Comisia Naţională de Heraldică \rDecizie nr.514-IV.01 din 23.11.2016 cu privire la înregistrarea unor însemne corporative ale Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova în Armorialul General al Republicii Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ
D E C I Z I E
cu privire la înregistrarea unor însemne corporative ale Comisiei
Naţionale de Heraldică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova
în Armorialul General al Republicii Moldova
nr. 514-IV.01 din 23.11.2016
(în vigoare 13.10.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 360-363 art. 1859 din 13.10.2017
* * *
În temeiul prevederilor art.6 alin.(8) şi art.15 alin.(3) din Legea cu privire la simbolurile publice, Comisia Naţională de Heraldică
DECIDE:
1. Se include în Armorialul General al Republicii Moldova emblema Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, aprobată prin Decizia Comisiei nr.18-I.01 din 25 februarie 1997 (anexa nr.1).
2. Se înregistrează în Armorialul General al Republicii Moldova următoarele însemne corporative ale Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova:
a) drapelul, aprobat prin Decizia Comisiei nr.208-IV.01 din 31 octombrie 2013 (anexa nr.2);
b) stindardul preşedintelui Comisiei, aprobat prin Decizia Comisiei nr.210-IV.01 din 31 octombrie 2013 (anexa nr.3);
c) Crucea "Meritul Heraldic", aprobată prin Decizia Comisiei nr.386-IV.01 din 30 septembrie 2015 (anexa nr.4);
d) insigna de membru al Comisiei, aprobată prin Decizia Comisiei nr.464-IV.01 din 12 aprilie 2016 (anexa nr.5).
| PREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE DE HERALDICĂ | Mariana ŞLAPAC |
| Nr.514-IV.01. Chişinău, 23 noiembrie 2016. | |
Anexa nr.1
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.514-IV.01 din 23 noiembrie 2016
Emblema Comisiei Naţionale de Heraldică
Blazonare
Emblema reprezintă un scut heraldic de tip triunghiular, scartelat, roşu şi albastru, încărcat cu un baston de herald moldovean şi o cheie, încrucişate în săritoare, broşînd, ambele de aur. Scutul este aşezat peste un prapur terminat în dublă coadă de rîndunică, alb, şi prins de o hampă cu acvilă cruciată în vîrf, de aur. Prapurul este aşezat peste o cruce recruciată albastră. Totul este înconjurat de un cadru gotic cu opt lobi, negru, ornamentat cu motive geometrice şi florale şi amplasat într-un scut rotund, de aur, în exerga căruia apare legenda cu litere gotice capitale negre: " REPUBLICA MOLDOVA COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ".
Imagine
Anexa nr.2
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.514-IV.01 din 23 noiembrie 2016
Drapelul Comisiei Naţionale de Heraldică
Descriere
Drapelul reprezintă o pînză rectangulară (2:3), scartelată de roşu şi albastru, purtînd în mijloc un baston de herald moldovean şi o cheie, încrucişate în săritoare, broşînd, ambele galbene.
Imagine
Anexa nr.3
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.514-IV.01 din 23 noiembrie 2016
Stindardul Preşedintelui Comisiei Naţionale de Heraldică
Descriere
Stindardul reprezintă o pînză pătrată, cu ecuson şi bordură; ecusonul este scartelat de roşu şi albastru, încărcat cu un baston de herald moldovean şi o cheie, încrucişate în săritoare, broşînd, ambele galbene, şi are pe perimetru un chenar (1/50 h), de asemenea galben; bordura (1/6 h) este de purpură.
Imagine
Anexa nr.4
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.514-IV.01 din 23 noiembrie 2016
Crucea "Meritul Heraldic" a Comisiei Naţionale de Heraldică
Descriere
Însemnul distincţiei reprezintă o cruce recruciată cu braţele egale, de aur, înscrisă într-un pătrat imaginar cu latura de 30 mm şi prevăzută pe mijlocul extremităţii braţului de sus cu o toartă de suspensie, prin care însemnul se prinde de baretă cu ajutorul unui inel, de asemenea de aur. Pe avers, crucea însemnului, emailată albastru, poartă în mijloc un ecuson heraldic de tip triunghiular (h 14 mm), scartelat, roşu şi albastru, încărcat cu un baston de herald moldovean şi o cheie, încrucişate în săritoare, broşînd, ambele de aur. Reversul însemnului este plat.
Panglica distincţiei este din moar de purpură, lată de 25 mm, avînd pe mijloc o dungă albastră, flancată simetric consecutiv de cîte o dungă galbenă, cîte o dungă roşie şi cîte o dungă albă, late de 1,5 mm fiecare. Panglica se îmbracă pe o baretă dreptunghiulară, cu înălţimea de 45 mm şi colţurile de jos tăiate. Bareta are pe latura inferioară o toartă de suspensie de culoarea însemnului, iar pe revers un sistem de prindere a distincţiei.
Înălţimea totală a distincţiei este de 78 mm.
Bareta de substituire a distincţiei este dreptunghiulară, cu lăţimea de 25 mm şi înălţimea de 12 mm, şi îmbrăcată cu panglica distincţiei.
Imagine
Anexa nr.5
la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică
nr.514-IV.01 din 23 noiembrie 2016
Insigna de membru al Comisiei Naţionale de Heraldică
Descriere
Insigna de membru reprezintă o insignă de piept, de metal, de formă rotundă, cu diametrul de 18 mm, cuprinzînd emblema Comisiei Naţionale de Heraldică (un scut heraldic de tip triunghiular, scartelat, roşu şi albastru, cu un baston de herald moldovean şi o cheie, încrucişate în săritoare, broşînd, ambele de aur; scutul este aşezat peste un prapur terminat în dublă coadă de rîndunică, alb, şi prins de o hampă cu acvilă cruciată în vîrf, de aur; prapurul este aşezat peste o cruce recruciată albastră; totul este înconjurat de un cadru gotic cu opt lobi, negru, ornamentat cu motive geometrice şi florale şi amplasat într-un scut rotund, de aur, în exerga căruia apare legenda cu litere gotice capitale negre: " REPUBLICA MOLDOVA COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ"), în smalturile ei proprii sau în întregime de culoarea metalului.
Pe revers, insigna este dotată cu un sistem de prindere de haină.
Imagine