BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Comisia Naţională de Heraldică \rDecizie nr.53-VI.01 din 11.11.2021 cu privire la înregistrarea unor însemne corporative ale Asociaţiei Obşteşti "Federaţia de Box din Republica Moldova" în Armorialul General al Republicii Moldova

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
11.11.2021

COMISIA NAŢIONALĂ DE HERALDICĂ

D E C I Z I E

cu privire la înregistrarea unor însemne corporative ale Asociaţiei

 Obşteşti "Federaţia de Box din Republica Moldova"

în Armorialul General al Republicii Moldova

nr. 53-VI.01  din  11.11.2021

 (în vigoare 11.11.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 315-324 art.1443 din 24.12.2021

* * *

În temeiul prevederilor art.6 alin.(8) din Legea cu privire la simbolurile publice,

Comisia Naţională de Heraldică

DECIDE:

1. Se înregistrează în Armorialul General al Republicii Moldova următoarele însemne corporative ale Asociaţiei Obşteşti "Federaţia de Box din Republica Moldova", aprobate prin Decizia Biroului Federal al Asociaţiei nr.24.1 din 16 iulie 2021:

a) stema (anexa nr.1);

b) emblema (anexa nr.2);

c) drapelul (anexa nr.3).

2. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Anexa nr.1

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.53-VI.01 din 11 noiembrie 2021

Stema

Asociaţiei Obşteşti

"Federaţia de Box din Republica Moldova"

Blazonare

În scut rombic cu unghiurile drepte, în câmp albastru, un disc de aur, încărcat cu o mănuşă de box de mâna dreaptă, în pal, văzută dinspre deget şi legată la încheietură, roşie.

Imagine

Anexa nr.2

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.53-VI.01 din 11 noiembrie 2021

Emblema

Asociaţiei Obşteşti

"Federaţia de Box din Republica Moldova"

Blazonare

Emblema reprezintă un scut heraldic de tip rombic cu unghiurile drepte, purtând, în câmp albastru, un disc de aur, încărcat în mijloc cu o mănuşă de box de mâna dreaptă, în pal, văzută dinspre deget şi legată la încheietură, roşie, iar în exergă cu legenda, cu litere capitale negre, pornind de la ora 7: "FEDERAŢIA DE BOX DIN REPUBLICA MOLDOVA".

Imagine

Anexa nr.3

la Decizia Comisiei Naţionale de Heraldică

nr.53-VI.01 din 11 noiembrie 2021

Drapelul

Asociaţiei Obşteşti

"Federaţia de Box din Republica Moldova"

Descriere

Drapelul reprezintă o pânză rectangulară (2:3) albastră, purtând în mijloc, într-o orlă de scut rombic cu unghiurile drepte, galbenă, stema Asociaţiei: în câmp albastru, un disc galben, încărcat cu o mănuşă de box de mâna dreaptă, în pal, văzută dinspre deget şi legată la încheietură, roşie.

Imagine