a respecta dreptul copilului la sănătate este consacrată prin articolele 4, 11, 12, 15, 29 din Legea privind drepturile copilului, nr.338 din 15 decembrie 1994, care prevede asigurarea sănătăţii fizice şi spirituale a copilului.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului menţionează faptul că Republica Moldova şi-a îndeplinit în mare parte obligaţiunile de racordare a legislaţiei naţionale la standardele internaţionale în domeniul sănătăţii.

Cu toate acestea, Ombudsmanul Copilului optează pentru o abordare mai largă a subiectului dat. Dreptul la sănătate al copiilor, fiind un drept universal, extinzându-se nu doar la servicii de prevenire, promovare şi protecţie a sănătăţii, dar totodată acesta înglobează acţiunile curative, de reabilitare şi paliative, întreprinse în timp util şi adecvat. De asemenea, dreptul la sănătate prevede posibilitatea copilului de a creşte şi de a se dezvolta la maximumul său potenţial şi să trăiască în condiţii care să îi permită atingerea celor mai înalte standarde de sănătate, prin implementarea programelor care abordează factorii determinanţi care stau la baza sănătăţii. O abordare holistică din partea statului a compartimentului sănătăţii va face ca dreptul copiilor la sănătate să fie realizat în cadrul mai larg al obligaţiilor internaţionale privind drepturile omului.

Recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copilului din septembrie 2017 încurajează statul să fortifice următoarele domenii:

- Să continue eforturile de asigurare a accesului la asistenţă medicală de calitate, în special la serviciile de asistenţă medicală perinatală şi asistenţă medicală pediatrică de urgenţă, în toate regiunile Statului parte, inclusiv prin extinderea mecanismului de cooperare intersectorială în domeniile medical şi social;

- Să îmbunătăţească programul naţional de imunizări pentru a preveni focarele de boli prevenibile prin vaccinare şi să creeze programe de sensibilizare, inclusiv campanii cu privire la imunizări;

- Să asigure dotarea adecvată a instituţiilor medicale cu echipamente, medicamente, materiale şi resurse umane calificate, în special în mediul rural;

- Să ia în continuare măsuri pentru îmbunătăţirea practicii alăptării exclusive în primele şase luni de viaţă, inclusiv prin măsuri de sensibilizare, prin informarea şi instruirea personalului relevant, în special a personalului din maternităţi, şi a părinţilor.

Ombudsmanul Copilului salută acţiunile autorităţilor publice pentru garantarea respectării dreptului copilului la sănătate, însă consideră imperativ a menţiona aspecte lacunare la acest capitol.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului atrage atenţia asupra faptului că nerespectarea eticii profesionale din partea medicilor şi erorile medicale provoacă consecinţe grave asupra sănătăţii copiilor care deseori se finalizează cu decesul sau invaliditatea copilului. O concluzie determinată de cazurile investigate de Oficiului Avocatului Poporului indică faptul că la acest capitol există destule neajunsuri şi rezerve132.

_________________________

132 Cazurile investigate sau monitorizate de instituţia ombudsmanului: cazul Oficiului medicilor de familie din satul Pîrîta, raionul Dubăsari; cazul de la Substaţia Asistenţă Medicală Urgentă Dubăsari (pe faptul decesului în maşina ambulanţei în drum spre spital a unui copil de 4 ani); cazul de la Teleneşti (greşeală medicală: extirparea altor organe în timpul intervenţiei chirurgicale la naştere); cazul din Bălţi (din neglijenţa unui medic obstetrician la acordarea asistenţei medicale, a decedat o pacientă şi nou-născutul acesteia), cazul de la Institutul Mamei şi Copilului (avortarea în veceul Institutului Mamei şi Copilului, de către o pacientă, la vârsta de 19 ani) (http://www.jurnal.md/ro/social/2017/10/10/cinci-medici-risca-ani-de-inchisoare-pentru-malpraxis-dupa-ce-o-fetita-de-4-ani-a-murit-din-greseala-lor/  http://today.md/ro/news/social/640  http://oficial.md/social/medic-obstetrician-condamnat-pentru-malpraxis-soldat-cu-doua-decese  https://www.zdg.md/editia-print/social/calvarul-nasterilor-in-republica-moldova-nu-rage-nebuno);

Aceste fapte au fost confirmate şi în Studiul de evaluare a politicilor naţionale în domeniul malpraxisului medical şi asigurarea respectării drepturilor pacienţilor în Republica Moldova, elaborat în anul 2017 de către Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova133, care concluzionează că numărul cauzelor de malpraxis creşte în fiecare an.

_________________________

133http://idom.md/wp-content/uploads/2017/10/IDOM_Draft-Studiu-Malpraxis_31-OCTOMBRIE-2017-1.pdf

Anul 2017, ca şi cel precedent, a demonstrat starea de lucruri dezastruoasă la capitolul alimentaţiei copiilor în instituţiile de învăţământ – creşe, grădiniţe şi şcoli, cât şi în alte instituţii unde se află copii. În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, organizată al solicitarea Ombudsmanului Copilului134 s-au discutat mai multe aspecte: lipsa unui meniu unic adaptat vârstei copilului care ar oferi o creştere şi o dezvoltare sănătoasă, normele financiare pentru alimentarea unui copil în cuantum mic, calitatea proastă a produselor alimentare achiziţionate pentru prepararea hranei copiilor, lipsa unui organ de control al calităţii mâncării preparate, produsele alimentare necalitative şi cu termenul de valabilitate expirat, procesul fraudulos al achiziţiilor publice.

_________________________

134http://ombudsman.md/sites/default/files/demers_catre_p.filip.pdf

Datorită activismului părinţilor, mass-media a analizat şi reflectat mai multe subiecte la acest capitol135. Pentru a asigura calitatea alimentelor pentru copiii din instituţiile de învăţământ şi reglementarea procesului de alimentare a copiilor şi elevilor, Guvernul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea "Cu privire la alimentarea elevilor" nr.234 din 25.02.2005; Ministrul Educaţiei a emis Ordinul nr.42 din 30.01.2017 "Cu privire la normele financiare pentru alimentarea copiilor/elevilor din instituţiile din învăţământ"136 înregistrat la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nr.1198 din 22.02.2017; Centrul National de Sănătate Publică a elaborat "Recomandările metodice privind organizarea alimentaţiei echilibrate în instituţiile pentru copii", Ministrul Sănătăţii a emis Ordinul nr.638 din 12.08. 2016 "Privind Recomandările pentru un regim alimentar sănătos şi activitate fizică adecvată în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova"137.

_________________________

135 Datorită activismului părinţilor, mass-media a analizat şi reflectat subiectele de genul: Hrişca servită copiilor la masă în Grădiniţa nr.157 din capitală, erau larve de molie a cerealelor; O nouă campanie de verificare a blocurilor alimentare din instituţiile de învăţământ general din capitală, Neregulile din grădiniţe persistă – raport, Copiii din capitală, internaţi în spital cu boli diareice acute, Un şir de nereguli, depistate la centrele de plasament pentru copii, Alimentaţia în grădiniţe: Meniuri noi, copii flămânzi. (http://noi.md/md/news_id/214302,  http://noi.md/md/news_id/208255,http://noi.md/md/news_id/204570, //www.jurnal.md/ro/social/2017/2/13/alimentatia-in-gradinite-meniuri-noi-copii-flamanzi);

136http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=369307

137http://lex.justice.md/UserFiles/File/2016/mo293-305md/anexa_638.doc 

Cu toate că s-a discutat pe parcursul anului despre necesitatea îmbunătăţirii calităţii alimentaţiei, putem să concluzionăm că în anul 2017 normativele financiare pentru alimentarea per copil în instituţiile de învăţământ au crescut neesenţial. Prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr.42 din 30.01.2017138 a fost exclusă prevederea care stipula prestaţia financiară a părinţilor pentru asigurarea copiilor cu produse alimentare.

_________________________

138http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=369307

La finele anului 2017, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Conferinţei Naţionale "Anticorupţie pentru Drepturile Omului"139, organizate de Oficiul Avocatului Poporului, în comun cu Centrul Naţional Anticorupţie, a fost abordat şi subiectul procedurii frauduloase de achiziţii publice a produselor alimentare pentru hrana copiilor.

_________________________

139http://ombudsman.md/ro/content/conferinta-anticoruptie-pentru-drepturile-omului-abordarea-bazata-pe-principiile-respectării; 

Problema nesoluţionată a alimentaţiei copiilor din grădiniţele municipiului Chişinău a determinat Ombudsmanul Copilului şi mai multe organizaţii neguvernamentale să lanseze un apel în adresa părinţilor care vor să se implice în soluţionarea problemelor legate de alimentaţia copiilor în grădiniţele publice din Chişinău prin oferirea de consultanţă privind formele de implicare a părinţilor, monitorizarea serviciilor de alimentaţie, susţinerea părinţilor în dialogul cu autorităţile pe subiectul achiziţiilor şi fortificarea abilităţilor părinţilor care doresc să monitorizeze procesul alimentării copiilor în grădiniţe, pe termen lung.

În opinia Ombudsmanului Copilului statul nu identifică la moment soluţiile optime în ceea ce priveşte achiziţiile publice, certificarea calităţii produselor alimentare, asigurarea unui control eficient al calităţii alimentelor preparate, a procesului de pregătire a hranei, monitorizarea, inclusiv prin implicarea părinţilor, a calităţii hranei.

Insuficienţa mijloacelor financiare bugetare, în acest domeniu, dar şi în altele, nu trebuie să fie o scuză, căci statele care investesc în copii au viitor. Or toate acţiunile trebuie să conforme interesului superior al copilului.

Un alt subiect ale monitorizărilor realizate de către Ombudsmanul Copiilor, care a fost abordat pe larg şi în anii precedenţi, ţine de vaccinarea copiilor.

Acţiunile întreprinse de Guvernul Republicii Moldova, societatea civilă şi partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova nu s-au soldat cu un succes sesizabil. Astfel, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că numărul copiilor vaccinaţi a scăzut sub nivelul de siguranţă de 95%, recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Chiar dacă toate vaccinurile sunt gratuite, unii părinţi refuză imunizarea copiilor pe motiv că le este frică de eventualele reacţii adverse sau au avut practica unor astfel de reacţii. În Republica Moldova, doar vaccinul contra tuberculozei a atins ţinta de 95%, iar celelalte 11 tipuri sunt sub limita de siguranţă admisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Tendinţa de descreştere a imunizării este mai accentuată în Chişinău, Bălţi şi raioanele de est, arată datele prezentate în cadrul Clubului de Presă dedicat Săptămânii Imunizării în Republica Moldova140.

_________________________

140http://moldnova.eu/ro/vaccinarea-republica-moldova-ministerul-sanatatii-lupta-cu-google-15259.html/

O altă problemă ce ţine de vaccinarea copiilor, constă în interferarea dreptului la sănătate cu dreptul la educaţie. În conformitate cu art.52 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr.10-XVI din 3 februarie 2009, vaccinarea profilactică sistematică a populaţiei este garantată şi asigurată de stat la vârstele şi pentru grupurile de populaţie stabilite în Programul naţional de imunizări (PNI). PNI pentru anii 2016-2020, a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului R. Moldova nr.1113 din 06.10.2016, iar Capitolul III, p.21, Obiectivul 2, subpunct. 1), lit.e), al Programului nominalizat prevede asigurarea admiterii în colectivităţile de copii, în lipsa contraindicaţiilor medicale argumentate şi documentate, doar a copiilor vaccinaţi.

Garantarea dreptului la sănătate de către stat presupune obligaţiile şi eforturile acestuia pentru: scăderea mortalităţii nou-născuţilor, a mortalităţii infantile şi dezvoltarea sănătoasă a copilului; profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi de alt fel, precum şi lupta împotriva acestor maladii prin crearea condiţiilor ce ar asigura servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boală.

Conform Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, această supraveghere cuprinde toate domeniile de viaţă şi activitate a populaţiei care pot influenţa negativ sănătatea omului, iar domeniile prioritare în supravegherea de stat a sănătăţii publice sunt: supravegherea, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile; etc.

În aceste condiţii, art.52 alin.(6) din Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, prevede neadmiterea în colectivităţi şi instituţii educaţionale şi de recreere a copiilor nevaccinaţi, scoate în evidenţă o problemă actuală pentru Republica Moldova, care se încadrează în sistemul legislativ naţional, şi asigură dreptul copiilor la sănătate şi nu lezează dreptul lor la educaţie şi instruire. Dimpotrivă, prin asigurarea sănătăţii se creează condiţii sigure ce favorizează o educaţie şi instruire eficientă. Plus la aceasta, absenteismul legat de boală, starea sănătăţii copilului după boală, măsurile antiepidemice şi de carantină, necesare a fi aplicate în epidemii diminuează eficienţa procesului de instruire şi educaţie.

Reieşind din cele prenotate, dreptul la învăţătură sau educaţie (articolul 35 din Constituţie) nu face parte din categoria drepturilor proclamate de articolele 20-24 din Constituţie. Dreptul la educaţie, prin natura sa constituie un drept relativ şi nu unul absolut, ceea ce presupune că în anumite situaţii stabilite de lege, acesta poate fi limitat. De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului, dreptul la instruire cere o reglementare din partea statului, dar aceasta nu trebuie niciodată să atingă substanţa şi nici să aducă atingere altor drepturi141. În opinia Ombudsmanului Copilului, statul trebuie să asigure la acest compartiment un mecanism care să fie în concordanţă cu respectarea interesului superior al copilului.

_________________________

141 Hotărârea CEDO din 23 iulie 1968 în cazul "Lingvistic Belgian", Seria A nr.6, p.32, §5;

În procesul de monitorizare a dreptului la sănătate, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a constatat şi problema lipsei medicilor şi a cabinetelor medicale în instituţiile de învăţământ, pregătirea insuficientă a cadrelor medicale şi dotarea insuficientă cu medicamentele de prim ajutor. Copiii si cadrele didactice nu sunt instruite şi pregătite pentru a putea să acorde primul ajutor. Cadrele medicale sunt încă în subordinea MECC, astfel se atestă o lipsă de instruiri continue a medicilor. La ultimele şedinţe cu factorii de decizie de la MSMPS şi MECC s-a ajuns la un consens de a întoarce cadrele medicale din şcoli în subordinea MSMPS, situaţie care ar oferi posibilitatea de a obţine instruirea continuă necesară. Însă până la momentul de faţă cadrele didactice rămân în subordinea MECC, iar MSMPS consideră că managerii instituţiilor de învăţământ, conform Hotărârii Guvernului "Cu privire la aprobarea Nomenclatorului serviciilor suplimentare de sănătate acordate copiilor, elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţământ" nr.934 din 04.08.2008, sunt responsabili de instruirea continuă a cadrelor medicale. Acelaşi act normativ stipulează că MSMPS va asigura evaluarea nivelului calităţii serviciilor suplimentare de sănătate acordate copiilor, elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţământ.

Pe parcursul anului 2017 Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a fost preocupat şi de problema diagnosticării şi tratării bolilor rare la copii. Este evident faptul că Republica Moldova nu dispune o practică bogată la acest capitol, precum nu dispune nici de protocoale de acţiune în cazul diagnosticării bolilor rare. Ombudsmanul Copilului, conştientizând complexitatea problemei invocate, recomandă autorităţilor naţionale implementarea progresivă şi în măsura posibilităţilor a procedeelor de diagnosticare şi tratare a bolilor rare.

Avocatul Poporului înaintează următoarele RECOMANDĂRI:

− Ombudsmanul Copilului reiterează recomandările sale anterioare142 referitor la dotarea completă a ambulanţelor şi modernizarea aparatajului de acordare a primului ajutor medical;

_________________________

142 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport_anual_copii_2016_0.pdf;

− Majorarea normativelor financiare pentru a asigura alimentaţia calitativă a copiilor;

− Asigurarea acordării de asistenţă medicală primară de înaltă calitate în cadrul instituţiilor de învăţământ de toate nivelurile.

DREPTUL LA EDUCAŢIE

Articolul 28 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului prevede că Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi, în vederea asigurării exercitării acestui drept în mod progresiv şi pe baza egalităţii de şanse, în special, statele membre vor avea obligaţia: a) de a asigura învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi; b) de a încuraja crearea diferitelor forme de învăţământ secundar, atât general, cât şi profesional şi de a le pune la dispoziţia tuturor copiilor şi de a permite accesul tuturor copiilor la acestea, de a lua măsuri corespunzătoare, cum ar fi instituirea gratuităţii învăţământului şi acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie; c) de a asigura tuturor accesul la învăţământul superior, în funcţie de capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele adecvate; d) de a pune la dispoziţie copiilor şi de a permite accesul acestora la informarea şi orientarea şcolară şi profesională; e) de a lua măsuri pentru încurajarea frecventării cu regularitate a şcolii şi pentru reducerea ratei abandonului şcolar.

La nivel naţional dreptul la educaţie este consfinţit prin Constituţia Republicii Moldova în articolul 35: "Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare. Dreptul fundamental la educaţie, este reglementat şi în Codul educaţiei143. Articolul 2 din Legea privind drepturile copiilor nr.338 din 15.12.1994 prevede: "Statul garantează fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării sale fizice, intelectuale, spirituale şi sociale. Statul întreprinde acţiuni în vederea acordării de ajutor părinţilor, precum şi altor persoane responsabile de educaţia şi dezvoltarea copiilor."

_________________________

143http://lex.justice.md/md/355156/;

Din perspectiva transpunerii legislaţiei internaţionale şi a asigurării dreptului la educaţie, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului consideră ca statul şi-a îndeplinit parţial obligaţiunile de conformitate a legislaţiei naţionale la rigorile stipulate de organismele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Comitetului ONU pentru drepturile copilului recomandă statului:

- Să asigure dreptul la învăţământ obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii, la nivelurile primar şi secundar, şi să continue eforturile menite să amelioreze accesul la educaţie, inclusiv preşcolară, al copiilor de etnie romă, în special al fetelor, şi al copiilor din familiile sărace, în special din mediul rural, prin eliminarea obstacolelor din calea educaţiei, inclusiv finanţarea neadecvată, cauzele socio-economice şi transportul;

- Să-şi consolideze eforturile de a îmbunătăţi retenţia şi a reduce rata abandonului, în special prin eliminarea practicii căsătoriei juvenile, să dezvolte şi să promoveze o formare profesională de calitate, pentru a îmbunătăţi abilităţile copiilor, în special ale celor care abandonează şcoala, şi să asigure instituţii şi dotări adecvate;

- Să efectueze o analiză globală a curriculumului şcolar la toate nivelurile, pentru a oferi un curriculum de calitate, care satisface necesităţile şi interesele copilului, inclusiv prin integrarea diversităţii culturale şi adaptarea la mediul şcolar, cu scopul de a promova incluziunea minorităţilor etnice în lecţiile la clasă şi în activităţile extracurriculare;

- Să ia măsuri pentru creşterea calităţii generale a educaţiei, în special în şcolile din mediul rural, să crească numărul de cadre didactice calificate şi să asigure materiale didactice şi cărţi, precum şi metode pedagogice;

- Să asigure respectarea în toate şcolile a standardelor de calitate impuse privind sistemele de alimentare cu apă şi sanitaţie şi să asigure accesul la locuri de joacă, la alte facilităţi sportive şi culturale pentru toţi copiii, în special cei din mediile marginalizate.

- Să promoveze educaţia în limba maternă şi bilingvă la toate nivelurile, prin cadre didactice calificate bilingve;

- Să extindă în continuare accesul la educaţie timpurie pentru toţi copiii şi să îmbunătăţească în continuare instituţiile, inclusiv prin asigurarea materialelor didactice, a cărţilor şi a metodelor pedagogice.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului reiterează problemele abordate în Raportul privind respectarea drepturilor copilului în 2016 dar şi în Raportul alternativ înaintat către Comitetul pentru drepturile copilului144 privind: curriculumul şcolar excesiv de încărcat şi teoretizat, lipsa sau insuficienţa cadrelor didactice, lipsa cadrelor medicale în instituţiile de învăţămînt, nerespectarea normelor sanitaro-igienice în instituţiile respective, lipsa spaţiilor de recreare pentru copii în instituţiile de învăţămînt, insuficienţa activităţilor extraşcolare atractive, copiii neşcolarizaţi, abandonul şcolar, alimentaţia copiilor care nu conţine necesarul nutriţional, dar şi nealimentarea copiilor claselor a cincea - a douăsprezecea, plăţile informale în şcoală, transportarea elevilor, fără asigurarea securităţii acestora.

_________________________

144 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/justitia_pentru_copii_1.pdf;

Monitorizarea respectării dreptului copilului la educaţie rămâne a fi una din priorităţile Avocatului Poporului pentru drepturile copilului şi pe parcursul anului 2017.

În cadrul Forumurilor din discuţiile cu copiii, în urma monitorizărilor efectuate şi a multiplelor întâlniri ale Ombudsmanului Copilului cu pedagogii şi copiii au fost la fel, abordate un şir de probleme şi dificultăţi care împiedică realizarea pe deplin al acestui drept. Copiii, părinţii şi cadrele didactice au menţionat următoarele: "Curriculumul şcolar care este excesiv de încărcat, exagerat de teoretizat şi de o complexitate înaltă. Conţinutul acestuia nu contribuie suficient la dezvoltarea potenţialului individual al copilului şi formării lui ca personalitate, cu spirit civil activ, pregătit pentru a face faţă realităţilor vieţii. În mare parte, elevii nu reuşesc de sine stătător să-şi pregătească temele pentru acasă şi apelează la ajutorul părinţilor sau iau ore suplimentare. În acelaşi timp, copiii nu acumulează deprinderi şi abilităţi care să le fie utile în soluţionarea problemelor cotidiene de care se confruntă în viaţa reală. Sistemul de învăţământ nu contribuie la formarea personalităţii cu spirit de iniţiativă, opinie proprie, toleranţă şi respectarea drepturilor omului".

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului consideră necesară revizuirea Curriculumului şcolar. În acest sens ombudsmanul apreciază efortul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării care în 2017 a aprobat Cadrul de referinţă a Curriculumului naţional, care va asigura implementarea unor schimbări de esenţă, prevăzute de Codul educaţiei, inclusiv punerea în aplicare a noului Plan-cadru cu pilotarea prealabilă a acestuia.

Ombudsmanul Copilului subliniază necesitatea de a conjuga eforturile tuturor actorilor implicaţi în acest proces, apelând la competenţa şi responsabilitatea pedagogilor şi părinţilor în scopul de a optimiza procesul de revizuire, mai ales în ceea ce priveşte evitarea aspectelor atât de consistent criticate de specialişti şi societate. Interesul superior al copilului trebuie să fie unul din pilonii acestui document, astfel va fi asigurată dezvoltarea multilaterală a copiilor.

În acest context Ombudsmanul Copiilor revine la ideea introducerii în şcoală unui curs privind drepturile copilului, la care copiii îşi vor cunoaşte drepturile şi responsabilităţile, modul şi căile în care pot denunţa încălcările sau abuzurile săvârşite faţă de copii şi vor afla despre instituţiile naţionale de apărare a drepturilor copilului. Acest curs este necesar pentru orientarea corectă a copiilor în arealul drepturilor omului şi pentru educarea unor cetăţeni activi. Forma, volumul şi modul de realizare al cursului ar fi subiectul unei discuţii cu specialiştii şi ar constitui un prim pas în implementarea acestei idei.

Alt subiect sensibil pentru întreaga societate este educaţia sexuală a copiilor şi tinerilor. Realitatea demonstrează că în acest domeniu nu sunt depuse suficiente eforturi pentru a oferi copiilor o educaţie corectă. În acest sens se impune necesitatea unui curs de educaţie sexuală cu abordări ştiinţifice. Copiii trebuie să fie învăţaţi despre aspectele fiziologice şi sociale ale relaţiilor sexuale. Ei trebuie să înţeleagă riscurile pentru sănătate şi responsabilităţile, inclusiv cele de ordin social, pe care le implică viaţa sexuală. Toate acestea ar contribui la redresarea situaţiei, ar educa o generaţie sănătoasă, care ar evita consecinţele ignoranţei în domeniul vizat.

Copiii cu dizabilităţi mentale şi/sau motorii au aceleaşi drepturi ca şi toţi copii, iar prin ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi Convenţiei cu privire la drepturile copilului, Republica Moldova şi-a asumat obligaţia de a proteja această categorie de copii.

Problemele privind educaţia incluzivă din Republica Moldova ţin de: imperfecţiunea mecanismelor de finanţare, în special, în contextul alocării mijloacelor financiare în bază de normative per elev, este importantă şi necesară evaluarea individuală a fiecărui copil cu necesităţi speciale, iar suma alocată trebuie să răspundă nevoilor acestora; intervenţia insuficienţa a mecanismului intersectorial de colaborare pentru evaluarea copilului cu probleme de dezvoltare; nivelul insuficient de dezvoltare a competenţelor cadrelor didactice care nu au beneficiat de instruire în domeniul educaţiei incluzive, comparativ cu al celor care au urmat cursuri de instruire (cu cât perioada de instruire a fost mai mare, cu atât atitudinea faţă de incluziune a evoluat spre pozitiv); stereotipuri ale societăţii/comunităţii şi atitudine reticentă faţă de copii cu necesităţi speciale; insuficienţa acută de materiale didactice şi de rechizite pentru buna desfăşurare a procesului educaţiei incluzive; condiţiile şi accesibilitatea redusă în instituţiile de educaţie pentru copiii cu dizabilităţi fizice; asigurarea insuficientă cu cadre didactice de sprijin, bine instruite în domeniul asistenţei copiilor cu dizabilităţi; transparenţă redusă în gestionarea resurselor financiare alocate instituţiei de educaţie timpurie; sistemele de colectare a datelor despre copiii cu CES şi dizabilităţi nu sunt armonizate pentru a furniza în mod adecvat informaţii statistice care să servească drept bază pentru planificarea programelor, fapt care solicită necesitatea cartografierii serviciilor de suport.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului condamnă şi consideră inadmisibilă tolerarea şi promovarea, mai ales în spaţiul public, a ideii că copiii cu dizabilităţi reprezintă o "piedică" pentru ceilalţi copii şi nu trebuie să frecventeze şcolile "normale". Astfel de idei răspândesc intoleranţa, discriminarea şi ura în societate faţă de copiii/ persoanele cu dizabilităţi, promovează poziţia inacceptării, excluderii lor în societate, care, în consecinţă, duce la segregarea copiilor. În acest context Ombudsmanul consideră necesar de a sublinia importanţa acţiunilor de educare a societăţii, copiilor, părinţilor, cadrelor didactice în spiritul incluziunii şi egalităţii de şanse. Sunt necesare activităţi de educare a ideii de incluziune socială, cînd copiii, pedagogii şi părinţii vor înţelege că aceste noţiuni nu sunt abstracţii, ci se referă la viaţa lor, sunt ceea ce se întâmplă în clasa lor, în şcoala lor. Societatea trebuie să înţeleagă că incluziunea are loc aici şi acum şi nu undeva, într-un loc anumit cu o persoană abstractă. De aceea trebuie să fie realizate mai multe activităţi de conştientizare a necesităţii integrare şi dialog social cu persoanele cu dizabilităţi. Un rol foarte important revine pedagogilor care au misiunea de a educa în acest sens, prin forţa propriului exemplu, prin activităţi extraşcolare, prin discuţii etc., atât copiii cât şi adulţii.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, pe parcursul anului 2017, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu neasigurarea de către autorităţile publice locale cu mijloace de transport adaptate necesităţilor copiilor sau lipsa acestora. Sunt destul de des sesizate situaţii în care mijloacele de transport destinate transportării elevilor la şcolile de circumscripţie nu corespund cerinţelor necesare. Deplasarea copiilor fără a fi însoţiţi de un adult reprezintă un risc pentru aceştia. La fel, lasă de dorit şi comportamentul conducătorului mijlocului de transport care vorbeşte brutal cu copiii, conduce cu viteză si/sau nu respectă regulile circulaţiei rutiere. Atitudinea iresponsabilă şi neglijentă a unui şofer de autobuz a dus la situaţia cînd un copil a fost "uitat" în autobuz145.

_________________________

145https://www.publika.md/caz-revoltator-la-ungheni-un-copil-de-doar-doi-ani-a-fost-uitat-in-microbuz-pentru-aproape-7-ore-_2983138.html

Sunt frecvente cazurile în care copiii sunt impuşi de conducătorul auto sau de situaţie să "împingă autobusul" ca să ajungă la destinaţie pe timp de iarnă146 şi mai deplorabilă este situaţia în care elevii sunt transportaţi cu căruţa147.

_________________________

146http://www.realitatea.md/-video--operatiunea-autobuzul--la-soldanesti--elevi-nevoiti-sa-scoata-vehicolul-din-zapada-pentru-a-ajunge-la-ore_70467.html

147 Elevii din Dumbrava nu au avut acces la instituţiile de învăţământ din capital în urma anulării rutei municipale de microbuz nr.193. Potrivit declaraţiilor locuitorilor din localitatea Dumbrava, 142 de copii din localitate care îşi fac studiile în instituţiile de învăţământ din capitală nu pot să ajungă în şcoli pentru că ruta de microbuz nr.193 pe care o foloseau a fost anulată. Ombudsmanul consideră că situaţia creată îngrădeşte accesul la educaţie al copilului. Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a solicitat de la Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei Chişinău informaţii referitor la mijloacele prin care este asigurat accesul copiilor din satul Dumbrava în instituţiile de învăţământ din capital în lipsa rutei municipale de microbuz nr.193.

https://observatorul.md/social/2017/11/27/35930_un-pedagog-ajuns-la-spital-dupa-un-incident-cu-autobuzul-scolar

https://oamenisikilometri.md/haiduciieducatiei/;

Din cauza insuficienţei mijloacelor de transport, copiii sunt nevoiţi să se deplaseze spre "şcoală de circumscripţie" pe jos, la distanţe mari, în condiţii nesigure, pe orice condiţii meteorologice. Părinţii sunt impuşi de situaţie să achite plata pentru transport sau să deplaseze copilul cu mijloace proprii. Transportul existent nu este adaptat nevoilor speciale ale copiilor cu limitări de mobilitate148.

_________________________

148 Raport privind implementarea Cartei Sociale Europene în Republica Moldova a fost elaborat de Dr. Olivier De Schutter, expert al Consiliului Europei. Raportul a fost elaborate atât în baza cercetărilor la birou, cât şi în baza unei misiuni de anchetă desfăşurate la Chişinău în decembrie 2017. http://www.infoeuropa.md/politici-sociale/o-protectie-sporita-a-copiilor-contra-utilizarii-lor-in-calitate-de-forta-de-munca-si-un-acces-mai-bun-la-scoli-sunt-unele-dintre-recomandarile-pentru-republica-moldova;

Toate aceste probleme necesită a fi soluţionate urgent, iar soluţiile să fie de durată şi calitative, să asigure securitatea elevilor şi accesul acestora la şcoală.

În 2017 Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a participat la audierile publice organizate de Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice din cadrul Parlamentului Republicii Moldova149. Subiectul audierilor a fost politica lingvistică în Republica Moldova, situaţia reală şi perspectivele dezvoltării, precum şi asigurarea drepturilor minorităţilor naţionale. În cadrul audierilor, Ombudsmanul Copilului a relatat despre asigurarea drepturilor copiilor la identitate naţională, lingvistică şi culturală prin prisma a două drepturi: la educaţie şi la informare.

_________________________

149 http://ombudsman.md/ro/content/avocatul-poporului-pentru-protectia-drepturilor-copilului-despre-dreptul-copiilor-de-fi; 

Ombudsmanul a menţionat că tratatele internaţionale recunosc dreptul minorităţilor naţionale la educaţie în limba maternă şi încurajează statele să le asigure copiilor respectarea acestui drept, în special în localităţile în care minorităţile etnice sunt majoritare. La acest aspect, a fost subliniat că în Republica Moldova nu există suficiente cadre didactice care să poată preda în limbile minorităţilor naţionale, accentuându-se problemele existente privind asigurarea dreptului la educaţie a copiilor de etnie romă. O altă problemă este lipsa cadrelor didactice pentru predarea limbii române pentru alolingvi. Referitor la închiderea şcolilor în procesul optimizării, Ombudsmanul a notat importanţa oferirii posibilităţii copiilor de a studia în limba maternă.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a monitorizat de asemenea şi respectarea dreptului la educaţie a minorilor din instituţiile penitenciare.

În urma intervenţiei Ombudsmanului Copilului, în Penitenciarul nr.10, la cererea copiilor, în afara de programul educaţional gimnazial obligatoriu a fost implementat şi programul liceal de învăţământ. Astfel, copiii vor putea obţine o diplomă de bacalaureat, pentru a putea continua studiile la universitate. Totodată, în cadrul penitenciarului au fost organizate cursuri de meserii, pentru ca minorii să însuşească o profesie care ar facilita încadrarea lor în câmpul muncii.

În realizarea deplină a dreptului copilului la educaţie un rol important este şi legătura dintre şcoală şi familie poate fi o uniune fructuoasă, cu condiţia să fie înţelese obiectivele activităţii educaţionale comune pentru socializare şi personalitatea copilului. În acelaşi context, este indicat că majoritatea problemelor ce ţin de colaborarea şcoală-familie reies din:

- decalajele existente între problemele reale ale şcolii şi cele declarate;

- promovarea insuficientă a indicatorilor de performanţă care ar permite evaluarea, nu doar la nivel de atitudini, a eficienţei parteneriatului şcoală-comunitate de părinţi (lipsa standurilor informaţionale);

- lipsa oportunităţilor de popularizare a succeselor şi rezultatelor şcolii (pe site-ul, pagina sau cartea de vizită a instituţiei etc.);

- atitudinea formală a managerilor faţă de implicarea părinţilor în luarea de decizii;

- cunoaşterea superficială sau necunoaşterea actelor legislative de ambele părţi;

- indiferenţa părinţilor faţă de organizarea şi conţinutul procesului de învăţământ, precum şi de rezultatele evaluării cunoştinţelor copiilor lor;

- nedorinţa părinţilor de a colabora cu instituţia de învăţământ şi de a contribui la realizarea obiectivelor educaţionale şi de a urmări situaţia şcolară şi comportamentul copilului în instituţia de învăţământ;

Relaţia profesor-părinte influenţează direct educaţia copilului. Comunicarea între aceşti doi actori este substanţială pentru a avea o colaborare eficientă întru beneficiile copiilor prin mai multe acţiuni. Standardele care derivă dintr-o abordare holistică, de sistem, ce pla­sează copilul în centrul reformei educaţionale şi transformă şcoala în una pri­etenoasă copilului, trebuie să prevadă şi condiţii pentru o şcoala prietenoasă relaţiei dintre profesor şi părinte. Este necesară crearea unor cataloage digitale sau platforme eficiente de management educaţional în toate instituţiile de învăţământ, care ar asigura părinţilor acces de oriunde şi oricând la situaţia şcolară a copilului, accesul la notele şi absen­ţele copilului, indiferent dacă se foloseşte un laptop, o tabletă sau un telefon mobil, ar oferi posibilitatea de a contacta profesorii într-un mod rapid şi direct, de a informa cu privire la viitoarele examene, ar permite acces la statistici şi clasamente. Graţie acestei forme de transmitere a informaţiei, părinţii şi elevii ar afla rapid evoluţia lor de la o zi la alta şi ar fi informaţi instant, prin mesage­rie, de către profesori, diriginte, secretariat sau conducerea şcolii. O altă modalitate de lucru ar fi organizarea unor activităţi educaţionale împreună cu părinţii, de exemplu desfăşurarea mai multor ateliere practice pentru părinţi şi cadrele didactice, care ar cuprinde exemple de activităţi, materiale şi strategii pentru etapele de creş­tere fizică, intelectuală şi emoţională a copiilor de diverse vârste şi care oferă participanţilor un suport de curs: portofoliu şi bibliografie pe termen lung.

Educaţia necesită un angajament mai puternic decât oricare altă activitate de dezvoltare, pentru că nu presupune un efort unic, ci unul continuu şi multilateral, iar pentru eficientizarea acestuia propunem următoarele RECOMANDĂRI:

- Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în procesul de elaborare, implementare şi monitorizare a politicilor de educaţie, să consulte opinia societăţii civile, a părinţilor şi mai ales pe cea a copiilor.

- Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării să elaboreze, revizuiască şi aprobe actele normative şi metodologice privind reglementarea activităţii serviciilor necesare, în scopul de a asigura incluziunea educaţională a copiilor şi tinerilor cu CES.

- Să fie realizate la nivel naţional campanii de informare şi sensibilizare, pentru a combate discriminarea şi stigmatizarea persoanelor cu dizabilităţi, pentru a educa în societate toleranţa faţă de persoanele cu dizabilităţi, pentru a conştientiza necesitatea oferirii de şanse egale copiilor/persoanelor cu dizabilităţi, pentru a forma o atitudine respectuoasă faţă de persoanele cu dizabilităţi ca membri ai societăţii, egali cu drepturi egale.

- Să fie realizate la nivel naţional campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice privind conştientizarea necesităţii de a schimba atitudinea faţă de copiii cu CES şi situaţia lor.

- Să fie consolidate relaţiile de cooperare intersectorială dintre autorităţile statului, în scopul de a asigura dreptul la educaţie pentru toţi copiii.

- Să fie identificat un mecanism de asigurare a fiecărei instituţii de învăţământ cu cabinet medical şi cu specialist medical calificat, cabinetul medical şcolar să fie dotat cu toată medicaţia necesară pentru acordarea primului ajutor.

- Transferarea personalului medical în subordinea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale pentru garantarea instruirii continue şi asigurarea respectării carierei profesionale a acestora.

DREPTURILE COPIILOR CU DIZABILITĂŢI

Atât Legea Supremă a Republicii Moldova150, cât şi standardele internaţionale stabilesc necesitatea unor măsuri specifice de protecţie a copiilor cu dizabilităţi. Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului151 stipulează că Statele părţi recunosc că pentru copiii cu dizabilitate mentală sau fizică trebuie să se asigure o viaţă împlinită şi decentă, în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.

_________________________

150 Constituţia Republicii Moldova, articolul 51;

151 Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, articolul 23, alineatul (1), ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.408-XII din 12.12.1990 despre aderarea RSSM la Convenţia Internaţională cu privire la drepturile copilului;

În urma ratificării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi152, Guvernul Republicii Moldova a elaborat şi a iniţiat procesul de implementare a politicii publice de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi şi inclusiv a copiilor cu dizabilităţi.

_________________________

152 Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.166 din 09.07.2010;

Comitetul pentru drepturile copilului153 în Observaţiile sale a recomandat ca Statul să continue să-şi consolideze eforturile la implementarea cadrului legislativ şi politicilor pentru protecţia efectivă a drepturilor copiilor cu dizabilităţi şi să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura incluziunea fiecărui copil în toate domeniile vieţii sociale.

_________________________

153 Observaţii finale ale Comitetului pentru drepturile copilului privind cel de-al patrulea şi cel de-al cincilea raport periodic al Republicii Moldova * din 20.10.2017;

Este necesar de menţionat că în anul 2017 Guvernul Republicii Moldova a întreprins acţiuni de îmbunătăţire a situaţiei copiilor cu dizabilităţi şi anume:

- Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a aprobat "Cursul de instruire pentru psihoterapeut comportamental" pentru Asociaţia Obştească "SOS-Autism";

- Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, în parteneriat cu AO "People in Need", elaborează şi pilotează în 4 regiuni Strategia de incluziune socială (raioanele Soroca, Edineţ, Dubăsari şi municipiul Bălţi), care pune accentul pe acţiuni de informare, dezvoltarea parteneriatelor şi a serviciilor sociale cât mai aproape de beneficiari;

- A fost aprobat Programul naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2017-2022154;

_________________________

154 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=371431;

- De asemenea a fost aprobat Planul de acţiuni privind implementarea măsurilor de asigurare a accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi la infrastructura socială pe perioada anilor 2017-2020155;

_________________________

155 https://monitorul.fisc.md/editorial/un-nou-act-de-sprijin-pentru-persoanele-cu-dizabilitati.html;

- A fost modificat cadrul legal156 pentru a oferi dreptul persoanei cu dizabilităţi să fie însoţită liber şi gratuit de un cîine-ghid în toate mijloacele de transport.

_________________________

156 http://lex.justice.md/md/316972/ ;

Standardele internaţionale vizează în principal necesitatea colectării unor date statistice157 reale şi diversificate, asigurarea educaţiei incluzive a copiilor cu dizabilităţi şi incluziunii sociale158 a acestora.

_________________________

157 Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, articolul 31;

158 Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, articolele 7 şi 24 şi Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, articolul 23;

Republica Moldova nu dispune la moment de o bază de date unică, care să reflecte numărul real de persoane/copii cu dizabilităţi atît după severitatea, cît şi după tipul dizabilităţii: ale aparatului locomotor, dizabilitate senzorială sau mintală, fenomen deja reflectat în rapoartele precedente ale Ombudsmanului Copilului159. Reiterăm ideea că evidenţa copiilor cu dizabilităţi după tipul de dizabilitate ar permite autorităţilor să aibă un tablou real al necesităţilor legate de dizabilitate.

_________________________

159 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport_tematic_autismul.pdf; 

Potrivit datelor publicate de Casa Naţională de Asigurări Sociale160, în Republica Moldova sunt înregistraţi 11676 de beneficiari de alocaţie pentru copii cu dizabilităţi, ceea ce prezumă că oficial acesta ar fi numărul copiilor cu dizabilităţi.

_________________________

160 Informaţie privind beneficiarii de pensii, alocaţii sociale de stat şi indemnizaţii adresate familiilor cu copii, aflaţi la evidenţă Casei Naţionale de Asigurări Sociale la situaţia de 01.01.2018;

Cu referire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, pe parcursul anului 2017, Ombudsmanul Copilului a continuat monitorizarea incluziunii copiilor care manifestă tulburări din spectrul autism, în baza constatărilor şi recomandărilor din Raportul tematic "Incluziunea socială a copiilor cu tulburări din spectru autist în Republica Moldova", elaborat în 2016. Constatăm că situaţia acestor copii a rămas neschimbată comparativ cu anul precedent. Cu toate că la nivel de politici publice se întreprind anumite măsuri, în practică atât aceşti copii, cât şi familiile lor, în procesul de incluziune socială, continuă să înfrunte bariere şi stigmatizări din partea comunităţii, dar şi a autorităţilor publice locale.

În acelaşi scop, al monitorizării modului de incluziune socială-educaţională a copiilor cu necesităţi speciale, în 2017 a fost elaborat "Raportul cu privire la incluziunea socială a copiilor cu dizabilităţi senzoriale!"161, accentul fiind pus pe educaţia incluzivă drept element determinant în procesul de incluziune socială a copiilor cu dizabilităţi.

_________________________

161 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport_copii_diz_0.pdf

Potrivit raportului, în instituţiile rezidenţiale studiază 48,3% din numărul total al copiilor cu dizabilităţi de auz şi circa 60,3% din totalul copiilor cu dizabilităţi de văz.

Carenţele identificate, lipsa de accesibilitate a infrastructurii instituţiilor de învăţămînt şi la informaţie, restricţionează accesul copiilor cu dizabilitate senzorială la educaţie.

În cazul pierderii totale a auzului, de regulă, se recurge la implantul cohlear al cărui cost nu este inclus în sursele bugetare centralizate ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Pentru această intervenţie, beneficiarii trebuie să achite cel puţin 25 de mii de euro (conform estimărilor unor ONG-uri care activează în acest domeniu).

O problemă aparte la acest capitol o constituie accesul limitat la utilizarea metodicilor moderne de lucru cu copiii care atestă probleme de auz. Specialiştii din cadrul Serviciilor de asistenţă psiho-pedagogică recunosc că nu dispun de aparate de lucru performante şi nici nu au suficiente cunoştinţe în domeniu.

Cu toate că în Republica Moldova limba de stat este limba română, limbajul mimico-gestual continuă să fie cu preponderenţă adaptat la grafia chirilică, în virtutea unor circumstanţe istorice. Specialiştii din domeniu menţionează că există o diferenţă în limbajul mimico-gestual de la o localitate la alta, fapt ce impune necesitatea unor măsuri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei.

Singura instituţie care pregăteşte interpreţi în limbajul mimico-gestual este Asociaţia Surzilor din Republica Moldova. Conform informaţiei din Extrasul din registrul de stat al interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi şi actualizat la 30.03.2017, în Republica Moldova activează 17 interpreţi pentru semnele celor surzi, muţi sau surdomuţi.162

_________________________

162http://www.justice.gov.md/public/files/file/persoane_autorizate/traducatori/2017/extras_Registru_interpretilor_actualizat_la_30.03.17.pdf; 

Conform informaţiei MECC, nici o instituţie de învăţământ superior nu pregăteşte astăzi surdo-pedagogi. Doar la Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă", în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Psihopedagogie Specială există cursurile "Psihopedagogia persoanelor cu deficienţe de auz" şi "Metodologia educării şi terapia persoanelor cu deficienţe de auz şi limbajul mimico-gestual".

Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi163 în Observaţiile sale finale recomandă Republicii Moldova: "Să investească în formarea interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi să asigure interpretarea în limbajul mimico-gestual pentru servicii deschise publicului, astfel încât copiii surzi să aibă acces egal la o educaţie incluzivă, calitativă...".

_________________________

163 Observaţiile finale ale Comitetului pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi referitoare la raportul iniţial al Republicii Moldova din 12.04.2017, pct.41;

Situaţia copiilor cu deficienţe de văz nu este mai bună. Deşi Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi Legea cu privire la asigurarea egalităţii garantează asigurarea posibilităţii participării persoanelor cu dizabilităţi în toate domeniile vieţii fără discriminare, în egală măsură ca ceilalţi membri ai societăţii, de facto, prevederile sunt ignorate. Nici o persoană cu dizabilităţi de vedere nu a fost asigurată cu mijloace tehnice de corecţie optică şi ajutor vizual. Statul nu prestează astfel de servicii pentru persoane cu deficienţe de vedere.

Cu toate că, Planul de acţiuni pe anii 2015-2017 pentru implementarea Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020164prevede asigurarea accesului la informaţie şi mijloacele de comunicare, inclusiv la tehnologiile şi sistemele informatice şi de comunicaţii, al copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din instituţiile de învăţământ (alfabetul Braille, limbajul mimico-gesticulat etc.) şi elaborarea auxiliarelor didactice în conformitate cu nevoile copiilor şi tinerilor cu deficienţe severe, la moment, elevii care studiază în instituţiile generale de învăţământ au acces limitat la manuale editate în alfabetul Braille.165 MECC afirmă că "de manuale gratuite beneficiază toţi elevii din instituţiile de învăţământ special. Pentru copiii cu deficienţe severe de vedere, unele conţinuturi din manuale sunt tipărite în limbajul Braille de cadrele didactice din instituţiile de învăţământ."166.

_________________________

164http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=362471; 

165http://www.investigatii.md/ro/investigatii/discriminare/autoritatile-se-fac-a-nu-vedea-problemele-nevazatorilor;

166Scrisoarea MECC nr.02/15-3997 din 02.08.2017 adresată Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului;

Un alt aspect, este politica publică de reorganizare şi optimizare a instituţiilor de învăţământ. Din cauza insuficienţei surselor financiare şi întru implementarea politicii publice de dezinstituţionalizare, pe parcursul a mai multor ani, diferite şcoli speciale destinate copiilor cu dizabilităţi au fost închise. Situaţia în cauză nu ar fi fost în detrimentul copilului, dacă ar fi fost create condiţii suficiente şi eficiente în comunitate pentru copiii respectivi.

Reiterăm, faptul că Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului stipulează expres că orice acţiune care vizează copilul trebuie să urmărească interesul superior al copilului, adică bunăstarea acestuia.

În anul 2017 Ombudsmanul Copilului a continuat să monitorizeze situaţia copiilor plasaţi în Casele-internat pentru copii cu deficienţe mintale Orhei şi Hânceşti în proces de dezinstituţionalizare. Rezultatele monitorizării, constatările şi recomandările Ombudsmanului pentru autorităţile publice au fost incluse în Studiul tematic "Evaluarea situaţiei copiilor plasaţi în Casele-internat pentru copii cu deficienţe mintale Orhei şi Hânceşti în proces de dezinstituţionalizare167".

_________________________

167 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport_diz_2017_red.pdf

În cadrul monitorizării s-a constatat că situaţia în aspectul condiţiilor de trai şi îngrijire a copiilor din aceste instituţii este relativ bună, la capitolul reabilitare şi incluziune socială există serioase deficienţe care urmează a fi lichidate.

Analizând statele de personal ale instituţiilor vizate a fost constatat că acestea nu dispun de specialişti (psiholog şi/sau psihoterapeut) competenţi să desfăşoare terapii psiho-comportamentale cu copiii-beneficiari. Literatura de specialitate şi bunele practici demonstrează că orice deficienţă mentală diagnosticată necesită un tratament specific, diferenţiat, ceea ce presupune terapii psihologice individualizate. Terapiile psihologice şi consilierile specializate sunt extrem de necesare în procesul de integrare socială a acestor copii. În studiul menţionat mai sus, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului atrage atenţia la obiectivul propriu-zis al acestor instituţii psihoneurologice şi anume de a presta servicii în regim de plasament planificat temporar copiilor cu dizabilităţi mintale în scopul recuperării, reabilitării, (re)integrării sociale şi familiale ale acestuia. Din aceste considerente se insistă asupra perfecţionării statelor de personal şi stabilirii unui program individual de reabilitare eficient pentru fiecare copil aflat în astfel de instituţii.

Dezactivarea, fără temei judicios, a poliţei de asigurare medicală obligatorie pentru 50 de beneficiari odată cu atingerea vârstei majoratului, a fost o altă problemă sistemică identificată în cadrul monitorizării. Situaţia existentă, apreciată de către Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului ca încălcare a dreptului la sănătate, crea riscul imposibilităţii de acordare, în caz de necesitate, a asistenţei medicale conform Programului Unic de asigurare medicală obligatorie168 . În urma intervenţiei Ombudsmanului Copilului, la 08 noiembrie 2017 între MSMPS şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină a fost încheiat Acord (nr.33/17/01-24/10) privind transmiterea listelor de evidenţă nominală a persoanelor neangajate asigurate de Guvern, fapt care a creat premize pentru soluţionarea problemei.

_________________________

168 Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, nr.1585 din 27.02.1998, articolul 4 alineatul (4);

O altă chestiune importantă care constituie o preocupare majoră şi care cere o soluţionare urgentă, este stoparea în unele raioane ale ţării a plaţilor prestaţiilor sociale (alocaţie de invaliditate, compensaţie la transport) pentru copiii cu dizabilităţi care sunt plasaţi în serviciul social Asistenţa Parentală Profesionistă. Autorităţile competente justifică aceste acţiuni prin faptul că statutul beneficiarilor acestui serviciu este similar cu cel al copiilor aflaţi la întreţinerea deplină a statului..

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului atrage atenţia că astfel de acţiuni sunt abuzive, în condiţiile în care ele nu sunt reglementate legal şi în acest context a expediat acte de reacţionare relevante în adresa factorilor de decizie. Mai mut ca atât, conform aprecierii date de reprezentanţii Direcţiei de asistenţă socială şi protecţie a familiei, prestaţiile sociale menţionate nu acoperă toate necesităţile copiilor cu dizabilităţi

În opinia Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, lipsa unui indicator clar care să arate cu precizie minimul de existenţă a unui copil cu dizabilitate este un impediment pentru evaluarea necesităţilor reale ale copiilor cu dizabilităţi. Cunoaşterea acestor necesităţi este un factor determinant pentru elaborarea politicilor publice relevante şi eficiente de protecţie a copiilor cu necesităţi speciale. Problema a fost abordată de către Ombudsmanul Copiilor încă din anul 2013169, însă până în prezent autorităţile nu au întreprins nici o măsură în acest sens.

_________________________

169 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport_temat.pdf, Studiul tematic "Monitorizarea nivelului de trai a familiilor în care există persoane cu dizabilităţi severe, ce necesită îngrijire din partea unei terţe persoane";

Pentru a asigura respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului înaintează următoarele RECOMANDĂRI:

- Să se ţină cont de interesul superior al copilului şi opinia acestuia în toate acţiunile întreprinse pentru a asigura respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi;

- Să fie asigurate prestaţii sociale pentru toţi copiii cu necesităţi speciale;

- Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei să planifice cheltuielile şi să repartizeze mijloacele financiare reieşind din numărul de copii cu dizabilităţi şi necesităţile acestora;

- Să fie elaborat un mecanism eficient de colectare a datelor statistice dezagregate (după tipul de dizabilitate, vârsta, severitatea dizabilităţii, locul de trai ş.a.) al persoanelor/copiilor cu dizabilităţi;

- Să fie elaborată o formulă de calcul a minimului de existenţă a persoanelor/copiilor cu dizabilităţi; De dezvoltat abilităţile psihologilor din cadrul Centrului Republican de Asistenţă Psihologică în oferirea terapiei cognitiv-comportamentale necesare tuturor copiilor cu dizabilităţi;

- De asigurat toate instituţiile psihoneurologice cu cadre calificate de psihologi şi psihoterapeuţi, precum şi alte instituţii al căror obiectiv este reabilitarea psiho-socială a copilului.

DREPTUL LA OPINIE ŞI LIBERTĂŢILE CIVILE

Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului prevede în articolele 12-17 drepturile şi libertăţile civile ale copilului, prin care statul parte se obligă să nu limiteze dreptul copilului la exprimarea opiniei şi voinţei sale, dreptul de a obţine şi difuza informaţii şi de a-şi exprima opiniile, dreptul copilului la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie şi dreptul copilului de a se întâlni cu alţii şi de a înfiinţa sau adera la asociaţii, cu excepţia cazurilor când exercitarea acestor drepturi va dăuna vieţii, sănătăţii sau nu va fi exercitată în interesul superior al copilului.

La nivel naţional, prevederile articolului 40 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte că "Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme".

De asemenea, Legea cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei nr.30 din 07.03.2013, în articolul 3, stipulează: "Se consideră informaţie cu impact negativ asupra copiilor informaţia accesibilă public: care încurajează comportamente ce jignesc demnitatea umană; care relatează batjocorirea sau înjosirea unui om ori a unui grup de oameni în legătură cu originea etnică, apartenenţa naţională, rasială, sexuală, în legătură cu boala, starea socială, limba vorbită, religia practicată, convingerile sau opiniile împărtăşite; care prezintă fenomene paranormale înscenate astfel încât să producă impresia realităţii;".

Recomandările Comitetului ONU prevăd următoarele acţiuni, pe care trebuie să le realizeze Republica Moldova:

− Să ia măsuri pentru a asigura adoptarea şi implementarea eficientă a legislaţiei care recunoaşte dreptul copilului de a fi ascultat în procedurile juridice şi administrative relevante, inclusiv prin crearea unor sisteme şi/sau proceduri pentru respectarea acestui principiu de către asistenţii sociali şi instanţele de judecată;

− Să creeze seturi de instrumente pentru consultarea publică privind elaborarea politicii naţionale, astfel ca aceasta să fie standardizată la un nivel înalt de incluziune şi participare, inclusiv prin implicarea Consiliului Naţional Consultativ al Copiilor şi a consiliilor consultative locale ale copiilor şi prin consultare cu copiii în privinţa aspectelor care îi afectează;

− Să continue desfăşurarea programelor şi a activităţilor de sensibilizare care promovează participarea semnificativă şi abilitată a tuturor copiilor în familie, comunitate şi şcoală, inclusiv în consiliile elevilor;

Analizând concordanţa legislaţiei naţionale cu standardele internaţionale, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului observă că potenţialul copiilor nu este valorificat pe scară largă, deoarece statul recunoaşte sau investeşte insuficient în măsurile necesare pentru ca aceştia să se bucure de drepturile şi libertăţile lor civile. Datele dezagregate în funcţie de vârstă, sex şi dizabilitate nu sunt disponibile pe majoritatea segmentelor pentru persoanele interesate, pentru a identifica lacunele şi a sprijini alocarea resurselor adecvate pentru copii. Politicile generice în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor civile destinate copiilor sau tinerilor nu reuşesc adesea să-i abordeze în toată diversitatea lor şi corespund într-o măsură insuficientă obiectivului de garantare a realizării drepturilor copiilor. Costurile inacţiunii şi eşecului sunt mari: fundamentele stabilite în timpul copilăriei în ceea ce priveşte securitatea emoţională, exprimarea opiniei, libertatea de asociere, libertatea de gândire şi religie, sunt importante nu numai pentru dezvoltarea optimă individuală, ci şi pentru prezenta si viitoarea dezvoltare sociala si economica.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului subliniază că dreptul de a exprima liber opinia şi de a ţine cont în mod corespunzător de aceasta (articolul 12) este o obligaţiune fundamentală a statului în realizarea drepturilor copiilor în toate domeniile. Autorităţile publice trebuie să se asigure că, copiilor li se oferă o şansă reală de a-şi exprima liber opinia cu privire la toate aspectele care îi afectează, în special în cadrul familiei, în şcoală şi în comunităţile lor. Pentru ca minorii să poată exercita în siguranţă şi în mod corespunzător acest drept, autorităţile publice, părinţii şi alţi adulţi care lucrează cu sau pentru copii trebuie să creeze un mediu bazat pe încredere, schimbul de informaţii, capacitatea de a asculta şi de a da dovadă de orientare favorabilă, adolescenţii participând în mod egal inclusiv la procesele de luare a deciziilor.

De asemenea, Ombudsmanul Copilului indică faptul că statul trebuie să introducă măsuri care să garanteze copiilor dreptul de a-şi exprima opinia cu privire la toate aspectele care îi interesează, în funcţie de vârsta şi maturitatea lor, şi să se asigure că li se acordă o pondere corespunzătoare, deciziile privind educaţia, sănătatea, sexualitatea, viaţa de familie şi procedurile judiciare şi administrative. Statul trebuie să se asigure că adolescenţii sunt implicaţi în elaborarea, implementarea şi monitorizarea tuturor politicilor, serviciilor şi programelor relevante care afectează viaţa acestora, la şcoală şi la nivel comunitar, local, naţional şi internaţional. Mediul on-line oferă oportunităţi semnificative emergente pentru consolidarea şi extinderea angajamentului lor. Măsurile ar trebui să fie însoţite de introducerea unor mecanisme sigure şi accesibile în materie de reclamaţii şi căi de atac astfel, încât autorităţile naţionale să poată acorda un răspuns comprehensiv asupra reclamaţiilor formulate de adolescenţi şi de accesul la servicii juridice subvenţionate sau gratuite şi la alte asistenţe adecvate.

Referitor la dreptul de a-şi exprima opinia, Ombudsmanul Copilului constată o încălcare a acestui drept şi în situaţia când copiilor li se administrează un tratament medical, fără a li se comunica cel puţin informaţiile generale despre sănătatea lor şi despre tratamentul administrat.

Cunoaşterea opiniei copilului este imperativă pentru Ombudsmanul Copilului şi în acest scop pe parcursul anului 2017 a avut mai multe întruniri cu copii. La aceste întruniri a fost consultată opinia copilului pe marginea mai multor subiecte:

1. Întâlniri în cadrul instituţiilor de învăţământ din ţară, în anul 2017 ombudsmanul s-a întâlnit cu peste 2300 de copii de diferite vârste170.

_________________________

170 Liceul Teoretic din Varniţa, r.Anenii-Noi, Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din Anenii-Noi, Liceul Teoretic "Petre Ştefănucă", r.Ialoveni, Liceul Teoretic "Mircea Eliade", Nisporeni, Liceul Teoretic "Hyperion" din satul Gura-Galbenei, raionul Cimişlia., Liceul Teoretic "Dimitrie Cantemir" din oraşul Cantemir, Liceul Teoretic "Constantin Spătaru" din oraşul Leova, Gimnaziul-internat nr.3 din Chişinău, Liceul teoretic "Ştefan Vodă" din Ştefan Vodă, Şcoala pentru copii hipoacuzici nr.12 din Chişinău, Liceul Teoretic "N.Iorga" Chişinău, Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Chişinău, Liceul Teoretic "Ion Creangă" din Chişinău, Liceul Teoretic "Orizont" din Chişinău, Liceul Teoretic "Principesa Natalia Dadiani" din Chişinău, Liceul Teoretic "George Coşbuc" Liceul Teoretic "A.Mateevici" din Donduşeni, Gimnaziile satelor Stoicani şi Slobozia Cremene din raionul Soroca, Gimnaziul "Vasile Pîrvan" din comuna Goteşti, r. Cantemir, Liceul Teoretic "Ştefan Vodă" din oraşul Ştefan Vodă, Liceul Teoretic "Ion Vatamanu" din oraşul Străşeni şi Liceul Teoretic din satul Puhoi, raionul Ialoveni., Gimnaziul nr.2 din Bălţi, Gimnaziul "Sergiu Moraru" din satul Obreja Veche, raionul Făleşti, Liceul Teoretic "Olimp" din Sîngerei, Liceul Teoretic "Alexandr Puşkin" şi Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" din oraşul Ungheni, Gimnaziul "Dumitru Matcovschi" din Vadul-Raşcov, raionul Şoldăneşti, Gimnaziul din satul Izbişte, raionul Criuleni.

2. Întâlniri la Biblioteca Naţională pentru copii "Ion Creangă", Chişinău. Copiii au menţionat că ar dori ca adulţii să aibă mai multă încredere în ei, să manifeste mai mult respect pentru părerea lor şi să îi implice mai mult în procesele de luare a deciziilor. Copiii doresc să participe activ la luarea deciziilor în ceea ce-i priveşte şi să aibă certitudinea că opiniile lor sunt respectate.

3. Forumuri de discuţie cu temele: "Participarea copiilor şi adolescenţilor în procesul de raportare şi monitorizare a Convenţiei ONU pentru drepturile copilului – provocări şi implicarea autorităţilor publice" şi "Implicarea copiilor şi tinerilor în monitorizarea Recomandărilor Comitetului ONU pentru drepturile copilului"171, la care s-a discutat despre opinia privind cele mai încălcate drepturi şi unde copiii au vorbit cu reprezentanţi ai unor autorităţi publice despre problemele cu care se confruntă, despre respectarea drepturilor lor prin prisma Recomandărilor înaintate de Comitetul ONU pentru drepturile copilului.

_________________________

171 http://ombudsman.md/ro/content/forumul-de-discutie-al-ombudsmanului-cu-copiii-din-moldova-la-editia-doua

4. Atelierul de lucru "Democraţie din copilărie" din cadrul Zilei Internaţionale a Democraţiei la Parlamentul Republicii Moldova, unde copiii au discutat despre modalităţile de implicare ale fiecărui cetăţean în procesele democratice, despre micşorarea vârstei pentru exercitarea dreptului la vot, de la 16 ani. Copiii au exprimat diferite opinii pro şi contra în aria discuţiei propuse.

5. "Ziua Uşilor Deschise". În contextul Zilei Internaţionale a Copilului, la 01 iunie, Ombudsmanul Copilului organizează tradiţional această acţiune.

6. Tombola "Cunoaşte-ţi drepturile!" unde copiii au vorbit despre drepturile copilului şi modalităţile de apărare a acestor drepturi, reieşind din importanţa dezvoltării personalităţii în spiritul demnităţii, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii şi au câştigat cadouri.

7. Anticafeneaua de la Bălţi, la care s-au abordat doar subiectele care ţin de opinia copilului cu referire la dreptul de acces la justiţie, dreptul la viaţa privată şi libera exprimare, dreptul la libera circulaţie, dreptul la integritate fizică şi psihică, dreptul la proprietate, dreptul la educaţie, dreptul la muncă şi formele răspunderii juridice.

În cadrul discuţiilor copiii au manifestat interes deosebit faţă de subiectul ce ţine de opinia lor în procesul de luare a deciziilor în ceea ce priveşte conţinutul programelor şcolare, în special a cursurilor opţionale pe care le frecventează, precum şi în ce măsură cred ei că le este asigurat un mediu sigur şi lipsit de discriminare, fără violenţă în spaţiul virtual (în special pe reţelele de socializare) etc.

În afară de aceste acţiuni realizate la iniţiativa Ombudsmanului Copilului, copiii participanţi la forum, la rândul lor, s-au angajat în diseminarea informaţiei cu privire la drepturile copiilor, precum şi evaluarea opiniei colegilor referitor la luarea acesteia în calcul de către autorităţile şi instituţiile publice în procesul de luare a deciziilor.

O elevă din Chişinău, voluntara Vlada Şimon, a realizat în şcoala sa, Liceul "Mihai Viteazul", o evaluare a opiniei copiilor referitor la respectarea drepturilor copiilor. Pentru aceasta a elaborat împreună cu Ombudsmanul Copilului un chestionar care a fost propus spre completare la 160 de copii din liceul în care învaţă. Rezultatele chestionarului au fost următoarele:

La prima întrebare "Cunoşti despre existenţa Avocatului Poporului pentru Protecţia Drepturilor Copilului din Republica Moldova?" 79% dintre elevii din clasa a opta au răspuns "da", iar 21% nu cunoşteau nimic despre Ombudsmanul Copiilor.

Elevii din clasa a noua cunoşteau 40%, iar 60% nu cunoşteau; în clasa a şasea 91% de copii au declarat că ştiu despre Avocatul Poporului, şi numai 9% - că nu ştiu. Motivul fiind că autoarea sondajului organizase anterior discuţii privind activitatea Ombudsmanului cu elevii din clasa a şasea.

La întrebarea "Cunoşti cum să te adresezi Avocatului Poporului pentru protecţia Drepturilor Copilului?" au fost propuse 4 variante de răspuns. Cei mai mulţi copii (60%-70%) au spus că ştiu despre Linia Verde a telefonului copilului - 0800 11 116. Destul de mulţi (40%-60%) au spus că ştiu că pot adresa o cerere la Ombudsmanul Copiilor, iar 20%-40% din copii au spus că nu cunosc cum să se adreseze la Avocatul Copilului.

La întrebarea "Cum consideri, care sunt drepturile copilului cel mai frecvent încălcate?" au fost propuse 4 variante de răspuns: dreptul la educaţie, dreptul la opinie, dreptul la sănătate, dreptul la odihnă. Copiilor li s-a propus să explice şi de ce este încălcat dreptul. Copii au indicat diferite cauze: Dreptul la educaţie, din punctul lor de vedere, este încălcat, deoarece unii copii cresc în familii sărace care nu le pot oferi şanse egale. Dreptul la sănătate, este încălcat, în opinia copiilor, deoarece medicina este cu plată şi nu toţi îşi pot permite investigaţii scumpe. Dreptul la odihnă, în opinia copiilor, este încălcat pentru că copiii sunt obligaţi să facă mai mult decât ar trebui, inclusiv şi teme mai multe. Dreptul la opinie, consideră copii că nu este respectat deoarece, deşi adulţii întreabă opinia copiilor, ei nu ţin cont de opinia celor mici, adesea chiar o neglijează.

La întrebarea "Ce ar putea face adulţii ca aceste drepturi să nu fie încălcate?" copii au spus că adulţii trebuie să se intereseze mai mult de opinia copiilor, să întrebe de specialişti ce soluţii sunt bune pentru copii şi toate acestea luând în consideraţie real opinia copiilor.

La întrebarea "Ce ai putea schimba tu?" copii au avut 3 poziţii: o parte din ei (50%-60%) au spus ca nu ştiu ce ar putea schimba, 20% au spus că oricum nu vor schimba nimic, deoarece nu sunt auziţi de adulţi, ceilalţi, aproximativ 20% au spus că pot să-i facă pe maturi să audă opinia lor.

Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului apreciază foarte înalt iniţiativele şi implicarea copiilor în activităţile de promovare a drepturilor copilului. Aportul fiecărui copil este preţios prin faptul că este dovada educării tinerii generaţii în spiritul respectului pentru drepturile omului. Este important de a discuta cu copiii pe înţelesul lor despre drepturile copilului.

O altă problemă analizată de Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, ţine de articolul 13 din Convenţie, care afirmă că copiii au dreptul la libertatea de exprimare şi că exercitarea acestui drept poate fi supusă numai restricţiilor prevăzute la articolul 13 alineatul (2). Obligaţia părinţilor şi a persoanelor care îi îngrijesc constă în faptul ca să le ofere orientări adecvate în funcţie de capacităţile în evoluţie copiilor. Copiii au dreptul să caute, să primească şi să împărtăşească informaţii şi idei şi să folosească mijloacele de diseminare a acestora, inclusiv vorbirea, scrisul şi limbajul semnelor şi o expresie non-verbală ca imagini şi obiecte de artă. Mijloacele de exprimare includ, de exemplu, cărţi, ziare, broşuri, afişe, bannere, mass-media digitale şi audiovizuale, precum şi îmbrăcămintea şi stilul personal.

Ombudsmanul Copilului mai atrage atenţia asupra respectării dreptului copilului la apartenenţă religioasă. Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului îndeamnă statul să întărească mecanismele de implementare ale articolului 14 al Convenţiei, care subliniază dreptul copilului la libertate religioasă şi recunoaşte drepturile şi îndatoririle părinţilor sau a reprezentanţilor legali de a orienta copilul într-o manieră compatibilă cu interesul său superior şi capacităţile sale evolutive (a se vedea şi articolul 5 din Convenţie). Cu alte cuvinte, copilul trebuie să exercite dreptul la libertatea religioasă, nu părintele, iar rolul parental se diminuează în mod progresiv, concomitent cu maturizarea copilului, acesta dobândind un rol din ce în ce mai activ în exercitarea alegerii pe parcursul adolescenţei. Libertatea religioasă ar trebui respectată în şcoli şi în alte instituţii, inclusiv în ceea ce priveşte alegerea de a participa la orele de instruire religioasă, iar discriminarea pe motivul convingerii religioase ar trebui interzisă.

O altă problemă monitorizată de Ombudsmanul Copilului o reprezintă dreptul copilului de a se asocia şi de a participa la manifestaţii paşnice. Pe parcursul anului 2017 Ombudsmanul Copilului a atenţionat de mai multe ori autorităţile publice şi părinţii cu privire la fenomenul implicării copiilor în manifestaţii politice172. În opinia Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, copiii au dreptul să participe la reuniuni, dacă acestea sunt paşnice, dacă participarea la aceste evenimente nu prezintă pericol pentru viaţă şi sănătatea copiilor şi dacă nu se aduce atingere demnităţii umane. În mod obligatoriu copiii trebuie să fie însoţiţi de către părinţi/reprezentaţi legali. Conform prevederilor din art.3, 13, 14 şi 17 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, toate acţiunile privind copilul trebuie să ia în consideraţie ansamblul intereselor superioare ale acestuia. Astfel, autorităţile statului, persoanele publice şi private, cât şi alte entităţi din domeniu trebuie să se asigure că orice acţiune organizată este în concordanţă cu respectarea interesului superior al copilului.

_________________________

172 http://ombudsman.md/ro/content/avocatul-poporului-pentru-protectia-drepturilor-copilului-atentioneaza-organizatorii

Respectarea dreptului la întrunire şi asociere este unul de o anvergura deosebită pentru dezvoltarea copiilor. Statul ar trebui să garanteze dreptul adolescenţilor la libertatea de asociere şi la întrunirea paşnică în toate formele sale, cu condiţia de respectare a restricţiilor definite în articolul 15 alineatul (2) din Convenţie, inclusiv prin acordarea de spaţii şi condiţii sigure pentru copii. Recunoaşterea juridică ar trebui acordată adolescenţilor pentru ca ei să-şi poată să se alăture sau să formeze propriile sindicate. De asemenea, ar trebui introduse măsuri pentru a proteja apărătorii drepturilor omului, adolescenţi, în special fetele, care se confruntă adesea cu ameninţări şi violenţă specifice sexului.

Copiii au mai atras atenţia Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului şi asupra faptului că le este încălcat dreptul consacrat la articolul 17 din Convenţie "Accesul la informarea corespunzătoare". Statul trebuie să asigure difuzarea informaţiilor pentru copii, conform vârstei şi dezvoltării acestora. În cadrul întâlnirilor, copiii au menţionat că nu există emisiuni radio şi de televiziune, educative, dezvoltative şi culturale, care ar fi corespunzătoare vârstei lor şi care ar avea scop contribuirea la dezvoltarea acestora. Copiii au vorbit despre nocivitatea informaţiei difuzate prin mijloacele media, precizând nu prezintă o sursă de informare şi educaţie.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului atrage atenţia autorităţilor publice responsabile de coordonarea activităţii mass-media la obligaţia statului de a asigura în mod prioritar difuzarea la posturile de televiziune/radio naţionale a emisiunilor pentru copii şi cu implicarea copiilor.

De asemenea Ombudsmanul Copiilor revine la problema accesului la informaţie pentru copiii cu dizablităţi. În acest context Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului aduce la cunoştinţă opinia copiilor cu dizabilităţi de care a luat act la mai multe întâlniri cu aceşti copii, care au menţionat lipsa de adaptare rezonabilă pentru situaţia şi dizabilitatea lor la toate posturile de televiziune difuzate la noi în ţară, lipseşte traducerea în limbajul semnelor sau titrarea emisiunilor informative, de ştiri, dezvoltative şi de divertisment, nu există adaptare pentru contentul orientat spre interesul copiilor, nu există cărţi şi alte materiale pentru copii în Braille. Această situaţie critică diminuează semnificativ accesul copiilor cu dizabilităţi la informaţie, creează condiţii pentru discriminarea lor pe criteriu de dizabilitate, le diminuează şansele de integrare socială. Atâta timp cât statul nu creează condiţii pentru adaptarea rezonabilă pentru persoane cu dizabilităţi, nu putem vorbi despre succesul integrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi şi a copiilor în special. Ombudsmanul Copiilor insistă asupra aspectelor menţionate mai sus anume din perspectiva importanţei pe care o capătă în ultimul timp comunicarea eficientă şi reuşită. Or în cazul lipsei de adaptare, în afara proceselor de dialog social eficient rămâne un număr semnificativ de copii, cei cu dizabilităţi, care rămân să existe în sistemul său închis, fără a fi incluşi în circuitul universal al dialogului social.

Ombudsmanul Copilului recomandă statului să aloce suficiente resurse financiare şi umane, care să permită autorităţilor îndeplinirea, în mod eficient, a obligaţiilor ce le revin, conform normelor prevăzute de Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, pe segmentul respectării drepturilor şi libertăţilor civile ale copilului.

PROTECŢIA FAŢĂ DE ABUZ ŞI NEGLIJARE

Convenţia ONU cu privire la drepturile сopilului, conform prevederilor articolului 19, complementează dreptul copilului de a fi protejat de abuz şi neglijare, iar în temeiul articolului 37 garantează protecţie împotriva tratamentelor şi pedepselor corporale aspre şi chinuitoare, degradante şi inumane, totodată, potrivit articolului 39 este reglementată obligaţia statului de a întreprinde măsuri pentru refacerea fizică şi psihologică a copiilor care au fost victime173.

_________________________

173 http://ombudsman.md/sites/default/files/conventia_ro.pdf

Convenţia privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale (Convenţia de la Lanzarote) prevede: "Prevenirea şi combaterea exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale comise asupra copiilor; protejarea drepturilor copiilor care sunt victime ale exploatării sexuale şi ale abuzurilor sexuale; promovarea cooperării la nivel naţional şi internaţional împotriva exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale comise asupra copiilor."

Obligaţia statului de a ocroti inviolabilitatea persoanei copilului, protejându-l de orice formă de exploatare, discriminare, violenţă fizică şi psihică se stipulează şi prin Legea privind drepturile copilului174 şi Codul Educaţiei175.

_________________________

174 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311654

175 http://lex.justice.md/md/355156/

Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului în Observaţiile finale indică obligaţiile statului: "Să creeze mecanisme, proceduri şi orientări pentru a asigura raportarea obligatorie a cazurilor de abuz sexual şi exploatare sexuală a copiilor şi să asigure anchetarea în mod eficient a actelor de abuz sexual şi exploatare sexuală şi aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de astfel de acte, inclusiv din instituţiile de aplicare a legii" şi "Să consolideze implementarea mecanismului de cooperare intersectorială în domeniul identificării, evaluării, referirii, asistenţei şi monitorizării copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobat în 2014, prin asigurarea resurselor umane, tehnice şi financiare adecvate ".

Protecţia copiilor faţă de abuz şi neglijare este mereu în vizorul Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, iar constatările la acest subiect au fost relatate şi în Raportul alternativ prezentat Comitetului ONU pentru drepturile copilului şi anume: numărul mare de copii supuşi abuzului şi neglijării, inclusiv abuzului psihologic, atât la domiciliu, în instituţii, cât şi la şcoală, precum şi de lipsa asistenţei pentru copiii victime ale abuzului şi neglijării. Ombudsmanul a atras atenţia şi asupra creşterii incidenţei abuzului sexual şi exploatării sexuale a copiilor, inclusiv în familie şi în special în rândul fetelor, precum şi inacţiunea specialiştilor în aplicarea legii şi în procesul de anchetare a cazurilor.

Amploarea fenomenului violenţei a fost confirmată şi de către copii la întâlnirile cu Ombudsmanul lor. Pe parcursul anului, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului s-a întâlnit cu copii din diferite localităţi ale ţării şi o bună parte dintre ei au recunoscut că sunt supuşi violenţei. Acelaşi aspect l-au indicat şi copiii şi tinerii care au participat la forumurile de discuţie cu genericul "Prevenirea şi eliminarea violenţei în familie şi în şcoală: abordarea multidisciplinară a fenomenului" organizate pe parcursul anului 2017 de comun cu Parlamentul Republicii Moldova, societatea civilă şi autorităţile publice locale176, în opt raioane ale ţării.

_________________________

176 http://ombudsman.md/ro/content/forumul-de-discutie-al-avocatului-poporului-pentru-protectia-drepturilor-copilului-cu-copiii, http://ombudsman.md/ro/content/avocatul-poporului-pentru-protectia-drepturilor-copilului-participat-la-cel-de-al-doilea, http://ombudsman.md/ro/content/ombudsmanul-copiilor-prezent-la-cel-de-al-cincilea-forum-impotriva-violentei-desfasurat-la, http://ombudsman.md/ro/content/avocatul-poporului-pentru-protectia-drepturilor-copilului-participat-la-cel-de-al-patrulea

În cadrul forumurilor Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a vorbit despre obligaţia statului de a proteja copiii împotriva abuzului, subliniind că violenţa reprezintă o încălcare concomitentă a mai multor drepturi ale copilului: dreptul la integritate fizică, demnitate umană şi protecţia copilului prevăzute de lege. Ombudsmanul a menţionat că autorităţile trebuie să-şi consolideze eforturile pentru a se asigura că toţi copiii sunt protejaţi împotriva violenţei în familie, la şcoală şi în societate. Prevenirea şi combaterea violenţei faţă de copii este una dintre cele mai importante misiuni ale statului. Aceasta poate afecta în mod grav bunăstarea copilului, dezvoltarea personală şi interacţiunea socială. Înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale pozitive, respectarea copilului în locul umilirii lui, renunţarea la indiferenţă şi acceptare faţă de violenţa împotriva copiilor sunt doar câteva dintre practicile ce trebuie înrădăcinate în societate, pentru a înlătura acest fenomen. În acest sens, trebuie consolidat mecanismul intersectorial a cărui sarcină este identificarea şi protecţia copilului aflat în situaţie de risc. Nu în ultimul rând, şcolii îi revine o responsabilitate majoră în educarea şi formarea la elevi a atitudinilor şi comportamentelor non-violente, inclusiv în mobilizarea părinţilor şi comunităţii locale pentru implicarea mai activă în rezolvarea actelor de violenţă şi diminuarea cauzelor care le declanşează.

Ombudsmanul este de părere că sunt necesare mai multe campanii de informare a copiilor cu privire la instituţiile şi organizaţiile care oferă servicii şi consultanţă pe probleme de violenţă. Promovarea legislaţiei care oferă protecţie victimelor violenţei în familie, abuzului sexual şi traficului, informarea tinerilor cu privire la efectele negative (pe termen mediu şi lung) ale violenţei etc. Nu mai puţin importantă este susţinerea copiilor victime ale violenţei, încurajarea acestora pentru a vorbi despre faptele de violenţă, cât şi acordarea suportului necesar de reabilitare psihologică.

Aceste aspecte au fost semnalate şi de copiii, participanţi la forum. Ei au mai vorbit despre măsurile care, în opinia lor, pot fi întreprinse, pentru a reduce riscul supunerii copiilor la toate formele de abuz. Printre cele propuse se numără restricţionarea accesului străinilor în instituţiile de învăţământ, instalarea camerelor de supraveghere, crearea locurilor pentru recreere în şcoală, instruirea copiilor în ceea ce priveşte relaţionarea pozitivă şi soluţionarea paşnică a conflictelor, dar şi cum să reacţioneze atunci, când sunt martori la cazurile de violenţă.

Copiii, la îndemnul Ombudsmanului, au efectuat mai multe sondaje în rândul elevilor din instituţiile în care învaţă. Analizând sondajele, constatăm că 70% din cei chestionaţi au menţionat că forma cea mai frecventă de pedeapsă la care sunt supuşi copiii în familie este agresiunea morală. Copiii sunt pedepsiţi pentru note rele obţinute la şcoală, neglijarea responsabilităţilor casnice şi neascultarea părinţilor. Agresiunea morală şi cea psihologică sunt formele de pedepse cele mai răspândite în şcoală. Conform spuselor elevilor, aceştia sunt pedepsiţi pentru temele nefăcute, discuţii în timpul orelor şi atitudine nerespectuoasă faţă de profesori. În urma sondajelor efectuate, copiii au stabilit că cel mai sigur mediu pentru copil rămâne familia, în timp ce mediul on-line este perceput drept cel mai nesigur.

Copiii au venit şi cu unele recomandări privind asigurarea instituţiilor de învăţământ cu psiholog şi cu medic. Copiii doresc ca discuţiile dintre părinte şi diriginte să fie individuale şi să le fie asigurată confidenţialitatea, desfăşurarea mai multor campanii de informare legate de siguranţa în mediul on-line. La fel, elevii au menţionat că îşi doresc un comportament mai calm din partea profesorilor şi părinţilor şi mai multe discuţii deschise şi sincere prin care li s-ar explica greşelile. Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a susţinut recomandările înaintate de copii, menţionând că va contribui la implementarea acestora în practică.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a remarcat rolul consiliilor elevilor în prevenirea actelor de violenţă prin participarea/organizarea activităţilor care prezintă modalităţi de a se proteja de pericol şi abuz. Copiii au fost încurajaţi să raporteze cazurile de violenţă pe care le cunosc şi să se implice în acţiuni de voluntariat şi susţinere a copiilor abuzaţi. De asemenea, Ombudsmanul Copiilor le-a dat asigurări că va fi sprijinul lor şi că le aşteaptă apelurile la Linia Fierbinte "Telefonul copilului 0 800 11116"177.

_________________________

177 http://ombudsman.md/ro/content/avocatul-copilului

În cadrul forumurilor, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a subliniat că Oficiul Avocatului Poporului este un mediator între autorităţile statale şi cetăţeni şi a îndemnat copii/ părinţii/reprezentanţii legali să se adreseze pentru a soluţiona problemele şi/sau conflictele de care se confruntă în cazul acţiunilor sau inacţiunilor autorităţilor publice.

Ombudsmanul Copiilor a atenţionat de mai multe ori presa, inclusiv la ultima conferinţă de presă cu tema "Dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzului şi violenţei"178 să fie foarte atentă la difuzarea materialelor cu un caracter violent, mai ales cu participarea copiilor, pentru că informaţiile difuzate pot fi dăunătoare pentru sănătatea psihică şi fizică a copiilor, pentru dezvoltarea lor fizică, mintală, spirituală şi morală. De asemenea, difuzarea imaginilor violente cu participarea copiilor reprezintă, de fapt, abuzarea în continuare a copilului care trebuie protejat. Ombudsmanul subliniază că şi copiii sunt deranjaţi de conţinutul unilateral şi perspectiva negativă a ştirilor care îi vizează.

_________________________

178 http://realitatealive.md/live-conferin-a-de-presa-sus-inuta-de-avocatul-poporului-pentru-protec-ia-drepturilor-copilului-maia-banarescu-cu-tema-dreptul-copilului-de-a-fi-protejat-impotriva-abuzului-i-violen-ei---67401.html

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului salută lansarea Studiului privind experienţele adverse din copilărie şi influenţa lor asupra comportamentelor de risc şi problemelor de sănătate la tinerii studenţi din Republica Moldova179, menţionând că este încă un semnal de alarmă asupra frecvenţei fenomenului de abuz fizic, emoţional şi sexual în familiile din ţară şi reiterează necesitatea de conjugare a eforturilor asupra reducerii riscurilor de maltratare a copilului. Ombudsmanul a subliniat că rezultatele studiului sunt îngrijorătoare, acestea demonstrează că experienţele din copilărie influenţează de cele mai multe ori negativ comportamentele tinerilor, având ca efect diminuarea capacităţii de integrare socială. Este necesar să se acorde mai multă atenţie prevenirii şi depistării precoce a problemelor de care se confruntă copiii.

_________________________

179 http://ombudsman.md/ro/content/maia-banarescu-voi-sustine-continuare-orice-actiune-ce-are-drept-scop-prevenirea-si

La 13 decembrie 2017, în cadrul audierilor publice desfăşurate în Parlamentul Republicii Moldova180 cu privire la cazurile de abuz sexual a minorilor, identificate în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a menţionat că sistemul de protecţie a copilului din ţara noastră are carenţe esenţiale. Lipsa specialistului în protecţia drepturilor copilului care trebuie să fie, conform Legii nr.140 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc, se resimte. Primarul, în calitate de autoritate tutelară locală, nu reuşeşte fizic să ţină sub control situaţia copiilor supuşi anumitor riscuri. În instituţiile de învăţământ trebuie introdusă o disciplină la care copiilor să li se vorbească despre relaţiile interpersonale, să le dezvolte abilitatea de a comunica, aspect foarte important în evitarea conflictelor. Prezenţa psihologului în instituţii este indispensabilă, întrucât acesta poate să prevină cazurile de abuz asupra copiilor şi capacitatea de a comunica despre faptele de abuz. La fel de importantă este educaţia pe care o primesc copiii acasă, or în ţara noastră, nu toţi părinţii sunt pregătiţi să le vorbească copiilor despre violenţă, inclusiv despre formele de abuz sexual.

_________________________

180 Cu ocazia Zilei mondiale de prevenire a abuzului asupra copiilor (19 noiembrie);

O altă formă de violenţă faţă de copil este exploatarea prin muncă. În Moldova există probleme serioase la capitolul protecţia copilului de exploatarea prin muncă. Există copii care sunt supuşi muncilor grele, periculoase şi de durată. Ei sunt antrenaţi în muncile agricole, din gospodăriile casnice, din industria de construcţii, devin frecvent victime ale traficului de fiinţe umane, sunt atraşi în reţele de prestări servicii sexuale şi pornografe infantilă, în alte activităţi ilegale precum cerşetoria, traficul de droguri. Este esenţial de subliniat că statul este obligat să se asigure ca nici un copil să nu fie implicat în munci care nu sunt oportune vârstei şi dezvoltării acestuia, indiferent dacă acestea sunt de natură familială sau comercială.

După cum s-a menţionat, din discuţiile purtate cu copiii în cadrul Forumurilor desfăşurate pe parcursul anului, dar şi din cadrul întâlnirilor avute cu copiii, specialiştii, părinţii, în urma vizitelor de monitorizare, adresărilor parvenite în adresa Ombudsmanului, din apelurile la Linia Fierbinte "Telefonul copilului" se constată că fenomenul violenţei faţă de copii este generat de mai mulţi factori precum: sărăcia şi consumul excesiv de alcool care afectează multe familii socialmente vulnerabile; lipsa de abilităţi parentale de a educa copiii; tradiţiile şi stereotipurile din societate care justifică violenţa; lipsa cunoştinţelor la copii despre elementele abuzului şi comportamentului abuziv, a modalităţii şi mijloacelor de apărare, indiferenţa şi toleranţa din partea societăţii faţă de actele de violenţă privind comunicarea/denunţarea, impactul negativ al informaţiilor mijloacelor on-line, incapacitatea mijloacelor mass-media de a relata cazurile de violenţă.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului apreciază eforturile întreprinse de autorităţile publice prin intensificarea acţiunilor de prevenire a violenţei, anunţarea/denunţarea cazurilor de violenţă, examinarea acestora şi protecţia victimelor abuzului, dar le consideră insuficiente, rigide şi segmentare. Actorii implicaţi în prevenirea violenţei şi protecţia copilului de violenţă, parte a mecanismului intersectorial nu au abilităţile necesare de identificare şi asigurare a măsurilor de protecţie şi suport, circumstanţe care reduc eficienţa intervenţiei acestora. De asemenea, se face resimţită lipsa serviciilor de reabilitare a victimelor şi a abuzatorilor, dar şi lipsa cadrului legal în domeniul de prevenire a comportamentului psiho-emoţional complex al copiilor.

Lipseşte o statistică unică privind actele de violenţă împotriva copiilor. Actualmente, fiecare entitate publică, ca parte a mecanismului intersectorial, deţine informaţii sub aspectul activităţii sale, care devin cunoscute doar în limita competenţei funcţionale. Această constatare este susţinută şi de reprezentanţii societăţii civile..

Ombudsmanul Copiilor subliniază că există puţine date oficiale care să indice proporţiile reale ale acestui fenomen, fapt cauzat de ratele nesemnificative de raportare a cazurilor, mai ales a celor consumate în familie. Violenţa în familie este tradiţional acceptată şi de cele mai multe ori are loc în "intimitatea" casei, nefiind percepută ca o încălcare a drepturilor copilului, ci mai degrabă ca o problemă personală. De exemplu, pedeapsa corporală aplicată copiilor ca metodă de disciplinare este adesea considerată un drept al părinţilor şi, din păcate, copiilor continuă să le fie teamă că, dacă vor depune plângeri că au fost supuşi violenţei, nu vor fi luaţi în serios sau profesioniştii la care s-au adresat le vor spune că nu este atât de grav cazul. Unii copii sunt convinşi că profesioniştii la care se vor adresa, vor păstra cazul în secret, dar nu-l vor soluţiona.

Cu regret, în ultimii ani, se constată o creştere a numărului cazurilor de victimizare a copiilor prin acţiuni de atentare la viaţa, sănătatea, dezvoltarea, demnitatea sau moralitatea acestora. În rol de abuzatori figurează în foarte multe cazuri părinţii, reprezentanţii legali sau alte persoane, în a căror grijă se află copiii. Informaţia prezentată de Inspectoratul General al Poliţiei, confirmă faptul că pe parcursul anului 2017 numărul copiilor victime ale infracţiunilor creşte 181.

______________________

181 Pe 1337 cauze penale (în a. 2016 – pe 908 cauze penale) 1401 (a.2016-961 cauze penale) copiii au devenit victime ale infracţiunilor.

În 332 cauze penale (în a. 2016 - în 211) copiii au fost victime ale infracţiunilor cu caracter sexual, în 52 cazuri (în a.2016 - 34), aceştia au fost abuzaţi în familie (de către tatăl biologic - 8, de concubin – 9, de alte rude - 6 şi de alte rude minore -31).

La fel, este de necesar de menţionat faptul că pe parcursul anului 2017 poliţia a fost sesizată privitor la 302 cazuri de violenţă în privinţa copiilor în mediul familial (în a.2016 - 358), în baza cărora au fost pornite 483 cauze penale (2016-75).

Pentru a asigura protecţia drepturilor copilului, au fost înaintate 177 demersuri pentru emiterea ordonanţei de protecţie (în anul 2016 -114), din ele 136 (în anul 2016 - 91) pentru protecţia victimei părinte şi copil şi 36 (2016-23) pentru protecţia doar a victimei copil.

Un alt compartiment, se referă la cazurile de violenţă în instituţiile de învăţământ, poliţia fiind sesizată/s-a sesizat din oficiu în/despre 275 cazuri (2016-202 cazuri) dintre care:

- profesori faţă de elevi – 38/45 cazuri;

- elevi faţă de profesori – 10/6 cazuri;

- între semeni – 227/156 cazuri.

http://mecc.gov.md/ro/content/ziua-internationala-nonviolentei-scoala-cate-cazuri-de-abuz-au-fost-raportate-i-semestru-al

Mecanismul intersectorial de colaborare este slab dezvoltat, în mod special pe segmentul ce ţine de identificarea familiilor unde persistă violenţă şi de realizare a acţiunilor de prevenire. Este necesar de remarcat şi accesul limitat a cetăţenilor, în mod special din localităţile mai îndepărtate, la informaţii cu privire la riscurile sociale, la prestatorii de servicii sociale şi actorii la care se pot adresa în caz de urgenţă.

Pentru remedierea situaţiei la acest compartiment Avocatul Poporului pentru drepturile copilului înaintează următoarele RECOMANDĂRI:

- Să fie întreprinse măsuri reale şi eficiente pentru consolidarea implementării mecanismului de cooperare intersectorială în domeniul identificării, evaluării, referirii, asistenţei şi monitorizării copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, prin asigurarea resurselor umane (specialist în protecţia drepturilor copilului), tehnice şi financiare adecvate;

- Anchetarea în mod eficient şi operativ a actelor de abuz sexual şi exploatare sexuală;

- Să fie extinsă cooperarea la nivel naţional şi internaţional pe domeniul prevenirii şi combaterii exploatării sexuale şi abuzului sexual comis asupra copiilor;

- Să se asigure în continuare instruirea necesară a tuturor specialiştilor care lucrează cu şi pentru copii, inclusiv instruirea sistematică a personalului care implementează cadrul legal privind prevenirea violenţei în familie;

- Să fie întreprinse măsuri de monitorizare şi asigurare ca raportarea cazurilor de abuz şi neglijare a copilului să fie obligatorie realizabilă pentru toate persoanele care lucrează cu şi pentru copii, în special copii cu dizabilităţi;

- Angajarea în fiecare instituţie de învăţământ a unui psiholog, precum şi cu o unitate salarială, care va implementa politicile de protecţie a drepturilor copiilor în aceste instituţii;

- Să fie creată şi să funcţioneze o bază de date unice privind actele de violenţă împotriva copiilor;

- Mass-media să atragă atenţia la difuzarea materialelor cu un caracter violent, mai ales a celor cu participarea/implicarea copiilor, informaţiile difuzate să corespundă criteriilor care minimalizează sau exclud aspectele dăunătoare pentru sănătatea psihică şi fizică a copiilor, pentru dezvoltarea lor fizică, mintală, spirituală şi morală;

- Mass-media să renunţe la abordarea senzaţională, îngustă a subiectului în favoarea analizei cazului, a complexităţii fenomenului şi a cauzelor care au provocat situaţia respectivă.

- Să fie promovată/încurajată difuzarea subiectelor pozitive care scot în evidenţă personalitatea copilului şi succesele acestuia;

- Opinia copilului să fie ascultată şi luată în consideraţie atunci când se iau deciziile care vizează copiii;

- Să fie extins numărul participanţilor la instruirile din cadrul programelor de educaţie parentală;

- Implicarea societăţii civile şi a mediului privat pentru asumarea programelor de educare pozitivă a copiilor.

ADMINISTRAREA JUSTIŢIEI JUVENILE

În conformitate cu prevederile articolelor 37 şi 40 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi ansamblul de Reguli minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administraţia justiţiei pentru minori "Regulile de la Beijing", "statele părţi recunosc oricărui copil bănuit, acuzat s-au cu privire la care s-a dovedit o încălcare a legii penale dreptul la un tratament conform cu simţul demnităţii şi al valorii personale, care să întărească respectul său pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale altora şi care să ţină seama de vârsta sa, precum şi de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate şi asumarea de către acesta a unui rol constructiv în societate"182.

_________________________

182http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=356341

Articolele 7 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează faptul că nici o persoană nu va fi condamnată pentru o acţiune sau o inacţiune care la momentul săvârşirii nu constituia o infracţiune de asemenea, Convenţia garantează pentru orice persoană faptul că cauza sa va fi judecată în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituite prin lege183.

_________________________

183http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=285802

Mai mult, organismele internaţionale atrag o atenţie deosebită fenomenului de respectare a termenelor rezonabili în cazurile judiciare în care sunt antrenaţi copiii.

La nivel naţional legalitatea procedurii judiciare în procesele în care figurează copiii este garantată de prevederile articolelor 21, 26 şi 117 din Constituţia Republicii Moldova184 şi de Codul penal. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului consideră că statul şi-a îndeplinit în mare parte obligaţiunile de conformitate a legislaţiei naţionale la rigorile stipulate de organismele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

_________________________

184http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731

Cu toate acestea, Comitetului ONU pentru drepturile copilului a înaintat Republicii Moldova în 2017 câteva observaţii185:

_________________________

185http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/TreatyBodyExternal/Countries.aspx?CountryCode=MDA&Lang=EN

- Absenţa unui sistem judiciar specializat pentru minori în Statul parte, lipsa legislaţiei privind copiii victime, martori şi infractori şi lipsa unor facilităţi de interviu adaptate copiilor în afara capitale;

- Durata detenţiei preventive, calitatea serviciilor juridice prestate pentru a ajuta copiii aflaţi în conflict cu legea, condiţiile de detenţie, accesul inadecvat la educaţie de calitate, inclusiv formare profesională, relele tratamente, inclusiv bătăile, detenţia în izolator şi copiii ţinuţi în instituţii de detenţie pentru adulţi.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului analizând situaţia din domeniul justiţiei, pe segmentul justiţiei juvenile, constată mai multe aspecte care necesită a fi îmbunătăţite. Procedurile urmate în sistemul judiciar naţional sunt caracterizate de un grad înalt de formalism şi insuficient adaptate la vârsta copilului. Prin reforma sistemului naţional de justiţie juvenilă din ultima perioadă s-a urmărit limitarea sau chiar evitarea contactului excesiv cu sistemul formal de justiţie, observarea modului în care sunt respectate drepturile omului (şi inclusiv ale copiilor) fiind principala motivaţie a modificărilor aduse legislaţiei penale. Cu toate acestea, Codul de procedură penală cuprinde un summum redus de dispoziţii speciale pentru cauzele în care sunt implicaţi copiii care au comis infracţiuni.

Articolul 40 din Convenţia cu privire la drepturile copilului subliniază că este de preferat ca aceştia să nu fie supuşi procedurilor juridice standard şi instituţionalizării, prevăzându-se o întreagă gamă de dispoziţii, precum cele referitoare la îngrijire, orientare şi supraveghere, la îndrumare, la perioadele de probă, la plasamentul familial, la programe de educaţie generală şi profesională şi la soluţii alternative celor privind îngrijirea într-un cadru instituţional, pentru a asigura copiilor un tratament în interesul bunăstării lor şi proporţional cu situaţia lor şi cu infracţiunea săvârşită.

Indiferent de modelul de tratament juridic aplicat copiilor care au comis infracţiuni, acesta va trebui să respecte interesul superior al copilului. În acest sens, o pondere corespunzătoare va fi acordată părerilor şi opiniilor copilului (acesta trebuind să fie tratat ca deţinător deplin de drepturi, exercitate în funcţie de capacitatea de dezvoltarea copilului). La aplicarea dispoziţiilor privind delincvenţa juvenilă, trebuie să se ţină cont de bunăstarea fizică şi psihică şi de interesele legale, sociale şi economice ale copilului. Toate celelalte drepturi ale copiilor în conflict cu legea penală precum dreptul la demnitate, la libertate, la tratament egal, la nediscriminare etc., trebuie să fie respectate.

Conform datelor statistice oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul a douăsprezece luni ale anului 2017, de către minori şi cu participarea acestora au fost săvârşite 798/941 infracţiuni, ceea ce constituie o scădere cu -15,2 %, faţă de perioada analogă a anului precedent. Astfel, din numărul total de cauze penale pornite, urmărirea penală a fost finisată în 738/885 cauze, dintre care 540/553 - au fost trimise spre examinare către instanţa de judecată, 191/325 - au fost încetate, 6 cauze clasate şi 1cauză a fost suspendată condiţionat186.

_________________________

186 http://politia.md/sites/default/files/nota_12_luni_2017_sait.pdf

Urmare a analizei situaţiei la compartimentul dat se constatată că, în perioada de raport, comparativ cu perioada analogă a anului precedent, au fost înregistrate: furturi - 555/636, jafuri - 52/61 , huliganisme - 29/27, infracţiuni legate cu droguri - 14/17, infracţiuni legate de aspectul sexual - 16/27, tâlhării - 8/12, 4/3 - omoruri şi vătămări intenţionate ale integrităţii corporale - 2/2187.

_________________________

187 Idem;

Ombudsmanul Copilului reiterează recomandările înaintate în Raportul său din anul precedent188 şi reaminteşte instituţiilor implicate că, deşi pe parcursul ultimilor ani autorităţile au înregistrat progrese privind consolidarea sistemului de justiţie pentru copii prin instituirea unor noi mecanisme preluate din experienţa altor state şi prin adaptarea acestora la realităţile sociale specifice pentru Republica Moldova, potrivit constatărilor din Raportul alternativ al Oficiul Avocatului Poporului la Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului189, unele probleme identificate pe parcursul anilor persistă, în privinţa acestor probleme autorităţile nu au întreprins acţiuni corespunzătoare pentru soluţionarea lor. Astfel, judecătorii în puţine cazuri aplică alte măsuri de constrângere decât arestul preventiv, iar mecanismul de mediere este nefuncţional. Deşi au fost depuse eforturi pentru consolidarea mecanismului de audiere a minorilor în condiţii speciale, totuşi se constată că spaţiile de audiere nu corespund standardelor în domeniu şi nu sunt utilizate corespunzător, inclusiv din cauza lipsei personalului sau a cunoştinţelor necesare, precum şi a condiţiilor tehnice. A fost constatat că la capitolul prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile nu au fost înregistrate progrese semnificative comparativ cu anii precedenţi, şi anume din motivul că nu există un document de politici publice, un plan naţional de prevenire a delincvenţei juvenile, elaborat în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu.

_________________________

188 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/raport_anual_copii_2016_0.pdf

189 http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/justitia_pentru_copii.pdf

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului atrage atenţia legiuitorului în capitolul dat şi asupra prestaţiei slabe a participanţilor în cadrul procesului judiciar (procuror/avocat). Copiii remarcă faptul că apărătorii care sunt desemnaţi din oficiu nu îi vizitează în penitenciare şi nu îi ajută să-şi construiască o linie de apărare eficientă. În multe cazuri copiii nici nu-şi cunosc apărătorii până la şedinţele de judecată. Mai mult, apărătorii şi procurorii în multe cazuri îşi permit chiar să nu se prezinte la procesele de judecată, motiv din care perioada de examinare a cauzelor nu corespunde principiului respectării parametrilor temporali rezonabili.

În conformitate cu prevederile Comentariului General nr.10 din 2007 al Comitetului ONU pentru drepturile copilului, judecarea cauzelor în care sunt implicaţi copii trebuie să fie o prioritate pentru statele membre şi trebuie să fie restrânse la cele mai mici exigenţe temporale posibile190.

_________________________

190 http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/TBSearch.aspx?Lang=en&TreatyID=5&DocTypeID=11

O altă situaţie specifică care îl îngrijorează pe Ombudsmanul Copilului este legată de Proiectul de lege "Privind măsurile şi serviciile destinate copiilor cu comportament deviant", care a fost propus de Ministerul de Justiţie. În opinia Ombudsmanului, proiectul dat nu corespunde standardelor şi rigorilor internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi nu poate fi susţinut spre promovare de către Avocatul Poporului pentru drepturile copilului. Proiectul conţine termeni ambigui şi neclari care vor duce la o interpretare largă şi distorsionată de către actorii implicaţi în procesul de implementare. De asemenea, propunerea cu privire la crearea unui "centru specializat", pentru copii care săvârşesc fapte penale grave, dar nu poartă răspundere penală, vine în contradicţie cu principiul respectării interesului superior al copilului.

În final, Ombudsmanul Copilului atrage atenţia legiuitorului asupra fenomenului de administrare a proceselor judiciare în cadrul cazurilor civile de divorţ şi de stabilire a domiciliului copilului de către instanţele judecătoreşti. În urma cererilor parvenite în cadrul Oficiului Avocatului Poporului şi din investigaţiile efectuate de către colaboratorii oficiului constatăm faptul că instanţele judecătoreşti nu iau în considerare opinia copilului, iar în alte cazuri, executorii judecătoreşti aplică metode care contravin standardelor de respectare a drepturilor copilului.

Analizând situaţia actuală, Ombudsmanul Copilului, vine cu un şir de RECOMANDĂRI menite să îmbunătăţească sistemul de administrare a justiţiei juvenile:

- A elabora o lege nouă care să se refere doar la copiii care au săvârşit fapte penale dar nu cad sub incidenţa răspunderii penale;

- A analiza posibilitatea de a include copiii care săvârşesc fapte mai puţin grave şi nu cad sub incidenţa legii penale, în calitate de subiecţi ai Legii privind protecţia specială copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi nr.140 din 14 iunie 2013;

- A implica organizaţiile neguvernamentale locale şi internaţionale în elaborarea şi implementarea programelor de instruire a personalului de asistenţă socială şi psihologică pentru minori din cadrul instituţiilor penitenciare;

- A spori implicarea organului de tutelă şi curatelă în executările silite pe cauzele cu implicarea minorilor;

- A instrui executorii judecătoreşti, reprezentanţii autorităţilor tutelare şi alţi actori implicaţi în relaţia dintre minor şi sistemul de justiţie;

- A elabora o metodologie cu privire la aplicarea măsurilor alternative detenţiei, în cazurile când aplicarea este posibilă.

SITUAŢIA COPIILOR AFLAŢI ÎN INSTITUŢIILE DE DETENŢIE

Conform prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, principiile de bază pentru admiterea privării de libertate trebuie să respecte următoarele condiţii: arestarea, detenţia sau încarcerarea unui copil trebuie să fie în conformitate cu legea şi trebuie să fie folosită doar ca măsură de ultimă instanţă şi pentru o perioadă cât mai scurtă de timp; şi niciun copil nu va fi privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului constată cu îngrijorare că, în multe situaţii, minorii se află în arest preventiv perioade inadmisibil de lungi care pot ajunge până la un an, ceea ce constituie o încălcare gravă a articolului 37 litera (b) din Convenţie. Ombudsmanul Copilului revine asupra importanţei existenţei unui pachet eficient de alternative, pentru ca autorităţile naţionale să îşi respecte obligaţia prevăzută la articolul 37 litera (b) din Convenţia ONU de a folosi privarea de libertate doar ca măsură de ultimă instanţă. În plus, instituţiile abilitate sunt obligate să întreprindă anumite măsuri legislative şi alte măsuri adecvate, pentru a reduce utilizarea detenţiei preventive. În anumite cazuri, aplicarea măsurii de arest preventiv, ca pedeapsă, încalcă prezumţia nevinovăţiei. Astfel, se impune necesitatea ca prin lege să se definească clar condiţiile, în care se stabileşte dacă trebuie să fie plasat sau păstrat copilul în detenţie preventivă, în special, pentru a asigura participarea acestuia în cadrul procedurii judiciare şi dacă acesta reprezintă un pericol imediat pentru sine sau pentru alţii. Durata detenţiei preventive ar trebui limitată prin lege, revizuirea periodică a duratei detenţiei preventive este imperativ necesară.

Analizând practica existentă în segmentul de detenţie a minorilor, Ombudsmanul Copilului reaminteşte autorităţilor abilitate în domeniu despre necesitatea de a racorda practicile naţionale la standardele internaţionale, la Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate191, Principiile pentru prevenirea delicvenţei juvenile "Principiile de la Riyadh"192 şi Ansamblul de reguli minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea Justiţiei pentru minori "Regulile de la Beijing". Republica Moldova urmează să reevalueze prevederile naţionale la capitolul dat şi să ridice gradul de compatibilitate a normelor interne cu cele enunţate supra.

_________________________

191 Adoptate prin Rezoluţia 45/113 din 14 decembrie 1990;

192 Rezoluţia 45/112 din 14 decembrie 1990;

Conform datelor oficiale ale Departamentului Instituţii Penitenciare al Republicii Moldova193, în anul 2017 în arest preventiv se aflau 28 de minori (în anul 2016 -26 de minori), dintre care 16 minori aveau vârsta de 17 ani.

_________________________

193 https://drive.google.com/file/d/1KJL2oqLxlIwZGLqHwzLWkbiqR1C_O_Ii/view

În cadrul activităţii sale, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman) nr.52 din 2014, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, a întreprins pe parcursul anului 2017 mai multe vizite la instituţiile de detenţie unde sunt plasaţi minori. Astfel, în urma acestor vizite au fost întocmite rapoarte de monitorizare şi au fost transmise mai multe acte de reacţionare instituţiilor respective. Cu toate acestea, este necesar să menţionăm că situaţia nu a cunoscut o schimbare evidentă, iar problemele au rămas fără soluţii.

În cadrul vizitelor la Penitenciarul pentru minori nr.10 Goian Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a sesizat mai multe carenţe care generează încălcarea drepturilor copilului şi îngreunează sau chiar fac imposibilă educarea copiilor şi ulterioara lor reintegrare în societate. Cu toate că în cadrul penitenciarului există, conform statelor de personal, psihologi care au menirea de a acorda consiliere şi a-i susţine pe copii în situaţia în care se află aceştia, a fost constatat că minorii nu sunt mulţumiţi de serviciile psihologice acordate şi evidenţiază faptul că nu pot beneficia la necesitate de convorbiri confidenţiale cu psihologul. O altă problemă depistată de Ombudsmanul Copiilor este faptul că programele psihologice existente în penitenciar sunt ineficiente şi nu reuşesc să răspundă necesităţilor copiilor.

De asemenea Ombudsmanul Copilului a depistat şi în 2017 că în Penitenciarul nr.10 Goian mai au loc cazuri de abuz şi violenţă fizică asupra copiilor, violenţă aplicată de către colaboratorii instituţiei penitenciare. Din spusele condamnaţilor minori, loviturile sunt aplicate în locuri greu de depistat prin modalităţi şi procedee care nu lasă urme vizibile pe corp. Acţiunile de violenţă în mare parte sunt aplicate de aceiaşi colaboratori, în situaţiile când se consideră că minorii nu se conformează ordinelor sau nu sunt suficient de "cuminţi". La acest compartiment menţionăm faptul că, în conformitate cu prevederile articolului 19 din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, statul are obligaţia de a proteja copiii de toate formele de maltratare săvârşite de părinţi sau de persoane răspunzătoare de îngrijirea copiilor.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului este îngrijorat şi de faptul că din perioada începând cu anul 2014 până în prezent Ombudsmanul Copiilor nu a recepţionat nici o scrisoare parvenită prin poştă de la deţinuţii minori.

În discuţiile cu copiii a fost menţionat faptul că în multe cazuri, pentru a scrie o scrisoare, minorii sunt nevoiţi să meargă la colaboratorul de serviciu, pentru a-i cere foaie, plic şi timbre după care transmit scrisoarea aceluiaşi colaborator, pentru ca scrisoarea să fie introdusă în cutia poştală. Procedura dată vine în contradicţie cu rigorile şi standardele internaţionale şi limitează dreptul la viaţă privată a copilului. Faptul că scrisorile nu ajung către destinatar ne face să concluzionăm că acestea fie nu sunt transmise de către colaboratorii penitenciarului, fie nu sunt preluate de către angajaţii oficiului poştal.

Pe parcursul anului Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a mai examinat problema transferului din izolatoarele de detenţie preventivă către Penitenciarul nr.10. În urma unor cereri recepţionate şi a acţiunilor de investigare realizate pe marginea cazurilor date, conchidem faptul că minorii nu sunt transferaţi din izolatoare către penitenciare în termeni rezonabili. Mai mult, au fost cazuri când administraţia Penitenciarului nr.10 Goian a refuzat preluarea unor anumiţi minori, pe care îi considerau mai "problematici".

O altă carenţă sistemică la care Ombudsmanul Copilului atrage atenţia legiuitorului sunt prevederile articolului 254 din Codul de Executare al Republicii Moldova "La împlinirea vârstei de 18 ani, comisia înfiinţată în penitenciar în componenţa enunţată la articolul 219 din prezentul cod hotărăşte asupra oportunităţii executării în continuare a pedepsei de către condamnat în penitenciarul pentru minori până la atingerea vârstei de 23 de ani."194. Menţionăm faptul că, pe parcursul anului, Oficiul Avocatului Poporului a înregistrat mai multe cereri în care copiii solicită intervenţia Ombudsmanului Copilului, pentru a contribui la neadmiterea transferului lor în penitenciarele pentru adulţi şi menţinerea în penitenciarul pentru minori până la vârsta de 23 de ani, după cum este şi prevăzut în legislaţia naţională. Copiii invocă faptul că transferul lor în penitenciarul pentru adulţi va face problematică sau chiar imposibilă încadrarea în sistemul de învăţământ general sau specializat şi va favoriza adâncirea lor în cultura criminală. De asemenea, mulţi dintre copii invocă faptul că transferul va pune în pericol viaţa şi sănătatea lor. În această ordine de idei menţionăm că rapoartele şi recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante şi Subcomitetului ONU pentru Prevenirea Torturii şi altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane sau Degradante, au subliniat de mai multe ori că nu este recomandabilă transferarea deţinutului, dacă se prezumă că situaţia nouă va crea o situaţie de risc pentru viaţa, sănătatea şi dezvoltarea lui. În acest context, are o relevanţă deosebită şi Recomandarea nr.R(89) 12 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la educaţia în penitenciare, care evidenţiază faptul că implementarea sistemului educaţional în penitenciar ajută la umanizarea acestora (penitenciarelor) şi este un mijloc important de facilitare a întoarcerii deţinutului în societate, pregătit atât din punct de vedere moral, cât şi din punct de vedere educaţional.

_________________________

194 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=336538

Situaţia este mai gravă în cadrul izolatoarelor de detenţie preventivă, unde sunt plasaţi minori care se află în procedura de urmărire penală. Comitetul ONU pentru drepturile copilului recomandă statelor membre să acorde o atenţie maximă acestui grup de copii, în special prin prisma respectării prezumţiei nevinovăţiei. Comitetul conchide faptul că, indiferent de modelul de tratament juridic aplicat copiilor care au comis infracţiuni, acesta va trebui să respecte interesul superior al copilului. În acest sens, o pondere corespunzătoare va fi acordată părerilor şi opiniilor lui (copilul trebuie tratat ca deţinător deplin de drepturi, exercitate în funcţie de capacitatea lui de dezvoltare). La aplicarea dispoziţiilor privind delincvenţa juvenilă este necesar să se ţină cont de bunăstarea fizică şi psihică şi de interesele legale, sociale şi economice ale copilului. Toate celelalte drepturi ale copiilor în conflict cu legea penală, precum dreptul la demnitate, la libertate, la tratament egal, la nediscriminare etc., trebuie să fie respectate.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului este îngrijorat de faptul care au avut loc în Penitenciarul nr.13, când un minor a fost violat de către colegii săi de celulă. Pe lângă gradul extrem de grav al faptei în sine, mai ales pentru că violenţei sexuale a fost supus un minor, angajaţii Departamentului Instituţiilor Penitenciare au avut puţine scrupule pentru aspectele morale ale cazului dat, au găsit acest fapt drept o sursă potrivită pentru a scrie despre asta o ştire şi au plasat-o pe pagina oficială a instituţiei, în care au admis publicarea informaţiilor cu caracter personal a persoanelor implicate în conflict195. De asemenea, informaţia dată a fost preluată de mai multe portaluri de ştiri care au publicat-o cu afişarea numelui minorului implicat196.

_________________________

195 http://penitenciar.gov.md/ro/content/cronica-evenimentelor-din-penitenciare-%C3%AEn-zilele-de-s%C4%83rb%C4%83tori

196 https://crimemoldova.com/news/kriminal/eugen-zagorjevschi-unul-dintre-asasinii-minorei-din-str-eni-i-ar-fi-violat-colegul-de-celul/

Comitetul ONU pentru protecţia drepturilor copilului recomandă insistent statelor membre crearea mecanismelor care nu vor admite scurgerea informaţiilor cu caracter personal referitor la identitatea copiilor care sunt implicaţi în acţiuni penale.

În această ordine de idei Avocatul Poporului pentru drepturile copilului recomandă autorităţilor de linie fortificarea mecanismelor pe segmentul protecţiei datelor cu caracter personal a minorilor care se află în custodia lor.

O altă încălcare sesizată de Ombudsmanul Copilului pe marginea aceluiaşi caz constă în faptul că administraţia penitenciarului a admis în celulele băuturi alcoolice care, presupunem, că se pregătesc pe loc, sau se aduc în instituţie prin intermediul colaboratorilor instituţiei de detenţie. Evidenţiem faptul că, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice nr.1100 din 30 iunie 2000197, se interzice comercializarea produselor alcoolice copiilor. Admiţând pătrunderea/fabricarea produselor alcoolice în cadrul penitenciarului, colaboratorii instituţiei au admis o încălcare gravă a drepturilor copilului.

_________________________

197 http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=334893&lang=1

Avocatul Poporului a constatat faptul că în cadrul penitenciarului nu există un mecanism bine definit cu privire la repartizarea minorilor în celule. Acest factor duce la faptul că minorii sunt repartizaţi aleatoriu în celule, fără a se ţine cont de compatibilitatea lor psihologică şi fără a se ţine cont de criteriul de vârstă. Această practică duce la apariţia conflictelor şi neînţelegerilor între aceştia şi poate avea consecinţe grave pentru viaţa şi sănătatea lor.

Ombudsmanul Copilului este îngrijorat de faptul că în cadrul sistemului penitenciar nu există un program psiho-educaţional, care ar avea drept scop diminuarea agresivităţii sexuale în rândul copiilor deţinuţi. Sperăm că odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la sistemul administraţiei penitenciare nr.300 din 21 decembrie 2017, situaţia în domeniul protecţiei drepturilor copilului în cadrul instituţiilor se va ameliora.

Pe parcursul anului 2017 Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a monitorizat respectarea dreptului la sănătate, pe segmentul serviciilor medicale şi a alimentaţiei copiilor aflaţi în sistemul penitenciar.

Ombudsmanul Copilului, din interviurile cu copiii deţinuţi, constată că la capitolul acordarea serviciilor medicale autorităţile statului încalcă drepturile acestora prin acordarea asistenţei medicale de calitate nesatisfăcătoare şi prin administrarea tratamentului fără consultarea iniţială a pacientului. Copiii menţionează că în unele cazuri consumă pastile care sunt aduse fără ambalajele specifice şi fără prezentarea datelor specifice cu privire la fabricare şi cu privire la termenul de valabilitate.

De asemenea copiii menţionează şi calitatea proastă a alimentelor din cadrul penitenciarului, produsele alimentare sunt de proastă calitate şi practic niciodată nu se ţine cont de regimul alimentar specific al unor deţinuţi în parte. Mai mulţi copii menţionează că, din cauza stării de sănătate, sunt nevoiţi să se alimenteze după un regim alimentar specific, recomandat de medic, care nu este luat în considerare de administraţia penitenciarelor. Mai mult, copiilor li se interzice să primească multe alimente din afară, deşi aceste produse ar putea ameliora situaţia lor, iar în perioada caldă a anului minorii nu primesc fructe sau legume proaspete. Menţionăm faptul că, în conformitate cu Recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copiilor, limitarea dietei alimentare a copiilor aflaţi în detenţie reprezintă o încălcare a rigorilor şi standardelor în domeniu.

În concluzia celor expuse supra, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului prezintă următoarele RECOMANDĂRI:

- De suplinit poziţiile de specialişti psihologi care vor contribui la menţinerea unui climat psihologic prielnic pentru dezvoltarea minorilor din instituţiile penitenciare;

- De elaborat în cadrul instituţiilor penitenciare metodologii de lucru concentrate pe principiul de respectare a drepturilor copilului;

- De evitat la maxim situaţiile de contact dintre deţinuţii minori şi deţinuţii adulţi;

- De creat servicii socio-educative care să corespundă realităţii şi necesităţilor reale de resocializare.

ACTIVITATEA AVOCATULUI POPORULUI PENTRU PROTECŢIA

DREPTURILOR COPILULUI ÎN CIFRE ÎN ANUL 2017

În procesul de examinare a cererilor parvenite în adresa Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului au fost constatate mai multe încălcări la compartimentul respectării drepturilor copilului. Cele mai grave se referă la: protecţia faţă de abuz şi neglijare, nedocumentarea copiilor; protecţia copiilor rămaşi fără ocrotire părintească; prevenirea delincvenţei juvenile şi asigurarea justiţiei prietenoase copilului; respectarea dreptului la educaţie; respectarea dreptului la sănătate; dezinstituţionalizarea şi incluziunea copiilor cu dezabilităţi; respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi; protecţia copiilor din instituţiile de detenţie; activitatea ineficientă a mecanismului intersectorial; lipsa specialistului pentru protecţia drepturilor copilului; lipsa psihologului în instituţiile de învăţământ; lipsa asistentului medical în instituţiile de învăţământ. Constatările date sunt făcute în baza adresărilor cetăţenilor, prin care aceştia solicită intervenţia Ombudsmanului Copilului, în temeiul mandatului, atribuit prin Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), nr.52 din 03 aprilie 2014.

Cererile parvenite către Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului în anul 2017

În perioada 01ianuarie 2017 – 31 decembrie 2017 în adresa Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului au parvenit 147 de cereri. Se atestă o creştere a numărului de adresări comparativ cu anii precedenţi (a.2016 – 95 cereri adresate). Din numărul total de adresări, 89 cereri au întrunit condiţiile de admisibilitate şi au fost acceptate spre examinare.

Din totalul de adresări către Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, 7,41% ( 10 cereri) sunt de la copii, iar restul sunt de la reprezentanţii legali ai acestora (137 cereri).

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului consideră că numărul mic de adresări nemijlocit de la copii este cauzat de insuficienţa mediatizării instituţiei Ombudsmanului Copilului, precum şi de necunoaşterea situaţiilor în care se pot adresa, dar şi de modul sau căile în care ei se pot adresa la Ombudsmanul Copilului.

În acest context, Ombudsmanul Copilului salută şi încurajează copiii să se adreseze nemijlocit la Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului în cazul în care necesită ajutor în apărarea drepturilor sale.

Datele statistice denotă faptul că în adresările parvenite către Ombudsmanul Copilului este invocată frecvent încălcarea următoarelor drepturi: la familie, la educaţie, la asistenţă şi protecţie socială, precum şi insuficienţa măsurilor corespunzătoare din partea instituţiilor statului pentru protejarea copilului împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare ori abuz, de abandon sau neglijare, de rele tratamente sau de exploatare.

În procesul de investigare a cererilor acceptate spre examinare, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, în temeiul art.24 şi 25 din Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman) este împuternicit în situaţiile în care sunt constatate încălcări ale drepturilor sau libertăţilor copilului să prezinte autorităţii sau persoanei cu funcţie de răspundere care au admis aceste încălcări, recomandări în vederea restabilirii imediate în drepturi a copilului.

Prin urmare, cele mai multe acte de reacţionare sunt avize, concluzii în judecată şi sesizări. Practic în toate cazurile examinate recomandările au fost îndeplinite.

În scopul perfecţionării legislaţiei în domeniul drepturilor şi libertăţilor copilului, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului pe parcursul anului 2017 a înaintat propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ sau eliminarea cauzelor şi condiţiilor ce creează premise pentru încălcarea drepturilor şi libertăţilor copilului, după cum urmează:

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului în procesul monitorizării privind asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor copilului şi realizării, la nivel naţional, de către autorităţile publice centrale şi locale, de către persoanele cu funcţie de răspundere de toate nivelurile a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului în perioada raportată a realizat, cu sprijinul financiar al UNICEF, următoarele studii:

√ Studiul "Mecanismul de monitorizare, evaluare şi raportare a implementării recomandărilor Comitetului ONU privind drepturile copilului";

√ Studiul "Evaluarea nevoilor de ajustare a cadrului de reglementare a mecanismelor prin care este asigurată protecţia copiilor aflaţi în situaţii de risc la standardele internaţionale în vederea asigurării monitorizării corespunzătoare a Convenţiei ONU pentru drepturile copilului";

√ Raportul tematic "Respectarea drepturilor copiilor la nume şi cetăţenie";

√ Raportul tematic "Evaluarea situaţiei copiilor plasaţi în casele-internat pentru copii cu deficienţe mintale Orhei şi Hânceşti în proces de dezinstituţionalizare";

√ Raportul tematic "Incluziunea socială a copiilor cu dizabilităţi senzoriale".

Urmare a constatărilor stabilite în cadrul realizării acestor rapoarte, Ombudsmanul Copilului a înaintat autorităţilor vizate de subiect recomandările respective.

În scopul asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor copilului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului este în drept să acţioneze din oficiu, pentru a asista copilul aflat în dificultate sau în situaţii de risc, fără a solicita acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.

Astfel, pe parcursul anului 2017, Ombudsmanul Copilului s-a sesizat din oficiu în 19 cazuri, în care s-a atestat încălcarea dreptului la sănătate – 4; dreptului la educaţie - 3; protecţie fata de abuz si neglijare -9 şi dreptul la familie – 3 .

Sesizările din oficiu au fost urmare a publicării informaţiei despre minori sau/şi cu implicarea minorilor din mijloacele mass-media, reţelele de socializare şi în baza informaţiei obţinute de la Linia Fierbinte "Telefonul Copilului" (0 800 11116).

Pe parcursul anului 2017 în cadrul Oficiului Avocatului Poporului au fost înregistrate 126 de apeluri telefonice la Linia Fierbinte "Telefonul Copilului" (0 800 11116). Din numărul total de apeluri, 123 au parvenit de la adulţi şi doar 3- de la copii.

Datele statistice denotă faptul că în mare parte cetăţenii solicită consultaţie juridică în vederea protecţiei copilului în caz de violenţă faţă de acesta, privind dreptul la asistenţă socială necesară, fie cu probleme legate de dreptul de a beneficia de pensie de întreţinere.

Spre examinare au fost preluate 5 cazuri (violenţă în familie/încălcarea graficului de întrevederi de către un părinte /refuzul de a întreţine copilul /stoparea indemnizaţiei de tutelă).

Este necesar de menţionat că adesea la Linia Fierbinte "Telefonul Copilului" (0 800 11116) persoanele solicită consultaţie juridică şi nu neapărat în aspecte ce ţin de drepturile copilului.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului constată că se atestă faptul că numărul de apeluri la Linia Fierbinte "Telefonul Copilului" (0 800 1116) este mic, mai ales de la copii, deoarece apelul poate fi efectuat doar de la un număr de telefon fix, dar şi din cauza insuficientei mediatizări a acesteia.

PREVENIREA TORTURII

Anul 2017 a evocat multitudinea şi complexitatea problemelor cu care încă se mai confruntă statul în contextl asigurării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în locurile de detenţie.

Cazul Braguţa a readus pe agenda publică incapacitatea sau nedorinţa fermă a autorităţilor în eradicarea fenomenului torturii şi a impunităţii. Din momentul reţinerii primului de angajaţii poliţiei şi până la plasarea acestuia în instituţiile penitenciare au fost violate total sau parţial garanţiile minime împotriva relelor tratamente (normele CPT) şi demnitatea umană. Indiferenţa, neglijenţa şi factorul uman; şirul de reforme iniţiate, dar nefinalizate; eşecul de comunicare instituţională, în special între instituţiile sistemului penal şi ale celui civil; documentarea şi raportarea defectuoasă a actelor de tortură; lipsa unor reglementări interne clare cu privire la intervenirea în situaţii excepţionale şi de izolare a persoanelor cu dizabilităţi sau cu tulburări; nerespectarea procedurii de reţinere prevăzute de art.167 Cod de procedură penală al R. Moldova; insuficienţa angajaţilor responsabili de supravegherea şi securitatea reţinuţilor; imposibilitatea gestionării crizelor comportamentale etc.sunt doar câteva elemente subiective ale acestui proces vicios, care a condus la un final tragic – decesul unei persoane aflate în custodia statului198.

_________________________

198 Raport special privind rezultatele investigării din oficiu a cazului de deces în custodia statului a cetăţeanului Andrei Braguţa, http://ombudsman.md/ro/advanced-page-type/tematice  

Problemele sistemice, precum şi gradul de implicare a autorităţilor în această speţă au fost expuse în repetate rânduri de Avocatul Poporului, organismele internaţionale şi organizaţiile societăţii civile.

În altă ordine de idei, reformele iniţiate nu pot atinge rezultate scontate decât în cazul unei susţineri politice şi financiare depline în acest domeniu. Prin urmare, prin analiza situaţiei în domeniul prevenirii torturii, Avocatul Poporului îşi propune să ofere un instrument de lucru util pentru toate autorităţile implicate în procesul continuu de reformă a sistemului penitenciar, poliţiei şi ocrotirii sănătăţii din perspectiva asigurării respectării demnităţii umane şi a drepturilor persoanelor private de libertate, cît şi a angajaţilor care activează în aceste sisteme.

Prezentul capitol are ca sursă principală constatările rezultate din 48 vizite preventive desfăşurate în 48 locuri de detenţie în perioada februarie – decembrie 2017. Pentru a evidenţia anumite aspecte privind sistemul de detenţie au fost utilizate rezultatele investigaţiilor efectuate de Direcţia Investigaţii şi Monitorizare din cadrul OAP, reprezentanţelor teritoriale ale OAP (Bălţi, Cahul, Comrat, Varniţa), precum şi datele cu privire la specificul cererilor remise şi restituite de către Direcţia Gestionare Cereri din cadrul OAP pe parcursul 2017. Potrivit datelor OAP, în 2017 au parvenit 488 cereri din locurile de detenţie, dintre care 86 au fost preluate pentru investigare. În majoritatea cererilor sunt reclamate condiţiile rele de detenţie. Alte surse de informaţie constituie cele peste 300 note informative parvenite la OAP prin intermediul sistemului operaţional din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, informaţiile din mass-media, rapoartele sectorului asociativ, rapoartele autorităţilor vizate (Departamentul Instituţiilor Peniteniare, Inspectoratul General de Poliţie, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale), precum şi constatările organismelor internaţionale de domeniu (Comitetul Împotriva Torturii, Subcomitetul pentru prevenirea torturii).

Avocatul Poporului reaminteşte că în activitatea sa de prevenire a torturii, prezintă recomandări autorităţii sau persoanei responsabile pentru îmbunătăţirea situaţiei persoanelor private de libertate, îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi prevenirea torturii. Astfel, în 2017 au fost elaborate 48 de rapoarte cu 350 recomandări de îmbunătăţire a situaţiei în locurile de detenţie şi de prevenire a torturii. Rata de implimentare a recomandărilor este medie.

1. Prevenirea torturii în activitatea autorităţilor

1.1 Comisia parlamentară pentru drepturile omului şi relaţii interetnice

La 22 noiembrie 2017 Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice a Parlamentului a desfăşurat audieri publice la tema "Prevenirea torturii şi a relelor tratamente în penitenciare, în instituţiile de detenţie preventivă, în instituţiile psihiatrice", cu participarea factorilor de decizie naţionali. Astfel, Comisia a dispus următoarele:

În opinia Avocatului Poporului, prin Hotărârea sa, Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice a accentuat existenţa problemelor sistemice şi a încurajat cu suport politic autorităţile executive. Totuşi, în mare parte, realizarea Hotărârii Comisiei ţine de capacitatea şi disponibilitatea injectărilor bugetare considerabile în sistemul de asigurare a detenţiei, inclusiv continuarea susţinerii reformelor în sectorul justiţiei şi sistemului de executare a pedepselor. Avocatul Poporului reaminteşte că toate activităţile respective urmează a fi efectuate cu respectarea demnităţii umane şi a principiilor fundamentale.

1.2 Angajamentul poliţiei în prevenirea torturii

Urmare a recomandărilor Avocatului Poporului, precum şi a angajamentelor internaţionale asumate, autoritatea poliţienească şi-a propus priorităţi privind:

- Implementarea Strategiei de dezvoltare a Poliţiei pentru 2016-2020 şi a planului de acţiuni;

- Implementarea Strategiei naţionale de ordine şi securitate publică pentru 2017-2020 şi a planului de acţiuni;

- Aprobarea Normelor minime obligatorii pentru spaţiile de detenţie şi unităţile de transport specializate destinate persoanelor deţinute aflate în custodia Poliţiei;

- Demararea procedurii de elaborare a documentaţiei de proiect şi a devizului de cheltuieli pentru izolatoarele de detenţie provizorie din cadrul subdiviziunilor poliţiei (realizate 10 proiecte);

- Achiziţionarea a 10 unităţi de transport standardizate pentru escortare;

- Realizarea activităţilor de instruire în domeniul drepturilor omului;

- Elaborarea procedurilor operaţionale de operare la reţinere, detenţie şi escortare;

- Reglementarea procedurilor de sistare a activităţii izolatoarelor şi /sau celulelor.

1.3 Angajamentul autorităţii penitenciare în prevenirea torturii

În 2017, potrivit Raportului de bilanţ al activităţii sistemului penitenciar autoritatea penitenciară:

- A instituit sistemul progresiv de executare a pedepsei;

- A analizat funcţionalitatea tuturor penitenciarelor în cadrul suportului EUTAP 4;

- A instituit comunitatea terapeutică în Penitenciarul nr.9 Pruncul pentru schimbarea comportamentală şi tratamentului adicţiei persoanelor private de libertate depedendente de droguri;

- A pilotat metodologia privind planul individual de tratament al deţinuţilor minori şi adulţi;

- A pilotat programul de pregătire pentru eliberare a persoanelor private de libertate;

- A dat în exploatare unu nou sector locativ în Penitenciarul nr.2 Lipcani cu capacitatea de 100 locuri;

- A demarat lucrările de proiectare în detaliu a construcţiei noului penitenciar în municipiul Chişinău cu capacitatea de 1500 locuri;

- A achiziţionat trei autospeciale pentru transportarea deţinuţilor;

- A instituit sistemul de audiere a deţinuţilor prin videoconferinţă şi de examinare de către judecătorii de instrucţie a chestiunilor conform articolului 469 CPP, în spaţii special amenajate la sediul instituţiilor penitenciare;

- A reevaluat capacitatea de cazare a sistemului penitenciar (limitele de cazare);

- A aprobat numărul, durata şi periodicitatea convorbirilor telefonice în detenţie;

- A simplificat procedurile de acordare a dreptului la deplasare fără escortă pentru persoanele private de libertate;

- A preluat finanţarea programelor HIV şi TB pentru deţinuţi;

- A asigurat accesul deţinuţilor la tratament antiviral al Hepatitelor C, testare rapidă HIV şi Hepatita virală C;

- A aprobat procedura de inspectare a penitenciarelor prin prisma evaluării nivelului de îndeplinire a funcţiilor pedepselor privative de libertate

- A aprobat Regulamentul privind exploatarea sistemului de monitorizare video în cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare;

- A aprobat Regulamentul privind sistemul mixt de evidenţă a petiţiilor în cadrul DIP.

2. Jurisprundenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele pronunţate în 2017

În 2017 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis trei hotărâri prin care a condamnat Republica Moldova pentru violarea articolului 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Merită apreciere faptul că la baza Cauzei Baştovoi, în calitate de suport probatoriu, au fost utilizate Rapoartele de monitorizare ale Avocatului Poporului privind situaţia din Penitenciarul nr.13. Curtea a observat că Guvernul nu a prezentat nici o dovadă în susţinerea afirmaţiei sale că au avut loc îmbunătăţiri considerabile în ultimii ani.

Stricto senso, Curtea notifică Republica Moldova despre necesitatea stringentă de soluţionare a custodiei în condiţii minime de detenţie în cadrul Instituţiei Penitenciare nr.13 din Chişinău. Această hotărâre se răsfrânge asupra întregului sistem de executare a pedepselor, incapabil deocamdată să asigure respectarea demnităţii umane în izolare, după cum urmează:

În cauza Braga, pe lângă alte violări, Curtea a decis că ar fi existat un tratament inuman al reclamantului în perioada de aflare a acestuia în instituţia de detenţie spitalicească nr.16. Perioada de 23 zile a fost suficientă pentru ca Înalta Curte să constate rele tratamente. Totuşi, condamnarea survine pentru perioada 2001. Trebuie de remarcat că potrivit situaţiei constate în anul 2017, în Penitenciarul nr.16 există premise de îmbunătăţire a situaţiei cu privire la condiţiile de detenţie.

Cauza Grecu vine să încurajeze autorităţile să combată impunitatea asupra abuzurilor poliţieneşti, din păcate valabile şi în perioada de raportare. Eşecul în asigurarea unei investigaţii efective, precum şi a unei compensaţii pentru acte de tortură trebuie să atingă pe de o parte nivelul de satisfacţie şi reabilitare a victimei, pe de altă parte – prevenirea faptelor noi.

3. Recomandările Comitetului ONU împotriva Torturii

În perioada 7-8 noiembrie 2017 Comitetul împotriva Torturii a analizat cel de-al III-lea Raport periodic al Republicii Moldova. Comitetul a salutat aspectele pozitive ce au vizat ratifacarea tratatelor internaţionale (Convenţia privind drepturile persoanelor cu disabilităţi, Statutul de la Roma al Curţii penale internaţionale, Convenţia privind statutul persoanelor apatride şi Convenţia privind reducerea apatridiei, recunoaşterea competenţei Comitetului de a primi şi examina comunicări în baza art.21, 22 ale Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ), revizuirea legislaţiei, precum şi modificarea politicilor, programelor şi măsurilor administrative în vederea aplicării Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.

În cadrul acestui exerciţiu, Instituţia Ombudsmanului, în calitate de Instituţie Naţională de Protecţie a Drepturilor Omului (NHRI), a prezentat Raportul alternativ asupra măsurilor luate de stat pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în virtutea Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. La fel, reprezentanţii NHRI au participat la sesiunile Comitetului Împotriva Torturii (CAT) în cadrul dialogului confidenţial cu reprezentanţii Oficiului şi la rundele de sesiuni cu întrebări pentru reprezentanţii Statului – Republica Moldova. În mare parte, recomandările înaintate statului de către Avocatul Poporului s-au regăsit în îngrijorările şi recomandările Comitetului:

Până la 6 decembrie 2018, Republica Moldova urmează să furnizeze Comitetului împotriva Torturii informaţii despre paşii întreprinşi ca urmare a recomandărilor referitoare la:

- Mecanismul naţional de prevenire a torturii;

- Asigurarea garanţiilor legale fundamentale persoanelor private de libertate şi

- Decesul în detenţie a cetăţeanului Andrei Braguţa.

4. Rezumatul situaţiei în locurile de detenţie

Constatările Avocatului Poporului

4.1 Instituţiile penitenciare

Activitatea sistemului penitenciar urmează a fi realizată în strictă concordanţă cu principiile legalităţii, respectării demnităţii umane şi a drepturilor omului, cu excluderea condiţiilor ce ar duce la tratament inuman şi degradant.

Sistemul penitenciar al Republicii Moldova are misiunea de a pune în executare pedepsele şi măsurile privative de libertate, în scopul de a spori siguranţa societăţii şi a preveni recidiva şi cuprinde 17 instituţii penitenciare. Aceste activităţi urmează a fi îndeplinite în strictă concordanţă cu respectarea demnităţii umane, a drepturilor omului, cu eliminarea condiţiilor ce ar putea conduce la tratament inuman şi degradant, facilitând readaptarea şi reintegrarea în societate a indivizilor aflaţi în custodie. La fel, una dintre atribuţiile principale ale sistemului penitenciar este asigurarea siguranţei locurilor de detenţie. Spaţii sigure, condiţii materiale conforme cu standardele internaţionale, mediu favorabil de muncă pentru angajaţii sistemului sunt condiţii esenţiale a exerciţiului tuturor drepturilor fundamentale ale persoanelor private de libertate.

Timp de două decenii sunt enunţate aceleaşi probleme sistemice, cum sunt subfinanţarea instituţiilor de detenţie, suprapopularea, lipsa igienei, asistenţa medicală precară, insuficienţa personalului, relaţii ostile şi abuzuri, automutilări, lipsa programelor de reabilitare şi integrare socială, aplicarea excesivă a forţei fizice şi mijloacelor speciale, detenţie în semisubsoluri, celule reci, lumină insuficientă, umiditate, condiţii precare de igienă, sistem de canalizare şi de ventilaţie nefuncţional, lipsa sau insuficienţa lenjeriei de pat, a păturilor şi obiectelor esenţiale de igienă, măsuri ineficiente de dezinfectare şi deratizare etc.

Infrastructura învechită şi neadaptată sistemului celular, care nu permite separarea condamnaţilor în sectoare mici, combinată cu lipsa personalului de custodie, duce la perpetuarea violenţei şi a subculturii în mediul penitenciar. Intimidarea şi maltratarea anumitor categorii de deţinuţi este un fenomen grav criticat de Comitetul împotriva Torturii. Aceste neajunsuri sunt reflectate permanent în rapoartele internaţionale, hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, rapoartele Avocatului Poporului, media şi sectorul asociativ. Sistemul penitenciar continuă să se confrunte cu grave probleme pe aspecte ce ţin, inclusiv, de asigurarea garanţiilor minime de detenţie, în special, din cauza pasivităţii factorului politic şi a acţiunilor insuficiente ale executivului.

Avocatul Poporului apreciază eforturile reprezentanţilor sistemului penitenciar în a soluţiona problemele sistemice enunţate. Totuşi, este nevoie de o mai mare implicare pentru ameliorarea situaţiei în domeniu. În Republica Moldova suntem martorii unei duble sancţiuni aplicate persoanei condamnate: pe de o parte, privarea de libertate, suficientă, pentru ca pedeapsa să-şi atingă scopul, iar pe de altă parte, suportarea condiţiilor de detenţie inumane care depăşesc limita de jos a normei ce le reglementează, şi care creează frustrare şi revoltă în rândurile persoanelor deţinute. Iar acesta este motivul pentru care pedeapsa nu-şi mai atinge scopul, ba mai mult, induce o stare de nesiguranţă sau, în unele cazuri, pune în pericol viaţa persoanelor din custodie. Sunt motive suficiente pentru a se impune o serie de măsuri, dincolo de cele scrise pe hârtie, pentru ca şi această categorie socială restrânsă să poată fi ulterior reintegrată în societate.

Avocatul Poporului reiterează că nu se poate vorbi despre performanţe atâta timp, cât nu există resurse financiare pentru reformarea din temelie a întregului sistem. Eşecul investiţiilor minore este resimţit. Avocatul Poporului face apel la autorităţile executive să identifice şi să suplinească bugetul Departamentului Instituţiilor Penitenciare (Autoritatea Naţională a Penitenciarelor din 2018) - în vederea asigurării tratamentului uman al beneficiarilor şi executării reformei demarate în contextul Strategiei menţionate. Lipsa mijloacelor financiare nu poate fi justificată timp de decenii.

La fel, Avocatul Poporului accentuează necesitatea de a dezvolta cultura managerială, inclusiv cea de atragere a fondurilor externe în sistemul punitiv. De asemenea, angajaţii sistemului urmează a fi continuu instruiţi în domeniul drepturilor omului. Or orele planificate sunt insuficiente pentru asimilarea percepţiilor şi conştientizării principiilor şi valorilor fundamentale. Tot aici, Avocatul Poporului reaminteşte despre necesitatea investiţiilor în resursele umane prin salarii decente, condiţii optime şi rezonabile de muncă, avantaje profesionale. Un sistem penitenciar va fi eficient în condiţiile unei satisfacţii echitabile, adecvate şi motivante de muncă a angajaţilor acestuia.

4.1.1 Suprapopularea penitenciarelor

La 31 decembrie 2017, în sistemul penitenciar erau deţinute 7635 de persoane, faţă de 7762 care erau deţinute la 31 decembrie 2016.

În acest sens, DIP susţine o diminuare cu 127 persoane a numărului de persoane deţinute. Diminuarea numărului de persoane în detenţie este cauzată de:

- aplicarea Legii 210/2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova;

- aplicarea de către organele de urmărire penală şi instanţele de judecată a prevederilor art.186 CPP (termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi prelungirea lui nu trebuie să depăşească 12 luni) conform hotărârii Curţii Constituţionale nr.3 din 23.02.2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a alineatele 3), 5), 8) şi 9) ale articolului 186 din Codul de procedură penală.

Numărul total al persoanelor private de libertate este constituit din: condamnaţi -6294 (în 2016-6377), preveniţi -1341 (în 2016-1385); arestaţi contravenţional - 4 (în 2016-12).

Din numărul total al persoanelor private de libertate, 491 sunt femei (în 2016-520); 70 - minori (băieţi/fete - 69/1) (comparativ în 2016-62/2); 108 - ex-funcţionari publici (în 2016-137) şi 123 - condamnaţi la detenţie pe viaţă (în 2016-118).

La 29 decembrie 2017 prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1159 a fost aprobat numărul maxim de persoane admis pentru deţinere în penitenciare. Astfel, potrivit ultimei evaluări a capacităţii de cazare a sistemului penitenciar a fost stabilit că, în condiţia respectării normelor CPT care prevăd că unui deţinut trebuie să-i revină o suprafaţă de cel puţin de 4m2 de spaţiu în încăperile de detenţie, în instituţiile penitenciare pot fi plasate 6735 de persoane, faţă de 7635 de persoane deţinute la momentul evaluării (31 decembrie 2017). Respectiv, asistăm la suprapopulare de 900 persoane199.

_________________________

199 Raportul de activitate al Departamentului Instituţiilor Penitenciare pe anul 2017.

În cadrul activităţii de prevenire Avocatul Poporului a constatat suprapopulare în:

- Penitenciarul nr.7 Rusca (vizita preventivă din 16 februarie 2017);

- Penitenciarul nr.3 Leova (vizita preventivă din 04 mai 2017);

- Penitenciarul nr.17 Rezina, (vizita preventivă din 26 septembrie 2017).

4.1.2 Condiţiile inumane de detenţie

Asigurarea unor condiţii minime de detenţie în instituţiile penitenciare rămâne o problemă majoră. Actualmente, statul nu-şi poate onora obligaţia de a asigura spaţii de detenţie demne şi sigure.

În cauza Şişanov c. Moldovei (cererea nr.11353/16), Curtea, sub aspectul articolului 46 din Convenţie a concluzionat că autorităţile naţionale trebuie să pună în aplicare, fără întârziere, un remediu sau un set de remedii, cu efect preventiv şi compensatoriu şi să garanteze despăgubiri pentru încălcarea prevederilor art.3 CtEDO. Astfel, în 2017 prin Legea 163/2017 au fost aprobate aşa-numitul "mecanism compensatoriu" pentru preveniţii sau condamnaţii care au reclamat condiţii rele de detenţie. Acest mecanism urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019. Legiuitorul a concis că astfel victimele alegaţiilor de tratament inuman şi degradant vor putea beneficia de un recurs compensatoriu naţional atât prin recompensă bănească, cât şi prin reducerea perioadei de detenţie. Totuşi un calcul estimativ al valorii compensatorii pentru fiecare zi de detenţie, recunoscute ca inumane pentru cca 7000 de deţinuţi ar constitui o povară excesivă asupra bugetului public, dar şi o inechitate faţă de alte categorii vulnerabile de persoane (spre ex: pentru zi de detenţie estimativ unui deţinut ar reveni 100 lei* 30 zile = 3000 lei/ lună).

Soluţia în speţă aparţine instanţelor de judecată naţionale. Sarcina de a asigura lipsa încălcării condiţiilor de detenţie revine administraţiei instituţiei penitenciare. În calitate de suport probatoriu alternativ al relelor tratamente pot fi utilizate Rapoartele Avocatului Poporului cu privire la situaţia în locurile de detenţie. Respectiv, Avocatul Poporului a înregistrat o tendinţă din partea condamnaţilor şi apărătorilor acestora de valorificare a Rapoartelor de vizită şi de solicitare în prezentarea concluziilor în instanţele naţionale în calitatea de intervenient accesoriu. În trei asemenea cauze reclamanţii au obţinut câştig de cauză.

În 2017 Avocatul Poporului a investigat 47 cereri cu privire la condiţii inumane de detenţie. Majoritatea cererilor au parvenit din Penitenciarul nr.13 Chişinău, Penitenciarul nr.15 Cricova, Penitenciarul nr.11 Bălţi şi Penitenciarul nr.4 Cricova.

În acest sens, Avocatul Poporului a remis 9 acte de reacţionare cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor materiale de detenţie.

Spre exemplu, în Blocul 3 din Penitenciarul nr.13 Chişinău, celulele sunt în demisol, reci, cu lumină naturală şi artificială insuficientă, persistă umezeala şi mucegaiul, iar sistemul de canalizare şi ventilare sunt nefuncţionale, lipseşte lenjeria de pat, fapte ce ating un nivel minim de severitate şi pot constitui tratament inuman.

În vizitele de documentare, angajaţii OAP au constatat stare precară sanitaro-igienică a celulelor, generată inclusiv de deţinuţi; umezeală şi mucegai; saltele învechite şi în stare deplorabilă, prezenţa insectelor parazitare, a şobolanilor; lipsa dulapurilor pentru depozitarea bunurilor personale; grupuri sanitare (wc/lavoare) insalubre şi cu miros înţepător, locuri în care nu este asigurată intimitatea; încăperi reci, în special baia; lipsa spaţiilor pentru uscarea hainelor; amplasarea mesei de consum lângă weceu; lipsa curentului electric, fire electrice neizolate corespunzător; lipsa ventilării şi accesul limitat la lumina naturală etc.

În lipsa unor programe ocupaţionale pentru deţinuţi, aceştia îşi petrec timpul de detenţie doar în celule, cu excepţia perioadei de recreare, fapt care sporeşte riscul violenţei între deţinuţi.

O practică vicioasă, constatată de Avocatul Poporului, ţine de plasarea persoanelor care declară greva foamei sau solicită protecţie în izolatoarele disciplinare din cadrul penitenciarelor. Aceste spaţii, de regulă sunt amplasate în subsol, sunt înguste, unele au geamurile blocate astfel, încât nu pătrunde lumina zilei, persistă întunericul. Astfel, persoanele care au reclamat violarea drepturilor în custodie, sunt supuse la rele tratamente prin plasarea lor în condiţii nocive şi degradante, existând o formă de penalizare dublă şi nu o formă de protecţie.

Într-o altă cauză investigată, Avocatul Poporului a constatat că în izolatorul de detenţie provizorie sunt deţinute persoanele cu statut de condamnat în perioade când au loc acţiuni de urmărire penală, participări la şedinţele de judecată sau alte acţiuni procesuale:

În cauza P.O, petiţionarul a invocat detenţia nemotivată de peste 30 zile într-un izolator de urmărire penală contrar statutului său de condamnat, precum şi refuzul administraţiei instituţiei penitenciare de a-l transfera la locul de executare a pedepsei. Suplimentar, petiţionarul a completat că suferă de o maladie, care agrevează starea sănătăţii din cauza detenţiei în condiţiile de izolator. La avizul Avocatului Poporului, administraţia penitenciară a organizat escortarea lui P.O. la locul de executare a pedepsei. La fel, administraţia penitenciară a invocat că tergiversarea ar fi avut loc din cauza insuficienţei mijloacelor de escortare (transport şi angajaţii de escortă), precum şi din cauza respectării unui grafic prestabilit de DIP.

Având în vedere durata şi tergiversarea anchetelor penale şi/sau a procesului de judecată, condamnaţii sunt nevoiţi să se afle în condiţii de isolator sau alt regim decât cel prescris prin sentinţa judecătorească pe perioade îndelungate, contrar normelor generale ale Codului de executare (art.173 alin.(4).

Aceste practici sunt multiple, iar Avocatul Poporului le consideră ca măsură de răzbunare din partea administraţiilor penitenciare pentru faptul deplângerii acţiunilor acestora. În acest sens, Avocatul Poporului reiterează necesitatea de a escorta condamnaţii ori de câte ori este necesar şi doar pe perioada duratei procesului/fie acţiunilor de urmărire penală, ulterior cu readucerea condamnatului la locul de executare a pedepsei.

Mai mult, menţionăm că delegaţiile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) la examinarea serviciilor de îngrijire a sănătăţii din închisori îşi exprimă clar ataşamentul său faţă de principiul general că deţinuţii au acelaşi drept la acelaşi nivel de îngrijire medicală ca şi persoanele care trăiesc în libertate. Acest principiu se bazează pe drepturile fundamentale ale individului.200

_________________________

200 Cel de-al 3-lea Raport general al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT) (CPT/Inf (93) 12);

Articolul 169 din Codul de executare stipulează că condamnaţii au "dreptul la apărarea şi respectarea de către instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei a demnităţii, drepturilor şi libertăţilor pe care le are, inclusiv de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum şi, indiferent de consimţămîntul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau sănătatea, beneficiind, după caz, de măsuri de protecţie din partea statului". În acest context, Avocatul Poporului reiterează că Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în mai multe cazuri a condamnat Republica Moldova pentru violarea articolelor 3 şi 5 al CEDO pentru condiţii inumane şi degradante de detenţie, inclusiv dreptul la libertate şi siguranţă.

Potrivit Departamentului Instituţiilor Penitenciare pentru funcţionarea sistemului penitenciar în 2017 au fost valorificaţi 456 milioane lei din 475 milioane lei alocaţi din bugetul de stat. Pentru servicii reparaţii curente au fost cheltuite 0,3% din sumă, pentru investiţii capitale - cca 6,7%, pentru accesorii de pat şi îmbrăcăminte – 1,4%.

4.1.3 Asigurarea medicală în penitenciare

În 2017 Avocatul Poporului a investigat 32 de cereri privind alegaţii de încălcare a dreptului la ocrotirea sănătăţii, în contextul de acordare a asistenţei medicale necesare. Petiţionarii au invocat că întâmpină dificultăţi de acces la serviciile instituţiilor medico-sanitare publice, inclusiv prin faptul că penitenciarele nu pot asigura escorta, din lipsă de personal. La fel, deţinuţii s-au plâns de calitatea asistenţei medicale acordate, de faptul că sunt nevoiţi să-şi procure medicamente de sine stătător sau din contul rudelor. Au fost examinate 2 cereri în care a fost invocată acordarea asistenţei medicală cu întîrziere de 6 - 12 luni, fapt care a dus la agravarea stării de sănătate.

O problemă veche, dar care Avocatul Poporului consideră că urmează a fi abordată repetat, ţine de deficienţa/tergiversarea examinării cauzelor cu privire la eliberarea din detenţie pe motiv de maladie gravă/incurabilă.

Spre exemplu, în 2017 Comisia medico-consultativă din cadrul DIP a examinat 56 dosare cu privire la eliberarea din detenţie pe motiv de boală. Din 56 dosare, doar 22 au fost acceptate şi remise instanţei. Din 22 remise instanţei – 6 persoane au fost propuse pentru eliberare. Între timp 4 persoane au decedat. Doar 2 persoane din 56 au fost eliberate condiţionat pe motiv de boală. Potrivit informaţiilor oferite de DIP, în 2017 în sistemul penitenciar au fost înregistrate 42 decese din cauza bolii (cardiovasculare, oncologice), dintre care 3 suicide.

Potrivit normelor în vigoare, administraţia penitenciarului poate înainta demers cu privire la eliberarea din detenţie a persoanei care suferă de o maladie gravă. În practică, această procedură este anevoioasă atât din cauza acţiunilor/inacţiunilor judecătorilor, cât şi a Comisiei specializate medico-consultative din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Ambele instituţii nu se grăbesc să adopte o decizie cu privire la eliberarea din penitenciar a persoanei cu stare gravă de sănătate. Tot aici, se include durata procedurilor de examinare a dosarelor, precum şi lipsa unui termen pentru pronunţarea hotărârii. De multe ori, şedinţele de judecată sunt amânate pe perioade îndelungate şi nu se ţine cont de starea gravă a sănătăţii deţinutului.

Avocatul Poporului, fără a interveni în procesul justiţiabil, susţine că orice persoană trebuie tratată cu respect, în special care se află în stare avansată a maladiei, iar practicile respective vicioase urmează a fi abolite. Reamintim că în cauza Dorneanu c României (cererea nr.1818/02), Curtea a statuat că detenţia unei persoane cu cancer în formă terminală reprezintă un tratament inuman, contrar prevederilor articolului 3 al Convenţiei.

În aceeaşi ordine de idei, Avocatul Poporului conchide că este necesară revizuirea Ordinului Ministerului Justiţiei nr.331/2006 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prezentare a condamnaţilor grav bolnavi pentru liberarea de executarea pedepsei, pentru a-i oferi persoanei posibilitatea să urmeze tratament în favoarea vieţii sale, în instituţiile medico-sanitare publice. Accentul urmează a fi focusat pe om şi valoarea umană. O pedeapsă poate fi executată şi prin alte măsuri non-privative de libertate.

Un caz de succes, soluţionat de Avocatul Poporului, a fost reincluderea deţinuţilor bolnavi de hepatita virală C în Programul naţional de combatere a hepatitelor B,C,D. Potrivit Departamentului Instituţiilor Penitenciare, intervenţia Avocatului Poporului a facilitat includerea în programul de terapie antivirală a 7 pacienţi.

În cadrul activităţii de prevenire a torturii, Avocatul Poporului a înaintat recomandări instituţiilor penitenciare, după cum urmează:

4.1.4 Violenţa faţă de deţinuţi

În 17 cereri deţinuţii au reclamat Avocatului Poporului că au fost supuşi la violenţă, tratament inuman şi răfuială din partea gardienilor, inlcusiv în perioada percheziţiilor. 8 plângeri au parvenit din cadrul Penitenciarului nr.15 Cricova. În toate cazurile, Avocatul Poporului a remis organelor procuraturii demersuri de pornire a urmăririi penale.

Potrivit Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în 2017 au fost înregistrat faptul de provocare a leziunilor corporale la 1106 persoane (automutilări, violenţe între deţinuţi, accidentări etc.. În adresa organelor procuraturii au fost remise 602 sesizări. Urmare a sesizărilor, au fost iniţiate 17 procese-verbale în baza articolului 78 Cod contravenţional. La fel, au fost iniţiate 280 anchete interne, soldate cu sancţionarea disciplinară a 4 colaboratori. Pe 3 cauze organele procuraturii au pornit urmărire penală.

4.1.5 Decese dubioase în penitenciar

În anul 2017, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în 5 cazuri de decese dubioase în penitenciare. Pe toate cazurile de deces, la demersul Ombudsmanului, a fost pornită urmărire penală. Constatările respective urmează a fi expuse de organele procuraturii.

La 27 octombrie 2017 pe site-ul www.crime.md201 a fost plasată o ştire cu privire la decesul în condiţii suspecte a unei tinere deţinute (Cauza B.M.). Avocatul Poporului s-a autosesizat şi a efectuat demersurile necesare, inclusiv vizite de documentare. Deşi angajaţii penitenciarului nr.16 au susţinut decesul de moarte naturală, totuşi în urma expertizei medico-legale s-a constatat că decesul a survenit în urma şocului anofilactic, reacţie alergică. Pe cauza respectivă a fost iniţiată o anchetă penală.

_________________________

201 https://crimemoldova.com/news/social/o-de-inut-din-penitenciarul-nr-16-a-decedat-n-condi-ii-suspecte/  

După 2 zile de aflare în sistemul penitenciar, a decedat tânărul Andrei Braguţa. O anchetă cu privire la neglijenţă este în proces de derulare. Totuşi, Avocatul Poporului a iniţiat propria investigaţie, constatând că atât factorul uman, cât şi nerespectarea unor norme interne aparent minore, ar fi putut condiţiona agravarea sănătăţii lui.

Potrivit Raportului special202 al Avocatului Poporului, Andrei Braguţa s-a aflat în instituţiile sistemului penitenciar timp de două zile, în perioada 24-26 august 2017. În ziua de 24 august 2017, timp de cca 40 min., ultimul a fost ţinut în ecluza Serviciului de escortă al Penitenciarului nr.13 pe perioada întocmirii dosarului personal pentru etaparea prevenitului la Penitenciarul nr.16 cu statut de spital penitenciar, după care a fost escortat la Penitenciarul nr.16, unde a decedat pe 26 august 2017, la ora 03.00 noaptea, în Secţia psihiatrie.

_________________________

202 http://ombudsman.md/ro/advanced-page-type/tematice  

O tentativă de a-l plasa pe Andrei Braguţa în Penitenciarul nr.13 a fost întreprinsă la 21 august 2017. După expirarea termenului de reţinere (72 ore), week-endului şi în baza Încheierii din 18 august 2017, emise de judecătorul Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, Iurie Obadă, angajaţii Izolatorului de Detenţie Preventivă din cadrul Direcţiei de Poliţie Chişinău (IDP) l-au etapat pe Andrei Braguţa la Penitenciarul nr.13 pentru plasarea în izolatorul de urmărire penală. În acea zi, serviciul special al Penitenciarului nr.13 a admis plasarea lui Braguţa în baza documentelor din dosarul personal, însă, serviciul medical a refuzat primirea acestuia din motivul că informaţiile cu caracter medical erau insuficiente, neconcludente, datele anamnestice neclare, examinarea medicală nu conţinea examenul clinic şi paraclinic, inclusiv consultaţia medicului psihiatru.

Potrivit explicaţiei şefei serviciului medical al Penitenciarului nr.13 "...la data de 21 august 2017 angajaţii poliţiei l-au adus pe reţinutul Braguţa Andrei în Penitenciarul nr.13-Chişinău. Astfel, personal l-am examinat pe deţinutul respectiv, însă acesta prezenta un tablou clinic neclar, nu reacţiona la stimuli externi şi era plasat în zona de admisie în poziţie orizontală. Din acest considerent, neavând … date anamnestice, informaţii dacă acesta se afla la evidenţă medicală în sectorul civil precum şi alte date obiective despre starea de sănătate a deţinutului, le-am explicat angajaţilor poliţiei că este necesar ca deţinutul Braguţa Andrei mai întâi să fie examinat clinic şi paraclinic în cadrul Spitalului de Urgenţă şi ulterior în baza concluziei medicale va fi decisă tactica ulterioară şi dacă e necesar de a-l transfera în Penitenciarul nr.16-Pruncul". De asemenea în document se menţionează că "în rezultatul acestei discuţii angajaţii Batalionului de escortă a MAI l-au luat pe deţinutul Braguţa Andrei, pentru a-l escorta la Spitalul de Urgenţă şi în ziua aceea nu au mai revenit"203

_________________________

203 Încheierea DIP la cercetarea de serviciu cu referire la decesul deţinutului Braguţa Andrei în Penitenciarul nr.16-Pruncul din 7 septembrie 2017;

La începutul investigaţiei, Avocatul Poporului a fost informat că Andrei Braguţa nu a parvenit în Penitenciarul nr.13 în ziua de 21 august 2017. În acelaşi timp, angajaţii IDP susţineau că a existat o tentativă de plasare a lui Andrei Braguţa în acest penitenciar. Ulterior, administraţia Penitenciarului nr.13 a recunoscut faptul refuzului de a primi în izolator pe reţinut în cauză. Respectiv, în procesul investigării, Avocatul Poporului a constatat că ambele părţi nu au făcut menţiuni despre refuzul plasării lui Andrei Braguţa în Penitenciarul nr.13 de tip izolator. La fel, s-a constatat că angajaţii IDP l-au escortat pe Andrei Braguţa la IMSP Institutul de Medicină Urgentă, însă acolo a fost imposibilă examinarea medicală conform solicitării Serviciului medical al penitenciarului nr.13. În fine, angajaţii IDP au decis plasarea prevenitului în IDP, fapt ce a avut loc după ora18.00. La această etapă, Avocatul Poporului a constatat că administraţia Penitenciarului nr.13 şi IDP nu a executat Încheierea judecătorului de instrucţie a Judecătoriei Ciocana, potrivit căreia Andrei Braguţa urma să fie plasat sub arest. Totodată, Avocatul Poporului a intenţionat să afle dacă această încălcare a fost una intenţionată şi/sau o problemă sistemică.

Aşadar, art.200 alin (1) din Codul de executare al Republicii Moldova, prevede că "...primirea condamnatului în penitenciar se efectuează de către administraţia penitenciarului, după ce i se stabileşte identitatea, pe baza dispoziţiei de executare, a hotărârii de condamnare, a actelor de identitate, a altor documente, în modul prevăzut de Statutul de executării pedepsei de către condamnaţi". În acelaşi timp, pct.18, secţiunea 4 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi prevede că "…pentru primirea deţinuţilor în penitenciare constituie întrunirea cumulativă a următoarelor acte: actul care constituie temeiul detenţiei şi actul care confirmă identitatea deţinutului. În cazul primirii unui deţinut care se află în tranzit sau a unui deţinut transferat dintr-o altă instituţie penitenciară sau de la organul care a efectuat reţinerea, este necesar de a fi prezentate, suplimentar la actele menţionate mai sus, lista de însoţire şi dosarul personal al deţinutului respectiv, precum şi dispoziţia directorului Departamentului Instituţiilor Penitenciare privind transferul acestuia204.

_________________________

204 Statutul executării pedepsei de către condamnaţi;

Prevederile normative citate supra indică obligativităţiunea de a primi persoanele în sistemul penitenciar, examenul medical sau orice alte documente medicale nefiind necesare pentru accedere. Din contra, în responsabilitatea penitenciarelor intră efectuarea examinării medicale a deţinuţilor, indiferent de starea acestora. Aici, legislatorul a inclus garanţia de raportare a tuturor cazurilor de rele tratamente, tortură, leziuni declarate şi observate în procesul primirii deţinuţilor şi nu a interzis neplasarea acestora în sistemul penitenciar.

Avocatul Poporului a primit plângeri cu privire la refuzul plasării în penitenciare a preveniţilor pe motivul lipsei examenului medical. Acesta presupunea o suprasarcină pentru Serviciul de escortă al poliţiei de a transporta preveniţii la serviciile de urgenţă, centre de sănătate sau puncte medicale, pentru întocmirea fişelor medicale, ca ulterior aceste persoane să fie replasate în izolatorul de urmărire penală.

Avocatul Poporului constată această "procedură" drept una formală, care generează tergiversare în procesul de primire în sistemul penitenciar a preveniţilor, respectiv, care încălcă procedurile de detenţie. Pe această cale, Avocatul Poporului reiterează abolirea practicilor de refuz în primirea deţinuţilor în lipsa documentelor medicale, precum şi respectarea întocmai a prevederilor articolului 200 din Codul de executare şi punctului 18 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.

În decembrie 2017 Avocatul Poporului a fost informat despre decesul de moarte naturală şi fără semne de violenţă a deţinutului M.Z în vârstă de 41 ani (aflat la evidenţa medicului narcolog). Avocatul Poporului a iniţiat o investigaţie, în urmă căreia a constatat că cauza decesului lui M.Z. putea fi supradozarea metadonei/ fie administrarea incorectă, completată de detenţie în condiţii insalubre, lipsa ventilaţie, supraaglomerare, fumatul pasiv, precum şi neglijenţa medicală. Materiale respective au fost remise organelor procuraturii.

4.1.6 Situaţia în spitalele de psihiatrie

La 20 septembrie 2017 la ora 12.09 min, pe reţeaua de socializare "Facebook" a fost postat un mesaj cu privire la alegaţii de rele tratamente faţă de o pacientă internată în Secţia nr.4 a Spitalului Clinic de Psihiatrie din mun. Chişinău205. În mesajul plasat, utilizatorul Irina Rotari susţine că fiica ei, Cristina Rotari (numele a fost făcut public de tutore) fiind internată la tratament în Secţia nr.4 a Spitalului Clinic de Psihiatrie a fost agresată fizic de angajaţii Secţiei. În suportul afirmaţiilor sale, Irina Rotari a postat într-un grup al rețelei date 4 poze ce arată la echimoze pe corpul pacientei.

_________________________

205 https://www.facebook.com/groups/396011323875941/ 

Având în vedere că imaginile publice prezumau alegaţii de rele tratamente, angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au efectuat o vizită preventivă pentru documentarea cazului. Scopul vizitei a fost verificarea primară a acţiunilor/inacţiunilor instituţiilor publice, persoanelor cu funcţii de răspundere de toate nivelurile prin prisma atribuţiilor funcţionale, legislaţiei naţionale şi a standardelor internaţionale în domeniul drepturilor omului în contextul asigurării dreptului la integritate fizică şi psihică şi la asistenţă medicală necesară faţă de pacientele custodiate de Spitalul Clinic de Psihiatrie.

La momentul vizitei, în Secţia nr.4 de femei, a Blocului curativ nr.3 din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie se aflau 84 de paciente (3 la externare), dintre care 38 de femei internate în Salonul pentru paciente cu afecţiuni grave. Capacitatea Secţiei nr.4 este de 90 persoane.

În timpul vizitei au fost purtate discuţii cu vice-directorul IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie, cu şefa Secţiei nr.4 de femei şi medicul psihiatru al secţiei, precum şi cu alţi angajaţi, dar şi cu beneficiarii. Printre problemele majore specificate de angajaţii spitalului se numără: lipsa personalului, motivarea insuficientă, lipsa unor reglementări clare cu privire la imobilizare, respectarea dreptului la intimitate în cazul instalării camerelor video pe hol şi saloane, contactul cu rudele, conlucrarea cu Centrele de sănătate mintală şi comunitare, iresponsabilitatea actorilor publici faţă de pacientele post-externare, lipsa activităţilor psiho-educaţionale, cât şi de ordin normativ şi structural – ca urmare a reformelor în domeniul sănătăţii.

Cu privire la pacienta Cristina Rotari, în cadrul vizitei, angajaţii OAP au observat echimoze şi leziuni pe membrele inferioare, obraz, în regiunea ochiului stâng de diferite dimensiuni cu o localizare proaspătă. Pacienta a fost internată repetat la 04 septembrie 2017 cu liberul consimţământ, fiind adusă de mama, Irina Rotari. La examinare în Secţia de internare, conform fişei medicale, leziunile corporale lipsesc. Acţiuni de imobilizare, separare, potrivit angajaţilor SCP faţă de pacienta Rotari nu au fost aplicate. La fel, nu a fost sporit tratamentul medicamentos, pentru a nu dăuna stării de sănătate. Informaţii privind sesizarea organelor de drept cu privire la leziunile corporale lipsesc. Până la ziua vizitei, Spitalul de psihiatrie nu ar fi solicitat examinarea medico-legală a pacientei şi nu a întreprins măsuri de protecţie sau siguranţă.

Cauza respectivă reaminteşte din sistemul de sănătate mental, probleme la care s-a referit anterior Avocatul Poporului, şi anume în aspect ce ţin de siguranţa, securitatea, viaţa şi integritatea pacienţilor.

Avocatul Poporului reaminteşte că atunci cînd o persoană face afirmaţii credibile că a fost supusă unor tratamente, contrar articolului 3 CEDO, de către poliţie sau alţi agenţi ai Statului, se impune efectuarea unei investigaţii oficiale efective. Iar în cazul în care Statul omite să facă acest lucru poate exista o situaţie care să cadă sub incidenţa articolului 3 din Convenţie. Este de menţionat că această obligaţie derivă şi din prevederile art.10 alin.(31) CPP R.Moldova, conform cărora sarcina probaţiunii neaplicării torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante îi revine autorităţii în a cărei custodie se află persoana privată de libertate, plasată la dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori consimţămîntul său tacit. Rezultatele anchetei cu privire la alegaţiile de rele tratamente nu au fost făcute publice. Victima este asistată de avocaţii Institutului pentru Drepturile Omului.

În cadrul activităţii de prevenire au fost vizitate Spitalele de psihiatrie Orhei şi Chişinău. În timpul vizitelor nu au fost constatate alegaţii de rele tratamente. Totuşi, s-a observat că există practici de aplicare a loviturilor pacienţilor pentru încălcări interne, fumatul şi consumul alcoolului; lipsa procedurilor de imobilizare clare; insuficienţa activităţilor de ergoterapie; plasarea pacienţilor de sex masculin cu cel feminin etc.

Astfel, Avocatul Poporului a înaintat recomandări instituţiilor psihiatrice, după cum urmează:

4.1.7 Situaţia în internatele psihoneurologice

În 2017 Oficiul Avocatului Poporului a primit informaţii cu privire la problema documentării beneficiarilor şi asigurarea medicală în internate.

Urmare a vizitelor preventive a fost constatat că se practică antrenarea în munci a beneficiarilor contrar voinţei acestora, plasarea în spaţii închise a beneficiarilor în calitate de pedeapsă; lipsa unor mecanisme/pârghii de soluţionare a conflictelor dintre beneficiari; insuficienţa activităţilor ocupaţionale şi de reintegrare; insuficienţa personalului tehnic; cunoştinţe reduse a angajaţilor în domeniul drepturilor omului; salarii demotivante; lipsa mecanismului de depunere a plângerilor; contactul minim cu lumea externă; lipsa mecanismelor de protecţie a angajaţilor faţă de abuzuri din partea beneficiarilor, calitatea asistenţei medicale, alimentaţie proastă etc.

4.1.8 Situaţia la Izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie

La 15 iunie 2017 a fost efectuată o vizită de monitorizare la izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Izolatorul dispune de 6 celule şi a fost renovat în 2016. Plângeri cu privire la alegaţii de tortură nu au parvenit. Izolatorul este într-o stare bună. Totuşi, în urma analizei situaţiei la faţa locului, Avocatul Poporului a înaintat următoarele RECOMANDĂRI:

4.1.9 Situaţia în izolatoarele de detenţie preventivă

În gestiunea Inspectoratului General al Poliţiei (IGP) se află 38 inspectorate de poliţie ce deţin izolatoare de detenţie preventivă. Din 38 izolatoare, opt şi-au sistat activitatea - la recomandarea Avocatului Poporului, din cauza condiţiilor de detenţie deplorabile, alte 12 sunt la nivel demisol şi 3 în subsol. Din 687 celule conform documentaţiei – doar 138 sunt funcţionale la nivel de ţară cu o capacitate de 360 paturi (majoritatea supraetajate).

Pe parcursul anului 2017, angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au efectuat 21 vizite în izolatoarele de detenţie preventivă, inclusiv 10 vizite împreună cu membrii Consiliului pentru prevenirea torturii.

Pe lângă condiţiile precare de detenţie (asistenţă medicală, igienă, lenjerie, iluminare, plimbare, alimentaţie, calitatea apei, baie, umiditate, izolator în subsol, weceuri improvizate etc.) în peste 100 de celule monitorizate, au fost înregistrate lacune în documentarea procesului de reţinere, lipsa sau calitatea proastă a supravegherii medicale, detenţia peste 72 ore (de la 5 zile pînă la 6 luni); lipsa acomodărilor pentru persoane cu dizabilităţi sau nevoi speciale; condiţii nesatisfăcătoare/ adaptate de transportare a reţinuţilor; registre cu erori; lipsa statului de personal responsabil de izolator (aceste funcţii sunt complementare) şi/chiar insuficienţa angajaţilor; lipsa unui mecanism de recepţionare / sesizare a plângerilor despre actele de tortură; practici neuniforme de gestionare a situaţiilor în interiorul izolatoarelor; lipsa unor supravegheri externe, inclusiv civile asupra activităţii; lipsa informaţiilor cu privire la drepturi şi obligaţii la reţinere etc.

În mare parte, Inspectoratul General al Poliţiei acceptă recomandările Avocatului Poporului cu privire la prevenirea şi îmbunătăţirea situaţiei şi contribuie la depăşirea acestora. La aspectul ce ţine de îmbunătăţirea condiţiilor materiale, IGP şi-a asumat, prin adoptarea Strategiei de dezvoltare a poliţiei, să asigure condiţii minime de detenţie în cca 15 izolatoare de detenţie preventivă, renovându-le până în 2020. În perioada de tranziţie o soluţie nu există, respectiv, condiţiile materiale de detenţie riscă să rămănă nesatisfăcătoare. Creşterea infracţionalităţii, revenirea la practica reţinerilor cu izolarea (măsurile neprivative sunt dificil de gestionat) contribuie la majorarea numărului de persoane reţinute, inclusiv anunţate în urmărire. Prin urmare, durata anchetelor şi a procedurilor determină în continuare lezarea libertăţii şi siguranţei persoanelor206.

_________________________

206 http://ombudsman.md/ro/advanced-page-type/npm-reports  

Detenţia persoanelor peste 72 ore rămâne cea mai gravă problemă identificată în vizitele preventive, de altfel – una care lezează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Mai jos câteva exemple:

Asupra problemei detenţiei reţinuţilor peste termenul legal de 72 ore pe motivul nedocumentării a fost atenţionat în Raportul pe cazul Braguţa207. Norma legală prevăzută de articolul 200 Cod de executare obligă administraţia penitenciară (cea care asigură şi custodia preveniţilor) să primească în penitenciar persoanele cu acte de identitate şi/sau medicale. Totuşi, Avocatul Poporului a găsit o soluţie pentru situaţia respectivă şi anume:

_________________________

207 http://ombudsman.md/ro/advanced-page-type/tematice  

Aşadar, al.1, art.200 a Codului de executare al R. Moldova, prevede că "...primirea condamnatului în penitenciar se efectuează de către administraţia penitenciarului, după ce i se stabileşte identitatea, pe baza dispoziţiei de executare, a hotărârii de condamnare, a actelor de identitate, a altor documente, în modul prevăzut de Statutul de executării pedepsei de către condamnaţi".

În acelaşi timp, pct.18, secţiunea 4 a Statutului executării pedepsei de către condamnaţi prevede că "… temei pentru primirea deţinuţilor în penitenciare constituie întrunirea cumulativă a următoarelor acte: actul care constituie temeiul detenţiei şi actul care confirmă identitatea deţinutului. În cazul primirii unui deţinut care se află în tranzit sau a unui deţinut transferat dintr-o altă instituţie penitenciară sau de la organul care a efectuat reţinerea, este necesar de a fi prezentate, suplimentar la actele menţionate mai sus, lista de însoţire şi dosarul personal al deţinutului respectiv, precum şi dispoziţia directorului Departamentului Instituţiilor Penitenciare privind transferul acestuia208.

_________________________

208 Hotărârea Guverniului R.Moldova "Cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi nr.583 din 26.05.2006";

Prevederile normative citate supra, indică la obligativitatea de a primi persoanele în sistemul penitenciar. Examenul medical sau orice alte documente medicale nefiind necesare pentru accedere. Din contra, în responsabilitatea penitenciarelor intră efectuarea examinării medicale a deţinuţilor, indiferent de starea acestora. Aici, legislatorul a inclus garanţia de raportare a tuturor cazurilor de rele tratamente, tortură, leziuni declarate şi observate în procesul primirii deţinuţilor şi nu a interzis neplasarea acestora în sistemul penitenciar. Nu este necesar ca de fiece dată, Serviciul de escortă al poliţiei să transporte la serviciile de urgenţă, centre de sănătate sau puncte medicale preveniţii pentru întocmirea fişelor medicale, ca ulterior să fie replasate în izolatorul de urmărire penală, atunci când în cadrul penitenciarului există sector medical.

Avocatul Poporului constată această "procedură" drept una formală, care duce la tergiversare în procesul de primire în sistemul penitenciar a preveniţilor, respectiv la încălcarea procedurilor de detenţie. Pe această cale, Avocatul Poporului reiterează abolirea practicilor de refuz în primirea deţinuţilor în lipsa documentelor medicale, precum şi respectarea întocmai a prevederilor art.200 Cod de executare şi pct.18 a Statutului executării pedepsei de către condamnaţi.

Cu privire la refuzul accederii în penitenciar din lipsa actului de identitate, Avocatul Poporului înţelege că procesul de identificare în Republica Moldova a reţinuţilor este unul defectuos din lipsa unui sistem centralizat de evidenţă a persoanelor între ASP şi poliţie, cât şi factorii subiectivi. Totuşi, legea permite plasarea deţinuţilor în baza actului ce constituie temeiul detenţiei şi actelor ce confirmă identitatea. Respectiv, Încheierea instanţei de judecată (care stabilişte identitatea reţinutului/ prevenitului) urmează a fi tratată cu prioritate ca act judecătoresc, a cărui neexecutare prezumă o faptă penală. Mai mult, în calitate de acte constatatoare ar putea fi: procesul-verbal de reţinere sau chiar permisul auto de conduire, certificat de naştere, declaraţie pe propria răspundere/ rudelor.

Per general, accesul la avocaţii publici este asigurat. Mai există rezerve cu privire la asigurarea tuturor garanţiilor împotriva torturii şi relelor tratamente (acces la medic, acces la interpret, informarea despre drepturile şi obligaţiile procesuale; comunicarea despre locul aflării etc). De exemplu, comunicarea despre locul reţinerii are loc prin apelul efectuat de poliţistul de gardă, şeful poliţiei, anchetatorul, avocatul, prin intermediul reţelelor de socializare, în lipsa unor proceduri standartizate. Faptele respective au fost comunicate de angajaţii poliţiei, pentru că însemnări în vreun registru nu se efectuează. Unii poliţişti susţin că ţine de responsabilitatea persoanei care a efectuat reţinerea să informeze rudele despre locul reţinerii şi nu despre izolatorul, fapt ce urmează a fi clarificat de IGP.

Examinarea medicală la reţinere, intrare – ieşire din izolator sau post-audieri nu este realizată în volum deplin, iar în unele inspectorate de poliţie deloc sau doar la solicitarea reţinutului. Situaţia în teren este diferită, astfel încât fiecare inspectorat de poliţie îşi are propria practică de depăşire a situaţiei coroborată la norma generală. Unele inspectorate au în statele de personal funcţia de felcer, altele solicită asistenţi medicali din cadrul Centrelor de sănătate publică sau Serviciul 903, iar unele, precum Izolatorul de detenţie din cadrul Direcţiei de Poliţie Chişinău (str.Tighina, mun.Chişinău) nu are personal medical de mai bine de 1-2 ani. Această situaţie se răsfrânge negativ asupra victimelor abuzurilor şi duce la nerespectarea angajamentelor internaţionale de asigurare a garanţiilor împotriva torturii şi Protocolului de la Instanbul.

Tot aici, este necesar de menţionat lipsa spaţiilor acomodate pentru investigaţii medicale, truselor de primul ajutor şi de primă necesitate, insuficienţa medicamentelor etc.209.

_________________________

209 http://ombudsman.md/ro/advanced-page-type/npm-draft-recommendations  

5. Problema investigării alegaţiilor de rele tratamente

Drept urmare a reformei Procuraturii, supravegherea locurilor de detenţie a fost exclusă din obligaţiile procurorilor, chiar dacă Procuratura are o subdiviziune specializată în combaterea torturii.

Timp de peste doi ani, supravegherea legalităţii reţinerii şi detenţiei nu s-a realizat sau a fost realizată ocazional de procurori.

În procesul reformei Procuraturii, Oficiul Avocatul Poporului a devenit principalul colector de date cu privire la situaţia privind relele tratamente din sistemul de detenţie.

Cu toate acestea, Avocatul Poporului consideră că mecanismul reactiv al procurorilor în combaterea relelor tratamente este extrem de important, iar schimbarea cadrului legal este imperativă. În acelaşi timp, Avocatul Poporului îşi va concentra eforturile în activitatea de prevenire a torturii sau a tratamentului inuman sau degradant.

După cazul Braguţă, procurorii şi-au reluat activitatea în domeniu, recepţionând plângeri şi exercitând controlul legalităţii ca măsură generală de combatere a torturii.

6. Activitatea de prevenire a torturii prin prisma prevederilor OPCAT

6.1 Cadrul normativ

Potrivit art.30-32 din Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr.52/2014, în scopul protecţiei persoanelor împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, pe lîngă Oficiul Avocatului Poporului se creează Consiliul pentru Prevenirea Torturii (în continuare – Consiliu) în calitate de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii, în conformitate cu Protocolul Opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. În scopul de a asigura protecţia persoanelor împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, Avocatul Poporului asigură efectuarea de către membrii Consiliului a vizitelor preventive şi de monitorizare în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, plasate acolo prin dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori consimţământul tacit al acestuia.

Consiliul este alcătuit din 7 membri. Avocatul Poporului şi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului sînt membri de drept ai Consiliului. Ceilalţi membri sînt propuşi de societatea civilă, sînt selectaţi printr-un concurs organizat de către Oficiul Avocatului Poporului şi sînt numiţi pentru un mandat de 5 ani, care nu poate fi reînnoit. Avocatul Poporului este din oficiu preşedinte al Consiliului.

Membrii Consiliului aleg în mod independent locurile care urmează să fie vizitate şi persoanele cu care doresc să discute. În urma fiecărei vizite se întocmeşte un raport care va include, după caz, propuneri şi recomandări privind ameliorarea situaţiei. Consiliul poate să atragă la efectuarea vizitelor preventive şi de monitorizare specialişti şi experţi independenţi din diferite domenii, inclusiv jurişti, medici, psihologi.

Resursele necesare pentru realizarea atribuţiilor Consiliului, pentru contractarea specialiştilor şi experţilor sunt incluse într-o linie bugetară separată, parte integrantă a bugetului Oficiului Avocatului Poporului. Membrii Consiliului, cu excepţia membrilor de drept, au dreptul la o remuneraţie în mărime de 10% din salariul mediu lunar pe economie pentru fiecare zi în care au efectuat vizite preventive în locurile de detenţie sau au participat la şedinţele Consiliului.

Membrii Consiliului îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor independenţei, imparţialităţii, obiectivităţii şi confidenţialităţii, dispun de legitimaţie de serviciu şi se bucură de garanţiile de independenţă şi inviolabilitate stabilite pentru Avocatul Poporului.

În activitatea sa, Consiliul este asistat de o subdiviziune specializată din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.

Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului se aprobă de către Avocatul Poporului, cu avizul Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice.

La 31 iulie 2015, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.164 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Avocatului Poporului.

Întru realizarea prevederilor art.30 din Legea nr.52/2014, după încheierea procedurilor de reorganizare a Centrului pentru Drepturile Omului în Oficiul Avocatului Poporului, a început procedura de creare a Consiliului pentru Prevenirea Torturii în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii.

La 30 iunie 2016, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru Prevenirea Torturii a fost avizat de Comisia pentru drepturile omului şi relaţii interetnice a Parlamentului, iar pe 4 iulie – aprobat de Avocatul Poporului. Regulamentul stabileşte modul de organizare şi funcţionare, principiile şi procedurile interne de activitate a Consiliului.

Pe 11 iulie 2016, Avocatul Poporului a anunţat concursul pentru selectarea membrilor Consiliului pentru prevenirea torturii. Din lipsa dosarelor suficiente, concursul a fost prelungit.

Abia pe 24 octombrie 2016, pe lângă Oficiul Avocatului Poporului a fost creat Consiliul pentru Prevenirea Torturii în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii în condiţiile Legii cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr.52 din 03.04.2014.

Consiliul pentru Prevenirea Torturii şi-a început activitatea, de facto, în noiembrie 2016, prin efectuarea primelor vizite în locurile de detenţie – vizite de instruire ghidate de experţi, contractaţi în cadrul proiectului Consiliului Europei "Susţinerea reformei justiţiei penale în Republica Moldova", finanţat de Guvernul Danemarcei.

Astfel, în redacţia Legii nr.52 din 03.04.2014, formula Mecanismului naţional de prevenire a torturii a fost modificată considerabil, atribuţiile fiind transmise unui organ colegial, constituit din persoane fizice propuse de societatea civilă, activitatea acestui organ este asigurată de Oficiul Avocatului Poporului.

În procesul aplicării Legii nr.52/2014, s-au constatat anumite carenţe care influenţează considerabil asupra bunei exercitări a mandatului Avocatului Poporului şi a oficiului Avocatului Poporului. Lacunele legislative cu privire la constituirea şi funcţionarea mecanismului naţional de prevenire a torturii au fost evidenţiate în Avizul210 Directoratului general Drepturile Omului şi Statul de Drept (Directoratul pentru Drepturile Omului) al Consiliului Europei, elaborat în urma unei analize detaliate a Capitolului V din lege, care reglementează organizarea activităţii de prevenire a torturii. Potrivit acestui document, "Problemele apărute în legătură cu dispoziţiile legale actuale sunt legate mai degrabă de aspecte fundamentale de conţinut şi structură a acestora, decât de conformitatea generală cu standardele internaţionale. Astfel, unele dispoziţii din lege se referă la Consiliul pentru Prevenirea Torturii ca fiind o entitate juridică separată care exercită mandatul de Mecanism naţional de prevenire a torturii. Însă, alte dispoziţii fac referire la Avocatul Poporului ca fiind MNPT. Problema esenţială - cine este mecanismul naţional de prevenire a torturii în Republica Moldova - nu este o chestiune de formalitate, ci o chestiune esenţială de claritate juridică, responsabilitate şi obligativitate, care nu a fost soluţionată. Potrivit Avizului, este esenţial ca MNPT şi societatea civilă, în special ONG-urile, să conlucreze strâns, ceea ce presupune o atmosferă de respect reciproc şi predispoziţia ambelor părţi de a coopera. Pe de altă parte, există argumente puternice împotriva asumării de către reprezentanţii societăţii civile (ONG-uri) a răspunderii pentru exercitarea unor funcţii publice. În principiu, acest lucru poate fi considerat a fi în contradicţie cu specificul ONG-urilor şi creează situaţii ambigue în relaţia dintre Avocatul Poporului ca instituţie de stat şi ONG-uri ca reprezentanţi importanţi ai societăţii civile. De asemenea, acest lucru ridică probleme practice foarte complicate cu privire la procesul decizional din cadrul MNPT".

_________________________

210 Avizul Directoratului general Drepturile Omului şi Statul de Drept (Directoratul pentru Drepturile Omului) al Consiliul Europei privind Legea nr.52 din 3 aprilie 2014 a Republicii Moldova cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) Capitolul V, Mecanismul naţional de prevenire a torturii, Ref DGI (2015) 25 din 28 noiembrie 2015, http://www.coe.md/images/stories/Articles/CJR-Project/npm_omb_law_md_opinion_ro.pdf

După un an de activitate a Consiliului pentru Prevenirea Torturii în calitate de Mecanism naţional de prevenire a torturii, în conformitate cu Protocolul opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, îngrijorările cu privire la funcţionalitatea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în formula actuală s-au confirmat.

Deficienţe majore au apărut în procesul de luare a deciziilor în cadrul formulei "5 versus 2", fapt care afectează independenţa Avocatului Poporului şi Avocatului Poporului pentru drepturile copilului. Or conform Principiilor de la Paris independenţa unei Instituţii naţionale de protecţie a drepturilor omului este un principiu fundamental care asigură existenţa şi funcţionalitatea unei astfel de instituţii211.

_________________________

211 În cadrul ciclului II al Evaluării Periodice Universale (Geneva, 8 noiembrie 2016), au fost înaintate 10 recomandări cu privire la asigurarea independenţei Oficiului Avocatului Poporului;

La moment, nu putem susţine că activitatea Consiliului pentru revenirea torturii aduce plusvaloare activităţii de prevenire a torturii efectuate de Ombudsman. Mai degrabă, se conturează o tendinţă periculoasă de poziţionare a membrilor Consiliului pentru Prevenirea Torturii, propuşi de societatea civilă, drept o entitate autonomă şi independentă faţă de Oficiul Avocatului Poporului şi faţă de Avocaţii Poporului, utilizând resursele financiare şi materiale ale instituţiei, dar şi asumându-şi unele atribuţii ale Avocaţilor Poporului care au fost numiţi în funcţii de Parlamentul Republicii Moldova. Toate acestea şi în condiţia de imposibilitate a ambilor Avocaţi ai Poporului de a interveni.

O altă componentă în dezbateri ţine de faptul că Avocaţii Poporului au atribuţia de a desfăşura activitate de prevenire a torturii în temeiul art.24 alin.(2) din Legea nr.52/2014, fiind desemnată o subdiviziune structurală distinctă în acest sens (actualmente, Secţia prevenirea torturii). Respectiv, se creează o confuzie cu privire la rolul angajaţilor Oficiului Avocatului Poporului în cadrul activităţii de prevenire a torturii.

Pe lângă aceste aspecte, persistă şi divergenţe de opinii cu privire la constatările şi recomandările per vizite. Astfel, Avocaţii Poporului sunt impuşi de situaţie să-şi susţină recomandările privind îmbunătăţirea situaţiei în locurile de detenţie înaintate în cadrul exercitării mandatului, fie să accepte recomandările propuse de membrii Consiliului.

O altă problemă legată de activitatea Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii ţine de pretenţia membrilor Consiliului de a gestiona resursele financiare alocate pentru activitatea de prevenire a torturii. Este necesar de menţionat repetat faptul, că Avocatul Poporului asigură efectuarea de către membrii Consiliului a vizitelor preventive şi de monitorizare, iar resursele necesare pentru realizarea atribuţiilor Consiliului pentru Prevenirea Torturii, pentru remuneraţia membrilor Consiliului şi pentru contractarea specialiştilor şi experţilor independenţi atraşi la efectuarea vizitelor se includ într-o linie bugetară separată, parte integrantă a bugetului Oficiului Avocatului Poporului.

La cea de-a 62 Sesiune a Comitetului ONU împotriva torturii, care a avut loc în perioada 06-08 noiembrie 2017 la Geneva, Avocatul Poporului a reiterat îngrijorarea cu privire la funcţionalitatea modelului Mecanismului naţional de prevenire a torturii instituit în Republica Moldova.

6.2 Finanţarea activităţii Consiliului

Pentru activitatea Consiliului pentru prevenirea torturii în anul 2017, din bugetul Oficiului Avocatului Poporului au fost alocate 500 000 lei. Proiectul bugetului Oficiului Avocatului Poporului a fost elaborat şi transmis în Parlament şi la Ministerul Finanţelor pînă la crearea Consiliului pentru Prevenirea Torturii. Respectiv, resursele financiare necesare pentru activitatea acestuia au fost prognozate, ţinându-se cont de cheltuielile efective şi volumul de lucru efectuat de Oficiul Avocatului Poporului în domeniul prevenirii torturii în anii precedenţi.

Acestea au fost alocate pentru remunerarea muncii (efectuarea vizitelor şi participare la şedinţele Consiliului), contractarea experţilor şi specialiştilor independenţi atraşi la efectuarea vizitelor, procurarea echipamentului de măsurare (multimetre profesionale, telemetre laser etc.), organizarea activităţilor de promovare, combustibil, birotică, echipament de protecţie.

Din suma planificată de 500 000 lei au fost efectiv cheltuiţi 159 719 lei. Nu a fost posibilă calcularea consumului de combustibil pentru vizitele efectuate de membri Consiliului, distinct, în situaţia în care unitatea de transport a fost utilizată de toţi angajaţii Oficiului Avocatului Poporului pe parcursul anului de gestiune. În acelaşi timp, din bugetul Oficiului Avocatului Poporului au fost suportate şi alte cheltuieli efective, suportate indirect pentru asigurarea activităţii Consiliului: amenajarea spaţiului de lucru pentru Secţia prevenirea torturii şi membrii Consiliului, confecţionarea mobilierului, procurarea unui safeu din metal pentru păstrarea echipamentului, birotică, gel antimicrobian, măşti de protecţie, mărfuri gospodărie, întreţinerea unităţii de transport etc).

Pentru remunerarea muncii membrilor Consiliului au fost planificaţi 368300 lei. La planificarea resurselor financiare pentru remunerarea muncii a fost estimată efectuarea a 220 de vizite în locurile de detenţie, cu participarea a cîte 2 membri ai Consiliului şi organizarea a 12 şedinţe cu participarea tuturor membrilor consiliului. De facto, membrii Consiliului au participat la 22 de vizite, a câte 2 - 3 persoane, fiind remunerate 52 de participări la vizite (34922 lei). Au fost convocate 10 şedinţe ordinare şi o şedinţă extraordinară, fiind remunerate 55 participări la şedinţe (37931 lei).

Pentru remunerarea muncii au fost cheltuiţi efectiv 72853 lei, dintre care 34922 lei pentru efectuarea vizitelor şi 37931 lei pentru participare la şedinţe.

Potrivit art.31 alin.(5) din Legea nr.52/2014, Consiliul poate să atragă la efectuarea vizitelor preventive şi de monitorizare specialişti şi experţi independenţi din diferite domenii, inclusiv medici, jurişti, psihologi. Pentru a asigura realizarea eficientă a atribuţiilor Consiliului în acest sens, a fost estimată participarea specialiştilor/experţilor în 72 de vizite, fiind planificaţi în acest scop 46359 lei. În decursul anului 2017 membrii Consiliului nu au solicitat atragerea specialiştilor/experţilor independenţi la efectuarea vizitelor preventive.

Activităţile de promovare ale Consiliului au fost organizate din cadrul proiectului Consiliului Europei "Susţinerea reformei justiţiei penale în Republica Moldova", finanţat de Guvernul Danemarcei.

Totodată, Oficiul Avocatului Poporului contribuie la instruirea membrilor Consiliului în activitatea respectivă. În acest sens, cu sprijinul Consiliului Europei, în cadrul proiectului menţionat au fost organizate cîteva activităţi de instruire.

Resursele financiare incluse în linia bugetară separată pentru necesităţile Consiliului, care nu au fost valorificate, au fost direcţionate pentru realizarea activităţilor Avocatului Poporului şi asigurarea funcţionării Oficiului Avocatului Poporului.

6.3 Activitatea Consiliului

După cum s-a menţionat, membrii Consiliului aleg în mod independent locurile care urmează a fi vizitate şi persoanele cu care doresc să discute.

Potrivit punctului 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru prevenirea torturii, în contextul activităţii de prevenire a torturii sunt efectuate 3 tipuri de vizite:

• Vizite de monitorizare – vizite planificate în locurile de detenţie, cu pregătirea şi evaluarea ulterioară a acestora, care vizează probleme tematice.

• Vizite preventive – vizite planificate în locurile de detenţie care au drept scop examinarea regulată a tuturor aspectelor detenţiei.

• Vizite ad-hoc - vizite neplanificate, apărute momentan.

Vizitele sunt efectuate de membrii Consiliului, fie de membrii Consiliului împreună cu angajaţii Oficiului Avocatului Poporului (grupuri mixte), fie de angajaţii Oficiului delegaţi de Avocatul Poporului/Avocatul Poporului pentru drepturile copilului,

Pe parcursul anului 2017, în contextul activităţii de prevenire a torturii, au fost efectuate 48 vizite preventive în locurile de detenţie. Au fost elaborate 45 rapoarte de vizite care conţin circa 350 recomandări în vederea ameliorării comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie şi a prevenirii torturii. Rata de executare a recomandărilor Avocatului Poporului este medie.

Toate rapoartele, actele de reacţionare ale Avocatului Poporului şi răspunsurile autorităţilor vizate sunt plasate pe pagina web a Oficiului Avocatului Poporului (www.ombudsman.md) în scop de prevenţie şi sensibilizare a opiniei publice.

Toate vizitele efectuate în anul 2017 au avut caracter de prevenire. Nu a fost efectuată nici o vizită de monitorizare.

În topul locurilor de detenţie vizitate s-au aflat izolatoarele de detenţie preventivă, ulterior penitenciarele, urmând internatele psihoneurologice şi spitalele de psihiatrie. La fel, în acest an, după o perioadă de peste 2 ani a fost vizitat izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie.

Angajaţii Oficiului Avocatului Poporului (secţia prevenirea torturii) au efectuat 21 vizite preventive în inspectoratele de poliţie, 4 în penitenciare şi o vizită la Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi) din or. Orhei.

La fel, în grupuri mixte au fost realizate 10 vizite la inspectoratele de poliţie, 6 vizite în penitenciare, 2 vizite la spitalele de psihiatrie, o vizită la internatul psihoneurologic din Bălţi şi o vizită la izolatorul CNA:

7. Activitatea de prevenire prin instruire

Potrivit art.28 lit.d) din Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), Avocatul Poporului desfăşoară activităţi de promovare a drepturilor şi libertăţilor omului prin contribuirea la consolidarea educaţiei în domeniul drepturilor şi libertăţilor omului şi participarea la elaborarea programelor educaţionale formale şi nonformale. În acest context, Avocatul Poporului şi-a propus drept prioritate instruirea angajaţilor din instituţiile care asigură detenţia persoanelor. Întru realizarea acestei atribuţii, în anul 2017 au fost organizate 11 instruiri pentru angajaţii sistemului penitenciar, după cum urmează:

RECOMANDĂRI GENERALE:

1) Implementarea Recomandărilor Comitetului împotriva torturii din 8 noiembrie 2017;

2) Implementarea Recomandărilor Comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi relaţii interetnice din 22 noiembrie 2017;

3) Implementarea Recomandărilor Avocatului Poporului privind îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, ameliorarea comportamentului faţă de persoanele private de libertate şi de prevenire a torturii, prezentate în 2017;

4) Continuarea şi susţinerea politico-financiară deplină a reformelor în cadrul sistemului penitenciar, a poliţiei şi instituţiilor de menire socială şi sănătate mentală.

PROMOVAREA DREPTURILOR OMULUI

Promovarea, informarea şi instruirea în domeniul drepturilor omului este o direcţie principală în activitatea Oficiului Avocatului Poporului, în corespundere cu Principiile de la Paris - document care stabileşte standardele internaţionale pentru funcţionarea instituţiilor naţionale de protecţie a drepturilor omului. Principiile de la Paris stipulează alături de alte atribuţii de bază ale instituţiilor naţionale de protecţie a drepturilor omului pe cea "de promovare a drepturilor omului… prin creşterea gradului de conştientizare publică, în special prin informare şi educaţie, şi făcând uz de toate organele de presă"212. Rolul instituţiilor naţionale de protecţie a drepturilor omului de informare, instruire, sporire a culturii drepturilor omului în societate este menţionat şi în articolul 9 al Declaraţiei ONU cu privire la instruirea şi educaţia în domeniul drepturilor omului213: "Instituţiilor naţionale de protecţie a drepturilor omului le revine misiunea importantă de promovare a drepturilor omului, inclusiv, după caz, rolul de coordonare a activităţilor de promovare a drepturilor omului, prin acţiuni educative şi de formare, prin sporirea gradului de conştientizare şi prin mobilizarea actorilor din cadrul instituţiilor publice sau private".

_________________________

212 Principiile privind statutul Instituţiilor Naţionale (Principiile de la Paris), adoptate prin Rezoluţia 48/134 din 20 decembrie 1993 de către Adunarea Generală ONU;

213 Declaraţia cu privire la instruirea şi educaţia în domeniul drepturilor omului a fost adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale ONU 66/137 din 23 martie 2011;

Toate aceste activităţi au drept scop promovarea culturii respectului pentru drepturile omului şi schimbarea de atitudini, comportamente, o mai bună înţelegere şi acceptare a valorilor drepturilor omului în societate. Impactul acţiunilor în cauză însă este greu de estimat, progresele fiind resimţite doar în timp, iar realizarea atribuţiei de promovare implică anumite costuri fără de care efortul nu are efectul scontat.

Activitatea de promovare a drepturilor omului şi a mecanismelor de protecţie a drepturilor omului este realizată de Oficiul Avocatului Poporului prin acţiuni de informare a publicului larg sau a unor categorii-ţintă, de sensibilizare a opiniei publice sau a factorilor de decizie, (conferinţe, mese rotunde, reuniuni, întâlniri, forumuri, concursuri, expoziţii, elaborarea de panouri informative, elaborarea şi difuzarea de spoturi video etc), prin editarea şi distribuirea de materiale informative, prin colaborarea cu mass-media şi prin activităţi de instruire.

În ultimii ani, Oficiul Avocatului Poporului şi-a intensificat activitatea pe acest segment, în 2017 numărul de acţiuni de promovare (174214), precum şi numărul de beneficiari a fost în creştere (peste 5800 de persoane) faţă de anii precedenţi. Pentru realizarea atribuţiei de promovare au fost valorificate mijloacele financiare din bugetul instituţiei, dar şi atrase fonduri de la partenerii internaţionali ai Oficiului, cum ar fi UNICEF215. Unele activităţi au fost desfăşurate în comun cu alte instituţii publice, ceea ce a presupus şi contribuirea financiară a acestora la organizarea evenimentelor. De asemenea, în anul 2017 un număr mare de activităţi au fost organizate în sala noua de şedinţe amenajată la sfârşitul anului precedent cu suportul financiar al PNUD Moldova, după transmiterea în 2016 la balanţa instituţiei a întreg edificiului de pe Sfatul Ţării, nr.16 unde este amplasat Oficiul Avocatului Poporului. Acest lucru a scutit bugetul oficiului de cheltuieli suplimentare pentru arenda sălilor în cazul organizării unor evenimente cu implicarea unui număr mai mic de participanţi.

_________________________

214 Această cifră nu include numărul de materiale informative editate şi al evenimentelor organizate pentru presă;

215 Proiectul "Consolidarea capacităţilor Avocatului Poporului pentru drepturile copilului pentru independenţa monitorizării şi raportării respectării drepturilor copilului în Republica Moldova";

Printre principalele provocări cu care se confruntă Oficiul Avocatului Poporului în realizarea atribuţiei de promovare pot fi menţionate activitatea insuficientă de atragere de fonduri extrabugetare; lipsa de cadre în subdiviziunea cu atribuţii de promovare – SPDORIC, competenţe reduse ale angajaţilor instituţiei pentru realizarea activităţilor de instruire, faptul că instituţia nu dispune de o sală de conferinţe cu o capacitate de 50-100 de persoane.

1. Activitatea de informare, sensibilizare a opiniei publice

Printre cele mai importante activităţi de informare/sensibilizare pot fi evidenţiate Conferinţa Internaţională "Reglementarea juridică a statutului copilului în contact/conflict cu legea"; Conferinţa naţională "Anticorupţie pentru drepturile omului"; Forumurile de discuţie cu copiii ale Avocatului Poporului pentru drepturile copilului din 20 iunie şi din 19 noiembrie; Decada pentru Drepturile Omului, evenimentele de prezentare publică a concluziilor din Raportul privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în anul 2016 şi din capitolul Raportului privind respectarea drepturilor copilului (12 şi 27 aprilie).

Pe data de 12 decembrie 2017, Oficiul Avocatul Poporului în comun cu Centrul Naţional Anticorupţie, au desfăşurat cea de-a XIII-a ediţie a Conferinţei Naţionale "Anticorupţie pentru Drepturile Omului", care a avut loc cu suportul financiar al Ministerului de Externe al Norvegiei şi PNUD Moldova.

La Conferinţă au participat peste 120 de persoane, printre care demnitari, experţi anticorupţie, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, precum şi ai comunităţii internaţionale, societăţii civile şi mass-media.

Subiectele dezbătute în cadrul reuniunii au avut ca teme "Rolul integrităţii sectorului public în respectarea drepturilor omului" şi "Integritatea în mediul de afaceri: consolidarea eforturilor la nivel naţional". În cadrul evenimentului au avut loc două ateliere de lucru la care s-a discutat cum afectează fenomenul corupţiei realizarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos şi a dreptului la educaţie. Cel de-al doilea atelier de lucru a fost moderat de către Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu.

Tradiţional, la scurt timp după transmiterea în Parlament a Raportului Avocatului Poporului cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în anul precedent, Avocatul Poporului a prezentat în cadrul unui eveniment public opiniile, concluziile sale la acest subiect şi recomandările cum situaţia atestată poate fi îmbunătăţită.

La evenimentul de prezentare a Raportului care a avut loc pe 12 aprilie au participat 50 de persoane, printre care preşedintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi relaţii interetnice Vladimir Ţurcan, reprezentanţi ai Parlamentului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Ministerului Economiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Mediului şi subdiviziunile acestora, Procuraturii Generale, ai OSCE, PNUD, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor şi reprezentanţi ai societăţii civile: Promo Lex, Centrul de Resurse Juridice, Amnesty International, Centrul Naţional al Romilor, Uniunea Invalizilor, RCTV Memoria, Keystone Moldova, Asociaţia Nevăzătorilor şi Asociaţia Surzilor.

În anul 2017, pentru prima dată, viziunea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului despre situaţia privind respectarea drepturilor copilului a fost făcută publică şi în cadrul unui eveniment distinct – a unei reuniuni care a avut loc pe 27 aprilie.

La evenimentul organizat cu susţinerea UNICEF Moldova au participat aproximativ 50 de persoane: reprezentanţi ai autorităţilor publice de resort, ai societăţii civile. În cadrul dezbaterilor au fost formulate mai multe sugestii atît la conţinut, manieră de prezentare a informaţiei, cât şi la conceptul, structura raportului.

La începutul sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului, pentru prima data în ultimii 10 ani, Raportul Avocatului Poporului cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în anul 2016 a fost audiat în şedinţa plenară a Legislativului. Avocaţii Poporului au punctat în comunicările prezentate cele mai importante constatări şi recomandări din cadrul Raportului şi au răspuns la întrebările deputaţilor, cele mai multe vizând respectarea dreptului de acces la justiţie, a dreptului electoral, de acces la informaţie, problema documentării copiilor, respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Câteva întruniri cu participarea factorilor de decizie au fost convocate de către Avocatul Poporului pentru examinarea unor probleme actuale din domeniul drepturilor omului, care necesitau o implicare şi examinarea urgentă.

Astfel, pe 28 februarie, Avocatul Poporului a convocat o şedinţă cu participarea reprezentanţilor Comisiei parlamentare pentru protecţia socială, sănătate şi familie, ai Ministerului Sănătăţii, ai CNAM, dar şi a experţilor independenţi în domeniul medicinii şi economiei în problema scumpirilor serviciilor medicale, pentru o documentare amplă pe acest subiect şi consultarea opiniei specialiştilor în domeniu.

Anterior, Ombudsmanul s-a sesizat din oficiu în legătură cu majorarea tarifelor la serviciile medicale, pentru a fi stabilită măsura în care au fost justificate aceste majorări de preţuri, pe tipuri de servicii, şi pe cît s-a ţinut cont de coraportul preţ/venituri ale persoanelor. La reuniune au participat deputaţi, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai CNAM, experţi independenţi.

Într-un alt caz, Avocatul Poporului a intervenit în calitate de mediator în problema administrării neautorizate a poligonului de depozitare a deşeurilor din preajma comunei Bubuieci, problemă care a intrat în atenţia Ombudsmanului din semnalele apărute în presă. În scopul soluţionării problemei, Oficiul Avocatului Poporului a organizat pe 3 februarie 2017 o şedinţă de lucru cu participarea factorilor de decizie.

Mai multe activităţi, şedinţe publice au fost realizate de către Avocatul Poporului în comun cu membrii Consiliului pentru monitorizarea implementării Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi – consiliul de experţi creat acum un an pe lângă Oficiul Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului în comun cu membrii Consiliului de experţi pentru monitorizarea implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi au lansat un apel către autorităţile publice din ţară216 în vederea protejării şi respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. În Apel Ombudsmanul şi membrii Consiliului au reamintit autorităţilor publice centrale şi locale de obligaţia lor de a contribui la asigurarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi în scopul de a asigura, preveni şi elimina discriminarea acestora în societate.

_________________________

216http://ombudsman.md/sites/default/files/scrisoare_0.pdf

De asemenea, pe 29 iunie, a avut loc şedinţa deschisă a Consiliului de experţi pentru monitorizarea implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, la care s-a discutat despre rezultatele primului an de activitate. S-a menţionat că structura în cauză a devenit o platformă de discuţie şi de acţiune. Una dintre realizările Consiliului a fost înaintarea propunerii de modificare a Codului electoral, în scopul acordării dreptului la vot persoanelor lipsite de capacitatea de exerciţiu, precum şi aprobarea unui pachet de legi care ar asigura implementarea articolului 12 din Convenţia ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Printre alte activităţi ale Consiliului a fost menţionată intervenirea către autorităţile municipale privind adaptarea rezonabilă, conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi, a locurilor de parcare şi a căilor de acces spre acestea în perimetrul străzii M.Sadoveanu217. De asemenea, Avocatul Poporului a intervenit, la solicitarea unui membru al Consiliului de experţi, cu concluzii în proces într-un caz de publicare a unui articol cu mesaj discriminatoriu şi instigator de ură faţă de persoane cu dizabilităţi, instituţia media, prin decizia judecătorească, fiind obligată să retragă ziarul cu articolul în cauză.

_________________________

217Consiliul de experţi a fost creat în temeiul art.34 al Legii cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman) nr.52 din 03.04.2014 şi art.10 al Legii cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi nr.60 din 30.03.2012, avînd ca scop acordarea consultanţei şi asistenţei Oficiului Avocatului Poporului în procesul de monitorizare a implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, de promovare şi protejare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi;

Pe 4 decembrie 2017, în contextul Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, a avut loc o altă şedinţa publică a Consiliului pentru monitorizarea implementării Convenţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi. În cadrul evenimentului a fost prezentat Raportul Tematic "Integrarea persoanelor cu dizabilităţi severe în comunitate. Impactul serviciului social "Asistenţă personală"".

Funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului s-au implicat în desfăşurarea unor importante activităţi, organizate de către autorităţi publice centrale, valorificând aceste prilejuri pentru promovarea drepturilor omului şi a prezenta informării privind atribuţiile şi competenţele instituţiei.

Al treilea an consecutiv angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au fost prezenţi cu o expoziţie de materiale informative la Orăşelul European, care a avut loc pe 13 mai 2017, în Grădina Publică Ştefan cel Mare.

Funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului au fost prezenţi pe 15 septembrie la evenimentul organizat de Legislativ cu prilejul Zilei democraţiei, vernisând un stand informativ despre Instituţia Ombudsmanului şi activităţile acestuia. Alături de alte încă 14 instituţii publice, care raportează Parlamentului, Oficiul Avocatului Poporului a prezentat în cadrul expoziţiei crâmpeie din activitatea sa, a discutat cu vizitatorii şi a distribuit materiale informative editate de către instituţie.

Activităţi de promovare organizate de către Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu

Anul 2017 a fost o perioadă prolifică pentru Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în materie de promovare a drepturilor copilului, informare despre atribuţiile şi competenţele sale. Ombudsmanul copilului, susţinută printr-un proiect finanţat de UNICEF, a reuşit să se facă vizibilă în plan naţional, lansând mai multe iniţiative şi implicându-se în cel mai activ mod în monitorizarea situaţiei din domeniul respectării drepturilor copilului. În realizarea acestor eforturi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a izbutit să coopereze eficient cu autorităţile de resort, societatea civilă, mass-media şi, ce este foarte important, cu copiii. Maia Bănărescu s-a aflat în dialog permanent cu aceştia atât prin intermediul celor două forumuri de discuţie desfăşurate în lunile iunie şi noiembrie, cât şi al numeroaselor vizite în diverse localităţi ale ţării din diferite raioane.

Vizite în teritoriu

În primele luni ale anului 2017, Avocatul Poporuluipentru drepturile copilului a efectuat 17 vizite în diverse localităţi ale ţării pentru a înmâna diplome şi cadouri premianţilor concursului de desene pentru copii cu genericul "Sănătatea ta – dreptul tău, viitorul tău", organizat de către Ombudsmanul copilului în cadrul Decadei pentru drepturilor omului din anul precedent. În contextul vizitelor in instituţii de învăţământ (licee şi gimnazii) din sate şi oraşe: Bălţi, Drochia, Soroca, Făleşti, Ştefan-Vodă, Ungheni, Sângerei, Comrat, Maia Bănărescu s-a întâlnit şi a discutat cu aproximativ 1200 de copii şi profesori, i-a informat despre atribuţiile Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, a organizat acţiuni de promovare.

În perioada octombrie-decembrie 2017, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu a participat la toate cele 9 forumuri/audieri publice la subiectul prevenirii şi combaterii violenţei, organizate de Comisia parlamentară protecţie socială, sănătate şi familie în parteneriat cu Platforma de Dialog comun a Doamnelor Deputate din Parlamentul ţării.

Forumurile regionale cu genericul "Prevenirea şi eliminarea violenţei în familie şi în şcoală: abordarea multidisciplinară a fenomenului", au avut loc în raioanele Leova, Cantemir, Cimişlia, Hânceşti, Nisporeni, Ialoveni, Anenii Noi, Ceadâr-Lunga şi Drochia, la acestea participând peste 400 de persoane, cu vârsta între 13 şi 60 de ani. Alături de aceste activităţi, la 12 decembrie curent, Maia Bănărescu a luat parte şi la evenimentul de finalizare a concursului "aLEGE o viaţă fără violenţă!", inclusiv la ceremonia de înmânare a premiilor desfăşurată la Parlamentul Republicii Moldova.

Vizitele în teritoriu au avut ca obiective nu doar activităţile de promovare/informare, Ombudsmanul copilului s-a întâlnit cu autorităţi publice locale şi pentru a discuta probleme concrete din domeniul drepturilor copilului din regiunile date.

Pe 16 februarie Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia şi Oficiul Avocatului Poporului au organizat o întâlnire de lucru cu tema "Găgăuzia - pentru copii". Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu, a discutat diverse probleme ce ţin de drepturile copilului în această regiune şi de posibilele soluţii pentru acestea. Urmare a celor examinate la întâlnirea de lucru, prin dispoziţia başcanului UTA Găgăuzia, pe 15 martie, la Comrat, a fost creat un Comitet de coordonare a sistemului de protecţie a drepturilor copilului în UTA Găgăuzia, al cărui membru a devenit şi şeful Reprezentanţei Comrat a Oficiului Avocatului Poporului, Svetlana Mironova.

Prima şedinţă a Comitetului a avut loc pe 22 martie 2017. Ordinea de zi a cuprins chestiuni privind metodologia de apreciere a situaţiei copiilor care se află în situaţie de risc; serviciile care pot fi oferite copiilor şi familiilor în UTA Găgăuzia. S-a decis elaborarea, în timpul apropiat, în colaborare cu Fundaţia "Lumos Moldova" a unei strategii pentru UTA Găgăuzia, în scopul acordării unei asistenţe calificate şi eficiente pentru copiii care se află în situaţie de risc. De asemenea, la şedinţa Comitetului a fost discutat planul strategic al dezvoltării sistemului de educaţie incluzivă în UTA Găgăuzia.

Pe 31 martie 2017 Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, Maia Bănărescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităţilor publice din satul Varniţa şi din raionul Anenii Noi. Subiectul principal abordat la şedinţă a fost documentarea copiilor cu acte de identitate naţionale şi de stare civilă, precum şi recunoaşterea faptelor de stare civilă produse şi înregistrate în regiunea transnistreană.

Pe 12 mai 2017 Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu a organizat o reuniune de lucru în contextul Zilei Internaţionale a Familiei, în colaborare cu Reprezentanţa Bălţi a Oficiului Avocatului Poporului. La eveniment au fost invitaţi reprezentantul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, reprezentanţii direcţiilor Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei din Rezina, Teleneşti, Şoldăneşti, Sîngerei, Floreşti, Făleşti, Bălţi, Glodeni, Râşcani, Drochia, Soroca, Donduşeni, Edineţ, Briceni, Ocniţa.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu şi şeful Reprezentanţei Bălţi a OAP Valentin Cocârlă, au discutat cu reprezentanţii autorităţii publice din municipiul Bălţi şi raioanele menţionate probleme vizând asigurarea bunăstării şi securităţii sociale a copiilor, respectarea drepturilor copiilor din familiile cu mulţi copii sau cu venituri reduse.

Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu s-a întîlnit pe 1 august 2017 cu autorităţile tutelare locale din raionul Hânceşti, pentru a discuta despre dificultăţile cu care acestea se confruntă în exercitarea competenţelor ce le revin în cazurile copiilor în situaţie de risc şi în soluţionarea problemelor ce vizează respectarea drepturilor copilului în ansamblu.

Ombudsmanul copiilor, Maia Bănărescu, s-a întâlnit la 7 iunie 2017 cu reprezentanţii autorităţilor tutelare din raionul Cahul.

Reuniunea de lucru "Practica implementării Convenţiei ONU pentru drepturile copilului. Respectarea interesului superior al copilului: probleme şi soluţii" a avut drept scop iniţierea unui dialog cu autorităţile care activează în domeniul protecţiei drepturilor copilului pentru identificarea dificultăţilor de care se confruntă autorităţile tutelare din raionul Cahul şi a problemelor existente în sfera dată. La întâlnire au participat mai mulţi primari din satele din raionul Cahul, reprezentanţii Direcţiei asistenţă socială şi protecţia familiei, specialişti în protecţia drepturilor copilului, avocaţi.

Pentru a se documenta sau a identifica probleme legate de asigurarea drepturilor copiilor, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu a efectuat vizite şi la unele instituţii, organizaţii.

Pe 4 aprilie 2017, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu a efectuat o vizită de informare la Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare şi la Centrul de Reabilitare Medico- Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă "LOW VISION". Scopul vizitei a fost identificarea perspectivelor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii şi de vedere în aspectul accederii acestora la serviciile medicale gratuite.

Pe 23 martie 2017, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu, împreună cu reprezentanţii UNICEF, a efectuat o vizită de lucru la Penitenciarul nr.16- Pruncul. Ea s-a interesat de condiţiile existente în spaţiile predestinate mamelor cu copii de pînă la 3 ani, precum şi în spitalul care activează în cadrul instituţiei. Ombudsmanul Copilului şi reprezentantul UNICEF au discutat cu deţinutele şi administraţia penitenciarului, pentru a afla mai multe detalii privind condiţiile de detenţie a femeilor cu copii.

Probleme vizând respectarea drepturilor copiilor aflaţi în detenţie au fost abordate de către Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în cadrul mai multor vizite la Penitenciarul nr.10 Goian şi Penitenciarul nr.13, la întâlnirile avute cu factorii de decizie de la DIP şi Ministerul Justiţiei.

Ombudsmanul Copilului a pledat pentru identificarea de soluţii urgente pentru ameliorarea situaţiei copiilor aflaţi în stare de arest preventiv în Penitenciarul nr.13, menţionând condiţiile de detenţie dezastruoase, lipsa activităţilor extraregim şi influenţa negativă a contingentului de deţinuţi adulţi asupra comportamentului minorilor.

Maia Bănărescu a propus examinarea posibilităţi de transferare de urgenţă a acestora în Penitenciarului nr.10 Goian. Ombudsmanul s-a referit la necesitatea de a se asigura condiţii adecvate de trai şi dezvoltare copiilor care se află cu mamele lor deţinute pină la vârsta de trei ani, prin prevederea liniilor bugetare separate în bugetele instituţiilor penitenciare. Avocatul Poporului a mai recomandat ca să fie mărit numărul de psihologi/psihopedagogi, pentru a oferi asistenţa necesară copiilor şi dezvoltarea programelor psiho-sociale pentru reducerea comportamentului agresiv şi resocializarea acestora.

Maia Bănărescu s-a aflat într-un dialog intens cu factorii de decizie de la DIP şi Ministerul Justiţiei şi în contextul incidentelor înregistrate la Penitenciarul nr.13 şi semnalate de presă privitor la aplicarea forţei faţă de minorii aflaţi în această instituţie218.

_________________________

218 http://ombudsman.md/ro/content/functionarii-oficiului-avocatului-poporului-au-verificat-semnalele-privind-aplicatia-fortei

Aceste, dar şi problemele legate de asistenţa şi protecţia copiilor aflaţi în contact/ conflict cu legea precum şi privind prevenirea delincvenţei juvenile au constituit tema Conferinţei internaţionale "Reglementarea juridică a statutului copilului în contact/conflict cu legea" – 19 octombrie, organizată de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu.

Conferinţa internaţională a adus în discuţie modificarea şi completarea legislaţiei în ceea ce priveşte determinarea statutului juridic al copilului în contact/ conflict cu legea penală, dar care nu a împlinit vârsta răspunderii penale şi măsura în care le este asigurată protecţia acestor copii. Reprezentanţi ai instituţiilor de protecţie a drepturilor omului din Lituania şi România, precum şi factori de decizie din domeniul elaborării politicilor, experţi guvernamentali, cadre universitare, reprezentanţi ai societăţii civile au discutat în cadrul conferinţei despre modalităţi socio-juridice de prevenire, control şi diminuare a delincvenţei juvenile în Republica Moldova, modele europene de reglementare juridică a statutului copilului în contact/ în conflict cu legea şi premisele pentru legiferarea statutului copilului care săvârşeşte fapte penale fiind sub vârsta răspunderii penale.

La conferinţă au participat reprezentanţi ai Instituţiei Ombudsmanului din Lituania, ai Instituţiei Avocatului Poporului din România, UNICEF, Ministerului Justiţiei, Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Afacerilor Internet, Procuraturii Generale, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Naţional pentru protecţia drepturilor copilului, Direcţiei Municipale pentru protecţia copilului, Fundaţia Terre des Hommes, Institutului de Reforme Penale, CNPAC, ai Institutului de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată.

Conferinţa internaţională "Reglementarea juridică a statutului copilului în contact/conflict cu legea" a fost organizată de Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului, în baza acţiunii L1 (capitolul 27) din Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană în perioada 2017-2019.

În vizorul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului s-a aflat un spectru de probleme, care a depăşit lista de subiecte ce urmau a fi examinate în mod prioritar în anul 2017. Ombudsmanul a reacţionat la unele semnale privind încălcări ale drepturilor copilului sau privind probleme de sistem care necesită implicare operativă. În atenţia Avocatului Poporului pentru drepturile copilului s-au mai aflat problemele copiilor care duc un mod de viaţă stradal, privind exploatarea copiilor prin muncă, aplicarea violenţei faţă de copii, alimentarea copiilor în instituţiile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar, aceste subiecte constituind teme ale unor reuniuni de lucru sau conferinţe de presă.

Câteva subiecte au fost tratate în detaliu, prin elaborarea unor studii sau rapoarte tematice, efort susţinut de UNICEF Moldova.

Pe 5 aprilie, în cadrul unui eveniment public au fost făcute publice concluziile Raportului tematic "Incluziunea socială a copiilor cu tulburări din spectrul autist în Republica Moldova".

Pe 31 octombrie 2017, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu a prezentat public Raportul cu privire la incluziunea socială a copiilor cu dizabilităţi senzoriale.

Pe 19 decembrie 2017, cu suportul UNICEF, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu a prezentat public Studiul "Respectarea dreptului copilului la nume şi cetăţenie".

La 18 decembrie 2017, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a prezentat public Studiul tematic "Evaluarea situaţiei copiilor plasaţi în Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale Orhei şi Hînceşti în proces de dezinstituţionalizare".

La 15 decembrie 2017, cu suportul UNICEF, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a organizat o şedinţă de lucru în al cărei cadru a fost prezentat Mecanismul de monitorizare, evaluare şi raportare a implementării recomandărilor Comitetului ONU privind drepturile copilului.

Dialogul permanent cu copiii a fost menţinut prin organizarea a două forumuri de discuţie, care în anul 2017 au avut drept obiective consultarea opiniei copiilor, antrenarea lor în procesul de monitorizare a implementării Convenţiei pentru drepturile copiilor, precum şi a recomandărilor Comitetului ONU pentru drepturile copilului pentru autorităţile din Republica Moldova.

Pe 20 iunie 2017 s-a desfăşurat cel de-a doilea Forum de discuţie al Ombudsmanului cu copiii din Moldova cu genericul "Participarea copiilor şi adolescenţilor în procesul de raportare şi monitorizare a Convenţiei ONU pentru drepturile copilului – provocări şi implicarea autorităţilor publice". Forumul a fost organizat în colaborare şi cu susţinerea UNCEF Moldova. La eveniment au participat 44 de copii din toată ţara.

Prima parte a Forumului a constituit-o dialogul copiilor cu reprezentanţii autorităţilor publice, care au fost reprezentate de către preşedintele Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, Raisa Apolschii, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Gheorghe Balan, ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, viceministrul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei,Viorica Dumbrăveanu, şeful Direcţiei învăţământ primar din cadrul Ministerului Educaţiei, Valentin Crudu, viceministrul Justiţiei, Anatolie Munteanu, şeful Direcţiei control şi metodologie a Serviciului Stare Civilă, Liudmila Guţu, şeful Direcţiei municipale Chişinău protecţia drepturilor copilului, Rodica Terehovschi.

Ulterior copiii au fost informaţi despre rolul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului şi participarea copiilor la procesul de monitorizare a implementării Convenţiei pentru drepturile copiilor, despre procesul de raportare la Comitetul ONU pentru drepturile copilului privind implementarea Convenţiei pentru drepturile copiilor.

De asemenea, copii şi-au împărtăşit experienţă de activitate în cadrul consiliilor de tineri şi a celor de elevi: Consiliul naţional al elevilor, Reţeaua naţională a consiliilor locale ale tinerilor din Moldova. Participanţii au discutat despre activităţile de monitorizare a implementării Convenţiei pentru drepturile copiilor, care ar putea sta la baza planului de acţiuni pentru monitorizarea implementării Convenţiei.

Pe 16 noiembrie 2017, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului a organizat, cu suportul UNICEF, un alt forum de discuţie cu copiii la tema "Implicarea copiilor şi tinerilor în monitorizarea recomandărilor Comitetului ONU pentru drepturile copilului".

La forum au participat 40 de copii şi adolescenţi din 20 de instituţii de învăţământ din diferite localităţi ale ţării (Chişinău, Bălţi, Congaz, Lipoveni, Ştefan-Vodă, Donduşeni, Soroca, Leova, Varniţa, Tighina, Vulcăneşti), membri ai consiliilor elevilor dar şi din cadrul Consiliului Naţional de Elevi, al Consiliului naţional al tineretului din Moldova şi al Reţelei naţionale a consiliilor locale de tineret.

Printre acţiunile destinate copiilor se înscrie şi festivitatea Ziua Uşilor deschise la Oficiul Avocatului Poporului, organizată pe 1 iunie de către Ombudsmanul Copilului, la care au participat aproximativ 100 de copii şi părinţi. Partener al Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului în organizarea evenimentului a fost Fundaţia Terre des hommes Moldova. În calitate de moderatori ai unor activităţi au fost reprezentanţi ai Centrului de Resurse pentru Adolescenţi şi Tineri, CRAT din Bălţi.

Ombudsmanul Copilului a făcut o prezentare a Instituţiei Ombudsmanului, copii au discutat cu Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, cu angajaţii Oficiului.

În cadrul a cinci ateliere de lucru copiii au participat la ateliere de pictură, quilling, sculptat în lemn. În calitate de moderator al atelierului de pictură a fost pictoriţa Elena Revuţcaia, care a ilustrat mai multe cărţi pentru copii, printre care "Neznaika în ţara minunilor" de Nikolai Nosov, "Ceasornicul din tei" de Arcadie Suceveanu, "Peppi Ciorap-Lung" de Astrid Lindgren.

Copiii au avut posibilitate să deseneze pe asfalt, să participe la un joc la tema corupţiei şi drepturilor omului şi să afle despre arta decoraţiunilor inedite – quilling.

După consumarea evenimentului la Oficiul Avocatului Poporului, copiii au fost invitaţi să meargă cu Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în Grădina Publica Ştefan cel Mare, unde Ombudsmanul şi Fundaţia Terre des hommes Moldova au organizat o tombolă "Cunoaşte-ţi drepturile!"

În contextul Zilei adoptării Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, pe 16 noiembrie, Avocatul Poporului pentru protecţia drepturilor copilului Maia Bănărescu a discutat cu 60 de elevi despre drepturile lor în cadrul unei activităţi organizate la Biblioteca Naţională pentru Copii "Ion Creangă".

30 de copii au participat pe 15 septembrie 2017 la Atelierul de lucru "Democraţie din copilărie", desfăşurat în contextul Zilei Internaţionale a Democraţiei la Parlamentul Republicii Moldova şi moderat de către Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului. La atelier au participat deputatele Raisa Apolischi, Alina Zotea şi Elena Bondarenco.

Alte activităţi de promovare

În perioada prezentării publice a Raportului cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în Republica Moldova în anul 2016, Oficiul Avocatului Poporului a difuzat două spoturi de promovare a Avocaţilor Poporului şi a Oficiului Avocatului Poporului, care au fost realizate anterior. Spoturile au fost difuzate timp de două săptămâni la un post central de televiziune (Canal regional) şi la 10 posturi regionale de televiziune.

De asemenea, instituţia a elaborat şi confecţionat 20 de panouri informative, care vor conţine materiale informative cu mesaj antitortură şi privind prevenirea relelor tratamente, acestea urmând şi fi amplasate în instituţiile penitenciare din ţară.

1. Activitatea editorială

În perioada de referinţă, Oficiul Avocatului Poporului a editat 16 titluri de carte şi materiale informative: Raportului cu privire la respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în Republica Moldova în anul 2016 în română, rusă şi engleză; Raportul privind respectarea dreptului copilului în anul 2016 în română şi engleză; broşurele "Legea nr.52 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman)" şi "Activitatea Oficiului Avocatului Poporului în anul 2016 în cifre". Au mai fost publicate: broşura "Recomandările pentru Republica Moldova în cadrul cicluluiII al EPU"219, 4 pliante privind drepturile pacientului ("Dreptul pacientului la libera alegere", "Dreptul pacientului la confidenţialitate", "Dreptul pacientului la măsuri preventive", "Dreptul pacientului la accesibilitate"), broşurile "Drepturile pacientului" în limba rusă, "Sunt copil – am drepturi!" (în versiunile română şi rusă), "Internetul pentru copii" ( în rusă şi în română), "Corupţia în medicină" (flaer), "Avocatul Poporului pentru drepturile copilului", "Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului" (în română şi în rusă). Au fost de asemenea editate mape, carnete cu sigla instituţiei.

_________________________

219Principiile privind statutul Instituţiilor Naţionale (Principiile de la Paris), adoptate prin Rezoluţia 48/134 din 20 decembrie 1993 de către Adunarea Generală ONU;

2. Colaborarea cu mass-media

Colaborarea avocaţilor poporului cu mass-media s-a îmbunătăţit în perioada de referinţă, faţă de anul 2016.

Acest lucru se explică prin numărul mai mare de activităţi de informare/promovare organizate de către instituţie în perioada de raportare, dar şi prin implicarea Avocatului Poporului în investigarea a două cazuri de rezonanţă, cum au fost cel al decesului în condiţii suspecte, în timpul aflării în custodia statului, al lui Andrei Brăguţă şi privind decesul Niculinei Bulat, orfana în dializă care nu a beneficiat de asistenţa medicală adecvată. De asemenea, Avocaţii Poporului au reacţionat la mai multe semnale apărute în mass-media privind situaţii de violare a drepturilor omului.

Cele mai importante sesizări din presă ale avocaţilor poporului în anul 2017 se referă la situaţia privind gunoiştea din satul Bubuieci; decizia privind majorarea costurilor la serviciile medicale; semnalele privind aplicarea relelor tratamente asupra unei beneficiare de la I.M.S.P. Spitalul Clinic de Psihiatrie din oraşul Codru; semnalele din presă privind iradierea unor pacienţi cu raze "X" în timpul investigaţiilor din cauza aparatului vechi, fără de autorizaţie de funcţionare, folosit de medici; cazul Andrei Brăguţă; cazul Nicoletei Bulat; subiectele vizând copiii care duc un mod de viaţă stradal în Chişinău şi exploatarea prin muncă a copiilor în localităţile rurale; semnalele privind aplicarea forţei fizice asupra condamnaţilor în Penitenciarul nr.13, inclusiv a celor minori.

În anul 2017 Avocaţii Poporului au susţinut şase conferinţe de presă şi au avut, la sfârşit de an, o întâlnire informală cu jurnaliştii.

Pe 20 aprilie, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a organizat o Conferinţă de presă cu tema: "Problemele aflate în atenţia Avocatului pentru protecţia drepturilor copilului în primul an de activitate. Constatările privind situaţia în domeniu şi obiectivele stabilite pe termen scurt".

Cu prilejul Zilei Internaţionale de Susţinere a Victimelor Torturii, ombudsmanii şi funcţionari ai Oficiului Avocatului Poporului au ţinut o conferinţă de presă privind situaţia din Republica Moldova la capitolul eradicarea torturii, relelor tratamente, tratamentelor inumane şi degradante.

Pe 10 august, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu a convocat o conferinţă de presă la tema "Implicarea copiilor în munci - normalitate sau exploatare prin muncă?". Tot Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a ţinut o altă Conferinţă de presă cu genericul "Dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzului şi violenţei", în contextul Zilei Internaţionale împotriva violenţei.

Pe 5 decembrie, Avocatul Poporului Mihail Cotorobai, şi funcţionarii instituţiei Alexandru Zubco şi Ada Şimon, au prezentat în cadrul unei conferinţe de presă concluziile Raportului special privind cazul Andrei Brăguţa.

Pe 8 decembrie, cu prilejul Zilei Internaţionale a drepturilor omului, Avocatul Poporului a estimat în cadrul unei conferinţe de presă situaţia în domeniul drepturilor omului din Republica Moldova şi s-a referit la semnificaţia ediţiei 2017 a Zilei Internaţionale a drepturilor omului.

Pe 14 decembrie, Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, şi Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, s-au întâlnit într-un cadru informal cu un grup de jurnalişti, pentru a discuta relaţia dintre Instituţia Ombudsmanului şi mass-media şi cum aceasta poate fi îmbunătăţită, pentru a spori vizibilitatea instituţiei în eforturile de promovare a drepturilor omului şi educării culturii drepturilor omului în societate.

În cadrul evenimentului au fost premiate mai multe echipe de jurnalişti care în anul 2017 au oglindit tematica drepturilor omului şi au colaborat eficient cu Instituţia Ombudsmanului: Avocatul Poporului a înmânat o diplomă pentru Moldova Radio Europa Liberă, Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului a înmânat diplome jurnaliştilor de la TVR Moldova, Sputink Moldova şi Radio Moldova.

În contextul Forumului mass-media, ediţia 2017, din 14-15 noiembrie. Avocatul Poporului a făcut public un mesaj de solidaritate cu mass-media în care a subliniat că o susţine în demersurile către autorităţi de a crea un mediu propice pentru dezvoltarea unei prese libere şi independente în Republica Moldova. Ombudsmanul a chemat autorităţile să realizeze, în spiritul standardelor europene, prevederile referitoare la mass-media incluse în Programul de activitate al Guvernului pentru perioada 2016-2018, să examineze responsabil şi cu implicare problemele din domeniul media, expuse în Foaia de Parcurs a ediţiei 2017 a Forumului Mass - Media din Moldova220.

_________________________

220 http://ombudsman.md/ro/content/mesajul-avocatului-poporului-mihail-cotorobai-contextul-forumului-mass-media-editia-2017-din

Site-ul Oficiului Avocatului Poporului

Site-ul www.ombudsman.md  a continuat şi în anul 2917 să fie un instrument eficient de promovare a drepturilor omului şi de informare despre activitatea Avocaţilor Poporului: de monitorizare, de investigare, de raportare, de promovare a drepturilor omului, organizate de Oficiul Avocatului Poporului, în cooperare cu partenerii externi. Numărul publicaţiilor s-a menţinut în medie la nivelul anilor precedenţi – 657 publicaţii pe site în anul 2017.

Dinamica anuală de vizitatori unici ai paginii web a instituţiei şi a contului Oficiului Avocatului Poporului de pe Facebook este una pozitivă. Numărul vizitatorilor unici a crescut de la 52 623 în anul 2016 până la 80 365 în anul 2017.

Dinamica numărului de vizualizări pe site- ul www.ombudsman.md de asemenea este pozitivă: din luna decembrie 2016 până în decembrie 2017 numărul vizualizărilor a crescut cu apoximativ 920 000, în medie 80 000 vizualizări pe lună, atingând cota de 2 milioane în martie 2017. Numărul de vizitatori ai site-ului a crescut cu aproape un milion faţă de anul 2016. De la 1 840 362 la 2 759 453 la sfârşitul lunii decembrie 2017.

Este pozitivă şi dinamica anuală de vizitatori ai contului Oficiului Avocatului Poporului de pe Facebook: în anul 2015 erau 910 persoane care urmăreau contul, în 2016 – 1557, iar în 2017 – 1792 de persoane, impactul mediu al postărilor a fost de 3600 vizualizări.

Activitatea de instruire

Activitatea de instruire în domeniul drepturilor omului în 2017 a fost orientată spre consolidarea conceptului aprobat în anul precedent – instruirea în domeniul drepturilor omului devine o prioritate pentru Oficiul Avocatului Poporului, activităţile de instruire presupun o pregătire serioasă a formatorilor, activităţile sunt orientate spre acoperirea necesităţilor identificate ale grupurilor-ţintă de persoane instruite.

În acest sens, Oficiul Avocatului Poporului a depus în anul 2017, în cadrul "Programului de finanţare a iniţiativelor/proiectelor de schimbare în domeniul drepturilor omului", o cerere de finanţare pentru consolidarea capacităţilor Oficiului Avocatului Poporului de promovare a drepturilor omului prin instruire. Programul menţionat este parte componentă a Proiectului PNUD "Consolidarea capacităţilor tehnice ale instituţiilor naţionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului", finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.

Iniţiativa Oficiului Avocatului Poporului a fost lansată pentru a fortifica capacităţile angajaţilor instituţiei în domeniul promovării drepturilor omului, prin elaborarea metodologiei de proiectare a programelor de instruire. Aplicarea metodologiei respective va spori competenţele angajaţilor instituţiei de a realiza instruiri destinate atât grupurilor vulnerabile, cât şi a angajaţilor instituţiilor publice.

Astfel, funcţionarii Oficiului Avocatului Poporului vor fi capabili de a proiecta programe de instruire mai calitative, complexe, eficiente, care vor contribui la integrarea sistemică a Abordării Bazate pe Drepturile Omului, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra respectării drepturilor omului în Republica Moldova.

Pentru a atinge aceste obiective, a fost contractat un expert care, împreună cu reprezentanţii Oficiului Avocatului Poporului, a elaborat metodologia de proiectare a programelor de instruire.

Totodată, pentru implementarea cu succes a programelor de instruire, care vor fi proiectate în baza metodologiei, este necesară consolidarea abilităţilor angajaţilor Oficiului Avocatului Poporului în calitate de formatori. În acest scop, angajaţii Oficiului Avocatului Poporului vor fi instruiţi. La momentul scrierii raportului, metodologia a fost elaborată şi era discutată în cadrul instituţiei. Etapele următoare ale proiectului urmează să fie implementate în anul 2018.

În acelaşi timp, angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au continuat organizarea activităţilor de instruire, conform celor planificate în anul precedent. În total, în 2017 angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au realizat 116 instruiri. Numărul total al persoanelor instruite a consti-tuit – 3548 persoane.

Categorii de persoane instruite, număr de persoane

Tematica activităţilor de instruire

Au fost abordate mai multe teme devenite tradiţionale pentru activităţile de instruire ale Oficiului Avocatului Poporului precum: atribuţiile şi obligaţiile Avocaţilor Poporului ca mecanism de apărare şi promovare a drepturilor omului, activitatea Oficiului Avocatului Poporului (6 activităţi), atribuţiile Avocatului Poporului pentru drepturile copilului (29 activităţi), drepturile copilului (17 activităţi), combaterea torturii şi a relelor tratamente, jurisprudenţa CEDO (6 activităţi),prevenirea violenţei (37 activităţi). În acelaşi timp, în cadrul activităţilor de instruire au fost abordate şi subiecte noi. În premieră acţiunile de instruire au avut ca teme combaterea corupţiei (2 activităţi), securitatea copiilor pe internet (26 activităţi), abordarea bazată pe drepturile omului în activitatea autorităţilor publice (1 activitate), dreptul la opinie şi libera exprimare (1 activitate), drepturile pacientului (1 activitate).

În cadrul a 6 activităţi s-a discutat dreptul la muncă, la alte 6 activităţi - mecanismele naţionale şi internaţionale de apărare a drepturilor omului, la 3 activităţi s-a vorbit despre combaterea discriminării, la 5 instruiri – despre dreptul la viaţa privată, la opinie şi libertatea de exprimare, drepturile tinerilor au fost studiate la 8 activităţi de instruire.

Gradul de satisfacţie a persoanelor instruite, monitorizat la o mare parte de activităţi, a fost unul înalt (în medie 78%), peste 70% dintre persoanele instruite au apreciat înalt nivelul instruirii şi al formatorului, menţionând că şi-au ridicat nivelul cunoştinţelor în tematica propusă.

Estimările enunţate mai sus au fost făcute în baza chestionarelor care sunt propuse pentru completare tuturor persoanelor care participă la instruire. De asemenea analiza chestionarelor permite Oficiului Avocatului Poporului să identifice şi necesităţile de instruire. Chestionarul include o rubrică unde participantul poate înscrie temele şi subiectele care îl interesează, dar nu au fost abordate.

Astfel analiza răspunsurilor grupurilor-ţintă a scos în evidenţă faptul că profesioniştii sunt interesaţi de aspecte care ţin de apărarea drepturilor lor în procesul de exercitare a profesiei, subiecte ce ţin de dreptul muncii, mecanisme de protecţie a drepturilor omului, activitatea ombudsmanului şi rolul lui în societate, asigurarea socială şi altele.

Nediscriminarea şi mecanismele de prevenire a discriminării sunt subiecte care îi interesează pe reprezentanţii minorităţilor naţionale; dreptul la viaţă privată, dreptul tinerilor la trai decent sunt subiecte indicate de către tineri ca fiind interesante pentru ei.

Cooperarea externă a Oficiului Avocatului Poporului

În perioada de referinţă, Avocaţii Poporului s-au antrenat activ în activitatea organizaţiilor internaţionale de profil la care Oficiul Avocatului Poporului este parte ( Reţeaua Europeană a Instituţiilor Naţionale de Protecţie a Drepturilor Omului – ENNHRI, Alianţa Globală a Instituţiilor Naţionale de Protecţie a Drepturilor Omului - GANHRI, Organizaţia Internaţională a Ombudsmanilor – IOI, Organizaţia Europeană a Ombudsmanilor - EOI, Asociaţia Mediatorilor şi Ombudsmanilor Francofini – AOMF, Reţeua Europeană a Ombudsmanilor pentu Drepturile Copiilor – ENOC), dar şi-a dezvoltat relaţiile şi cu partenerii săi din alte state, în particular din România şi Georgia.

Evenimentele internaţionale la care ombudsmanii şi angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au participat în anul 2017:

1. 06 februarie 2017 - şedinţa Grupului de lucru al Comitetului ONU pentru drepturile copilului (presesiunea 76) privind implementarea de către Republica Moldova a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.

2. 19-21 septembrie - Conferinţa anuală a Reţelei Europene a Ombudsmanilor pentru Drepturile Copilului (ENOC) care a avut loc la Helsinki, Finlanda. La conferinţă a fost dezbătută tema "Relaţiile şi educaţia sexuală: implementarea dreptului copiilor de a fi informaţi".

3. 2-3 noiembrie - Conferinţa Internaţională, organizată de către Ombudsmanul din Armenia cu tema "Dreptul copilului de a trăi într-o familie", desfăşurată la Erevan.

4. 27 noiembrie - Seminarul internaţional "Instituţiile de protecţie a drepturilor copilului: cele mai bune practici din lume", desfăşurat la Minsk, Belorusia în organizarea Ombudsmanului din această ţară.

5. 4 decembrie - Evenimentul Moldova Open Day organizat pe platforma Consiliului Europei la Strasbourg.

6. Pe 5 şi 6 decembrie, participare la a treia Conferinţă regională anuală a Centrului de protecţie a copilului pentru Europa de Sud-Est. Evenimentul a avut loc la Tirana, Albania.

7. Cel de al 4-lea Simpozion Internaţional al Instituţiilor Ombudsmanilor, cu tema "Migraţie şi Refugiaţi", care a avut loc în perioada 2-3 martie 2017, la Ankara, în organizarea Biroului Ombudsmanului turc.

8. Participarea la Adunarea Generală a Alianţei Globale a Instituţiilor Naţionale de Protecţie a Drepturilor Omului (GANHRI) şi Conferinţa Anuală cu genericul "Avertizarea timpurie, prevenirea conflictelor şi restabilirea societăţilor paşnice: rolul Instituţiilor Naţionale de Protecţie a Drepturilor Omului" în perioada 6-9 martie 2017, la Geneva.

9. Participare la lucrările atelierului organizat de către Ombudsmanul regiunii Catalonia din Spania privind provocările în domeniul drepturilor omului. Evenimentul a avut loc la Barcelona, în perioada 3 - 4 aprilie 2017.

10. Participare pe 19 aprilie 2017 la Conferinţa Internaţională organizată de Ombudsmanul din Georgia cu ocazia aniversării a 20-cea de la crearea Instituţiei Ombudsmanului (Oficiul Apărătorului Public) din această ţară. Tema conferinţei a fost: "Evoluţia şi provocările instituţiilor naţionale pentru drepturile omului cu mandat multiplu".

11. Participare în perioada 4-5 mai la seminarul organizat de Asociaţia Ombudsmanilor şi Mediatorilor Francofoni în cooperare cu Instituţia Mediatorului din Regatul Maroc. Atelierul de lucru s-a desfăşurat în oraşul Rabat, Maroc şi a avut drept scop consultarea opiniilor ombudsmanilor privind crearea unui ghid deontologic al Ombudsmanului şi a personalului INDO, care ar consolida încrederea cetăţenilor în instituţia naţională pentru drepturile omului.

12. Participare în perioada 16-17 mai 2017 la primul forum al Mecanismelor Naţionale pentru Prevenirea Torturii, desfăşurat la Astana cu genericul "Prevenirea torturii: Kazahstan şi practica internaţională".

13. Participare pe 23-24 mai la Strasbourg, Franţa la seminarul anual organizat de către Comisia Europeană pentru Eliminarea Rasismului şi Intoleranţei a Consiliului Europei.

14. Efectuare în perioada 5-8 iunie a unei vizite de studiu la Oficiul Ombudsmanului din Spania, cu sediul la Madrid. În cadrul vizitei, angajaţii OAP s-au familiarizat cu activitatea Instituţiei Ombudsmanului din Spania. Vizita a fost organizată în cadrul proiectului PCF CoE/UE "Susţinerea eforturilor naţionale în prevenirea şi combaterea discriminării în Republica Moldova".

15. Participare la Forumul internaţional "Rolul Ombudsmanului în perfecţionarea legislaţiei în domeniul drepturilor omului: aşteptări şi perspective", care a avut loc pe 6-8 septembrie 2017 în Republica Kîrgîstan, în organizarea Ombudsmanului din această ţară.

16. Participare pe 21-22 septembrie 2017 la Adunarea Generală a Institutului European al Ombudsmanului, precum şi la evenimentul "Două decenii de la înfiinţare a instituţiei Avocatul Poporului", care a avut loc la Bucureşti.

17. Efectuare a unei vizite de studiu în perioada 18-20 octombrie, a Avocatului Poporului" membrilor Consiliului de prevenire a torturii, a funcţionarilor din cadrul Secţiei prevenirea torturii, altor angajaţi ai OAP la Oficiul Apărătorului Poporului din Georgia.Vizita a fost efectuată cu susţinerea Consiliului Europei în cadrul proiectului "Suport pentru reformele justiţiei penale în Republica Moldova", finanţat de Guvernul Danemarcei. Scopul vizitei a fost studierea experienţei de funcţionare a MNPT din Georgia.

18. Participare la Conferinţa Internaţională a Ombudsmanilor care a avut loc pe 25-26 septembrie la Istanbul. La conferinţă s-a discutat despre importanţa unei mai bune înţelegeri a rolului ombudsmanilor în asigurarea protecţiei drepturilor omului şi promovarea bunei guvernări, fortificarea cooperării în acest scop, prin instituirea dialogului ombudsmanilor din Est şi Vest.

19. Participare la lucrările Conferinţei Internaţionale cu tema "20 de ani de la semnarea Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicină". Evenimentul a avut loc la Strasbourg în perioada 24-25 octombrie 2017, în organizarea Consiliului Europei, şi a avut ca scop discutarea provocărilor care apar în realizarea drepturilor omului în contextul progresului ştiinţific şi tehnologic în domeniul biomedical.

20. Pe 29-30 noiembrie participare la Adunarea Generală a ENNHRI şi la seminarul organizat de către Reţeaua Europeană a Instituţiilor Naţionale de Protecţie a Drepturilor Omului (ENNHRI) privind angajamentul comun al instituţiilor naţionale de protecţie a drepturilor omului şi Uniunea Europeană de protecţie şi promovare a drepturilor omului, care a avut loc la Bruxelles.

21. Participare pe 11 decembrie 2017 la Taşkent la lucrările Conferinţei internaţionale "Drepturile omului prin prisma Constituţiei şi Strategiei de acţiune pentru cele cinci domenii prioritare ale Republicii Uzbekistan", organizată de împuternicitul Majlis Oliy din Republica Uzbekistan, în colaborare cu misiunea OSCE în această ţară.

22. În perioada 20-25 noiembrie 2017 angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au efectuat o vizită de studiu la mai multe instituţii de protecţie a drepturilor omului din România. Programul a cuprins discuţii şi vizite la oficiul central al Instituţiei Avocatului Poporului şi la birourile teritoriale Iaşi şi Bacău ale acesteia. De asemenea, delegaţia OAP a vizitat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, o autoritate de stat autonomă, sub control parlamentar, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării Programul a inclus şi vizite la Instituţia de sănătate mintală Socola, Complexul pentru servicii comunitare "Bucium" pentru copiii în situaţie de risc, Centrul educaţional pentru minori din Tîrgul Ocna, Şcoala de agenţi de penitenciare Tîrgul Ocna, Penitenciarul din Tîrgşor Nou (Ploieşti).

ACTIVITATEA OFICIULUI AVOCATULUI POPORULUI ÎN ANUL 2017

GESTIONAREA CERERILOR

Potrivit Principiilor privind Statutul Instituţiilor Naţionale pentru Promovarea şi protecţia Drepturilor Omului (Principiile de la Paris), adoptate prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU 48/134 din 20 decembrie 1993 "O instituţie naţională poate să fie autorizată să audieze şi să examineze plângeri şi petiţii care se referă la situaţii individuale. Cazurile pot să fie sesizate de persoane fizice, prin intermediul reprezentanţilor săi, de părţi terţe, organizaţii non-guvernamentale, asociaţii ale sindicatelor sau oricare alte organizaţii reprezentative".

Acest principiu este reflectat şi în Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr.52 din 03.04.2014. În conformitate cu art.16 lit.a) din Legea nr.52, una din atribuţiile Avocatului Poporului este examinarea cererilor cu privire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului.

Avocatul Poporului examinează cererile persoanelor fizice, indiferent de cetăţenie, vârstă, sex, apartenenţă politică sau convingeri religioase, care locuiesc permanent, se află ori s-au aflat temporar pe teritoriul ţării, ale căror drepturi şi libertăţi se presupune că au fost încălcate de Republica Moldova. Avocatul Poporului nu se substituie prin competenţele sale autorităţilor publice, organelor de drept şi instanţelor judecătoreşti şi examinează cererile privind deciziile, acţiunile sau inacţiunile autorităţilor publice, organizaţiilor şi întreprinderilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare ale organizaţiilor necomerciale şi persoanelor cu funcţii de răspundere de toate nivelurile care, conform opiniei petiţionarului, i-au încălcat drepturile şi libertăţile.

Pentru a sesiza Avocatul Poporului, persoana trebuie să respecte câteva condiţii: cererea se depune până la expirarea unui an din ziua încălcării presupuse a drepturilor sau libertăţilor petiţionarului sau din ziua când acesta a aflat despre presupusa încălcare; în cerere se indică numele, prenumele şi domiciliul petiţionarului, descrierea succintă a circumstanţelor cauzei, denumirea autorităţii sau numele persoanei cu funcţii de răspundere în urma acţiunilor şi/sau inacţiunilor căreia a avut loc încălcarea drepturilor sau libertăţilor, în cazul în care această persoană se cunoaşte; în cazul în care faptele invocate în cerere au constituit obiect al examinării de către alte autorităţi, la cerere urmează să fie anexate copiile de pe răspunsurile autorităţilor respective.

În condiţiile Legii nr.52, Avocatul Poporului nu poate primi spre examinare cererea care este în procedură judiciară pentru examinare în fond, cu excepţia cererilor privind acţiunile şi/sau inacţiunile judecătorului; a cărei examinare ţine de competenta altor organe (intentarea urmăririi penale, explicarea deciziei judecătoreşti); pe cauză adjudecată, pe care există o sentinţă sau o hotărâre judecătorească în fond; care conţine calomnii şi insulte, discreditează autorităţile statului în general, autorităţile locale, asociaţiile de cetăţeni şi reprezentanţii lor, care instigă la ură naţională, rasială, religioasă şi la alte acţiuni pentru care se prevede răspundere conform legii.

Astfel, Avocatul Poporului este un mecanism extrajudiciar de asigurare a respectării drepturilor omului şi constituie o alternativă de soluţionare pe cale amiabilă a conflictelor între petiţionari şi autorităţi publice, organizaţii şi întreprinderi indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare, de către organizaţiile necomerciale şi de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile.

Cererile adresate Avocatului Poporului sunt depuse personal sau prin poştă, fax, e-mail sau alt mijloc de comunicare. De asemenea cererea poate fi depusă şi de către un reprezentant al persoanei lezate în drepturi, de către organizaţii nonguvernamentale, sindicate şi alte organizaţii reprezentative în numele acesteia. Este de menţionat faptul că, cererea din partea unei persoane aflate în detenţie, a unei persoane aflate în izolatoarele de urmărire penală, din partea militarilor din unităţile militare nu se supune cenzurii şi se expediază de către administraţia instituţiei respective Avocatului Poporului în termen de 24 ore. De asemenea, potrivit art.36 alin.2 lit.b) din Legea nr.1402 din 16.12.1997 reclamaţiile şi cererile pacienţilor din staţionarele de psihiatrie sunt prezentate fără cenzură Avocatului Poporului sau, după caz, Avocatului Poporului pentru protecţia drepturilor copilului. Cererile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de stat.

Accesibilitatea Avocaţilor Poporului este asigurată nu numai prin facilitarea procedurilor de depunere a cererilor personal sau prin fax, poşta, e-mail sau alt mijloc de comunicare, persoanele care consideră că au fost lezate în drepturi se adresează zilnic la Oficul Avocatului Poporului, pentru a primi suportul informaţional necesar, pentru a decide cum sa-şi soluţioneze problema. Dacă problema invocată ţine de competenţa instituţiei noastre, persoana este ajutată să depună corect o cerere adresată Avocatului Poporului sau Avocatului Poporului pentru drepturile copilului.

Astfel, în anul 2017, angajaţii Oficiului Avocatului Poporului au primit în audienţă 3145 de persoane. La Oficiul central s-au adresat 1079 persoane, la Reprezentanţa Cahul s-au adresat 417 persoane, la Reprezentanţa Comrat - 1062 persoane, la Reprezentanţa Bălţi - 330 persoane şi la Reprezentanţa Varniţa s-au adresat 257 persoane. Analiza numărului adresărilor pentru primirea asistenţei informaţionale denotă faptul că circa 35% de persoane s-au adresat la Oficiul central şi 33% s-au adresat la Reprezentanţa Comrat, rămânând nevalorificat potenţialul unor reprezentanţe.

În anul 2017 la adresa Oficiului Avocatului Poporului au parvenit 1147 cereri, dintre care la Oficiul central au fost depuse 1023 cereri, iar la reprezentanţele instituţiei – 124 cereri (Reprezentanţa Bălţi – 52 cereri, Reprezentanţa Cahul – 35 cereri, Reprezentanţa Comrat – 21 cereri, Reprezentanţa Varniţa – 16 cereri).

Ponderea scăzută a cererilor depuse nemijlocit la reprezentanţele teritoriale ale OAP este cauzată de faptul că populaţia din aceste regiuni preferă să adreseze cereri orale, în timpul audienţelor zilnice. În timpul audienţei persoana primeşte asistenţa informaţională necesară, pentru a decide cum să-şi soluţioneze problema. Deseori, problemele sunt soluţionate în timpul audienţei şi decade necesitatea de a depune cerere către Avocatul Poporului.

Analiza cererilor depuse în anul 2017, în funcţie de domiciliul petiţionarilor, denotă că circa 65% dintre cereri parvin din mediul urban221.

_________________________

221 Analiza cererilor în funcţie de domiciliul petiţionarilor a fost efectuată în baza Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, nr.764-XV din 27.12.2001;

Cel mai frecvent cererile depuse la OAP în anul 2017 au fost semnate de persoane aflate în detenţie, pensionari, persoane cu dizabilităţi, persoane neîncadrate în cîmpul muncii, elevi.

Potrivit prevederilor art.21 din Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr.52 din 03.04.2014, după recepţionarea cererii, Avocatul Poporului este în drept să o accepte spre examinare, să o restituie fără examinare, explicând petiţionarului procedura pe care acesta este în drept să o folosească, pentru a-şi apăra drepturile şi libertăţile; să remită cererea organelor competente, pentru a fi examinată în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la petiţionare.

Din cele 1147 cererii înregistrate, 352 (30,64%) au fost acceptate spre examinare, dintre care 89 cereri în domeniul drepturilor copilului. În toate cazurile au fost întreprinse acţiuni procesuale în temeiul art.25 din Legea nr.52 din 03.04.2014. În procesul examinării au fost emise acte de reacţionare, a fost solicitat concursul instituţiilor şi persoanelor cu funcţii de răspundere, au fost solicitate informaţii, documente şi materiale necesare, au fost efectuate vizite de monitorizare, au fost înaintate propuneri de modificare a legislaţiei etc. Potrivit art.21 alin.1 lit.c) din numărul total de cereri, 29 de cereri (2,52%), dintre care 11 cereri în domeniul drepturilor copilului, au fost remise autorităţilor competente, pentru a fi examinate în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la petiţionare.

Din numărul total al cererilor recepţionate, 766 (circa 66,78 %), dintre care 47 cereri în domeniul drepturilor copilului, nu au fost acceptate spre examinare deoarece nu au întrunit condiţiile de admisibilitate222. Numărul mare de cereri care nu au întrunit condiţiile de admisibilitate denotă faptul că atribuţiile Avocatului Poporului sunt cunoscute insuficient de populaţie. Astfel,în deciziile de restituire petiţionarilor le sunt explicate detaliat procedurile pe care sunt în drept să le folosească, pentru a-şi apăra drepturile şi libertăţile, totodată cetăţenii sunt informaţi despre activitatea Avocatului Poporului.

_________________________

222 Cererea a fost depusă după expirarea unui an din ziua încălcării presupuse a drepturilor sau libertăţilor petiţionarului sau din ziua cînd petiţionarul a aflat despre presupusa încălcare; în cerere nu a fost indicat numele, prenumele şi domiciliul petiţionarului sau numele, prenumele persoanei lezate în drepturi; cererea nu a fost semnată; cererea era în procedură judiciară pentru examinare în fond, cu excepţia cererilor privind acţiunile şi/sau inacţiunile judecătorului; examinarea cererii ţinea de competenţa altor organe (intentarea urmăririi penale, explicarea deciziei judecătoreşti); cererea era pe o cauză adjudecată, pe care exista o sentinţă sau o hotărâre judecătorească în fond;

În urma analizei cererilor recepţionate a fost constatat că cel mai des petiţionarii au invocat pretinsa încălcare a dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică – 316 cereri parvenite. Problemele abordate de petiţionari: condiţiile de detenţie (179 cereri) ; acte de tortură (13 cereri); dreptul la viaţă (5 cereri) ; dreptul la informare (41 cereri); acţiunile administraţiei locului de detenţie (24 cereri); eliberarea condiţionată sau aplicarea amnistiei (23 cereri); revizuirea dosarului penal (20 cereri) ; transferul în alt penitenciar (15 cereri). Din numărul de cereri adresate 86 cereri au întrunit condiţiile de admisibilitate şi au fost acceptate pentru investigare.

Un alt drept frecvent încălcat este accesul liber la justiţie, care constuituie subiectul adresării în 171 de cereri. Problemele abordate sunt: caracterul public al dezbaterilor judiciare (3 cereri); prezumţia nevinovăţiei (28 cereri); neretroactivitatea legii (4 cereri); principiul contradictoriu (5 cereri); dreptul la recurs efectiv (57 cereri); tergiversarea examinării cauzelor (17 cereri); dreptul la compensarea prejudiciului (3 cereri); caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti (3 cereri); neîndeplinirea hotărârilor judecătoreşti (8 cereri); dezacordul cu hotărârea/sentinţa judecătoreşti (64 cereri); se consideră nevinovaţi şi nu sunt de acord cu sentinţa rămasă definitivă ( 28 cereri) se plâng pe acţiunile poliţiei sau a inspectorului de sector (12 cereri); se plâng pe acţiunile procurorului (5 cereri); solicită tălmăcirea sau revizuirea legislaţiei (9 cereri); manifestă dezacord cu acţiunile executorului judecătoresc (7 cereri); solicită compensarea prejudiciului (5 cereri). Din ele au întrunit condiţiile de admisibilitate şi conţinut 12 cereri, care au fost acceptate pentru investigare.

Încălcarea dreptul la asistenţă şi protecţie socială a fost invocată în 96 cereri. Problemele abordate au fost: recalcularea pensiei (36 cereri); solicitarea acordării ajutorului financiar sau material (33 cereri); imposibilitatea achitării serviciilor comunale (6 cereri); solicită aportul în angajarea în câmpul muncii (4 cereri). Din ele 26 cereri au fost acceptate spre examinare.

Dreptul la informaţie a fost invocat în 88 cereri. Problemele abordate fiind primirea informaţiei (69 cereri) ; distribuirea informaţiei (16 cereri). Din numărul total au fost acceptate spre investigare în direcţiile specializate ale OAP 11 cereri.

Alt drept pretins încălcat dreptul la ocrotirea sănătăţii - 62 cereri parvenite, problemele abordate fiind: minimul asigurării medicale (12 cereri); dreptul la informaţie (2 cereri); dreptul la tratament adecvat (38 cereri). Din numărul total de cereri, 29 cereri au întrunit condiţiile de admisibilitate şi au fost acceptate spre investigare.

Notă: La rubrica "Altele" sunt incluse cererile în care nu se invocă încălcarea unui drept constituţional şi nu pot fi încadrate în sistemul de evidenţă automatizată a adresărilor parvenite la OAP, cum ar fi drepturile consumatorilor, solicitarea consultaţiilor juridice ş.a.

În procesul de investigare a cererilor acceptate spre examinare, în conformitate de Legea nr.52, au fost întreprinse anumite acţiuni procesuale şi au fost elaborate anumite tipuri de acte, după cum urmează:

Acţiunile procesuale şi actele de reacţionare ale Avocatului Poporului în anul 2017 se prezintă după cum urmează:

_________________________

223 În unele cazuri acelaşi aviz a fost înaintat mai multor autorităţi;

Potrivit prevederilor art.38 din Legea nr.52/2014, în alte municipii şi oraşe pot fi create reprezentanţe ale Oficiului, ca subdiviziuni teritoriale, în funcţie de locul, numărul populaţiei, activităţile specifice, gradul de autonomie şi alţi factori. Astfel, actualmente în structura organizatorică a Oficiului Avocatului Poporului sunt instituite 4 reprezentanţe teritoriale cu statut de subdiviziuni structurale: Reprezentanţa Bălţi, Reprezentanţa Cahul, Reprezentanţa Comrat şi reprezentanţa Varniţa.

Misiunea reprezentanţelor constă în contribuirea la realizarea atribuţiilor Avocatului Poporului în teritoriu.

Angajaţii reprezentanţelor, prin împuternicirea Avocatului Poporului, pot să recepţioneze şi să examineze cererile cu privire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului, să verifice respectarea exercitării conforme de către autorităţile publice, de către organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, de către organizaţii necomerciale, de către persoanele cu funcţii de răspundere de orice nivel a atribuţiilor acestora privind respectarea drepturilor şi libertăţilor omului.

Reprezentanţa Bălţi pe parcursul anului 2017a recepţionat 52 cereri. Cele mai frecvente probleme abordate în cereri au fost: securitatea şi demnitatea personală; acces liber la justiţie; proprietate privată; viaţa intimă şi privată; dreptul la muncă; dreptul la apărare. Pe segmentul promovării drepturilor omului au fost desfăşurate 21 activităţi de instruire şi informare. A fost organizată şi desfăşurată o masă rotundă cu reprezentanţi ai celor 15 raioane din jurisdicţia reprezentanţei. Angajatul reprezentanţei a participat la evenimentul de inaugurare a cabinetului de radiografie din cadrul Instituţiei Penitenciare nr.11 din Bălţi.

Reprezentanţa Cahul pe parcursul anului 2017a recepţionat 35 de cereri. Din ele 31 de cereri au întrunit condiţiile de admisibilitate şi au fost acceptate spre examinare, fiind soluţionate pozitiv. Problemele abordate în cereri au fost: dreptul la educaţie; dreptul la muncă; securitatea şi demnitatea personală; dreptul la ocrotirea sănătăţii; dreptul la proprietatea privată. Pe segmentul promovării drepturilor omului au fost petrecute mai multe activităţi de promovare a drepturilor omului: 20 de instruiri în instituţiile de învăţământ, au fost stabilite relaţii de colaborare cu 3 surse mass-media: ziarul "Cahul Expres", ziarul "Gazeta de Sud", portalul de ştiri ziuadeazi.md. În presa locală Reprezentanţa Cahul a publicat 5 articole.

La Reprezentanţa Comrat pe parcursul anului 2017 au parvenit 21 de cereri care au întrunit condiţiile de admisibilitate şi au fost acceptate spre examinare şi, respectiv, soluţionate pozitiv. Problemele abordate în cereri au fost: dreptul la asistenţă şi protecţie socială; dreptul la ocrotirea sănătăţii; dreptul la cetăţenie. Pe segmentul promovării drepturilor omului au fost petrecute diverse activităţi de instruire a populaţiei în domeniul drepturilor omului: 1 conferinţă; 4 seminare; 21 de instruiri a populaţiei în domeniul drepturilor omului în instituţiile de învăţământ. De asemenea au fost elaborate 6 pliante. Reprezentanţa Comrat a colaborat eficient cu mass-media, înregistrând în 2017, 48 de apariţii la televiziune; 42 – la radio. Totodată angajaţii au reprezentat OAP în cadrul a 22 de mese rotunde; la 13 şedinţe de lucru şi 2 seminare. Au fost semnate acorduri de colaborare cu Adunarea Populară a UTA Găgăuzia şi Direcţia de Poliţie a UTA Găgăuzia.

Reprezentanţa Varniţa pe parcursul anului 2017a recepţionat şi a examinat 16 cereri . Cele mai frecvente problemele abordate în cereri au fost: dreptul la petiţionare; dreptul la muncă; viaţa. În procesul de examinare a cererilor, angajaţii reprezentanţei identifică căi de soluţionare a cererilor astfel încât să nu fie pusă în pericol securitatea personală, cât şi a persoanelor care s-au adresat. În acelaşi timp, se ţine cont de a nu prejudicia activitatea Comisiei Unificate de control în zona cu regim sporit de securitate a conflictului de pe Nistru. Astfel, Ombudsmanul în procesul de examinare a cererilor, nu aplică toate instrumentele procesuale oferite de Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul). Pe segmentul promovării drepturilor omului au fost organizate 4 activităţi de instruire şi la 27 de evenimente a fost reprezentat OAP.

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Managementul resurselor umane presupune îmbunătăţirea continuă a activităţii tuturor angajaţilor în scopul realizării misiunii si obiectivelor organizaţionale. În domeniul public gestiunea resurselor umane reprezintă o condiţie esenţială pentru creşterea performanţelor din organizaţie.

Pentru asigurarea unui rezultat performant Oficiul Avocatului Poporului are nevoie de specialişti de înaltă calificare şi cunoştinţe vaste în domeniul drepturilor omului. Fluctuaţia de personal pe parcursul mai multor ani are un impact evident negativ atunci, când prin plecarea angajaţilor se pierd competenţe şi experienţă şi, drept consecinţă, se reduce performanţa instituţiei. Salarizarea este la un nivel scăzut, în comparaţie cu alte autorităţi publice, sarcinile complexe şi volumul mare de lucru per persoana creează un dezavantaj considerabil angajaţilor, ceea ce duce la demotivarea acestora.

Multe din concursurile organizate de Oficiul Avocatului Poporului se soldează cu imposibilitatea de angajare, deoarece participanţii la concursul de ocupare a funcţiei publice nu întrunesc toate cerinţele pentru funcţiile propuse. Este greu de motivat specialiştii cu o experienţă consistentă şi calificare înaltă să aplice la funcţiile scoase la concurs de către Oficiu, pentru că salariile nu sunt atractive.

Finanţarea limitată nu ne permite să asigurăm un proces de instruire continuu si care să acopere toate necesităţile. Specificul activităţii necesită cunoştinţe vaste, deoarece legislaţia şi strategiile în materia drepturilor omului sunt mereu în evoluţie, abordările sunt numeroase şi diverse, iar instituţiile de învăţământ, în prezent, nu oferă o specializare îngustă în acest domeniu.

Un factor important pentru realizarea obiectivelor propuse este elaborarea planurilor de autoinstruire şi de capabilităţi. Elaborarea planului personalizat de dezvoltare profesională se realizează prin studierea literaturii de profil, familiarizarea cu activitatea colegilor/schimb de experienţă, participarea la discuţiile în domeniul dreptului omului, consultarea paginilor web din reţeaua Internet. Existenţa planului de capabilităţi contribuie la identificarea necesităţilor de instruire şi la indeplinirea corectă şi calitativă a atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu.

Pentru anul 2018 este planificată aprobarea noului stat de personal, revizuirea structurii organizatorice şi modificarea schemei de încadrare a instituţiei. Procesul de reorganizare prevede instituirea subdiviziunilor structurale noi. Din numărul total de funcţionari publici de conducere, numiţi în funcţie, la moment doar 30% au fost instruiţi în domeniul managementului. Managementul modern implică un mare număr de abilităţi şi orientări, se pune accent pe rezolvarea raţională a problemelor şi pe gândirea logică. Pentru a avea succes, un manager trebuie să îndeplinească mai multe roluri şi funcţii. Managerul are nevoie de un bagaj bogat de cunoştinţe din domenii variate şi de abilităţi care să îi permită să îndeplinească o serie de funcţii, toate acestea îl vor ajuta să îşi îmbunătăţească din punct de vedere calitativ deciziile şi abilităţile. Pentru a asigura o activitate eficientă a subdiviziunii, se planifică de consolidat cunoştinţele conducătorilor subdiviziunilor cu instruirile necesare.

Nu vom putea genera rezultate comparabile daca angajaţii nu vor fi antrenaţi intr-un proces de instruire permanent. Ne propunem ca scop să devenim o organizaţie care învaţă şi care obţine rezultate.

Structura şi forţa potenţialului uman

Sub aspect structural, Oficiul Avocatului Poporului este constituit din Avocatul Poporului şi adjuncţii săi, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Secretarul general, subdiviziunile structurale cu statut de direcţii, secţii, servicii şi reprezentanţe teritoriale. Conducerea generală a Oficiului este exercitată de către Avocatul Poporului. Activitatea organizatorică şi administrativă a Oficiului este condusă de către Secretarul general. Personalul Oficiului este compus din funcţionari publici, personal de deservire tehnică şi alt personal.

Potrivit art.34 din Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr.52 din 03.04.2014, Oficiul Avocatului Poporului acordă asistenţă organizatorică, juridică, informaţională şi tehnică Avocatului Poporului în vederea exercitării de către acesta a atribuţiilor sale.

În teritoriu, activitatea este desfăşurată prin cele 4 reprezentanţe: Reprezentanţa Bălţi, Reprezentanţa Cahul, Reprezentanţa Comrat, Reprezentanţa Varniţa.

La finele anului 2017, în cadrul Oficiului Avocatului Poporului îşi desfăşurau activitatea 41 de persoane.

În urma modificării actelor legislative care reglementează normele privind instituirea subdiviziunilor structurale ale autorităţii publice, a fost stabilită necesitatea actualizării statului de personal. Pentru semestrul I al anului 2018 este planificată aprobarea noului stat de personal, revizuirea structurii organizatorice şi modificarea schemei de încadrare a instituţiei.

La momentul elaborării prezentului raport, structura organizatorică cuprinde:

Subdiviziunile ce reflectă domeniile de specializare:

1. Direcţia reforme, politici şi raportare;

2. Direcţia investigaţii şi monitorizare;

- Secţia drepturi civile şi politice;

- Secţia drepturi sociale, economice şi culturale;

3. Direcţia drepturile copilului;

4. Direcţia gestionarea cererilor;

5. Secţia prevenirea torturii;

6. Secţia promovarea drepturilor omului, relaţii internaţionale şi comunicare;

Subdiviziunile de suport:

7. Serviciul juridic;

8. Serviciul finanţe;

9. Serviciul audit intern;

10. Serviciul resurse umane;

11. Serviciul secretariat;

12. Serviciul logistică.

Gradul de ocupare a funcţiilor publice şi posturilor

Gradul de ocupare a unităţilor de personal a fost calculat ca raportul dintre numărul salariaţilor către efectivul-limită de personal pe categorii.

Studiul datelor colectate denotă faptul că cea mai mare pondere este înregistrată la funcţionarii publici de conducere şi angajaţii din posturile de deservire tehnică care asigură funcţionarea autorităţii publice, fiind urmaţi de funcţionarii publici de execuţie.

În anul 2017, funcţiile de demnitate publică şi funcţiile publice de execuţie au deţinut ponderea cea mai mare în structura funcţiilor vacante - 50% şi 46%.

În funcţie de poziţia ocupată în cadrul OAP, structura personalului la 31.12.2017 a fost următoarea:

• Funcţionari care deţin funcţii de demnitate publică – 2 persoane;

• Funcţionari publici de conducere de nivel superior - 1 persoană;

• Funcţionari publici de conducere - 13 persoane;

• Funcţionari publici de execuţie - 20 persoane;

• Personal de deservire tehnică ce asigură funcţionarea instituţiei şi personal auxiliar - 5 persoane.

Dinamica resurselor umane în anul 2017 faţă de anul 2016 s-a remarcat prin creşterea numărului de salariaţi cu circa 8%.

Analiza structurii organizaţionale a Oficiului Avocatului Poporului din Moldova pentru anul 2017 denotă faptul că ponderea majoritară în structura efectivului de personal o deţin funcţiile publice, urmată de posturile de deservire tehnică ce asigură funcţionarea instituţiei şi ponderea funcţiilor de demnitate publică şi a funcţiilor din cabinetul demnitarului.

În structura efectivului limită de personal a Oficiului Avocatul Poporului, funcţiile publice constituie 83% din numărul total de angajaţi. Cu referire la gradul de ocupare a funcţiilor publice în anul 2017, la sfârşitul anului au fost ocupate 20 din 36 funcţii publice de execuţie, ceea ce constituie 55,5%, 13 din 16 funcţii publice de conducere (inclusiv funcţiile publice de conducere de nivel superior şi funcţiile de demnitate publică), ceea ce constituie 44,4%.

Analiza de gen a funcţionarilor publici şi a altor categorii de salariaţi

Un loc important în cadrul analizei resurselor umane îl reprezintă analiza structurii personalului după vârstă şi sex. Numărul salariaţilor după gen pe categorii de personal în Oficiul Avocatului Poporului este prezentat în diagramele de mai jos.

Datele generalizate relevă faptul că ponderea bărbaţilor în totalul numărului de salariaţi este de 38,9%, mai mică decât cea a femeilor, care constituie 61,1%. Totodată, atât ponderea bărbaţilor, cât şi cea a femeilor care ocupă funcţii publice de demnitate publică şi funcţii de execuţie constituie 50%.

Structura personalului după vârstă, persoane

Ocuparea funcţiilor publice

Ocuparea funcţiilor publice (vacante şi temporar vacante) se face în baza Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr.158 din 04.07.2008; ocuparea funcţiei de demnitate publică –în baza legilor speciale; ocuparea altor posturi – în baza Codului muncii. Ocuparea funcţiilor publice se face prin următoarele modalităţi: prin concurs în baza principiilor competiţiei deschise, transparenţei, competenţei şi meritelor profesionale; prin promovare în funcţie publică dintr-o categorie superioară în bază de merit, inclusiv în urma evaluării performanţelor profesionale; prin transfer între autorităţile publice sau subdiviziunile instituţiei.

În Oficiul Avocatului Poporului, în anul 2017, au fost efectuate angajări şi numiri de personal în 16 funcţii publice şi 2 posturi de deservire tehnică (2 funcţii publice de conducere, 14 funcţii publice de execuţie şi 2 posturi de deservire tehnică care asigură funcţionarea autorităţii publice). Din numărul total de angajaţi în funcţii publice, 4 funcţionari au fost numiţi în funcţie publică pentru prima dată. La expirarea perioadei de probă, toţi debutanţii au fost confirmaţi în funcţiile publice deţinute. Numărul de numiri în funcţii publice, clasificat pe modalităţi de ocupare a funcţiei publice, este prezentat în diagramele de mai jos.

Dezvoltarea profesională

În anul 2017 a fost oferită instruire pentru 46 de angajaţi (funcţionari publici - 44 persoane), care au beneficiat de 7774 ore de instruire, în total. Capacitatea funcţionarilor publici din instituţie a fost dezvoltată atât în cadrul activităţilor de instruire internă, cât şi a celor de instruire externă.

Instruirea reprezintă un proces planificat care permite oferirea de informaţii, cunoştinţe, abilitaţi necesare pentru desfăşurarea unei activităţi performante de către orice angajat în postul pe care îl ocupă. Astfel, una din priorităţile-cheie în activitatea instituţiei pe termen scurt şi mediu constă în sporirea capacităţilor manageriale şi profesionale ale personalului. Acest obiectiv este atins prin elaborarea unor programe de instruire pentru diferite categorii de personal în raport cu necesităţile acestora şi cerinţele impuse de standardele din domeniu.

Relaţiile în cadrul Oficiului Avocatului Poporului sunt instituite ca rezultat al actelor si normelor privind realizarea de sarcini generale si specifice domeniilor de specialitate. Sunt stabilite relaţii ierarhice şi relaţii funcţionale. Succesul comunicării în cadrul Oficiului Avocatului Poporului în mod decisiv, este atribuit managerului acestuia, care depune un efort continuu pentru acumularea de cunoştinţe si formarea de deprinderi în comunicarea organizaţionala si interpersonala. Majoritatea sarcinilor de muncă presupun competenţa şi efortul mai multor persoane, de aceea se pune accent pe comunicarea bazată pe specializare şi complementaritate funcţională. Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea optimă a Oficiului Avocatului Poporului. Schimbul continuu de opinii generează unitatea punctelor de vedere şi, implicit, de acţiune, prin armonizarea cunoştinţelor privind scopurile, căile şi mijloacele de a le atinge. Comunicarea este procesul prin care are loc schimbul de opinii şi idei pentru realizarea obiectivelor individuale şi comune ale Oficiului.

MANAGEMENT FINANCIAR ŞI CONTROL

În anul 2017 a fost completată unitatea de audit intern, a cărei misiune în cadrul OAP constă în consilierea obiectivă şi independentă, prin evaluarea funcţionalităţii sistemului de Management Financiar şi Control (MFC), destinată şă adauge valoare şi să îmbunătăţească operaţiunile instituţiei.

În conformitate cu Standardele Naţionale de Audit Intern şi Legea privind controlul financiar public intern nr.229 din 23 septembrie 2010, auditul intern este calificat drept o activitate independentă şi obiectivă, care oferă entităţii asigurarea unui grad de control asupra operaţiunilor, contribuie la adăugarea unui plus de valoare acestora, ajută entitatea în atingerea obiectivelor, evaluând printr-o abordare sistematică şi metodică procesele, înaintând propuneri de consolidare şi îmbunătăţire a eficacităţii lor.

Astfel, întru implementarea uneia dintre recomandările Curţii de Conturi, auditul intern a efectuat misiunea de consiliere privind identificarea şi descrierea proceselor de bază. Au fost identificate 50 de procese, care au fost clasificate în trei categorii de procese: manageriale, operaţionale şi de suport. În urma identificării proceselor, au fost descrise 23, după cum urmează:

I. Procese manageriale:

1. Procesul de elaborare, aprobare şi control al executării Programului de dezvoltare strategică;

2. Procesul de management al riscurilor;

3. Procesul de evaluare a performanţelor profesionale anuale ale personalului;

4. Procesul de autoevaluare a sistemului de management financiar şi control cu emiterea declaraţiei privind buna guvernare;

5. Procesul privind inventarierea generală a elementelor de activ şi datorii.

II. Procese operaţionale:

1. Procesul privind planificarea, organizarea şi efectuarea vizitelor de prevenire şi monitorizare în activitatea de prevenire a torturii;

2. Procesul de monitorizare a respectării drepturilor copilului pe baza informaţiilor parvenite la linia fierbinte;

3. Procesul de monitorizare a respectării drepturilor copilului pe baza autosesizărilor cu efectuarea la necesitate a vizitelor de monitorizare;

4. Procesul privind elaborarea şi înaintarea sesizărilor la Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii actelor normative;

5. Procesul privind acordarea asistenţei informaţionale primare;

6. Procesul de examinare prealabilă a cererilor înregistrate de către OAP precum şi examinarea lor conform domeniului de competenţă;

7. Procesul de investigare a cererilor acceptate spre examinare;

8. Procesul privind organizarea activităţii editoriale;

9. Procesul privind administrarea paginii web a OAP şi a paginilor oficiale pe Facebook şi Twitter.

III. Procese de suport:

1. Procesul privind organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor publice prin cererea ofertelor de preţuri;

2. Procesul privind reprezentarea OAP în procesele aflate pe rol în instanţele de judecată;

3. Procesul de planificare, elaborare definitivare şi aprobare a bugetului;

4. Procesul de executare bugetului;

5. Procesul de stabilire şi calculare a salariului;

6. Procesul privind circulaţia documentelor de intrare precum şi executarea acestora;

7. Procesul privind realizarea misiunilor de audit intern;

8. Procesul de recrutare a personalului;

9. Procesul de examinare a sesizărilor de către Comisia de disciplină.

Întru realizarea prevederilor art.16 alin.(1) din Legea privind controlul financiar public intern, în cadrul OAP, în anul 2017, a fost desfăşurată procedura de autoevaluare a sistemului de management financiar şi control pentru anul 2016. Scopul acesteia a constat în determinarea funcţionalităţii sistemului curent de MFC şi, urmare a aprecierii gradului de conformitate a acestuia cu cadrul normativ în domeniu, pe data de 31 martie 2017 a fost emisă Declaraţia privind buna guvernare. Obiectivul de bază a constituit creşterea gradului de răspundere a managerilor instituţiei responsabili de consolidarea unui mediu de control intern favorabil.

Priorităţi de dezvoltare pentru anul 2018:

• efectuarea misiunilor de asigurare care au menirea de evaluare a proceselor şi aducerea de plusvaloare prin oferirea recomandărilor de îmbunătăţire în vederea atingerii obiectivelor stabilite;

• perfecţionarea asigurării calităţii activităţii de audit prin elaborarea planului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii, care să cuprindă toate aspectele activităţii de audit intern.

BUGETUL OFICIULUI AVOCATULUI POPORULUI

Potrivit articolul 37 din Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr.52 /2014, Oficiul dispune de buget propriu, care face parte din bugetul de stat. Bugetul anual al Oficiului este aprobat de Parlament, la propunerea Avocatului Poporului. Reducerea cheltuielilor aprobate ce ţin de activitatea Oficiului se admite numai prin hotărârea Parlamentului.

În conformitate cu limitele bugetului aprobat pentru anul 2017, pentru finanţarea activităţii Oficiului Avocatului Poporului, din contul mijloacelor bugetului de stat au fost alocate 10932.7 mii lei. Pe parcursul anului 2017, bugetul instituţiei a fost majorat cu 620,1 mii lei, donaţie din partea UNICEF, conform unui acord de parteneriat. Ca urmare, bugetul total al instituţiei a constituit 11552,8 mii lei. Mijloacele alocate au fost distribuite pentru acoperirea cheltuielilor la două componente:

• 00101 Controlul asupra respectării drepturilor omului - alocaţii în sumă de – 11298,4 mii lei

• 00453 Mecanismul naţional de prevenire a torturii - alocaţii în sumă de – 254,4 mii lei.

Nivelul de executare a bugetului instituţiei la situaţia din 31.12.2017 a constituit 93,3%, fiind influenţat de faptul că efectiv în contul instituţiei a intrat doar suma de 415,7 mii lei din 620,1 mii lei care trebuiau să fie transferaţi de la UNICEF. Respectiv, diferenţa de mijloace 204,4 mii lei a rămas în buget, adică nu a fost consumată de instituţie. Diferenţa de mijloace financiare n-a fost încasată efectiv, conform înţelegerii bilaterale, din cauza că pe parcurs s-a hotărât abrogarea unor activităţi din proiect.

Procentul executării pe fiecare linie bugetară este reprezentat, după cum urmează:

Abaterile între mijloacele planificate şi executarea efectivă a bugetului la linia bugetară de bunuri şi servicii sunt cauzate de faptul că s-au făcut economii la energia termică, deplasări, alte cheltuieli.

Neexecutarea bugetului la componenta Mecanismul naţional de prevenire a torturii este cauzată de faptul că Oficiul Avocatului Poporului nu poate influenţa deciziile membrilor Consiliului pentru Prevenirea Torturii cu privire la numărul efectiv de vizite în locurile de detenţie, deoarece aceştia sunt în drept să aleagă locurile de detenţie pe care consideră necesar să le viziteze şi să stabilească frecvenţa/numărul vizitelor.

Oficiului Avocatului Poporului îi revine obligaţia de a asigura efectuarea vizitelor prin acoperirea necesităţilor. Din acest considerent, în procesul planificării mijloacelor financiare pentru asigurarea activităţii Mecanismului naţional de prevenire a torturii trebuie să se ţină cont de eventualele cheltuieli, care ar putea interveni în decursul anului bugetar.

Cheltuielile de personal constituie cea mai mare parte din bugetul total al instituţiei şi anume 58,3%. Creşterea fondului de retribuire a muncii a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor legate de trecerea funcţionarilor publici la următoarele trepte de salarizare, conform Legii privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici nr.48 din 22.03.2012. Cealaltă parte a alocaţiilor de mijloace a permis instituţiei să-şi acopere cheltuielile de întreţinere şi să realizeze activităţile planificate în Planul anual de activitate al instituţiei.

Pe parcursul anului toate plăţile către angajaţi, bugetul de stat, furnizori au fost efectuate în termen, datorii cu termen expirat nu sunt.

Lipsa unui sediu corespunzător necesităţilor instituţiei rămâne o problemă nesoluţionată chiar de la începutul activităţii acesteia. Conform rezultatelor expertizelor efectuate începând cu anul 1998, se recomandă demolarea clădirii existente şi construcţia unui sediu nou.

În 2017 Oficiul Avocatului Poporului a elaborat şi a prezentat Ministerului Finanţelor propunerea de proiect de investiţii capitale, cu anexarea documentaţiei de proiect.