Comisia Naţională de Heraldică \rDecizie nr.402 din 27.05.2025 cu privire la înregistrarea unor însemne corporative ale Societăţii Comerciale "Media Sistem" Societate cu Răspundere Limitată în Armorialul General al Republicii Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ
D E C I Z I E
cu privire la înregistrarea unor însemne corporative
ale Societăţii Comerciale "Media Sistem" Societate
cu Răspundere Limitată în Armorialul General
al Republicii Moldova
nr. 402-VI-01 din 27.05.2025
(în vigoare 27.05.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 343-345 art. 542a din 03.07.2025
* * *
În temeiul art.6 alin.(8) din Legea cu privire la simbolurile publice,
Comisia Naţională de Heraldică
D E C I D E:
1. Se înregistrează în Armorialul General al Republicii Moldova stema şi ecusonul de mânecă stângă pentru uniforma angajatului ale Societăţii Comerciale "Media Sistem" Societate cu Răspundere Limitată, aprobate prin Ordinul administratorului Societăţii nr.34 din 22 mai 2025 (anexele nr.1 şi nr.2).
2. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE DE HERALDICĂ | Mariana ŞLAPAC |
| Nr.402-VI.01. Chişinău, 27 mai 2025. | |
Anexa nr.1
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.402-VI.01 din 27 mai 2025
Stema
Societăţii Comerciale "Media Sistem"
Societate cu Răspundere Limitată
Blazonare
În câmp de argint, un şild de broască de uşă, roşu, încadrat de o semilună, de aceeaşi culoare.
Imagine
Anexa nr.2
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.402-VI.01 din 27 mai 2025
Ecusonul de mânecă stângă pentru uniforma
angajatului Societăţii Comerciale "Media Sistem"
Societate cu Răspundere Limitată
Descriere
Ecusonul de mânecă reprezintă un scut heraldic de tip triunghiular, cu latura superioară rotunjită convex, având înălţimea de 80 mm şi lăţimea de 70 mm, şnuruit roşu pe perimetru şi încărcat cu stema Societăţii (în câmp de argint, un şild de broască de uşă, roşu, încadrat de o semilună, de aceeaşi culoare).
Deasupra scutului este ataşată o panglică în arc de cerc, paralelă cu latura superioară a scutului, având aceeaşi lăţime cu lăţimea scutului şi înălţimea de 16 mm, de aceeaşi culoare cu câmpul scutului, şnuruită roşu pe perimetru şi purtând denumirea "MEDIA SISTEM", scrisă cu litere capitale roşii, semicircular, într-un singur rând.
Ecusonul se poartă pe partea exterioară a mânecii stângi şi se fixează la distanţa de 50 mm de punctul superior al cusăturii mânecii, calculată de la marginea de sus a panglicii cu inscripţie.
Imagine