BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Comisia Naţională de Heraldică \rDecizie nr.177-V.01 din 04.07.2019 cu privire la înregistrarea unor simboluri corporative ale Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii al Ministerului Afacerilor Interne în Armorialul General al Republicii Moldova

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
04.07.2019

COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ

D E C I Z I E

cu privire la înregistrarea unor simboluri corporative ale Centrului integrat

 de pregătire pentru aplicarea legii al Ministerului Afacerilor Interne

 în Armorialul General al Republicii Moldova

nr. 177-V.01  din  04.07.2019

 (în vigoare 09.08.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 250-255 art. 1382 din 09.08.2019

* * *

În temeiul prevederilor art.6 alin.(8) din Legea cu privire la simbolurile publice, Comisia Naţională de Heraldică

DECIDE:

Se înregistrează în Armorialul General al Republicii Moldova următoarele însemne corporative ale Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii al Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Ordinul directorului Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii nr.9 din 17 iunie 2019:

a) stema (anexa nr.1);

b) drapelul (anexa nr.2);

c) ecusonul de mînecă stîngă pentru uniforma funcţionarului public cu statut special (anexa nr.3);

d) ecusonul de mînecă dreaptă pentru uniforma funcţionarului public cu statut special (anexa nr.4);

e) insigna de apartenenţă corporativă a funcţionarului public cu statut special la ţinuta civilă (anexa nr.5);

f) insigna de absolvent al cursului de formare iniţială (anexa nr.6).

Anexa nr.1

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.177-V.01 din 4 iulie 2019

Stema

Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii

Blazonare

În cîmp de azur, o carte de aur, aşezată broşînd peste o spadă de argint şi fascii de acelaşi metal, încrucişate în săritoare şi cantonate de patru stele cu opt raze, de aur.

Imagine

Anexa nr.2

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.177-V.01 din 4 iulie 2019

Drapelul

Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii

Descriere

Drapelul reprezintă o pînză rectangulară (2:3) albastră, cu un brîu lat alb (3/5 h), purtînd în mijloc un scut heraldic de tip rectangular cu vîrful rotunjit (2/5 h), încărcat cu stema Centrului (în cîmp albastru, o carte galbenă, aşezată broşînd peste o spadă albă şi fascii de aceeaşi culoare, încrucişate în săritoare şi cantonate de patru stele cu opt raze, galbene).

Imagine

Anexa nr.3

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.177-V.01 din 4 iulie 2019

Ecusonul de mînecă stîngă

pentru uniforma funcţionarului public cu statut special

al Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii

Descriere

Ecusonul de mînecă stîngă reprezintă un scut heraldic de tip rectangular cu vîrful rotunjit, şnuruit de aur pe perimetru şi cuprinzînd, în cîmp de azur, Acvila Ministerului Afacerilor Interne [o acvilă cu zborul coborît, de aur, cruciată de argint, ţinînd în gheara dreaptă o spadă, de acelaşi metal, iar în cea stîngă fascii, de asemenea de argint, şi purtînd pe piept un scut încărcat cu stema mică a Republicii Moldova (tăiat de roşu şi azur, cu un cap de bour broşînd, însoţit între coarne de o stea cu opt raze, la dextra de o roză heraldică şi la senestra de o semilună conturnată, totul de aur)].

Înălţimea ecusonului este de 90 mm, iar lăţimea de 70 mm.

Imagine

Anexa nr.4

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.177-V.01 din 4 iulie 2019

Ecusonul de mînecă dreaptă

pentru uniforma funcţionarului public cu statut special

al Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii

Descriere

Ecusonul de mînecă dreaptă reprezintă un scut heraldic de tip rectangular cu vîrful rotunjit, şnuruit de aur pe perimetru şi încărcat cu stema Centrului (în cîmp de azur, o carte de aur, aşezată broşînd peste o spadă de argint şi fascii de acelaşi metal, încrucişate în săritoare şi cantonate de patru stele cu opt raze, de aur).

Înălţimea ecusonului este de 90 mm, iar lăţimea de 70 mm.

Imagine

Anexa nr.5

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.177-V.01 din 4 iulie 2019

Insigna de apartenenţă corporativă a funcţionarului public

cu statut special al Centrului integrat de pregătire

pentru aplicarea legii, la ţinuta civilă

Descriere

Insigna de apartenenţă corporativă reprezintă o insignă de piept monometalică, de forma unui scut heraldic de tip rectangular cu vîrful rotunjit şi chenar de argint în relief, purtînd stema Centrului (în cîmp de azur, o carte de aur, aşezată broşînd peste o spadă de argint şi fascii de acelaşi metal, încrucişate în săritoare şi cantonate de patru stele cu opt raze, de aur).

Insigna se confecţionează din metal emailat şi este prevăzută pe revers cu un sistem de prindere.

Înălţimea insignei este de 18 mm, iar lăţimea de 15,5 mm.

Imagine

Anexa nr.6

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.177-V.01 din 4 iulie 2019

Insigna de absolvent al cursului de formare iniţială

al Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii

Descriere

Insigna de absolvent reprezintă o insignă de piept monometalică, de forma unei cărţi închise, văzute din faţă, de culoare albastră, purtînd pe copertă stema Centrului (într-un scut rectangular înscris în copertă, în cîmp de azur, o carte de aur, aşezată broşînd peste o spadă de argint şi fascii de acelaşi metal, încrucişate în săritoare şi cantonate de patru stele cu opt raze, de aur).

Insigna se confecţionează din metal emailat şi este prevăzută pe revers cu un sistem de prindere.

Înălţimea insignei este de 23 mm, iar lăţimea de 20 mm.

Imagine