BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova \rDecizie nr.08/1 din 24.05.2018 pentru aprobarea Instrucţiunii cu privire la efectuarea expertizei mărfurilor de către Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
24.05.2018

CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A REPUBLICII MOLDOVA

D E C I Z I E

pentru aprobarea Instrucţiunii cu privire la efectuarea expertizei mărfurilor

de către Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

nr. 08/1  din  24.05.2018

 (în vigoare 01.10.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 255 art. 1127 din 06.07.2018

* * *

În baza Legii cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie nr.393-XIV din 13 mai 1999, Statutului Camerei de Comerţ şi Industrie din 06.09.2002, Biroul Executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie

DECIDE:

1. Se aprobă Instrucţiunea cu privire la efectuarea expertizei mărfurilor de către Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, conform anexei.

2. Se abrogă Instrucţiunea cu privire la efectuarea expertizei mărfurilor de către Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova aprobată prin Decizia Biroului Executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie nr.32 din 16.06.2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.203-205 din 25.11.2011 art.nr: 1790).

3. În termen de 2 luni de la data publicării prezentei decizii, subdiviziunile Camerei de Comerţ şi Industrie vor revizui actele şi procedurile interne pentru a le aduce în conformitate cu prevederile Instrucţiunii cu privire la efectuarea expertizei mărfurilor de către Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

4. Controlul asupra îndeplinirii prevederilor prezentei decizii se pune în sarcina dnei Natalia Calenic, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie.

5. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la 1 octombrie 2018.

APROBAT

prin Decizia Biroului Executiv

al Camerei de Comerţ şi Industrie

al Republicii Moldova

nr.08/1 din 24.05.2018

INSTRUCŢIUNE

cu privire la efectuarea expertizei mărfurilor de către

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezenta Instrucţiune este elaborată în scopul reglementării procedurii de efectuare a expertizei mărfurilor în baza Legii nr.393-XIV din 13 mai 1999 cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Statutului Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Regulamentului cu privire la experţii, evaluatorii şi specialiştii Sistemului "Expertul CCI a Republicii Moldova", aprobat de către Biroul Executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova nr.34/1 din 14.09.2011, precum şi a prevederilor Standardului Moldovenesc SM EN 16775:2017 Servicii de expertiză. Cerinţe generale pentru serviciile de expertiză, din 11.05.2017.

2. În sensul prezentei Instrucţiuni sunt utilizate următoarele noţiuni:

a) expert–evaluator - persoana care dispune de calificări profesionale, abilităţi speciale, cunoştinţe tehnice, experienţă practică şi este atestat în unul sau mai multe domenii ale expertizei;

b) expertiză – examinarea independentă a obiectului expertizei, care este efectuată de către un expert-evaluator, în scopul soluţionări sarcinii stabilite;

c) raport de expertiză – document perfectat în forma stabilită, care conţine rezultatele expertizei solicitate de către beneficiar;

d) obiectul expertizei – orice marfă, produs, bun etc., supus expertizei;

e) Sistemul Informaţional Automatizat "Expertiză şi Evaluare, Certificare" (SIA EEC)–aplicaţie specializată a Camerei de Comerţ şi Industrie destinată pentru perfectarea şi administrarea electronica a procesului de efectuare a expertizei, evaluării şi certificării originii mărfurilor.

3. Activitatea de expertiză se desfăşoară conform următoarelor principii:

a) Independenţă;

b) Imparţialitate;

c) Obiectivitate;

d) Integritate;

e) Perfecţionare profesională continuă şi evaluarea performanţelor profesionale;

f) Păstrarea datelor cu caracter personal şi a secretului comercial;

g) Neadmiterea situaţiilor de conflict de interese;

h) Aplicarea tehnologiilor informaţionale;

i) Modernizarea continuă a proceselor.

II. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE EXPERTIZĂ

4. Activitatea de expertiză se efectuează în cadrul subdiviziunilor competente din sistemul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (în continuare - subdiviziune CCI).

5. Organizarea activităţii de expertiză este asigurată de către conducătorul subdiviziunii CCI (în continuare - conducător), care activează în conformitate cu prevederile prezentei Instrucţiuni şi fişei de post.

6. Conducătorul este în drept de a delega atribuţiile sale de organizare a activităţii de expertiză altor angajaţi competenţi ai CCI, cărora li se deleagă responsabilitatea deplină pentru executarea obligaţiunilor preluate.

7. Efectuarea expertizei cuprinde următoarele etape principale:

1) Examinarea şi analiza cererii beneficiarului de a efectua expertiza. La această etapă se verifică dacă:

a) sarcina expertizei este formulată în mod explicit;

b) expertiza solicitată ţine de competenţa subdiviziunii CCI;

c) subdiviziunea CCI dispune de infrastructura, condiţii şi instrumente necesare, reglementările şi procedurile aplicabile;

d) informaţia necesară este accesibilă;

e) expertiza poate fi efectuată în termenele solicitate;

f) este necesară antrenarea specialiştilor din alte instituţii;

g) sunt respectate principiile efectuării expertizei, prevăzute de prezenta Instrucţiune, alte cerinţe şi prevederi ale legislaţiei în vigoare.

2) Analiza riscurilor. Până la acceptarea cererii beneficiarului, se identifică riscurile şi situaţiile de conflict de interese ce pot afecta rezultatele expertizei.

3) Semnarea acordului cu beneficiarul. Expertiza se efectuează în baza unui acord dintre CCI şi beneficiar, întocmit sub forma de contract şi/sau cerere tipizată.

4) Efectuarea expertizei. Expertiza se efectuează cu respectarea legislaţiei în vigoare, actelor normative şi procedurale, standardelor aplicabile şi prevederilor prezentei Instrucţiuni. Activitatea de expertiză este supusă monitorizării în vederea asigurării respectării cerinţelor şi standardelor în domeniu.

5) Perfectarea şi eliberarea raportului de expertiză. Raportul de expertiză se perfectează în formă stabilită, care conţine sarcina expertizei, informaţii, date concrete, rezultatele încercărilor, analizele şi concluziile ce ţin de obiectul expertizei.

6) Arhivarea rapoartelor de expertiză şi documentelor aferente acestora. Copiile rapoartelor de expertiză cu toate anexele şi documentele indicate în raport se păstrează în arhivă conform Nomenclatorului documentelor-tip şi termenilor de păstrare a CCI, după care se nimicesc conform procedurii stabilite.

8. Expertiza se efectuează la cererea beneficiarului, care se întocmeşte conform modelului din anexa la prezenta Instrucţiune.

Formularul tipizat de cerere se publică pe pagina-web a CCI www.chamber.md. Cererea poate fi transmisă şi în format electronic, prin mijloacele de comunicare electronice.

Cererea se semnează de către persoana împuternicită din partea beneficiarului.

În cererea parvenită din partea persoanelor fizice, denumirea beneficiarului şi adresa de domiciliu se indică conform buletinului de identitate.

În cazul în care, pentru soluţionarea sarcinii expertizei, este necesară aplicarea metodelor distructive, la cerere se anexează acordul scris al beneficiarului, proprietarului şi/sau producătorului.

9. În cazul efectuării expertizei la cererea instanţelor de judecată şi altor organe de drept, temei pentru efectuarea expertizei serveşte încheierea/ hotărârea/ decizia organului respectiv.

10. Întru organizarea efectuării expertizei, conducătorul întreprinde următoarele acţiuni:

a) recepţionează cererea beneficiarului, examinează cererea şi analizează documentele anexate la aceasta, recepţionează de la beneficiar toată informaţia şi datele, sub orice formă, necesare pentru efectuarea expertizei.

Cererile pentru expertiza produselor uşor alterabile se examinează în mod prioritar.

În unele cazuri, cererea poate fi recepţionată şi de către expertul-evaluator, în coordonare cu conducătorul.

b) în cazul depistării lipsei unor documente sau informaţii necesare pentru efectuarea expertizei, informează beneficiarul expertizei despre necesitatea prezentării acestora în termen de până la 10 zile lucrătoare din momentul înregistrării cererii. Totodată, aduce la cunoştinţă beneficiarului, sub orice forma de comunicare, despre suspendarea expertizei până la prezentarea documentelor şi informaţiilor solicitate. În cazul neprezentării acestora, cererea se anulează, iar toate documentele şi informaţiile prezentate se returnează beneficiarului împreună cu refuzul argumentat în scris;

c) în funcţie de sarcina expertizei, determină tipul acesteia, caracterul şi volumul de lucru, ce urmează a fi efectuat, precum şi termenele de efectuare a lucrărilor;

d) determină necesitatea, modalitatea şi condiţiile de efectuare a expertizei cu antrenarea specialiştilor din alte instituţii (ştiinţifice, de cercetare etc.);

e) stabileşte şi coordonează cu beneficiarul expertizei programul de efectuare a expertizei;

f) după caz, întocmeşte contractul în conformitate cu modelul aprobat al CCI şi îl transmite beneficiarului pentru examinare şi semnare;

g) determină cuantumul plăţii pentru efectuarea expertizei în conformitate cu tarifele aprobate de către Biroul Executiv al CCI.

În cazul în care sunt necesare încercări de laborator şi/sau în cazul antrenării specialiştilor din alte instituţii, conducătorul coordonează cu acestea cuantumul de plată şi informează beneficiarul;

h) transmite contul de plată pentru achitarea serviciilor beneficiarului sau parţii terţe căreia îi revine obligaţiunea de plată conform contractului de prestare a serviciilor.

Plata pentru serviciile acordate se efectuează conform contului de plată în avans sau în momentul eliberării raportului de expertiză, dacă contractul nu prevede altfel;

i) înregistrează cererea în SIA EEC;

j) desemnează expertul-evaluator care va efectua expertiza. În cazul în care expertiza se efectuează de către un grup de experţi-evaluatori, desemnează responsabil pentru organizarea şi coordonarea procesului.

După desemnarea expertului-evaluator, SIA EEC generează comanda cu atribuirea numărului de înregistrare, care se transmite prin intermediul SIA EEC expertului-evaluator desemnat;

k) transmite expertului-evaluator desemnat toate documentele, informaţiile şi obiectele expertizei, prezentate de către beneficiar. Din momentul transmiterii, responsabilitatea pentru integritatea obiectelor expertizei îi revine expertului-evaluator;

l) atenţionează expertul-evaluator asupra răspunderii în conformitate cu legislaţia în vigoare, cerinţele în domeniul confidenţialităţii datelor, securităţii şi sănătăţii în muncă;

m) monitorizează procesul efectuării expertizei şi oferă experţilor-evaluatori suportul necesar;

n) la finalul expertizei, verifică plenitudinea efectuării acesteia, corectitudinea perfectării raportului de expertiză şi confirmă înregistrarea acestuia prin semnătură şi aplicarea ştampilei.

11. Întru efectuarea expertizei, expertul-evaluator desfăşoară următoarele acţiuni:

a) accesează SIA EEC, vizualizează cererea distribuită spre executare şi recepţionează documentele şi informaţiile aferente de la conducător;

b) examinează documentele, informaţiile şi, după caz, obiectele supuse expertizei;

c) îşi expune opinia asupra informaţiilor şi metodelor de efectuare a expertizei;

d) coordonează cu beneficiarul ora deplasării la locul efectuării expertizei, conducându-se de programul de lucru al acestuia. Expertiza poate fi efectuată şi la sediul CCI, în cazul prezentării obiectului supus expertizei;

e) în timpul efectuării expertizei, notează datele necesare pentru întocmirea raportului de expertiză.

12. La efectuarea expertizei, expertul-evaluator îşi exercită drepturile şi obligaţiile conform prevederilor stipulate în Regulamentul cu privire la experţii-evaluatori şi specialiştii Sistemului "Expertul CCI a Republicii Moldova" nr.34/1 din 14.09.2011, aprobat de către Biroul Executiv al CCI.

13. Dacă beneficiarul solicită efectuarea expertizei, întru stabilirea corespunderii mărfii cerinţelor standardului naţional/internaţional şi/sau condiţiilor contractuale, se permite efectuarea concomitentă a expertizei cu întocmirea rapoartelor de expertiză separate (după caz).

14. În cazul în care beneficiarul consideră necesară operarea modificărilor în sarcina expertizei, acesta se adresează conducătorului în scris, operează modificările necesare în cerere şi în contract (după caz).

15. Dacă conducătorul a luat decizia de a refuza efectuarea expertizei, cererea şi comanda se anulează, iar beneficiarului i se remite refuzul argumentat în scris, întocmit în baza notei de serviciu a expertului-evaluator. Conducătorul este în drept să ceară beneficiarului expertizei compensarea cheltuielilor suportate din vina acestuia.

III. CERINŢELE FAŢĂ DE PERFECTAREA

ŞI ELIBERAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

16. Raportul de expertiză se perfectează de către expertul-evaluator utilizând SIA EEC.

17. Raportul de expertiză trebuie să fie perfectat pe antet de forma stabilită, fără corectări şi abrevieri, cu excepţia celor acceptate.

18. Raportul de expertiză cuprinde trei părţi:

1) Partea introductivă, care include:

a) date despre subdiviziunea CCI ce a efectuat expertiza;

b) date despre beneficiarul expertizei;

c) numărul cererii/comenzii şi data depunerii/perfectării acestora;

d) sarcina expertizei;

e) denumirea şi cantitatea obiectului expertizei;

f) informaţii privind data, locul efectuării expertizei şi întocmirii raportului de expertiză;

g) documentele prezentate;

h) date despre reprezentanţii beneficiarului expertizei (numele, prenumele, funcţia).

2) Partea de constatare, care include informaţie despre:

a) studierea documentelor şi informaţiilor prezentate de către beneficiar, relevante pentru formularea concluziilor;

b) descrierea obiectului (-or) expertizei;

c) etapele de efectuare a expertizei, cu indicarea metodelor de cercetare (după caz);

d) informaţii privind utilizarea mijloacelor tehnice de măsurare (verificate, calibrate), condiţiile de utilizare a acestora;

e) informaţii despre documentele indicate în partea introductivă, rapoartele de încercări şi alte documente, utilizate în procesul desfăşurării expertizei;

f) rezultatele reale stabilite în conformitate cu sarcina expertizei (examinarea şi/sau testarea obiectului expertizei, calculele efectuate);

g) data şi ora demarării şi finalizării expertizei (pentru produsele uşor alterabile);

h) cauzele imposibilităţii soluţionării integrale a unor întrebări specificate în sarcina expertizei etc.

Partea de constatare a raportului de expertiză se semnează de către expertul-evaluator, reprezentantul (-ţii) beneficiarului şi al terţei părţi (după caz), prevăzute de condiţiile contractuale.

În cazul în care reprezentanţii beneficiarului expertizei sau terţei părţi nu sunt de acord cu conţinutul raportului, aceştia îl semnează, cu anexarea opiniilor separate în forma scrisă.

În cazul refuzului reprezentanţilor beneficiarului de a semna şi de a-şi expune opiniile în formă scrisă, expertul este în drept să emită raportul de expertiză fără semnătura acestora, efectuând înregistrările respective.

3) Concluzia expertului-evaluator, care trebuie:

a) să răspundă la sarcina expertizei, înaintată de către beneficiar;

b) să conţină răspunsuri certe la întrebările puse în faţa expertului, excluzând posibilitatea de a interpreta în mod diferit concluzia expertului;

c) să fie perfectată succint, concret şi întemeiat, în ordinea în care au fost efectuate cercetările, reieşind din datele incontestabile şi obiective;

d) să coreleze cu partea de constatare a raportului de expertiză.

În cazul în care concluzia nu poate fi formulată fără descrierea detaliată a rezultatelor expertizei expuse în partea de constatare, se permite aplicarea menţiunii "detaliat vezi partea de constatare a raportului de expertiză".

La fiecare întrebare trebuie să fie oferit un răspuns clar şi cert sau să fie indicat motivul imposibilităţii soluţionării acesteia.

Concluzia se semnează de către expertul-evaluator.

19. Documentele şi informaţiile aferente (poze, tabele, scheme, etc. menţionate in raport) se anexează la raport şi se consideră parte integrantă a acestuia.

20. Raportul de expertiză se emite în două exemplare: primul, pe antet de forma stabilită, se eliberează beneficiarului expertizei, exemplarul doi emis pe antet (copie) cu toate anexele şi copiile documentelor indicate in raport se predă în arhiva subdiviziunii respective a CCI.

21. În raportul de expertiză, după semnarea acestuia, nu sunt permise radieri şi corectări neautentificate. Corectările în raportul de expertiză sunt introduse prin radierea informaţiei greşite şi introducerea celei corecte.

22. Corectările în partea introductivă şi cea de constatare a raportului de expertiză se autentifică prin semnătura expertului-evaluator şi a persoanelor care au participat la efectuarea expertizei.

23. Corectările în concluzia expertului-evaluator se autentifică în modul permis, doar prin semnătura expertului-evaluator şi ştampila subdiviziunii.

24. Raportul de expertiză şi fiecare anexă la acesta sunt semnate de către expertul-evaluator şi reprezentantul (-ţii) beneficiarului.

25. Responsabilitatea pentru corectitudinea, efectuarea la timp a expertizei şi perfectarea raportului de expertiză revine expertului-evaluator care a efectuat expertiza.

26. Responsabilitatea pentru veridicitatea datelor şi autenticitatea documentelor prezentate pentru expertiză revine beneficiarului expertizei.

IV. EFECTUAREA EXPERTIZEI SUPLIMENTARE

27. Expertiza suplimentară se efectuează în scopul completării celei primare.

28. Organizarea şi desfăşurarea expertizei suplimentare se efectuează în conformitate cu prevederile capitolului II al prezentei instrucţiuni.

29. În cazul apariţiei unor circumstanţe noi, stabilite de către beneficiar după efectuarea expertizei primare sau a unor informaţii suplimentare, ce se referă la obiectul (-ele) supus (-e) expertizei, beneficiarul se adresează către conducător cu cerere, prin care solicită efectuarea expertizei suplimentare. La cerere se anexează raportul de expertiză primară cu toate materialele ce nu au fost prezentate anterior.

30. Comanda privind efectuarea expertizei suplimentare se perfectează în modul stabilit de prezenta Instrucţiune cu menţiunea "Expertiză suplimentară" (S).

31. Expertiza suplimentară poate fi efectuată de către expertul-evaluator, care a efectuat expertiza primară sau de către alt expert-evaluator sau grup de experţi-evaluatori.

32. În cazul imposibilităţii efectuării expertizei suplimentare, conducătorul expediază beneficiarului un refuz argumentat în scris.

33. Raportul de expertiza suplimentară se perfectează în conformitate cu prevederile capitolului III al prezentei Instrucţiuni.

34. Partea introductivă a raportului de expertiză conţine, în mod obligatoriu, date privind expertiza primară, iar în partea de constatare se indică cauzele efectuării expertizei suplimentare.

35. La efectuarea expertizei suplimentare se face referinţă la datele indicate în raportul de expertiză primară.

36. Cheltuielile aferente efectuării expertizei suplimentare sunt suportate de către beneficiarul expertizei.

V. EFECTUAREA EXPERTIZEI REPETATE

37. Expertiza repetată se efectuează în cazul în care una dintre părţile interesate nu este de acord cu rezultatele celei primare.

38. Organizarea şi desfăşurarea expertizei repetate se efectuează în conformitate cu prevederile capitolului II al prezentei Instrucţiuni.

39. Expertiza repetată se efectuează în baza cererii beneficiarului, cu argumentarea cauzelor de efectuare a acesteia şi/sau în baza hotărârii/ordonanţei instanţei de judecată.

40. Condiţiile de efectuare a expertizei repetate sunt următoarele:

1) sarcina expertizei repetate trebuie să fie identică cu cea a expertizei primare;

2) prezenţa reprezentanţilor beneficiarului şi/sau a terţei părţi care a participat la efectuarea expertizei primare;

3) prezenţa întregului lot de marfă, verificat de către expertul-evaluator la efectuarea expertizei primare.

41. Comanda privind efectuarea expertizei repetate se perfectează în modul stabilit de prezenta Instrucţiune cu menţiunea "Expertiză repetată" (R).

42. Pentru efectuarea expertizei repetate, conducătorul desemnează un alt expert-evaluator decât cel ce a efectuat expertiza primară.

43. Expertului-evaluator desemnat, i se prezintă, în mod obligatoriu, raportul de expertiză primară.

44. La efectuarea expertizei repetate, prezenţa expertului-evaluator ce a efectuat expertiza primară este obligatorie.

45. În cazul în care rezultatele expertizei primare se confirmă, cheltuielile pentru efectuarea expertizei repetate sunt suportate de către beneficiar, în caz contrar – de către subdiviziunea respectivă a CCI.

46. Raportul de expertiză repetată se perfectează în conformitate cu prevederile capitolului III al prezentei Instrucţiuni.

47. Rezultatele expertizei repetate sunt definitive.

VI. EFECTUAREA EXPERTIZEI DE CONTROL

48. Expertiza de control se efectuează în baza unui ordin la iniţiativa conducerii subdiviziunii respective a CCI, în scopul verificării exactităţii şi corectitudinii rezultatelor expertizelor primare, suplimentare sau repetate.

49. Organizarea şi desfăşurarea expertizei de control se efectuează în conformitate cu prevederile capitolului II al prezentei Instrucţiuni.

50. Comanda privind efectuarea expertizei de control se perfectează în modul stabilit de prezenta Instrucţiune cu menţiunea "Expertiză de control" (C).

51. Expertiza de control se efectuează cu prezentarea întregului lot de marfă sau a unei părţi a acestuia, în funcţie de sarcina stabilită de către conducător, în termen ce ar permite de a face concluzii argumentate despre corectitudinea acţiunilor expertului-evaluator, care a efectuat expertiza anterioară.

52. Pentru efectuarea expertizei de control, conducătorul desemnează un expert-evaluator, ce nu a participat la efectuarea expertizei anterioare. După caz, poate fi desemnat un grup de experţi-evaluatori.

53. Prezenţa expertului-evaluator ce a efectuat expertiza anterioară nu este obligatorie.

54. Raportul de expertiză de control se perfectează în conformitate cu prevederile capitolului III al prezentei Instrucţiuni.

55. Raportul de expertiză de control se semnează:

a) de către expertul-evaluator ce a efectuat expertiza de control, în cazul în care rezultatele expertizei anterioare corespund cu ale celei de control;

b) de către expertul-evaluator ce a efectuat expertiza de control şi reprezentanţii beneficiarului expertizei, în cazul divergenţelor rezultatelor expertizei de control şi ale celei anterioare.

56. Cheltuielile ce ţin de efectuarea expertizei de control sunt suportate de către subdiviziunea respectivă a CCI.

VII. GENURILE DE EXPERTIZĂ EFECTUATE DE CĂTRE SUBDIVIZIUNILE CCI A RM

57. La cererea persoanelor fizice şi juridice din ţară sau străinătate pot fi efectuate următoarele genuri de expertiză:

a) Determinarea producătorului;

b) Determinarea ţării de origine;

c) Determinarea calităţii şi cantităţii;

d) Determinarea cantităţii materiei prime destinate prelucrării şi duratei ciclului tehnologic;

e) Determinarea volumului finit al producţiei obţinute din materia primă prelucrată;

f) Determinarea stării de facto a mărfurilor;

g) Determinarea stării tehnice a maşinilor, echipamentelor, instalaţiilor, mijloacelor de transport etc.:

h) Determinarea poziţiei tarifare, a mărfurilor în conformitate cu Nomenclatorul combinat al mărfurilor al RM;

i) Alte genuri de expertize.

58. Descrierea cerinţelor privind efectuarea fiecărui gen de expertiză sunt prevăzute în standardele naţionale şi internaţionale şi în documentele CCI (regulamente, ghiduri, instrucţiuni etc.).