Comunicat nr.(10-13-02/1-3601)26 din 20.07.2000 privind modul de perfectare documentară a ajustării valorii impozabile a livrării impozabile, prevăzută prin art.98 al Codului fiscal
MINISTERUL FINANŢELOR
C O M U N I C A T
privind modul de perfectare documentară a ajustării valorii impozabile
a livrării impozabile, prevăzută prin art.98 al Codului fiscal
nr. (10-13-02/1-3601)26 din 20.07.2000
(în vigoare 14.09.2000)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.116-118 art.323 din 14.09.2000
* * *
Notă: Pe tot parcursul textului cuvintele "factura T.V.A" se substituie prin cuvintele "factura fiscală" conform Scrisorii Min. Fin. nr.(17-13-02/1-1741)23 din 10.04.2002
Inspectoratele Fiscale de Stat ale republicii
Prin art.98 al Codului fiscal este prevăzut, că valoarea impozabilă a livrării impozabile a mărfurilor, serviciilor, după livrarea şi achitarea lor, poate fi ajustată, cu condiţia prezentării documentelor de confirmare, dacă:
a) valoarea livrării impozabile, aprobată anticipat, s-a schimbat ca rezultat al schimbării preţurilor;
b) livrarea impozabilă a fost, în totalitate sau parţial, restituită subiectului impozabil care a efectuat livrarea;
c) valoarea impozabilă a livrării impozabile a fost redusă în urma acordării discontului pentru plata efectuată înainte de termen.
Dat fiind faptul că în procesul de activitate apar neclarităţi în privinţa reflectării ajustării valorii impozabile, Ministerul Finanţelor comunică următoarele.
Dacă, în cazul unor pricini obiective, la marfa livrată se modifică preţul de livrare (prin condiţiile contractului este prevăzută achitarea după realizare; lipsa calităţii stabilită prin contract etc.) atunci furnizorul şi cumpărătorul trebuie să întocmească Act, în care urmează a fi reflectat şi faptul modificării preţurilor.
În baza acestui Act furnizorul (subiect impozabil cu TVA) eliberează în adresa cumpărătorului factura fiscală (se anexează) cu reflectarea în ea a denumirii tuturor mărfurilor, la care au fost modificate preţurile şi sumele, care se determină ca diferenţa preţurilor (dintre preţurile iniţiale şi cele stabilite în rezultatul Actului).
Totodată, suma dată se indică cu sumele respective:
- la modificarea preţurilor prin majorarea lor cu semnul "+" (plus);
- la modificarea preţurilor prin micşorarea lor cu semnul "-" (minus).
În acelaşi timp, furnizorul reflectă operaţia dată în Registrul de evidenţă al livrărilor cu semnul indicat în factura fiscală.
Cumpărătorul, recepţionînd factura fiscală, efectuează înscrierile în registrul de evidenţă al procurărilor.
Referitor la corectările ce ţin de returnarea mărfii sau acordarea discontului, atunci perfectarea documentară se efectuează analogic.
Urmează de menţionat, că la returnarea mărfii în factura fiscală, eliberată de către furnizorul acestei mărfi, în locul diferenţei de preţuri se indică cu semnul "-" (minus) valoarea mărfii supuse returnării şi se efectuează înscrierea respectivă în Registrul de evidenţă al livrărilor. Cumpărătorul, efectuînd returnarea mărfii, la recepţionarea de la furnizor a facturii fiscale date efectuează în Registrul de evidenţă al procurărilor înregistrarea acestei sume cu semnul "-" (minus).
Actele privind revaloarea atît cît şi documentele ce ţin de returnarea mărfii trebuie să se păstreze la furnizor şi cumpărător în modul stabilit de legislaţia în vigoare, dar nu mai puţin de termenul prevăzut pentru păstrarea facturilor fiscale.
Exemplu.
Furnizorul "A" la data de 1.02.99 a efectuat livrare de mărfuri în valoare de 1200 lei şi a eliberat factura fiscală, în care a indicat valoarea fără TVA - 1000 lei, TVA - 200 lei. Respectiv datele facturii fiscale au fost reflectate în Registrul livrărilor ai înreprinderii în următorul mod.
| Numărul de ordine al facturii fiscale | Data eliberării facturii fiscale | Denumirea cumpărătorului | Descrierea succintă a livrării | Valoarea totală, fără TVA | Valoarea totală a TVA |
|
februarie |
|||||
| XXXX | 1.02.99 | SRL "B" | mărfuri | 1000 | 200 |
| .. | .. | .. | .. | .. | .. |
| .. | .. | .. | .. | .. | .. |
| Total pentru 02.99. | 80000 | 16000 | |||
Cumpărătorul "B", recepţionînd factura fiscală reflectă datele ei în Registrul de evidenţă al procurărilor:
| Numărul de ordine al facturii fiscale | Data recepţionării facturii fiscale | Denumirea cumpărătorului | Descrierea succintă a livrării | Valoarea totală, fără TVA | Valoarea totală a TVA |
|
februarie |
|||||
| XXXX | 1.02.99 | SRL "A" | mărfuri | 1000 | 200 |
| .. | .. | .. | .. | .. | .. |
| .. | .. | .. | .. | .. | .. |
| Total pentru 02.99. | 5000 | 1000 | |||
Cumpărătorul "B" luînd în consideraţie condiţiile contractului la data de 3.03.99 efectuează returnarea unei părţi a mărfii în valoare de 500 şi TVA - 100 lei. Valoarea mărfii returnate se calculează reieşind din preţul unui articol, reflectată în factura de expediţie şi factura fiscală. Analogic se determină suma impozitului aferent mărfii returnate. Perfectarea Actului privind returnarea mărfii încheiat între întreprinderea "A" şi întreprinderea "B" anticipează însăşi returnarea mărfii.
Pe faptul Actului perfectat furnizorul - întreprinderea "A" eliberează întreprinderii "B" factura de expediţie, factura fiscală şi efectuează înscrierea de ajustare în Registrul de livrări. Totodată, în Registrul de livrări se reflectă datele facturii de expediţie recepţionate de cumpărătorul "B".
| Numărul de ordine al facturii fiscale | Data eliberării facturii fiscale | Denumirea cumpărătorului | Descrierea succintă a livrării | Valoarea totală, fără TVA | Valoarea totală a TVA |
|
martie |
|||||
| .. | 1.03.99 | .. | .. | .. | .. |
| .. | 2.03.99 | .. | .. | .. | .. |
| XXXV | 3.03.99 | - | returnarea mărfurilor conform facturii fiscale nr.XXX din 1.02.99 | - 500 | - 100 |
Cumpărătorul - întreprinderea "B" recepţionînd factura fiscală de ajustare, efectuează înscrierea respectivă în Registrul de evidenţă al procurărilor.
| Numărul de ordine al facturii fiscale | Data recepţionării facturii fiscale | Denumirea cumpărătorului | Descrierea succintă a livrării | Valoarea totală, fără TVA | Valoarea totală a TVA |
|
martie |
|||||
| .. | 1.03.99 | .. | .. | .. | .. |
| .. | 2.03.99 | .. | .. | .. | .. |
| XXXV | 3.03.99 | - | returnarea mărfurilor conform facturii fiscale nr.XXX din 1.02.99 | - 500 | - 100 |
Cele expuse de adus la cunoştinţa contribuabililor.
| VICEMINISTRU AL FINANŢELOR | Nicolae LUCHIAN |
Chişinău, 20 iulie 2000. |
|
| Nr.(10-13-02/1-3601)26 |