Consiliul Interinstituţional de Supervizare al Republicii Moldova \rDecizie nr.19 din 05.03.2025 privind punerea în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale ale Uniunii Europene în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei
CONSILIUL INTERINSTITUŢIONAL DE SUPERVIZARE
AL REPUBLICII MOLDOVA
D E C I Z I E
privind punerea în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale ale
Uniunii Europene în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă
integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei
nr. 19 din 05.03.2025
(în vigoare 07.03.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.114-121 art. 2 din 07.03.2025
* * *
În conformitate cu prevederile art.11 alin.(7) din Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.28-31, art.45), cu modificările ulterioare, pentru asigurarea punerii în aplicare a Ordinului ministrului afacerilor externe nr.40-s-09 din 10 februarie 2025 cu privire la alinierea la măsurile restrictive internaţionale ale Uniunii Europene în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, cu modificările ulterioare (Decizia 2014/145/PESC din 17 martie 2014, cu modificările ulterioare), Consiliul interinstituţional de supervizare
DECIDE:
[Clauza de adoptare modificată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
1. Se dispune blocarea fondurilor şi a resurselor economice care aparţin, se află în proprietate, sunt deţinute sau controlate de persoanele fizice şi juridice, de entităţile şi organismele prevăzute în anexa la prezenta decizie (în continuare - subiecţi ai restricţiilor).
În cazul în care persoanele fizice de pe lista din anexă decedează pe parcursul aplicării măsurilor restrictive, numele persoanelor vizate se menţine pe lista respectivă, dacă eliminarea lor de pe listă ar prezenta un risc de subminare a obiectivelor măsurilor restrictive ale Uniunii Europene din cauza probabilităţii ca, în caz contrar, activele în cauză să fie utilizate pentru a finanţa războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei sau alte acţiuni care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.
2. Se interzice punerea fondurilor şi a resurselor economice la dispoziţia subiecţilor restricţiilor, precum şi utilizarea fondurilor şi a resurselor economice în beneficiul acestora.
3. În vederea punerii în aplicare a măsurilor de blocare a fondurilor şi a resurselor economice prevăzute la pct.1 şi 2:
3.1. entităţile raportoare prevăzute la art.4 alin.(1) din Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (în continuare - Legea nr.308/2017):
3.1.1. aplică măsuri de precauţie privind clienţii, similar celor prevăzute de Legea nr.308/2017, la identificarea subiecţilor restricţiilor în scopul blocării fondurilor şi a resurselor economice menţionate la art.28 alin.(1) din Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale (în continuare - Legea nr.25/2016). Totodată, pentru evitarea unor tentative de eludare a măsurilor restrictive internaţionale, entităţile raportoare aplică măsuri de precauţie sporită privind clienţii şi în cazul subiecţilor menţionaţi la art.6 alin.(1) din Legea nr.25/2016;
3.1.2. blochează fondurile şi resursele economice care se află în proprietate, sunt deţinute de subiecţii restricţiilor sau se află sub controlul direct sau indirect al acestora şi informează despre aceasta imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore, Serviciul Fiscal de Stat;
3.1.3. menţin măsurile de blocare până la recepţionarea deciziei Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu art.29 din Legea nr.25/2016;
3.2. Instituţia Publică Cadastrul Bunurilor Imobile, Agenţia Servicii Publice, Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi alte persoane juridice învestite cu drept de înregistrare/dispunere a bunurilor şi drepturilor, inclusiv asupra cotelor-părţi în capitalul social al persoanelor juridice, se vor abţine de la executarea oricăror activităţi care ar facilita transferul şi/sau convertirea acestora pentru subiecţii restricţiilor. Informaţia cu privire la acţiunile întreprinse în vederea executării prevederilor prezentului subpunct este transmisă Serviciului Fiscal de Stat imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore de la momentul identificării şi aplicării măsurii corespunzătoare;
3.3. în conformitate cu prevederile art.29 din Legea nr.25/2016, Serviciul Fiscal de Stat:
3.3.1. emite decizii de blocare a fondurilor şi a resurselor economice ale subiecţilor restricţiilor identificate sau notificate conform subpct. 3.1 sau conform art.23 şi 28 din Legea nr.25/2016;
3.3.2. informează autorităţile prevăzute la art.29 alin.(3) din Legea nr.25/2016 şi Consiliul interinstituţional de supervizare despre măsurile întreprinse în conformitate cu prevederile subpct. 3.3;
3.3.3. analizează periodic, dar nu mai rar de o dată pe an, măsura dispusă de blocare a fondurilor sau a resurselor economice şi o revocă, din oficiu sau la cerere, dacă constată că menţinerea acesteia nu se mai justifică, informând neîntârziat despre acest fapt Consiliul interinstituţional de supervizare.
4. Supravegherea punerii în aplicare de către entităţile raportoare prevăzute la art.4 alin.(1) din Legea nr.308/2017 a măsurilor stabilite la pct.1 şi 2 se realizează de către organele cu funcţii de supraveghere a entităţilor raportoare prevăzute la art.15 alin.(1) din Legea nr.308/2017 şi, respectiv, de către Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, pentru entităţile din aria sa de competenţă, conform legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului.
Supravegherea punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale de blocare a fondurilor de către persoanele fizice şi juridice care nu intră în sfera de competenţă a autorităţilor şi instituţiilor prevăzute pct.4, precum şi controlul punerii în aplicare a măsurilor restrictive internaţionale de blocare a resurselor economice se fac de către Serviciul Fiscal de Stat.
5. În exercitarea atribuţiilor sale în domeniul măsurilor restrictive internaţionale Serviciul de Informaţii şi Securitate:
5.1. informează Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Banca Naţională a Moldovei în cazul obţinerii unor informaţii despre pregătirea şi/sau aplicarea unor mecanisme de eludare a măsurilor prevăzute de prezenta decizie, care ar implica riscuri de derulare a unor tranzacţii prevăzute la subpct. 3.1, 3.2 şi 3.3;
5.2. elaborează şi aprobă, în termen proxim şi în funcţie de informaţiile de care dispune, lista persoanelor juridice în privinţa cărora există informaţii documentate că acestea se află sub controlul unui subiect al restricţiilor prevăzut în anexa la prezenta decizie sau sunt beneficiari efectivi ai acestuia şi o va comunica Serviciului Fiscal de Stat în vederea examinării oportunităţii de a adopta decizia de blocare a fondurilor sau a resurselor economice, în conformitate cu prevederile art.29 din Legea nr.25/2016.
6. Excepţiile privind blocarea fondurilor şi a resurselor economice:
6.1. Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice ori punerea la dispoziţie a anumitor fonduri sau resurse economice, după ce a constatat că fondurile sau resursele economice respective:
6.1.1. sunt necesare pentru a satisface nevoile de bază ale subiecţilor restricţiilor şi ale membrilor de familie care se află la întreţinerea persoanelor fizice respective, inclusiv plăţi necesare pentru achitarea unor cheltuieli pentru alimente, chirie sau rate ipotecare, medicamente şi tratamente medicale, impozite, prime de asigurare şi plata serviciilor de utilităţi publice;
6.1.2. sunt destinate exclusiv plăţii unor onorarii rezonabile şi rambursării cheltuielilor
suportate ca urmare a prestării unor servicii juridice;
6.1.3. sunt destinate exclusiv plăţii unor comisioane sau taxe aferente serviciilor de păstrare ori de gestionare curentă a unor fonduri sau a unor resurse economice indisponibilizate;
6.1.4. sunt necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiţia ca Serviciul Fiscal de Stat să informeze Consiliul interinstituţional de supervizare despre motivele în baza cărora consideră că ar trebui acordată o autorizaţie specifică cu cel puţin două săptămâni înainte de acordarea autorizaţiei; sau
6.1.5. urmează să fie plătite în sau dintr-un cont al unei misiuni diplomatice sau consulare ori al unei organizaţii internaţionale care beneficiază de imunităţi în conformitate cu dreptul internaţional, în măsura în care astfel de plăţi sunt destinate a fi utilizate în scopuri oficiale ale misiunii diplomatice sau consulare sau ale organizaţiei internaţionale;
6.1.6. sunt necesare pentru nevoile organizaţiilor intermediare finanţate de stat pentru politica culturală externă a statelor membre ale Uniunii Europene în Rusia;
[Pct.6.1.6 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
6.1.7. sunt necesare pentru programele de responsabilitate istorică ale statelor membre ale Uniunii Europene sau pentru sprijinirea minorităţilor etnice ale statelor membre ale Uniunii Europene în Rusia;
[Pct.6.1.7 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
6.2. Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice şi în situaţia în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
6.2.1. fondurile sau resursele economice fac obiectul unei hotărâri arbitrale, pronunţate înainte de data la care au fost aplicate măsurile restrictive faţă de subiecţii restricţiilor prevăzuţi în anexă, sau al unei hotărâri judecătoreşti ori decizii administrative executorii pe teritoriul Republicii Moldova, anterior sau ulterior datei respective;
6.2.2. fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru a satisface creanţele garantate printr-o hotărâre sau decizie menţionată la subpct. 6.2.1 ori a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre sau decizie, în limitele stabilite de normele legale ce reglementează drepturile persoanelor care au astfel de creanţe;
6.2.3. hotărârea sau decizia nu este în beneficiul unui subiect al restricţiilor prevăzut în anexă; şi
6.2.4. recunoaşterea hotărârii sau a deciziei nu contravine ordinii publice;
6.3. prin derogare de la punctele 1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate sau punerea la dispoziţie a anumitor fonduri sau resurse economice, dacă:
6.3.1. o autoritate judiciară sau administrativă a adoptat o decizie, în condiţiile prevăzute de lege, de a priva în interes public o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism inclus pe lista din anexă de fonduri sau resurse economice care aparţin, se află în proprietatea sau sunt controlate de persoana, entitatea sau organismul respectiv, cu condiţia ca despăgubirea plătită pentru o astfel de privare de fonduri sau resurse economice să fie îngheţată;
6.3.2. fondurile sau resurse economice sunt necesare pentru vânzarea sau utilizarea acţiunilor sau a activelor persoanelor juridice, ale entităţilor sau ale organismelor stabilite în Rusia, incluse pe lista din anexă, pentru a permite plata contraprestaţiei convenite de părţi sau pentru despăgubirea decisă de către o autoritate judiciară sau administrativă sau stabilită prin efectul legii, în contextul transferului obligatoriu al dreptului de proprietate sau al controlului de către guvernul Federaţiei Ruse. Prezentul subpunct nu se aplică fondurilor sau resurselor economice îngheţate deţinute de depozitarii centrali de titluri de valoare în sensul Regulamentului (UE) nr.909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului;
6.3.3. aceste fonduri sau resurse economice fac obiectul unei hotărâri arbitrale pronunţate după data la care subiectul restricţiilor a fost inclus în anexă, cu condiţia ca procedurile de arbitraj care au condus la hotărârea respectivă să fi fost iniţiate de subiectul respectiv al restricţiilor. O astfel de autorizaţie poate fi acordată în măsura în care hotărârea arbitrală se referă la atribuirea cheltuielilor aferente procedurilor de arbitraj, iar hotărârea arbitrală obligă la plata cheltuielilor respective partea care este o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism care nu este nici inclus pe listă, nici deţinut sau controlat de o persoană, o entitate sau un organism inclus pe listă supus măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2014/145/PESC sau care nu este resortisant rus şi nici stabilit în Rusia şi care nu este supus măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2014/512/PESC ori în Regulamentul (UE) nr.833/2014.
O astfel de autorizaţie se limitează la plata cheltuielilor aferente procedurilor de arbitraj, inclusiv, după caz, a taxelor şi cheltuielilor instanţei de arbitraj, a taxelor administrative ale instituţiei de arbitraj şi a costurilor juridice şi a altor costuri procedurale rezonabile suportate de partea adversă, astfel cum au fost stabilite de instanţa de arbitraj în legătură cu desfăşurarea procedurii de arbitraj. Aceasta nu se extinde la plata niciunor sume principale, daune-interese, dobânzi sau a altor sume legate de fondul cauzei acordate, atât timp cât măsurile restrictive sunt în vigoare;
[Pct.6.3.3 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
6.4. restricţiile menţionate la pct.1 nu împiedică subiecţii restricţiilor incluşi pe lista din anexă să efectueze plăţi datorate în temeiul unui contract sau al unui acord încheiat de către subiectul restricţiilor în cauză sau în baza unei obligaţii care a apărut înainte de data la care măsurile restrictive internaţionale au fost aplicate faţă de subiectul respectiv al restricţiilor, cu condiţia ca Serviciul Fiscal de Stat să fi stabilit că beneficiarul plăţii respective nu este, în mod direct sau indirect, un subiect al restricţiilor şi cu respectarea prevederilor art.31 din Legea nr.25/2016;
6.5. restricţiile menţionate la pct.1 nu împiedică creditarea conturilor blocate de către societăţile de investiţii, de către bănci şi alţi prestatori de servicii de plată care primesc fonduri transferate de terţi în contul subiectului restricţiei, cu condiţia ca toate aceste sume care sunt transferate în conturile respective să fie, de asemenea, blocate. Instituţiile respective informează, fără întârziere, Serviciul Fiscal de Stat cu privire la orice tranzacţie de acest tip;
6.6. restricţiile menţionate la pct.2 nu se aplică sumelor transferate în conturile blocate, care reprezintă:
6.6.1. dobânzi sau alte venituri generate de conturile respective;
6.6.2. plăţi datorate în baza unor contracte care au fost încheiate sau a unor obligaţii care au survenit anterior datei la care au fost aplicate măsurile restrictive internaţionale faţă de subiectul respectiv al restricţiilor; sau
6.6.3. plăţi datorate în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, a unor decizii administrative sau hotărâri arbitrale care sunt executorii pe teritoriul Republicii Moldova;
6.7. prevederile subpct. 6.6 se aplică cu condiţia ca orice astfel de dobânzi, venituri şi plăţi să rămână blocate pe conturile respective;
6.8. prin derogare de la pct.2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza plăţi către porturile maritime ale Crimeei pentru serviciile furnizate în Portul pescăresc Kerch, Portul comercial Yalta şi Portul comercial Evpatoria şi pentru serviciile furnizate de către Gosgidrografiya şi de către sucursalele Port-Terminal ale porturilor maritime ale Crimeei;
6.9. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate ce aparţin entităţilor care figurează la rubricile cu numerele 53, 54 şi 55 din secţiunea "Entităţi" din anexă sau punerea la dispoziţia respectivelor entităţi a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care Serviciul Fiscal de Stat le consideră adecvate şi după ce au stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru finalizarea, până la 24 august 2022, a operaţiunilor, a contractelor sau a altor acorduri, inclusiv a relaţiilor bancare corespondente, încheiate cu respectivele entităţi înainte de 23 februarie 2022;
6.10. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate ce aparţin entităţilor care figurează la rubricile cu numerele 79- 82 din secţiunea "Entităţi" din anexă sau punerea la dispoziţia entităţilor respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care Serviciul Fiscal de Stat le consideră adecvate şi după ce au stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru finalizarea, până la 9 octombrie 2022, a operaţiunilor, a contractelor sau a altor acorduri, inclusiv a relaţiilor bancare corespondente, încheiate cu entităţile respective înainte de 8 aprilie 2022;
6.11. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate sau punerea anumitor fonduri sau resurse economice la dispoziţia subiecţilor ai restricţiilor care figurează pe lista din anexă, după ce a stabilit că:
6.11.1. fondurile sau resursele economice sunt necesare pentru vânzarea şi transferul, până de 31 mai 2023 sau în termen de şase luni de la data includerii în anexă, luându-se în considerare data cea mai recentă, a drepturilor de proprietate asupra unei persoane juridice, a unei entităţi sau a unui organism stabilit în Uniune, în cazul în care respectivele drepturi de proprietate sunt deţinute direct sau indirect de către unul dintre subiecţii restricţiilor vizaţi în anexă; şi
6.11.2. încasările apărute în urma unei astfel de vânzări şi a unui astfel de transfer rămân îngheţate;
6.12. măsura restrictivă stabilită la pct.2 nu se aplică organizaţiilor şi agenţiilor care sunt evaluate pe piloni de către Uniunea Europeană şi cu care Uniunea Europeană a semnat un acord- cadru de parteneriat financiar în baza cărui organizaţiile şi agenţiile acţionează în calitate de parteneri umanitari ai Uniunii Europene, cu condiţia ca furnizarea fondurilor sau a resurselor economice să fie necesară în scopuri exclusiv umanitare în Ucraina;
6.13. în cazurile care nu intră sub incidenţa pct.6.12 şi prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate ori punerea la dispoziţie a anumitor fonduri sau resurse economice, cu condiţia ca furnizarea fondurilor sau a resurselor economice respective să fie necesară în scopuri exclusiv umanitare în Ucraina;
6.14. măsurile restrictive stabilite la pct.1 şi 2 nu se aplică fondurilor sau resurselor economice care sunt strict necesare pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice de către operatorii de telecomunicaţii din Uniunea Europeană, pentru furnizarea facilităţilor şi serviciilor asociate, necesare pentru exploatarea, întreţinerea şi securitatea unor astfel de servicii de comunicaţii electronice în Rusia, în Ucraina, în Uniunea Europeană, între Rusia şi Uniunea Europeană, şi între Ucraina şi Uniunea Europeană, precum şi pentru servicii de centru de date în Uniunea Europeană;
6.15. prin derogare de la măsurile restrictive stabilite la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor resurse economice îngheţate sau punerea la dispoziţie a anumitor fonduri sau resurse economice, ce aparţin entităţii care figurează la rubrica cu numărul 108 din secţiunea "Entităţi" din anexă, după ce a stabilit că fondurile sau resursele economice sunt necesare pentru finalizarea, până la 22 august 2023, a operaţiunilor, a contractelor sau a altor acorduri, inclusiv a relaţiilor bancare corespondente încheiate cu respectiva entitate înainte de 21 iulie 2022;
6.16. prin derogare de la măsurile restrictive stabilite la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor resurse economice îngheţate sau punerea la dispoziţie a anumitor fonduri sau resurse economice, ce aparţin entităţii care figurează la rubrica cu numărul 108 din secţiunea "Entităţi" din anexă, după ce au stabilit că fondurile sau resursele economice sunt necesare pentru finalizarea, până la 17 iunie 2023, a unei vânzări în curs şi a unui transfer de drepturi de proprietate, deţinute direct sau indirect de entitatea respectivă asupra unei persoane juridice, a unei entităţi sau a unui organism stabilit în Uniunea Europeană. Acest termen nu validează în mod retroactiv cesionările care nu respectă cerinţele necesare în temeiul prezentei decizii;
6.17. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor resurse economice îngheţate, după ce a stabilit că:
6.17.1. deblocarea unor astfel de resurse economice este necesară pentru prevenirea sau atenuarea urgentă a unui eveniment care ar putea avea un impact grav şi semnificativ asupra sănătăţii şi siguranţei umane sau asupra mediului; şi
6.17.2. încasările obţinute în urma deblocării unor astfel de resurse economice sunt îngheţate;
6.18. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate aparţinând entităţilor care figurează la rubricile cu numerele 53, 54 şi 55, 79-82, 108, 126, 127, 198, 199 şi 200, 214, 215 şi 270 din secţiunea "Entităţi" din anexă, sau punerea la dispoziţia entităţilor respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care Serviciul Fiscal de Stat le consideră adecvate şi după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru achiziţionarea, importul sau transportul produselor agricole şi alimentare, inclusiv al grâului şi îngrăşămintelor;
6.19. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat, în baza unei evaluări specifice efectuate, după necesitate, în comun cu SPCSB şi SIS şi de la caz la caz, poate autoriza, separat pentru fiecare tranzacţie relevantă, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate aparţinând persoanelor fizice care figurează în secţiunea "Persoane" din anexă, care, înainte de a fi incluse în anexă, deţineau un rol semnificativ în comerţul internaţional cu produse agricole şi alimentare, inclusiv comerţul cu grâu şi îngrăşăminte, sau punerea la dispoziţia persoanelor respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care Serviciul Fiscal de Stat le consideră adecvate şi după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau pentru exportul produselor agricole şi alimentare, inclusiv al grâului şi îngrăşămintelor, către ţări terţe pentru a aborda securitatea alimentară;
6.20. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate aparţinând entităţii care figurează la numărul 91 din secţiunea "Entităţi" din anexă sau punerea la dispoziţia entităţii respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care Serviciul Fiscal de Stat le consideră adecvate şi după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru finalizarea tranzacţiilor, inclusiv a vânzărilor care sunt strict necesare pentru lichidarea, până la 31 decembrie 2022, a unei asociaţiuni în participaţiune sau a unei construcţii juridice similare, încheiate înainte de 16 martie 2022, care implică o persoană juridică, o entitate sau un organism menţionat în anexa X la Decizia 2014/512/PESC;
6.21. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate aparţinând entităţii care figurează la numărul 101 din secţiunea "Entităţi" din anexă sau punerea la dispoziţia entităţii respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care Serviciul Fiscal de Stat le consideră adecvate şi după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru finalizarea, până la 7 ianuarie 2023, a operaţiunilor, a contractelor sau a altor acorduri care au fost încheiate cu entitatea respectivă sau care o implică pe aceasta în alt mod înainte de 3 iunie 2022;
6.22. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate aparţinând entităţilor care figurează la rubricile cu numerele 126 şi 127 din secţiunea "Entităţi" din anexă sau punerea la dispoziţia entităţilor respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care le consideră adecvate şi după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru încetarea, până la 17 iunie 2023, a operaţiunilor, a contractelor sau a altor acorduri, inclusiv a relaţiilor bancare corespondente, încheiate cu entităţile respective înainte de 16 decembrie 2022;
6.23. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate aparţinând entităţilor menţionate la rubricile cu numerele 198, 199 şi 200 din secţiunea "Entităţi" din anexă sau punerea la dispoziţia entităţilor respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care le consideră adecvate şi după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru încetarea, până la 26 august 2023, a operaţiunilor, a contractelor sau a altor acorduri, inclusiv a relaţiilor bancare corespondente, încheiate cu entităţile respective înainte de 25 februarie 2023 sau, în ceea ce priveşte entitatea menţionată la rubrica cu numărul 198 din secţiunea "Entităţi" din anexă, tranzacţii vizând plata de fonduri de către organizaţia Jewish Claims Conference (Conferinţa privind pretenţiile materiale ale evreilor) către beneficiari din Federaţia Rusă până la 31 decembrie 2024, indiferent de momentul în care respectivele operaţiuni, contracte sau alte acorduri au fost încheiate;
6.24. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate, care aparţin entităţilor menţionate la rubricile cu numerele 82 şi 101 din secţiunea "Entităţi" din anexă, sau punerea la dispoziţia entităţilor respective a anumitor fonduri sau resurse economice, după ce a stabilit că:
6.24.1. astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru cesiunea sau transferul de titluri de valoare de către o entitate stabilită în Uniunea Europeană, controlată în prezent sau anterior de către entitatea menţionată la rubrica cu numărul 82 din secţiunea "Entităţi" din anexă;
6.24.2. o astfel de cesiune sau un astfel de transfer se finalizează până la 31 decembrie 2023; şi
6.24.3. o astfel de cesiune sau un astfel de transfer se efectuează în baza unor operaţiuni, contracte sau a altor acorduri încheiate cu entităţile menţionate la rubricile cu numerele 82 şi 101 din secţiunea "Entităţi" din anexă, înainte de 3 iunie 2022;
6.25. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fisc de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate, care aparţin entităţii care figurează la rubrica cu numărul 190 din secţiunea "Entităţi" din anexă, sau punerea la dispoziţia entităţii respective a anumitor fonduri sau resurse economice, după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru încetarea, până la 26 august 2023, a operaţiunilor, a contractelor sau a altor acorduri încheiate cu entitatea respectivă sau care o implică în alt mod, înainte de 25 februarie 2023;
6.26. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate, aparţinând persoanei fizice care figurează la rubrica cu numărul 695 din secţiunea "Persoane" din anexă, sau punerea la dispoziţia persoanei fizice respective sau a unei entităţi deţinute de aceasta a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care Serviciul Fiscal de Stat le consideră adecvate şi după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru finalizarea tranzacţiilor, inclusiv a vânzărilor, care sunt strict necesare pentru lichidarea, până la 31 august 2023, a unei asociaţiuni în participaţiune sau a unei construcţii juridice similare, instituite în Rusia împreună cu persoana fizică respectivă sau împreună cu o entitate deţinută de aceasta înainte de 28 februarie 2022;
6.27. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza conversia, până la 24 decembrie 2023, de către resortisanţi sau rezidenţi ai unui stat membru sau de către o entitate stabilită în Uniunea Europeană, a unui certificat de depozit cu un activ-suport rusesc deţinut în entitatea desemnată la rubrica cu numărul 101 din secţiunea "Entităţi" din anexă, în scopul vânzării activului-suport în cauză, precum şi punerea la dispoziţia entităţii respective din Rusia a unor fonduri legate de conversia certificatului de depozit şi de vânzarea activului-suport în cauză, direct sau indirect, în condiţii pe care autorităţile competente le consideră adecvate şi după ce s-a stabilit că:
6.27.1. certificatul de depozit a fost emis înainte de 3 iunie 2022;
6.27.2. cererea relevantă de autorizare este transmisă până la 24 septembrie 2023;
6.27.3. titularul certificatului de depozit este în măsură să demonstreze că o astfel de conversie este necesară pentru vânzarea activului-suport;
6.27.4. vânzarea activului-suport respectă interdicţia prevăzută în Decizia 2014/512/PESC a Consiliului Uniunii Europene, inclusiv în art.1 şi 1d din respectiva decizie;
6.27.5. niciun fond nu va fi pus la dispoziţia vreunei alte entităţi desemnate în anexă;
6.28. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate care aparţin, sunt în proprietatea, sunt deţinute sau sunt controlate de un subiect al restricţiilor inclus pe lista din anexă ori prestarea de servicii către o astfel de persoană fizică sau juridică, entitate sau organism, în condiţiile pe care le consideră adecvate şi după ce a stabilit că acest lucru este strict necesar pentru înfiinţarea, certificarea sau pentru evaluarea unei bariere de protecţie care:
6.28.1. elimină controlul exercitat de către un subiect al restricţiilor, inclus în anexă, asupra activelor unei persoane juridice, a unei entităţi sau a unui organism neinclus în anexă, care este înregistrat sau constituit în temeiul dreptului intern al unui stat membru şi pe care subiectul restricţiilor, inclus pe listă, îl deţine sau îl controlează; şi
6.28.2. asigură faptul că subiectul restricţiilor inclus în anexă nu mai obţine niciun beneficiu de pe urma fondurilor sau resurselor economice;
6.29. măsurile restrictive stabilite la pct.1 şi 2 nu se aplică fondurilor sau resurselor economice necesare pentru furnizarea serviciilor de pilotaj care sunt necesare din motive de siguranţă maritimă;
6.30. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate care aparţin entităţilor înscrise la rubricile cu numerele 56, 270, 579 şi 726 din secţiunea ŤB. Entităţiť din anexă, în condiţiile pe le consideră adecvate şi după ce a stabilit că:
6.30.1 o astfel de autorizaţie este necesară pentru a permite o plată datorată de entităţile înscrise la rubricile cu numerele 56, 270, 579 şi 726 din secţiunea ŤB. Entităţiť din anexă către o entitate stabilită în Uniunea Europeană, într-o ţară membră a Spaţiului Economic European, în Elveţia sau într-o ţară parteneră, astfel cum figurează pe lista din anexa VII la Decizia 2014/512/PESC a Consiliului Uniunii Europene, sau către un resortisant sau rezident al unui stat membru, al unei ţări membre a Spaţiului Economic European, al Elveţiei sau al unei ţări partenere, astfel cum figurează pe lista din anexa VII la Decizia 2014/512/PESC a Consiliului Uniunii Europene; şi
6.30.2. o astfel de plată constituie contragaranţia financiară sau beneficiul acordat în urma materializării unui risc şi nu încalcă măsurile restrictive stabilite la pct.2;
[Pct.6.30 modificat prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
[Pct.6.30 modificat prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.33 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]
6.301. Prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice indisponibilizate care aparţin subiecţilor restricţiilor care figurează pe lista din anexă în temeiul art.2 alin.(1) lit.(k) din Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 sau punerea la dispoziţia persoanelor fizice sau juridice, a entităţilor sau a organismelor respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care autorităţile competente le consideră adecvate şi după ce au stabilit că:
6.301.1. o astfel de deblocare sau punere la dispoziţie de fonduri sau resurse economice este necesară pentru a permite ca o plată datorată de subiecţii restricţiilor care figurează pe lista din anexă în temeiul art.2 alin.(1) lit.(k) din Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 sau de un furnizor de asigurări ca urmare a unui risc pentru care poartă răspundere subiecţii restricţiilor care figurează pe lista din anexă în temeiul art.2 alin.(1) lit.(k) din Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 să fie efectuată către o entitate stabilită în Uniunea Europeană, într-o ţară membră a Spaţiului Economic European, în Elveţia sau într-o ţară parteneră cuprinsă în lista din anexa VII la Decizia 2014/512/PESC sau către un resortisant sau rezident al unui stat membru, al unei ţări membre a Spaţiului Economic European, al Elveţiei sau al unei ţări partenere cuprinse în lista din anexa VII la Decizia 2014/512/PESC, care nu figurează pe lista din anexă; şi
6.301.2. o astfel de plată constituie contragaranţia financiară sau beneficiul acordat în urma materializării unui risc pentru care poartă răspundere subiecţii restricţiilor care figurează pe lista din anexă în temeiul art.2 alin.(1) lit.(k) din Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014;
6.301.3. subiecţi ai restricţiilor care figurează pe lista din anexă în temeiul art.2 alin.(1) lit.(k) din Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 sunt persoane fizice sau juridice, entităţi sau organisme care deţin, controlează, gestionează sau exploatează nave care transportă ţiţei, produse petroliere sau produse minerale originare din Rusia sau exportate din Rusia şi recurg la practici de transport maritim ilegale şi cu risc ridicat, astfel cum se prevede în Rezoluţia A.1192(33) a Adunării Generale a Organizaţiei Maritime Internaţionale, sau care oferă în alt mod sprijin material, tehnic sau financiar pentru exploatarea unor astfel de nave.
[Pct.6.301 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
6.31. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice indisponibilizate sau punerea anumitor fonduri sau resurse economice la dispoziţia persoanelor care figurează la poziţiile cu numerele 92, 694, 719, 721, 881 şi 920 din secţiunea "Persoane" din anexă, după ce a stabilit că:
6.31.1. fondurile sau resursele economice sunt necesare pentru vânzarea şi transferul, până la 30 iunie 2025, al drepturilor de proprietate deţinute direct sau indirect de una dintre persoanele respective într-o persoană juridică, o entitate sau un organism stabilit în Uniunea Europeană; şi
6.31.2. încasările rezultate în urma unei astfel de vânzări şi a unui astfel de transfer sunt blocate;
[Pct.6.31 în redacţia Deciziei Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
6.32. prin derogare de la pct.1 şi 2, autorităţile competente ale unui stat membru pot autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate, care aparţin entităţii menţionate la rubrica 333 din secţiunea "Entităţi" din anexă, sau punerea la dispoziţia entităţii respective a anumitor fonduri sau resurse economice, după ce a stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru încetarea, până la 19 iunie 2024, a contractelor încheiate cu entitatea respectivă înainte de 18 decembrie 2023;
6.33. Prin derogare de la pct.1 şi 2 şi cu condiţia ca fondurile în cauză să fi fost blocate ca urmare a implicării unui subiect al restricţiilor inclus pe lista din anexa la prezenta decizie sau a unei persoane juridice deţinute sau controlate de un subiect al restricţiilor care figurează în lista din anexa respectivă, acţionând în calitate de bancă intermediară în cursul unui transfer al fondurilor respective către Uniunea Europeană din Federaţia Rusă, dintr-o ţară terţă sau din Uniune, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, deblocarea anumitor fonduri, după ce va stabili că transferul unor astfel de fonduri:
[Pct.6.33 în redacţia Deciziei Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
6.33.1. se efectuează între două persoane fizice sau juridice, entităţi sau organisme care nu sunt incluse pe lista din anexă;
6.33.2. se efectuează utilizând conturi deschise la instituţii de credit sau la alte instituţii financiare care nu sunt incluse pe lista din anexă; şi
6.33.3. nu încalcă măsurile restrictive stabilite la pct.2;
6.33.4. excepţiile stabilite la subpunctul 6.33 nu se aplică fondurilor sau resurselor economice îngheţate, deţinute de depozitarii centrali de titluri de valoare, în sensul Regulamentului (UE) nr.909/2014;
6.34. Prin derogare de la pct.1 şi 2 şi cu condiţia ca plata în cauză să fi fost blocată ca urmare a unui transfer către Uniunea Europeană din Federaţia Rusă, dintr-o ţară terţă sau din Uniune, iniţiat prin intermediul sau de către un subiect al restricţiilor inclus pe lista din anexa la prezenta decizie, sau prin intermediul sau de către o persoană juridică deţinută sau controlată de un subiect al restricţiilor care figurează în lista din anexa respectivă, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, deblocarea plăţii respective, după ce au stabilit că transferul sau plata respectivă:
[Pct.6.34 în redacţia Deciziei Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
6.34.1. are loc între două persoane fizice sau juridice, entităţi sau organisme care nu sunt incluse pe lista din anexă;
6.34.2. nu încalcă măsurile restrictive stabilite la pct.2;
6.34.3. excepţiile stabilite la subpct. 6.34 nu se aplică fondurilor sau resurselor economice îngheţate, deţinute de către depozitarii centrali de titluri de valoare, în sensul Regulamentului (UE) nr.909/2014;
6.34.4. beneficiarii unui transfer pot fi numai resortisanţi ai unui stat membru, ai unei ţări membre a Spaţiului Economic European sau ai Elveţiei sau persoane fizice care deţin un permis de şedere temporară sau permanentă într-un stat membru, într-o ţară membră a Spaţiului Economic European sau în Elveţia;
6.34.5. în temeiul subpct. 6.34 se pot acorda autorizaţii pentru fiecare solicitant;
6.35. prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate, în condiţiile pe care le consideră adecvate, să autorizeze eliberarea soldurilor de numerar blocate de un depozitar central de titluri de valoare, în sensul Regulamentului (UE) nr.909/2014, şi atribuibile entităţii menţionate la rubrica cu numărul 101 din secţiunea "Entităţi" din anexă sau oricărei alte entităţi menţionate în secţiunea respectivă, după ce a stabilit că:
6.35.1. depozitarul central de titluri de valoare în cauză are unul sau mai multe conturi deschise la entitatea menţionată la rubrica cu numărul 101 din secţiunea "Entităţi" din anexă;
6.35.2. entitatea menţionată la rubrica cu numărul 101 din secţiunea "Entităţi" din anexă sau o altă entitate menţionată în secţiunea respectivă are unul sau mai multe conturi deschise la depozitarul central de titluri de valoare care deţine soldul de numerar ce urmează să fie deblocat;
6.35.3. entitatea menţionată la rubrica cu numărul 101 din secţiunea "Entităţi" din anexă a debitat, în temeiul unei legi, al unui decret, al unei reglementări, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unei decizii administrative ori al oricărei alte măsuri, din contul sau conturile menţionate la subpct. 6.35.1, o sumă atribuibilă, direct sau indirect, Federaţiei Ruse, fără acordul prealabil al depozitarului central de titluri de valoare în cauză;
6.35.4. soldul de numerar deblocat se utilizează de către depozitarul central de titluri de valoare în cauză pentru îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor legale faţă de participanţi şi nu depăşeşte suma debitată menţionată la subpct. 6.35.3; şi
6.35.5. soldul de numerar eliberat nu se pune la dispoziţie cu încălcarea măsurilor restrictive stabilite în pct.2;
6.351. Prin derogare de la pct.2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate, plăţi către entitatea care figurează la poziţia cu numărul 265 din secţiunea ŤB. Entităţiť din anexă, pentru bunuri şi servicii care pot fi furnizate numai de entitatea respectivă şi care sunt necesare pentru exploatarea, întreţinerea sau repararea garniturilor de metrou folosite pe linia 3 a metroului din Budapesta, livrate de Metrowagonmash în 2018 şi pe liniile 1, 2 şi 4 ale metroului din Sofia, livrate de Metrowagonmash înainte de 2017;
[Pct.6.351 în redacţia Deciziei Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
[Pct.6.351 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
6.352. Prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri indisponibilizate care aparţin entităţii înscrise la rubrica cu numărul 639 din secţiunea «B. Entităţi» din anexa sau punerea la dispoziţia entităţii respective a anumitor resurse economice, în condiţiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că astfel de fonduri şi resurse economice sunt strict necesare pentru a facilita o reducere semnificativă a volumului importurilor de ţiţei rusesc sau a dependenţei de aceste importuri şi cu condiţia ca respectiva deblocare a fondurilor sau punerea la dispoziţie a resurselor economice să fie finalizată înainte de 24 octombrie 2026;
[Pct.6.352 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
6.353. Prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice indisponibilizate care aparţin entităţii înscrise la poziţia 692 din secţiunea “Entităţi” din anexa la prezenta decizie sau punerea la dispoziţia entităţii respective a anumitor fonduri sau resurse economice, în condiţiile pe care le consideră adecvate, după ce au stabilit că astfel de fonduri sau resurse economice sunt strict necesare pentru:
6.353.1. încetarea, până la 31 decembrie 2026, a operaţiunilor, a contractelor şi a altor acorduri încheiate cu entitatea înscrisă la poziţia 692 înainte de 23 aprilie 2026, cu condiţia ca deblocarea sau punerea la dispoziţie a fondurilor sau a resurselor economice să se încheie până la 31 decembrie 2026; sau
6.353.2. achiziţionarea de către industrie a unor componente critice fabricate de entitatea respectivă şi plata corespunzătoare către aceasta, pentru a permite tranziţia către surse de aprovizionare alternative, cu condiţia ca deblocarea sau punerea la dispoziţie a fondurilor sau a resurselor economice să se încheie până la 16 martie 2027.
[Pct.6.353 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
6.354. Prin derogare de la pct.1 şi 2, Serviciul Fiscal de Stat poate autoriza, în condiţiile pe care le consideră adecvate:
6.354.1. cesiunea sau transferul de acţiuni, participaţii sau alte instrumente de capital de către o instituţie de credit stabilită în Uniunea Europeană sau Republica Moldova către o entitate stabilită în Uniunea Europeană sau Republica Moldova care, înainte de un astfel de transfer, este deţinută minoritar, în mod direct sau indirect, individual sau în comun, de cel puţin una dintre cele două persoane care figurează pe listă la poziţiile 674 şi 675 din secţiunea «Persoane» din anexa la prezenta decizie, în cazul în care transferul ar duce la o creştere a participaţiilor în entitatea respectivă ale cel puţin uneia dintre cele două persoane, după ce s-a stabilit că o astfel de cesiune sau transfer are loc pe baza unui drept de opţiune de vânzare convenit prin contract şi exercitat în mod corespunzător înainte de 28 februarie 2022, dar neactivat încă la data intrării în vigoare a prezentei derogări, cu condiţia ca orice acţiune sau participaţie a persoanelor respective, inclusiv cele datorate unei creşteri a participaţiilor în urma transferului, să fie îngheţate;
6.354.2. deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice îngheţate ori punerea la dispoziţie a anumitor fonduri sau resurse economice care, în mod direct sau indirect, individual sau în comun, aparţin, se află în proprietatea, în posesia sau sub controlul cel puţin uneia dintre cele două persoane care figurează pe listă la poziţiile 674 şi 675 din secţiunea «Persoane» din anexă sau al oricărei entităţi în care aceste persoane deţin, în mod direct sau indirect, proprietatea, controlul sau diferite participaţii, sau a fondurilor sau resurselor economice care se află în proprietatea, în posesia sau sub controlul acestor persoane în cadrul entităţilor sau al instituţiilor de credit enumerate la rubricile cu numerele 198 sau 270 în secţiunea «Entităţi» din anexă, după ce au stabilit că:
6.354.2.1. o astfel de deblocare sau punere la dispoziţie de fonduri sau resurse economice se efectuează cu unicul scop de a permite contrapărţii să îşi îndeplinească obligaţia de plată datorată unei instituţii de credit stabilite în Uniunea Europeană sau în Republica Moldova în temeiul unui drept de opţiune de vânzare convenit prin contract şi exercitat în mod corespunzător înainte de 28 februarie 2022, dar neactivat încă la data intrării în vigoare a prezentei derogări;
6.354.2.2. fondurile sau resursele economice deblocate sau puse la dispoziţie sunt transferate direct instituţiei de credit stabilite în Uniunea Europeană sau în Republica Moldova pentru îndeplinirea unei astfel de obligaţii contractuale; şi
6.354.2.3. instituţia de credit stabilită în Uniunea Europeană sau în Republica Moldova căreia i se varsă contraprestaţia nu este o persoană, o entitate sau un organism care figurează pe lista din anexă.
[Pct.6.354 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
6.355. Pct. 1 nu se aplică fondurilor sau resurselor economice ale JSC Russian Railways (Căile Ferate Ruse) care sunt necesare pentru transportul feroviar de mărfuri sau de persoane sau pentru furnizarea infrastructurii feroviare aferente de către JSC Russian Railways între Rusia şi Uniunea Europeană, prin Uniunea Europeană, între oblastul Kaliningrad şi Rusia sau în interiorul Rusiei, şi nici fondurilor sau resurselor economice ale JSC Russian Railways care sunt necesare pentru furnizarea de servicii legate de funcţionarea, întreţinerea sau securitatea unui astfel de transport feroviar.
[Pct.6.355 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
6.356. Pct. 2 nu se aplică punerii la dispoziţia JSC Russian Railways de fonduri sau resurse economice care sunt necesare pentru transportul feroviar de mărfuri sau de persoane sau pentru furnizarea infrastructurii feroviare aferente de către JSC Russian Railways între Rusia şi Uniunea Europeană, prin Uniunea Europeană, între oblastul Kaliningrad şi Rusia sau în interiorul Rusiei, şi nici punerii la dispoziţia JSC Russian Railways de fonduri sau resurse economice care sunt necesare pentru furnizarea de servicii legate de funcţionarea, întreţinerea sau securitatea unui astfel de transport feroviar.
[Pct.6.356 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
6.357. Pct. 1 şi 2 nu se aplică fondurilor sau resurselor economice care aparţin entităţilor enumerate la poziţiile 975, 976 şi 977 de la rubrica «Entităţi» din anexa I, se află în proprietatea sau posesia lor ori sunt controlate de acestea, sau punerii la dispoziţie de fonduri sau resurse economice, în mod direct sau indirect, către entităţile respective sau în beneficiul acestora, cu condiţia ca fondurile sau resursele economice respective să fie strict necesare în ceea ce priveşte proiectul Paks II pentru activităţile necesare pentru crearea, exploatarea, întreţinerea, aprovizionarea cu combustibil, retratarea combustibilului şi asigurarea securităţii capacităţilor nucleare civile, precum şi pentru continuarea proiectării, a construcţiei şi a dării în exploatare necesare pentru finalizarea instalaţiilor nucleare civile din cadrul proiectului respectiv.
[Pct.6.357 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
6.36. pentru obţinerea excepţiilor menţionate la subpct. 6.1-6.357, orice subiect al restricţiilor poate adresa, în scris, o cerere către Serviciul Fiscal de Stat, însoţită de toate documentele relevante care demonstrează întrunirea condiţiilor pentru acordarea excepţiei solicitate;
[Pct.6.36 modificat prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
6.37. pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor necesare privind acordarea excepţiilor stabilite la subpct. 6.3 şi subpct 6.8-6.35, Serviciul Fiscal de Stat poate solicita suportul Serviciului de Informaţii şi Securitate şi al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor;
6.38. Serviciul Fiscal de Stat decide asupra acordării excepţiei solicitate după obţinerea avizului Ministerului Afacerilor Externe. Avizul Ministerului Afacerilor Externe este transmis în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării din partea Serviciului Fiscal de Stat;
6.39. răspunsul la cererea adresată pentru acordarea excepţiilor se comunică solicitantului de către Serviciul Fiscal de Stat, în scris, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia. În cazul în care se solicită o excepţie pentru satisfacerea unor nevoi esenţiale sau pentru motive umanitare, răspunsul se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii;
6.40. în cazul în care Serviciul Fiscal de Stat autorizează deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice, autorizaţia este strict limitată la scopul pentru care a fost acordată şi, exclusiv, la subiecţii restricţiilor vizaţi în mod direct de aceasta;
6.41. Nu se dă curs niciunei cereri în legătură cu niciun contract sau tranzacţie a căror executare a fost afectată, direct sau indirect, în totalitate sau parţial, de măsurile impuse prin prezenta decizie, inclusiv cererilor de despăgubire sau oricăror alte cereri de acest tip, cum ar fi cererea de compensare sau cererea în temeiul unei garanţii, în special unei cereri de prelungire sau de plată a unei obligaţiuni, a unei garanţii sau a unei contragaranţii, în special a unei garanţii financiare sau a unei contragaranţii financiare, indiferent de forma acesteia, prezentate de:
6.41.1. subiecţi ai restricţiilor desemnaţi, incluşi pe listele din anexă;
6.41.2. orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism care acţionează prin intermediul sau în numele unuia dintre subiecţii restricţiilor menţionaţi la subpct. 6.41.1;
6.41.3. orice persoană fizică dintr-o ţară terţă şi orice persoană juridică, entitate sau organism stabilit într-o ţară terţă, cu excepţia ţărilor partenere care figurează în lista din anexa
VII la Decizia 2014/512/PESC, care pun la dispoziţia persoanelor, entităţilor sau organismelor menţionate la subpct. 6.41.1 şi 6.41.2 fonduri sau resurse economice a căror punere la dispoziţie este interzisă în temeiul în Decizia 2014/145/PESC şi al Regulamentului (UE) nr.269/2014;
[Pct.6.41.3 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
[Pct.6.41 în redacţia Deciziei Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
6.42. Subpct. 6.41 nu aduce atingere dreptului subiecţilor restricţiilor la controlul jurisdicţional al legalităţii neexecutării obligaţiilor contractuale, în conformitate cu prezenta decizie.
[Pct.6.42 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
6.421. Nu se recunoaşte, nu se pune în aplicare şi nu se execută pe teritoriul Republicii Moldova nicio ordonanţă, niciun ordin, nicio măsură reparatorie, nicio hotărâre judecătorească sau altă decizie a unei instanţe ori hotărâre administrativă pronunţată în temeiul articolului 248.1 sau al articolului 248.2 din Codul de procedură de arbitraj al Federaţiei Ruse sau al legislaţiei ruse echivalente ori pronunţată de o instanţă sau autoritate rusă în temeiul oricărei alte legi ruse, prin care o persoană menţionată la articolul 17 litera (c) sau (d) din Regulamentul (UE) nr.269/2014 este declarată responsabilă, fie în temeiul răspunderii contractuale sau delictuale, fie în baza oricărui alt temei juridic, sau prin care se dă curs, în mod direct sau indirect, oricărei cereri, oricărui drept sau oricărei pretinse obligaţii împotriva unei astfel de persoane, inclusiv în contextul insolvenţei, falimentului, restructurării sau al unor proceduri similare, în legătură cu orice contract sau tranzacţie a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, integral sau parţial, de măsurile impuse în temeiul prezentei decizii.
6.421.1. Persoanele menţionate la articolul 17 litera (c) sau (d) din Regulamentul (UE)
nr.269/2014 sunt persoane, aflate în interiorul sau în afara teritoriului Uniunii Europene, care sunt resortisanţi ai unui stat membru şi persoane juridice, entităţi sau organism, aflate în interiorul sau în afara teritoriului Uniunii Europene, care sunt înregistrate sau constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru;
[Pct.6.421 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
6.43. Serviciul Fiscal de Stat informează neîntârziat Consiliul interinstituţional de supervizare despre acordarea excepţiilor prevăzute la pct.6.
[Pct.6.43 introdus prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
7. Se aplică interdicţii de intrare, de tranzitare, de şedere şi de aflare pe teritoriul Republicii Moldova faţă de persoanele fizice, conform anexei.
8. Ministerul Afacerilor Interne va asigura aplicarea restricţiilor menţionate la pct.7, supravegherea privind implementarea măsurilor restrictive respective şi informarea Consiliului interinstituţional de supervizare despre măsurile întreprinse pentru punerea în aplicare a acestora.
9. Excepţiile privind aplicarea restricţiilor de călătorie:
9.1. restricţiile menţionate la pct.7 nu se aplică persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova;
9.2. prevederile pct.7 nu aduc atingere cazurilor în care Republicii Moldova îi revine o obligaţie de drept internaţional, şi anume:
9.2.1. în calitate de ţară-gazdă a unei organizaţii internaţionale interguvernamentale;
9.2.2. în calitate de ţară-gazdă a unei conferinţe internaţionale, convocate de Organizaţia Naţiunilor Unite sau desfăşurate sub auspiciile acesteia;
9.2.3. în temeiul unui acord multilateral care conferă privilegii şi imunităţi;
9.3. excepţiile de la restricţiile impuse în temeiul pct.7 pot fi acordate în cazul în care deplasarea subiectului restricţiilor se justifică din motive umanitare urgente sau se efectuează în scopul participării la reuniuni interguvernamentale şi la reuniuni promovate sau găzduite de către Uniunea Europeană sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură preşedinţia OSCE, în cazul în care se poartă un dialog politic care vizează direct promovarea obiectivelor de politică ale măsurilor restrictive, inclusiv sprijinirea integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi a independenţei Ucrainei;
9.4. de asemenea, pot fi acordate derogări de la măsurile impuse în temeiul pct.7 şi în cazul în care intrarea sau tranzitul este necesar pentru îndeplinirea unor proceduri judiciare, inclusiv a procedurilor de predare şi extrădare.
10. Pentru obţinerea excepţiilor menţionate la subpct. 9.2, 9.3 şi 9.4, orice subiect al restricţiilor de călătorie poate adresa, în scris, o cerere către Ministerul Afacerilor Interne, însoţită de toate documentele relevante ce confirmă scopul şi circumstanţele deplasării subiectului restricţiilor.
11. Ministerul Afacerilor Interne decide asupra acordării excepţiei solicitate după obţinerea avizelor Ministerului Afacerilor Externe şi ale Serviciului de Informaţii şi Securitate. Avizele menţionate se transmit în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării din partea Ministerului Afacerilor Interne.
12. Răspunsul la cererea adresată, potrivit pct.10, se comunică, în scris, solicitantului de către Ministerul Afacerilor Interne, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia. În cazul în care se solicită o excepţie pentru satisfacerea unor nevoi esenţiale sau pentru motive umanitare, răspunsul se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii.
13. În cazul în care Ministerul Afacerilor Interne autorizează intrarea, tranzitarea, şederea sau aflarea pe teritoriul Republicii Moldova a unor subiecţi ai restricţiilor, autorizaţia este strict limitată la scopul pentru care a fost acordată şi, exclusiv, la persoanele vizate în mod direct de aceasta.
14. Ministerul Afacerilor Interne informează neîntârziat Consiliul interinstituţional de supervizare despre acordarea excepţiilor menţionate la pct.9.
15. Serviciul de Informaţii şi Securitate va elabora, în termen proxim şi în funcţie de informaţia de care dispune, lista persoanelor fizice şi juridice în privinţa cărora există probe şi informaţii documentate că sunt asociate subiecţilor restricţiilor, prevăzuţi în anexă, şi va întreprinde acţiunile subsecvente stabilite la art.6 din Legea nr.25/2016.
16. Pentru identificarea, prevenirea şi evitarea activităţilor sau a tranzacţiilor care urmăresc eludarea măsurilor restrictive internaţionale, prevăzute la pct.1 şi 2, instituţiile şi autorităţile publice cu competenţe în domeniu vizat întreprind măsurile necesare, în conformitate cu art.6 din Legea nr.25/2016.
17. Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice informează Consiliul interinstituţional de supervizare cu privire la situaţiile considerate ca fiind o încălcare a măsurilor restrictive internaţionale aplicate prin prezenta decizie.
18. Ca urmare a recepţionării informaţiilor menţionate la pct.17, Consiliul interinstituţional de supervizare va sesiza organele de drept cu privire la cazurile de încălcare a măsurilor restrictive prevăzute de prezenta decizie.
19. Autorităţile şi instituţiile publice pot sesiza direct organele de drept cu privire la cazurile de încălcare a măsurilor restrictive prevăzute de prezenta decizie. În aceste cazuri, copia sesizării se transmite pe adresa Consiliului interinstituţional de supervizare.
20. Autorităţile şi instituţiile publice abilitate prin prezenta decizie informează Consiliul interinstituţional de supervizare semestrial, precum şi la solicitare, despre acţiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a măsurilor restrictive prevăzute în prezenta decizie, precum şi, neîntârziat, despre dificultăţile de aplicare identificate.
21. Consiliul interinstituţional de supervizare, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, informează instituţiile relevante ale Uniunii Europene despre acţiunile întreprinse pe plan intern şi despre dificultăţile de aplicare a măsurilor restrictive.
22. Ţinerea în evidenţă a măsurilor restrictive prevăzute în prezenta decizie se face cu respectarea prevederilor legale privind protecţia şi prelucrarea datelor cu caracter personal. În cazul în care această posibilitate nu este prevăzută de prevederile legale speciale ce reglementează atribuţiile lor de serviciu, persoanele responsabile din cadrul Consiliului interinstituţional de supervizare şi al altor autorităţi/instituţii publice competente pot prelucra, dacă este cazul, datele relevante referitoare la infracţiunile comise de către subiecţii restricţiilor prevăzuţi în anexă, la condamnările penale ale acestora sau la măsurile de securitate privind aceştia, numai în măsura în care o astfel de prelucrare este necesară pentru desfăşurarea procedurilor de aplicare a măsurilor restrictive internaţionale şi de întocmire şi completare a listei naţionale cu persoanele-subiecţi ai restricţiilor. În asemenea situaţii, Consiliul interinstituţional de supervizare şi autorităţile/ instituţiile publice competente exercită atribuţiile prevăzute de Legea nr.25/2016 în calitate de operatori de date cu caracter personal, iar persoanele responsabile din cadrul acestora - în calitate de persoane împuternicite de către operator, astfel cum sunt reglementate acestea în legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal.
23. Asigurarea publicităţii informaţiilor în privinţa persoanelor subiecţilor restricţiilor prevăzuţi în anexă, cu respectarea condiţiilor stabilite de Legea nr.25/2016, nu reprezintă o încălcare a reglementărilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal şi nu poate angaja răspunderea persoanelor responsabile.
24. Mecanismul de implementare a măsurilor restrictive internaţionale prevăzut de prezenta decizie se aplică pe durata valabilităţii Deciziei 2014/145/PESC a Consiliului Uniunii Europene din 17 martie 2014, cu modificările ulterioare.
[Pct.24 în redacţia Deciziei Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
[Pct.24 modificat prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.47 din 24.04.2026, în vigoare 25.04.2026]
[Pct.24 modificat prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.33 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]
[Pct.24 modificat prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]
25. Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se publică inclusiv pe site-ul web oficial al Guvernului, precum şi pe site-urile web oficiale ale autorităţilor şi instituţiilor publice responsabile de punerea în aplicare a acesteia.
26. Consiliul interinstituţional de supervizare poate modifica prezenta decizie prin adoptarea deciziilor de modificare, emise în baza ordinelor de aliniere la măsurile restrictive ale Uniunii Europene şi emise de către ministrul afacerilor externe, în conformitate cu prevederile art.11 alin.(8) din Legea nr.25/2016.
| PRIM-MINISTRU, | |
| PREŞEDINTE AL CONSILIULUI | |
| INTERINSTITUŢIONAL DE SUPERVIZARE | Dorin RECEAN |
| Nr.19. Chişinău, 5 martie 2025. | |
Anexă
LISTA
subiecţilor în privinţa cărora au fost aplicate măsurile restrictive
internaţionale conform Deciziei 2014/145/PESC a Consiliului
Uniunii Europene din 17 martie 2014
[Anexa completată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.52 din 02.09.2026, în vigoare 03.09.2026]
[Anexa modificată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.48 din 19.06.2026, în vigoare 20.06.2026]
[Anexa modificată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.47 din 24.04.2026, în vigoare 25.04.2026]
[Anexa completată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.39 din 06.01.2026, în vigoare 09.01.2026]
[Anexa modificată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.33 din 10.12.2025, în vigoare 11.12.2025]
[Anexa completată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.30 din 29.08.2025, în vigoare 30.08.2025]
[Anexa completată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.29 din 25.07.2025, în vigoare 26.07.2025]
[Anexa completată prin Decizia Consiliului interinstituţional de supervizare nr.25 din 26.05.2025, în vigoare 28.05.2025]