Comisia Naţională de Heraldică \rDecizie nr.24-V.01 din 27.06.2017 cu privire la înregistrarea unor distincţii ale Parlamentului Republicii Moldova în Armorialul General al Republicii Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ
D E C I Z I E
cu privire la înregistrarea unor distincţii ale Parlamentului Republicii Moldova
în Armorialul General al Republicii Moldova
nr. 24-V.01 din 27.06.2017
(în vigoare 01.09.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 322-328 art. 1693 din 01.09.2017
* * *
În temeiul prevederilor art.6 alin.(8) din Legea cu privire la simbolurile publice, Comisia Naţională de Heraldică
DECIDE:
Se înregistrează în Armorialul General al Republicii Moldova următoarele distincţii ale Parlamentului Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Biroului Permanent al Parlamentului nr.18 din 24 mai 2017:
1. Medalia "Medalia Democraţiei" (anexa nr.1);
2. Diploma de Onoare a Parlamentului Republicii Moldova (anexa nr.2);
3. Diploma Parlamentului Republicii Moldova gradele I, II, III (anexa nr.3).
| PREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE | |
| DE HERALDICĂ | Corneliu POPOVICI |
| Nr.24-V.01. Chişinău, 27 iunie 2017. | |
Anexa nr.1
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.24-V.01 din 27 iunie2017
Medalia "Medalia Democraţiei"
a Parlamentului Republicii Moldova
Descriere
Însemnul "Medaliei Democraţiei" reprezintă un medalion rotund, monocolor, de aur, cu diametrul de 30 mm şi cu toartă de suspensie în partea superioară, prin care însemnul se prinde cu un inel de baretă.
Pe avers, în mijloc, este reprezentată imaginea grafică a faţadei principale a edificiului Parlamentului Republicii Moldova, însoţită în exergă de legenda cu litere capitale în două segmente semicirculare: deasupra "ΔΗΜΟΚΡΑΤΊΑ" (în limba greacă), iar dedesubt "DEMOCRAŢIE" (în limba română), totul în relief.
Pe revers, în mijloc, este reprezentată imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova în variantă conturată, însoţită în exergă de legenda cu litere capitale în două segmente semicirculare: deasupra "PARLAMENTUL", iar dedesubt "REPUBLICII MOLDOVA", totul în relief.
Panglica distincţiei este din moar roşu, lată de 25 mm, avînd pe margini cîte o dungă albă, lată de 6 mm şi fiecare supraîncărcată cu cîte trei dungi alăturate, în culorile naţionale ale Republicii Moldova, de la mijloc spre margini: una albastră, una galbenă şi una roşie, fiecare lată de 1 mm. Panglica se îmbracă pe o baretă metalică, de formă dreptunghiulară, cu înălţimea de 45 mm şi colţurile de jos tăiate. Pe bordul inferior al baretei îmbrăcate sînt aplicate două rămurele de măslin, în relief şi crescînd din toarta de suspensie a însemnului de baretă, de aur. Peste panglica îmbrăcată, în partea superioară a baretei, se aplică, pe mijloc, cu centrul fixat la distanţa de 17 mm de marginea de sus, o rozetă cu diametrul de 8 mm, în culorile naţionale ale Republicii Moldova, de la mijloc spre margine albastru-galben-roşu. Bareta este dotată pe revers cu un sistem de prindere a distincţiei.
Înălţimea totală a distincţiei este de 78 mm.
Bareta de substituire a distincţiei este dreptunghiulară, cu lăţimea de 25 mm şi înălţimea de 12 mm, îmbrăcată cu panglica distincţiei şi are aplicată broşînd peste panglică o rozetă cu diametrul de 8 mm, în culorile naţionale ale Republicii Moldova, de la mijloc spre margine albastru-galben-roşu.
Imagine
Anexa nr.2
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.24-V.01 din 27 iunie 2017
Diploma de Onoare
a Parlamentului Republicii Moldova
Descriere
Diploma de Onoare a Parlamentului Republicii Moldova se compune dintr-o mapă pentru acte de formatul A4 şi din diploma propriu-zisă care se include în mapă.
Mapa este de tip clasic, cu două scoarţe de carton gros, îmbrăcate cu piele de culoare roşie, buretată şi cu forzaţ de hîrtie de aceeaşi culoare. Pe coperta I se ştanţează cu aur, în partea superioară, Stema de Stat a Republicii Moldova (cu înălţimea de 70 mm), în variantă conturată, iar în partea de jos, cu litere capitale, legenda în două rînduri: "PARLAMENTUL/ REPUBLICII MOLDOVA".
Diploma reprezintă o coală de hîrtie groasă şi lucioasă albă, de formatul A4, avînd pe perimetru un chenar dublu de culoare bordo. În cîmpul util, pe fundalul unei reţele de protecţie de culoare gri-deschis, apar, de sus în jos: imaginea color a Stemei de Stat a Republicii Moldova; imaginea grafică a faţadei principale a edificiului Parlamentului Republicii Moldova, de culoare bordo; legenda cu litere capitale de aceeaşi culoare, în două rînduri, separate de o linie orizontală: "PARLAMENTUL/ REPUBLICII MOLDOVA"; legenda cu litere capitale de culoare roşie, într-un singur rînd: "DIPLOMĂ DE ONOARE", care este urmată de textul propriu-zis, personalizat, al diplomei, imprimat cu caractere de culoare neagră. În partea de jos a cîmpului util apare semnătura Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, precedată de anunţarea funcţiei sale şi succedată de prenumele şi numele preşedintelui în clar.
Imagine
Anexa nr.3
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.24-V.01 din 27 iunie 2017
Diploma Parlamentului Republicii Moldova
gradele I, II, III
Descriere
Diploma Parlamentului Republicii Moldova de gradele I, II şi III se compune dintr-o mapă pentru acte de formatul A4 şi din diploma propriu-zisă care se include în mapă.
Mapa este de tip clasic, cu două scoarţe de carton gros, îmbrăcate cu piele de culoare roşie, buretată şi cu forzaţ de hîrtie de aceeaşi culoare. Pe coperta I se ştanţează cu aur, în partea superioară, Stema de Stat a Republicii Moldova (cu înălţimea de 70 mm), în variantă conturată, iar în partea de jos, cu litere capitale, legenda în două rînduri: "PARLAMENTUL/ REPUBLICII MOLDOVA".
Diploma reprezintă o coală de hîrtie groasă şi lucioasă albă, de formatul A4, avînd pe perimetru un chenar dublu de culoare bordo. În cîmpul util, pe fundalul unei reţele de protecţie de culoare gri-deschis, apar, de sus în jos: imaginea color a Stemei de Stat a Republicii Moldova; imaginea grafică a faţadei principale a edificiului Parlamentului Republicii Moldova, de culoare bordo; legenda cu litere capitale de aceeaşi culoare, în două rînduri, separate de o linie orizontală: "PARLAMENTUL/ REPUBLICII MOLDOVA"; legenda cu litere de culoare roşie, în două rînduri "DIPLOMĂ/ Gradul I" (respectiv "DIPLOMĂ/ Gradul II" şi "DIPLOMĂ/ Gradul III"), care este urmată de textul propriu-zis, personalizat, al diplomei, imprimat cu caractere de culoare neagră. În partea de jos a cîmpului util apare semnătura Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, precedată de anunţarea funcţiei sale şi succedată de prenumele şi numele preşedintelui în clar.
Imagini
Diploma de gradul I
Diploma de gradul II
Diploma de gradul III