Notă: În cuprinsul Codului textul “numele de familie, prenumele şi numele după tată” se înlocuieşte cu textul “numele de familie şi prenumele” conform Legii nr.428 din 04.04.95

Notă: În textul Codului numerotaţia prin litere se înlocuieşte cu cea prin cifre conform Decretul din 07.08.80

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE

Capitolul I

PRINCIPII FUNDAMENTALE

Articolul 1. Sarcinile Codului căsătoriei şi familiei al RSS Moldoveneşti

Codul căsătoriei şi familiei al RSS Moldoveneşti are următoarele sarcini:

întărirea continuă a familiei sovietice, bazate pe principiile morale comuniste;

întemeierea raporturilor de familie pe căsătoria liber consimţită între o femeie şi un bărbat, pe sentimentul dragostei reciproce, care să excludă urmărirea unor calcule materiale, al prieteniei şi respectului între toţi membrii familiei;

educarea copiilor în familie în legătură organică cu educarea lor socială în spiritul devotamentului faţă de Patrie, al atitudinii comuniste faţă de muncă şi pregătirea copiilor pentru participarea activă la construirea societăţii comuniste;

ocrotirea pe toate căile a intereselor mamei şi copiilor şi asigurarea unei copilării fericite fiecărui copil;

lichidarea definitivă a rămăşiţilor şi obiceiurilor dăunătoare ale trecutului din raporturile de familie;

educarea simţului răspunderii faţă de familie.

Articolul 2. Raporturile reglementate de Codul căsătoriei şi familiei al RSS Moldoveneşti

Prezentul Cod al căsătoriei şi familiei al RSS Moldoveneşti, în conformitate cu Bazele legislaţiei Uniunii RSS şi a republicilor unionale cu privire la căsătorie şi familie, stabileşte modul şi condiţiile încheierii căsătoriei, reglementează raporturile personale şi cele patrimoniale, ce iau naştere în familie între soţi, între părinţi şi copii, între ceilalţi membri ai familiei, raporturile ce iau naştere în legătură cu înfierea, tutela şi curatela, cu primirea copiilor pentru educaţie, modul şi condiţiile de încetare a căsătoriei, modul de înregistrare a actelor de stare civilă.

Articolul 3. Egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în raporturile de familie

În conformitate cu egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în RSS Moldovenească, egalitate consfinţită în Constituţia Uniunii RSS şi în Constituţia RSS Moldoveneşti, ei au în raporturile de familie drepturi personale şi patrimoniale egale.

[Art.3 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 4. Egalitatea cetăţenilor în raporturile de familie

Toţi cetăţenii au drepturi egale în raporturile de familie.

Nu se admite nici un fel de limitare directă sau indirectă a drepturilor, stabilite unor avantaje directe sau indirecte la încheierea căsătoriei şi în raporturile de familie în funcţie de origine, stare socială şi materială, rasă şi naţionalitate, sex, studii, limbă, atitudine faţă de religie, felul şi caracterul ocupaţiei, domiciliu şi de alte împrejurări.

[Art.4 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 5. Ocrotirea familiei de către stat. Ocrotirea şi încurajarea maternităţii

În conformitate cu Constituţia Uniunii RSS şi cu Constituţia RSS Moldoveneşti familia în RSS Moldovenească se află sub ocrotirea statului.

Statul manifestă grijă faţă de familie prin crearea şi dezvoltarea unei largi reţele de case de naştere, creşe şi grădiniţe de copii, şcoli-internat şi alte instituţii pentru copii, prin organizarea şi perfecţionarea sferei de deservire socială şi alimentaţiei publice, prin plătirea de ajutoare la naşterea copilului, prin acordarea de ajutoare şi înlesniri mamelor singure şi familiilor cu mulţi copii, precum şi de alte feluri de ajutoare şi sprijin familiei.

În RSS Moldovenească maternitatea se bucură de respectul şi stima întregului popor, este ocrotită şi încurajată de către stat. Ocrotirea intereselor mamei şi ale copilului se asigură prin măsuri speciale în domeniul protecţiei muncii şi ocrotirii sănătăţii femeilor, prin crearea de condiţii, care permit femeilor să îmbine munca cu maternitatea; prin apărarea juridică, prin sprijinul material şi moral, acordat mamei şi copilului, inclusiv acordarea de concedii de maternitate şi de naştere femeilor cu menţinerea salariului şi alte înlesniri pentru femeile gravide şi pentru mame.

[Art.5 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 6. Reglementarea juridică de către stat a raporturilor de căsătorie şi de familie

Reglementarea juridică a raporturilor de căsătorie şi de familie în RSS Moldovenească se înfăptuieşte numai de către stat.

Este considerată valabilă numai căsătoria, încheiată la organele de stat de înregistrare a actelor de stare civilă. Celebrarea religioasă a căsătoriei, ca şi alte ritualuri religioase, nu are valoare juridică.

Această dispoziţie nu se referă la ritualurile religioase, săvîrşite înainte de înfiinţarea sau restabilirea organelor sovietice de înregistrare a actelor de stare civilă, şi la actele de naştere, de încheiere a căsătoriei, de desfacere a căsătoriei şi de deces, primite pentru atestarea lor.

Articolul 6¹. Exercitarea drepturilor şi prestarea obligaţiilor care reies din raporturile de căsătorie şi de familie

Drepturile care reies din raporturile de căsătorie şi de familie sînt ocrotite de lege, cu excepţia cazurilor cînd aceste drepturi sînt exercitate în contradicţie cu menirea lor.

Folosirea de către membrii familiei a drepturilor lor nu trebuie să lezeze interesele societăţii şi ale statului, drepturile altor cetăţeni.

Exercitîndu-şi drepturile şi obligaţiile care reies din raporturile de căsătorie şi de familie, cetăţenii trebuie să respecte legile, să manifeste o atitudine plină de stimă faţă de principiile morale ale societăţii, să contribuie pe toate căile la întărirea familiei.

[Art.6¹ introdus prin legea nr.391-XII din 05.12.90]

Articolul 6². Apărarea drepturilor care reies din raporturile de căsătorie şi de familie

Apărarea drepturilor care reies din raporturile de căsătorie şi de familie se înfăptuieşte de către instanţa judecătorească, de organele de tutelă şi curatelă, de organele de înregistrare a actelor de stare civilă.

Apărarea drepturilor care reies din raporturile de căsătorie şi de familie se înfăptuieşte şi de colectivele de muncă, de organele sindicale şi de alte organizaţii obşteşti în cazurile şi în modul stabilite de legislaţia R.S.S. Moldova.

[Art.6² modificat prin Legea nr.141 din 07.06.94]

[Art.6² introdus prin Legea nr.391-XII din 05.12.90]

Articolul 7. Legislaţia cu privire la căsătorie şi familie

În conformitate cu Bazele legislaţiei Uniunii RSS şi a republicilor unionale cu privire la căsătorie şi familie legislaţia cu privire la căsătorie şi familie cuprinde Bazele şi alte acte legislative ale Uniunii RSS, prezentul Cod şi alte acte legislative ale RSS Moldovenească emise în conformitate cu aceste Baze.

Legislaţia cu privire la căsătorie şi familie a RSS Moldovenească rezolvă chestiunile, date în componenţa ei de Bazele legislaţiei Uniunii RSS şi a republicilor unionale cu privire la căsătorie şi familie, şi chestiunile raporturilor de căsătorie şi familie, care nu sînt prevăzute direct în Baze.

Articolul 8. Aplicarea în RSS Moldovenească a legislaţiei cu privire la căsătorie şi familie

În RSS Moldovenească încheierea căsătoriei, raporturile dintre soţi, dintre părinţi şi copii, înfierea, stabilirea paternităţii, urmărirea pensiei alimentare, tutela şi curatela, desfacerea căsătoriei, înregistrarea actelor de stare civilă sînt reglementate de legislaţia RSS Moldoveneşti.

În conformitate cu Bazele legislaţiei Uniunii RSS şi a republicilor unionale cu privire la căsătorie şi familie validitatea căsătoriei, înfierii, instituirii tutelei şi a curatelei şi validitatea actelor de stare civilă, săvîrşite în afara teritoriului RSS Moldoveneşti, sînt dererminate de legislaţia republicii unionale, pe al cărei teritoriu a fost încheiată căsătoria, făcută înfierea, instituite tutela şi curatela sau înregistrat actul de stare civilă.

Capitolul II

PRESCRIPŢII ŞI CALCULAREA TERMENELOR

Articolul 9. Prescripţia

Prescripţia nu se extinde asupra pretenţiilor, ce decurg din raporturile de căsătorie şi de familie, cu excepţia cazurilor, cînd termenul pentru apărarea dreptului încălcat este stabilit de legislaţia Uniunii RSS şi de prezentul Cod. În acest caz prescripţia se aplică de instanţa de judecată în conformitate cu legislaţia civilă, dacă legea nu prevede altceva.

[Art.9 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 10. Începutul curgerii termenului de prescripţie

Curgerea termenului de prescripţie începe din momentul, arătat în articolul respectiv al prezentului Cod, iar dacă acest moment nu este arătat – din ziua cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului ei.

Articolul 11. Modul de aplicare a prescripţiei

La aplicarea normelor, care stabilesc prescripţia, instanţa judecătorească se călăuzeşte după dispoziţiile articolelor 76-78 şi 81-83 din Codul civil al RSS Moldoveneşti.

Articolul 12. Calcularea termenelor

La calcularea termenelor, stabilite de prezentul Cod, se aplică dispoziţiile, prevăzute de capitolul 9 din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

TITLUL II

CĂSĂTORIA

Capitolul III

MODUL ŞI CONDIŢIILE DE ÎNCHEIERE A CĂSĂTORIEI

Articolul 13. Încheierea căsătoriei

Căsătoria se încheie la organele de stat de înregistrare a actelor de stare civilă.

Înregistrarea căsătoriei se face atît în interesele de stat şi obşteşti, cît şi în scopul apărării drepturilor şi intereselor personale şi patrimoniale ale soţilor şi copiilor.

Numai căsătoria, încheiată la organele de stat de înregistrare a actelor de stare civilă,dă naştere la drepturi şi îndatoriri între soţi.

Articolul 14. Modul de încheiere a căsătoriei

Încheierea căsătoriei are loc după expirarea unui termen de cel puţin o lună după ce persoanele care doresc să se căsătorească au depus la organul de stare civilă cererea de căsătorie.

În unele cazuri, dacă există motive întemeiate, la rugămintea persoanelor care doresc să se căsătorească, acest termen poate fi redus de către şeful oficiului de stare civilă.

Căsătoria se încheie într-o atmosferă solemnă. Organele de înregistrare a actelor de stare civilă asigură atmosfera solemnă a înregistrării căsătoriei, dacă persoanele care se căsătoresc sînt de acord cu aceasta.

Pentru înregistrarea căsătoriei se încasează o taxă de stat egală cu 15% din salariul minim stabilit în republică.

[Art.14 modificat prin Legea nr.428-XIII din 04.04.95]

[Art.14 modificat prin Legea nr.1363 din 18.03.93]

[Art.14 modificat prin Legea nr.1131 din 04.08.92]

Articolul 15. Condiţiile încheierii căsătoriei

Pentru încheierea căsătoriei se cere consimţămîntul reciproc al persoanelor care se căsătoresc şi împlinirea de către ele a vîrstei minime de căsătorie.

Articolul 16. Vîrsta minimă de căsătorie

Vîrsta minimă de căsătorie este pentru bărbaţi de optsprezece ani, iar femei de şaisprezece ani.

Comitetele executive ale Sovietelor raionale, orăşeneşti, raionale din oraş de deputaţi ai poporului pot reduce, în cazuri excepţionale, vîrsta minimă de căsătorie, dar nu mai mult decît cu doi ani.

[Art.16 modificat prin Legea nr.1131 din 04.08.92]

[Art.16 modificat prin Decretul din 01.09.88]

Articolul 17. Pedicele pentru încheierea căsătoriei

Nu se admite încheierea căsătoriei:

1) între persoanele, dintre care măcar una este de acum căsătorită;

2) între rudele în linie dreaptă ascendentă şi descendentă, între fraţi şi surori, care au acelaşi tată şi mame diferite, ori aceeaşi mamă şi taţi diferiţi, precum şi între înfietori şi înfiaţi;

3) între persoanele, dintre care măcar una a fost declarată de instanţa judecătorească ca fiind incapabilă din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale;

4) în perioada tutelei, între tutore şi persoana minoră ce se află sub tutela sa.

[Art.17 completat prin Legea nr.428-XIII din 04.04.95]

Capitolul IV

DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE SOŢILOR

Articolul 18. Momentul apariţiei drepturilor şi îndatoririlor soţilor

Drepturile şi îndatoririle soţilor iau naştere din momentul înregistrării căsătoriei la organele de înregistrare a actelor de stare civilă, iar în cazurile prevăzute de alineatul al treilea al articolului 6 din prezentul Cod – din momentul, arătat în actul de încheiere a căsătoriei.

Articolul 19. Numele de familie al soţilor

La încheierea căsătoriei soţii, după dorinţa lor, îşi aleg numele de familie al unuia dintre soţi ca nume de familie comun al lor, ori fiecare dintre soţi îşi păstrează numele de familie de dinainte de căsătorie, ori poate să alăture la numele său de familie pe cel al soţului său. Conexarea numelor de familie nu se admite, dacă numele de familie de dinainte de căsătorie al unuia dintre soţi este dublu.

[Art.19 modificat prin Decretul din 19.11.87]

Articolul 20. Soţii au drepturi şi îndatoriri egale

Soţii se bucură de drepturi egale şi au îndatoriri egale.

Chestiunile educaţiei copiilor şi alte chestiuni ale vieţii familiei se rezolvă de soţi în comun.

Fiecare din soţi e liber să-şi aleagă îndeletnicirea, profesia şi domiciliul.

Articolul 21. Proprietatea comună devălmaşă a soţilor

Bunurile, dobîndite de soţi în timpul căsătoriei, sînt proprietate comună devălmaşă a lor. Soţii au drepturi egale de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra acestor bunuri.

Soţii se bucură de drepturi egale asupra bunurilor şi în cazul cînd unul dintre ei se ocupă de gospodăria casnică, de îngrijirea copiilor sau, din alte motive temeinice, n-a avut un cîştig de sine stătător.

Articolul 22. Determinarea părţilor din proprietate comună devălmaşă a soţilor în caz de împărţire a bunurilor

În cazul împărţirii bunurilor, care sînt proprietatea comună devălmaşă a soţilor, părţile lor se consideră egale. În unele cazuri instanţa judecătorească poate să se abată de la principiul părţilor egale ale soţilor, avînd în vedere interesele copiilor minori sau interesele, care merită atenţie, ale unuia dintre soţi. Partea unuia dintre soţi poate, printre altele, fi mărită, dacă celălalt soţ se eschivă de la munca social-utilă sau cheltuia bunuri comune în dauna intereselor familiei. În aceleaşi scopuri instanţa judecătorească poate să considere bunurile dobîndite de către soţi în perioada cît au trăit separat, după destrămarea familiei,drept proprietate personală a fiecăruia dintre ei.

La împărţirea bunurilor, care sînt proprietatea comună devălmaşă a soţilor, instanţa judecătorească stabileşte ce lucruri urmează a fi transmise fiecăruia dintre ei. În cazurile, cînd unuia dintre soţi i se transmit lucruri, care prin valoarea lor depăşesc partea ce i se cuvine, celuilalt soţ i se poate adjudeca compensaţia bănească corespunzătoare.

Bunurile comune ale soţilor pot fi împărţite atît la divorţ, cît şi în timpul căsătoriei.

Pentru acţiunea de împărţire a bunurilor, care constituie proprietatea comună devălmaşă a soţilor divorţaţi, se stabileşte un termen de prescripţie de trei ani.

[Art.22 completat prin Legea nr.391-XII din 05.12.90]

[Art.22 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 23. Proprietatea personală a fiecăruia dintre soţi

Bunurile, care aparţineau soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobîndite de ei în timpul căsătoriei prin donaţie sau moştenire, sînt proprietate a fiecăruia dintre ei.

Lucrurile de folosinţă individuală (îmbrăcăminte, încălţăminte ş.a.) cu excepţia bijuteriilor şi altor obiecte de lux, chiar dacă au fost dobîndite în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale soţilor sînt considerate bunuri personale ale soţului, care le-a folosit.

Bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună devălmaşă, dacă se va constata, că în timpul căsătoriei s-au făcut investiţii, care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri (reparaţii capitale, construcţii suplimentare, reutilare ş.a.).

Articolul 24. Pornirea urmăririi asupra bunurilor soţilor

Pentru obligaţiile unuia dintre soţi urmărirea poate fi pornită numai asupra bunurilor sale personale şi asupra părţii sale din proprietatea comună devălmaşă a soţilor, care i s-ar fi cuvenit la împărţirea acestor bunuri.

Soţii răspund cu bunurile, care constituie proprietate comună devălmaşă a lor, pentru obligaţia ce şi-a luat-o unul dintre ei, dacă instanţa judecătorească va constata, că cele primite pe baza obligaţiei au fost folosite în interesul întregii familii.

În caz de reparare a daunei, cauzate printr-o infracţiune, săvîrşită de unul dintre soţi, urmărirea poate fi pornită în modul, prevăzut de articolul 369 din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti, şi asupra bunurilor, care sînt proprietate comună devălmaşă a soţilor, dacă printr-o sentinţă pronunţată într-o cauză penală instanţa judecătorească a stabilit că aceste bunuri au fost dobîndite cu banii proveniţi dintr-o infracţiune.

Articolul 25. Convenţiile patrimoniale dintre soţi

Soţii pot încheia între ei toate convenţiile patrimoniale admise de lege. Totuşi convenţiile dintre soţi, îndreptate spre ştirbirea drepturilor patrimoniale ale unuia dintre ei, nu sînt valabile.

Articolul 26. Drepturile asupra bunurilor soţilor – membri ai gospodăriei de colhoznic

Dispoziţiile articolelor 21-24 din prezentul Cod se extind numai asupra acelor bunuri ale soţilor – membri ai gospodăriei de colhoznic, care, în conformitate cu articolul 111 din Codul civil al RSS Moldoveneşti, constituie proprietate personală a lor.

Drepturile soţilor privind posesiunea, folosinţa şi dispoziţia asupra proprietăţii gospodăriei de colhoznic sînt stabilite de articolele 124-130 din Codul civil al RSS Moldoveneşti.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică în aceeaşi măsură şi soţilor – membri ai unei gospodării a cetăţenilor, care se ocupă cu activitatea individuală de muncă în agricultură.

[Art.26 modificat prin Decretul din 02.08.84]

Articolul 27. Îndatoririle soţilor de a se întreţine reciproc

Soţii sînt obligaţi să se ajute materialiceşte unul pe altul. Dacă acest ajutor este refuzat, soţul incapabil de muncă şi care are nevoie de ajutor material, precum şi soţia în perioada sarcinii şi în curs de trei ani după naşterea copilului au dreptul să primească pe cale juridică mijloace de întreţinere (pensie alimentară) din partea celuilalt soţ, dacă acesta din urmă este în stare să i le acorde.

[Art.27 modificat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

[Art.27 modificat prin Decretul din 02.02.84]

Articolul 28. Menţiunea dreptului de a primi întreţinere de la celălalt soţ după desfacerea căsătoriei

Soţul incapabil de muncă şi care are nevoie de ajutor îşi menţine dreptul de a primi întreţinere de la celălalt soţ şi după desfacerea căsătoriei, dacă a devenit incapabil de muncă înainte de desfacerea căsătoriei sau în curs de un an după desfacerea căsătoriei.

Dacă soţii s-au aflat timp îndelungat în raporturi de căsătorie, instanţa judecătorească are dreptul să oblige la plata pensiei alimentare în folosul soţului divorţat în cazul, cînd acest soţ a atins vîrsta de pensionare nu mai tîrziu de cinci ani din momentul desfacerii căsătoriei.

Soţia îşi menţine dreptul de a primi întreţinere de la soţ în perioada sarcinii şi în curs de trei ani după naşterea copilului, dacă sarcina a început înainte de desfacerea căsătoriei.

[Art.28 modificat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

[Art.28 modificat prin Decretul din 02.08.84]

Articolul 29. Mărimea mijloacelor urmărite pentru întreţinerea soţului

Mărimea mijloacelor, urmărite pentru întreţinerea soţului, se stabileşte într-o sumă bănească fixă, plătită lunar, ţinîndu-se seama de situaţia materială şi familială a ambilor soţi.

Mijloacele pentru întreţinerea soţului se adjudecă de instanţa judecătorească din momentul intentării acţiunii.

Articolul 30. Schimbarea mărimii mijloacelor pentru întreţinerea soţului

În caz de schimbare a situaţiei materiale sau familiale a unuia dintre soţi, fiecare dintre ei are dreptul să intenteze o acţiune la instanţa judecătorească şi se ceară schimbarea mărimii pensiei alimentare.

Articolul 31. Scutirea soţului de îndatorirea de a-l întreţine pe celălalt soţ sau limitarea acestei îndatoriri la un termen

Instanţa judecătorească poate să-l scutească pe soţ de îndatorirea de a-l întreţine pe celălalt soţ sau să limiteze această îndatorire la un anumit termen, dacă:

1) căsătoria soţilor nu a durat mult timp;

2) soţul, care cere ajutor material, are o comportare nedemnă;

3) incapacitatea de muncă a soţului care are nevoie de ajutor se datoreşte abuzului de băuturi spirtoase, de substanţe narcotice sau unei infracţiuni, săvîrşite de el.

Articolul 32. Pierderea de către soţ a dreptului la întreţinere

Soţul îşi pierde dreptul de a primi întreţinerea de la celălalt soţ, dacă au dispărut condiţiile, care, conform articolului 27 din prezentul Cod, au constituit temei pentru primirea întreţinerii, precum şi dacă soţul divorţat care primeşte mijloace pentru întreţinere, va încheia o nouă căsătorie.

Dacă mijloacele pentru întreţinere se urmărea în baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti, soţul, obligat să plătească pensie alimentară are dreptul, în cazurile prevăzute de prezentul articol, să intenteze la instanţa judecătorească o acţiune de scutire a lui în viitor de plata acestei pensii alimentare.

Capitolul V

ÎNCETAREA CĂSĂTORIEI

Articolul 33. Încetarea căsătoriei în urma morţii unuia dintre soţi

Căsătoria încetează în urma morţii sau prin declararea pe cale judecătorească a morţii unuia dintre soţi.

Articolul 34. Încetarea căsătoriei în timpul vieţii soţilor

În timpul vieţii soţilor căsătoria poate fi desfăcută prin divorţ la cererea unuia sau a ambilor soţi.

Soţul nu are dreptul să intenteze fără consimţămîntul soţiei o acţiune de desfacere a căsătoriei în perioada sarcinii soţiei şi în curs de un an după naşterea copilului.

Articolul 35. Modul de desfacere a căsătoriei

Desfacerea căsătoriei se face pe cale judecătorească, iar în cazurile, prevăzute de articolele 38 şi 39 din prezentul Cod – la organele de înregistrare a actelor de stare civilă.

Articolul 36. Desfacerea căsătoriei pe cale judecătorească

Cauzele cu privire la desfacerea căsătoriei se examinează de către judecătoria norodnică raională (orăşenească) pe baza dispoziţiilor generale ale procedurii civile.

Instanţa judecătorească, stabilind motivele adevărate pentru care s-a depus cererea de desfacere a căsătoriei, e obligată să ia măsuri în vederea împăcării soţilor şi îmbunătăţirii situaţiei în familie.

Instanţa are dreptul să amîne cercetarea cauzei, fixînd soţilor un termen pentru împăcare în limitele a şase luni.

Căsătoria se desface, dacă instanţa stabileşte, că viaţa comună mai departe a soţilor şi menţinerea familiei au devenit imposibile.

[Art.36 modificat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

Articolul 37. Hotărîrea instanţei judecătoreşti cu privire la desfacerea căsătoriei

La pronunţarea hotărîrii de desfacere a căsătoriei instanţa judecătorească ia, în cazurile necesare, măsuri pentru apărarea intereselor copiilor minori şi ale soţului incapabil de muncă.

Dacă soţii n-au ajuns la înţelegere sau la cererea unuia dintre ei instanţa judecătorească trebuie:

1) să stabilească, care anume copii rămîn pe lîngă fiecare dintre soţii divorţaţi, precum şi de la care părinte şi în ce sumă vor fi urmărite mijloacele pentru întreţinerea copiilor;

2) să rezolve chestiunea urmăririi mijloacelor pentru întreţinerea soţului incapabil de muncă şi care are nevoie de ajutor;

3) să împartă bunurile, care sînt proprietate comună devălmaşă a soţilor. Dacă o asemenea împărţire atinge drepturile unor terţe persoane litigiul cu privire la împărţirea bunurilor nu poate fi soluţionat odată cu procesul de desfacere a căsătoriei.

Instanţa judecătorească stabileşte taxa de stat ce urmează să fie achitată de către soţi în parte sau de către unul dintre ei în ziua înregistrării desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

[Art.37 modificat prin Legea nr.428-XIII din 04.04.95]

[Art.37 modificat prin Legea nr.1363 din 18.03.93]

[Art.37 modificat prin Legea nr.501-XII din 15.02.91]

[Art.37 modificat prin Decretul din 02.08.84]

Articolul 38. Desfacerea căsătoriei prin consimţămîntul ambilor soţi

Prin declaraţia benevolă şi de comun acord a soţilor, dacă aceştia nu au copii minori, şi în lipsa diferendelor privind partajul bunurilor căsătoria poate fi desfăcută de către oficiul de stare civilă în raza căruia se află domiciliul ambilor soţi sau al unuia dintre ei.

Îndeplinirea formalităţilor divorţului şi eliberarea către soţi a certificatului de desfacere a căsătoriei ce face după expirarea a trei luni din ziua, în care soţii au depus cererea de divorţ.

Pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei se încasează o taxă de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Dacă soţii n-au ajuns la înţelegere cu privire la plata mijloacelor de întreţinere a soţului incapabil de muncă şi care are nevoie de ajutor sau cu privire la împărţirea bunurilor, care sînt proprietate comună devălmaşă a lor, soţii sau unul dintre ei au dreptul să intenteze o acţiune de desfacere a căsătoriei la instanţa judecătorească.

[Art.38 modificat prin Legea nr.428-XIII din 04.04.95]

[Art.38 modificat prin Legea nr.1363 din 18.03.93]

[Art.38 modificat prin Decretul din 02.08.84]

Articolul 39. Desfacerea căsătoriei la cererea unuia dintre soţi

La organele de înregistrare a actelor de stare civilă se desface căsătoria la cererea unuia dintre soţi, dacă celălalt soţ:

a fost declarat, în modul stabilit de lege, absent fără veste;

a fost declarat, în modul stabilit de lege, incapabil din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale;

a fost condamnat pentru săvîrşirea unei infracţiuni la privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin trei ani.

Pentru înregistrarea desfacerii căsătoriei în aceste cazuri se încasează o taxă de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Dacă soţii n-au ajuns la înţelegere cu privire la copii, la împărţirea bunurilor, care sînt proprietate comună devălmaşă a lor, sau la plata de mijloace către soţul incapabil de muncă şi care are nevoie de ajutor, desfacerea căsătoriei se face pe cale judecătorească.

[Art.39 modificat prin Legea nr.428-XIII din 04.04.95]

[Art.39 modificat prin Legea nr.1363 din 18.03.93]

[Art.39 modificat prin Legea nr.501 din 15.02.91]

Articolul 40. Momentul încetării căsătoriei în caz de divorţ

Căsătoria se consideră încetată din momentul înregistrării desfacerii căsătoriei la organele de înregistrare a actelor de stare civilă.

Articolul 41. Păstrarea sau schimbarea numelui de familie al soţului în caz de desfacere a căsătoriei

Soţul, care şi-a schimbat numele de familie la încheierea căsătoriei are dreptul să poarte acest nume de familie şi după desfacerea căsătoriei sau, la cererea lui, la înregistrarea desfacerii căsătoriei organele de înregistrare a actelor de stare civilă îi dau numele de familie, purtat înainte de căsătorie.

[Art.41 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 42. Restabilirea căsătoriei în cazul prezentării soţului, declarat mort sau declarat absent fără veste

În cazul prezentării soţului, declarat în modul stabilit de lege, mort, şi anulării hotărîrii respective a instanţei judecătoreşti, căsătoria se consideră restabilită, dacă celălalt soţ nu a încheiat o nouă căsătorie.

Dacă unul dintre soţi a fost declarat, în modul stabilit de lege, absent fără veste, şi pentru acest motiv căsătoria cu el a fost desfăcută, în cazul prezentării lui şi anulării hotărîrii instanţei judecătoreşti cu privire la declararea lui absent, căsătoria poate fi restabilită de organul de înregistrare a actelor de stare civilă la cererea comună a soţilor. Căsătoria nu poate fi restabilită, dacă soţul persoanei declarate absente a încheia o nouă căsătorie.

Capitolul VI

NULITATEA CĂSĂTORIEI

Articolul 43. Declararea nulităţii căsătoriei

Căsătoria poate fi declarată nulă, dacă au fost încălcate condiţiile stabilite în articolele 15-17 din prezentul Cod, precum şi în cazurile, cînd căsătoria a fost înregistrată fără intenţia de a se întemeia o familie (căsătorie fictivă).

Declararea nulităţii căsătoriei ce face pe cale judecătorească.

După ce hotărîrea instanţei judecătoreşti cu privire la declararea nulităţii căsătoriei rămîne definitivă, o copie a acestei hotărîri ce trimite de instanţa judecătorească organului de înregistrare a actelor de stare civilă al locului de înregistrare a căsătoriei.

Articolul 44. Declararea nulităţii căsătoriei în cazul, cînd soţul nu a împlinit vîrsta minimă de căsătorie

Căsătoria, încheiată de o persoană, care nu a împlinit vîrsta minimă de căsătorie, poate fi declarată nulă, dacă aceasta o cer interesele soţului, care a încheiat căsătoria înainte de împlinirea vîrstei minime de căsătorie.

Declararea nulităţii căsătoriei pentru acest motiv au dreptul s-o ceară soţul minor, părinţii sau curatorul lui, precum şi organele de tutelă şi curatelă sau procurorul.

În toate cazurile la proces trebuie să participe organul de tutelă şi curatelă.

Dacă în momentul examinării cauzei soţul minor a ajuns la majorat, căsătoria poate fi declarată nulă numai la cererea lui.

Articolul 45. Declararea nulităţii căsătoriei, încheiate în condiţiile existenţei unor piedici pentru încheierea căsătoriei

Căsătoria, încheiată prin încălcarea condiţiilor, prevăzute de articolul 17 din prezentul Cod, poate fi declarată nulă.

Au dreptul să ceară declararea nulităţii căsătoriei pentru aceste motive soţul şi alte persoane, ale căror drepturi au fost încălcate prin încheierea acestei căsătorii, precum şi organele de tutelă şi curatelă sau procurorul.

Dacă în momentul examinării cauzei au dispărut împrejurările, care au împiedicat încheierea căsătoriei, căsătoria poate fi declarată valabilă din momentul dispariţiei acestor împrejurări.

La examinarea cauzei de declarare a nulităţii căsătoriei, ca fiind încheiată cu o persoană declarată incapabilă din pricina alienaţiei mintale sau debilităţii mintale, la proces trebuie să participe organul de tutelă şi curatelă.

Articolul 46. Declararea nulităţii căsătoriei fictive

Cînd soţii (sau unul dintre ei) au înregistrat căsătoria fără intenţia de a întemeia o familie (căsătorie fictivă), această căsătorie poate fi declarată nulă, cu excepţia cazurilor, cînd ulterior între soţi s-au creat raporturi de familie.

Cererea de declarare a nulităţii căsătoriei, ca fiind fictivă, are dreptul s-o facă procurorul, iar în cazul cînd numai unul dintre soţi a încheiat căsătoria fără intenţia de a întemeia o familie, o asemenea cerere poate fi făcută şi de celălalt soţ.

Articolul 47. Urmările declarării nulităţii căsătoriei

Căsătoria declarată nulă este considerată ca atare din momentul încheierii ei. Persoanele astfel căsătorite nu dobîndesc nici un fel de drepturi şi îndatoriri de soţi, cu excepţia cazurilor, prevăzute de parte a treia şi a patra ale prezentului articol.

Faţă de bunurile, dobîndite în comun de persoanele, a căror căsătorie a fost declarată nulă, se aplică dispoziţiile, prevăzute de articolele 114-123 din Codul civil al RSS Moldoveneşti.

Dacă unul dintre soţi a ascuns faţă de celălalt soţ că este căsătorit, instanţa judecătorească are dreptul, la declararea nulităţii căsătoriei, să-l oblige la plata mijloacelor pentru întreţinerea persoanei aflate cu el în raporturi de căsătorie, care a fost declarată nulă, în conformitate cu articolele 27-32 din prezentul Cod, precum şi să aplice la împărţirea bunurilor, dobîndite de aceste persoane în comun pînă în momentul declarării nulităţii căsătoriei, dispoziţiile, prevăzute de articolele 21-23 din prezentul Cod.

Soţul, care nu a ştiut de existenţa piedicilor pentru încheierea căsătoriei, are dreptul să-şi păstreze numele de familie, ales de el la înregistrarea căsătoriei.

Declararea nulităţii căsătoriei nu se răsfrînge asupra drepturilor copiilor născuţi din această căsătorie.

TITLUL III

FAMILIA

Capitolul VII

STABILIREA PROVENIENŢEI COPIILOR

Articolul 48. Temeiurile apariţiei drepturilor şi îndatoririlor părinţilor şi copiilor

Drepturile şi îndatoririle reciproce ale părinţilor şi copiilor se întemeiază pe provenienţa copiilor, atestată în modul stabilit de lege.

Articolul 49. Atestarea provenienţei copilului din părinţi căsătoriţi

Provenienţa copilului din părinţi căsătoriţi se atestă prin menţiunea despre căsătoria părinţilor.

Articolul 50. Stabilirea provenienţei copilului din părinţi necăsătoriţi

Provenienţa copilului din părinţi necăsătoriţi se stabileşte prin depunerea unei declaraţii comune de către tatăl şi mama copilului la organele de stat de stare civilă.

În cazul naşterii unui copil din părinţi necăsătoriţi, dacă aceştia nu au făcut o declaraţie comună, paternitatea poate fi stabilită pe cale judecătorească la cererea unuia dintre părinţi sau a tutorelui (curatorului) copilului, a persoanei, de care este întreţinut copilul, precum şi a însuşi copilului la atingerea vîrstei majoratului.

În cazul dacă tatăl copilului nu este cetăţean al Republicii Moldova, paternitatea se stabileşte exclusiv pe cale judecătorească.

La stabilirea paternităţii instanţa judecătorească ia în consideraţie faptul că mama copilului şi reclamatul au locuit împreună şi au dus o gospodărie comună înainte de naşterea copilului sau au educat ori au întreţinut împreună copilul, sau dovezile, care confirmă cu certitudine recunoaşterea paternităţii de către reclamat.

[Art.50 modificat prin Legea nr.724 din 06.02.96]

[Art.50 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 51. Stabilirea paternităţii în caz de moarte a tatălui prezumptiv al copilului

În caz de moarte a tatălui prezumptiv al copilului, născut de persoane necăsătorite, paternitatea poate fi stabilită pe cale judecătorească (capitolul al douăzeci şi şaptelea din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti) în conformitate cu partea a treia a articolului 50 din prezentul Cod. În caz de litigiu asupra dreptului se aplică dispoziţiile, prevăzute de partea a treia a articolului 245 din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

Articolul 52. Înscrierea datelor despre părinţi în actul de naştere

Tatăl şi mama, care sînt căsătoriţi, se înscriu ca părinţi ai copilului în actul de naştere pe baza declaraţiei oricăruia dintre ei.

Dacă părinţii nu sînt căsătoriţi, datele despre mama copilului se înscriu pe baza declaraţiei mamei, iar datele despre tatăl copilului – pe baza declaraţiei comune a tatălui şi mamei şi copilului, sau datele despre tată se înscriu pe baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti. Dacă mama a murit, dacă este recunoscută incapacitatea mamei, dacă ea este lipsită de drepturile părinteşti, precum şi în cazul cînd este cu neputinţă de a se stabili domiciliul ei, datele despre tatăl copilului se înscriu pe baza declaraţiei tatălui.

Dacă copilul a fost născut de o mamă necăsătorită şi dacă nu există o declaraţie comună a părinţilor sau o hotărîre a instanţei judecătoreşti privind stabilirea paternităţii, în actul de naştere datele privind tatăl se înscriu astfel: la rubrica “numele de familie al tatălui” se consemnează numele de familie al mamei, iar la rubricile “prenumele” şi “naţionalitatea” se consemnează prenumele şi naţionalitatea tatălui, potrivit indicaţiilor mamei.

[Art.52 modificat prin Legea nr.428-XIII din 04.04.95]

[Art.52 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 53. Contestarea menţiunii de părinţi

Persoana, menţionată ca tată sau mamă a copilului, ori persoana care este tatăl firesc al copilului, în cazul morţii mamei sau decăderii ei din drepturile părinteşti, are dreptul în decurs de un an din momentul, cînd ea a aflat sau trebuia să afle despre menţiunea făcută, de a contesta menţiunea făcută. Dacă pînă la această dată persoana, menţionată ca tată sau mamă, n-a atins vîrsta majoratului termenul de un an se calculează de la data, cînd persoana a împlinit vîrsta de optsprezece ani.

Persoana înscrisă ca tată al copilului, la cererea lui sau la cererea comună cu mama copilului, nu are dreptul să tăgăduiască paternitatea, dacă în momentul depunerii cererii el ştia că nu este tatăl firesc al acestui copil.

Soţul care şi-a dat consimţămîntul la fecundarea artificială a soţiei sale cu ajutorul donorului se înscrie ca tată al copilului născut de ea şi nu are dreptul să tăgăduiască înscrierea făcută.

[Art.53 modificat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

[Art.53 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 54. Drepturile şi îndatoririle copiilor, născuţi de persoane necăsătorite, la stabilirea paternităţii

La stabilirea paternităţi, în modul prevăzut de articolele 50 şi 51 din prezentul Cod, copiii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de părinţi şi rudele lor, ca şi copiii, născuţi de persoane căsătorite.

Articolul 55. Numele de familie şi prenumele copilului

Copilul născut din căsătorie primeşte numele de familie al părinţilor.

Dacă părinţii nu au un nume de familie comun,copilul primeşte numele de familie al tatălui sau al mamei, în temeiul acordului comun al părinţilor, iar în lipsa unui atare acord, autoritatea tutelară din raza domiciliului copilului hotărăşte numele ce urmează să-l poarte acesta.

Copilului i se dă un prenume simplu sau unul compus din două sau mai multe prenume, potrivit doleanţei ambilor părinţi.

[Art.55 în redacţia Legii nr.428-XIII din 04.04.95]

[Art.55 în redacţia Legii nr.1131 din 04.08.92]

Articolul 55¹. Schimbarea numelui de familie al copilului

Schimbarea numelui de familie de către ambii părinţi atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie de către unul dintre părinţi, numele de familie al copilului poate fi schimbat în temeiul acordului comun al părinţilor. În lipsa unui atare acord, problema schimbării numelui va fi soluţionată în baza avizului autorităţii tutelare teritoriale.

Schimbarea de către ambii părinţi sau de către unul dintre ei a numelui de familie nu atrage după sine schimbarea numelui de familie al copilului care a împlinit vîrsta de optsprezece ani.

Încetarea căsătoriei părinţilor sau declararea nulităţii acesteia nu atrage după sine schimbarea numelui de familie al copiilor.

Dacă după desfacerea căsătoriei sau după declararea nulităţii acesteia, părintele care locuieşte împreună cu copilul doreşte să-i dea acestuia numele său de familie, autoritatea tutelară din raza domiciliului copilului poate soluţiona această problemă, ţinînd seama de interesele copilului chiar şi atunci cînd celălalt părinte este împotriva schimbării numelui de familie al minorului.

În cazul cînd părinţii copilului nu sînt căsătoriţi, iar numele lui de familie şi datele despre tată au fost înscrise în actul de naştere ca urmare a stabilirii paternităţii, schimbarea numelui de familie al minorului se face în modul stabilit de alineatul 4.

Schimbarea numelui de familie al copilului care a împlinit vîrsta de zece ani se face în toate cazurile cu acordul acestuia.

[Art.55¹ în redacţia Legii nr.428-XIII din 04.04.95]

[Art.55¹ introdus prin Legea nr.1131 din 04.08.92]

Capitolul VIII

DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PĂRINŢILOR ÎN CE

PRIVEŞTE EDUCAŢIA COPIILOR

Articolul 56. Drepturile şi îndatoririle părinţilor

Părinţii au dreptul şi sînt obligaţi să-şi educe copiii, să aibă grijă de sănătatea lor, de dezvoltarea lor fizică, spirituală şi morală, de instruirea şi de pregătirea lor pentru munca social-utilă, să-i crească astfel ca să devină membri destoinici ai societăţii.

Apărarea drepturilor şi intereselor copiilor minori revine părinţilor lor, care sînt reprezentanţi legali ai copiilor, fără o împuternicire specială.

Drepturile părinteşti nu pot fi exercitate în contradicţie cu interesele copiilor.

Dacă părinţii (sau unul din ei) nu-şi îndeplinesc cum se cuvine îndatoririle de educare a copiilor sau abuzează de drepturile lor părinteşti, copiii au dreptul să se adreseze organelor de tutelă şi curatelă pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor.

[Art.56 modificat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

[Art.56 modificată prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 57. Ambii părinţi au drepturi şi îndatoriri egale

Tatăl şi mama au drepturi şi îndatoriri egale în privinţa copiilor lor.

Părinţii se bucură de drepturi egale şi au îndatoriri egale în privinţa copiilor lor şi în cazurile, cînd căsătoria lor a fost desfăcută.

Articolul 58. Educaţia copiilor pe baza înţelegerii reciproce a părinţilor

Toate chestiunile referitoare la educaţia copiilor se rezolvă pe baza înţelegerii reciproce a ambilor părinţi.

Dacă nu s-a ajuns la înţelegere, chestiunea litigioasă se rezolvă de organele de tutelă şi curatelă cu participarea părinţilor.

Articolul 59. Domiciliul minorilor cînd părinţii locuiesc separat

Dacă în urma desfacerii căsătoriei sau din alte motive părinţii nu locuiesc împreună, de înţelegerea lor depinde pe lîngă cine trebuie să locuiască copiii minori.

Dacă părinţii nu au ajuns la înţelegere, litigiul se rezolvă de instanţa judecătorească, ţinîndu-se sama de interesele copiilor; dacă copilul a împlinit zece ani, instanţa judecătorească ia în consideraţie şi dorinţa copilului.

Articolul 60. Participarea la educarea copiilor a părintelui, care locuieşte separat

Părintele, care locuieşte separat de copiii minori, e obligat să participe la educarea lor şi are dreptul să comunice cu ei. Părintele, pe lîngă care locuiesc copiii, nu are dreptul să-l împiedice pe celălalt părinte să comunice cu copiii şi să participe la educarea lor.

Organele de tutelă şi curatelă pot priva, pe un anumit termen, pe părintele, care locuieşte separat de copil, de dreptul de a comunica cu el, dacă aceasta împiedică educarea normală a copilului şi exercită asupra lui o înrîurire dăunătoare.

[Art.60 modificat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

Articolul 60¹. Dreptul bunicului şi al bunicii la comunicarea cu nepoţii

Bunicul şi bunica sînt în drept să comunice cu nepoţii lor minori. În cazul refuzului părinţilor de a da bunicului şi bunicii posibilitatea de a comunica cu nepoţii organele de tutelă şi curatelă îi pot obliga pe părinţi să le permită bunicului şi bunicii de a avea întrevederi cu nepoţii în modul stabilit de aceste organe, dacă astfel de întrevederi nu împiedică educarea normală a copilului şi nu exercită asupra lui o înrîurire dăunătoare.

[Art.60¹ introdus prin Decretul din 08.04.88]

Articolul 61. Rezolvarea litigiilor cu privire la educarea copiilor, iscate între părinţii care locuiesc separat

Dacă părinţii nu pot ajunge la înţelegere cu privire la modul de participare a părintelui, care locuieşte separat de copii, la educarea lor, acest mod se determină de organele de tutelă şi curatelă cu participarea părinţilor, ţinînd cont de interesele copilului.

În cazurile cînd părinţii nu se supun hotărîrii organului de tutelă şi curatelă, aceasta din urmă, precum şi fiecare din părinţi are dreptul să ceară soluţionarea litigiului de către instanţa judecătorească.

Pentru neîndeplinirea hotărîrii instanţei judecătoreşti faţă de părintele vinovat se aplică măsurile prevăzute de legislaţia R.S.S. Moldova.

În cazul neîndeplinirii cu rea-voinţă a hotărîrii instanţei judecătoreşti, părintele care locuieşte separat, ţinînd cont de interesele copilului, are dreptul să adreseze o acţiune instanţei judecătoreşti despre predarea copilului.

[Art.61 modificat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

[Art.61 modificat prin Decretul din 05.08.82]

Articolul 62. Apărarea drepturilor părinteşti

Părinţii au dreptul să ceară oricărei persoane să le întoarcă copiii minori, pe care ea îi reţine fără temei legal sau fără să exercite o hotărîre judecătorească.

La examinarea acestor cereri instanţa judecătorească are dreptul să respingă acţiunea părinţilor, dacă va ajunge la concluzia, că predarea către părinţi a copilului este în contradicţie cu interesele lui.

Articolul 63. Decăderea din drepturile părinteşti

Părinţii sau unul dintre ei pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti, dacă se va stabili, că ei se eschivează să-şi îndeplinească îndatoririle de educare a copiilor, între care şi refuzul nemotivat de a lua copilul de la maternitate (secţie) şi din alte instituţii preşcolare curativ-profilactice şi instructiv-educative sau abuzează de drepturile lor părinteşti, se comportă cu cruzime cu copiii, exercită o înrîurire dăunătoare asupra copiilor prin purtarea lor amorală, antisocială, precum şi dacă părinţii sînt alcoolici sau narcomani cronici.

Decăderea din drepturile părinteşti se face numai pe cale judecătorească.

[Art.63 completat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

Articolul 64. Modul de examinare a cauzelor cu privire la decăderea din drepturile părinteşti

Cauzele cu privire la decăderea din drepturile părinteşti se examinează la cererea organizaţiilor de stat sau obşteşti, a unuia dintre părinţi sau a tutorelui (curatorului) copilului, precum şi pe baza unei acţiuni intentate de procuror.

Cauzele cu privire la decăderea din drepturile părinteşti se examinează de instanţa judecătorească cu participarea procurorului.

La pronunţarea hotărîrii de decădere din drepturile părinteşti, instanţa judecătorească rezolvă totodată chestiunea cu privire la plata pensiei alimentare de către acest părinte.

Dacă instanţa judecătorească descoperă în procesul examinării cauzelor cu privire la decăderea din drepturile părinteşti indici de infracţiune în acţiunile părinţilor ori a unuia dintre ei, ea comunică despre aceasta procurorului sau intentează un proces penal.

[Art.64 completat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

Articolul 65. Urmările decăderii din drepturile părinteşti

Părinţii, decăzuţi din drepturile părinteşti, pierd toate drepturile, bazate pe faptul rudeniei cu copilul, în privinţa căruia au fost decăzuţi din drepturile părinteşti.

Decăderea din drepturile părinteşti nu-i scuteşte pe părinţi de îndatorirea de a-şi întreţine copiii.

Articolul 66. Aranjarea copiilor, ai căror părinţi sînt decăzuţi din drepturile părinteşti

Dacă ambii părinţi sînt decăzuţi din drepturile părinteşti, copilul urmează a fi predat spre îngrijire organelor de tutelă şi curatelă.

Articolul 67. Întrevederile părinţilor decăzuţi din drepturile părinteşti cu copiii lor

Întrevederile părinţilor decăzuţi din drepturile părinteşti cu copiii lor au loc numai cu permisiunea organelor de tutelă şi curatelă.

Organele de tutelă şi curatelă pot refuza acordarea acestei permisiuni în cazurile în care contactul părintelui cu copilul poate cauza daune dezvoltării fizice sau mintale a copilului, dacă este vădit că părintele nu este capabil de asemenea contacte, dacă, din anumite motive, contactul este opus intereselor copilului sau dacă copilul, în timpul dezbaterilor judiciare, a avut obiecţii serioase împotriva contactului cu părintele decăzut din drepturile părinteşti.

Cererile de acordare a întrevederilor părinţilor decăzuţi din drepturile părinteşti cu copiii lor trebuie să fie examinate de organele de tutelă şi curatelă în termen de pînă la o lună. Decizia de refuz se dă în scris şi poate fi atacată în instanţa de judecată.

[Art.67 în redacţia Legii nr.263-XIV din 24.12.98]

Articolul 68. Restabilirea în drepturile părinteşti

Restabilirea în drepturile părinteşti se admite numai în cazul, cînd se va constată, că purtarea părintelui şi modul lui de viaţă s-au schimbat şi că el este în stare să-şi educe copilul şi dacă restabilirea în drepturile părinteşti este cerută de interesele copilului.

Nu se admite restabilirea în drepturile părinteşti, dacă copilul este înfiat.

Restabilirea în drepturile părinteşti se face numai pe cale judecătorească.

Articolul 69. Luarea copilului fără decăderea părinţilor din drepturile părinteşti

Instanţa judecătorească poate pronunţa o hotărîre, pe baza căreia copilul să fie luat de la părinţi şi predat spre îngrijire organelor de tutelă şi curatelă, chiar dacă ei nu au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, în cazul cînd lăsarea copilului la persoanele, la care se află, prezintă pentru el o primejdie.

În cazuri excepţionale, dacă viaţa şi sănătatea copilului sînt în primejdie, organul de tutelă şi curatelă este în drept să adopte o hotărîre despre luarea cu forţa a copilului de la părinţi ori de la alte persoane, la care se află el la educaţie. În aceste cazuri organul de tutelă şi curatelă e dator să informeze imediat procurorul şi să înainteze, în termen de şapte zile după adoptarea hotărîrii, instanţei judecătoreşti o acţiune despre decăderea părinţilor ori a unuia dintre ei din drepturile părinteşti ori despre luarea cu forţa a copilului.

Dacă vor dispare cauzele, care au servit drept temei pentru luarea copilului, instanţa judecătorească, la cererea părinţilor, poate să pronunţe o hotărîre, prin care copilul să le fie înapoiat.

[Art.69 completat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

Articolul 70. Participarea organelor de tutelă şi curatelă la examinarea litigiilor legate de educarea copiilor

La examinarea de către instanţa judecătorească a cauzelor, legate de educarea copiilor, la proces trebuie să participe organul de tutelă şi curatelă.

În timpul pregătirii cauzei pentru audiere organul de tutelă şi curatelă este obligat să cerceteze condiţiile de viaţă ale copilului, copilului şi persoanelor, care pretind să-l educe, precum şi să constate dorinţa copilului însuşi.

Hotărîrile instanţelor judecătoreşti cu privire la predarea sau luarea copiilor de la părinţi sau de la alte persoane se aduc la îndeplinire de către executorii judecătoreşti cu participarea obligatoare a organelor de tutelă şi curatelă.

Capitolul IX

ÎNDATORIREA PĂRINŢILOR ŞI COPIILOR

DE A PLĂTI PENSIE ALIMENTARĂ

Articolul 71. Îndatorirea părinţilor de a-şi întreţine copiii

Părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori incapabili de muncă şi care au nevoie de ajutor.

Articolul 72. Mărimea pensiei alimentare, plătite de părinţi pentru întreţinerea copiilor minori

Pensia alimentară pentru întreţinerea copiilor minori este urmărită de la părinţi: pentru un singur copil în mărime de o pătrime, pentru doi copii o treime, pentru trei şi mai mulţi copii o jumătate din cîştigul (venitul) părinţilor.

Suma acestor cote şi suma minimă a pensiei alimentare poate fi micşorată de către instanţa judecătorească, dacă părintele, ce este obligat să plătească pensia alimentară, are alţi copii minori, care, în cazul cînd pensia alimentară ar fi urmărită în suma, stabilită de prezentul articol, ar fi materialiceşte mai puţin asiguraţi decît copiii care primesc pensie alimentară, precum şi în cazurile cînd părintele, de la care este urmărită pensia alimentară, e invalid de grupa întîia sau a doua, ori dacă copiii lucrează şi au un cîştig suficient, ori din alte motive întemeiate.

[Art.72 modificat prin Legea nr.1340-XIII din 08.10.97]

[Art.72 modificat prin Legea nr.1131 din 04.08.92]

[Art.72 modificat prin Decretul din 01.04.87]

Articolul 73. Participarea părinţilor la cheltuielile suplimentare

Părinţii, care plătesc pensie alimentară pentru întreţinerea copiilor lor minori, pot fi obligaţi să participe la cheltuielile suplimentare, provocate de împrejurări excepţionale (boală gravă, schilodirea copilului ş.a.).

Mărimea participării la aceste cheltuieli se stabileşte de instanţa judecătorească, ţinîndu-se seama de situaţia materială şi familială a părinţilor.

Articolul 74. Felurile de cîştig (venit), care trebuie luat în seamă la reţinerile pentru pensia alimentară

În conformitate cu Bazele legislaţiei Uniunii RSS şi a republicilor unionale cu privire la căsătorie şi familie felurile de cîştig (venit), care trebuie să fie luat în seamă la reţinerile pentru pensia alimentară se determină în modul, stabilit de Sovietul Miniştrilor al Uniunii RSS.

Articolul 75. Plata pensiei alimentare de către persoanele, care au venituri de la gospodăria auxiliară de pe lotul de lîngă casă

Dacă părintele, care plăteşte pensie alimentară pentru întreţinerea copiilor minori, are un venit suplimentar de la gospodăria auxiliară de pe lotul de lîngă casă, în afară de defalcarea părţii corespunzătoare din cîştig (venit) în mărimea, stabilită de articolul 72 din prezentul Cod, el poate fi obligat să plătească lunar o anumită sumă de bani.

Mărimea acestei sume se determină de instanţa judecătorească, ţinîndu-se seama de veniturile de la gospodărie auxiliară de pe lotul de lîngă casă, ce revin acestui părinte, în conformitate cu dispoziţiile, prevăzute de articolul 72 din prezentul Cod.

Articolul 76. Urmărirea pensiei alimentare pentru întreţinerea copiilor în sumă bănească fixă

În cazurile, cînd părintele, obligat să plătească pensie alimentară, are un cîştig sau venit neregulat, care se schimbă, nu primeşte un salariu lunar, precum şi în alte cazuri, cînd urmărirea pensiei alimentare în raport cu cîştigul (venitul) părintelui este imposibilă sau prezintă greutăţi, la cererea persoanei cointeresate pensia alimentară poate fi determinată într-o sumă bănească fixă, ce urmează a fi plătită lunar.

Mărimea acestei sume se determină, ţinîndu-se seama de cîştigul (venitul) eventual al părintelui, în conformitate cu dispoziţiile, prevăzute de articolul 72 din prezentul Cod.

Dacă copiii rămîn pe lîngă fiecare dintre părinţi, mărimea pensiei alimentare, pe care un părinte este obligat s-o plătească în folosul celuilalt, mai puţin asigurat, se determină într-o sumă bănească fixă, ce urmează a fi plătită lunar şi care se stabileşte de instanţa judecătorească în funcţie de situaţia materială şi familială a părinţilor, în limitele, prevăzute de articolul 72 din prezentul Cod.

[Art.76 modificată prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 77. Plata pensiei alimentare copiilor care se află în instituţiile de stat pentru copii

Mijloacele încasate de la părinţi, în mărimea stabilită de articolul 72 din prezentul Cod, pentru întreţinerea copiilor care se află în instituţiile de stat pentru copii se transferă pe conturile personale ale discipolilor la Banca de Economii, dacă prin lege părinţii nu sînt scutiţi de plata mijloacelor pentru întreţinerea copiilor.

Instituţia judecătorească, ţinînd cont de situaţia materială şi familiară a părinţilor poate să-i scutească în întregime sau parţial de plata acestor mijloace.

Urmărirea pensiei alimentare, adjudecate anterior unuia dintre părinţi (tutorelui, curatorului), încetează în asemenea cazuri.

[Art.77 în redacţia Legii nr.1131 din 04.08.92]

Articolul 78. Urmărirea provizorie a pensiei alimentare pînă la examinarea cauzei de către instanţa judecătorească

În cauzele cu privire la urmărirea pensiei alimentare judecătorul are dreptul, în conformitate cu articolul 211 din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti, să dea o încheiere, prin care să stabilească cine din reclamaţi şi în ce mărime este obligat provizoriu pînă la examinarea cauzei de către instanţa judecătorească, să poarte cheltuielile de întreţinere a persoanei, în folosul căreia trebuie să fie urmărite pensia alimentară.

Articolul 79. Schimbarea mărimii pensiei alimentare, pe care o plătesc părinţii pentru întreţinerea copiilor minori

Dacă survin împrejurările, prevăzute de alineatul al doilea al articolului 72 din prezentul Cod, părintele, care plăteşte pensie alimentară pentru întreţinerea copiilor minori, are dreptul să intenteze o acţiune de micşorare a mărimii părţii de cîştig (venit), stabilite de instanţa judecătorească pentru întreţinerea copiilor. În cazurile prevăzute de partea a treia a articolului 72 din prezentul Cod, părintele, care plăteşte pensie alimentară, are dreptul să intenteze o acţiune, cerînd micşorarea mărimii pensiei alimentare sau scutirea de plata ei.

Dacă aceste împrejurări dispar, persoana, care primeşte pensie alimentară pentru întreţinerea copiilor minori, poate intenta o acţiune de urmărire a pensiei alimentare în mărimea părţii de cîştig (venit) al reclamatului, stabilite de partea întîia a articolului 72 din prezentul Cod.

Dacă se schimbă situaţia materială sau familială a părintelui, care plăteşte pensie alimentară pentru întreţinerea copiilor minori în sumă bănească fixă (articolul 76 din prezentul Cod), instanţa judecătorească are dreptul, pe baza acţiunii intentate de persoana interesantă, să schimbe mărimea pensiei alimentare.

Articolul 80. Stabilirea mărimii pensiei alimentare în cazurile, cînd ea a fost adjudecată prin cîteva hotărîri judecătoreşti

Dacă unul dintre părinţi a fost obligat prin cîteva hotărîri judecătoreşti să plătească pensie alimentară pentru copiii născuţi de diferite mame, depăşindu-se astfel în total mărimea pensiei alimentare, prevăzută de articolul 72 din prezentul Cod, părintele, care plăteşte pensie alimentară, poate intenta o acţiune fiecărei persoane, în folosul căreia a fost pronunţată hotărîrea judecătorească de urmărire a pensiei alimentare, cerînd reducerea corespunzătoare a pensiei alimentare, acordate prin această hotărîre judecătorească.

La examinarea acestei acţiuni instanţa judecătorească pornind de la mărimea pensiei alimentare, stabilită de articolul 72 din prezentul Cod, ce urmează a fi plătită conform tuturor hotărîrilor judecătoreşti, determină noua mărime a pensiei alimentare la acţiunea respectivă în cota-parte corespunzătoare, cuvenită pentru fiecare dintre copii, în privinţa cărora există hotărîri judecătoreşti.

Articolul 81. Mărimea pensiei alimentare ce urmează a fi plătită pentru întreţinerea copiilor majori incapabili de muncă

În cazul cînd părinţii urmează a plăti pensie alimentară pentru întreţinerea copiilor majori incapabili de muncă şi care au nevoie de ajutor, mărimea pensiei alimentare se stabileşte în sumă bănească fixă, ţinîndu-se seama de situaţia materială şi familială a persoanei, obligate să plătească pensie alimentară, şi a persoanei, care o primeşte.

Articolul 82. Obligaţiile copiilor faţă de părinţi

Copiii sînt obligaţi să aibă grijă de părinţi şi să le acorde ajutor.

Întreţinerea părinţilor inapţi pentru muncă şi care au nevoie de ajutor constituie o obligaţie a copiilor lor majori.

Copiii majori care plătesc părinţilor pensie alimentară pot fi atraşi să participe la cheltuieli suplimentare provocate de circumstanţe excepţionale (boală gravă, schilodire, remunerarea persoanelor pentru îngrijirea părinţilor, alte împrejurări).

Copiii pot fi scutiţi de îndatorirea de a-şi întreţine părinţii şi de încasarea cheltuielilor pentru îngrijirea lor, dacă instanţa judecătorească va stabili, că părinţii s-au eschivat de la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti.

[Art.82 în redacţia Legii nr.391 din 05.12.90]

[Art.82 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 83. Mărimea pensiei alimentare pentru întreţinerea părinţilor

Mărimea cotei de participare a fiecărui copil la întreţinerea părinţilor incapabili de muncă şi care au nevoie de ajutor se stabileşte de instanţa judecătorească, ţinîndu-se seama de situaţia materială şi familială a părinţilor şi copiilor, în sumă bănească fixă, plătită lunar.

La stabilirea acestei sume instanţa judecătorească ia în consideraţie pe toţi copiii majori ai acestui părinte, indiferent de faptul dacă acţiunea a fost intentată tuturor sau numai unuia ori cîtorva dintre ei.

Articolul 84. Schimbarea mărimii pensiei alimentare plătite de părinţi pentru întreţinerea copiilor majori şi de copii pentru întreţinerea părinţilor

Dacă după stabilirea de către instanţa judecătorească a mărimii sumei, ce urmează a fi plătită de părinţi pentru întreţinerea copiilor lor majori incapabili de muncă, care au nevoie de ajutor, sau a sumei, ce urmează a fi plătită de copii pentru întreţinerea părinţilor incapabili de muncă, care au nevoie de ajutor, s-a schimbat situaţia materială sau familială a părinţilor sau copiilor, instanţa judecătorească are dreptul pe baza acţiunii intentate de oricare dintre ei, să schimbe mărimea pensiei alimentare stabilite.

Capitolul X

ÎNDATORIREA ALTOR MEMBRI AI FAMILIEI DE

A PLĂTI PENSIE ALIMENTARĂ

Articolul 85. Îndatorirea tatălui vitreg şi mamei vitrege de a-şi întreţine fiii vitregi şi fiicele vitrege

Tatăl vitreg şi mama vitregă, care posedă mijloace suficiente, au îndatorirea să-i întreţină pe fiii lor vitregi minori şi pe fiicele lor vitrege minore, precum şi pe fiii lor vitregi majori şi pe fiicele lor vitrege majore, incapabili de muncă şi care au nevoie de ajutor, dacă aceştia din urmă au fost întreţinuţi sau educaţi de ei şi nu au părinţi sau nu pot primi întreţinere suficientă de la părinţii, soţul sau copiii lor majori.

Articolul 86. Îndatorirea fiilor vitregi şi fiicelor vitrege de a-şi întreţine pe tatăl vitreg şi mama vitregă

Fiii vitregi şi fiicele vitrege, care posedă mijloace suficiente, au îndatorirea să-şi întreţină pe tatăl lor vitreg şi mama lor vitregă incapabili de muncă şi care au nevoie de ajutor, dacă aceştia din urmă i-au întreţinut sau i-au educat şi nu pot primi mijloace suficiente pentru întreţinere de la părinţii, soţul sau copiii lor majori.

Instanţa judecătorească are dreptul să scutească pe fiii vitregi şi fiicele vitrege de îndatorirea de a-şi întreţine pe tatăl vitreg şi pe mama vitregă, dacă aceştia din urmă i-au educat sau întreţinut mai puţin de cinci ani, precum şi dacă nu-şi îndeplineau în modul cuvenit îndatoririle în ce priveşte educarea fiilor vitregi şi fiicelor vitrege.

Articolul 87. Îndatorirea fraţilor şi surorilor de a-şi întreţine pe fraţii şi surorile lor minori sau pe fraţii şi surorile lor majori incapabili de muncă

Fraţii şi surorile, care posedă suficiente mijloace, au îndatorirea să-şi întreţină pe fraţii şi surorile lor minori şi care au nevoie de ajutor, dacă aceştia din urmă nu au părinţi sau nu pot primi întreţinere de la părinţii lor. Aceiaşi îndatorire la revine în privinţa fraţilor şi surorilor majori incapabili de muncă şi care au nevoie de ajutor, dacă aceştia din urmă nu pot primi întreţinere de la părinţii, soţii sau copiii lor.

Articolul 88. Îndatorirea nepoţilor de a-şi întreţine bunicul şi bunica

Nepoţii, care posedă mijloace suficiente, au îndatorirea să-şi întreţină bunicul şi bunica incapabili de muncă şi care au nevoie de ajutor, dacă aceştia din urmă nu au soţ sau copii majori sau nu pot primi de la ei întreţinere.

Articolul 89. Îndatorirea bunicului şi bunicii de a-şi întreţine nepoţii

Bunicul şi bunica, care posedă suficiente mijloace, au îndatorirea să-i întreţină pe nepoţii minori şi care au nevoie de ajutor, dacă aceştia din urmă nu au părinţi sau nu pot primi întreţinere de la ei. Aceiaşi îndatorire le revine şi în privinţa nepoţilor majori incapabili de muncă şi care au nevoie de ajutor, dacă aceştia din urmă nu pot primi întreţinere de la părinţii sau soţii lor.

Articolul 90. Mărimea pensiei alimentare pentru întreţinerea membrilor familiei

Mărimea pensiei alimentare pentru întreţinerea persoanelor, enumerate în prezentul capitol, se stabileşte, în fiecare caz în parte, de către instanţa judecătorească, în funcţie de situaţia materială şi familială a persoanei, obligate să plătească pensie alimentară, şi a persoanei care o primeşte, în sumă bănească fixă, plătită lunar.

Dacă pe persoana în cauză au îndatorirea s-o întreţină simultan cîteva persoane, instanţa judecătorească în funcţie de situaţia lor materială şi familială, determină mărimea cotei de participare a fiecăreia dintre ele la îndeplinirea acestei îndatoriri, totodată instanţa ia în consideraţie toate persoanele, care au îndatorirea să plătească pensie alimentară, indiferent dacă acţiunea a fost intentată tuturor acestor persoane sau numai uneia sau cîtorva dintre ele.

Articolul 91. Schimbarea mărimii pensiei alimentare

În cazurile, cînd după stabilirea de către instanţa judecătorească a sumei urmărite pentru întreţinerea persoanelor, enumerate în prezentul articol, s-a schimbat situaţia materială sau familială a persoanei, obligate să presteze întreţinere, sau a persoanei care primeşte pensie alimentară, instanţa judecătorească are dreptul, pe baza acţiunii intentate de oricare dintre ele să schimbe mărimea pensiei alimentare sau să scutească de plata ei.

Capitolul XI

MODUL DE PLATĂ SAU DE URMĂRIRE

A PENSIEI ALIMENTARE

Articolul 92. Plată de bună voie a pensiei alimentare

Pensia alimentară se plăteşte de bună voie de către persoana, obligată s-o plătească, sau prin administraţia de la locul ei de lucru sau de la locul unde ea primeşte pensie, stipendie.

Plata de bună voie a pensiei alimentare nu exclude dreptul persoanei, care urmăreşte această pensie, să depună oricînd la instanţa judecătorească o cerere de urmărire a pensiei alimentare.

[Art.92 modificat prin Decretul din 20.02.85]

Articolul 93. Îndatorirea administraţiei întreprinderii,instituţiei, organizaţiei de a reţine pensia alimentară

Administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei este obligată, pe baza cererii scrise a plătitorului pensiei alimentare sau pe baza titlului executor, să reţină lunar pensia alimentară din salariu (pensie, ajutor, stipendie ş.a.) şi s-o plătească sau s-o transfere, în termen de cel mult trei zile din ziua stabilită pentru plata salariului (pensiei, ajutorului, stipendiei ş.a.), persoanei, indicate în cerere sau în titlul executor.

Dacă cetăţeanul, de la care pensia alimentară se reţine pe baza cererii sale, trece la altă muncă sau îşi schimbă domiciliul, reţinerea pensiei alimentare se face pe baza noii cereri depuse de el. În aceste cazuri suma restantă pentru timpul în care nu s-a plătit pensia alimentară i se poate reţine datornicului pe baza cererii sale ori poate fi urmărit de către instanţa judecătorească.

Cererile cu privire la reţinerea pensiei alimentare, precum şi cu privire la schimbarea mărimii ei sau la încetarea reţinerii pensiei alimentare se păstrează de administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei în modul stabilit pentru păstrarea documentelor cu titlu executoriu. Persoanei oficiale care s-a făcut vinovată de pierderea cererii cu privire la reţinerea pensiei alimentare, i se poate aplica o amendă în modul şi suma, prevăzute de articolul 342 din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

Reţinerea pensiei alimentare în baza cererii persoanei, care şi-a exprimat dorinţa de a plăti benevol pensia alimentară, poate fi efectuată şi în cazurile cînd suma totală, ce urmează să fie reţinută în baza cererii şi a titlurilor executorii, depăşeşte 50 procente din salariul şi din plăţile şi alte sume echivalente cu el, ce se cuvin datornicului, precum şi dacă de la datornic se urmăreşte, în baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti, pensia alimentară pentru întreţinerea copiilor de la o altă mamă.

[Art.93 modificat prin Legea nr.1340 din 08.10.97]

[Art.93 modificat prin Decretul din 01.04.87]

[Art.93 modificat prin Decretul din 06.06.85]

Articolul 94. Termenele în care pot fi intentate şi admise acţiunile de urmărire a pensiei alimentare

Persoana care are dreptul să primească pensie alimentară, poate să depună la instanţa judecătorească o cerere de urmărire a pensiei alimentare, indiferent de termenul, scurs din momentul naşterii dreptului de a primi întreţinere.

Pensia alimentară se adjudecă pentru perioada viitoare din momentul în care a fost depusă cererea la instanţa judecătorească.

Pensia alimentară pentru perioada trecută poate fi urmărită în termen de pînă la trei ani, dacă instanţa judecătorească va constata, că pînă la intentarea acţiunii s-au luat măsuri pentru primirea mijloacelor de întreţinere, dar pensia alimentară nu a fost primită din cauză că persoana obligată se eschiva de plata ei. În aceste cazuri părinţii pot fi obligaţi să plătească pensie alimentară pentru întreţinerea copiilor chiar dacă copiii au ajuns la majorat.

[Art.94 modificat prin Decretul din 06.06.85]

Articolul 95. Îndatorirea de a comunica schimbarea locului de lucru al persoanei, care plăteşte pensie alimentară

În caz de plecare de la lucru a persoanei, care plăteşte pensie alimentară, administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei, care reţinea pensia alimentară pentru copii pe baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti trebuie că comunice aceasta în curs de trei zile executorului judecătoresc de la locul de executare a hotărîrii sau a deciziei şi persoanei care primeşte pensie alimentară, indicînd totodată noul ei loc de lucru sau domiciliul, dacă are cunoştinţă despre aceasta.

Persoana, obligată să plătească pensie alimentară, trebuie să comunice în acelaşi termen executorului judecătoresc schimbarea locului de lucru sau a domiciliului, precum şi cîştigul suplimentar (pentru muncă în cumul ş.a.).

Dacă informaţiile menţionate nu au fost comunicate din motive neîntemeiate, persoanelor oficiale şi cetăţenilor vinovaţi de aceasta li se poate aplica o amendă în modul şi în suma, prevăzute de articolul 391 din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

[Art.95 modificat prin Legea nr.1340 din 08.10.97]

[Art.95 modificat prin Decretul din 06.06.85]

Articolul 96. Urmărirea pensiei alimentare pe baza menţiunilor făcute în paşapoartele persoanelor, care se eschivează de plata pensiei alimentare

La plata salariului sau a unui alt cîştig, a pensiei, a stipendiei unei persoane, în al cărei paşaport există o menţiune, că în conformitate cu hotărîrea instanţei judecătoreşti această persoană e obligată să plătească pensie alimentară, administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei este obligată pînă la primirea titlului executor, să reţină pensia alimentară în conformitate cu menţiunea din paşaport, în modul, stabilit pentru reţinerea pe baza titlurilor executorii şi să comunice aceasta executorului judecătoresc al judecătoriei norodnice a raionului, oraşului respectiv; dacă nu este cunoscută adresa persoanei, în folosul căreia este urmărită pensia alimentară, sumele reţinute se virează în contul de depozit al judecătoriei norodnice. În cazul neîndeplinirii acestei îndatoriri, persoanelor oficiale vinovate li se poate aplica o amendă în modul şi în suma, prevăzute de articolul 391 din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

[Art.96 modificat prin Legea nr.1340 din 08.10.97]

[Art.96 modificat prin Decretul din 06.06.85]

Articolul 97. Stabilirea restanţei de pensie alimentară

Restanţa de pensie alimentară poate fi urmărită pe baza unui titlu executor pentru perioada trecută, cuprinzînd cel mult trei ani scurşi pînă în momentul prezentării titlului spre urmărire.

În cazurile, cînd pe baza titlului executor, prezentat spre urmărire pensia alimentară nu s-a reţinut în legătură cu căutarea debitorului, urmărirea restanţei de pensie alimentară se face pentru întreaga perioadă trecută, indiferent de expirarea termenului de prescripţie stabilit şi de faptul că persoana, pentru a cărei întreţinere s-a adjudecat pensia alimentară, a ajuns la majorat.

Restanţa de pensie alimentară se determină pe baza cîştigului (venitului) real, primit de debitor în perioada, în care nu s-a făcut urmărirea.

Dacă debitorul nu a lucrat în această perioadă sau dacă nu vor fi prezentate documente, care să confirme cîştigul (venitul) lui, restanţa se determină, ţinîndu-se seama de cîştigul (venitul), primit de el în momentul urmăririi restanţei.

Dacă debitorul nu lucrează, restanţa se determină din cîştigul (venitul) de la ultimul loc de lucru, iar în cazul cînd aceste date lipsesc, restanţa se determină din salariul mediu pe republică.

Dacă nu sînt de acord cu mărimea restanţei de pensie alimentară, determinată de executorul judecătoresc, creditorul urmăritor sau debitorul pot ataca actele executorului judecătoresc în modul, prevăzut de articolul 426 din Codul de procedură civilă al RSS Moldoveneşti.

[Art.97 completat prin Legea nr.1340 din 08.10.97]

Articolul 98. Micşorarea restanţei şi scutirea de plata ei

Scutirea de plata restanţei de pensie alimentară sau micşorarea ei se poate face numai pa baza unei hotărîri judecătoreşti.

Instanţa judecătorească are dreptul, pe baza acţiunii intentate de persoana care plăteşte pensie alimentară, s-o scutească în întregime sau în parte de plata restanţei de pensie alimentară, dacă va constata, că pensia alimentară nu a fost plătită din cauza bolii acestei persoane sau din alte motive întemeiate şi că situaţia ei materială şi familială nu-i dă putinţă să achite restanţa ce s-a format.

Capitolul XII

ÎNFIEREA

Articolul 99. Copiii, în privinţa cărora se admite înfierea

Înfierea se admite numai în privinţa copiilor minori şi în interesul lor.

Înfierea fraţilor şi surorilor de către persoane diferite nu se admite, cu excepţia cazurilor, când această prescripţie vine în contradicţie cu interesele lor, sau când unul din copii nu poate fi înfiat din motive de sănătate.

[Art.99 completat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 100. Organul care stabileşte înfierea

Înfierea se face pe cale judiciară la cererea persoanei, care doreşte să înfieze copilul.

Activitatea de mijlocitor nestatală întru asistenţa înfierii copiilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, nu se admite.

[Art.100 în redacţia Legii nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 101. Înfietorii

Înfietorii pot fi cetăţeni de ambele sexe, care au împlinit vârsta de 25 ani, cu excepţia:

1) persoanelor, decăzute din drepturile părinteşti în baza unei hotărâri judecătoreşti;

2) persoanelor, declarate, în modul stabilit de lege, incapabile sau cu capacitate restrânsă;

3) persoanelor, foşti înfietori, dacă înfierea a fost anulată din cauza îndeplinirii necorespunzătoare către ele a îndatoririlor lor;

4) persoanelor, care, în virtutea calităţilor morale sau sănătăţii, nu sunt în stare să-şi îndeplinească drepturile şi îndatoririle părinteşti de educaţie şi întreţinere a copilului înfiat;

5) persoanelor, care, în scopul obţinerii înfierii, prezintă documente false;

6) persoanelor, care, în baza unui interes material sau din alte motive, caută să obţină o înfiere fictivă.

Între înfietor şi înfiat trebuie să fie o diferenţă de vârstă de cel puţin cincisprezece ani. În baza unor motive întemeiate acest termen concomitent cu examinarea cererii de înfiere, poate fi redus, dar nu mai mult decât cu cinci ani.

[Art.101 în redacţia Legii nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 102. Consimţămîntul părinţilor şi copiilor pentru înfiere

Pentru înfiere ce cere consimţămîntul părinţilor, care nu sînt decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi consimţămîntul înfiatului, exprimat în instanţa judecătorească, dacă a împlinit vîrsta de zece ani.

Dacă înainte de a se depune cererea de înfiere copilul locuieşte în familia înfietorului şi nu ştie, că înfietorul nu este părintele său, înfierea poate fi făcută, ca excepţie, fără consimţămîntul înfiatului.

Consimţământul părinţilor trebuie să fie exprimat prin declaraţie autentificată de organul notarial sau de administraţia instituţiei de stat pentru copii în care se educă şi se întreţine copilul. Pînă la intentarea procesului de înfiere în judecată, declaraţia de consimţământ poate fi retrasă de către părinţi în orice moment.

[Art.102 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 103. Înfierea fără consimţămîntul părinţilor

Nu se cere consimţămîntul părinţilor pentru înfiere, dacă ei au fost decăzuţi din drepturile părinteşti sau au fost declaraţi, în modul stabilit, incapabili sau absenţi fără veste.

Dacă părinţii se eschivează de a participa la educarea copilului, înfierea poate fi făcută, ca excepţie, fără consimţămîntul lor.

Înfierea poate fi făcută fără consimţămîntul părinţilor, dacă ei nu locuiesc împreună cu copilul mai mult de şase luni şi fără a avea motive temeinice nu iau parte la educarea şi întreţinerea lui, nu manifestă faţă de copil atenţie şi grijă părintească.

[Art.103 modificat prin Legea nr.391 din 05.12.90]

Articolul 104. Consimţămîntul soţului înfietor pentru înfiere

Dacă copilul este înfiat de o persoană căsătorită, cînd înfierea nu se face de ambii soţi, pentru înfiere se cere consimţămîntul celuilalt soţ.

Nu se cere consimţămîntul soţului pentru înfiere, dacă acest soţ a fost declarat, în modul stabilit de lege, incapabil, precum şi dacă soţii nu locuiesc împreună mai mult de un an şi domiciliul celuilalt soţ nu este cunoscut.

Articolul 105. Înfierea copiilor, educaţi şi întreţinuţi în instituţii de stat

Pentru înfierea copiilor, educaţi şi întreţinuţi în instituţii de stat pentru copii, în cazurile, cînd nu se cere consimţămîntul părinţilor, este necesar consimţămîntul administraţiei acestei instituţii pentru copii.

La primirea copilului administraţia instituţiei pentru copii are dreptul să-i întrebe pe părinţi, dacă consimt la înfierea copiilor lor în viitor, fără să indice persoana înfietorului. Consimţământul poate fi dat nu mai devreme decât peste o lună după naşterea copilului, iar în cazuri excepţionale şi până la expirarea acestui termen.

În cazul în care părinţii au dat un asemenea consimţământ, în formă autentică, la examinarea de către instanţa judecătorească a dosarului de înfiere a copilului consimţământul repetat nu se cere.

[Art.105 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 106. Înfierea unui minor, aflat sub tutelă (curatelă)

Pentru înfierea unui minor, aflat sub tutelă (curatelă), se cere consimţămîntul tutorelui (curatorului), exprimat în formă scrisă.

Dacă tutorele refuză să-şi dea consimţămîntul, chestiunea înfierii se rezolvă de organul de tutelă sau curatelă.

Dacă părinţii minorului, aflat sub tutelă (curatelă), trăiesc şi nu sînt decăzuţi din drepturile părinteşti, se cere şi consimţămîntul lor pentru înfiere, cu excepţia cazurilor, prevăzute de articolul 103 din prezentul Cod.

Articolul 107. Formalităţile pentru înfiere

Evidenţa copiilor care urmează a fi înfiat, precum şi a persoanelor care doresc să înfieze copii, se ţine de organele de tutelă şi curatelă, precum şi de Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova în modul stabilit de Regulamentul acestuia.

Organele de tutelă şi curatelă sunt obligate să examineze condiţiile de trai ale persoanei care doreşte să înfieze copilul, să verifice, dacă nu sunt piedici pentru îngăduirea înfierii, precum şi să încredinţeze că copilul doreşte să fie înfiat, cu excepţia cazurilor prevăzute de articolul 102 alineatul doi din prezentul Cod.

Acţiunile şi deciziile organelor de tutelă şi curatelă şi ale Comitetului pentru Înfiere al Republicii Moldova pot fi atacate de persoanele interesate în instanţele ierarhic superioare şi în instanţele judecătoreşti.

[Art.107 în redacţia Legii nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 108. Modul de adoptare a înfierii

Înfierea ia naştere din momentul, când hotărârea instanţei judecătoreşti devine definitivă.

Pentru înfiere şi pentru acţiunile ce ţin de înfiere nu se încasează plată, cu excepţia cazurilor înfierii de către cetăţeni străini efectuate în baza articolelor 198 şi 199 din prezentul Cod, când se compensează cheltuielile suportate de Republica Moldova. Mărimea şi modul de compensare a acestor cheltuieli se stabilesc de Guvernul Republicii Moldova.

[Art.108 în redacţia Legii nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 109. Înregistrarea înfierii

Înfierea urmează a fi înregistrată în mod obligator la organele de înregistrare a actelor de stare civilă ale locului de adoptare a hotărîrii de înfiere.

[Art.109 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 110. Înscrierea înfietorilor în calitate de părinţi ai înfiatului

La cererea înfietorilor instanţa judecătorească poate indica în hotărârea de înfiere înscrierea acestora în registrul de înscriere a naşterilor în calitate de părinţi ai înfiatului.

Pentru a face o asemenea înscriere în privinţa unui înfiat, care a împlinit zece ani, este necesar consimţământului lui exprimat în instanţa judecătorească, cu excepţia cazurilor, prevăzute de articolul 102 alineatul doi din prezentul Cod.

[Art.110 în redacţia Legii nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 111. Schimbarea numelui de familie şi prenumele ale înfiatului

La cererea înfietorului, atunci cînd se adoptă hotărîrea de înfiere, înfiatului i se dă numele de familie al înfietorului. Cînd înfierea se face de către o femeie, datele privind tatăl se înscriu în modul prevăzut de partea a treia a articolului 52 din prezentul Cod, cu excepţia cazurilor, cînd tatăl copilului îşi menţine drepturile şi îndatoririle faţă de copil. La cererea înfietorului poate fi schimbat şi prenumele copilului.

Darea numelui de familie, precum şi schimbarea prenumelui înfiatului care a împlinit zece ani, se pot face numai cu consimţămîntul acestuia, exprimat în instanţa judecătorească, cu excepţia cazurilor, prevăzute de partea a doua a articolului 102 din prezentul Cod.

Despre darea numelui de familie, precum şi despre schimbarea prenumelui înfiatului, instanţa judecătorească face o menţiune în hotărîrea de înfiere.

[Art.111 modificat prin Legea nr.428 din 04.04.95]

[Art.111 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 112. Drepturile şi îndatoririle înfietorilor, înfiaţilor şi ale rudelor lor

Înfiaţii şi descendenţii lor faţă de înfietori şi rudele acestora, iar înfietorii şi rudele acestora faţă de înfiaţi şi descendenţii lor au aceleaşi drepturi şi îndatoriri personale şi patrimoniale, ca şi rudele de sînge.

Articolul 113. Menţinerea dreptului înfiaţilor la pensie sau ajutor în caz de pierdere a susţinătorului

Minorii, care în momentul înfierii au dreptul să primească din partea organizaţiilor de stat sau obşteşti pensie sau ajutor, ce li se cuvine în legătură cu pierderea susţinătorului, îşi menţin acest drept şi în cazul înfierii lor.

Articolul 114. Menţinerea legăturilor juridice cu unul dintre părinţi, dacă copilul este înfiat de o singură persoană

Înfiaţii îşi pierd drepturile personale şi patrimoniale şi sînt scutiţi de îndatoriri faţă de părinţii lor şi rudele acestora. Dacă copilul este înfiat de o singură persoană, aceste drepturi şi îndatoriri pot fi menţinute după dorinţa mamei, dacă înfietorul este un bărbat, sau după dorinţa tatălui, dacă înfietorul este o femeie, făcîndu-se despre aceasta o menţiune în hotărîrea de înfiere a instanţei judecătoreşti.

[Art.114 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 115. Asigurarea secretului înfierii

Secretul înfierii este ocrotit de lege.

Pentru asigurarea secretului înfierii poate fi schimbat, la cererea înfietorului, locul de naştere al copilului înfiat, precum şi în cazuri excepţionale data naşterii lui, dar nu mai mult decît cu şase luni. Despre schimbarea locului şi a datei de naştere trebuie să se facă o menţiune în hotărîrea de înfiere a instanţei judecătoreşti.

Este interzis să se comunice, fără consimţămîntul înfietorilor, iar în caz de moarte a lor, fără consimţămîntul organelor de tutelă şi curatelă, oarecare informaţie despre înfiere, precum şi ca să elibereze extras din registrele actelor de stare civilă, din care s-ar putea constata, că înfietorii nu sînt părinţi ai înfiatului.

Persoanele, care au divulgat secretul înfierii contrar voinţei înfietorului, pot fi trase la răspundere în modul stabilit de lege.

[Art.115 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

[Art.115 modificat prin Decretul din 05.08.82]

Articolul 116. Modul de declarare a nulităţii înfierii şi anularea înfierii

Declararea nulităţii înfierii şi anularea înfierii se pot face numai pe cale judecătorească.

Acţiunea de declarare a nulităţii înfierii sau de anulare a înfierii se intentează înfietorilor, cu excepţia cazurilor, prevăzute de articolul 118 din prezentul Cod.

Articolul 117. Anularea înfierii la cererea părinţilor copilului sau a soţului înfietorului

Înfierea, făcută prin încălcarea articolelor 102 şi 104 din prezentul Cod fără consimţămîntul părinţilor copilului sau soţului înfietorului, poate fi anulată de instanţa judecătorească pe baza acţiunii intentate de părinţii copilului sau de soţul înfietorului, dacă instanţa judecătorească va constata, că înapoierea către părinţi a copilului corespunde intereselor lui.

Dacă înfierea se anulează la cererea părinţilor, în cazurile cînd înfiatul a împlinit zece ani, se ia în consideraţie şi dorinţa înfiatului.

Articolul 118. Anularea înfierii la cererea părinţilor în cazurile, cînd înfietorul nu le este cunoscut

În cazurile, cînd părinţii nu ştiu cine este înfietorul copilului lor, acţiunea de anulare a înfierii se intentează organelor de tutelă sau curatelă de la locul de adoptare a hotărîrii de înfiere.

Despre intentarea acţiunii se anunţă înfietorul, care are dreptul să intervină în proces sau să încredinţeze apărarea intereselor sale organelor de tutelă şi curatelă. Instanţa judecătorească are dreptul în toate cazurile, cînd crede de cuviinţă, să-l atragă pe înfietor la proces în calitate de coreclamat.

Articolul 119. Anularea înfierii la cererea organelor de tutelă şi curatelă şi a procurorului

Organele de tutelă şi curatelă, precum şi procurorul au dreptul să intenteze oricînd la instanţa judecătorească o acţiune de anulare a înfierii, dacă aceasta o cer interesele minorului înfiat.

Organizaţiile de stat şi obşteşti, precum şi cetăţenii în parte, care consideră, că înfierea urmează a fi anulată ca fiind în contradicţie cu interesele copilului, comunică aceasta organelor de tutelă şi curatelă sau procurorului, de care depinde rezolvarea chestiunii cu privire la intentarea la instanţa judecătorească a acţiunii de anulare a înfierii.

Articolul 120. Urmărirea anulării înfierii

Înfierea încetează din momentul, în care hotărîrea instanţei judecătoreşti cu privire la anularea înfierii a întrat în vigoare.

În caz de anulare a înfierii se restabilesc toate drepturile şi îndatoririle copilului faţă de părinţii lui şi rudele de sînge.

În caz de anulare a înfierii se pierd toate drepturile şi îndatoririle înfiatului faţă de înfietori şi rudele lui, dar în cazurile cînd înfierea se anulează din cauza îndeplinirii necorespunzătoare de către înfietor a îndatoririlor de educare a copilului, acesta din urmă îşi menţine dreptul de a primi pensie alimentară de la înfietor în mărimea, prevăzută de articolul 72 din prezentul Cod.

La pronunţarea hotărîrii de anulare a înfierii instanţa judecătorească decide, ţinînd seama de interesele copilului, dacă acesta urmează a fi înapoiat părinţilor sau predat în îngrijirea organelor de tutelă şi curatelă, precum şi rezolvă chestiunea, dacă copilul va păstra numele de familie şi prenumele, ce i s-au dat în legătură cu înfierea. Dacă la înfiere a fost schimbat locul de naştere, instanţa judecătorească rezolvă şi chestiunea cu privire la restabilirea menţiunii iniţiale despre locul de naştere.

[Art.120 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 121. Înfierea nu poate fi anulată după ce înfiatul ajunge la majorat

Înfierea nu poate fi anulată, dacă în momentul intentării acţiunii de anulare a ei înfiatul a ajuns la majorat, cu excepţia cazurilor, cînd pentru o asemenea anulare există consimţămîntul reciproc al înfietorilor părinţilor şi al însuşi înfiatului.

Articolul 122. Temeiurile pentru declararea nulităţii înfierii

Înfierea poate fi declarată nulă în cazurile, cînd instanţa judecătorească va constata, că hotărîrea de înfiere s-a întemeiat pe documente false sau cînd înfietorul s-a dovedit a fi o persoană decăzută din drepturile părinteşti ori declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă sau cu capacitate restrînsă, precum şi în cazul unei înfieri fictive.

Orice persoană, ale cărei drepturi au fost încălcate în urma înfierii, precum şi organele de tutelă şi curatelă şi procurorul au dreptul să ceară declararea nulităţii înfierii.

Articolul 123. Urmările declarării nulităţii înfierii

Înfierea, declarată nulă, este nulă din momentul adoptării hotărîrii de înfiere. În acest caz între înfietor şi rudele lui şi cel înfiat nu apar nici un fel de drepturi şi îndatoriri, ce decurg din înfiere.

În caz de declarare a nulităţii înfierii se restabilesc drepturile şi îndatoririle copilului faţă de părinţii lui şi rudele acestora.

Pe baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti copilul se predă părinţilor, iar dacă aceasta nu corespunde intereselor copilului – organelor de tutelă şi curatelă.

Articolul 124. Participarea organelor de tutelă şi curatelă la examinarea procesului de declarare a nulităţii înfierii şi de anulare a înfierii

La examinarea proceselor de declarare a nulităţii înfierii şi de anulare a înfierii se cere un aviz scris al organelor de tutelă şi curatelă, precum şi participarea la şedinţa instanţei judecătoreşti a unor reprezentanţi ai acestui organ şi a procurorului.

Articolul 125. Obligaţia instanţei judecătoreşti de a comunica organelor de înregistrare a actelor de stare civilă despre declararea nulităţii înfierii sau despre anularea înfierii

Instanţa judecătorească trebuie să trimită o copie a hotărîrii de declarare a nulităţii înfierii sau de anulare a înfierii instanţei judecătoreşti, care a adoptat înfierea şi organelor de înregistrare a actelor de stare civilă de la locul de înregistrare a înfierii.

[Art.125 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

TITLUL IV

TUTELA ŞI CURATELA

Capitolul XIII

Articolul 126. Sarcinile tutelei şi curatelei

Tutela şi curatela se instituie pentru educarea copiilor minori, care în urma morţii părinţilor, decăderii părinţilor din drepturile părinteşti, bolii părinţilor sau din alte motive au rămas fără îngrijire părintească, precum şi pentru apărarea drepturilor şi intereselor personale şi patrimoniale ale acestor copii.

Tutela şi curatela se instituie, de asemenea, pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor personale şi patrimoniale ale persoanelor majore, care din cauza stării sănătăţii nu pot să exercite de sine stătător drepturile lor şi să îndeplinească îndatoririle lor.

Articolul 127. Organele de tutelă şi curatelă

Organele de tutelă şi curatelă sînt comitetele executive ale Sovietelor raionale, orăşeneşti, raioanele din oraş, de orăşel sau săteşti de deputaţi ai poporului.

Tutela şi curatela se instituie de comitetul executiv al Sovietului raional, orăşenesc, raional din oraş, de orăşel sau sătesc de deputaţi ai poporului de la domiciliul persoanei, asupra căreia se instituie tutela sau curatela, sau de la domiciliul tutorelui (curatorului).

Exercitarea funcţiilor de tutelă şi curatelă se pune în sarcina secţiilor de învăţămînt public, iar în cazul lipsei lor – în sarcina spitalelor raionale centrale, în ceia ce priveşte minorii, în sarcina secţiilor de ocrotire a sănătăţii – în ceia ce priveşte persoanele, declarate de instanţa judecătorească incapabile sau avînd capacitate restrînsă, şi în sarcina secţiilor de asistenţă socială – în ceia ce priveşte persoanele capabile, care au nevoie de curatelă din cauza stării sănătăţii.

[Art.127 modificat prin Decretul din 31.10.88]

Articolul 128. Persoanele, asupra cărora ce instituie tutelă

Tutela se instituie asupra copiilor, care nu au împlinit vîrsta de cincisprezece ani, şi asupra persoanelor, declarate de instanţa judecătorească incapabile din cauza alienaţiei mintale sau a debilităţii mintale.

Articolul 129. Persoane, asupra cărora se instituie curatela

Curatela se instituie asupra minorilor în vîrstă de la cincisprezece ani. Curatela se instituie şi asupra persoanelor majore capabile, dacă din cauza stării sănătăţii lor nu-şi pot apăra de sine stătător drepturile.

Asupra persoanei majore capabile, care din cauza stării sănătăţii sale nu poate să-şi apere de sine stătător drepturile şi să-şi îndeplinească îndatoririle, curatela poate fi instituită numai la cererea acestei persoane.

Curatela se instituie şi asupra cetăţenilor, care au fost declaraţi de instanţa judecătorească ca avînd capacitate restrînsă din cauza abuzului de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice.

Articolul 130. Comunicarea ştirilor despre persoanele, care au nevoie de instituirea tutelei sau curatelei

Instituţiile şi cetăţenii, care vor avea cunoştinţă despre minorii, ce au nevoie de instituirea tutelei sau curatele, sînt obligate să comunice aceasta organelor de tutelă şi curatelă de la domiciliul minorilor, asupra cărora urmează să se instituie tutela sau curatela.

Articolul 131. Obligaţia organelor de tutelă şi curatelă de a aranja temporar persoanele, asupra cărora urmează a se institui tutela sau curatela

După primirea ştirilor despre minorii, rămaşi fără îngrijire din partea părinţilor, organele de tutelă şi curatelă sînt obligate să facă imediat o cercetare şi, dacă constată lipsa de îngrijire din partea părinţilor, să asigure aranjarea temporară a minorilor pînă la rezolvarea chestiunii cu privire la numirea unui tutore sau curator.

Conducătorii caselor (secţiilor) de naştere, instituţiilor curative, profilactice şi de alt gen, în care se educă şi se întreţin copiii rămaşi fără îngrijire părintească, sunt obligaţi, în termen de zece zile să anunţe organele de tutelă şi curatelă despre fiecare copil rămas fără îngrijire părintească care poate fi transmis ulterior pentru îngrijire şi educaţie înfietorilor sau tutorilor (curatorilor).

Pentru neîndeplinirea obligaţiunilor prevăzute în alineatul doi al acestui articol, prezentarea de date falsificate, precum şi pentru dosirea copilului de la înfiere sau de la instruirea tutelei (curatelei) persoanele oficiale poartă răspundere disciplinară, administrativă sau, după caz, penală.

[Art.131 modificat prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 132. Numirea tutorelui sau curatorului

Pentru exercitarea tutelei şi curatelei organele de tutelă şi curatelă numesc un tutore sau curator.

Numirea tutorelui sau curatorului poate avea loc numai cu consimţămîntul acestuia.

La alegerea tutorelui sau curatorului trebuie să se ţină seama de însuşirile lui personale, de capacitatea lui de a îndeplini îndatoriri corespunzătoare, de raporturile ce există între el şi persoana, care are nevoie de tutelă sau curatelă.

Numirea unui curator pentru un major capabil, care din cauza stării sănătăţii nu poate să-şi apere de sine stătător drepturile şi să-şi îndeplinească îndatoririle, poate avea loc numai cu consimţămîntul persoanei, asupra căreia se instituie curatela.

Articolul 133. Persoanele, care nu pot fi numite tutori sau curatori

Nu pot fi numite tutori sau curatori:

1) persoanele, care nu au împlinit optsprezece ani;

2) persoanele, declarate de instanţa judecătorească incapabile sau ca avînd capacitate restrînsă;

3) persoanele, decăzute din drepturile părinteşti pe baza unei hotărîri judecătoreşti;

4) persoanele, înlăturate de la îndeplinirea funcţiilor de tutore sau curator pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor puse în sarcina lor.

Articolul 134. Tutela şi curatela instituite asupra persoanelor, îngrijite în instituţii de stat sau obşteşti

Nu se numesc tutori şi curatori pentru copiii, a căror educaţie se înfăptuieşte în întregime în instituţii pentru copii, precum şi pentru persoanele majore, care au nevoie de tutelă sau curatelă şi care se află internate în instituţii curative respective sau în instituţii ale organelor asistenţei sociale. Îndeplinirea funcţiilor de tutori şi curatori în privinţa acestor persoane se pune în sarcina administraţiei instituţiei, în care se află persoana, asupra căreia s-a instituit tutela sau curatela.

Pentru apărarea intereselor patrimoniale ale acestor persoane (primirea pensiei, administrarea bunurilor ş.a.) poate fi numit, în cazurile necesare, un tutore asupra bunurilor.

Articolul 135. Tutela instituită asupra bunurilor celor absenţi fără veste

Instituirea tutelei asupra bunurilor celor absenţi fără veste se face în modul şi conform dispoziţiilor, prevăzute de articolul 19 din Codul civil al RSS Moldoveneşti.

Articolul 136. Tutela instituită asupra bunurilor, care nu se află la domiciliul persoanei, puse sub tutelă sau curatelă

Dacă persoana, pusă sub tutelă sau curatelă, are bunuri, ce se află într-o altă localitate, administrarea acestor bunuri se pune în sarcina organelor de tutelă şi curatelă de la locul unde se află bunurile.

În caz de necesitate aceste organe pot numi un tutore asupra bunurilor.

Articolul 137. Termenul, în care trebuie să se adopte hotărîrea cu privire la instituirea tutelei sau curatelei

Hotărîrea cu privire la instituirea tutelei şi curatelei trebuie să fie adoptată în termen de cel mult o lună din momentul, cînd organul de tutelă şi curatelă respectiv a aflat, că este necesar a se institui tutela sau curatela.

Articolul 138. Îndatoririle tutorilor şi curatorilor de a educa pe copiii minori şi de a apăra drepturile lor

Tutorii şi curatorii copiilor minorilor sînt obligaţi să-i educe, să aibă grijă de dezvoltarea lor fizică şi de instruirea lor să-i pregătească pentru munca social-utilă, să-i crească astfel, ca ei să devină membri destoinici ai societăţii socialiste, să apere drepturile şi interesele lor.

[Art.138 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 139. Îndatoririle tutorilor şi curatorilor de a ocroti personalitatea şi sănătatea persoanelor majore date în îngrijirea lor şi de a apăra drepturile acestora

Tutorii şi curatorii sînt obligaţi să se îngrijească de întreţinerea persoanelor majore, aflate sub tutela sau curatela lor, să creeze acestor persoane condiţiile necesare de trai şi să asigure îngrijirea şi tratamentul lor medical, să apere drepturile şi interesele lor.

Tutorii unor alienaţi mintali sînt obligaţi, pe lîngă aceasta, să aibă grijă să i se asigure celui aflat sub tutelă o îngrijire medicală permanentă. Dacă persoana aflată sub tutelă se însănătoşeşte, tutorele este obligat să se adreseze instanţei judecătoreşti, cerîndu-i să constate, că persoana aflată sub tutelă este capabilă, şi să desfiinţeze tutela instituită asupra ei.

Îndatoririle curatorilor asupra persoanelor avînd o capacitate restrînsă se determină în conformitate cu partea a doua a articolului 15 din Codul civil al RSS Moldoveneşti.

Articolul 140. Îndatorirea tutorilor şi curatorilor de a locui împreună cu cei aflaţi în îngrijirea lor

Tutorii şi curatorii sînt obligaţi să locuiască împreună cu cei aflaţi în îngrijirea lor.

În unele cazuri organele de tutelă şi curatelă pot încuviinţa, ca tutorele sau curatorul şi persoana dată în îngrijirea lor, care a împlinit şaisprezece ani, să locuiască separat, dacă locuirea separată nu se va răsfrînge nefavorabil asupra educaţiei şi apărării drepturilor şi intereselor celui aflat sub tutelă sau curatelă.

Tutorii şi curatorii sînt obligaţi să comunice organelor de tutelă şi curatelă orice schimbare a domiciliului.

Îndatorirea, prevăzută de partea întîia a prezentului articol, nu se pune în sarcina curatorilor persoanelor majore capabile şi ai celor avînd o capacitate restrînsă.

Articolul 141. Dreptul tutorelui şi curatorului de a cere oricărei persoane să le predeie copiii, pe care ea îi reţine ilegal

Tutorele şi curatorul au dreptul să ceară pe cale judecătorească oricărei persoane să le predeie copiii, aflaţi sub tutela sau curatela lor, pe care ea îi reţine fără temeiuri legale.

Articolul 142. Întreţinerea persoanelor aflate sub tutelă sau curatelă

Tutorii şi curatorii nu sînt obligaţi să întreţină persoanele, aflate sub tutelă sau curatela lor.

Dacă mijloacele pentru întreţinerea persoanei aflate sub tutelă sau curatelă nu sînt suficiente, organele de tutelă şi curatelă stabilesc un ajutor pentru întreţinerea acesteia.

Articolul 143. Îndatoririle juridice civile ale tutorilor şi curatorilor

Tutorii săvîrşesc în numele celor puşi sub tutelă şi în interesul lor toate actele necesare.

Curatorii acordă celor puşi sub curatelă ajutor în exercitarea drepturilor lor şi în îndeplinirea îndatoririlor lor, precum şi îi apără împotriva abuzurilor din partea unor terţe persoane.

Curatorii minorilor în vîrstă de la cincisprezece la optsprezece ani îşi dau consinţămîntul pentru încheierea convenţiilor, pe care, conform legii, minorul nu are dreptul să le încheie de sine stătător.

Curatorii persoanelor avînd capacitate restrînsă îşi dau consimţămîntul pentru primirea de către aceste persoane a plăţilor ce li se cuvin şi pentru dispunerea de sumele de bani primite şi de alte bunuri ale celui pus sub curatelă.

Articolul 144. Convenţiile, pentru a căror încheiere ce cere încuviinţarea prealabilă a organelor de tutelă şi curatelă

Tutorele nu are dreptul, fără încuviinţarea prealabilă a organelor de tutelă şi curatelă, să încheie convenţii, iar curatorul să-şi dea consimţămîntul pentru încheierea în numele celui pus sub curatelă a unor convenţii, care să depăşească limitele convenţiilor de satisfacere a nevoilor curente.

Printre altele, încuviinţarea prealabilă a organelor de tutelă şi curatelă se cere pentru încheierea de contracte, care urmează a fi certificate pe cale notarială, pentru renunţarea la drepturile ce aparţin celui aflat sub tutelă sau curatelă, pentru împărţirea bunurilor schimbul încăperilor de locuit şi înstrăinarea bunurilor.

Organele de tutelă şi curatelă au dreptul, dacă o dictează necesitatea apărării intereselor celui aflat sub tutelă sau curatelă, să limiteze dreptul unui dintre părinţi sau al tutorelui de a dispune de depunerea celui aflat sub tutelă.

Articolul 145. Convenţiile, pe care nu au dreptul să le încheie tutorele şi curatorul

Tutorele şi curatorul, soţii şi rudele lor apropiate nu au dreptul să încheie convenţii cu cei aflaţi sub tutela sau curatela lor, de asemenea nu au dreptul să reprezinte persoane aflate sub tutela sau curatela lor, la încheierea convenţiilor sau în procesele dintre cei aflaţi sub tutelă sau curatelă şi soţul tutorelui sau curatorului şi rudele apropiate ale acestora.

Este interzisă încheierea contractelor de donaţie în numele celui aflat sub tutelă sau curatelă.

Articolul 146. Îndeplinirea gratuită a funcţiilor de tutore şi curator

Funcţiile în legătură cu tutela şi curatela se îndeplinesc în mod gratuit.

Articolul 147. Dreptul de a dispune de veniturile (încasările) curente ale celor puşi sub tutelă sau curatelă

Sumele, cuvenite celor puşi sub tutelă sau curatelă sub formă de pensie, ajutoare, pensie alimentară şi alte încasări curente, întră la dispoziţia tutorelui sau curatorului şi se cheltuiesc de aceştia pentru întreţinerea celor aflaţi sub tutela sau curatela lor.

Dacă aceste sume nu sînt suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare, ele pot fi compensate din alte bunuri, ce aparţin celui aflat sub tutelă sau curatelă, respectîndu-se dispoziţiile prevăzute de articolele 144 şi 145 din prezentul Cod.

Minorii în vîrstă de la cincisprezece la optsprezece ani, aflaţi sub curatelă, primesc şi dispun de sine stătător de cîştigul sau stipendia lor, încheie mici convenţii de satisfacere a nevoilor curente şi exercită de sine stătător drepturile lor de autor şi inventator. Dacă există temeiuri suficiente, organele de tutelă şi curatelă, din iniţiativa lor sau la cererea organizaţiilor obşteşti sau a altor persoane interesate, pot limita sau priva pe minorul în vîrstă de la cincisprezece la optsprezece ani de dreptul de a dispune de sine stătător de cîştigul sau stipendia lui.

Cheltuielile sumelor, cuvenite persoanelor majore capabile, aflate sub curatelă din cauza stării sănătăţii, pot fi efectuate de curator numai cu consimţămîntul celui pus sub curatelă.

Articolul 148. Administrarea bunurilor celor puşi sub tutelă sau curatelă şi prezentarea de dări de seamă de către tutori şi curatori

Modul de administrare a bunurilor celor puşi sub tutelă sau curatelă şi prezentarea de dări de seamă către tutori şi curatori asupra îndeplinirii îndatoririlor puse în sarcina lor se stabileşte de Regulamentul organelor de tutelă şi curatelă, aprobat de Sovietul Miniştrilor al RSS Moldoveneşti.

Articolul 149. Apărarea drepturilor celor puşi sub tutelă sau curatelă de către tutori şi curatori

Tutorii şi curatorii sînt reprezentanţi legali ai celor puşi sub tutelă sau curatelă, ei apără, fără să aibă împuternicire specială, drepturile celor puşi sub tutelă sau curatelă în toate instituţiile, inclusiv în instanţele judecătoreşti.

Articolul 150. Supravegherea activităţii tutorilor şi curatorilor

Supravegherea activităţii tutorilor şi curatorilor se înfăptuieşte de organele de tutelă şi curatelă de la domiciliul celor puşi sub tutelă sau curatelă. Actele tutorilor şi curatorilor pot fi atacate la aceste organe de orice persoană, inclusiv de cel pus sub tutelă sau curatelă.

Articolul 151. Eliberarea tutorilor şi curatorilor de îndeplinirea funcţiilor lor

Organele de tutelă şi curatelă îl eliberează pe tutore şi curator de îndeplinirea funcţiilor lor, dacă copiii sînt înapoiaţi spre educare părinţilor, sînt înfiaţi sau dacă persoanele, puse sub tutelă sau curatelă, sînt internate în instituţii de stat sau obşteşti.

Tutorii şi curatorii pot fi eliberaţi de funcţiile lor şi pe baza cererii lor personale, dacă organele de tutelă şi curatelă găsesc, că această cerere este întemeiată (boala tutorelui sau curatorului, schimbarea condiţiilor sale materiale ş.a.m.d.).

Curatorul unei persoane majore capabile, care are nevoie de curatelă din cauza stării sănătăţii, urmează să fie eliberat din funcţiile sale la cererea celui pus sub curatelă.

Articolul 152. Înlăturarea tutorilor şi curatorilor, dacă nu-şi îndeplinesc în modul corespunzător funcţiile

Dacă tutorele sau curatorul nu-şi îndeplineşte în modul corespunzător funcţiile, puse pe seama lui, organul de tutelă şi curatelă îl înlătură pe tutore sau curator de la îndeplinirea acestor funcţii.

Dacă tutorele (curatorul) foloseşte tutela (curatela) în scopurile sale personale în dauna intereselor celui pus sub tutelă sau curatelă, precum şi în cazul cînd cel pus sub tutelă sau curatelă este lăsat fără supraveghere şi fără ajutorul material necesar, organul de tutelă şi curatelă este obligat să transmită procurorului materialele necesare, ca să rezolve chestiunea cu privire la tragerea persoanei vinovate la răspundere în modul stabilit de lege.

Articolul 153. Încetarea tutelei şi curatelei

După ce persoana pusă sub tutelă împlineşte cincisprezece ani, tutela încetează, iar persoana, care îndeplineşte funcţiile de tutore, devine, fără numire specială, curatorul minorului.

Curatela încetează după ce minorul pus sub curatelă împlineşte optsprezece ani, precum şi în cazul anulării de către instanţa judecătorească a restrîngerii capacităţii celui pus sub curatelă.

Curatela încetează în cazul cînd minorul se căsătoreşte, dacă comitetul executiv al Sovietului raional, orăşenesc, raional din oraş de deputaţi ai poporului i-a redus, în conformitate cu articolul 16 din prezentul Cod, vîrsta de căsătorie.

TITLUL V

ACTELE DE STARE CIVILĂ

Capitolul XIV

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 154. Înregistrarea actelor de stare civilă

Înregistrarea actelor de stare civilă se stabileşte atît în interesele de stat şi obşteşti, cît şi în scopul ocrotirii drepturilor personale şi patrimoniale ale cetăţenilor.

Naşterea, moartea, încheierea căsătoriei, desfacerea căsătoriei, înfierea, stabilirea paternităţii, schimbarea numelui de familie şi prenumelui urmează să fie înregistrate la organele de stat de înregistrare a actelor de stare civilă.

[Art.154 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 155. Organele, care înregistrează actele de stare civilă

Înregistrarea actelor de stare civilă se face de către secţiile de înregistrare a actelor de stare civilă ale comitetelor executive ale Sovietelor raionale, orăşeneşti de deputaţi ai poporului, iar în localităţile, unde nu există asemenea organe, – de către comitetele executive ale Sovietelor de orăşel, săteşti de deputaţi ai poporului în limitele competenţei lor.

[Art. 55 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 156. Competenţa organelor, care înregistrează actele de stare civilă

Secţiile de înregistrare a actelor de stare civilă ale comitetelor executive ale Sovietelor raionale, orăşeneşti de deputaţi ai poporului înregistrează naşterea, moartea, încheierea căsătoriei, desfacerea căsătoriei, înfierea copiilor, stabilirea paternităţii, schimbarea numelui de familie şi prenumelui, modifică, completează, rectifică şi anulează actele de stare civilă, restabilesc actele, care s-au pierdut, păstrează registrele de stare civilă şi eliberează a doua oară certificate.

Comitetele executive ale Sovietelor de orăşel şi săteşti de deputaţi ai poporului înregistrează naşterea, moartea, încheierea căsătoriei şi stabilirea paternităţii.

[Art.156 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 157. Registrele de stare civilă. Regulile de înregistrare a actelor de stare civilă

În conformitate cu Bazele legislaţiei Uniunii RSS şi a republicilor unionale cu privire la căsătorie şi familie, principiile fundamentale, care determină modul de schimbare, restabilire şi anulare a menţiunilor făcute în actele de stare civilă, precum şi formele registrelor de stare civilă şi formele certificatelor, eliberate pe baza menţiunilor din aceste registre, modul şi termenele de păstrare a registrelor de stare civilă se stabilesc de Sovietul Miniştrilor al Uniunii RSS.

Regulile de înregistrare a actelor de stare civilă, inclusiv modul de înregistrare solemnă a căsătoriilor şi naşterilor, se stabilesc de Sovietul Miniştrilor al RSS Moldoveneşti.

[Art.157 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 158. Documentele, ce se prezintă la efectuarea menţiunilor în actele de stare civilă

La efectuarea menţiunilor în actele de stare civilă trebuie să fie prezentate documente, care să confirme faptele, ce urmează a fi înregistrate la organele de înregistrare a actelor de stare civilă, şi documente, care să ateste identitatea petiţionarilor.

Lista de documente, necesare pentru efectuarea menţiunilor în actele de stare civilă, se stabileşte de Instrucţiunea cu privire la modul de înregistrare a actelor de stare civilă.

Articolul 159. Efectuarea menţiunilor în actele de stare civilă

Fiecare menţiune, introdusă în registrul de stare civilă, trebuie să fie citită petiţionarilor, semnată de ei şi de persoana cu funcţii de răspundere, care face menţiunea, şi întărită prin aplicarea sigiliului.

Petiţionarilor li se eliberează certificatul respectiv cu privire la efectuarea menţiunii în actul de stare civilă.

Articolul 160. Modul de contestare a menţiunilor, făcute în actele de stare civilă

Corectarea greşelilor şi introducerea unor modificări în menţiunile din actele de stare civilă, dacă pentru aceasta sînt suficiente motive şi dacă nu există un litigiu între persoanele interesate, se fac de către organele de înregistrare a actelor de stare civilă. Refuzul organului de înregistrare a actelor de stare civilă de a corecta sau de a modifica menţiunea poate fi atacată în instanţa judecătorească.

Dacă există un litigiu între persoanele interesate, corectarea menţiunii se face pe baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti.

Articolul 161. Taxa de stat

Conform prezentului cod şi legislaţiei în vigoare pentru înregistrarea naşterii, decesului, înfierii şi stabilirii paternităţii de către organele de stare civilă, precum şi pentru corectarea greşelilor comise în timpul înregistrării actelor de stare civilă, taxa de stat nu se încasează.

Pentru înregistrarea căsătoriei, desfacerea căsătoriei, schimbarea numelui de familie şi prenumelui, precum şi pentru eliberarea certificatelor ca urmare a modificării, completării, rectificării şi reconstituirii actelor de stare civilă şi pentru eliberarea duplicatelor de certificare se încasează o taxă de stat în mărimea stabilită de legislaţia în vigoare.

[Art.161 în redacţia Legii nr.428 din 04.04.95]

[Art.161 modificat prin Legea nr.1363 din 18.03.93]

[Art.161 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Capitolul XV

ÎNREGISTRAREA NAŞTERII

Articolul 162. Modul de înregistrare a naşterii

Înregistrarea naşterii se face la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la locul de naştere a copilului sau de la domiciliul părinţilor sau al unuia dintre ei.

Organele de înregistrare a actelor de stare civilă asigură o atmosferă solemnă pentru înregistrarea naşterii, dacă părinţii îşi dau consimţămîntul pentru aceasta.

Articolul 163. Declaraţia cu privire la naştere

Declaraţia cu privire la naştere se face în formă verbală sau scrisă de către părinţi sau de către unul dintre ei, iar în caz de boală, de moarte a părinţilor sau cînd aceştia nu pot din alte motive să facă declaraţia – pe baza declaraţiei rudelor, vecinilor, administraţiei instituţiei medicale, în care se afla mama în momentul naşterii copilului, şi de către alte persoane.

Articolul 164. Termenul, în care se face declaraţia cu privire la naştere

Declaraţia cu privire la naştere trebuie să se facă în termen de cel mult o lună din ziua naşterii copilului, iar în caz de naştere a unui copil mort – în termen de trei zile din momentul naşterii.

Articolul 165. Modul de întocmire a actului de naştere

La întocmirea actului de naştere numele de familie şi prenumele copilului, precum şi datele despre părinţii lui se înscriu în conformitate cu articolele 52, 55 şi 55¹ din prezentul Cod.

Naţionalitatea tatălui copilului, în cazurile cînd paternitatea nu s-a stabilit (articolul 52 din prezentul Cod), se înscrie conform indicaţiei mamei.

[Art.165 modificat prin Legea nr.428 din 04.04.95]

[Art.165 modificat prin Legea nr.1131 din 04.08.92]

Articolul 166. Înscrierea tatălui, care a murit înainte de naşterea copilului

Dacă copilul s-a născut după moartea persoanei, a cărei căsătorie cu mama nou-născutului era înregistrată, în actul de naştere şi în certificatul de naştere decedatul poate fi înscris ca tată al copilului, dacă din ziua morţii lui pînă la naşterea copilului nu au trecut mai mult de zece luni.

[Art.166 modificat prin Legea nr.428 din 04.04.95]

Articolul 167. Înregistrarea naşterii copiilor, născuţi după desfacerea căsătoriei sau declararea nulităţii căsătoriei

Înregistrarea naşterii copilului, conceput în timpul căsătoriei, dar născut după desfacerea căsătoriei sau declarării nulităţii căsătoriei, dacă din ziua desfacerii căsătoriei sau declarării nulităţii ei pînă în ziua naşterii copilului nu au trecut mai mult de zece luni, se face în acelaşi mod, ca şi înregistrarea naşterii copilului, ai cărui părinţi sînt căsătoriţi.

[Art.167 modificat prin Legea nr.428 din 04.04.95]

Capitolul XVI

ÎNREGISTRAREA MORŢII

Articolul 168. Modul de înregistrare a morţii

Înregistrarea morţii se face la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la domiciliul decedatului sau de la locul, unde a survenit moartea.

Înregistrarea morţii cetăţeanului, pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti cu privire la constatarea morţii sau la declararea morţii acestui cetăţean, se face la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la locul unde se află instanţa judecătorească, care a pronunţat hotărîrea.

Articolul 169. Declaraţia cu privire la moarte

Înregistrarea morţii se face pe baza declaraţiei rudelor celui decedat, vecinilor lui, lucrătorilor de la organizaţiile de exploatare a locuinţelor, precum şi pe baza înştiinţării, făcute de administraţia instituţiei medicale, unde a avut loc moartea, şi a altor persoane.

Articolul 170. Termenul, în care se face declaraţia cu privire la moarte

Declaraţia cu privire la moarte trebuie să se facă în termen de cel mult trei zile din momentul survenirii morţii sau descoperirii cadavrului.

Capitolul XVII

ÎNREGISTRAREA ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

Articolul 171. Locul de înregistrare a încheierii căsătoriei

Înregistrarea încheierii căsătoriei se face la organele de înregistrare a actelor civile de la domiciliu uneia din persoanele care încheie căsătoria sau al părinţilor lor.

Articolul 172. Cererea cu privire la încheierea căsătoriei

Cei ce doresc să se căsătorească depun personal o cerere, după alegerea lor, la unul dintre organele de înregistrare a actelor de stare civilă, arătate în articolul 171 din prezentul Cod.

În cerere ei trebuie să confirme, că pentru încheierea căsătoriei nu există pedicele, prevăzute de articolul 17 din prezentul Cod, precum şi să arate a cîta căsătorie la număr încheie fiecare dintre ei şi dacă au copii.

Articolul 173. Aducerea la cunoştinţa celor ce se căsătoresc a drepturilor şi îndatoririlor lor

Organul de înregistrare a actelor de stare civilă, care a primit declaraţia, este obligat să aducă la cunoştinţa celor ce se căsătoresc condiţiile şi modul de înregistrare a încheierii căsătoriei, să se convingă, că aceste persoane sînt reciproc informate asupra stării sănătăţii şi situaţiei lor familiale, precum şi să le explice drepturile şi îndatoririle lor ca viitori soţi şi părinţi şi să-i prevină asupra răspunderii ce o poartă pentru tăinuirea piedicilor de încheiere a căsătoriei.

Articolul 174. Fixarea datei pentru înregistrarea încheierii căsătoriei

De comun acord cu cei ce se căsătoresc ce fixează data înregistrării căsătoriei în conformitate cu articolul 14 din prezentul Cod.

La fixarea zilei de înregistrare a încheierii cei ce se căsătoresc declară, dacă doresc să încheie căsătoria într-o atmosferă solemnă.

Articolul 175. Înregistrarea încheierii căsătoriei

Înregistrarea încheierii căsătoriei se face în prezenţa persoanelor care se căsătoresc.

În paşapoartele persoanelor care s-au căsătorit sau în alte documente, care atestă identitatea lor, se fac menţiuni cu privire la înregistrarea căsătoriei, indicîndu-se numele de familie, prenumele şi anul naşterii celuilalt soţ, locul şi data înregistrării căsătoriei.

[Art.175 modificat prin Legea nr.428 din 04.04.95]

Capitolul XVIII

ÎNREGISTRAREA DESFACERII CĂSĂTORIEI

Articolul 176. Locul de înregistrare a desfacerii căsătoriei

Înregistrarea desfacerii căsătoriei se face la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la domiciliul soţilor sau al unuia dintre ei.

Articolul 177. Înregistrarea desfacerii căsătoriei pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti

Înregistrarea desfacerii căsătoriei pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti se face de organul de înregistrare a actelor de stare civilă la cererea ambilor soţi, precum şi a unui singur soţ.

În caz de înregistrare a desfacerii căsătoriei la cererea numai a unuia dintre soţi se consideră, că căsătoria a încetat, însă pînă la primirea certificatului de desfacere a căsătoriei celălalt soţ nu are dreptul să înregistrare o nouă căsătorie.

Articolul 178. Înregistrarea desfacerii căsătoriei pe baza acordului reciproc al soţilor

Înregistrarea desfacerii căsătoriei pe baza acordului reciproc al soţilor (articolul 38 din prezentul Cod), se înfăptuieşte de organul de înregistrare a actelor de stare civilă pe baza cererii lor comune cu privire la divorţ.

În cererea cu privire la desfacerea căsătoriei soţii sînt obligaţi să confirme, că sînt de acord să desfacă căsătoria şi că nu au copii minori.

Articolul 179. Înregistrarea desfacerii căsătoriei pe baza cererii unuia dintre soţi

La cererea de desfacere a căsătoriei pentru motivele, prevăzute de articolul 39 din prezentul Cod, trebuie să fie anexată o copie de pe hotărîrea instanţei judecătoreşti cu privire la declararea celuilalt soţ absent fără veste sau incapabil din cauza alienaţiei mintale sau debilităţii mintale, ori o copie sau un extras din sentinţa instanţei judecătoreşti, prin care celălalt soţ a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen de cel puţin trei ani.

Organul de înregistrare a actelor de stare civilă înştiinţează despre cererea făcută pe soţul aflat în detenţiune sau pe tutorele soţului incapabil. În înştiinţare se fixează un termen pentru a se comunica, dacă există neînţelegere cu privire la copii sau la împărţirea bunurilor care sînt proprietate comună devălmaşă a soţilor, sau neînţelegere cu privire la plata pensiei alimentare soţului incapabil şi care are nevoie de ajutor.

Dacă i se comunică, că nu există neînţelegere sau dacă nu primeşte răspuns în termenul fixat în înştiinţare, organul de înregistrare a actelor de stare civilă înregistrează desfacerea căsătoriei.

Articolul 180. Atribuirea numelui de familie purtat înainte de căsătorie soţului la înregistrarea desfacerii căsătoriei

Soţul, care doreşte să i se dea numele de familie ce-l purta înainte de căsătorie, este obligat să arate aceasta la desfacerea căsătoriei în organele de înregistrare a actelor de stare civilă. Oficiile de stare civilă vor înscrie în actul de desfacere a căsătoriei numele de familie ce îl purta această persoană pînă la căsătorie.

[Art.180 modificat prin Legea nr.428 din 04.04.95]

[Art.180 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 181. Eliberarea certificatelor de desfacere a căsătoriei. Menţiunile ce se fac în documentele soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei

După întocmirea actului de desfacere a căsătoriei, se eliberează certificatele de desfacere a căsătoriei şi se fac despre aceasta menţiuni în paşapoarte şi în alte documente, care atestă identitatea soţilor.

În caz de înregistrare a desfacerii căsătoriei pe baza cererii unuia dintre soţi, trebuie să se trimită o înştiinţare despre înregistrarea desfacerii căsătoriei celuilalt soţ, dacă adresa lui este cunoscută.

Organul de înregistrare a actelor de stare civilă, care a înregistrat desfacerea căsătoriei, comunică aceasta organului de înregistrare a actelor de stare civilă de la locul de înregistrare a căsătoriei.

[Art.181 modificat prin Legea nr.428 din 04.04.95]

Capitolul XIX

ÎNREGISTRAREA ÎNFIERII

Articolul 182. Modul de înregistrare a înfierii

Înregistrarea înfierii se face la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la locul adoptării hotărîrii cu privire la înfierea pe baza declaraţiei comune a înfietorilor sau a unuia dintre ei ori pe baza înştiinţării făcute de organul de tutelă şi curatelă.

Organele de înregistrare a actelor de stare civilă înregistrează înfierea în conformitate cu hotărîrea cu privire la înfiere, adoptată de comitetul executiv al Sovietului raional, orăşenesc, raional din oraş de deputaţi ai poporului.

Articolul 183. Introducerea modificărilor în menţiunea din actul de naştere al celui înfiat

Dacă celui înfiat i se dă numele de familie al înfietorului şi numele după tată după prenumele acestuia, precum şi dacă se schimbă prenumele celui înfiat sau locul lui de naştere sau dacă înfietorii sînt înscrişi ca părinţi ai celui înfiat, organele de înregistrare a actelor de stare civilă introduc, pe baza hotărîrii cu privire la înfiere, adoptate de comitetul executiv al Sovietului raional, orăşenesc, raional din oraş de deputaţi ai poporului, modificările respective în menţiunea din actul de naştere al celui înfiat şi eliberează un nou certificat de naştere, ţinîndu-se seama de modificările introduse.

Articolul 184. Anularea actului de înfiere

Actul de înfiere se anulează în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, rămase definitive, privind anularea înfierii.

Organul de stare civilă comunică despre anularea actului de înfiere organului de stare civilă în care a fost înregistrată naşterea copilului înfiat, pentru a se restabili datele iniţiale despre naştere şi a se elibera un nou certificat de naştere.

[Art.184 în redacţia Legii nr.428 din 04.04.95]

Capitolul XX

ÎNREGISTRAREA STABILIRII PATERNITĂŢII

Articolul 185. Locul de înregistrare a stabilirii paternităţii

Înregistrarea stabilirii paternităţii se face la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la domiciliul unuia dintre părinţi sau de la locul pronunţării hotărîrii instanţei judecătoreşti cu privire la stabilirea paternităţii.

Articolul 186. Modul de înregistrare a stabilirii paternităţii

Înregistrarea stabilirii paternităţii se face pe baza declaraţiei comune a părinţilor sau în cazurile prevăzute la alineatele 2 şi 3 ale articolului 50 din prezentul Cod – exclusiv pe baza hotărîrii instanţei judecătoreşti, iar în caz de moarte a mamei, de recunoaştere a incapacităţii a mamei, de lipsire a ei de drepturile părinteşti sau de imposibilitate de a se stabili domiciliul ei – pe baza declaraţiei tatălui.

Înregistrarea stabilirii paternităţii faţă de copiii majori se admite numai cu consimţămîntul acestora.

[Art.186 completat prin Legea nr.724-XIII din 06.02.96]

[Art.186 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 187. Înscrierea datelor despre tată în actul de naştere al copilului

În baza actului de stabilire a paternităţii, organul de stare civilă înscrie datele despre tată în actul de naştere şi eliberează un nou certificat de naştere al copilului.

[Art.187 în redacţia Legii nr.428 din 04.04.95]

Capitolul XXI

ÎNREGISTRAREA SCHIMBĂRII NUMELUI DE FAMILIE ŞI PRENUMELUI

[Capitolul 21 modificat prin Decretul din 07.08.80]

Articolul 188. Înregistrarea schimbării numelui de familie şi prenumelui

Înregistrarea schimbării numelui de familie şi prenumelui se face, pe baza cererii cetăţenilor, la organele de înregistrare a actelor de stare civilă de la domiciliul lor stabil.

Articolul 189. Modificarea actelor de naştere ale copiilor, părinţii cărora şi-au schimbat numele de familie şi prenumele

Schimbarea numelui de familie de către o persoană căsătorită nu are ca urmare schimbarea numelui de familie al celuilalt soţ. Schimbarea numelui de familie de către părinţi sau de către unul dintre părinţi nu are ca urmare schimbarea numelui de familie al copiilor lor majori.

Numele de familie al copiilor minori se schimbă, dacă ambii părinţi îşi schimbă numele de familie. Dacă numai unul dintre părinţi şi-a schimbat numele de familie, chestiunea schimbării numelui de familie al copiilor săi minori se rezolvă pe baza acordului ambilor părinţi, iar dacă ei n-au căzut de acord – de către organul de tutelă şi curatelă.

[Art.189 modificat prin Legea nr.428 din 04.04.95]

Articolul 190. Eliberarea noilor certificate de stare civilă în legătură cu schimbarea numelui de familie şi/sau prenumelui

În baza actului de schimbare a numelui de familie şi/sau prenumelui se vor rectifica actele respective de stare civilă, titularilor urmînd să li se elibereze certificate noi.

[Art.190 în redacţia Legii nr.428 din 04.04.95]

TITLUL VI

APLICAREA LEGISLAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA PRIVIND CĂSĂTORIA ŞI

FAMILIA FAŢĂ DE CETĂŢENII STRĂINI ŞI PERSOANELE FĂRĂ CETĂŢENIE.

APLICAREA LEGILOR STATELOR STRĂINE PRIVIND CĂSĂTORIA

ŞI FAMILIA ŞI A ACORDURILOR INTERNAŢIONALE

[Titlul VI modificat prin Decretul din 07.08.80]

[Titlul VI în redacţia Legii nr.1157 din 04.08.92]

Articolul 191. Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor străini şi ale persoanelor fără cetăţenie în raporturile de căsătorie şi de familie

Cetăţenii străini în Republica Moldova, precum şi persoanele fără cetăţenie care îşi au domiciliu permanent în Republica Moldova se bucură de drepturi şi au obligaţii în raporturile de căsătorie şi de familie în egală măsură cu cetăţenii Republicii Moldova., Unele excepţii pot fi stabilite de legea Republicii Moldova.

Articolul 192. Încheierea căsătoriilor între cetăţeni ai Republicii Moldova şi cetăţeni străini şi între cetăţeni străini în Republica Moldova

Căsătoriile între cetăţeni ai Republicii Moldova şi cetăţeni străini, precum şi căsătoriile între cetăţeni străini se încheie în Republica Moldova în baza legislaţiei Republicii Moldova.

Căsătoriile între cetăţeni străini, încheiate în Republica Moldova la ambasadele sau consulatele statelor străine, sînt considerate, pe baza principiului de reciprocitate, valabile în Republica Moldova, dacă în momentul încheierii căsătoriei aceste persoane erau cetăţeni ai unui stat care a numit un ambasador sau un consul.

Articolul 193. Încheierea căsătoriilor între cetăţeni ai Republicii Moldova la consulatele Republicii Moldova

Căsătoriile între cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara teritoriului Republicii Moldova se încheie la consulatele Republicii Moldova.

Articolul 194. Recunoaşterea căsătoriilor încheiate în afara teritoriului Republicii Moldova

În cazurile cînd căsătoriile între cetăţeni ai Republicii Moldova şi căsătoriile între cetăţeni ai Republicii Moldova şi cetăţeni străini străini sînt încheiate în afara teritoriului Republicii Moldova, respectîndu-se forma căsătoriei stabilite de legea locului unde se încheie ea, aceste căsătorii se consideră valabile în Republica Moldova, dacă pentru recunoaşterea lor nu există pierderile ce derivă din articolele 15-17 şi 43 din prezentul Cod. Căsătoriile între cetăţeni străini, încheiate în afara teritoriului Republicii Moldova în baza legilor statelor respective, se consideră valabile în Republica Moldova.

Articolul 195. Desfacerea căsătoriilor încheiate între cetăţeni ai Republicii Moldova şi cetăţeni străini, şi a căsătoriilor între cetăţeni străini în Republica Moldova

Desfacerea căsătoriilor încheiate între cetăţeni ai Republicii Moldova şi cetăţeni străini, precum şi a căsătoriilor între cetăţeni străini în Republica Moldova se face în baza legislaţiei Republicii Moldova.

Articolul 196. Recunoaşterea divorţurilor, săvîrşite în afara teritoriului Republicii Moldova

Desfacerea căsătoriilor încheiate între cetăţeni ai Republicii Moldova şi cetăţeni străini, efectuată în afara teritoriului Republicii Moldova în baza legilor statelor respective, se consideră valabilă în Republica Moldova, dacă în momentul desfacerii căsătoriei măcar unul dintre soţi locuia în afara teritoriului Republicii Moldova.

Desfacerea căsătoriilor între cetăţeni ai Republicii Moldova efectuată în afara teritoriului Republicii Moldova în baza legilor statelor respective, se consideră valabilă în Republica Moldova, dacă în momentul desfacerii căsătoriei ambii soţi locuiau în afara teritoriului Republicii Moldova.

Desfacerea căsătoriilor între cetăţeni străini, efectuată în afara teritoriului Republicii Moldova în baza legilor statelor respective, se consideră valabilă în Republica Moldova.

Cetăţeanul Republicii Moldova care locuieşte în afara teritoriului Republicii Moldova are dreptul să desfacă căsătoria cu soţul care locuieşte în afara teritoriului Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia acestuia, la instanţa judecătorească a Republicii Moldova. În cazurile cînd în baza legislaţiei Republicii Moldova se admite desfacerea căsătoriei de organele de înregistrare a actelor de stare civilă, căsătoria poate fi desfăcută la consulatele Republicii Moldova.

Procesele de desfacere a căsătoriilor între cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc permanent în străinătate pot fi examinate de instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova din însărcinarea dată de Judecătoria Supremă a Republicii Moldova.

Articolul 197. Stabilirea paternităţii în Republica Moldova. Recunoaşterea paternităţii stabilite în afara teritoriului Republicii Moldova

Stabilirea paternităţii în Republica Moldova, indiferent de cetăţenia părinţilor şi a copilului şi de domiciliul lor, se face în baza legislaţiei Republicii Moldova.

În cazurile, cînd în baza legislaţiei Republicii Moldova se admite stabilirea paternităţii la organele de înregistrare a actelor de stare civilă, părinţii copilului care locuiesc în afara teritoriului Republicii Moldova, au dreptul să depună la consulatele Republicii Moldova o cerere cu privire la stabilirea paternităţii.

Articolul 198. Înfierea copiilor, care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, de către cetăţeni străini

Înfierea unui copil, care este cetăţean al Republicii Moldova, de către cetăţeni străini se face numai în cazuri excepţionale, dacă nu există posibilitatea de a înfia copilul sau a-l pune sub tutela (curatela) cetăţenilor aflaţi în rudenie cu el indiferent de cetăţenia lor, ori a cetăţenilor Republicii Moldova.

La procedura unei astfel de înfieri se ia în considerare continuitatea educaţiei copilului, provenienţa lui etnică, apartenenţa la cultură şi religie, limba maternă.

[Art.198 în redacţia Legii nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 199. Modul de înfiere a copiilor, care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, de către cetăţeni străini

Înfierea copiilor, care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, de către cetăţeni străini se admite în baza dispoziţiilor generale, prevăzute de capitolul al doisprezecelea din prezentul Cod, dacă aceşti copii se află în evidenţa Comitetului pentru Înfiere al Republicii Moldova, şi nu au putut fi luaţi sub tutelă sau înfiaţi în patrie în decursul a cel puţin şase luni după ce au fost luaţi la evidenţă. În cazuri excepţionale, ţinîndu-se cont de interesele vitale ale copilului care suferă de o maladie gravă, curabilă doar peste hotarele Republicii Moldova, Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova, cu avizul Ministerului Sănătăţii, poate lua decizia privind adopţia acestui copil pînă la expirarea termenului de şase luni.

Prevederile alineatului întâi nu se aplică faţă de soţul care înfiază copilul celuilalt soţ şi faţă de înfietorii, care sunt cu unul dintre părinţii copilului rude până la gradul trei inclusiv.

Avizul la înfierea de către cetăţeni străini, paralel cu organele de tutelă şi curatelă de la domiciliul înfiatului, este dat şi de Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova.

Se consideră, de asemenea, valabilă înfierea copilului, care este cetăţean al Republicii Moldova, dacă această înfiere s-a făcut la organele statului, pe al cărui teritoriu locuieşte copilul, cu condiţia, că pentru această înfiere s-a obţinut în prealabil o autorizaţie din partea Comitetului pentru Înfiere al Republicii Moldova.

Organizaţiile străine, ce îi vor reprezenta pe cetăţenii străini, care doresc să înfieze copii – cetăţeni ai Republicii Moldova , urmează să fie acreditate în modul stabilit de Guvernul Republicii Moldova.

[Art.199 completat prin Legea nr.485 din 06.06.95]

[Art.199 în redacţia Legii nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 199¹. Asigurarea drepturilor copiilor, care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, înfiaţi de cetăţeni străini

Copilul care este cetăţean al Republicii Moldova, poate fi înfiat de un cetăţean străin numai în cazul, dacă conform legilor ţării în care urmează să plece, el va beneficia de garanţii şi norme echivalente celor pe care le-ar fi avut în cazul înfierii lui în patrie, precum şi dacă legile acestei ţări garantează copilului drepturi în măsură nu mai mică, decât cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.

Comitetul pentru Înfiere al Republicii Moldova, cu concursul reprezentanţilor diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova şi pe alte căi admise de normele internaţionale, este chemat să obţină de la autorităţile sau organizaţiile statului al cărui cetăţean a înfiat un copil – cetăţean al Republicii Moldova ca acesta să beneficieze de garanţii şi norme echivalente celor pe care le-ar fi avut în cazul înfierii lui în patrie.

Cetăţenia înfiatului se reglementează de Legea cu privire la cetăţenia Republicii Moldova.

[Art.199¹ introdus prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 199². Înfierea în Republica Moldova a copiilor, care sunt cetăţeni străini

Înfierea copiilor, care sunt cetăţeni străini şi locuiesc în Republica Moldova, se face în baza legilor Republicii Moldova, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.

[Art.199² introdus prin Legea nr.1482 din 10.06.93]

Articolul 200. Instituirea tutelei (curatelei) asupra cetăţenilor Republicii Moldova care locuiesc în afara teritoriului Republicii Moldova şi asupra cetăţenilor străini în Republica Moldova. Recunoaşterea tutelei (curatelei) instituite în afara teritoriului Republicii Moldova

Tutela (curatela) asupra cetăţenilor Republicii Moldova minori incapabili sau cu capacitate restrînsă, care locuiesc în afara teritoriului Republicii Moldova, precum şi asupra cetăţenilor străini care locuiesc în Republica Moldova se instituie în baza legislaţiei Republicii Moldova.

Tutela (curatela) instituită asupra cetăţenilor Republicii Moldova care locuiesc în afara teritoriului Republicii Moldova, în baza legilor statelor respective, se consideră valabilă în Republica Moldova, dacă împotriva instituirii tutelei (curatelei) sau împotriva recunoaşterii ei nu sînt contestări din partea consulatului Republicii Moldova.

Tutela (curatela) instituită asupra cetăţenilor străini în afara teritoriului Republicii Moldova în baza legilor statelor respective se consideră valabilă în Republica Moldova.

Articolul 201. Înregistrarea actelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova care locuiesc în afara teritoriului Republicii Moldova

Înregistrarea actelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova care locuiesc în afara teritoriului Republicii Moldova se face la consulatele Republicii Moldova.

La înregistrarea actelor de stare civilă în consulatele Republicii Moldova se aplică legislaţia Republicii Moldova, dacă persoanele interesate sînt cetăţeni ai Republicii Moldova. Dacă persoanele interesate sînt cetăţeni ai diferitor state sau nu s-a stabilit cetăţeni ai cărui stat sînt ei, se aplică, conform consimţămîntului lor, legislaţia unuia dintre state, iar în caz de divergente se procedează conform hotărîrii consulului care înregistrează actul de stare civilă.

Articolul 202. Recunoaşterea documentelor eliberate de organele statelor străine pentru certificarea actelor de stare civilă

Documentele eliberate de organele competente ale statelor străine pentru certificarea actelor de stare civilă întocmite în afara teritoriului Republicii Moldova în baza legilor statelor respective referitor la cetăţenii Republicii Moldova, la cetăţeni, străini şi la persoanele fără cetăţenie se consideră valabile în Republica Moldova, dacă există legalizarea consulară.

Articolul 203. Aplicarea legilor privind căsătoria şi familia ale statelor străine şi a tratatelor internaţionale

Aplicarea legilor privind căsătoria şi familia ale satelor străine sau recunoaşterea actelor de stare civilă bazate pe aceste legi nu poate avea loc, dacă această aplicare sau recunoaştere este în contradicţie cu bazele orînduirii statale a Republicii Moldova.

Dacă tratatul internaţional al Republicii Moldova stabileşte alte reguli decît cele cuprinse în legislaţia Republicii Moldova privind căsătoria şi familia, se aplică regulile tratatului internaţional.

[Titlul VI modificat prin Decretul din 07.08.80]

[Titlul VI în redacţia Legii nr.1157 din 04.08.92]