BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Comisia Naţională de Heraldică \rDecizie nr.224-V.01 din 22.05.2020 cu privire la înregistrarea unor simboluri corporative ale Curţii de Conturi în Armorialul General al Republicii Moldova

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
22.05.2020

 COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ

D E C I Z I E

cu privire la înregistrarea unor simboluri corporative ale Curţii

de Conturi în Armorialul General al Republicii Moldova

nr. 224-V.01  din  22.05.2020

 (în vigoare 26.06.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.153-158 art. 573 din 26.06.2020

* * *

În temeiul prevederilor art.6 alin.(8) din Legea cu privire la simbolurile publice,

Comisia Naţională de Heraldică

DECIDE:

Se înregistrează în Armorialul General al Republicii Moldova următoarele simboluri corporative ale Curţii de Conturi, aprobate prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.7 din 20 februarie 2020:

a) culoarea corporativă principală alb, care corespunde formulei 0.0.0.0 în sistemul substractiv de culori CMYK şi formulei 255.255.255 în sistemul aditiv de culori RGB;

b) culoarea corporativă secundară albastru, de nuanţa albastru-închis, care corespunde formulei 2736 C în sistemul Pantone, formulei 97.96.0.0 în sistemul substractiv de culori CMYK şi formulei 30.34.170 în sistemul aditiv de culori RGB;

c) Crucea "Pentru Merit" a Curţii de Conturi clasa I şi clasa II (anexa nr.1);

d) Diploma de Excelenţă a Curţii de Conturi (anexa nr.2).

Anexa nr.1

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.224-V.01 din 22 mai 2020

Crucea "Pentru Merit" a Curţii de Conturi

clasa I şi clasa II

Descriere

Însemnul Crucii "Pentru Merit" reprezintă o cruce de Malta albă, înscrisă într-un pătrat imaginar cu latura de 30 mm, cu bordură de aur la clasa I şi de argint la clasa II, între braţele căreia se intercalează câte trei fascicule de raze, de aur la clasa I şi de argint la clasa II, emanând din centru, fasciculul central compus din patru raze organizate la extremitate în coadă de rândunică, iar cele laterale fiecare compus din câte trei raze organizate în descendenţă spre mijloc; crucea are în mijloc un medalion rotund purtând stema Curţii de Conturi [în câmp partiţionat în bilete, albastru şi de argint, o acvilă cu zborul pe jumătate desfăcut, de aur, ciocată şi membrată roşu, cruciată de acelaşi metal, ţinând în gheara dreaptă Caduceul lui Mercur, iar în cea stângă un răboj din două bucăţi, ambele de argint, şi purtând pe piept un scut cu stema mică a Republicii Moldova (tăiat de roşu şi azur, cu un cap de bour broşând, însoţit între coarne de o stea cu opt raze, la dextra de o roză heraldică şi la senestra de o semilună conturnată, totul de aur)] în scut rotund şi cu bordură, de aur la clasa I şi de argint la clasa II, în partea inferioară a căreia este incizată cu litere capitale albastre legenda în semicerc "PENTRU MERIT". De mijlocul marginii superioare a braţului de sus al crucii este fixată o toartă de suspensie, de aur la clasa I şi de argint la clasa II, prin care însemnul se prinde cu un inel de baretă. Reversul însemnului este plat şi are gravat în incizie numărul de rând al distincţiei.

Panglica distincţiei este din moar alb, lată de 25 mm, având pe margini, depărtat de acestea cu 0,5 mm, câte două, iar pe mijloc trei dungi verticale albastre, late de 1 mm fiecare şi separate una de alta prin dungi verticale late de 0,5 mm, de aur la clasa I şi de culoarea fondului panglicii la clasa II.

Panglica se îmbracă pe o baretă metalică, de formă dreptunghiulară, cu înălţimea de 45 mm şi colţurile de jos tăiate. Pe bordul inferior al baretei îmbrăcate se aplică două rămurele de laur, în relief şi crescând din toarta de suspensie a însemnului de baretă, totul de aur la clasa I şi de argint la clasa II. Bareta are fixat pe revers un sistem de prindere.

Înălţimea totală a distincţiei nu depăşeşte 85 mm.

Bareta de substituire a distincţiei este dreptunghiulară, cu lăţimea de 25 mm şi înălţimea de 12 mm, şi îmbrăcată cu panglica distincţiei.

Imagini

Anexa nr.2

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.224-V.01 din 22 mai 2020

Diploma de Excelenţă a Curţii de Conturi

Descriere

Diploma reprezintă o coală de hârtie groasă lucioasă de culoare albă, de formatul A4 cu orientare tip vedere, având pe perimetru un chenar ornamental arhitectural bogat, în nuanţe de albastru.

În câmpul util, pe fundalul unei reţele de protecţie a documentului de culoare alb-albastră, apar:

- în colţul stâng de sus – imaginea color a Stemei de Stat a Republicii Moldova;

- în colţul drept de sus – imaginea color a stemei Curţii de Conturi;

- pe mijloc, în partea de sus, între imaginile celor două steme, legenda în două rânduri, cu litere capitale albastre în stil lapidar clasic (tip Times New Roman), mai mari în rândul al doilea: "REPUBLICA MOLDOVA / CURTEA DE CONTURI", iar dedesubt legenda într-un singur rând cu litere capitale şi mai mari, de aur, în stil decorativ cu perspectivă (tip Algerian): "DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ".

Legenda este urmată de textul propriu-zis personalizat al diplomei.

În partea de jos apare:

- semnătura Preşedintelui Curţii de Conturi, însoţită de anunţarea funcţiei sale şi de enunţarea prenumelui şi numelui său în clar;

- locul şi data emiterii diplomei.

Imagine