BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Comisia Naţională de Heraldică \rDecizie nr.417 din 07.08.2025 cu privire la înregistrarea stemei şi drapelului familiei Cojocaru în Armorialul General al Republicii Moldova

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
07.08.2025

COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ

D E C I Z I E

cu privire la înregistrarea stemei şi drapelului familiei

 Cojocaru în Armorialul General al Republicii Moldova

nr. 417-VI.01  din  07.08.2025

 (în vigoare 07.08.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 486-489 art. 819b din 16.09.2025

* * *

În temeiul art.7 alin.(2) din Legea cu privire la simbolurile publice,

Comisia Naţională de Heraldică

DECIDE:

1. Se înregistrează în Armorialul General al Republicii Moldova stema şi drapelul de asumpţiune ale familiei Cojocaru, instituite de domnul Viorel Cojocaru (anexele nr.1 şi nr.2).

2. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Anexa nr.1

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.417-VI.01 din 7 august 2025

Stema familiei Cojocaru

Blazonare

În câmp verde, contra-herminat de argint, o cârjă pastorală de aur, legată cu o maramă de argint şi acostată de două albine de aur.–

Coif deschis, de argint.–

Lambrechini verzi, căptuşiţi cu aur.–

Burlet: de aur şi verde.–

Cimier: trei fire de ghiocel (Galanthus nivalis) şi două de viorea (Scilla bifolia) intercalate, ieşind, înflorite, în culori naturale.–

Suporţi: un cal (Equus ferus caballus) liber cabrat, roşu, cu coama, coada şi copitele de aur, la dextra, şi o lebădă de vară (Sygnus olor), de argint, ciocată şi membrată roşu, la senestra, stând pe o terasă naturală înverzită.–

Deviza, pe o eşarfă de aur, cu litere capitale verzi: “PAX OMNIBUS” (Pace tuturor).

Imagine

Anexa nr.2

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.417-VI.01 din 7 august 2025

Drapelul familiei Cojocaru

Descriere

Drapelul reprezintă o pânză pătrată verde, presărată cu codiţe de hermină albe, purtând în mijloc o cârjă pastorală galbenă, legată cu o maramă albă şi acostată de două albine galbene.

Imagine